05 ianuarie, 2013

Un exemplu de distrugere la Arad


Industria chimică din Arad a fost distrusă după căderea comunismului.

Industria chimică a Aradului a rămas doar amintire. Închis în 1990, combinatul SC Archim SA Arad nu a mai putut fi privatizat. Nici nu au dorit ştabii locali, şerbi ai lozincii „noi nu ne vindem ţara". Investitorul care a dorit să-l preia a fost trimis la plim­­bare. 10 ani mai târziu, Com­­­­­binatul a fost lichidat, după ce a fost vândut unei firme din Târgu-Jiu. A fost tăiat în bucăţi, iar inoxul şi platina, exportate. După patru decenii de la con­struc­ţie, Combinatul Chimic este o ruină la marginea Aradului, un model de industrie distrusă din care statul ar fi putut câştiga bani frumoşi.


O investiţie imensă tratată ca o batistă veche

Istoria combinatului este legată de familia Ceauşescu. În anii 1970, Elena Ceauşescu şi-a dorit un nou combinat chimic. Din avion, ea a arătat locul, în apropierea oraşului Arad. În 1977 a fost dat în funcţiune, deşi func­ţiona numai Fabrica de îngrăşă­minte complexe, iar în 1985 a fost pusă în funcţiune Fabrica de amoniac care producea 900 tone/zi şi cea de uree, 1.300 tone/zi. Cel mai prolific an din istoria Combinatului chimic de la Arad a fost 1986, chiar dacă el nu a func­ţio­nat niciodată la întreaga sa capacitate. Motivul invocat întotdea­una a fost lipsa gazului metan, pentru că Aradul era capăt de conductă.
La 1 noiembrie 1990, fostul premier Petre Roman a hotărât oprirea lui pentru a-l salva pe cel de la Târgu-Mureş. Peste 2.000 de oameni au rămas şo­meri, primii şomeri ai Aradului. A fost printre primele firme din ţară care s-a închis. Dar Guvernul Roman a fost darnic cu cei care i-au îndeplinit indicaţiile. În timp ce oamenii de rând, buni specialişti îşi făceau fişele de lichidare, conducerea combinatului era răsplătită cu contracte de muncă în străinătate pentru că nu s-a opus indicaţiilor de la Guvern. O investiţie colosală fusese tratată ca o batistă veche, aruncată la gunoi. A venit un investitor american care dorea sa producă uree la Arad. El declara la vremea respectivă că va aduce gaz din Iugoslavia, dar a fost refuzat. Teoretic, combinatul a intrat în conservare. „Combinatul nici nu mai putea funcţiona vreodată: s-a furat cu camioanele, instalaţiile fiind descompletate", spun muncitorii care au lucrat pentru această întreprindere.

Afacere „bulgărească" pentru statul român

Şase ani mai târziu, în mai 1996, noii proprietari ai combinatului, botezat SC Archim SA, FPS şi FPP, au decis lichidarea sa. Între timp, FPP prin compensare, a scăpat de această firmă şi FPS-ul a rămas proprietar unic. FPS a organizat o licitaţie internaţio­nală pentru un lichidator, câşti­gată de către „Universal Equipment" din New Jersey, al cărei reprezentant în Arad era firma Expert. În primii ani, lichidatorul a încercat vânzarea întregului Combinat, care  avea de nouă active în valoare de 216 miliarde lei. A existat o singură ofertă din partea GTI, dar firma nu a dat banii promişi, aşa că lichidatorul a anulat contractul şi a reluat procesul de lichidare.
La prima licita­ţie nu a vândut nimic. La a doua, valoarea a scăzut cu 20% şi a vândut trei active. Cel mai important cumpărător era combinatul Azomureş Târgu-Mureş, care cumpăra pentru piese de schimb. Apoi, preţul a scăzut din nou, la 60% din cel iniţial. Au fost licitaţii unde exista un singur ofertant care cumpăra doi rulmenţi. Specia­liştii spun că valoarea în anii 1970 a Combinatului chimic era de 250 milioane de dolari. Prin reactualizarea investiţiei, la valoarea dolarului din 1999, valoarea de piaţă ar fi fost la 300 milioane de dolari. Prin vânzarea „la bucată", în cel mai bun caz, lichidatorul obţinut trei milioane de dolari. Prin politica dusă de proprietar, FPS, adică statul, a ajuns să-şi bată joc de averea pe care o deţinea: inoxul a fost vândut mai ieftin decât fierul vechi. În momentul lichidării, paradoxal, deşi nu mai producea nimic de ani de zile, firma aducea profit numai din vânzarea de îngrăşăminte chimice produse de alte combinate din ţară.
În 10 decembrie 1999, Siatra Prod SRL a cumpărat cu 47 de miliarde plus TVA Combinatul chimic din Arad. Conform contractului de vânzare-cumpărare 875 din 30.05.2000, firma a devenit proprietara  de drept a tuturor fabricilor de îngrăşăminte şi a utilită­ţilor din incinta SC Archim SA, dar şi a terenurilor: teren în exclusivitate - 343.482 mp şi teren în indiviziune - 107.400 mp.

Investitorul, cercetat de DNA pentru evaziune fiscală

SC Siatra Prod SRL, cu sediul în Târgu-Jiu avea un capital social de 60 de milioane de lei şi era firma lui Ninel Potârcă, fost candidat la Preşedinţia României. După preluarea legală a Combinatului chimic, au sosit câteva echipe de rromi, care au coordonat acţiunea de tăiere a fierului. Foşti angajaţi ai Combinatului, care cunosc exact valoarea a ceea ce a mai rămas la lichidare, spun că numai din vânzarea inoxului şi a platinei, în primul an, firma din Târgu-Jiu a obţinut câteva milioane de dolari. Suma de aproximativ trei milioane de dolari cu care a cumpărat de la lichidator Combinatul a fost recuperată în două-trei luni. În toată afacerea, a câştigat doar firma lui Ninel Potârcă.

Niciun comentariu:

Ceva despre ȘOȘO

  Gânduri scurte 166   Vrei nu vrei, dacă ai timp la dispoziție deschizi Facebook-ul și ai surpriza să fi bombardat cu imagini, știri sa...