Cum a fost cu Nitramonia Făgăraș

O privatizare netelevizată, Nitramonia

Nitramonia a trecut printr-o privatizare sdoldată cu un jaf fără precedent    Guvernul Năstase a impus pe platforma chimică făgărăşeană ,,investitori strategi", americani şi turci    Combinatul devalizat de directorii politici şi de investitori    Telenovela Oltchim similară cu a Nitramoniei       De Combinatul Chimic de la Făgăraş s-a ales praful. Imaginea de altă dată a unei intreprinderi fanion a chimiei româneşti cu 400 de produse unicat, cu exporturi de produse pe tot mapamondul, cu peste 10.000 de salariaţi care lucrau în instalaţiile extinse pe o suprafaţă de peste 480 hectare s-a dărîmat în două decenii de democraţie. Făgărăşenii au asistat, poate neputincioşi, la acţiunile frauduloase ale concetăţenilor lor, de altminteri tot făgărăşeni, care au devalizat şi au distrus o industrie construită cu sudoare vreme de 80 de ani. Totul a pornit de la găselniţa conducerii statutului român de după decembrie 1989 în privinţa industriei româneşti, numită privatizare. Adică trecerea averii statutul în proprietate privată. Pe lista privatizărilor întocmită de guvernele postdecembriste s-au aflat vreo 1300 de fabrici româneşti. Dacă analizăm, acum, această listă observăm că toate aceste intreprinderi au ajuns la fier vechi, iar locaţiile pe care au funcţionat arată ca după bombardament. Dacă urmărim însă soarta celor care au transformat fabricile în mormane de fier vechi, aflăm cu stupoare că niciunul dintre ei n-a fost găsit vinovat. Niciun guvernant, ministru, director din minister sau director într-una din cele 1300 de intreprinderi n-a fost tras a răspundere. Ba mai mult, împricinaţii trăiesc astăzi pe picior mare ascunşi în partide politice care decid, astăzi, soarta României. SC Nitramonia SA nu face excepţie de la starea generală a intreprinderilor româneşti. A fost devalizată, pe de o parte de directorii de după 1990 numiţi politic care i-au produs o gaură de peste 2000 de miliarde, dar şi de aşa zişii investitori aduşi de Guvern pentru privatizare şi care s-au ocupat, nu de producţie şi menţinerea locurilor de muncă pentru făgărăşeni ci de tăierea şi valorificarea instalaţiilor la fier vechi. Povestea Nitramoniei de la înfiinţarea combinatului pînă la devalizarea lui a fost redată în paginile ziarului ,,Monitorul de Făgăraş" de-a lungul timpului. Dar cum memoria colectivă este scurtă readucem în atenţia făgărăşenilor modul în care s-a privatizat Nitramonia şi cine se face responsabil de acest proces. Privatizarea Nitramoniei a fost o ,,telenovelă" de tipul Oltchim Râmnicu-Vâlcea dar netelevizată.   Factorii de decizie din Guvernul României au fost ani la rînd apărătorii unui jaf controlat care n-a urmărit decît punerea pe butuci a intreprinderii, creşterea şomajului şi îndestularea celor aflaţi politic la comanda ţării. Astăzi, pe platforma chimică de la Făgăraş mai lucrează, în total, vreo 800 de oameni împărţiţi la societăţi private care au preluat doar acele active care puteau produce mărfuri căutate pe piaţă. Îngrăşămintele chimice se produc în salturi, angajaţii, vreo 600 la număr, aşteptîndu-şi lefurile în ton cu producţia. La activele Rompiro nu se mai lucrează de multă vreme, salariaţii milogindu-se la şefii din Apărare pentru lefurile lor. Unele active au ajuns în ograda municipalităţii fiind denumite generic ,,Parc industrial" şi care alimentează, prin tăiere la fier vechi, conducătorii urbei. Cîteva însă au fost concesionate unor intreprinzători ajungînd mici făbricuţe private sub comanda unora dintre cei care au pus umărul la devalizarea combinatului după '90.     Directorii politici de la Nitramonia        Combinatul chimic de la Făgăraş s-a aflat în atenţia guvernanţilor imediat după decembrie 1989. Dar nu pentru a face activitatea industrială de aici să duduie ci pentru a-l devaliza. Şi cînd s-a pus problema privatizărilor în lanţ din economia românească, Nitramonia SA din Făgăraş s-a aflat în fruntea listei. În primii ani, guvernanţii şi-au numit, politic, directorii la cîrma Nitramoniei din rîndul făgărăşenilor. S-au perindat directori ai PDSR, apoi PSDR, apoi CDR (PNL şi PNŢ-CD), iar mai apoi PSD. Statul român era reprezentat prin Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) care şi-a schimbat denumirea în APAPS şi mai apoi AVAS. Vreme de 10 ani, pînă în 2000, directorii numiţi la Nitramonia au reuşit performanţa de a îndatora combinatul cu peste 1500 miliarde de lei, de a reduce numărul de angajaţi de la 10.000 la numai 2000 şi de a evapora toate stocurile existente în depozitele fabricii. Numele tuturor acestor directori vor fi publicaţi în serial. Atunci, guvernanţii au scos la privatizare combinatul. Dar nu înainte de a mai prădui o sumă importantă din bugetul satatului român pe un program de consultanţă. Recovery la Nitramonia        În anul 2000, FPS Bucureşti a semnnat un contract de consultanţă cu firma americană Ricovery Group care să realizeze pentru Nitramonia un program de redresare-privatizare. Plătiţi cu sume mar de bani, americanii de la Ricovery s-au instalat la Nitramonia unde au rămas pînă la data de 30 iunie 2001. Programul de redresare întocmit a fost predat FPS-ului transformat între timp în APAPS. Americanii propuneau divizarea SC Nitramonia SA în trei grupuri mari independente care ulterior să fie privatizate. Mai propuneau ca ofertanţii să fie găsiţi şi aduşi la Nitramonia de Ricovery, prevedere stipulată de altfel şi în contract. Prin divizare, Ricovery a propus ca una dintre societăţi să fie formată din grupul azot exclusiv amoniacul, a doua să cuprinsă sectorul exploziv, iar a treia societate să includă restul de secţii de pe platformă. Directorul de atunci al combinatului, Mihai Pădurariu s-a opus divizării justificînd necesitatea includerii în grupul azot şi amoniacul. Programul Ricovery mai prevedea şi disponibilizări de personal, dar acestea să fie aplicate abia cînd se finaliza privatizarea, respectiv începînd cu luna iunie 2001. Perioada în care Ricovery făcea experimente pe Nitramonia, societatea juca pe tabla de şah aprovizionarea instalaţiilor cu gaz metan pentru producţie. În sensul că jucătorii erau pe de o parte furnizorul de gaz, SC Distrigaz Sud, care pretindea plata în avans şi un preţ foarte ridicat, 125 dolari/1000 mc, iar pe de altă parte Guvernul care nu s-a învoit nicicum să acorde Nitramoniei subvenţii de preţ la gaz. La acea dată pe platforma Nitramonia erau angajaţi 2000 de salariaţi. Ricovery a propus în programul propus disponibilizarea a 800 de angajaţi. Americanii au plecat însă de la Nitramonia, şi-au laut banii de la APAPS, dar statul român n-a ţinut cont de propunerile plătite scump. Acestea aveau însă să fie luate în calcul prin anul 2004, dar parţial. De unde venea gaura Nitramoniei?        Nitramonia SA a reuşit performanţa de a se îndatora atît la furnizori cît şi la bugetul de stat şi cel local. De pildă, directorimea de aici (manager George Coman) încheiase contracte păguboase cu Libanul şi Olanda prin 1995-1996 pentru explozivi de 96.000 de dolari pentru Liban şi de 140.000 de dolari cu olandezii. Alte contracte păguboase pentru societate au fost cele încheiate cu NPK din Timiş sau cu firme din Hălchiu de către managerul Corneliu Gheţea şi care au adus prejudicii Nitramoniei de 2,7 miliarde respectiv 2,34 miliarde. Achiziţia unei tipografii în valoare de zeci de mii de mărci de către managerul Grigore Lazăr şi care a ajuns în ograda Europrint din Braşov care a uitat s-o mai achite. Firma Neferom din Sibiu sau Stindor din Buşteni au ţepuit şi ele Nitramonia cu ştiinţa directorilor. Acestea n-au mai achitat deşeurile feroase, dar şi îngrăşămintele ridicate, sumele derpăşind în fiecare caz multe miliarde de lei vechi. Un alt caz care a făcut înconjurul lumii a fost dispariţia a 2 tone de azotat de amoniu, contract semnat cu Mauritania, în 2001, şi care a ajuns la teroriştii din Irak, prejudiciul fiind de 500.000 de dolari. În cazul vaporului dispărut în ocean n-a fost găsit niciun vinovat, dar nici azotatul de amoniu. La nivelul lunii mai 2001 Nitramonia înregistra datorii de 260 miliarde plus penalităţi ajungînd la 410 miliarde de lei. La 31 decembrie 2001 datoriile ajunsese la 600 miliarde şi erau raportate la un capital social de 274 miliarde. Ministerul de Finanţe avea atunci de recuperat 20 miliarde, sumă care a atras penalităţi de alte 60 miliarde. MF a ochit atunci hotelul de la Sâmbăta ce aparţinea combinatului, dar tranzacţia nu a fost finalizată. La nivelul anului 2002, societatea înregistra datorii la bugetul local de 7,3 miliarde de lei vechi plus penalităţi de 2,4 miliarde, iar după încă un an acestea majorîndu-se cu încă 9,9 miliarde de lei, taxe şi impozite pe teren şi clădiri. La demararea privatizării, Nitramonia putea cere scutirea de la plată a acestora în baza Legii 137/2002 şi a HG 577/2002, întrucît obţinuse la privatizare un punctaj maxim ca societate comercială, 100 de puncte. Nu s-a urmărit însă astfel de aspecte din partea conducerii Nitramonia, astfel că datoriile Nitramoniei au rămas intacte. Directori puşi pe căpătuială        Grigore Lazăr a fost în două rînduri la cîrma Nitramoniei. A fost numit de partidele urmaşe a PSN. A fost unul dintre puţinii directori cercetat penal începînd cu 1998. Corneliu Gheţea a fost numit de CDR (PNL şi PNŢ-CD) la conducerea Nitramoniei începînd din 21 iunie 1997. A preluat combinatul cu 4400 de salariaţi şi cu un profit de un miliard de lei. După 6 luni avea o pierdere de 25 miliarde. La finele mandatului său, 14 octombrie 2000, mai lucrau la Nitramonia nici 2000 de oameni, înregistrîndu-se o rducere de 56,8% a personalului. În perioada iulie 1997-octombrie 2000, paguba Nitramoniei cauzată de echipa condusă de managerul Gheţea prin marfa predată fără documente la srl-uri din ţară depăşea 50 miliarde. Cenzorii societăţii au fost singurii care au semnalat gaura combinatului învinovăţind conducerile, dar APAPS sau oamenii legii n-au făcut nimic. Primii ,,investitori"        Despre privatizarea Nitramonia s-a vorbit prin APAPS încă din 2000. Dar primul termen de privatizare a fost stabilit la 31 martie 2002 de către preşedintele APAPS, Ovidiu Muşetescu (acum decedat). Procesul de privatizare demara însă cu o primă tranşă de disponibilizări, 330 de salariaţi. Aceştia puteau primi recompense financiare pentru pierderea locurilor de muncă şi constau în 12 salarii compensatorii. George Musliu, ministru secretar de stat din APAPS, a venit însă cu altă propunere, precum că în aprilie şi mai 2002 se va derula la Nitramonia o privatizare accelerată. Şi asta pentru că trei companii din Bulgaria, (Epkomerce patronată de Gheorghe Popescu), Germania şi Spania şi-ar fi manifestat interesul subit faţă de combinatul chimic de la Făgăraş. La acea oră APAPS impunea disponibilizarea a 330 de angajaţi. Graba pentru această privatizare se explica prin faptul că era inclusă în acordul Guvernului cu FMI. Atunci, a fost numit la Nitramonia pentru rpima dată un administrator special, în persoana lui Alexandru Vasiliu (soţul directoarei de atunci a Administraţiei Financiare Făgăraş). În iulie 2002, au mai apărut încă doi investitori, de data aceasta de origine turcă, Nitromak Machina Kimya şi Nitronobel. N-a fost însă semnat niciun contract, iar Nitramonia n-a fost vîndută. Caz în care în august 2002 APAPS anunţă din nou privatizarea Nitramonia SA cînd pretinde investiţii în Mediu la valoare de 86 milioane de euro. La un astfel de anunţ s-au înscris trei oferte: Fletcher Group LLC din SUA, consorţiul format din A2 Impex SRL şi Romferchim Bucureşti. Dintre toate ofertele, APAPS a stabilit că ar fi cel mai potrivit pentru Nitramonia turcul Fatih Kesser şi firma sa americană. Astfel, Fatih Kesser, turcul de la firma americană Flecher Group a păşit pe platforma chimică într-o zi de luni, 21 octombrie 2002. A semnat acordul social cu sindicatul de pe platformă prin liderul Alexandru Bica, acord contrasemnat şi de reprezentantul Cartel Alfa, Achile Duţu, dar oficializat de notarul Doina Pavel. Acordul cu sindicatul reprezenta un pas în vederea semnării contractului de vînzare între APAPS şi Flecher Group. Turcul Keser şi Flecher Group erau prezentaţi de APAPS ca fiind super investitori strategi şi ca o ultimă şansă a Nitramoniei, în caz contrar urmînd lichidarea. Pe de altă parte Kesser promitea investiţii de 250 milioane de euro pe lîngă cele impuse de Guvern în Mediu, fără disponibilizări şi extinderea fabricii. Acelaşi Keser cumpărase Colorom Codlea unde promisese extinderea cu o fabrică de pielărie. Contractul dintre APAPS şi Flecher Group pentru vînzarea Nitramoniei a fost semnat la 29 martie 2003. Va urma (Lucia Baki)