1.
Stăteam într-o zi, pe vreme de Covid,
pe terasa mea de la bloc și admiram ploaia, anunțată deja cu coduri pe canalele
de știri. Mă gândeam retrospectiv ,ce carte m-a marcat pe parcursul vieții de
student la Chimie Industrială. Mi-au trecut prin minte imaginile volumelor
copertate, la vremea aceea și am rămas
la Chimia Organică 2 vol. de C.D.Nenițescu, aveam volumele și le mai păstrez și
astăzi. Ce m-a marcat de fapt? Într-o
seară în patul meu de la cămin, nu mi se mai potrivea înălțimea pernei cu cea a
capului și am decis să pun un volum sub pernă. Am încercat să dorm , dar nu era
perfect, așa că am pus și al doilea volum, parcă era mai bine și am adormit. Ce
am visat nu mai pot spune acum, dar
deduc că unui inginer chimist îi erau de folos cunoștințe despre structura,
compoziția și proprietățile compușilor organici, hidrocarburi saturate,
nesaturate, aromatice, combinații halogenate, hidroxilice, cu sulf, cu azot,
organometalice, carboxilice, nitrili, esteri, etc... Erau cam multe pentru un vis. Pentru
examenul respectiv din anul 2 cred, că trebuiau stăpânite noțiunile... Acum mă
gândesc cât mi-au folosit, și dacă este adevărat, unde și de ce? Sărind peste cei 50 de ani, mă uit la cei
tineri și la deșertăciunea acestor cunoștințe pentru ei, societatea s-a
schimbat la fel și mentalitatea, cine o fi fost acel Nenițescu, avea cont pe
Facebook sau Instagram sau era un necunoscut, oricum era old și mort de mult...
2.
La prima apariție Gândurilor
scurte, am văzut o serie de comentarii, care mi-au redirecționat gândurile
de la chimia organică, la viața de student , amintindu-mi de un fost profesor
Zeno Gropșanu (zis Nabla), care la vremea studenției noastre păstorea catedra
de Operații și Utilaje în Industria Chimică. O materie de studiu pentru
inginerii chimiști care se întindea pe trei semestre, în anii II și III. Se
predau multe, utile și inutile, dar era interesant ca experiență, că vedeai
utilitatea respectivă numai când erai pe picioarele tale de inginer și te loveai
de anumite probleme practice. Examenul la acea disciplină era oarecum
terorizant, pentru că exista o carte de probleme Exerciții și
probleme de procese și aparate în tehnologia chimică, de K.F.Pavlov (traducere
din limba rusă), pe care trebuia să o cunoști și să stăpânești oarecum
rezolvările, astfel încât să nimerești rezultatul, care se găsea la sfârșitul
cărții. Și mai trebuia să faci calculele respective cu rigla de
calcul... De ce am spus
terorizant, pentru că profesorul respectiv deschidea cartea la o oarecare
pagină și îți dădea atâtea probleme de rezolvat, proporțional cu informațiile
negative care le avea despre tine de la asistenți. Și stăteai până terminai
problemele, indiferent de timpul petrecut acolo și numai apoi treceai la oral,
unde te așteptau bilete cu 6 subiecte. Au existat recorduri de stat în sala de
examen, care au ajuns până la 12 ore. Întrebat de ce procedează așa, profesorul
spunea: Lasă-i să se chinuie, așa le trebuie derbedeilor, care nu
învață, termină facultatea și ajung directori și ingineri șefi. Ăștia proștii
care învață ajung numai buni executanți!
3.
Am terminat secția Tehnologia
Compușilor Macromoleculari, o specializare care se făcea începând cu anul IV de
studenție la ingineria chimică. Puntea suspinelor la această specializare era
examenul de Chimia Macromoleculelor, 2 semestre în anul IV, curs ținut pe
profesorul A.Nanu. Cine trecea acest examen era bun. Era un curs ce mi se părea dezlânat, fără o
structură ordonată, nu exista un manual al profesorului respectiv, așa că te
descurcai cu ce prindeai auditiv și ce notai în caiet. Terminai cursul și erai
total dezorientat în ce privește cerințele pentru examen. Venea profesorul și
îți recomanda bibliografia, o listă cu 12 cărți de specialitate, unele traduse
din rusă, unele românești și majoritatea greu de găsit chiar la Biblioteca
Universitară. Spunea: citiți-le pe toate
și formați-vă o părere. Noi am întrebat de ce atâtea și ne-a răspuns: “în viață trebuie să te îndoiești de orice
citești, adevărul este pe undeva la mijloc”. Incertitudinea ne domină. Așa este și cu dreptatea sau cu
textele pe care le citiți de la alții sau chiar de la mine. Vine examenul din vară, mă prezint, trag
subiectele, ies la tablă, încerc să expun ceva, dar profesorul mă oprește și
zice: Nu pot să-ți dau examenul, pentru că în timpul cursurilor șușoteai și
glumeai cu colegul M.Schwartz...ne vedem la toamnă (interesant că lui i-a dat
examenul). Ies cu capul plecat și cu moralul la pământ. Toată vacanța de vară
am învățat cât de cât, dar avem obsesia: Ce fac dacă mă lasă ăsta
repetent? Vine septembrie, luna
restanțelor, merg la examen, nu îndrăznesc să ridic privirea la profesor, trag
biletul cu subiecte și încep să răspund. Erau câteva întrebări teoretice la
care am fost chestionat ce părere au diverșii autori despre un anumit fenomen
și am răspuns destul de alambicat dar suficient de pertinent. M-am uitat la el
și zâmbea. O altă întrebare care ținea și de lucrările de laborator, la care mă
descurcasem până atunci, a fost : Dacă ai o păpușă cu capul din PVC plastefiat
și acesta este crăpat, cum o lipești? Răspund cu sfială: Nu prea pot să o
lipesc pentru că prin topire nu se poate, cu un solvent nici atâta și cu o
soluție de PVC în ciclohexanonă nu ține... Profesorul se uită la mine și zice:
Îți dau 9 pentru că 10 nu pot din cauza celor spuse în vară. Eu aș fi fost
mulțumit și cu un 5. Ies de la examen
bucuros și confuz. Oricum nota de atunci, mi-a crescut creditul de
student la Macro, astfel încât în anul 5 am terminat examenele numai cu 9 și
10, fapt ne mai petrecut până atunci în traiectul meu studențesc.
4.
Din
multitudinea de materii predate în Facultatea de Chimie Industrială, au fost
unele, pe parcursul celor cinci ani, care nu prea făceau plăcere mai multor
studenți și aceasta datorită unei tipologii mai ciudate ale cadrelor
universitare care au predat cursurile respective. În primii ani de studenție am
avut cursul de Chimie Analitică Cantitativă cu Domnișoara Mitrănescu, cunoscută
printre studenți ca Mița. O apariție destul de austeră și cam anti-femeie, care
la intrarea în sala de curs ridica ochii spre tavan și se îndrepta spre tablă
și începea să turuie despre substanțe, indicatori, reacții de identificare
cantitativă și apoi calcule. Dădea exemple cu probleme de chimie analitică și
dozimetrie și făcea totodată calculele, cu logaritmi cu 4 zecimale exacte, de
fapt avea o memorie de elefant dacă ținea minte tabelele ordinare de logaritmi
zecimali de la 1-100... Fenomenul era
următorul: unii studenți chiuleau de la curs și alții plecau în pauza cursului,
astfel încât sala se cam golea spre final. Eu nu pot să afirm că am participat
la multe, dar sub 50% din cursuri, mi se părea plictisitor și o pierdere de
timp. Ea vedea fenomenul și avea grijă
ca la examen, pe lângă notele de la laborator (care se făcea cu asistenții) să
frece puțin studenții care nu erau capabili să rezolve cât de cât cele 5
subiecte de pe biletul de examen. Am pățit-o și eu, în sesiunea din vară, am
cam bâjbâit prin subiecte și m-a picat pentru la toamnă. Vara în vacanță am cam
învățat cu silă și vin în septembrie la restanță. Cinci subiecte, am mai știut
la trei dintre ele și două le-am bâlbâit, mă încurcasem la culorile unor
indicatori specifici, s-a uitat la mine pe sub sprâncene și mi-a zis: Îți dau
șase pentru că ai note mai mari la celelalte examene... Am ieșit, bucuros de
rezultat pentru că mă vedeam repetent,
mi-ar fi fost suficient și un cinci.
5.
Nu se putea
termina Chimia Industrială fără să treci prin Chimia Fizică, unde de la
termodinamică, cinetică, soluții, electrochimie, cromatografie, coloizi, ș.a ,
erai pus să acumulezi cunoștințe de interfață, între fizică și chimie,
folositoare dacă puteai să faci legături cu alte discipline studiate sau cam
grele de înțeles altfel. Cei din generația mea, am fost confruntați cu un
fenomen: conf.Tribunescu. Un individ de statura medie spre mică, păr negru, dat
pe spate, cu un aspect mai muncitoresc, dar îmbrăcat tot timpul în
costum+cravată de culoare închisă. Gurile rele spuneau că ar fi făcut
facultatea muncitorească, el fiind de profesie croitor, ajuns cu sprijin
politic la cariera universitară. Una peste alta, era conferențiar și trebuia să
țină cursuri. Cum la vremea respectivă documentarea și manualele erau cam rare,
respectivul făcuse o compilație de Chimie Fizică, în 2 vol., curs litografiat,
care era obligatoriu să fie posedat , contra cost de către fiecare student.
Orele de curs decurgeau cam așa: conferențiarul
venea, pierdea 10-15 min. ca să facă prezența și apoi începea să citească cu
voce tare și monotonă din cartea lui. Pe tablă desena sau schița mai puțin. Îl
puteai urmări ușor dacă aveai volumul în față și nu prea trebuia să-ți iei
notițe, pentru că nu prea aveai ce, în rest cam plictisitor. Problema cea mai delicată și oarecum de
speriat era examenul, care se desfășura în două etape: scris - probleme de chimie fizică și oral, subiecte
din manualul respectiv, pentru cei care nu picau scrisul. Durata examenului
pentru un student putea ajunge la 5-6 ore, cam extenuant. Examenele erau în două semestre și țin minte
că pentru cei doi de șase pe care i-am luat, am cam tremurat de frică.
6.
În anul patru am făcut niște vizite de
documentare pentru laboratorul de chimia și tehnologia macromoleculelor, la
fabrica Dermatina din Timișoara. Am ajuns la secția unde se făceau pe atunci
prezervative din latex de cauciuc natural, am căscat gura la modul în care era
organizat procesul tehnologic, unde pe niște “sule de porțelan” lungi cam de 25 cm se
depuneau prin imersie în soluția de cauciuc, trei straturi peliculare, care se
gelificau prin scufundare într-o soluție de bicarbonat de sodiu. Împreună cu
alți colegi am șterpelit o astfel de matriță de prezervativ și am dus-o în
laboratorul facultății, unde în urma unor experimentări practice care copiau
tehnologia din fabrică, am ajuns să fabricăm acele balonașe. Primele teste
le-am făcut prin umflare și am stârnit curiozitatea unor fete, colege mai
cumințele, care nu știau la ce se întrebuințează. Până la urmă ne-am distrat
copios aruncând prezervative umflate prin gaura de exhaustare a unui ventilator
care scotea aerul din laborator spre stradă. Era într-adevăr o problemă mare cu
prezervativele, pentru că nu se găseau foarte ușor și prezervativele românești
nu erau testate pentru continuitatea peliculei...mai aveau foste bule de aer
înglobate în cauciuc, care deveneau la întindere găurele. Mai târziu au apărut
cele chinezești pe care scria Electronic tested...După aproape 40 de ani
am văzut în magazine prezervative de diferite forme și cu diferite arome, ce
desfrâu, dar ce folos pentru că nu mai foloseam așa ceva, era deja târziu.
7.
Excursia de studii am făcut-o la
începutul anului cinci, era organizată sub forma unui circuit al marilor
întreprinderi chimice din țară, pe calea ferată pornind de la Timișoara,
Oradea, Cluj, Dej, Suceava, Iași, Brăila, Ploiești și înapoi la Timișoara.
Mergeam cu un vagon de dormit, care avea să fie spațiul nostru de cazare pe tot
parcursul călătoriei, noaptea mergeam cu trenul, ziua de garau pe o linie în
stația convenită, de unde noi mergeam în
vizita industrială și de regulă mâncam la cantinele fabricilor. Compartimentul
de dormit era cu șase locuri în loc de patru, eram cam înghesuiți, dar eram
tineri și cu bună dispoziție. Din punctul meu de vedere am profitat de excursie
doar jumătate, mai precis până la Suceava, unde am fost lovit de o stare
gripală cu febră, astfel încât m-am
oblojit cu ceaiuri și aspirine până
aproape de final. Stăteam în pat în vagonul de dormit, singur toată ziua, până se întorceau colegii de la vizitele
respective și îmi aduceau ceva de mâncare și medicamente, norocul meu a fost că
aveam două colege cu inimă de mamă, și mai țâțoase, de care mă simțeam mai
protejat și îngrijit într-un fel. M-am
făcut sănătos abia când am ajuns să cobor la Sibiu, acasă.
