Vin rușii?

text preluat 

VIN RUŞII!

Aşa, şi? Ruşii se duc unde vor ei, că d-aia sunt ruşi. Tot înainte, tavarisci! Dar ce să caute, dom’le, rusu’ în munţii noştri? Pîrtii de schi? Sunt puţine, proaste, aglomerate şi, în unele locuri, mai scumpe decît în Alpi sau Dolomiţi. Aur? I l-am trimis noi, frumos ambalat şi modelat, să nu se mai izmenească el cu extragerea, transportul şi prelucrarea. Lemne? Geme taigaua sub povara crengilor. Sare? Păi ce? Condamnaţii-ortaci din Siberia să rămînă fără serviciu? Petrol şi gaze? Hă, hă... Băutură? Poate doar cei din regiunea de nord-vest, fostă provincie imperială, deh, să-l servească corespunzător, noi, restul, cu ţuica noastră strămoşească mai mult îl enervăm. Femei? Ehee, feţii moşului, or fi şi ale noastre frumoase, nu zic nu, din contră, dar hai să fim bărbaţi adevăraţi şi să recunoaştem că privim cu jind în zare, spre Soare-răsare, la bălana Svetlana, la bruna Alyona şi tragem nădejde la roşcata Nadejda.

Marota asta a invaziei ruse e o vrăjeală ieftină şi răsuflată, pe care mass-media autohtonă o exacerbează din lipsă de idei bune. Căci la idei proaste suntem greu de învins. Acum, în secolul 21, s-a schimbat procedura războiului cotropitor. La ce costuri implică menţinerea unor trupe de ocupaţie în stare de combativitate, e mai ieftin să închizi robinetul de gaz. Or fi ruşii mujici, dar ăi de-i conduc îs deştepţi la cap, şi-au dat seama că prin şantaj energetic şi atacuri informatice cîştigă mai mult şi mai repede decît cu bombardeaua. Dacă facturile la gaz rămîn balşoi şi rămîi cu mîna la inimă atunci cînd îţi citeşti soldul contului pe aifon, ce rost mai are să iroseşti vieţi omeneşti şi rublele pe folosirea de tehnică militară? O ţară înfrigurată şi cu conturile bancare hackerite dansează cazaciocul după cum i se cîntă online.

În mai se împlinesc şapte’şapte de ani de cînd Europa n-a mai avut de-a face cu distrugeri, foamete şi mizerie continentală. Bătăliile din spaţiul ex-iugoslav au fost doar hîrjoneli între căţelandrii, dulăii cei mari au privit aşezaţi comod pe labele din spate, care cu nepăsare, care cu dezinteres, la atrocităţile întîmplate acolo, iar cînd le-a venit lor bine au mai hămăit de-a drepturile omului şi le-au dat cîte o labă peste bot celor mai incisivi. Europenii din Schengen s-au învăţat cu binele, cu huzurul şi trai-neneacă pe munca altora, le e greu să accepte că stilul lor de viaţă se poate schimba radical. În rău sau foarte rău şi vor fi nevoiţi să pună osu’ la treabă, după atîţia ani de frecat mouse-ul prin birouri climatizate pe remuneraţii nesimţite. Atîta amar de pace a moleşit spiritul combativ al armatelor europeneşti. S-au mai dezmorţit unii prin zone îndepărtate de Bruxelles, să nu perturbe liniştea catedralelor gotice, cu inamici facili şi-au cîştigat nişte victorii mincinoase, să-şi poată justifica diurnele şi costurile operaţiunilor.

Eee, dar acum s-a schimbat opozantul. În nemernicia lor, bruxelezii şi americanii au zgîndărit cu băţul prin gardul fostei cortine de fier şi-au scos din hibernare ursul rusnac. Şi, iaca poznă, ursul şi-a adus aminte că e flămînd, puternic şi că n-a avut oprelişti să-şi caute hrana acolo unde a vrut. Aşa că pensaţii şi cremuiţii din cancelariile occidentale s-au cacarisit în blugii lor mulaţi cu vedere la gleznă cînd au realizat că ursul ăla, neepilat şi cu ghearele nelăcuite, chiar are de gînd să-şi mărească spaţiul vital şi că nu mai acceptă ca alţii să se înfrupte din fragii, murele şi stupii din bîrlogul lui la preţurile pe care le vor ei, în detrimental ursuleţilor proprii. Acum s-a ridicat în două labe şi priveşte în zare la cei ce i-au deranjat hibernarea. Fiind masiv impune frică, iar frica, se ştie, te face sa acţionezi pripit şi iraţional. Ce alişveriş are Jimmy din Nebraska şi Fritz din Garmisch-Partenkirchen cu păruiala dintre pravoslavnicii ruşi şi ucrainieni? Oricum ei de vre-o 8 ani se caftesc pe unde apucă, lasă-i în durerea lor, pîn’ la urmă o dau la pace, hai mai bine să vedem cum facem să plătim facturile la buleftrică, că idioţii ăştia de politicieni ne-au băgat în ditamai căcatu’ cu energia lor verde şi maşinile lor electrice.

Dar un moment vă rog, s-a trezit (căci de deşteptat nu poate fi cazul) Iohănnică din somnolenţă şi i-au zis ţucălarii că e groasă cu ruşii, c-aşa le-au zis lor americanii şi-a venit şi-o depeşă de la Bruxelles. Bărbat hotărît, Klausică s-a aşezat mai bine în perne şi-a chibzuit adînc. O mai fi chibzuind şi acum dacă nu venea doamna Carmen, săru’ mina, doamnă, să-l scoată în scatoalce din iatac şi să-l oblige s-o ia in mînă. Problema rusească. Aşa că şi-a chemat slujitorul şi l-a luat tare:

- Ia zi, cătană, e belită?

- Toarşu’ comandant suprem, permiteţi să raportez: cam e! Da’ nu vă îngrijoraţi, la ce armată avem noi şi cum e comandată, dacă ne străduim în două zile ne lăsăm cuceriţi. Ne-am gîndit că e mai bine aşa, să nu sufere prea tare populaţia, decît un război lung şi costisitor cu pierderi umane şi materiale imense, mai bine o înfrîngere rapidă, scăpăm mai ieftin, căci rezultatul tot ăla e. N-aţi văzut ce s-a ales de Siria dacă s-au bătut ca chiorii atîta timp?

- Scheisse, zici că o să-mi ia Putin preşedinţia? Şi eu ce mă fac?! Dar ce pu... şca mea fac generalii ăia ai tăi? De fapt ai mei, că numai eu am făcut o droaie.

- Ştiţi... ăia mai bătrîni au ieşit la pensie, ăştia tineri cu doctoratele lor... ne-am sfătuit şi-am zis că decît o moarte eroică, mai bine o pensie îndelungată.

- Şi NATO, UE, mumia aia de Biden ce-au zis? Că la cît bănet le-am dat ar trebui să ne ajute!

- Ajută-n paştele mă-sii! Mă scuzaţi, să trăiţi! Nici în cur nu-i doare de noi, lor să le fie bine, cică noi am mai fost sub ruşi şi n-am murit, românu-i şmecher, se descurcă el.

Rîdem, glumim, dar reaşezarea asta a forţelor în spaţiul european nu va lăsa România neatinsă. Nu cred că pînă la urmă se va ajunge la un război pe stilul clasic, beneficiile învingătorilor s-ar putea să fie mai mici decît pagubele suferite, dar distrugerile vor fi catastrofale, iar Putin n-are stofă de Pirus. Din păcate, România, cu toată apartenenţa ei la NATO, se găseşte la o aruncătură de rachetă de bazele ruseşti, să sperăm că la Deveselu (mai) au suficientă motorină.

În definitiv “...ce e scris şi pentru noi, bucuroşi le-om duce toate...”. Nu-mi rămine decît să sper că Serghei-ul de serviciu din ziua atacului asupra Bucureştilor să fie negustat, să nu i se înceţoşeze privirea pe monitor cînd ghidează racheta, şi să nimerească Casa Poporului, nu Catedrala de lîngă, teoretic tot a poporului, căci s-ar alege praful de munca şi bănişorii civilimii române, spre marea întristare a preafericirii sale, şi ne rămîne neamul nemîntuit.

Hai noroc, că sănătate au avut şi ăia de pe Titanic care n-au mai prins locuri în bărci!

Despre Doctori în ceva

 

Nu avem încotro, presa și ceilalți, în situații concrete care pot afecta sau nu pe cineva sus pus, scormonesc în trecutul fiecăruia. Se pare că este o modă de dat la cap, dacă cineva este doctor într-un domeniu, cei care caută urmăresc dacă există plagiat la teza de doctorat. Dacă lucrurile găsite sunt evidente și pot fi probate atunci consecințele nu sunt deloc roz pentru persoana respectivă.

Ceva nu mai merge bine, se pare că în ultimii 30 de ani asistăm la o deprofesionalizare a învățământului superior. Lucrurile au început să scârțâie cu înființarea Instituțiilor de învățământ superior particulare, cu localizări ,te miri unde în țară, și cu personal didactic de ocazie fără nici un ștaif universitar. Când s-a vândut pregătirea universitară pe bani, au fost promovate și trecute în rândul celor cu diplome universitare, o mulțime de nonvalori.  Au crescut în grad universitar Academiile de Poliție, Militară, SRI  sau SNPSA ,odată cu pretențiile universitare ale celor care le-au absolvit, cu frecvență sau fără frecvență.

Este o curiozitate, din câte mai știu cei care pot îndruma și acorda doctorate trebuie să posede titluri universitare dovedite de un CV adevărat, cu experiență în domeniul abordat și lucrări științifice publicate în străinătate și în țară, deci de un nivel științific recunoscut de alții. Câți din cei enumerați la Academiile respective, care conduc doctorate, pot dovedi probitate științifică? Odată era o listă cu Universități sau Instituții de învățământ superior care au dreptul să acorde doctorate, cu vremea ce a trecut această listă s-a bagatelizat, este libertate se poate da doctorat în orice subiect...Scăzând nivelul academic al celor care conduc și acordă doctorate și nivelul celor care obținut acest titlu în această conjunctură este la pământ.

Mai există încă un fenomen, care era de pe vremea Coanei acad.dr.ing.Elena...Dacă ești mai mare în funcție și vrei un doctorat, nu ai timp să te ocupi cu așa ceva, dar îți permiți să pui la muncă niște negrișori care să facă teza, nu cred că ai timp să citești teza pe care o semnezi și cu comisia de doctorat se aranjează totul. Până la susținerea publică a tezei nu se știe dacă participi la examenele intermediare pe durata a 3-5 ani, sau dacă nu, sari aceste etape tot din lipsă de timp. Teza iese oricum, se tipărește, ești mare doctor în ceva și îți folosește la prestigiu și CV, poți promova astfel într-o ierarhie...

Doctoratele erau încununarea unei activități științifice, de studiu a unei discipline sau unui fenomen multidisciplinar, cel care accede la așa ceva trebuie să aducă în teză, cel puțin 60% de contribuție proprie de noutate la dezvoltarea sau perfecționarea domeniului cercetat. Mai este o problemă legată de gradul de interes științific și de documentare pe care îl creează o teză de doctorat, de regulă lucrările valoroase ajută și pe alții din domeniu să meargă mai departe, dacă nu zac uitate...

O fi legea care reglementează doctoratele vinovată sau oamenii care încearcă să profite?

 Un doctorat într-un domeniu nou

Activitatea mea din cercetarea științifică a lăsat urme în modul meu de a aborda problemele, chiar dacă acum eram în alt domeniu de activitate, m-am apucat să scriu articole în domeniul securității și sănătății în muncă, să particip la conferințe  sau simpozioane de profil. La îndemnul secretarului de stat care conducea sistemul de sănătate și securitate în muncă, m-am înscris la doctorat la Universitatea din Petroșani, care la acea vreme era singura ce avea o catedră de specialitate, numai acolo se puteau conduce doctorate în securitatea muncii, era de fapt un domeniu nou de doctorat. Au urmat șase ani în care în paralel cu activitatea profesională, am pregătit singur examenele și lucrările din ciclul de formare pentru doctorat, pe care  le-am susținut cu brio, în fața unei comisii formate din profesori universitari.  A fost un efort fantastic din partea mea mai ales că în acea perioadă am avut și un eveniment nefast acasă (un incendiu mi-a distrus tot apartamentul) și am fost pe punctul de a renunța la doctorat, totuși am cerut prelungirea cu un an a termenului de depunere a tezei finale. Norocul meu a fost că familia m-a înțeles și sprijinit moral ca să trec peste aceste încercări.

Am obținut titlul de doctor în inginerie, la specialitatea securitatea muncii cu lucrarea Contribuții la elaborarea unor metode neconvenționale în vederea prevenirii și combaterii cauzelor ce pot genera avarii tehnice și accidente, sub conducerea dr.ing.Alexandru Darabont. Din câte îmi aduc aminte la admiterea la doctorat am fost șase candidați, iar eu am fost al treilea care a reușit să-şi susțină teza la timp, restul au mai amânat sau au renunțat. Lucrarea mea de doctorat a avut multe elemente de noutate și originalitate, eu nu am avut intenția să o public ca o carte, dar ca material bibliografic a servit ca sursă de inspirație altor cercetători. Am descoperit aceste idei plagiate după mai mult timp pe internet în lucrările unor tineri. La susținerea tezei de doctorat în fața comisiei, am prezentat slide-uri la retroproiector și ca să destind atmosfera și să fac mai bine înțeleasă noutatea adusă în lucrare, privind aplicații ale mulțimilor fuzzy, am dat un exemplu de model de apreciere multicriterială a frumuseții unei femei, exemplul de lucru ales era o  poză cu Pamela Anderson și apoi urma demonstrația matematică. Oamenii au fost surprinși inițial dar au apreciat gagul în funcție de vârsta care o aveau și de gomă, dar cred, până la urmă că au înțeles demersul meu.

Mă întreb și acum la ce mi-o fi trebuit doctoratul, poate pentru cei 15% spor la salariul de bază sau pentru un fel de poziție în ierarhia socială, sau pentru a fi numit cu apelativul Domn Doctor, așa cum îmi spuneau mai târziu unii subordonați din colectivul de pompieri de la Oltchim? Oricum societatea nu apreciază efortul depus de o persoană, care vrea să facă mai mult într-un domeniu și care are merite reale ca originalitate a abordării științifice, mai ales de când s-au înmulțit doctorii și au apărut plagiatele și doctoratele luate pe veresie.

La un moment dat discutam cu cineva, un doctorand şi l-am întrebat : 

- Pentru ce atâta zdroabă, pentru că acum doctoratul nu mai are  motivaţie. Mi-a răspuns:

- Pentru că dă bine la CV.

 

Despre mașinile electrice...

 Cea mai mare escrocherie pe care lumea a văzut-o vreodată? Oare?

S-a gândit cineva la asta?

Dacă toate mașinile ar fi electrice.. și ar fi blocate într-un ambuteiaj de trei ore... Bateriile sunt moarte! Și apoi ce?

Ca să nu mai spun că practic nu există încălzire în mașina electrică.

Și dacă ești blocat pe drum toată noaptea, fără baterie, fără încălzire, fără ștergătoare, fără radio, fără GPS (toată bateria descărcată)!!!

Puteți încerca să sunați la 911 și să duceți femeile și copiii în siguranță!

Nu pot sa vina sa va ajute pentru ca toate drumurile sunt blocate si probabil vor impune ca toate mașinile de politie sa fie electrice (daca mai avem politie)!!!

Și când drumurile sunt deblocate, nimeni nu se poate mișca! Bateriile lor sunt moarte.

Cum taxezi mii de mașini în trafic? (Cred că aceasta este o afacere la care aș vrea să mă văd lucrând. Drone pentru livrarea bateriilor grele și cineva pentru a scoate bateriile vechi și v-a instala altele noi. )

Aceeași problemă și la plecările în vacanța de vară cu blocaje de kilometri.

Practic NU ar exista aer condiționat într-o mașină electrică. Ți-ar scurge bateriile cât ai clipi.

Desigur, nici un politician sau reporter nu vorbește despre asta!

Text tradus si preluat de la Marian Alaxin (Cehia)

Activ

• Sava Ioan Mina

  Din experiența celor care au deja mașină electrică: Este bună să mergi prin oraș, pe lângă stațiile de încărcare și creează un sindrom nervos. Neliniștea că se duce bateria și nu ai ajuns unde trebuie 

  

  1

  • Îmi place
  •  · 
    Răspunde
  •  · 3h
  • Activ

    Dana Nicolae

    Sava Ioan Mina așa este, nu cred după mine ca este o soluție, mai ales ca bateriile se vor epuiza la un moment dat ..si cum se vor recicla?exista soluții sa nu afecteze mediul?
  • 
    
    
    
    

Pseudo fabulă cu protecția muncii

Uneori te bântuie amintirile...

Pseudo fabulă despre o instituție a statului...

În perioada 1982-87 era în centrul atenției Inspecția de Stat pentru Protecție Muncii, de ce? Pentru că activitatea economică și mai ales cea industrială din RSR, era nesigură și oamenii mai mureau la muncă, era un număr considerabil de accidente de muncă pe ramuri de activitate. Pe primul loc era mineritul, apoi construcțiile, silvicultura, chimia, ș.a. Ce era de făcut? Conform indicațiilor de partid trebuia să fie aduși specialiști din domeniile respective în instituția care trebuia să facă muncă de control și prevenție. Procesul nu era ușor și în fiecare județ s-a trecut la o reîmprospătare a personalului. Ca să nu vorbesc cu păcat, la începutul anul 1989, cu acceptul lui Maxim Berghianu sau nu, era deja format un colectiv de tineri care trebuiau să vitalizeze instituția statului. Au fost oameni cu suflet pentru a face ceva și mai puțin implicați în profituri pe seama funcției de control. A urmat perioada de degringoladă după Revoluție, cei care lucram în Inspecția de stat, ieșeam cu teamă pe stradă să nu fim linșați de plebea care avea microbul răzmeriței. Cu ajutorul unor oameni dedicați scopului ISPM, mai în vârstă sau mai tineri s-a reușit o reorganizare pe plan național, cu o Comisie și apoi cu o nouă Inspecție, lucrul bun a fost că s-a păstrat nucleul de specialiști în domeniul Securității în Muncă. Lucrurile au evoluat în bine pe parcursul anilor, până în 1997, colectivele din județe s-au sudat, oamenii știau ce au de făcut, numărul de accidente de muncă scădea, se trecuse cu adevărat la practicarea unor proceduri profesioniste, începuse și informatizarea sistemului la nivelul tehnologiei de atunci. Principiul aplicat în organizarea inspecției se baza pe ramurile de activitate predominante într-un județ și potențialul de pericol pe care îl aveau. Inspectorii trebuiau să fie specialiști cu studii universitare sau cu studii medii cu experiență profesională în domeniu și aveau repartizate pentru control și îndrumare unități economice și întreprinderi din domenii ale economiei adiacente cu specialitatea lor. Toate bune și frumoase până la apariția alianțelor politice, ca semn al neputinței de a guverna pe o singură concepție. Un Partid de buzunar PSDR (Cunescu) aliat cu cine s-a putut la vremea respectivă a preluat controlul Ministerului Muncii. S-a aplicat sloganul: Noi suntem la putere și guvernăm cum ne place, vom face curățenie. Pe ceilalți care sunt din tagme dușmănoase nouă, sunt corupți sau de concepții politice de hulit atunci, îi schimbăm. A urmat o perioadă de promovări în funcții de nonvalori, nespecialiști, lingăi, denigratori și ariviști cu orice preț. Ca să schimbe șefii și să dea iz european s-a înființat Inspecția Muncii, o instituție struțo-cămilă creată cu scopul de a rezolva toate problemele din sistemul relațiilor de muncă și nimic din realitățile practice. Se dorea un fel de poliție a muncii, (fără pulane în dotare) , fără a ține seama de competență profesională, care lucra după niște noi legi copiate din legislația europeană și traduse prost (se spunea că sunt armonizate). M-am întrebat de fiecare dată, cum poți numi un inspector șef pe județ pe securitatea muncii, fără o pregătire tehnică superioară, care să-l ajute să înțeleagă ce fenomene controlează? Găselnița era, schimbăm numele instituției, dăm examene de ocuparea posturilor de șefi și reușește cine vrem noi, cei de la putere. O astfel de experiență am trăit-o, chiar dacă aveam un doctorat în domeniu, și acela luat prin muncă și cu sacrificii, când am ieșit pe locul doi, în urma unei economiste care nu știa bine nici unitățile de măsură din SI. După acest fenomen protecția muncii sau securitatea muncii a trecut în plan secund, oamenii (inspectorii) s-au deprofesionalizat, problemele din acest domeniu au rămas la voia întâmplării, iar prioritatea instituției a deveni stârpirea muncii la negru. De atunci se tot caută NEGRUL care a angajează oamenii și nu plătește taxe la stat...Ponderea pericolelor în ramurile industriale s-a schimbat cu trecerea vremii și anularea sau reducerea unor domenii de activitate economică ,dar din păcate accidentele de muncă au rămas prezente. Hârțogăria și procedurile de lucru prost aplicate și uneori neînțelese de cei care inspectează în domeniul respectiv, a dus la trecerea în derizoriu a activităților preventive. Acum este o mare ruptură între ce înțeleg oamenii să aplice în practică și ce ar dori inspectorii să bifeze în check-listuri. Poate nu înțeleg nici unii nici alții ce și cum se întâmplă.

Morală: Orice lucru bun ține atât cât îi este soarta, iar aceasta nu depinde întotdeauna de oameni...

PS . Vorbeam de o instituție struțo-cămilă cred că a fost făcută respectând butada Acad. Grigore Moisil despre reorganizarea de la noi: Să unim Geografia, Geometria și Geologia și să punem șef pe Geo Bogza...