17 mai, 2022

Gânduri scurte (pentru cei ce au răbdare la citit)

 

    

 

    


Gânduri scurte

 

1.

Stăteam într-o zi, pe vreme de Covid, pe terasa mea de la bloc și admiram ploaia, anunțată deja cu coduri pe canalele de știri. Mă gândeam retrospectiv ,ce carte m-a marcat pe parcursul vieții de student la Chimie Industrială. Mi-au trecut prin minte imaginile volumelor copertate, la  vremea aceea și am rămas la Chimia Organică 2 vol. de C.D.Nenițescu, aveam volumele și le mai păstrez și astăzi. Ce m-a marcat de fapt?  Într-o seară în patul meu de la cămin, nu mi se mai potrivea înălțimea pernei cu cea a capului și am decis să pun un volum sub pernă. Am încercat să dorm , dar nu era perfect, așa că am pus și al doilea volum, parcă era mai bine și am adormit. Ce am visat nu mai pot spune acum, dar  deduc că unui inginer chimist îi erau de folos cunoștințe despre structura, compoziția și proprietățile compușilor organici, hidrocarburi saturate, nesaturate, aromatice, combinații halogenate, hidroxilice, cu sulf, cu azot, organometalice, carboxilice, nitrili, esteri, etc...   Erau cam multe pentru un vis. Pentru examenul respectiv din anul 2 cred, că trebuiau stăpânite noțiunile... Acum mă gândesc cât mi-au folosit, și dacă este adevărat, unde și de ce?  Sărind peste cei 50 de ani, mă uit la cei tineri și la deșertăciunea acestor cunoștințe pentru ei, societatea s-a schimbat la fel și mentalitatea, cine o fi fost acel Nenițescu, avea cont pe Facebook sau Instagram sau era un necunoscut, oricum era old și mort de mult...

 2.

La prima apariție Gândurilor scurte, am văzut o serie de comentarii, care mi-au redirecționat gândurile de la chimia organică, la viața de student , amintindu-mi de un fost profesor Zeno Gropșanu (zis Nabla), care la vremea studenției noastre păstorea catedra de Operații și Utilaje în Industria Chimică. O materie de studiu pentru inginerii chimiști care se întindea pe trei semestre, în anii II și III. Se predau multe, utile și inutile, dar era interesant ca experiență, că vedeai utilitatea respectivă numai când erai pe picioarele tale de inginer și te loveai de anumite probleme practice. Examenul la acea disciplină era oarecum terorizant, pentru că exista o carte de probleme  Exerciții și probleme de procese și aparate în tehnologia chimică, de K.F.Pavlov (traducere din limba rusă), pe care trebuia să o cunoști și să stăpânești oarecum rezolvările, astfel încât să nimerești rezultatul, care se găsea la sfârșitul cărții. Și mai trebuia să faci calculele respective cu rigla de calcul...        De ce am spus terorizant, pentru că profesorul respectiv deschidea cartea la o oarecare pagină și îți dădea atâtea probleme de rezolvat, proporțional cu informațiile negative care le avea despre tine de la asistenți. Și stăteai până terminai problemele, indiferent de timpul petrecut acolo și numai apoi treceai la oral, unde te așteptau bilete cu 6 subiecte. Au existat recorduri de stat în sala de examen, care au ajuns până la 12 ore. Întrebat de ce procedează așa, profesorul spunea:  Lasă-i să se chinuie, așa le trebuie derbedeilor, care nu învață, termină facultatea și ajung directori și ingineri șefi. Ăștia proștii care învață ajung numai buni executanți!

 3.

Am terminat secția Tehnologia Compușilor Macromoleculari, o specializare care se făcea începând cu anul IV de studenție la ingineria chimică. Puntea suspinelor la această specializare era examenul de Chimia Macromoleculelor, 2 semestre în anul IV, curs ținut pe profesorul Aurel Nanu. Cine trecea acest examen era bun.  Era un curs ce mi se părea dezlânat, fără o structură ordonată, nu exista un manual al profesorului respectiv, așa că te descurcai cu ce prindeai auditiv și ce notai în caiet. Terminai cursul și erai total dezorientat în ce privește cerințele pentru examen. Venea profesorul și îți recomanda bibliografia, o listă cu 12 cărți de specialitate, unele traduse din rusă, unele românești și majoritatea greu de găsit chiar la Biblioteca Universitară. Spunea:  citiți-le pe toate și formați-vă o părere. Noi am întrebat de ce atâtea și ne-a răspuns: “în viață trebuie să te îndoiești de orice citești, adevărul este pe undeva la mijloc”. Incertitudinea ne domină. Așa este și cu dreptatea sau cu textele pe care le citiți de la alții sau chiar de la mine.  Vine examenul din vară, mă prezint, trag subiectele, ies la tablă, încerc să expun ceva, dar profesorul mă oprește și zice: Nu pot să-ți dau examenul, pentru că în timpul cursurilor șușoteai și glumeai cu colegul M.Schwartz...ne vedem la toamnă (interesant că lui i-a dat examenul). Ies cu capul plecat și cu moralul la pământ. Toată vacanța de vară am învățat cât de cât, dar avem obsesia: Ce fac dacă mă lasă ăsta repetent?   Vine septembrie, luna restanțelor, merg la examen, nu îndrăznesc să ridic privirea la profesor, trag biletul cu subiecte și încep să răspund. Erau câteva întrebări teoretice la care am fost chestionat ce părere au diverșii autori despre un anumit fenomen și am răspuns destul de alambicat dar suficient de pertinent. M-am uitat la el și zâmbea. O altă întrebare care ținea și de lucrările de laborator, la care mă descurcasem până atunci, a fost : Dacă ai o păpușă cu capul din PVC plastefiat și acesta este crăpat, cum o lipești? Răspund cu sfială: Nu prea pot să o lipesc pentru că prin topire nu se poate, cu un solvent nici atâta și cu o soluție de PVC în ciclohexanonă nu ține... Profesorul se uită la mine și zice: Îți dau 9 pentru că 10 nu pot din cauza celor spuse în vară.  Eu aș fi fost  mulțumit și cu un 5. Ies de la examen  bucuros și confuz. Oricum nota de atunci, mi-a crescut creditul de student la Macro, astfel încât în anul 5 am terminat examenele numai cu 9 și 10, fapt ne mai petrecut până atunci în traiectul meu studențesc.

4.

Din multitudinea de materii predate în Facultatea de Chimie Industrială, au fost unele, pe parcursul celor cinci ani, care nu prea făceau plăcere mai multor studenți și aceasta datorită unei tipologii mai ciudate ale cadrelor universitare care au predat cursurile respective. În primii ani de studenție am avut cursul de Chimie Analitică Cantitativă cu Domnișoara Mitrănescu, cunoscută printre studenți ca Mița. O apariție destul de austeră și cam anti-femeie, care la intrarea în sala de curs ridica ochii spre tavan și se îndrepta spre tablă și începea să turuie despre substanțe, indicatori, reacții de identificare cantitativă și apoi calcule. Dădea exemple cu probleme de chimie analitică și dozimetrie și făcea totodată calculele, cu logaritmi cu 4 zecimale exacte, de fapt avea o memorie de elefant dacă ținea minte tabelele ordinare de logaritmi zecimali de la 1-100...   Fenomenul era următorul: unii studenți chiuleau de la curs și alții plecau în pauza cursului, astfel încât sala se cam golea spre final. Eu nu pot să afirm că am participat la multe, dar sub 50% din cursuri, mi se părea plictisitor și o pierdere de timp.   Ea vedea fenomenul și avea grijă ca la examen, pe lângă notele de la laborator (care se făcea cu asistenții) să frece puțin studenții care nu erau capabili să rezolve cât de cât cele 5 subiecte de pe biletul de examen. Am pățit-o și eu, în sesiunea din vară, am cam bâjbâit prin subiecte și m-a picat pentru la toamnă. Vara în vacanță am cam învățat cu silă și vin în septembrie la restanță. Cinci subiecte, am mai știut la trei dintre ele și două le-am bâlbâit, mă încurcasem la culorile unor indicatori specifici, s-a uitat la mine pe sub sprâncene și mi-a zis: Îți dau șase pentru că ai note mai mari la celelalte examene... Am ieșit, bucuros de rezultat pentru că mă vedeam  repetent, mi-ar fi fost suficient și un cinci.


5.

Nu se putea termina Chimia Industrială fără să treci prin Chimia Fizică, unde de la termodinamică, cinetică, soluții, electrochimie, cromatografie, coloizi, ș.a , erai pus să acumulezi cunoștințe de interfață, între fizică și chimie, folositoare dacă puteai să faci legături cu alte discipline studiate sau cam grele de înțeles altfel. Cei din generația mea, am fost confruntați cu un fenomen: conf.Tribunescu. Un individ de statura medie spre mică, păr negru, dat pe spate, cu un aspect mai muncitoresc, dar îmbrăcat tot timpul în costum+cravată de culoare închisă. Gurile rele spuneau că ar fi făcut facultatea muncitorească, el fiind de profesie croitor, ajuns cu sprijin politic la cariera universitară. Una peste alta, era conferențiar și trebuia să țină cursuri. Cum la vremea respectivă documentarea și manualele erau cam rare, respectivul făcuse o compilație de Chimie Fizică, în 2 vol., curs litografiat, care era obligatoriu să fie posedat , contra cost de către fiecare student. Orele de curs decurgeau cam așa:  conferențiarul venea, pierdea 10-15 min. ca să facă prezența și apoi începea să citească cu voce tare și monotonă din cartea lui. Pe tablă desena sau schița mai puțin. Îl puteai urmări ușor dacă aveai volumul în față și nu prea trebuia să-ți iei notițe, pentru că nu prea aveai ce, în rest cam plictisitor.   Problema cea mai delicată și oarecum de speriat era examenul, care se desfășura în două etape: scris -  probleme de chimie fizică și oral, subiecte din manualul respectiv, pentru cei care nu picau scrisul. Durata examenului pentru un student putea ajunge la 5-6 ore, cam extenuant.  Examenele erau în două semestre și țin minte că pentru cei doi de șase pe care i-am luat, am cam tremurat de frică.

6.

În anul patru am făcut niște vizite de documentare pentru laboratorul de chimia și tehnologia macromoleculelor, la fabrica Dermatina din Timișoara. Am ajuns la secția unde se făceau pe atunci prezervative din latex de cauciuc natural, am căscat gura la modul în care era organizat procesul tehnologic, unde pe niște sule de porțelan” lungi cam de 25 cm se depuneau prin imersie în soluția de cauciuc, trei straturi peliculare, care se gelificau prin scufundare într-o soluție de bicarbonat de sodiu. Împreună cu alți colegi am șterpelit o astfel de matriță de prezervativ și am dus-o în laboratorul facultății, unde în urma unor experimentări practice care copiau tehnologia din fabrică, am ajuns să fabricăm acele balonașe. Primele teste le-am făcut prin umflare și am stârnit curiozitatea unor fete, colege mai cumințele, care nu știau la ce se întrebuințează. Până la urmă ne-am distrat copios aruncând prezervative umflate prin gaura de exhaustare a unui ventilator care scotea aerul din laborator spre stradă. Era într-adevăr o problemă mare cu prezervativele, pentru că nu se găseau foarte ușor și prezervativele românești nu erau testate pentru continuitatea peliculei...mai aveau foste bule de aer înglobate în cauciuc, care deveneau la întindere găurele. Mai târziu au apărut cele chinezești pe care scria Electronic tested...După aproape 40 de ani am văzut în magazine prezervative de diferite forme și cu diferite arome, ce desfrâu, dar ce folos pentru că nu mai foloseam așa ceva, era deja târziu.

7.

Excursia de studii am făcut-o la începutul anului cinci, era organizată sub forma unui circuit al marilor întreprinderi chimice din țară, pe calea ferată pornind de la Timișoara, Oradea, Cluj, Dej, Suceava, Iași, Brăila, Ploiești și înapoi la Timișoara. Mergeam cu un vagon de dormit, care avea să fie spațiul nostru de cazare pe tot parcursul călătoriei, noaptea mergeam cu trenul, ziua de garau pe o linie în stația  convenită, de unde noi mergeam în vizita industrială și de regulă mâncam la cantinele fabricilor. Compartimentul de dormit era cu șase locuri în loc de patru, eram cam înghesuiți, dar eram tineri și cu bună dispoziție. Din punctul meu de vedere am profitat de excursie doar jumătate, mai precis până la Suceava, unde am fost lovit de o stare gripală cu febră, astfel încât  m-am oblojit cu  ceaiuri și aspirine până aproape de final. Stăteam în pat în vagonul de dormit, singur toată ziua,  până se întorceau colegii de la vizitele respective și îmi aduceau ceva de mâncare și medicamente, norocul meu a fost că aveam două colege cu inimă de mamă, și mai țâțoase, de care mă simțeam mai protejat și îngrijit într-un fel.    M-am făcut sănătos abia când am ajuns să cobor la Sibiu, acasă.

 8.

Despre campanii electorale...de altfel anoste...

Viața fiecăruia merge înainte după o programare numai de divinitate știută. Suișurile și coborâșurile din viață pot fi influențate de oameni prin formarea lor și uneori prin voință sau relații. Dacă aceștia fac parte dintr-o anumită nație, predestinată unui anumit fel de viață cu specific național, atunci sunt supuși unor cutume sau respectă anumite proverbe. Cine împarte ,parte-și face...nici nu se pune problema, românii au în sânge cerința aceasta și caută să crească în funcție sau să parvină, astfel ca să ajungă printre cei care împart. Ajunși într-o funcție publică, dar și privată, au un  țel, să sufere de sindromul pixului, cine aprobă și semnează poate avea partea lui...E un fel de boală de care scapi cu greu, o duci cât îți este firul, rareori scapi prin izolare, undeva cu gratii. Manifestarea acestui sindrom, duce cu gândul la bancul cu milițianul/polițistul : Cine are întotdeauna dreptate ? Cel care întocmește și semnează procesul verbal...

Restul ... e tăcere, vorba filmului lui Nae Caranfil.A fost campanie electorală pe vreme de Covid 19, au fost chiar alegeri cu măsuri de protejare impuse, dar cu obiceiuri și metehne autohtone, au fost mai puține exitpoll-uri pentru că nu au mai aruncat cu banii aiurea, au fost discuții și suspiciuni de fraudă electorală, dar toate concentrate în zonele urbane mai populate, la țară...Dumnezeu cu mila.

Se pare că nimic din ce-i absurd nu ne este străin: la Deveselu, Ion Aliman a fost votat Primar pentru a treia oară, deși era mort de 10 zile. Știrea a trecut și în presa externă.

9. 

Premoniția lui Adrian Păunescu, poetul național, chiar dacă unii nu sunt de aceiași părere:

 Mortul învingător

 Ce ţară, ce morală, ce prăpăd,

Un fapt de viaţă mai grozav ca toate,

Un mort este votat majoritar

Şi-n clasament pe toţi cei vii îi bate.

 

Aşa a fost şi este şi va fi

Conflictul de-ntuneric şi de groază,

Un mort învinge pe cei vii la vot

Şi ei aproape cred că îi trişează.

 

Şi, vai, absurde autorităţi

Se strâng buluc şi judecă drăceşte

Şi îl declară pe învinsul lui

Învingător, doar pentru că trăieşte.

 

Şi mortului ce i-a învins pe vii

Nici nu au apucat să-i facă groapă

Şi-n primăria lui de-nvingător

E ordin ca petrecerea să-nceapă.

 

Şi proştii râd, în nebunia lor,

Întărâtaţi de liniştea nocturnă

Şi unul zice: hai să-l îngropăm,

La locul care-i place lui, în urnă.

 

Ce ţară, ce morală, ce prăpăd,

Politică de-a pururi surdo-mută,

Învingătorul se întoarce-n sat,

Dar voturile lor nu-i mai ajută.

 

 

Probabil, e-o parabolă, aici,

Chiar dacă nu o pomeneşte cartea,

Trăim învinşi în fiecare zi,

Iar, ca să biruim, plătim cu moartea.

10. 

Bune versuri ce dau de gândit, peste timp...

 Trăim vremea când suntem bombardați cu cifre legate de pandemia Covid 19, se fac statistici simultan cu apariția raportărilor zilnice, câți sunt contaminați, câți sunt vindecați, câți sunt la terapie intensivă, câți au decedat din cauză de CV19, șamd. Virusul l-au văzut numai specialiștii care au microscoape ce văd la nanodimensiune, unii l-au studiat în diferite ipostaze comportamentale, alții presupun anumite acțiuni ale lui. Simptomatologia este în evoluție, astfel că simptomele valabile acum trei luni sunt mai multe în prezent și ce este mai evident: nimeni nu știe precis ce și cum este mai bine să fie făcut. Capete luminate se gândesc ce măsuri suplimentare mai trebuie luate ca să nu se mai întâmple nimic, în funcție de indicatori stabiliți de OMS și OES  și totuși statistica arată că se plutește într-o nebuloasă. Se recomandă măsuri care au aceiași eficiență ca efectul placebo, în a te simți protejat individual, dar nu ști de unde vine pericolul și de ce.

Tot Topârceanu ne salvează !

Nu e prima oară când umanitatea trebuie să înfrunte duşmani invizibili, dar capabili să devină letali. În 1928, la Teatrul Naţional din Iaşi, George Topârceanu a urcat pe scenă pentru a susţine o conferinţă în versuri. Subiectul era bacilul Koch, evenimentul făcând parte dintr-un festival al Societăţii pentru Profilaxia tuberculozei. Sunt  redate  aici câteva fragmente din conferinţa lui Topârceanu, ale cărui sfaturi sunt demne de luat în seamă – măcar pentru caracterul lor umoristic – chiar şi astăzi!

 Întâi de toate, cum arată duşmanul de care trebuie să ne ferim?

După savanți și medici ca doctorul Argon,
Bacilul se prezintă sub formă de baston…
Dar bolnavii, săracii, spun doctorului Ciucă,
Că lor li se prezintă sub formă de măciucă!
Ce-i el de fapt? Un zero, un fel de vârcolac
Nici cât un ou de muscă, nici cât un vârf de ac,
Ceva așa, cilindric… Regret că nu găsesc
O cretă și-o tabelă ca să vi-l zugrăvesc.

 Cum se răspândeşte bacilul lui Koch?

Bacilul despre care aș vrea să vă vorbesc
Se află-aici în sală… știu bine că m-ascultă,
Dar nu vrea să-și trădeze prezența lui ocultă.
Intrarea n-a plătit-o fiindcă-i mititel,
Dar unde-i lume multă acolo e și el!
Incognito ca regii și nepoftit pătrunde
În orice fel de casă; îl întâlnești oriunde:
În berării, pe stradă, la cinematograf;
Îi place să se joace cu alți bacili în praf;
Se duce la plimbare cu trenul, cu tramvaiul,
Și peste tot se ține de bietul om ca scaiul.

 Cum putem evita contaminarea?

Să nu stai toată ziua vârât cu nasu-n scripte,
Iar laptele și carnea — să fie bine fripte.
În orice alimente și-n orice băutură
Să puneți acid fenic — nu mult: o picătură…
Și cel puțin o dată la două săptămâni
Tot omul să se spele pe față și pe mâini…
La poștă sau la gară (și-n orice loc murdar)
E obligat tot omul să scuipe-n buzunar,
Că pe podea nu-i voie decât în caz de boală…
Iar când te duci la teatru sau intri în vreo școală
Și aerul de-acolo îți pare echivoc,
E mai recomandabil să nu respiri de loc…
Acei ce au bronșită sau tuse măgărească,
De semenii lor teferi grozav să se ferească!
Să nu-și mai piardă noaptea cu lucruri nepermise,
Să țină toată iarna ferestrele deschise
Iar vara să se ducă la aer, la Sinaia,
Să steie-nchiși în casă, c-afară-i udă ploaia…
Pe lângă asta-i bine, când suferi de-anemie,
Cu propria ta viață să faci economie.
De nu vrei ca la urmă să te trezești mofluz,
Evită surmenajul și orice fel de-abuz,
Rărește-o cu tutunul, mai lasă băutura!…
Iar dacă, din păcate, vrei să-ți apropii gura
De epiderma unei persoane din elită, —
Oricât ar fi persoana aceea de grăbită,
La locul ce urmează să fie sărutat
Să dai întâi c-o cârpă muiată-n sublimat.
Ori, ca să fiți mai siguri de viață, eu vă zic:
Nu sărutați nici mână, nici gură, nici… nimic


11.

 Sunt calamități, sunt boli, sunt pandemii, care au efecte pe care dacă nu ți se întâmplă ție sau unor persoane cunoscute, nu ești pătruns de consecințele acestora. Treceam zilnic pe scara blocului, pe lângă apartamentul unui prieten, nu era o relație așa strânsă de vecinătate ca să încerc ușa , dar în zilele când erau acasă se auzea din interior un dialog cu voce mai tare...da, erau acolo. De câteva săptămâni, era perfect liniște, am crezut că erau plecați undeva sau poate în străinătate. Astăzi mă întorc acasă de la sala de sport, un alt vecin de pe scară mă întâmpină și îmi spune: Știi că a murit Emil, de Covid19...Rămân mască! Mă grăbesc să intru în apartamentul meu și să deschid calculatorul, într-adevăr găsesc pe Facebook informații legate de dispariția prietenului și colegului meu. Eram complet derutat. Caut explicații pe care unii , mai informați mi le-au dat: După o luptă de cinci săptămâni cu boala declanșată de Covid19...s-a întâmplat ce s-a întâmplat...

Suntem încă în pandemie, măsuri de prevenție ni se spun zilnic prin mass-media, cine le respectă cu ce acuratețe, cât sunt de eficiente, numai Dumnezeu știe. Ce se face și cum sunt tratați cei în situații critice, este un mister al sistemului nostru sanitar, și așa destul de firav organizat și dotat. Apar știri care arată că anumite medicamente dedicate acestui tip de boală cauzată de virus, sunt insuficiente sau lipsesc momentan, cei care vor beneficia de ele sunt cei aleși să trăiască?  Nu este public cum se tratează un bolnav în stare critică, și unde este posibil, se pare că nu peste tot unde sunt locuri la ATI, până la urmă cred că rămâne principiul: Care rezistă, rezistă... dacă nu dăm vina pe vârstă sau comorbidități.

 12.

Nu am înțeles nicicând, la oamenii de succes ai zilelor noastre, cum se poate obține un doctorat într-un domeniu, fără să fi dat pe acolo sau fără să-ți cunoști bine titlul lucrării. Nu mai pomenesc metodele de plagiat sau altele prin folosirea unor „negrișori” pentru redactarea lucrărilor.  Formarea mea dobândită în timpul facultății și după, mă făcea convins de următorul adevăr: un doctorat este o treaptă superioară în dovedirea calităților profesional-științifice și trebuie să fie finalizat cu o noutate recunoscută și de alții, în domeniul respectiv...Da, acum există Fabrici de doctorate în diferite domenii, din cele mai ciudate, fără nici un iz științific.

În timpul studenției era o adevărată teorie a promovării cadrelor universitare, care necesita timp, materializat prin vechime în domeniu și aplicație, să faci ceva în domeniu, să publici articole în reviste de prestigiu, să ai realizări științifice, lucrări de laborator, brevete, recunoscute și de alții, inclusiv de profesorii tăi. De la asistent universitar la profesor, îți trebuiau cel puțin 20 de ani și atunci trebuia să aștepți vacantarea catedrei respective, care de cele mi multe ori avea loc prin decesul ocupantului. De la asistent universitar în sus nu puteai accede fără doctorat în domeniul respectiv. În cercetarea științifică erau grade de promovare, cercetător științific, cercetător științific principal Gradul  II, cercetător științific principal Gradul I, care echivalau cu anumite funcții universitare, iar de la Gradul II în sus nu se putea fără doctorat în domeniu.

Activitatea mea din cercetarea științifică a lăsat urme în modul meu de a aborda problemele, chiar dacă am ajuns în alt domeniu de activitate, m-am apucat să scriu articole în domeniul securității și sănătății în muncă, să particip la conferințe  sau simpozioane de profil. La îndemnul secretarului de stat care conducea sistemul de sănătate și securitate în muncă, m-am înscris la doctorat la Universitatea din Petroșani, care la acea vreme era singura ce avea o catedră de specialitate, numai acolo se puteau conduce doctorate în securitatea muncii, era de fapt un domeniu nou de doctorat.  Au urmat șase ani în care în paralel cu activitatea profesională, am pregătit singur examenele și lucrările din ciclul de formare pentru doctorat, pe care  le-am susținut cu brio.  A fost un efort fantastic din partea mea mai ales că în acea perioadă am avut și un eveniment nefast acasă (un incendiu mi-a distrus tot apartamentul) și am fost pe punctul de a renunța la doctorat, totuși am cerut prelungirea cu un an a termenului de depunere a tezei finale. Norocul meu a fost că familia m-a înțeles și sprijinit moral ca să trec peste aceste încercări. Totul s-a întâmplat în perioada 1993-1999...

Am obținut titlul de doctor în inginerie, la specialitatea securitatea muncii cu lucrarea Contribuții la elaborarea unor metode neconvenționale în vederea prevenirii și combaterii cauzelor ce pot genera avarii tehnice și accidente, sub conducerea dr.ing.Alexandru Darabont. Din câte îmi aduc aminte la admiterea la doctorat am fost șase candidați, iar eu am fost al treilea care a reușit să-şi susțină teza la timp, restul au mai amânat sau au renunțat. Lucrarea mea de doctorat a avut multe elemente de noutate și originalitate, eu nu am avut intenția să o public ca o carte, dar ca material bibliografic a servit ca sursă de inspirație altor cercetători. Am descoperit aceste idei plagiate după mai mult timp pe internet în lucrările unor tineri. La susținerea tezei de doctorat în fața comisiei, am prezentat slideuri la retroproiector și ca să destind atmosfera și să fac mai bine înțeleasă noutatea adusă în lucrare, privind aplicații ale mulțimilor fuzzy, am dat un exemplu de model de apreciere multicriterială a frumuseții unei femei, exemplul de lucru ales era o  poză cu Pamela Anderson și apoi urma demonstrația matematică. Oamenii au fost surprinși inițial dar au apreciat gagul în funcție de vârsta care o aveau și de gomă, dar cred, până la urmă că au înțeles demersul meu.

Mă întreb și acum la ce mi-o fi trebuit doctoratul, poate pentru cei 15% spor la salariul de bază sau pentru un fel de poziție în ierarhia socială, sau pentru a fi numit cu apelativul Domn Doctor, așa cum îmi spuneau mai târziu unii subordonați din colectivul de pompieri de la Oltchim? Oricum societatea nu apreciază efortul depus de o persoană, care vrea să facă mai mult într-un domeniu și care are merite reale ca originalitate a abordării științifice, mai ales de când s-au înmulțit doctorii și au apărut plagiatele și doctoratele luate pe veresie.

La un moment dat discutam cu cineva, un doctorand şi l-am întrebat : 

- Pentru ce atâta zdroabă, pentru că acum doctoratul nu mai are motivaţie. Mi-a răspuns:

- Pentru că dă bine la CV.

 

 

 13.


Gândurile vin și trec, la fel și amintirile. Se făcea că eram în anii 76, lucram la proiectare, Atelierul de proiectare tehnologică, în cadrul CIPA Râmnicu Vâlcea. Făceam multe tipuri de lucrări pe vremea aceea, de fapt tot ce nu se voia să se dea la făcut pe bani buni la IITPIC București. Atelierul era în componența unui Serviciu de proiectare pe Centrală, care era condus de un șef. Eu eram proiectant principal, și printr-un concurs de împrejurări, legat de o promovare în funcție a fostului șef de atelier, am ajuns să suplinesc această funcție timp de trei ani, fără să am salariul cuvenit. Dar aceasta era altă problemă. Aveam un spațiu de lucru la etajul 6 din Pavilionul administrativ , iar biroul șefilor era despărțit printr-un glasvand de spațiul de lucru al proiectanților, care era o mare încăpere plină cu planșete de desenat. În spațiul șefilor aveau loc trei birouri, unul al șefului de secție, altul al meu și unul al contabilului Mitică. Șeful era domnul Birișteică (zis Conul Biri), un ins la vremea aceea mai în vârstă decât restul colectivului și trecut pe linia moartă de la Serviciul Investiții, unde fusese șef. După o perioadă de probă, când am fost testat cât de loial și lipsit de gânduri ascunse sunt, atmosfera din biroul șefilor a devenit destul de plăcută și destinsă. Conul Biri avea o fire deschisă, bonomă și nevinovată uneori față de problemele de proiectare, câte odată  fără răutate în priviri îl puteai surprinde moțăind pe scaun, totul se desfășura în deplină armonie, iar când erau decizii de luat apărea întrebarea: „Radule tu ce zici?”  Erau zile frumoase de lucru, uneori la prânz auzeam de la șef: „Radule ce zici de una mică?” Eu la rândul meu ziceam: „Mitica adu și tu o Stoli sau Wibo, ce găsești...” Contabilul se conforma și executa comanda, apărea după un timp o sticlă de 500 ml. Este drept că mai aveam niște colegi de serviciu Vețe, Beli care simțeau momentul și apăreau tocmai atunci când sticlele erau prezente. Ajungea la fiecare câte un păhărel de 50 ml. dar suficient pentru buna dispoziție în continuarea zilei de lucru. Era bine că pe vremea respectivă nu aveam mașină personală pentru întoarcerea acasă de la serviciu.

NB : ambalajele sunt de sec XXI nu XX, în anii 79-80 erau mai nasoale...poate vodka era mai bună...

14.

A vorbi frumos...

Suntem în perioadă de criză, sanitară, economică, electorală, individuală, relațională și de comunicare, mă gândeam ce ne împiedică să vorbim frumos. Mai umblu pe internet, dar și mai relaționez comunicativ cu alte persoane, ceea ce mă pune pe gânduri este limbajul folosit ca să exprime trăirile fiecăruia sau chiar personalitatea, indiferent de vârsta sa. Abundă adjective, invective sau alte formulări de prost gust, jignitoare uneori, ca să se exprime ce? Ce s-ar putea obține dacă orice postac sau interlocutor ar folosi o limbă adecvată sau chiar ar vorbi frumos, credeți că nu ar reuși să-și atingă același scop. Fiți blânzi cu limba voastră vorbită și toleranți cu ceilalți, iar dacă reușiți să convingeți, atunci sigur ați mai făcut un pas spre a fi uman...

Și acum despre limbă, conform DEX internet...pentru cei care nu cunosc amănunte, care ar putea ajuta să se reacționeze altfel...

LIMBA, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se afla in gura, servind la perceperea gustului, la mestecarea si la înghițirea alimentelor, la om fiind si organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-si înghiți limba = a) a manca cu pofta; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț sa obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-si pierde respirația, a gâfăi ; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limba de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limba lunga sau a fi lung de limba (sau limba lunga) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limba = a fi limbut, a nu păstra o taina. A fi slobod la limba (sau limba sloboda) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune si ce nu trebuie. A-si scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limba = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limba (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-si pune frâu la limba sau a-si tine (sau baga) limba (in gura) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limba ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios in tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limba = a descoase pe cineva, a căuta sa afle tainele cuiva. A fi cu doua limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și musca limba = a regreta ca a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limba = a nu-si putea aminti pe loc de ceva cunoscut. 

II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprima gândurile, sentimentele si dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituita, caracterizat prin structura gramaticala, fonetica si lexicala proprie. ◊ Limba comuna = a) stadiu in evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. Fel de exprimare propriu unei persoane, in special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace si procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei si sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. si reg.) Vorba, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limba de moarte = ca ultima dorință (exprimata pe patul morții). A lega pe cineva cu limba de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultima dorință, exprimata înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv. si arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limba; popor, neam, națiune. 

III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bara mobila de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l sa sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucata de piele, de pânza etc. lunga si îngusta, care acoperă deschizătura încălțămintei in locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacăra de forma alungita. Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lunga si îngusta de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gura lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = planta erbacee acoperita cu peri aspri si țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) feriga mica cu rizom scurt si târâtor, de obicei cu o singura frunza penata compusa (Botrychium lunaria); b) planta erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care creste in regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = planta erbacee acoperita cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii – a) planta erbacee cu frunze dințate si spinoase, cu flori purpurii, care creste prin locuri umede si mlăștinoase (Cirsium canum); b) mica planta erbacee cu frunzele dispuse in rozeta si cu flori roz grupate in spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = planta erbacee cu frunzele verzi-albastrui si cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasa si flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = feriga mica cu rizomul lung, cu o singura frunza, de forma ovala, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri si păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrabiei = planta erbacee cu tulpina dreapta, cu frunze lanceolate si cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limba-de-mare = peste marin cu corpul oval si asimetric, cu ambii ochi situați pe o singura parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

15.

Mă gândeam , tot în vreme de pandemie și după alegerile parlamentare, cine a fost deștept și cine a fost prost. Revin la butada anonimă: Trebuie să fi deștept ca să realizezi că ești prost...Cei mai în vârstă au ales ce cunoșteau prea bine, cei mai tineri și cei de pretutindeni răspândiți, au ales negarea la ceea ce există, noul ce poate însemna altceva. Poate că a avut influență și campania pozitivă făcută pe internet, pozitivul văzut prin ochii și mintea fiecăruia. Când spun pozitivă, este ca și cum ai prelua dorințele și neputințele naționale și ale fiecăruia și le-ai expune ca un program politic.  La ruletă crupierul spune după ce au pariat cu toții: les jeux sont faits rien ne va plus... Așteptăm mișcarea bilei să vedem în ce căsuță cade, politicienii se dau de ceasul morții ca să-și salveze pozițiile. De noi este mai neplăcut, pentru că nu știm ce ne așteaptă, pandemia este tot așa și restul este iTot pe vreme de pandemie cu sărbători de iarnă, vreau și eu să mă deplasez în țara aceasta cu respectarea prevederilor legale aflate în vigoare. Romania nu are lockdown încă, așa că îmi fac un itinerariu. Problema care mi-o pun este să ocolesc zonele cu carantină, ca să fie valabile numai prescripțiile stării de alertă, aflată în curs. Caut cu asiduitate pe internet să găsesc ce zone sau ce localități se află în situația de carantină, de astăzi și până când. Nu găsesc o hartă cu aceste localități și nimic actualizat, ci numai informații trunchiate pe paginile de știri sau unele pagini locale. Mai găsesc unele comunicate ale Prefecturilor respective sau ale CNSU care definesc zonele carantinate cu coordonatele geografice, ce să mai înțeleg că doar nu am GPS în minte.  Nu știu ce să fac și ce atitudine să adopt, mai ales că pe net sunt date mai multe tipuri de adeverințe, unele care să-ți spună ce faci dacă ești locuitor  în zona carantinată, alta care să-ți spună ce ai voie să faci între 23.00-6.00 în starea de alertă, alta pentru adeverința de la angajator și una care este o propunere de declarație pe proprie răspundere dacă traversezi o zonă aflată în carantină. Ce document mi-ar trebui ca să nu intru în conflict cu organele ce aplică legea. Confuzie și mister total. Ce pot să fac?  Întreb și eu la telefon unele persoane din zonele respective, care îmi spun să folosesc o declarație scrisă, nu are importanță care, numai să aibă semnătura olografă ( pe telefon e mai complicat să pui semnătura) și pe urmă să vezi ce spun polițiștii. Să pleci sau să nu pleci chiar dacă datele se schimbă de la o zi la alta...este o chestie de curaj?

16.

Din wikipedia avem o definiție: Poker-ul, numit și pocher, este un joc popular de cărți, unde proporția între noroc si strategia jocului (cacealma) este de 80/20 în favoarea strategiei, în care jucătorii mizează pe valoarea superioară a combinației de cărți ("mâna") aflată în posesia lor, pariind sume de bani pentru obținerea potului, adică a sumei puse în joc.

Câștigător este jucătorul care deține mâna cu cea mai mare valoare în conformitate cu ierarhia cărților de joc, sau cel care rămâne cu cărțile în mână după ce toți ceilalți jucători au renunțat să joace turul respectiv.

Tot în vreme de pandemie și după alegeri parlamentare în Romania, asistăm la un joc de poker cu jucători slăbuți, fără valoare la poker, partidele politice coalizate pe dreapta, care vor să joace la masa de joc un guvern și alte posturi cheie în stat, care să ne pună țara pe roate în viitorul apropiat. Negocieri, variante, plusări, renunțări, trișări și poate cacialmale. Jucătorii sunt slabi și mai au și așa zisele mâini moarte în spate care le trădează intențiile. Dorința tuturor este să nu câștige nimeni, cel puțin așa vor să nu fie nimeni perdant. Din păcate cineva trebuie să piardă la poker, păgubiții suntem noi...

 17.

Râzi tu râzi, dar nu e râsul tău...

Mi-am amintit de vorba aceasta de spirit și am făcut o conexiune cu realitatea actuală. Suntem nici la o lună în campania de vaccinare națională împotriva Covid19, am lansat o platformă IT de programare a vaccinărilor, am împărțit oamenii pe categorii de prioritate, am început să vaccinăm în etapa I-a și apoi cu Rapel pentru cei care apucă, au apărut categoriile care se vaccinează în avans față de vârsta care o au, au apărut piloșii care se vaccinează unde găsesc liber, ne lăudăm că suntem pe loc fruntaș în Europa la vaccinări și apare neprevăzutul: furnizorii de vaccinuri nu pot face față cererii...ș.a.m.d.

După zile bune în care am frecat platforma IT de programare am reușit să mă programez (având categoria de risc peste 65 ani) cu CNP valid, abia în luna martie în orașul de baștină și nu altunde în Romania. Toate bune și frumoase până la știrea că: nu sunt suficiente vaccinuri nici pentru Rapel la cei vaccinați, așa că totul se reprogramează cu 10 zile peste. Cine face reprogramarea, cum se va anunța la cei programați deja și alte chichițe organizatorice, trebuie făcută o reprogramare, sunt întrebări care mă fac să mă gândesc la seriozitatea acțiunii guvernamentale și la vorba de spirit pe care am pomenit-o în preambul.

18.

Ca să îmi mai  schimb puțin starea de spirit, atacată din toate direcțiile cu știri negative sau alarmiste, mă gândeam la trecutul meu amoros. Toate amintirile mele sunt legate de personaje trecute de mai mulți ani prin viață sau altele trecute pe lumea cealaltă. Am găsit pe internet o poezie, cu autor necunoscut (probabil un Valentin...), care m-a făcut să zâmbesc, modificându-mi rapid starea de spirit în bine.

 

BALADA BĂBĂCIUNILOR

E vremea babelor uitate,

Nemeritat și necinstit.

C-au fost ori n-au fost măritate

Cândva cu ele ne-am iubit.

 Ne-au fost soții, poate amante

Ori doar iubiri întâmplătoare.

Fiind sau nefiind frumoase,

Ne-au găzduit între picioare.

 Și-acuma să le dăm deoparte,

Punându-le la insectar?

Sau ca pe niște frunze moarte

Presate-n pagini de ierbar?

 De ce, iubiții mei prieteni,

Voi futangii din vremi trecute

Să vrem acum să dăm uitării

Femeile ce-au fost futute?

 Cu fiecare dintre ele

Am amintiri. Pot să vă zic

Că și acum când scriu acestea

Îmi tremură un coi un pic.

 Țin minte baba cea brunetă.

Ce nu m-a vrut la ea'ntre craci...

Acuma plânge și regretă

Făcând colivă și colaci.

 Îmi amintesc cât pot de bine

De una faină, o roșcată.

Care, când se futea cu mine,

Punea pe pulă ciocolată.

 Și cum o mai lingea fierbinte,

O Doamne cât era de bine,

Spunându-mi tandru "stai cuminte

Mânca-ți-aș pula Valentine”

19.

La început am pornit de la știrea că politicienii mint, oamenii sunt nemulțumiți , dar nimeni nu știe cum și ce exact este de făcut. Poate doar Lenin în celebra lucrare „Ce-i de făcut” . Suntem împărțiți între NOI și ĂȘTIA, cei care fură și cei care acum nu pot, dar vor să fure. Sunt curios dacă unul din categoria a doua care nu vrea să fure, nu o va face într-un fel sau altul când ajunge la borcanul cu miere. Mai nasol este cu cei mai în vârstă care nu mai aspiră la ceva foloase, ci numai la o viață liniștită.

În politică și societatea în care trăim, între minciună și a face tot ce ai promis sau tot ce voiai să faci pentru ceilalți, este un fir de ață. Acesta este supus unor eforturi între ce se poate și ce a fost și nu s-a făcut, dacă se rupe? Dacă nu se rupe depinde cine a fost mai tare, trecutul sau prezentul. Oricum este o dilemă, care trebuie să fie rezolvata pe loc. Până la urmă îmi vine în cap un banc: CE ÎNSEAMNĂ DILEMA... să presupunem că ai înghițit o bucată  de sfoară, cu două capete afară, de cel de sus are legat un căcat, iar de celălalt o sulă...dilema este de care capăt alegi să tragi? Politicienii actuali habar nu au de conjunctura în care suntem , merg pe șabloane sau pe decizii de moment...

Ne plângem că nu avem spitale, că cele care sunt nu au dotările conforme, că nu avem autostrăzi...pe care dacă am fi aparținut de China, erau gata de acum 15 ani, vrem emisii de carbon scăzute și nu știm de unde și de ce iese CO2  , vrem „o țară ca afară” și nu știm ce se întâmplă de fapt afară și cum ne putem noi adapta la condițiile cerute acolo, vrem să scăpăm de virus dar nu știm  dacă vaccinul face asta, vrem multe și suntem în dilemă.

20.

M-am bucurat că am intrat în rândul țărilor civilizate privind colectarea și recuperarea ambalajelor. Este o Directivă Europeană, Guvernul nostru a dat sau urmează să dea o hotărâre, care să stimuleze pe cei care au astfel de preocupări, mărind cu 50 bani prețurile băuturilor și lichidelor ambalate în sticle sau PET-uri sau doze de aluminiu, urmând ca banii să se recupereze la punctele de colectare sau la magazine.

Am văzut la Kaufland în parcare că s-a montat un trans-container care are destinația de punct de recuperare ambalaje, dotat corespunzător și cu instrucțiuni de utilizare...introduci un ambalaj de lichide din PET, PE, doze de aluminiu sau sticlă într-un orificiu circular...o bandă îl preia și este recunoscut și în final primești un bon. Surpriză: la cinci ambalaje primești un bon prin care ești anunțat că ai o reducere de 20% la un anumit produs din magazin. Dacă introduci mai puține ambalaje sub 5 sau între multipli lui 5, le numără și primești un bon cu care nu faci nimic.

Am fost în Germania, tot la Kaufland am văzut că ambalajele se primeau undeva la magazin și primeai un bon în funcție de numărul lor, care se scădea din suma totală plătită la casă, pentru cumpărăturile făcute. Credeam să sistemul de acolo se aplică și la noi cu scopul de a stimula consumatorii și clienții să colecteze ordonat ambalajele de lichide în vederea recuperării materialelor respective și pentru reducerea poluării cu deșeuri.

Dacă eu nu consum sau nu îmi place salamul Trapez feliat Reinert, ce fac cu bonul? Rămân doar cu conștiința împăcată că am atitudine civilizată. Dacă pun în balanță faptul că în cartier sunt conteinerele puse de Primărie pentru colectarea selectivă a ambalajelor și materialelor, comoditatea care este și ea o însușire umană, îmi spune: la ce să mai car ambalajele până la Kaufland?

21.

Tot în vreme de pandemie, pentru că nu s-a potolit urgia, presa, mass media scrisă pe hârtie sau pe Internet, creează personaje care devin super eroi pentru unii sau super jenanți pentru alții, părerile și like-urile sunt împărțite în funcție de mai multă sau mai puțină cultură civică sau de educația celor 7 ani de acasă. Între a respecta pe cineva sau ceva, sau a nu respecta nimic este o mare diferență de mentalitate, care se educă în timp și de mic copil, la unii se moștenește, dar cazurile acestea sunt din ce în ce mai rare.

Evenimentele din țară sunt precipitate (și nu înțelesul din chimie, când ar trebui să se lase la fund) și speculate de personaje care aleargă după capital politic, voturi viitoare și foloase ce au să vină, în contrast cu necazurile, nevoile și speranțele oamenilor implicați direct. Există un personaj Diana Ș, apărut meteoric în politica românească, care prin natura ei constitutivă, profită din plin de situația creată de mass media. Atenția acordată cu valențe critice pozitive sau negative o favorizează. Dacă acțiunile ei ar rămâne la posibilitățile pe care le utilizează, selfi-uri și transmisii live pe Facebook, admiratorii i-ar da like-uri și cu timpul s-ar plictisi, pentru că practic nu are ce și cum să rezolve. Titlul lui Shakespeare: Mult zgomot pentru nimic...bine înțeles luat ca mesaj. Tendința actuală , observ, este că i se acordă prea multă atenție, curge prea multă cerneală sau apăsări pe tastatură, pentru un personaj care nu merită și care vrea să ridice mahalagismul la rang de virtute națională...

Un comentariu de caracterizare a personajului de Bergler Igor, sursa Facebook:

A zis șoșoanca, că baubau Șoroș vrea să o lichideze. Șoșoanca crede sau vrea să își facă admiratorii semioligofreni să creadă că Șoroș a auzit de ea, că o înghesuie acolo, la o cafeluță, între Wallstreet și Popper (nu popcorn) în preocupările lui. Ca și pușcăriașul L.Dragnea, șoșoanca se crede urmărită, vrea să ne transmită că șoancile ei sunt în pericol. Moș Șoroș vrea să i le pârlească. Oculta mondială se împiedică în ea, iudeo-masoneria a dat în fandacsie de frica ei, ne spune arătarea din imagine, în delirul ei supt cu admirație de atât de jenantele fabrici de analfabeți care sunt televiziunile românești. Doar ea și gloata de imbecili care o înconjoară și câte un turnător precum Coroiu și Mache mai pot împiedica satanizarea totală a țărișoarei. Sunt ultimul bastion, ultimul zid, ultimul strop de speranță.

Șoșoanca pare evadată de la spitalul 9, secția Napoleoni. Dar nu e nici măcar asta. Până și nebunia are noblețea ei. Șoșoanca e doar un furuncul pe curul defrișat al națiunii, o șmecheră de piață de vechituri, un fel de chelner de vagon-restaurant din trenurile lui Ceaușescu, încântat că a umflat nota la mămăligă. Lupta ei, așa penibilă cum e, nu e decât o disperată goană după privilegii. Numai că atunci când după ce că ești ticălos ești și prost, delirul se transformă în ce imită. Și tot la Obregia sfârșești.

Țopismul ei isteric e însă autentic. Ca și mitocănia. Reprezintă esența nu a unui popor- judecățile paușale sunt tot de tipul șoșoanesc- ci a unei părți din el. A părții needucate, în derivă identitară, cu vocabular precar, plin de superstiții medievale și pentru care comportamentul șoșenesc e singurul model de succes pe care și-l pot imagina ca să parvină. Ca să fie clar. Toți cei care o votează sau o susțin se recunosc în ea. Le este familiară, e dintre ei. Are același tip de educație, același comportament, același tip de prostie agresivă, se mândrește la fel ca ei cu propria-i ignoranță. E dintre ei! O plac și o și invidiază. Ca n-au talentul sau norocul ei!

22.

 Tot în vreme de pandemie, butonam telecomanda televizorului și dau peste RTV, care știam că este un canal de bombe mediatice  și contre. Ce să vezi, transmisiune în direct de la Arcul de Triumf, a unei adunări de oameni, nu au arătat nici o dată câți erau de fapt, condusă de mahalagioaica Șoșoaca șefă senatoare „aleasă de popor” și încă o matracucă cu aspect de matroană de bordel, care reprezenta HORECA (și care voia să muncească!?!)...Aveau un telefon la ureche cu care comunicau cu moderatorul de serviciu al televiziunii și țineau un microfon cu măciulie în mână, ca și cum ar fi fost altceva. Am ascultat câteva minute monologul abject al Șoșocii, în care printre urlete și amenințări la adresa Guvernului „neofascist” ,a Președintelui și Primarului Timișoarei care sunt de sorginte „străini vânduți”, de Arafat nu mai pomenesc ce am auzit și am înțeles că la toți l-i s-a sfârșit ața și lumea așteaptă de paști învierea românismului neaoș sub conducerea înțeleaptă a ei. Ce mai, costumația celor două semăna cu una de carnaval de prost gust, am remarcat la cea mai grasă, o straiță cu carouri (din Ardeal?) pusă pe burtă, îmbrăcată cu un fel de țundră și pe cap cu batic roșu cu flori mici, probabil că așa o crede lumea mai româncă. În jur erau câțiva chibiți, unii personaje cunoscute ca promotori de Elodii, care din când în când strigau Diana, Diana!

Nu am rezistat până la final, am schimbat canalul și m-am uitat la un film...Seara înainte de culcare mă frământau câteva întrebări. Ce fel de țară suntem dacă nu ne respectăm legile? În vreme de stare de alertă sunt permise adunările cu mai mulți oameni? Știu că nu sunt permise, dar având în vedere și precedentele greve și proteste de tot felul, mă întreb cine le autorizează și de ce sunt protejate de jandarmi, în loc ca aceștia să sancționeze? De ce CNA-ul nu reacționează, ca pe vremea Pavianului cu mantie, când sunt transmise în direct pe postul TV cuvinte defăimătoare la adresa instituțiilor statului?

Am adormit într-un târziu, mulțumindu-mă cu dictonul: Prostul dacă nu-i fudul, atunci nu este prost destul...

NB. În 25.02.21 scriam: Încă o remarcă, ieri în față la Cotroceni se îmbrânceau polițiștii greviști cu jandarmii, care erau acum apărătorii ordinii publice. Întreb ce fel de polițiști greviști erau aceia care încălcau o interdicție formulată în Statutul Polițistului la art.45 lit.e) , care spune: Polițistului îi este interzis...Să declare sau să participe la greve, precum și la mitinguri, demonstrații, procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic... Cred că se mai gândesc ce fel de caracter avea protestul ?

O chestiune de polemică, i se scriu și poezii Dianei...ce fel de națiune suntem?

 Je suis Șoșoacă!

Cei ce-o huliți pe Șoșoacă l-ați hulit și pe Vadim

Chiar de nu o să vă placă, eu declar că o susțin!

Ce vă spune azi Șoșoacă?De ce țipă și se zbate?

Sus la vârf avem o cloacă de golani cu facultate!

Vă vorbesc frumos și fură fără să băgați de seamă

Asta e înjurătură și de sfinți dar și de mamă!

Îmbuibați ce au dus țara în mocirlă și noroi

Voi toți îndurați povara, dar ce vină avem noi?

Noi suntem aceia care am strâns slava din tribun

Și udăm cu toți o floare, plaiul nostru vechi, străbun!

Noi încă avem o țară stropită cu mir și rouă

Și-i normal ca să ne doară, chiar de nu vă pasă vouă!

Voi sunteți aceia care ați dat votul la barbut

Ați înfăptuit trădare și acum plătim tribut!

Petrov, Ilici și Plăvanul ,chiar că mă apucă sila

Se mândrește bolovanul că a pus corect ștampila!

Faceți idoli din aceia ce țipă alienați

Și huliți cu toți femeia care vrea să îi fiți frați!

Face spume azi românul și-n mocirlă se îneacă

Slujind cu nesaț stăpânul, o înjură pe Șoșoacă!

Sprijiniți beizadele, hoți, tâlhari, analfabeți

O armată de lichele ce vă țin pe pufuleți!

Avem AUR să ne ajungă pentru două mii de ani

Voi primiți un leu în pungă ,restul merge la golani!

Faceți caz cum că săracul a primit un mic și-o pită

Voi v-ați aliat cu dracul ce se scaldă în ispită!

Purtați vină mult mai mare ca acel ce-n sărăcie

A întins o mână care l-a îngropat în datorie!

Hai de mă înjurați cu toții așa cum faceți mereu

Nu mă aliez cu hoții, nu voi fi nicicând ateu!

Plâng istoria străbună și mă doare de mă seacă

Scriu cu lacrimi în română, că-n prezent eu sunt Șoșoacă!

Dogaru Adi

Februarie 2021

23.

Tot în vreme de pandemie, pe care unii o hulesc și vor să o deființeze,mă uit mirat și nedumerit ce se întâmplă cu semenii noștri din România. O fi de vină primăvara, o fi de vină așteptarea de un an și mai bine de a câștiga lupta cu virusul (inexistent pentru cei care nu au fost loviți)...Asist  la scene care mă pun pe gânduri despre calitatea oamenilor din jurul nostru în secolul XXI, văd că este o ruptură clară între generații, unele care respectă ce li se cere și altele care se simt strâmtorați de câteva restricții trecătoare. Societatea pare împărțită între cei ce cred și cei care nu cred. Pe urmă apar zilnic manifestări de protest și o serie întreagă de gaguri reale prezentate de multitudinea de posibilități mass media.

O gașcă de huligani, la adăpostul întunerecului pe străzile Bucureștiului spărgeau un automat de distribuit cafea și sucuri și luau cu bucurie produsele din dulapul respectiv. Cineva publică aspectul pe Facebook...Comentariul meu:

Aș mai scrie ceva despre Spiritul de Turmă și Întunerec ...acestea favorizează și acțiunile individuale , care de altfel nu ar avea loc...Rămân la ideea: Mulți tâmpiți în jurul nostru...Păcat că unii sunt tâmpiți de mici...Ar trebui stârpiți ca în bancul următor: Ivan Ivanovici, venea pe jos de la muncă, mergea pe linia ferată și era iarnă, zăpadă mare și crivăț...Aude din spate UUU-CFCF, de mai multe ori și apoi ceva îl lovește din spate și-l proiectează în zăpadă...se dezmeticește și reușește să ajungă acasă, cu un glas scăzut zice: Natașa dă-mi un ceai... Natașa pune samovarul să fiarbă, după un timp se aude UUU-CFCF...Ivan, buimac se scoală ia samovarul și-l aruncă pe jos călcându-l în picioare. Zice : Natașa ăștia trebuie stârpiți de mici...

O altă postare, prezenta un filmuleț cu un tricolor mare, pe fundalul căruia, o individă mai oacheșă și foarte vocală, striga cu ardoare: Ne-ați omorât ! Vrem Pace! Corul indivizilor din jur scanda : Floricica e cu noi!  Nu știam ce să mai înțeleg, până la urmă am decis: Cred că a venit primăvara...

Scandarea: JOS PANDEMIA, m-a pus în dilemă totală. Cum poți da jos ceva ce există independent de voința noastră, cu efecte necontrolabile și foarte dure asupra indivizilor, ceva care se termină numai dacă sunt aplicate niște reguli stricte, cu condiția ca acestea să fie respectate de toți oamenii. Din nefericire, nu toți semenii noștri înțeleg la fel. De ce ? Numai ei știu... Îmi vine în minte o butadă :  Țineți minte ! Mama proștilor este mereu gravidă 

24.

M-am trezit dimineața cu un gând, o frază scurtă...Ce să fac ca să nu o uit, mă scol repede iau telefonul și îl pun pe înregistrare vocală, spun fraza și gata sunt fericit că rămâne așa...Ce am spus:  Românii sunt mereu flămânzi, altfel nu s-ar mânca unii pe alții... Prin comportamentul nostru ca indivizi și ca nație, se pare că așa este, analizând datele istorice mai vechi și recente.

 25.

Sunt mai în vârstă, dar nu cine ştie ce...mă uit şi eu la tinerii de acum. O glumă text  care mi-a plăcut:

Un tânăr stilat, student la o facultate de economie, sărbătorea într-un bar sfârșitul sesiunii. El a privit în jur și a văzut un bătrân. Studentul s-a apropiat de el și a început să-i povestească de ce oamenii vârstnici nu-i înțeleg pe cei din generația lui. „Pur și simplu voi ați crescut într-o lume complet diferită, aproape primitivă, a spus el tare, ca să fie auzit de toți clienții barului. Generația mea a crescut cu televizoare, avioane cu reacție, călătorii în cosmos, internet, energie atomică și…”

El s-a oprit ca să bea o gură de bere, dar bătrânul a profitat de această pauză și a spus:„ Fiule , să știi că chiar ai dreptate. Noi nu aveam toate aceste lucruri. De aceea, noi le-am creat. Iar acum gândește-te ce faci TU pentru următoarea generație?”. Barul a răsunat de aplauze!

Din păcate nu mă mai simt tânăr, sunt poate mai ponderat și mai crocant, vorba bancului cu pisoiul care se întindea...Contradicția dintre generații a fost mereu, dar acum parcă este mai radicală, datorită unui spirit de contestare a trecutului, pe care de fapt nu îl cunosc...Oricum tehnologia de acum nu au inventat-o tinerii, ei doar au învățat să o folosească...Vorba aceea: dacă vedeți vreo fetiță pe stradă fără smartphon în mână...atunci aceea este mai deșteaptă...

 26.

Tot în vreme de pandemie, politica sau politicienii ne joacă feste, dar și mai tare te amețesc comentariile celorlalți , din mass media sau de pe lângă, vorba aceea : să auzi și să te crucești...

Ce s-a întâmplat, sursele au informat lumea, despre un ministru al sănătății indisciplinat, față de șeful său, ne respectând regulile așa cum ar cere  protocolul unei funcții din guvern, își arogă o inițiativă legislativă...și ce pățește: este demis. Mi se pare corect...

Nu comentez evenimentul și consecințele sale probabile, pentru că în spiritul românesc de a te pricepe la toate, mai ales la politică și a vedea printre rânduri și printre cuvinte, știu că  sunt mulți alții angrenați, care probabil o să mai toace situația, până la un proxim eveniment major.

Dar, am auzit întâmplător un comentariu al lui CTP, unde s-a caracterizat evenimentul ca un schimb de aroganțe...  Ca să mă lămuresc ce fel de schimb, m-am documentat ca definiții și am rămas și mai confuz. Bănuiesc că se referea la o frază de tipul:   un ministru arogant, și-a arogat o inițiativă legislativă, tratându-și șeful cu aroganță.

AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s’arroger, lat. arrogare. (sursa: DEX '09 (2009))

AROGÁNT, -Ă, aroganți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care se poartă cu aroganță; care arată, trădează aroganță; înfumurat, impertinent. – Din fr. arrogant, lat. arrogans, -ntis. (sursa: DEX '09 (2009))

AROGÁNȚĂ s. f. Purtare obraznică și sfidătoare; atitudine de mândrie disprețuitoare; înfumurare, impertinență. – Din fr. arrogance, lat. arrogantia.  (sursa: DEX '09 (2009))

AROGANȚĂ s. 1. impertinență, insolență, măgărie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, sfruntare, trufie, tupeu, (rar) semeție, (livr.) morgă, prezumție, (pop. și fam.) țâfnă. (E de-o ~ revoltătoare.) 2. fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, semeție, trufie, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, suficiență, (rar) superbie, țanțoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țâfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mândrețe, pohfală, prea înălțare, prea înălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul nejustificată.) (sursa: DEX '09 (2009))

Una peste alta, citind mai atent definițiile, am ajuns la concluzia că la noi AROGANȚA este și ea o boală, nu pandemică, ci epidemică care atacă toți indivizii care aleg și practică o carieră politică, nu știu dacă este un vaccin...

27.

Tot în vreme de pandemie, bulibășeală și bulversare în politică, societate și sănătate publică, îmi vin în minte câteva versuri din Scrisoarea III-a a lui Mihai Eminescu :

Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

Analizând ce se întâmplă în zilele noastre, citatul pare puțin anacronic, contemporanii noștri din politică și de pe lângă ea, după modul de comportare publică și acțiunile întreprinse, necesită împărțirea în mai multe categorii. Pentru această nouă categorisire ar fi nevoie de mai multe tipuri de așezăminte, care ar trebui distruse după ce au fost supra populate.

Dilema este, dacă dispar toți : Ce punem în loc, ca să meargă treaba mai departe în timp?           În nici un caz un import de conducători, cum sugerează unele cercuri... Vorba lui Rică Venturiano „Geniu bun al venitorului României, protege-mă; şi eu sunt român!”

28.

  O  cifră fatidică?

Într-o discuție cu soția mea care era chimistă, am ajuns la atomul de carbon  și la modul în care poți filozofa pe marginea acestui subiect. Sunt câteva idei subtile pe care un nespecialist în ale chimiei nu le poate prinde, pe aceste idei se poate construi o filozofie. De la început trebuie să știți că elementul aflat la  baza combinațiilor chimice organice și procesele biochimice este carbonul. Acest element chimic se află în molecule, lanțuri moleculare, celule, deci în tot ce are viață pe pământ, la fel cum se află și în structura și compoziția unor substanțe chimice organice sau anorganice, a unor materiale (fulerene, nanotuburi, fibre) și minerale (grafit, diamant). Legăturile de lanțuri și cicluri de carbon, împreună și cu alți atomi, dau forme spațiale foarte frumoase, care pot fi asemănate cu construcții arhitectonice deosebite și poate culminează cu forma cunoscută a ADN-ului care este considerat esența vieții.

Carbonul ca element chimic se află în tabloul lui Mendelev la numărul de ordine 6 și izotopul lui cel mai frecvent (98,89%) din natură Carbon-12 (12C). are masa atomică 12, ce însemnă că structură acestea corespunde la:  6 protoni, 6 electroni, 6 neutroni.    Are deci numărul 666.                            

Structura spațială a atomului de carbon datorită așezării orbitalilor hibrizi sp3 este tetraedrică, de fapt un tetraedru cu 6 muchii, cu atomul de carbon în centru și se poate vedea cel mai bine la molecula de metan. Această structură, regulată, simetrică, echilibrată  fiind considerată ca cea mai stabilă și compactă formă geometrică. În unele teorii Nassim Haramein privind unificarea câmpurilor și geneza universului, acest tetraedru este folosit în geometria divină, ca structură elementară de construcție a universului.

Explicația esoterică: după oxigen, al doilea element cel mai abundent din corpul uman este Carbon-12 (12C). Prin incinerare corpul uman se întoarce în starea sa, de 12C . Dupa hidrogen, heliu și oxigen, care sunt toate gaze, 12C este cel mai abundent element din Univers.   12C  este, de asemenea, unul dintre cele 5 elemente care compun ADN-ul uman. Astfel, 12C este într-adevăr, elementul cel mai important în ceea ce privește viața, așa cum o știm astăzi. Aceasta este, probabil, ceea ce se scria în Apocalipsă cu privire la numărul 666, care era număr de om (sau numărul fiarei). Acesta este numărul lui 12C  care este baza corpului fizic al omului în legătura sa cu Universul fizic.

Chiar dacă prezentarea imaginii din figură este în limba engleză, vedeți câți atomi de carbon sunt în  ADN-ul (acidul dezoxiribonucleic) vostru, în substanțele constitutive denumite C, G, A, T, iar la ARN (acidul ribonucleic) substanțele C, G, A, U, cele două componente se completează și nu pot una fără alta. Nu vreau să polemizez cu religia, dar logica îmi spune că 666 este din belșug în noi, în fiecare și pe el este construită viața și nicidecum  apocalipsa.

NB. În 2020 am văzut că fragmente de ADN și ARN constituite ca o formă de viață unitară, denumite viruși, pot face parte din categoria celor vătămătoare pentru om, iar în condiții sociale prielnice pot crea o pandemie mondială. Întrebarea este: cum a apărut ADN-ul nociv care se poate cupla cu ARN-ul nostru?

29.

Sacsi și Convenția Democratică

Prin anii 90 am primit un câine, o prietenă de familie îl avea și nu îl mai putea ține, așa că ni  l-a făcut cadou, bineînțeles cu acceptul și bucuria noastră de atunci. Era un caniche imperial, de talie medie, negru și creț sârmos la păr. Câinele fusese vagabond după revoluție, dar se vedea că a fost educat înainte de cineva. Erau vremurile în care nu apăruse la noi moda cu câinii de apartament și nici pe strada nu se afișau oamenii cu ei. Câinele nostru a fost botezat Sacsi de către stăpâna care ni l-a dat. Cert este că ne-a însoțit oriunde mergeam (deplasări de familie, reuniuni, hoteluri...) și oamenii din jur îl simpatizau. Amintirile plăcute sau neplăcute legate de viața acestui câine, de aproape 10 ani la noi în familie, și impactul lor asupra noastră sunt multe, dar nu este cazul să le integrez în aceste relatări.

In primăvara lui 96 erau alegeri parlamentare, am mers la vot, iar în timp ce votam câinele stătea și ne aștepta afară la secția de votare, legat cu o lesă. După vot am mers la o plimbare într-unul din parcurile orașului, noi pe alei și câinele zburdând printre ronduri și tufele cu verdeață proaspătă. La unul din marginile parcului era un gard viu înalt de vreo 60 cm lângă un zid la fel de înalt, pe partea cealaltă zidul era de tip cetate, înalt de 4-5 m. La un moment dat câinele din zbrudălnicia ce o avea, vrea să ne arate că sare acel gard viu (lucru care îl mai făcuse și în alte parcuri) și sare. Se aude o bufnitură, alerg repede pe marginea zidului și văd câinele căzut lat, de la înălțime pe caldarâm. Alerg în afara parcului să ajung pe strada unde căzuse animalul, ajuns la el văd că era lovit la labe și gură, credeam că o să moară, îl iau cu greu în brațe ( avea cam 10 kg) și mă duc la stația de taxi, iau o mașină să-l duc acasă. Șoferul se uită cam chiorâș la mine, dar problema mea era cu câinele. Ajung acasă îl șterg la gură și văd că nu mai sângera, găsesc niște lemnișoare și-i fac atele pentru labele din față și îl bandajez cu niște feșe. Sun veterinarul și acesta vine acasă la mine și mă întreabă: „Ce face, bea apă?”  Eu spun că da, replica: „Atunci n-are nimic grav, nu o să moară”. În acest timp câinele rănit se târăște sub un dulap ca să nu-l vadă doctorul și nu vrea să iasă de acolo, nici forțat, până ce doctorul nu iese pe ușa de la intrare. L-am rugat pe doctor să rămână puţin în casa scărilor până conving câinele să iasă, de sub dulap, dar acesta a simţit  prezenţa doctorului după uşa de la intrare şi nu a ieşit. Când doctorul a plecat definitiv, câinele a ieşit nechemat de sub dulap, probabil nu-i  plăcea doctorul.

Concluzia care l-a făcut pe Sacsi vedetă și în presa locală, a fost că respectivul s-a aruncat de la înălțime, prevestind ce o să se întâmple după alegeri, când a simțit cine a câștigat alegerile (Convenția Democratică). Dacă trăia și acum câinele aș fi fost curios să văd ce atitudine ar fi luat la atâtea schimbări prostești de personaje politice.

30.

Tot în vreme de pandemie ,mă gândeam la evoluția complexă a conceptului respectiv. Am găsit și o definiție mai populară:  Se vorbeşte despre o epidemie atunci când o anumită boală îşi face apariţia nefiresc de frecvent, într-o regiune anume, într-o perioadă de timp limitată.

O pandemie este o epidemie care se răspândeşte dincolo de graniţile  unui stat sau ale unui continent. Despre ce evoluție vorbesc?

În primăvara lui 2020 era o problemă modul de răspândire a virusului, el exista un anumit timp  ( de fapt nu știa nimeni precis) pe obiecte, suprafețe sau alte corpuri care erau în contact accidental cu niște surse. Se făceau anchete epidemiologice după niște modele luate din cărțile de specialitate, cu rezultate mai mult sau mai puțin relevante. Se dădea cu soluții dezinfectante pe pardoseli, obiecte și asfalt ( pentru că așa s-a văzut la televizor că fac și alții) în ideea că se stârpește ceva, de fapt risipă de materiale și bani... Au fost izolați oameni 14-21 zile, care aveau sau nu aveau ceva, pentru că nu au fost testați cu toții...Contacții direcți sau indirecți, care mai este situația lor...

Și totuși s-a ajuns la faza de transmitere intracomunitară, cu toate măsurile preventive luate...Și iată că după un an, primele practici abordate pentru temperarea pandemiei au cam fost uitate și înlocuite cu alte bune practici mai actuale în care factorul decizional politic face 50/50 cu medicina. Statistica și cifrele medii au preluat balanța decizională și ne conduc.

Acum se zice că virusul coexistă cu noi și este activat și transmis numai în anumite situații sau condiții și de către anumiți subiecți. De fapt misterul este mult mai mare deoarece nu mai putem localiza precis sursa de infectare. La această incertitudine contribuie foarte mult mass media care răspândește știri care se contrazic de la o zi la alta. Poate că vaccinarea masivă este o pârghie care mai îndulcește incertitudinea. Speranța este că trebuie să ne facem bine!

 

PS. Deja după câteva luni de vaccinare, cu programare pe platforma IT, interesul publicului pentru acest fel de imunizare a cam scăzut. Autoritățile încercă alte metode de a convinge persoanele nevaccinate, prin maratoane de vaccinare cu premii sau nu, locuri pentru vaccinarea direct din mașină, caravane de vaccinare pe sate, echipe care merg din casă în casă și alte forme, cu scopul de a atinge un anumit prag de imunizare de grup sau de turmă (exprimat tot prin cifre statistice), cum zic alții. Efortul se pare că a dat roade, deoarece tot cifrele indică o scădere drastică a numărului de cazuri active. Să dea Dumnezeu să fie așa și pe mai departe. De 1 Iunie am mai scăpat de niște restricții și putem respira în voie aerul liber...

 

31.

A doua zi de Paști, căutam ceva divertisment muzical pe Youtube, cu amintirile de acum 50 de ani am dat peste Sarita Montiel, am ascultat mai multe videoclipuri, așa cum le primeam de la platforma IT și gândurile îmi zburau către trecut. O amintire din liceu legată de celebra actriță și cântăreață spaniolă, care făcea furori în anii 1965-1970, mai ales prin fizicul ei apetisant pentru tinerii de atunci. Ce mai, vorba tinerilor de acum: era o bunăciune...

Liceul din Sibiu unde eram pe clasa 11-a, avea o clădire impunătoare cu două etaje, care ocupa un cvartal destul de mare în centrul orașului. Clădirea avea o poartă principală impozantă, pe unde intrau numai profesorii și alți adulți, care dădea direct spre stradă, elevii intrau prin curtea interioară pe niște uși mai mici. Obiceiul impus de conducerea liceului, era ca în fiecare dimineață elevii să facă un careu, organizat pe clase, unde fiecare clasă avea locul ei și după raportul de dimineață, se intra spre clase în ordine și aproape în șir indian. La ușa școlii stătea un cerber, directorul adjunct, care controla cu privirea fiecare individ ce-i trecea prin față. Cine nu avea : uniformă, chipiu băieții și cordeluță fetele, număr matricol pe braț nedezlipibil, ciorapi lungi patenți la fete și alte amănunte de ținută, nu intra în școală. Un alt aspect controlat era legat de podoaba capilară a fiecăruia, la băieți trebuia să fi tuns la spate reglementar fără chică și fetele cu părul mai lung trebuiau să aibă părul strâns sau bine pieptănat pentru cele cu părul mai scurt.

Într-o zi  de mai, ajunge la rând să intre clasa mea, cerberul care era poreclit Flax (profesor de istorie, celibatar și cu un comportament destul de constipat) începe să vocifereze arătând spre șirul de băieți care intrau : „Tu, tu, tu... la tuns!”  Din grupul de băieți care nu au fost lăsați să intre în școală, vreo 8, făceam parte și eu.   Orele începuseră, ușile de intrare erau ferecate până la pauză, așa că am ieșit din curtea școlii și ne-am așezat pe bordura trotuarului, în fața intrării profesorilor. Am început un protest mai puțin vocal, dar am scris pe câteva foi de hârtie, pe care le fluturam: „Noi vrem să învățăm și ei nu ne lasă... Este dreptul nostru să avem păr... Noi nu ne tundem...” Am stat acolo vreo 3 ore, timp în care diriginta noastră și încă o profesoară, au ieșit să ne spună să plecăm că facem școala de rușine... Oamenii treceau pe stradă prin fața noastră și își făceau cruce...Ni se făcuse foame și ne cam plictisisem de protest.   Am plecat în grup, ne-am luat covrigi și floricele de porumb și am intrat la matineu la cinematograful Pacea, unde rula un film cu Sarita Montiel, nu mai țin minte exact care, „Pecado d’ Amor sau Regina Cântecelor”, oricum avea o scenă în care diva își expunea nurii și căuta un purece cântând... În sala de cinematograf eram numai noi, cei din grupul cu pricina de la școală, stăteam tolăniți cu picioarele pe spătarul scaunelor din față, mâncam floricele de porumb, așa că puteam vocifera, comenta  și râde în voie.     După film, ca și cum ne-am fi întors de la școală, fiecare s-a dus la casa lui.     A doua zi, la careul de dimineață, stupoare, eram de nerecunoscut, din 8, cinci s-au tuns chilug și trei scurt reglementar, între cei trei eram și eu care nu m-am chelit, pentru că nu-mi plăcea să am față de pușcăriaș.      Să fi fost Sarita cea care ne-a îndemnat să fim ascultători sau frica de urmări?

 32.

Se pare că pandemia ne mai lasă acum să ne mai gândim și la altele. Cei mai în vârstă sunt predispuși spre aducere aminte a anumitor vremuri care au avut un impact emoțional la un moment dat. Eram în clasa XI-A și fusesem pedepsiți ca să avem o sală de clasă mai aproape de cancelarie, nu am făcut noi cine știe ce năzbâtii, dar hotărârea conducerii școlii era luată...Clasa se afla la parterul liceului, prima pe dreapta, cum întrai pe intrarea principală, cu ferestre mari la strada Ghe.Lazăr. Ferestrele erau la 2-2,5 m față de trotuar. La ora 7,55 se închideau porțile pentru elevi, ce se întâmpla cu întârziații ? Țin minte o imagine, în una din zile un coleg poreclit Bala, întârzie. Ceilalți îl văd pe fereastră și o deschid, Bala își ia avânt de pe trotuarul de vis a vis și sare spre fereastra deschisă, alți doi colegi îl prind de mâini și îl trag în interiorul clasei. Urra..era toți, șefa clasei nu mai tremura...

În altă zi aveam oră de Limba Română cu d-na Pătărău, care ne amenințase cu scăderi de note la ora anterioară, dacă nu memorăm Nunta Zamfirei de George Coșbuc. Se apropia începutul orei, trimitem un spion să vadă când se apropie Profa de clasă. Când acesta dă semnalul, toată clasa în cor recită poezia cu pricina, după fiecare strofă urma o bătaie cu palmele pe tăblia băncilor și poezia avea 28 de strofe. Profesoara a stat la ușa clasei până la finalul reprezentației, apoi a intrat a pus catalogul pe catedră, și cu calm ne-a mulțumit pentru prestație și a trecut la lecția nouă, semn că nu mai avea nimic cu memorarea individuală a poeziei...

https://www.povesti-pentru-copii.com/poezii-pentru-copii/george-cosbuc/nunta-zamfirei.html

Aceasta este strada cu pricina...

33.

Se pare că am trecut de pandemie, dar am ajuns în burnout. Fiecare se analizează mai mult sau mai puțin, dar interpretează orice manifestare diferită a corpului său fizic sau energetic și este în situația de a nu ști precis ce simptome are. Cei care mai au înclinare spre explicații sau modele mai esoterice sunt uimiți de ce concluzii pot trage. Ceilalți merg înainte...Experiențele de zi cu zi ale fiecăruia, dacă are un răstimp de autoanaliză, ajung la noțiunea de BINE. De unde vine, cât este de mare, cât ne influențează, a venit sau stă să vină, e o chestie de viitor, sau cum îl percepem...

Experiența ancestrală ne spune că „ Bine faci, bine găsești.”

Gândirea pozitivă este legată direct de noțiunea de bine, partea rea este că Binele nu poate fi cuantificat se simte diferit de fiecare...

34.

Un text care să-i pună puțin pe gânduri pe cei mai tineri decât noi...care o să apuce 2040...

 Text preluat

 România 2040

A trecut un an de când a intrat în vigoare legea pensionării la 80 de ani. Este 7 jumate dimineața și e debandadă pe străzi. Dronele încearcă să dirijeze bătrâni care au uitat unde au jobul, cărucioare electrice blochează traficul. Mă fac și eu că merg la muncă, dacă află ăștia că m-am pensionat la 65, mă linșează. Am găsit doi tataie chercheliți fluturând pamperșii deasupra capului că au reușit să ia prima pensie, particip la bucuria lor.

Trece Poliția Muncii și legitimează doi tinerei de 60 care par fără muncă, erau de-ai lor în civil.

Noroc cu asiaticii, mai vezi un tânăr pe stradă.

La o bancă este coadă, s-a lansat creditul "Dinți noi", pe geam un poster cu Iliescu rânjind "Sari suta cu mine!".

Deja Șoșoacă este la al doilea mandat și lansează programul "Gerovital pentru toți", azi este sărbătoare, patriarhul Teodosie face Boboteaza de vară.

Mă scormonesc de un bitcoin să iau o dronă spre casă, de când doamna Dancilă este președintele BNR s-a dus dracului leul.

Români, munciți morți, dar fericiți!

 35.

 Ce mai gândesc românii după de au ieșit cumva din pandemie ? Începi să te crucești, chiar dacă nu ești creștin practicant. Există un curent, care bate dinspre SUA, bazat pe speranța că D.Trump va reveni la conducere și lupta împotriva Ocultei Mondiale, va fi reluată și dusă până la victoria finală...Noroc cu Internetul și facilitățile lui, că astfel de ideii devin publice, ba și proliferează prin postaci, care gândesc mai mult sau mai puțin.  Ai noștri ca brazii nu se lasă și vor să înființeze un nou partid, care are și nume QANON, care să pună în practică teoria Trump și să distrugă Oculta din România, principalul este să ajungă la putere și atunci vedem noi, ce bine va fi... Jos cu pandemia, jos cu vaccinul, jos cu miliardarii care conduc lumea sau milionarii noștri mai amărâți ...Cu deviza : „Unde merge unul acolo mergem toți, așa să ne ajute Dumnezeu!” vor să câștige simpatie cei care fac acest fel de propagandă. Cei care vorbesc în videoclipuri, după față, după port, după încăperea de transmisie,sunt oameni cu stare materială bună, cu puțină sau de loc, empatie pentru cei mai oropsiți de soartă, cu un discurs prin care vor să creeze adevărații patrioți români. După spusele lor este lipsă mare de patrioți și specia este pe cale de dispariție. Cum? Prin excursii în grup în Munții Bucegi  (peste 200 persoane), sau și mai și în croazieră pe vase mai de lux ( ca acela fotografiat la Veneția) unde vor face training cu respectivii. Nu uitați că și excursia sau croazierea o plătiți, pentru că de aia sunteți patrioți, citez: „Numai dacă ești de la tomberon nu-ți poți permite treaba aceasta, sau dacă nu vrei...” Momeala este că unul din predicatori va aranja ca această croazieră, să fie la jumătate preț??? Rolul croazierei va fi să atragă patrioții din diasporă, în fiecare port în care se va opri vasul... Frumos, nu? Te duci pe bani tăi ca să te bată la cap alții că nu erai patriot...O fi și asta o plăcere...

https://en.wikipedia.org/wiki/QAnon

 36.

Ajungem la o vârstă când ne gândim retrospectiv la noi și la corpul nostru...Medicina este medicină, psihanaliza o poți face singur, ceea ce simți numai tu ști. Un motiv să analizezi, ce greutate ai și câte elemente ai în corp, dacă te deranjează poate faci ceva...

37.

Într-un comentariu la ceva postat de mine pe Facebook, cineva spunea: Când erați șef la piloți (scris cu P sau p)... Unii se vor întreba acum ce erau Piloții, o zonă pe platformă de cercetare chimică împânzită cu instalații mici sau mijlocii, în care se făcea testarea unor tehnologii chimice cu caracter de noutate. Era așa ceva în perioada 1970-1995 pe platforma Combinatului Chimic Vâlcea (ulterior Oltchim). Ce făceam acolo? Pilotam noi tehnologii, cu scopul de a face ceva care să fie transpus la scară industrială, cândva.

La un moment dat m-am gândit că pot să determin un climat de emulație în colectivul de cercetare pe care-l conduceam, prin stimularea unei competiții între indivizi. Am încercat la început cu o planșă desenată, expusă în holul biroului meu, unde cu talentul de desenator pe care îl aveam, am reprezentat, sub forma unor desene, caricaturi sau colaje, fiecare colaborator cu calitățile și defectele ce erau evidente. În prima dimineață în care au venit la lucru și au văzut planșa, au avut reacții diferite de la mirare, tristețe, veselie, furie, supărare, până la critică și ironie față de ceilalți. Am câștigat un pas, pentru că fiecare era mai precaut față de ce zic colegii de el. Peste câtva timp, am făcut un Model de apreciere a cercetătorilor, bazat pe principii ale matematicii vagi și am dat fiecăruia un chestionar cu mai multe criterii de autoapreciere și de apreciere a colegilor și activităților acestora. Rezultatele le-am prelucrat statistic la nivelul mijloacelor tehnice de atunci, iar concluziile testului au fost: invidie reciprocă, lipsă de colaborare, neapreciere de calități între persoane, lipsă de implicare în temele științifice. Am făcut un fel de dezbatere a rezultatelor, în ideea că întăresc spiritul de echipă, dar se pare că nu am avut succes, mai mult le-am creat probleme între ei și i-am dezbinat, au început să se certe, s-au creat grupuri pe prietenii. Nu aveam altă soluție decât să rezolv problemele de cercetare pe care le aveam cu colectivul existent, probabil eu trebuie să mă schimb ca atitudine...

Au fost de fapt niște vremuri mai așezate, erau alt tip de tineri, acum stresul și mai nou sindromul burnout sunt cele care derutează și zăpăcesc relațiile sociale și mai grav pe cele interumane.

 38.

Nu vreau să par încă un bătrân retrograd, dar merg pe stradă, indiferent pe unde și mă întreb: unde mai este ceva sau cineva din „lumea bună” a orașului? Suntem înconjurați de tot soiul de specimene care vor să epateze cu noncalitățile și „valoarea în bani” pe care o etalează, pentru cei mai mulți marca mașinii este cea care-i evidențiază, de, mașini supărate... A fost o perioadă în care Radio Guerrilla s-a ocupat de o anumită clasificare care a apărut ulterior în Dicționarul de argou al limbii române. Termeni ca: cocalar, gherțoi, meltean, pițipoancă (de diverse feluri,de companie,cu buze injectate sau fără),mârlanul de Dorobanți, bădăranul de cinematograf,țăranul de mall,indolenta de magazin, țopârlanul de transpot în comun,mogâldanul de pază, bătrânelul de discotecă, ghiolbanul de galerie și alte catergorisiri, au rămas consacrați. Pentru ușurarea identificării stă în primul rând aspectul fizic pentru bărbați, oarecum atletic cu masă musculară și tendințe evidente supraponderale, cefa mai goasă,tunsoarea trendy ceafa rasă, sau scalpul frizat superior și neapărat barbă de 6 mm. Despre vestimentație să nu mai vorbim, am fost deunăzi la o grădină de vară, la o masă vis a vis un cocalar cu pantaloni scurți și cu o burtă care nu-i mai încăpea în tricou și pe care ținea să o prezinte tuturor, stătea crăcănat pe scaun și îngurgita niște deserturi, cioflăind...mi-a venit să plec, noroc că mai poți întoarce capul și să nu vezi. Să identifici partea feminină trebuie să faci o diferențiere între cele care mai au ce să arate și cele care vor să arate cu tot dinadinsul ceva...Bunul gust și bunul simț sunt de mult niște valori depășite de vremurile pe care le trăim. Poți recunoaște lesne pițipoancele, vorba aceea, după acareturi (buze,țâțe,unghi colorate,etc) cu ajutor din exterior sau fără, noroc de vremea călduroasă când anumite părți anotomice sunt mai la vedere. Partea mai neplăcută este că și după o anumită vârstă și cu anumită încărcare lipidică, anumite femei vor să arate sexy cu orice preț. Ce frumose sunt hainele mulate pe un corp grăsos...

Am scris aceste rânduri  gândindu-mă la calitatea oamenilor ce ne înconjoară, din păcate, în concepția mea, aceasta a scăzut, lăsând loc prostului gust, arbitrariului în comportare și lipsei de respect civic,ar trebui făcut ceva...Din nefericire și la nivelul celor aleși să ne conducă multe din specimenele pomenite au locuri de frunte și nu pot schimba nimic sau nu vor.

https://cupdf.com/document/atlas-de-mitocanie-urbana-2.html

 39.

De regulă nu sunt alergic, la anumite alimente, înțepături de insecte, polen, fân sau alte materiale care pot provoca așa ceva. Sunt alergii ce pot fi provocate de anumite aspecte sociale sau anumite personaje cu care suntem contemporani. Alergia la nesimțire sau la proasta creștere este un sindrom care poate să-i afecteze pe toți cei care mai au „cei 7 ani de acasă ”. Eu cred că am început să simt acest sindrom. Număram zilele trecute în trafic pe o stradă principală, numărul de mașini negre supărate (BMW, Mercedes, Audi, VW...) , erau în majoritate și am tras concluzia că trăiesc într-un oraș cu nivel de trai super. Fără intenții segregaționiste mă uitam instinctiv la fețele personajelor aflate la volan și  uneori  mă speriam, nu mai vorbesc de SUV-urile cu pipițe la volan care sunt conduse cu Smartphone-ul în mână. Nu am nimic cu mărcile respective de automobile, sunt de top, chiar dacă mașinile respective au o vârstă și un număr însemnat de kilometri parcurși, dar nu-mi place că au devenit un simbol al parvenirii neamului prost. Chiar și pe sate dacă mergi, numeri mașinile de la porți, dacă ai BMW ești cineva în satul acela, dacă ai Dacie ești prostan sau bătrân. Visul unui tânăr de acum, este „să meargă afară la muncă”, nu știu ce fel de muncă pentru că la munca autohtonă nu se înghesuie nimeni și să se întoarcă cu ceva euroi și neapărat un BMW. Vorba aceea: Om s-a făcut. Întrebarea care mi-o pun este: sunt oare alergic acum la BMW-uri ? Nu cred că mașina are ceva, dar uneori personajele care o conduc pot provoca o alergie...

 40.

Se pare că atunci când împlinești o vârstă devii mai înțelept, eu cred că este invers. Înțelepciunea ți-o conferă experiența de viață, pe care dacă nu o ai rămâi cu instinctele primare...Am în minte imaginea unui om care trebuie să meargă pe un drum, știe sau află că drumul are un capăt, pe care  nu îl poate vedea sau percepe. Omul pornește, drumul este mai lin la început, este ajutat de semeni să mențină un anumit ritm de mers, efortul lui nu este semnificativ. Se uită în față și nu vede mare lucru, reține poate numai imagini plăcute și dorite, capătul drumului nu se întrezărește. Merge în continuare, pe parcursul traiectoriei sale apar neregularități ale drumului (gropi, bolovani, cratere în asfalt), efortul ca să le depășească este mai mare, iar uneori putința nu mai face față. Apar pe drum bariere sau stopuri, la care ai ca om  posibilitatea de a nu le respecta, a le ocoli, a trece pe sub ele sau a le sări, scopul omului este să meargă înainte. Omul merge în continuare. Timpul și efectul lui asupra organismului uman este cel care guvernează deplasarea spre înainte, de regulă efectul acesta este constatat de fiecare pe propria-i piele, îmbătrânirea și oboseala...Mai târziu în timp, drumul pare că nu mai are o perspectivă clară, devine mai sinuos, curbe, meandre, toate fără posibilitatea de întoarcere. Ce a fost a fost, cum a fost, la fel, mersul înainte este singurul țel...Speranța este ca omul să poată să întrezărească capătul drumului și să se bucure, ca o lumină de la capătul tunelului...

 41.

Acum nu mai sunt nostalgic, nu mai am alergii, ci pur și simplu sunt indignat de ce proști putem fi, cum putem fi manipulați de prietenul actual INTERNET-ul și tot soiul de speculanți români sau de aiurea. Zilele trecute o cunoștință, vine la mine ca să ceară un sfat: Spune-mi cum pot primi banii înapoi? Comandase după o reclamă pe Facebook, o rochiță de un anumit fel și model (de material nu putuse să își dea seama), au trecut câteva zile bune (26-30?). Aduce firma Samedy coletul, îl plătește conform cerințelor ( o sumă rezonabilă) și după aceea la deschidere constată că este altceva, o cârpă cu etichetă în chineză care semăna cu un halat subțire de spital !!! Era ceva care nu semăna cu nimic din ce își închipuise după imaginile de pe internet. Decupează indicațiile și etichetele de pe colet și vine să mi le arate: Expeditor: Ruxandra-business (firmă înregistrată în Hong Kong), care prin Coletăria Paketa Grup SRL Oradea, care lucrează cu firma Samedy, și care au plimbat pachetul în Romania. Practic de la o marfă de 10-20 lei, supraevaluată pe internet de 10 ori incluzând și transportul intern, rezultă un câștig de 80% față de valoarea mărfii în buzunarul șmecherilor români. Singurul telefon valid era al firmei din Oradea, care a spus că ei nu au nici o responsabilitate referitoare la produs și au dat un e-mail din Hong Kong la care să se reclame calitatea sau problemele legate de produs. Vorba aceea trimiți un e-mail în română, că așa ai comandat produsul și îți va răspunde cineva în chineză, dacă o va face vreo dată. Concluzia mea a fost: dezorientare totală, cum poți ajuta dacă nu ai cui să reclami și cine să îți răspundă. Ești păcălit și fraierit de ai tăi, mână în mână cu firme din China, Hong Kong, Malaezia sau de aiurea pe glob, marfa tot aia chinezească și proastă calitativ...Procedeul: reclama pe internet bine asezonată și atractivă, prețul relativ mai mic sau chilipir, stimulente de transport gratuit sau reduceri de preț afișate sau promoții cu termen scadent...Omul crede și de cele mai multe ori ia plasă!

Anii trecuți am pățit-o și eu: am comandat pe Facebook un laptop (super performant), am plătit cu cardul 75 dolari (promoție), am așteptat trei luni coletul din Singapore și am primit un pachețel. Mă duc la vamă să-l ridic, omul de acolo mi-l dă și îmi spune ați primit un Vallet (portofel...de damă și gol de altfel)... Ha, Ha, Ha...ce mai puteam să fac, am reclamat pe internet la firma intermediară și mi-au spus că nu au ce face, poate un chinez de acolo a încurcat borcanele...Așa că fraților fiți atenți la ce și de unde comandați!

 42

Stăteam la masă și mă luptam cu un colț de pâine mai vechi, nu voiam să arunc pâinea conform unui precept religios, care-l știu de la mama mea...Mă gândeam la amalgamul de mândrie, tâmpenie, aroganță, chiar prostie, lipsă de cultură politică, lipsă de empatie pentru ceilalți, dezinteres și nepăsare pentru promisiunile electorale, lipsă de preocupare pentru ce este de făcut practic în țară, care ne bombardează în ultimele zile. Cine câștigă și ce, este mai puțin important pentru mine care aștept de ani buni și guverne trecute, să se realizeze ceva practic în țară, care să fie palpabil și în folosul tuturor cetățenilor. Vorba aceea, cineva îmi spune:  Ști că se lucrează intens la autostrada Sibiu -Pitești și o să fie gata...și dă un termen. Răspund: Sunt mai în vârstă și nu cred că mai apuc să merg pe ea, poate nepoții mei...Din patru  în patru ani ne facem iluzii că votăm indivizii care venind la putere vor face ceva bun și pentru toți, experiența democratică de până acum dovedește că nu avem pe cine vota și cu cine să progresăm. La noi ca la nimeni: Fiecare cu aia a măsii...și în rest Dumnezeu cu mila. E mult de lucru, poate trebuie o școlarizare,  pentru schimbarea de mentalitate a celor din clasa politică și a aspiranților la ea, care nu sunt de loc puțini...Trăiască și acum pe veci PCR (pile, cunoștințe ,relații) motorul arivismului politic. Mai completez la modelul anterior PCRB (banul), omul face o afacere, îi merge un timp și câștigă ceva (pune de o casă și o mașină bengoasă ), când dă de mai greu își plătește locul și trece pe linia politică în ideea că își scoate pârleala după. Întrebarea care m-a frământat, acum am devenit mai indiferent : Cum se poate forma corect calitatea oamenilor politici, cum se poate obține profilul dorit de societate? Bine înțeles când spui CUM, este nevoie de cu CE și de CINE face acest lucru. Simplul vot democratic nu poate garanta așa ceva.

 43.

Am postat un text, care nu-mi aparține, despre noi românii și cum ne integrăm în viața socială de actualitate, poate așa eram de când ne știm? Am găsit fraza: ...noi românii trăim pentru fală. Este o idee care o aveam și eu, așa că am căutat exemple despre semenii noștri conaționali. Mă gândeam la un anumit segment de-ai noștri care lucrează ca sclavii în străinătățuri, îndură multe privațiuni numai ca să trimită capital acasă. De ce? Să facă pe ulița natală o casă: Ce n-a văzut Parisul, dotată la ultimul răcnet ce exista la vremea banilor, unde locuiește să o întrețină o sărmană babă...Pentru ce? Bine înțeles că pentru fală! Conaționalii noștri mai oacheși, trimit capital provenit din te miri ce afacere sau furtișag, pentru investiții în locurile de baștină, unde apar peste noapte (cu autorizație sau nu) construcții mărețe, cu turnulețe sau mai recent cu coloane la intrare în stil de conac american...Pentru ce ? Pentru fală, că la ei o ierarhie se păstrează cu dovezi materiale, care dacă nu sunt...nu ești pe val și riști să o încasezi...Românul mai cocalar, chiar dacă stă la garsonieră confort 3, ia neapărat pentru a epata, un BMW mai nou sau mai vechi, dar așa să fie ca să vadă băieții că îmi merge bine...Pentru ce? Pentru fală, respectul se menține prin ce afișezi, și nu sunt suficienți mușchii prelucrați la sală, mai trebuie si alt ceva, un obiect sau o sculă pricopsită! Copii noștri, merg la scoală unde concurența este activă, cine are modelul de smartphone mai cool, cine vine cu mașina proprie și cu ce marcă, cine se îmbracă cu haine de firmă (chiar dacă sunt blugi făcuți ferfeniță). De ce este acest fenomen? Tot pentru fală...Un om de afaceri român, atunci când este pe val și prosperă financiar, cum arată cine este? Pune de o vilă, dacă se poate cu mai multe camere și dotări, pe care nu o să le folosească nimeni nici o dată, de mașini nu mai este vorba, să fie mărci cu renume pentru fiecare din membri al familiei care poate conduce. De ce face asta: pentru fală. Când este pe panta descendentă cu finanțele, intră în politică, că poate așa o mai drege busuiocul. De ce intră în politică? Tot pentru fală și mai devine și sfătos...Mai nasol este pentru românii care nu sunt în competiția pentru fală, aceștia mi se par foarte dezorientați...nu înșir categoriile sociale...

NB. Îmi vin în minte câteva dialoguri auzite pe parcursul vieții, tot românești, despre cineva apropiat, care nu voia să accepte un anumit ritual fără a avea puse în practică, indiferent de costuri, o serie întreagă de acareturi, daruri, pomeni  și obiceiuri locale. De ce? Răspunsul a fost: eu mi-s de fală în satul acesta ,nu pot să mă fac așa de râs...

NB2: Cât credeți că vă costă un televizor UltraHD 8K Qled sau Oled ? Vă spun eu: între 8000-30000 lei, în funcție de diagonală și firmă. Trec pe lângă un tomberon, într-o zonă cu mașini supărate și văd o cutie de ambalaj a unui astfel de televizor. Mă întreb cine se fălește cu el și cui?

 44.

Ce ne place?

Aud la un post de radio o știre: Vacile trebuie învățate să meargă la toaletă (spun cercetătorii din Noua Zeelandă) pentru a reduce emisiile de gaze  cu efect de seră...Au dresat vacile prin hrană... (Vezi: https://www.hotnews.ro/stiri-international-25036562-vacile-invatate-mearga-toaleta-pentru-reduce-emisiile-gaze-efect-sera.htm) Pentru cei cu cunoștințe de chimie este prezentată și teoria descompunerii urinei și a bălegarului, în compuși chimici primari, care influențează mediul și atmosfera, pozitiv și negativ...Suntem bombardați cu știri bombă, inclusiv cele despre virusul mutand, care s-ar putea să termine în curând literele alfabetului grec...Și toate sunt spuse spre binele nostru colectiv.

Cineva spunea: fiecare știre apare pe piață, atunci când scopul urmărit s-a copt...

Ne place tare să ne mințim cu vorbe frumoase și lozinci, din păcate acestea nu ne țin de foame și nu rezolvă nici cum problema creșterii prețurilor. Ne place să ne dedicăm unor cauze pseudo nobile – să protejăm: mediul (scuipăm și aruncăm cu nonșalanță hârtii pe jos), stratul de ozon (și nu știm ce mai este cu el acum), câinii vagabonzi (care circulă în voie pentru că nu știu să citească, prin spațiile unde scrie Este interzis accesul cu animale!), persoanele cu dizabilități sau în vârstă (numai cu daruri de paști și de crăciun), să milităm pentru stoparea  încălzirii globale (unii zic că este de vină bioxidul de carbon, inclusiv cel din sifon), - și suntem insensibili la problemele zilnice ale celor din jur, care sunt oamenii cu care conviețuim.

Ne place să ne scoatem copii minori în față, la protestele de stradă ale adulților sau să îi facem să poarte placarde cu slogane care nu provin din mintea lor, sau să scandeze „Jos...” la ceva ce nu înțeleg prea bine. De ce și pentru ce așa ceva? Este mai mult o manifestare de infantilitate mentală a părinților, ca să nu spun inconștiență...Îmi vin în minte imagini, cu copii luați de talibani sau ISIS, îndoctrinați și antrenați ca să devină luptători kamikaze. Nu, nu trebuie să ajungem la așa ceva...

 45.

Suntem tâmpiți sau numai ne facem? Poți fi așa prin materialul genetic sau poți fi manipulat prin acțiunea verbului...a tâmpi! Ne bombardează zi de zi sumedenie de știri, evenimente puse pe tapet, sau probleme cu care ne confruntăm. Se pare că suntem în impas, politic, social, de familie, individual sau de credință, dar nu este așa, așa suntem îndemnați să credem după aparențe. Suntem contemporani cu  virusul inteligent și cu un dram de omenie, care lasă să treacă concediile, aglomerările și apoi lovește. Ne vedem oamenii aleși politic cum se fac de toată jena, nu le pasă de ce este în jurul lor. Vedem strigătorii și revoltații care spun că așa nu se mai poate, dar în rest îi doare undeva...Ce facem poate nu cunoaștem definițiile, ca să ne mai luminăm la minte. Cu tâmpiții și verbul  a tâmpi este o dihotomie (dicotemie.fr), din puncte de vedere al originii.

TÂMPIT...    Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.

tâmpi [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 1477 / V: (reg) tinchi / Pzi: ~pesc / E: tâmp41-2 vtr (Îrg) A (se) toci prin întrebuințare, frecare, lovire etc. Si: a (se) roade, (pop) a {se) știrbi. 3 vr (Înv; d. ochi) A nu mai vedea bine. 4 vr (Înv; d. vedere) A slăbi. 5 vtf (Înv; c. i. ochii) A face să nu mai vadă bine. 6 vt (Înv; fig) A învinge. 7 vi (Mol; îf tinchi) A înceta. 8-9 vtr A face să-și piardă sau a-și pierde inteligența Si: (pop) a (se) năuci, (înv) a {se) neghiobi, (reg) a {se) prosti, a {se) tăntăvi (2). 10 vt (Pfm; fig) A impresiona.

tâmpit, ~ă [At: CANTEMIR, HR. 118 / V: (reg) ~tim~ / Pl: ~iți, ~e / E: tâmpi1 a (Înv; d. obiecte ascuțite) Lipsit de vârf sau de tăiș Si: tocit^} (1), turtit (5). 2 a (Înv; d. nas) Lățit. 3 a (Gmt; înv; îs) Unghi ~ Unghi obtuz. 4 a (Înv; d. sunete) înăbușit. 5 a (Înv; d. vocale) Care are timbru grav. 6-7 smf, a (Persoană) care are mintea foarte mărginită Si: nătărău, nerod, netot, prost, (îrg) tâmp4 (4-5). 8 a Caracteristic unui tâmpit (6). 9 a Care denotă tâmpenie (1). 10 a (Pex) Lipsit de sens, de rațiune Si: stupid. 11 a Buimăcit (1). 12 a (D. situații) Neplăcut.

TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Reg.) A deveni sau a face să devină tâmp (2); a (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.

TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv.) Tâmp (2). – V. tâmpi.

TÎMPÍ, tîmpesc, vb. IV. 1. Refl. și (rar) intranz. A-și pierde inteligența, a se prosti, a deveni tîmpit. Ai tîmpit, băiete, sau faci pe prostul cu mine. SAHIA, N. 75. Aproape să mă tîmpesc și eu de prea multă admirațiune. CARAGIALE, O. III 145. ◊ Tranz. Declinațiunile latine și grece cu care ne tîmpesc la școală dau surtucarului o părere atît de mărită de propria lui inteligență. GHEREA, ST. CR. II 243. 2. Tranz. (Cu privire la instrumente ascuțite; mai ales figurat sau în contexte figurate) A toci (vîrful sau ascuțișul), a face tîmp, a știrbi. O, muză! Să începem a mai tîmpi condeiul. NEGRUZZI, S. II 216. ◊ Refl. Săgețile vicleșugului ei se tîmpiseră în inima de piatră a ciocoiului. FILIMON, C. 91.  Refl- Fig. A se domoli, a se stinge. Boala încetează, patimile se tîmpesc și liniștea se restatornicește. NEGRUZZI, S. I 293.

 

TÎMPÍT, -Ă, tîmpiți, -te, adj. 1. Prost, idiot, nerod, stupid. M-am născut în niște zile cînd tîmpita burghezime... Pune-o talpă noroioasă pe popor. MACEDONSKI, O. I 95. Poetul lovește în tîmpita mulțumire de sine. GHEREA, ST. CR. I 233. Aceste figuri serioase sau comice, mărețe sau ordinare, nobile sau tîmpite, frumoase sau urîte etc. poartă întipărirea secolului lor. ALECSANDRI, S. 25. Buimăcit, năucit, amețit. Rămase tîmpit sub potopul de înjurături. GALACTION, O. I 283. (Familiar) Care nu corespunde scopului, gustului; neplăcut, rău. (Adverbial) Tîmpit mai pute benzina asta! mîrîi, aruncînd valuri de fum pe nas și pe gură. GALAN, B. I 27. 2. (Învechit) Lipsit de vîrf, turtit. V. tîmp. Era un tînăr... ochii negri ca ai TÂMPÍ vb. v. bate, birui, înfrânge, întrece, învinge.

UNGHI TÂMPÍT s. v. unghi obtuz.

tîmpi vb. v. BATE. BIRUI. ÎNFRÎNGE. ÎNTRECE. ÎNVINGE.

TÎMPI vb. 1. (MED.) a (se) cretiniza, a (se) idiotiza, a (se) idioți, a (se) imbeciliza, a (se) prosti. 2. a (se) îndobitoci, a (se) prosti, (pop.) a (se) năuci, (reg.) a (se) hăbăuci, (Transilv. și Olt.) a (se) tonți. (Viața pe care o duce l-a ~ de tot.)

TÎMPIT adj., s. 1. adj., s. (MED.) cretin, idiot, imbecil, (rar) tâmp, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) mut. (Om ~.) 2. adj. idiot, stupid. (O glumă ~.) 3. adj. îndobitocit, prostit. (Om ~ de viața pe care o duce.) 4. adj. amețit, buimac, buimăcit, năuc, năucit, zăpăcit, (pop.) bâiguit, capiu, uluit, (reg.) buimatic, hăbăuc, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehui. (S-a sculat ~.)

DIHOTOMÍEdihotomiis.f1. (Log.) Diviziune în două părți a unui conceptfără ca acesta -și piardă înțelesul inițial2. Mod de ramificație a talului și a tulpinilor unor plante în două părți egalecare se împart la rândul lor în două părți egale etc. [Var.: dicotomíe s.f.] - Din fr. dichotomie.

DICOTOMÍE, dicotomii, s. f. 1. (Log.) Diviziune în două părți a unui concept, fără ca acesta să-și piardă înțelesul inițial. 2. Mod de ramificație a talului și a tulpinilor unor plante în două părți egale, care se împart la rândul lor în alte două părți egale etc. [Var.dihotomíe s. f.] – Din fr. dichotomie.

46.

Despre politichia de amu,

Stau, pe vreme pandemie de valul 4 și ce pot face mai bine, să apreciez situația în care ne aflăm. Mă aflu într-o grădină virtuală, care are mai toate speciile de plante cu bolile și dăunătorii specifici. Mă îndrept spre o tufă de măceș fructe roșii, cu conținut păros și neplăcut ,le folosești doar coaja, la magiun, în rest multe crengi încolăcite cu sumedenie de spini, poți merge înainte, mai greu și cu eforturi poți trece, cam așa este PSD-ul. Ocolesc locul și mă apropii de un pâlc de scaieți, unii mai au bulbul violaceu al florii, vreau să înaintez dar țepii lor mi se prind de pantaloni și îmi blochează mersul. Aud o voce, ia-o spre C că așa ai să ieși, altă voce șoptește, cu O este mai direct. Merg încotro văd cu ochii și mă împiedec de una, două și mai multe mușuroaie de furnici sau movile de cârtițe, țepii de la scaieți sunt tot acolo, cam așa face PNL. Pe drum mai dau de urzici crescute mari, unele mai ustură pentru că : „La baza fiecărui spin, există un rezervor de lichid care conţine un amestec ce acid formic, histamine, aceticholine şi cinci tipuri de hidroxytrypstamine (adică substanţe serotonine).” Prea multă știință strică, alte urzici sunt uscate și nu mai prezintă pericol, răsuflu ușurat: am trecut de USR-Plus. Piciorul îmi alunecă pe ceva moale, mă uit, da, am călcat pe un cuib de limacși ,lipicioși și libidinoși, mă uitam încotro se îndreaptă...spre grădina cultivată cu fructe și legume, ce fac acolo? Devorează. Oare or fi de la AUR? Mă uit spre gard și văd câțiva dovleci plăcintari și bostani, bine situați și destul de proaspeți, prima reacție a fost să dau cu piciorul în primul întâlnit.   M-am oprit: Ce faci ? Dai în UDMR și ceilalți?

Ce ne facem fraților că nu mai putem ieși nici în grădină ? Seamănă a carantină totală...

 47.                                                                                                                                       

Reportaj de pe șantier

Undeva în spatele blocului meu se lucrează, se înlocuiesc magistralele de termoficare care plecă de la Punctul Termic al cartierului, când se face asta zgomotul este la maxim, excavatoare mari sau mini, unele cu pick-hamer, basculante mai mici ca să încapă printre mașini, au apărut o mulțime de conducte prefabricate aduse, și o puzderie de muncitori, bineînțeles fiecare cu specialitatea lui. Doamne ferește să facă unul altceva, dacă sapi atunci faci aia, dacă ești mecanic te uiți la ce fac ceilalți, dacă ești sudor este mare lucru (și sunt puțini) atragi câte trei sau patru pe lângă tine ca ajutoare...Din când în când mai trece câte unul în blugi și geacă cu un telefon pe care-l ține mereu la ureche, o fi vreun șefuț...Două săptămâni jumate s-au străduit să găsească locul subteran al vechilor trasee de conducte și au săpat într-o  veselie vreo 150m, le-au găsit și le-au demolat. Întreb pe unul: Ce faceți d-le? Răspunde: înlocuim conductele pe bani europeni, Președintele CJ i-a obținut!!?? Au început montajul la conductele noi, ritmul este de 10-15 suduri pe zi în funcție de diametru (poate am exagerat), sudorul este cel care spune cât durează și garantează lucrarea. Mă uit pe geam în fiecare zi lucrătoare (nu pun la socoteală S, D și sărbătorile religioase) la ora 16 se cam liniștește treaba, mai rămân doi sau trei care pun balustradele de semnalizare sau benzile de avertizare a pericolelor în zonele cu șanțuri și gropi. Ura! Au mai săpat încă 100 m pe Splaiul Mircea Vodă și mai continuă și mâine, înseamnă că mai durează...Mă uit la un afiș pe ușa de la intrarea blocului : Pe 27 septembrie se va umple instalația de încălzire cu apă?! Cum se va face și cu ce conducte ?  Mă întreb care este ritmul de lucru impus prin program? Am fost și eu inginer și am văzut multe lucrări, dar se pare că lucrarea la care mă refer, în ritmul de lucru și organizarea actuală, nu cred să se termine până în luna DECEMBRIE, nu îi fericesc pe cei care o să aștepte încălzirea pe țeavă... Apropo de situație: ca să nu oprească apa caldă au improvizat niște by-passuri din conducte flexibile. Unele au cedat și au inundat șanțul zilele trecute...Concluzia: se pare că bani sunt, chef de muncă și organizare românească, responsabilitate nu prea, referitoare la cetățeni...Am fost optimist cu termenul din decembrie, dacă ar fi să o iau după afișul de șantier blocurile respective vor avea căldură cel mai devreme în 25.05.2022. Pe de altă parte spațiul public acum săpat și cu șanțuri nu mai poate fi folosit până cine știe când.

De aici apar o serie de întrebări și nedumeriri:

-Cum poți contracta o lucrare de utilitate publică, care marchează o sumedenie de consumatori la astfel de termene? Cui îi pasă și de cine?

-Ce legislație idioată avem pentru lucrările de urgență și utilitate publică?

Este un loc bun  pentru pisicile cartierului...

 

48.

Orice și oricâți  Câțu (Cîțu)  am avea tot nu ne putem schimba și nu o să ne  fie mai bine. Durerea și buba este în interiorul neamului nostru. Nu înșir calitățile și defectele neamului românesc, care au rădăcini adânci din epoci fanariote, spălături franțuzite și neaoșul noi suntem urmașii Romei (vorba lui Eminescu) sau dacii de baștină creatori de romani (pe care nu-i simte nimeni) , în rest vax populi. Avem oameni dotați, oameni recunoscuți mondial pentru capacitățile lor, dar și lichele (v.A.Păunescu) și ne încurcăm în procente, nu știm care este ponderea dominantă. Durerea este că nu putem să ne Europenizăm ca cei pe care-i considerăm exemple, ci rămânem Balcanici. Uite câteva zicale care ne călăuzesc în viață:

1.    Aurul, trupul femeii îl impodobeşte şi sufletu-i goleşte.

2.    A dat în mintea copiilor.

 3.    Are maţe pestriţe.

 4.    Are stea în frunte.

 5.    A mâncat la masa vecinei, si acum se vaită de spate.

6.    A sărit din lac în puţ.

7.    Are cerul gurii negru.

8.    A făcut-o de oaie.

9.    A căzut ca musca în lapte.

10.  A tunat de i-a adunat.

11.    Bate şeaua să priceapă iapa.

12.    Baba e calul dracului.

13.    Brânză bună în burduf de câine.

14.    Câinele moare de drum lung şi nebunul de grija altora

15.    Cine seamănă vânt culege furtună.

16.    Copilul când e mic, nu te lasă să dormi. Când e mare nu te lasă să trăieşti.

17.    Cine s-a fript cu borşul suflă în iaurt.

18.    Cine se face oaie, îl mănâncă lupii.

19.    Cioara din mană n-o da pe cea de pe gard.

20.    De popă, nu scapi nici la groapă.

21.    Ce are în guşă şi în căpuşă.

22.    Copilul blând suge la două mame.

23.    Cine dă din mâini nu se îneacă.

24.    Călătorului îi şade bine cu drumul.

25.    Cine fură azi un ac, mâine fură un gânsac.

26.    Cine râde la urmă, râde mai bine.

27.    Corb la corb, nu-şi scoate ochii.

28.    Când pisica nu e acasă, soarecii joacă pe masă.

29.    De morţi, vorbeşti numai de bine.

30.    Dă bir cu fugiţii.

31.    E bun de pus la rană.

32.    Femeia fără de bărbat e căţeaua satului.

33.    Femeia frumoasă e pagubă la casă.

34.    Fuge ca dracul de tămâie.

35.    Fă-te frate cu dracul până treci puntea.

36.    Gura păcătosului, adevăr grăieşte.

37.    Hoţul neprins, negustor cinstit.

38.    Îşi mănâncă de sub unghii.

39.    Lac să fie, că broaşte sunt destule.

40.    Milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima.

41.    Mai bine un dram de noroc, decât un car de minte.

42.    Mai bine sărac si cinstit, decât bogat si hulit.

43.    Mort, copt, vrei, nu vrei, bea Grigore aghiasma.

44.    Nu te juca cu focul.

45.    Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i pute.

46.    Nu căuta acul în carul cu fân.

47.    Ochii care nu se văd, se uită.

48.    Obraznicul mănâncă praznicul, iar cumintele nu linge nici blidele.

49.    Prostul taie pomul, ca să-i mănânce poamele.

50.    Românului e greu până se apucă de treabă, că de lăsat se lasă repede.

51.    Românul dacă nu-i fudul parcă nu e prost destul.

52.   Să fi deștept e mare lucru, să fi prost nu-ți dai seama.

 49.

Nu pot să nu remarc o parabolă, scrisă de o prietenă talentată OB, o redau ca atare, mi se pare că așa este în mersul vremurilor pe care le trăim...

Parabolă:

Văd un om căzut, agonizând în mijlocul unui drum plin de gropi.

Lângă el se strânge lume, curioși și băgători de seamă, câțiva bine intenționați, dar oamenii neștiind să-i acorde primul ajutor, încep să se certe între ei.

Vin într-un târziu și autoritățile:

"Eu am fost primul aici după revoluție, eu îl voi ajuta."

"Nu, pe mine mă susține președintele, e dreptul meu să mă ocup."

"Nu puteți să-l ajutați fără să respectați procedurile!"

"Dacă nu-l ajutăm de-o manieră transparentă, eu mă retrag."

"Eu sunt Cîțu, e suficient."

Omul abia mai respiră, față albăstrie, nu-l bagă însă nimeni în seamă.

"Să-l lăsăm în grija lui Dumnezeu."

"Să-l ducem acasă, mai bine."

"Nu putem, e debranșat, e frig în casă, n-are omul bani de facturi."

"Nu e de la RADET?"

"Vorbiți prostii, stă într-un bloc construit ilegal și de-aia!"

"Păi, ce facem cu el?"

"Hai, cheamă totuși Ambulanța!"

Inima omului începe să cedeze.

Ceilalți se ceartă în continuare lângă el.

Vine și doctorul, constată gravitatea situației și ia o seringă cu adrenalină să-l întoarcă între vii.

Spre uimirea tuturor, omul ridică capul și zice:

"Eu vreau să fiu liber să aleg dacă să fiu înțepat sau nu. Nu se cunosc efectele secundare ale adreeee..."

Și cade mort.

P.S. După ce-a murit n-a ajuns în Paradis. S-a aflat că toată viața deturnase fonduri din bani publici și-i făcuse praf pe mașini, jocuri de noroc și vacanțe în locuri exotice

 

NB. Nu știu în ce situație se află fiecare dintre cei care citesc, dar se pare că statul și-a luat mâna de pe noi, indiferent ce am făcut sau ce vom face, totul merge din inerție conform unui principiu al lui Murphy: Dacă ceva poate merge prost, atunci așa va merge și nu altfel...Sau: dacă evenimentelor li se permite o evoluție liberă, atunci ele se programează din rău în mai rău...


50.

Tot în vreme de Covid, oamenii au tendința să caute sprijin te miri unde, dar cu condiția ca sprijinul să fie rapid și eficient. Este plictiseală de măsuri restrictive și dorință de evadare. Am văzut și eu o poză cu mult discutata în spațiul media, a minunii Coreene care ține virusul la distanță, dar nu știu dacă cei care o achiziționaseră știau să traducă din engleză ce scria pe prospect. Pe un odorizant/dezinfectant de cameră scrie cam aceleași informații, atunci ce au în comun cu virusul Covid?

Mă gândesc că efectul este sine-die, dacă nu are înscrisă o dată de expirare...Eventual dacă generează oxigen ajută la îmbogățirea atmosferei și diminuează amprenta de carbon, salvăm ceva din încălzirea globală. Mișto sculă! Ti-o pui de gât și ești protejat ca și cum ai fi îmbrăcat în costum izolant. Mă mir de ce nu le-a venit ideea medicilor să aibă astfel de dispozitive, nu s-ar mai fi chinuit ore în șir să stea sub costumele de protecție anti Covid?

Suntem într-o perioadă a făcăturilor, care pot atenua într-un fel starea de anxietate creată de pandemie. Oamenii caută căi mai lipsite de efort material sau spiritual și așa apar profitorii de situație. Dacă este vorba de efecte paliative, a apărut posibilitatea de a face pomelnice pe Internet, urmează digitalizarea relației cu Cel de Sus, astfel încât izolarea să nu mai fie o problemă...

 51.

Tot în vreme de pandemie, pentru că nu am scăpat încă. Ascult, în timpul pe care-l am, emisiuni la radio, că la televizor mi-e cam lehamite de știri contradictorii, este o forfotă în acțiunea și gândirea oamenilor, inimaginabilă. Încercam și eu să mă dumiresc, cum gândesc românii. Din tot ce am auzit de la cei care sună și intervin în emisiuni în direct la radio, fără să mai îi pun la socoteală postacii pe Internet indiferent de canalul sau site-ul pe care vor să spună ceva, se creează o imagine ce poate fi generalizată. Câteva cuvinte caracterizează aceste atitudini: nemulțumire, neîncredere, frustrare, lipsă de empatie și compasiune, nesupunere dictată de propriul EU, deșteptăciune bazată pe informarea proprie, cu accent pe ce îți convine mai mult sau ce poți percepe și înțelege cu mintea ta. Să fie de vină cei aproape doi ani de pandemie? Am auzit  oameni convinși că dacă înjuri guvernul sau președintele, sau vorba aceea: pe toți ăștia care sunt devină, și-au vărsat năduful și așa mergem înainte. Unde? Se pare că nimeni sau nimic nu oferă un orizont mai luminat, spre gaura de la capătul tunelului...Totuși imaginea care mi-a rămas în minte este: Toți care avem curajul să spunem ce gândim, suntem deștepți chiar dacă ne bazăm pe himere citite, văzute undeva sau SF, important este să ne placă cu ce avem contact. Ce ne facem fraților, vorbim, filozofăm, dar trebuie să mai facem și treabă, pentru noi și ceilalți ? Cine o face și când? Sunt întrebări pe care generația mai tânără trebuie să și-le pună, până când speranța lor pentru viață nu are de suferit...

52.

O dată cu vârsta vine și timpul la îndemână, mai poți gândi liber la diversele probleme pe care ți le pune în față viața și mai ales pe care pe care le-ai trăit. În anii 95, am fost într-un schimb de experiență în Suedia, am rămas de atunci cu o senzație, că acolo timpul trece mai încet, este mai multă liniște și mai puțin zbucium pentru activitățile cotidiene, totul se desfășura conform unui program care mergea parcă cu o încetineală, dar totuși cu oarecare precizie în atingerea scopurilor. Nimeni nu era stresat cu munca sau sarcinile avute și dialogurile erau pe măsura eforturilor depuse, molcome, cu un fel de politețe și mai puțin poruncitoare. Ce mai, suedezii nu erau stresați.  Peisajul contribuia pe deplin la acea atmosferă, era interesant pentru mine și cu un aflux de liniște și bună voie, să vezi pădurea de conifere care se învecina cu malurile golfulețelor și Marea Baltică...O excursie la un mic han aflat într-o pădure, am ajuns acolo cu un vaporaș, am mers la pas pe o cărare marcată preț de 10 minute, am ajuns într-un parc de testare a aptitudinilor de turist aflat în jurul clădirii hanului. Acolo personalul parcului nu îți permitea accesul la han dacă nu treceai trei probe (una de cățărat pe niște bușteni, alta de tras cu arcul la țintă și ultima de găsit un obiect ascuns în niște tufe de conifere), apoi trebuia să dai pe gât un pahar de șnaps cu gust de fragi și erai apoi liber să intri în local. Nu comentez meniul care a fost destul de simplu și fără pretenții, stropit cu vin roze (nu din belșug), dar suficient ca să bine dispună persoanele din grup. În localul respectiv mai erau și alte grupuri autohtone, interesant că la o anumită oră oamenii au început să cânte, frumos că și noi românii ne-am sincronizat (mai fon sau afon) și am impresionat asistența cu câteva cântece românești. S-a terminat totul cu aplauze. Și oamenii cântau, se legănau pe scaune și bănci, se veseleau și nu erau stresați de loc...Așa o mai fi și acum după atâtea controverse legate de pandemie, o soluție pentru ei și noi există, să fim mai disciplinați în colectivitate, ca subiect al binelui comun.

53.

Despre bani...

Tot în pandemie că altfel nu se poate. Mergeam cu mașina în împrejurimi, ca să rezolv niște probleme la o Primărie, discuția cu interlocutorul meu era despre taxe, impozite și alte scumpiri pe care le face statul nostru ocrotitor, cu bună știință. Cele trei contoare: energie electrică, alimentare cu gaze și energie termică se pare că vor merge la fel cu consumul, dar prețul pe unitatea de consum va crește (cât...este încă o dilemă, o să vedem noi!) , de ce? Pentru că așa se vrea pe plan național și se zice și pe plan mondial, s-a liberalizat totul...Pandemia este de vină pentru creșterile de prețuri, toți vor să-și scoată pârleala pe consumatorul de rând...ANAF-ul nu stă degeaba, scormonește în hârtii și baze de date și găsește restanțe la te miri ce contribuție de acum câțiva ani. Este o procedură eficientă de a mai aduce ceva bani la buget. Între timp trec cu mașina pe lângă proprietăți cu coloane la intrare (turnulețele sunt perimate) și garduri de marmură și porți de fier forjat (unele Versace) și mă gândesc punându-mi întrebarea, câte taxe și impozite ia statul nostru de la astfel de oameni cu bogăția afișată...Nu am prejudecăți rasiale, de etnie  sau de clan, fiecare are banii pe care îi merită, dar mă întreb de ce aceștia sunt în mare parte asistați sociali, statul cotizează și el la bunăstarea lor?  Ca cetățean normal  plătitor de taxe și impozite, aș fi curios să știu cum se aplică legislația noastră la astfel de specimene, nu este nimic transparent și nici un sistem de informare publică clar. Principiul funcțional este în continuare: Fiecare se descurcă sau se strecoară cum poate...De ce?  Este criză acum și de cipuri...mai scumpe toate electronicele, telefoanele, mașinile, este adevărată sau provocată. De ce? Oricum șansa să fiți injectați cu cipuri scade...este mai scump, probabil oamenii vor fi aleși la fel ca și cosmonauții...

54.

Un prieten bun din copilărie, care acum locuiește pe coasta de vest a SUA, a postat ceva care mi se pare o analiză corectă a ce este societatea noastră, mai ales după bălăcărelile politice de acum...

Alexander Ghibu

„ Uitandu-ma la politica romaneasca de astazi si la situatia din tara, in general, nu pot sa nu remarc un detaliu seminficativ. Majoritatea celor care ne conduc astazi, sunt un produs al fostei societati comuniste, fiind nascuti si crescuti, in timpul creatiei asa zisului," om nou". Pe langa necazurile normale ale acelei societati, cum ar fi lipsa de alimente, de caldura si de alte lucruri necesare unei vieti normale, comunismul a produs si un tip de, hai sa zicem, umanoid, care, pentru ca sa supravietuiasca , a recurs la tot felul de mijloace ingenioase. Dela furatul din propietatea comuna, care, asa cum stim, era de fapt propietatea nimanui, pana la viata dubla de acasa si dela servici, romanul a trebuit sa se preteze la tot felul de scamatorii, care l-ar fi lasat pe Houdinni masca. Egoismul, unul din caracterele acestei natii, s-a accentuat pana la un nivel, aproape de recordul mondial. Aproape fiecare roman, cu atributii de conducere minuscule, era un mic Ceausescu. Dictatorial, nesimtit, plin de el ca un balon umflat cu aer, acesti indivizi cu dubla personalitate, erau catalizatorul societatii de atunci. Comunismul a dezbinat societatea romaneasca pana la un nivel aproape ireparabil. Dupa asa zisa revolutie s-a ajuns la capitalismul de origine damboviteana, pe care il vedem astazi cam peste tot. Entuziasmul ca am scapat de comunism, s-a pleostit imediat dupa ce tot comunistii, dar de rangul doi, au fost alesi democratic, fara ca de data asta rusii sa ii mai impuna cu Kalasnikovul. Furtul, care in comunism era dictat si de lipsuri, a ajuns un sport national. S-a furat pe rupte si s-a distrus fara menajamente chiar ceea ce se putea salva, din industria ceausista. Coruptia, care a existat dintotdeauna, a atins noi culmi. Incepand cu directorii si cu vamesii, lumea a inceput sa vanda, la taraba, influenta. O semnatura a ajuns sa valoreze zeci de mii de lei. Drepturile legale ale oamenilor, erau negociate la kilogram de birocratii dela ministere. Din ciulamaua asta a iesit la suprafata o gasca de imbogatiti, pentru care banul muncit era o notiune valabila doar pentru fraieri. Fondul de restituire a propietatilor confiscate de comunisti, s-a transformat in vaca de muls a unor excroci, nepedepsiti pana in ziua de astazi. Hotii erau pozati langa vile noi, de milioane de lei, iar cand erau intrebati de unde au avut atatia bani, raspunsul era totdeauna dat la batjocura. Vila era de obicei propietatea unei babe de 120 de ani, o matusa sau soacra, pe care o chema, probabil, Tamara, daca nu era propietatea unui sugar de 3 luni.

La ora asta , multi oameni cinstiti se intreaba, cum de a fost posibil sa se intample asa ceva. Raspunsul este simplu. Uitati-va intai la natia din care facem parte si comparati-o cu altele. Nicaieri in lume, nu veti gasi atat dezbinare si aroganta, atata superioritate si ignorare a legilor, ca la noi. Adaugati la ciorba asta lipsa de educatie politica a multora si incapacitatea de a vedea ca votul are consecinte. Degeaba asteptam insa, ca vechea generatie sa dispara. Cea noua, nu va fi cu nimic mai buna.”

 55.

Din nefericire pentru noi toți, principiul lui Murphy : „Dacă lucrurilor li se permite o desfășurare liberă, mersul lor se programează, din rău în mai rău”, funcționează pe deplin. Un fel de război informatic este pe noi, iar sursele ce ne sunt la îndemână și  pe care le folosim acum cu toții, aproape involuntar, ne pun în față tot soiul de contradicții. Nu mai ști ce să crezi și pe cine să mai crezi...Până mai ieri, politicienii și mai marii noștri erau în chinurile facerii unei înțelegeri, indiferent de cât de odioasă este, și știrile erau orientate spre bine pentru ei și virtual pentru noi. Au preluat frâiele și acum apare un dușman necunoscut, OMICRON, care prevestește un alt val de neconcordanțe, neputințe, neîmpliniri, nerealizări unele pandemice, la nivel național. Informația pare că a explodat peste noapte, oare cu o săptămână sau două în urmă, nu era cunoscută? Nu cred. De...atunci se plămădea guvernul actual și cifrele de valul 4 scădeau...Senzația care trebuia să fie transmisă era de ușurare, spre bine. Nu comentez nici faptul că știrile pe surse sau de aiurea, nu sunt transmise sau eliberate în eter, fără un scop și un folos  anume... Nu știu, cum ... (nu vreau să pronunț cuvinte anti-biblice), dar la noi, parcă este un făcut, în apropierea lunii decembrie și în cursul ei, se întâmplă toate evenimentele cu impact major pentru populație (din 1990 și până acum sunt sumedenie de exemple), și de aceasta sunt responsabili și au grijă să fie așa, toți cei aleși să ne conducă...Sau poate și noi ceilalți...Unii spun că tot ce se întâmplă este datorat unor coincidențe, oare să fie strict așa sau este o chestiune de Karma noastră?

 56.

Cum poți cădea în plasa Internetului la cumpărăturile on-line. Oamenii sunt foarte inventivi și promovează produse pe toate canalele care sunt accesat frecvent. Google are grijă să pună mai în față și vizibil orice dorință pe care vede că a accesat-o cineva mai recent. Dacă căutați să cumpărați ceva sau pur și simplu vă place ceva ce ați dat „search” pe internet, veți fi bombardat cu lucruri similare pe ce canal deschideți ulterior: Facebook, Twiter, Youtube , etc. Sunt firme serioase și firme de tras țepe, nu ști cum să le deosebești, din păcate tentația reducerilor de prețuri de  ocazie este cea care determină schimbări în conduita cumpărătorului. Să cum înveți din greșeli și dacă pierzi banii la plata cu cardul, este bine să nu mai speri să-i recuperezi, vă dau un exemplu: Vreau să-mi schimb telefonul, pe Facebook văd firma Motorola, aleg un model de performanță medie nu foarte scump, dar cu o reducere de Black-Friday. Citesc: dacă îl comandați, promoția este valabilă până la 30 nov. și plătiți cu cardul, după aprobarea plății se livrează gratuit express până la 01 dec. Zic, MOTOROLA firmă serioasă! Zis și făcut comand telefonul și plătesc cu cardul, primesc confirmări pe e-mail că plata a fost aprobată și totul este OK. Aștept livrarea comenzii, 01.12, apoi 05.12, nici o veste...Încerc să aflu care este situația comenzii, mă descurc până la urmă pe pagina lor, aflu un număr de telefon la serviciul cu clienții, vorbesc cu cineva care-mi spune că o să mă lămurească în curând. Cu greu aflu un link pentru relațiile cu clienții, pun și acolo întrebarea mea  în 07.12, nu reușesc să aflu dacă mai primesc produsul sau nu. Mi se spune să aștept. Nu înțeleg ce sistem informatic au la firmă, chiar dacă mama firmei este în Polonia, că nu pot spune clar ce se întâmplă, dacă coletul era dat la curier, puteau să dea vina pe acesta. Pe siteul firmei este o posibilitatea să-ți urmărești comanda dacă te autentifici ca și client, dar acolo din 28.11 rezoluția este : Comanda este în pregătire (de parcă trebuie să aducă telefonul din China). Din păcate încă nu știu cum pot să-mi recuperez banii, dacă nu vine comanda în timp util. Mintea de pe urmă: putem să cumpăr același telefon de Altex cu 100 lei mai mult și îl aveam deja de mult.

Ce se întâmplă?

Banii mei au ajuns la:  VTEX Marketplace Solutions - VTEX Marketplace - vtex.com o      platformă de comeț digital din Brazilia 

Telefonul ar trebui să-l primesc din : Dispozitivul este vândut de compania Omnipack E-commerce Services Sp. Z o.o. (societate cu răspundere limitată cu sediul în Polonia)

Adresa de înregistrare
Omnipack E-commerce Services Sp. Z o.o.
Aleja Katowicka 66,
05-830 Nadarzyn
Polska

Adresa biroului
Vente Polska sp. z o.o.
Aleja Katowicka 66,
05-830 Nadarzyn
Polska

Număr de telefon Motorola: (+40) 0312295467

Sfatul meu este cumpărați numai de la firme cu sediul în România...măcar așa puteți să mai controlați ceva.

 57.

Uneori te bântuie amintirile...

Pseudo fabulă despre o instituție a statului...

În perioada 1982-87 era în centrul atenției Inspecția de Stat pentru Protecție Muncii, de ce? Pentru că activitatea economică și mai ales cea industrială din RSR, era nesigură și oamenii mai mureau la muncă, era un număr considerabil de accidente de muncă pe ramuri de activitate. Pe primul loc era mineritul, apoi construcțiile, silvicultura, chimia, ș.a. Ce era de făcut? Conform indicațiilor de partid trebuia să fie aduși specialiști din domeniile respective în instituția care trebuia să facă muncă de control și prevenție. Procesul nu era ușor și în fiecare județ s-a trecut la o reîmprospătare a personalului. Ca să nu vorbesc cu păcat, la începutul anul 1989, cu acceptul lui Maxim Berghianu sau nu, era deja format un colectiv de tineri care trebuiau să vitalizeze instituția statului. Au fost oameni cu suflet pentru a face ceva și mai puțin implicați în profituri pe seama funcției de control. A urmat perioada de degringoladă după Revoluție, cei care lucram în Inspecția de stat, ieșeam cu teamă pe stradă să nu fim linșați de plebea care avea microbul răzmeriței. Cu ajutorul unor oameni dedicați scopului ISPM, mai în vârstă sau mai tineri s-a reușit o reorganizare pe plan național, cu o Comisie și apoi cu o nouă Inspecție, lucrul bun a fost că s-a păstrat nucleul de specialiști în domeniul Securității în Muncă. Lucrurile au evoluat în bine pe parcursul anilor, până în 1997, colectivele din județe s-au sudat, oamenii știau ce au de făcut, numărul de accidente de muncă scădea, se trecuse cu adevărat la practicarea unor proceduri profesioniste, începuse și informatizarea sistemului la nivelul tehnologiei de atunci. Principiul aplicat în organizarea inspecției se baza pe ramurile de activitate predominante într-un județ și potențialul de pericol pe care îl aveau. Inspectorii trebuiau să fie specialiști cu studii universitare sau cu studii medii cu experiență profesională în domeniu și aveau repartizate pentru control și îndrumare unități economice și întreprinderi din domenii ale economiei adiacente cu specialitatea lor. Toate bune și frumoase până la apariția alianțelor politice, ca semn al neputinței de a guverna pe o singură concepție. Un Partid de buzunar PSDR (Cunescu) aliat cu cine s-a putut la vremea respectivă a preluat controlul Ministerului Muncii. S-a aplicat sloganul: Noi suntem la putere și guvernăm cum ne place, vom face curățenie. Pe ceilalți care sunt din tagme dușmănoase nouă, sunt corupți sau de concepții politice de hulit atunci, îi schimbăm. A urmat o perioadă de promovări în funcții de nonvalori, nespecialiști, lingăi, denigratori și ariviști cu orice preț. Ca să schimbe șefii și să dea iz european s-a înființat Inspecția Muncii, o instituție struțo-cămilă creată cu scopul de a rezolva toate problemele din sistemul relațiilor de muncă și nimic din realitățile practice. Se dorea un fel de poliție a muncii, (fără pulane în dotare) , fără a ține seama de competență profesională, care lucra după niște noi legi copiate din legislația europeană și traduse prost (se spunea că sunt armonizate). M-am întrebat de fiecare dată, cum poți numi un inspector șef pe județ pe securitatea muncii, fără o pregătire tehnică superioară, care să-l ajute să înțeleagă ce fenomene controlează? Găselnița era, schimbăm numele instituției, dăm examene de ocuparea posturilor de șefi și reușește cine vrem noi, cei de la putere. O astfel de experiență am trăit-o, chiar dacă aveam un doctorat în domeniu, și acela luat prin muncă și cu sacrificii, când am ieșit pe locul doi, în urma unei economiste care nu știa bine nici unitățile de măsură din SI. După acest fenomen protecția muncii sau securitatea muncii a trecut în plan secund, oamenii (inspectorii) s-au deprofesionalizat, problemele din acest domeniu au rămas la voia întâmplării, iar prioritatea instituției a deveni stârpirea muncii la negru. De atunci se tot caută NEGRUL care a angajează oamenii și nu plătește taxe la stat...Ponderea pericolelor în ramurile industriale s-a schimbat cu trecerea vremii și anularea sau reducerea unor domenii de activitate economică ,dar din păcate accidentele de muncă au rămas prezente. Hârțogăria și procedurile de lucru prost aplicate și uneori neînțelese de cei care inspectează în domeniul respectiv, a dus la trecerea în derizoriu a activităților preventive. Acum este o mare ruptură între ce înțeleg oamenii să aplice în practică și ce ar dori inspectorii să bifeze în check-listuri. Poate nu înțeleg nici unii nici alții ce și cum se întâmplă.

Morală: Orice lucru bun ține atât cât îi este soarta, iar aceasta nu depinde întotdeauna de oameni...

PS . Vorbeam de o instituție struțo-cămilă cred că a fost făcută respectând butada Acad. Grigore Moisil despre reorganizarea de la noi: Să unim Geografia, Geometria și Geologia și să punem șef pe Geo Bogza...

58.

Sunt luat pe sus și bulversat de multitudinea de știri despre salarizarea unitară și pensiile celor în drept. Nu mai înțeleg nimic, iar logica îmi joacă feste. Mă gândesc: Câtă dreptate și lege împart magistrații prin profesia lor, pe care statul Român trebuie să o onoreze cu bani mulți peșin...Cică: salariul mediu la ei este de 13000 lei / lună (probabil pe pământ)...Mă gândesc: oare munca lor este așa de epuizantă și laborioasă că necesită o astfel de recompensă din partea statului. Gurile rele spuneau că salariile mari ale magistraților îi feresc pe aceștia de tentațiile corupției. Sanchi, tentaculele corupție sunt altele și te înconjoară fără scăpare și ca magistrat cu salariul mărit...Guvernul, care are și pe Ministrul justiției, este impotent indiferent de culorile politice avute, în astfel de cauze , pe care magistrații le judecă ei însăși în instanțe...și cine câștigă, bineînțeles : cine poate și aplică legea proprie!

Definiții:

DREPTÁTE, dreptăți, s. f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine. ◊ Loc. adv. Cu (sau după) dreptate = după lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept, echitabil. Pe bună dreptate = pe drept cuvânt, în mod întemeiat. ◊ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate săvârșită cuiva; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare. A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit, just. (Pop.) Judecată. – Drept + suf. -ătate.

Întrebări:

Este etic și echitabil  ca cei care împart dreptatea să fie deasupra celorlalți semeni sau mai egali și mai  îndreptățiți decât ceilalți la drepturi?

Din punct de vedere moral cred că nimeni nu se simte vinovat, restul sunt fraierii...

 59.

În ultimele zile suntem bombardați cu știri alarmiste referitoare la facturi aberante primite de consumatorii de energie. Pe de altă parte se vede impotența Guvernului de a rezolva o situație pe care a scăpat-o de sub control. Dacă țin bine minte prin vara anului 2021 guvernul Câțu făcea propagandă pe canalele media, ca oamenii să se grăbească să-și găsească un furnizor de energie mai ieftin. Au fost cozi, degringoladă și dezorientare, rezultatul: după 01 dec.2021 toți furnizorii au scumpit cam în aceiași marjă. De ce s-a întâmplat acest fenomen ,pentru că guvernul respectiv ținea să transpună repede o directivă europeană, fără alte studii de impact. Ce s-a întâmplat de fapt s-a dat frâu liber băieților deștepți care vând hârtii și contracte, că energia oricum merge pe țevi sau fire electrice. Este criză energetică? Sunt Bancuri că va cercata procuratura, ANRE,ANPC ce se întâmplă, mai ales că în aceste instituții stau oameni pe bani mulți, care au un grad de empatie pentru ceilalți scăzut.  Nu cred că consumul de la noi a crescut peste noapte și resursele de furnizare s-au diminuat. Situația este aceiași dar cu alt bir, pe care îl încasează cine trebuie, restul de fraieri contribuabili, plătesc. Mă întreb și eu: Când va fi și la noi republică, așa cum visa conu Leonida...Avem nevoie de o lege de murături...

EFIMIŢA: Adică, zău, bobocule, de! eu, cu mintea ca de femeie, pardon să te-ntreb şi eu un lucru: ce procopseală ar fi şi cu republica?

LEONIDA (minunat de-aşa întrebare): Ei! bravos! ş-asta-i bună! Cum, ce procopseală? Vezi asta-i vorba: cap ai, minte ce-ţi mai trebuie? Apoi, închipuieşte-ţi dumneata numai un condei, stăi să-ţi spui: mai întâi şi-întâi că dacă e republică, nu mai plăteşte niminea bir...

EFIMIŢA: Zău?

LEONIDA: Zău... Al doilea că fieştecare cetăţean ia câte o leafă bună pe lună, toţi într-o egalitate.

EFIMIŢA: Parol?

LEONIDA: Parol... Par egzamplu, eu...

EFIMIŢA: Pe lângă pensie ?

LEONIDA: Vezi bine; pensia e başca, o am după legea veche, e dreptul meu; mai ales când e republică, dreptul e sfânt: republica este garanţiunea tuturor drepturilor.

 EFIMIŢA (cu toată aprobarea): Aşa da.

LEONIDA: Şi al treilea, că se face şi lege de murături .

EFIMIŢA: Cum lege de murături ?

LEONIDA: Adicătele că nimini să nu mai aibă drept să-şi plătească datoriile.

EFIMIŢA (crucindu-se cu mirare): Maică Precistă, Doamne! apoi dacă-i aşa, de ce nu se face mai curând republică, soro ?

LEONIDA: Hei! te lasă reacţionarii, domnule ? Fireşte, nu le vine lor la socoteală să nu mai plătească niminea bir! e aproape de mintea omului: de unde ar mai mânca ei lefurile cu lingura?

EFIMIŢA: Aşa e

60.

Nu avem încotro, presa și ceilalți, în situații concrete care pot afecta sau nu pe cineva sus pus, scormonesc în trecutul fiecăruia. Se pare că este o modă de dat la cap, dacă cineva este doctor într-un domeniu, cei care caută urmăresc dacă există plagiat la teza de doctorat. Dacă lucrurile găsite sunt evidente și pot fi probate atunci consecințele nu sunt deloc roz pentru persoana respectivă.

Ceva nu mai merge bine, se pare că în ultimii 30 de ani asistăm la o deprofesionalizare a învățământului superior. Lucrurile au început să scârțâie cu înființarea Instituțiilor de învățământ superior particulare, cu localizări ,te miri unde în țară, și cu personal didactic de ocazie fără nici un ștaif universitar. Când s-a vândut pregătirea universitară pe bani, au fost promovate și trecute în rândul celor cu diplome universitare, o mulțime de nonvalori.  Au crescut în grad universitar Academiile de Poliție, Militară, SRI  sau SNPSA ,odată cu pretențiile universitare ale celor care le-au absolvit, cu frecvență sau fără frecvență.

Este o curiozitate, din câte mai știu cei care pot îndruma și acorda doctorate trebuie să posede titluri universitare dovedite de un CV adevărat, cu experiență în domeniul abordat și lucrări științifice publicate în străinătate și în țară, deci de un nivel științific recunoscut de alții. Câți din cei enumerați la Academiile respective, care conduc doctorate, pot dovedi probitate științifică? Odată era o listă cu Universități sau Instituții de învățământ superior care au dreptul să acorde doctorate, cu vremea ce a trecut această listă s-a bagatelizat, este libertate se poate da doctorat în orice subiect...Scăzând nivelul academic al celor care conduc și acordă doctorate și nivelul celor care obținut acest titlu în această conjunctură este la pământ.

Mai există încă un fenomen, care era de pe vremea Coanei acad.dr.ing.Elena...Dacă ești mai mare în funcție și vrei un doctorat, nu ai timp să te ocupi cu așa ceva, dar îți permiți să pui la muncă niște negrișori care să facă teza, nu cred că ai timp să citești teza pe care o semnezi și cu comisia de doctorat se aranjează totul. Până la susținerea publică a tezei nu se știe dacă participi la examenele intermediare pe durata a 3-5 ani, sau dacă nu, sari aceste etape tot din lipsă de timp. Teza iese oricum, se tipărește, ești mare doctor în ceva și îți folosește la prestigiu și CV, poți promova astfel într-o ierarhie...

Doctoratele erau încununarea unei activități științifice, de studiu a unei discipline sau unui fenomen multidisciplinar, cel care accede la așa ceva trebuie să aducă în teză, cel puțin 60% de contribuție proprie de noutate la dezvoltarea sau perfecționarea domeniului cercetat. Mai este o problemă legată de gradul de interes științific și de documentare pe care îl creează o teză de doctorat, de regulă lucrările valoroase ajută și pe alții din domeniu să meargă mai departe, dacă nu zac uitate...

O fi legea care reglementează doctoratele vinovată sau oamenii care încearcă să profite?

Un doctorat într-un domeniu nou

Activitatea mea din cercetarea științifică a lăsat urme în modul meu de a aborda problemele, chiar dacă acum eram în alt domeniu de activitate, m-am apucat să scriu articole în domeniul securității și sănătății în muncă, să particip la conferințe  sau simpozioane de profil. La îndemnul secretarului de stat care conducea sistemul de sănătate și securitate în muncă, m-am înscris la doctorat la Universitatea din Petroșani, care la acea vreme era singura ce avea o catedră de specialitate, numai acolo se puteau conduce doctorate în securitatea muncii, era de fapt un domeniu nou de doctorat. Au urmat șase ani în care în paralel cu activitatea profesională, am pregătit singur examenele și lucrările din ciclul de formare pentru doctorat, pe care  le-am susținut cu brio, în fața unei comisii formate din profesori universitari.  A fost un efort fantastic din partea mea mai ales că în acea perioadă am avut și un eveniment nefast acasă (un incendiu mi-a distrus tot apartamentul) și am fost pe punctul de a renunța la doctorat, totuși am cerut prelungirea cu un an a termenului de depunere a tezei finale. Norocul meu a fost că familia m-a înțeles și sprijinit moral ca să trec peste aceste încercări.

Am obținut titlul de doctor în inginerie, la specialitatea securitatea muncii cu lucrarea Contribuții la elaborarea unor metode neconvenționale în vederea prevenirii și combaterii cauzelor ce pot genera avarii tehnice și accidente, sub conducerea dr.ing.Alexandru Darabont. Din câte îmi aduc aminte la admiterea la doctorat am fost șase candidați, iar eu am fost al treilea care a reușit să-şi susțină teza la timp, restul au mai amânat sau au renunțat. Lucrarea mea de doctorat a avut multe elemente de noutate și originalitate, eu nu am avut intenția să o public ca o carte, dar ca material bibliografic a servit ca sursă de inspirație altor cercetători. Am descoperit aceste idei plagiate după mai mult timp pe internet în lucrările unor tineri. La susținerea tezei de doctorat în fața comisiei, am prezentat slide-uri la retroproiector și ca să destind atmosfera și să fac mai bine înțeleasă noutatea adusă în lucrare, privind aplicații ale mulțimilor fuzzy, am dat un exemplu de model de apreciere multicriterială a frumuseții unei femei, exemplul de lucru ales era o  poză cu Pamela Anderson și apoi urma demonstrația matematică. Oamenii au fost surprinși inițial dar au apreciat gagul în funcție de vârsta care o aveau și de gomă, dar cred, până la urmă că au înțeles demersul meu.

Mă întreb și acum la ce mi-o fi trebuit doctoratul, poate pentru cei 15% spor la salariul de bază sau pentru un fel de poziție în ierarhia socială, sau pentru a fi numit cu apelativul Domn Doctor, așa cum îmi spuneau mai târziu unii subordonați din colectivul de pompieri de la Oltchim? Oricum societatea nu apreciază efortul depus de o persoană, care vrea să facă mai mult într-un domeniu și care are merite reale ca originalitate a abordării științifice, mai ales de când s-au înmulțit doctorii și au apărut plagiatele și doctoratele luate pe veresie.

La un moment dat discutam cu cineva, un doctorand şi l-am întrebat : 

- Pentru ce atâta zdroabă, pentru că acum doctoratul nu mai are  motivaţie. Mi-a răspuns:

- Pentru că dă bine la CV.


61.

 

Sub bombardamentul de știri alarmiste sau încredere puerilă că ne vor apăra alții, când noi nu prea avem cu ce și cu cine, am primit pe Facebook un text căruia i-am dat dreptare și îl reproduc întocmai...

Text preluat de la Alexander Ghibu (SUA)...

Pentru ca isteria unui război in Ucraina este prezenta tot mai mult in Romania, iată niște păreri, care nu se vor neapărat bune, dar, care sunt bazate pe istoria pe care o cunosc bine, fiind un pasionat al ei.

Totdeauna românii au dat vina pe poziția geografica a tarii, la confluenta marilor imperii, ca o scuza pentru ca, de-a lungul istoriei, momentele in care am avut de ce sa fim mândrii de ceva, se pot numără pe degete. In general, atunci cand s-au confruntat cu o forța superioara, pe care nu aveau cum s-o înfrângă, romanul a recurs la pragmatism, adaptându-se la situație, de multe ori, fără ca nici măcar sa încerce sa facă ceva pe plan militar. In ciuda istoriei fabricate de comunism, singurii domnitori romani care într-adevăr a realizat ceva notabil, a fost Stefan cel Mare si Mihai Viteazul. In rest, toate așa zisele victorii, nu au fost decat lucruri inventate, pentru mândria nației. Ultimele războaie n-au fost deloc diferite. Primul a fost o catastrofa care s-a soldat cu masacrarea a mii de soldați romani, prost echipați si prost instruiți, nemții defilând prin Romania de la vest la est in doar câteva săptămâni. Cu ajutorul puterilor straine, am ieșit din încurcătura mirosindă a roze. In al doilea război, armata romana a fost din nou neinstruita si neechipata. La ultimatumul Rusesc si a intervenției germane, romanii s-au retras si din Basarabia si din Ardeal, fără sa tragă un foc de arma. S-au aliat cu nemții pentru ca sa recupereze măcar o parte din teritoriile pierdute, dar, cand situația s-a inversat, Romania a întors armele împotriva fostului aliat, comițând o trădare istorica, de care nu are de ce sa fie mandra. Nici un alt aliat al Germaniei, nu s-a întors contra ei. Au declarat unilateral armistițiu si au oprit lupta contra aliaților. Romanii, au văzut însă oportunitatea de a recupera Ardealul si au luat-o, fără nici o ezitare. Din nou pragmatismul de care vorbeam. Comparat cu Finlanda si Polonia, alte doua state mici, care s-au luptat cu rușii si cu nemții, deși, era clar ca nu au nici o șansa, Romania a procedat exact invers. In situația actuala, daca Rusia invadează Romania, ce vor face romanii? Se vor baza pe americani si pe francezi ca sa se opună? Sau vor accepta din nou cizma ruseasca fără comentarii? Aceasta este întrebarea. Nici la ora asta așa zisa armata romana, nu e o forța importanta pe absolut nici un plan militar. Nici ca infanterie, nici ca aviație, nici ca rachete nici ca marina. Întrebarea e de ce NATO a primit Romania in organizație. Singurul răspuns logic este ca a făcut-o ca sa îi antagonizeze pe ruși si sa le arate ca nu mai sunt o forța de care lumea se sperie. După destrămarea URSS, in America lumea iși bătea joc de fosta tara comunista, numind-o : " Pompa de benzina a lumii", " Putere regionala nesemnificativa" plus alte chestii din astea. In administrația Trump, deși rușii n-au avut nimic de a face cu alegerile, totul fiind inventat de Democrați, acuzațiile la adresa Rusiei au atins paroxismul. Totul era vina lor. Ei bine, Putin s-a cam saturat de toate astea si a pus piciorul in prag. NATO nu are de ce sa se întindă în Ucraina, care, de fapt, nu a fost niciodată o tara independenta, in nici o perioada istorica, așa cum nici Crimeea nu a făcut parte dintr-o tara care nu exista. Pe vremea lui Kennedy, cand URSS a introdus rachete in Cuba, era sa iasă război. Exact asta face NATO acum la granițele Rusiei. De ce e necesar un standard dublu ca acesta? Ce motive ar putea avea occidentul sa ii calce pe ruși pe bătături in toate ocaziile? Nu iau apărarea Rusiei, care a fost si este încă o putere militara agresiva, dornica de cuceriri si nici a lui Putin, care nu e decat copia redusa la scara a lui Stalin. Adevărul însă nu îl fabrica niciunul din cei care nu vad realitatea. In cazul acesta, occidentul greșește grav din cauza politicii ilogice pe care o duce fata de Rusia.

Între timp am urmărit pe YouTube un documentar privind istoria Ucrainei, interesant de știut și alte amănunte care nu ne-au interesat până acum...  Cum să înțelegi luptele din Ucraina - YouTube

Și ultimele știri din 24.01.22:

-          SUA și Anglia își retrage aparatul diplomatic din Ucraina...

-          Ambasada Rusiei la București comunică: Nu vom ataca Ucraina dacă NATO se retrage din România și Bulgaria cu trupe și armament...


Am citit postarea pe Facebook a unui prieten din copilărie și am rămas cu gândurile răvășite, nu știam ce să mai cred. Întâmplarea face că am discutat cu el, printr-un apel video în ziua următoare postării. Mi-a venit inima la loc...Era întreg, fără simptome Omicron, dialogând glumeț, foarte coerent și la subiect...Mă gândeam la cifrele care se raportează și la noi, exemplu:  de la începutul pandemiei până în 14.02.2022 sunt 2.574.384 cazuri confirmate din care 82,93% sunt vindecați, 2,4% au decedat și rămâne un rest 14,46% (peste 380.000) care nu se știe clar ce este cu ei...Dialogurile ca în Suedia, dacă dai telefon la DSP sau medicul de familie, sunt similare și la noi. Redau textul scris de prietenul meu care mi se pare ca o fabulă...Întâmplarea a avut loc în Suedia la Stockholm...

 Emil Stefan Ghibu

Megaescrocheria cu pandemia de covid este pe cale să se termine. Nici măcar cei care au ca sarcină să te sperie ca să te testezi și să te vaccinezi nu mai au argumente convingătoare ba chiar devin penibili.

Soția mea, vaccinată cu trei doze, a avut o mică indispoziție și a considerat că trebuie să se testeze pentru covid. A primit testul acasă și a aflat apoi că a ieșit pozitiv, deci avea covid! După trei doze și stând numai în casă!

Eu, care sunt nevaccinat și care am considerat de la început că testele nu demonstrează boala, dar sunt folosite pentru a panica lumea, nu am vrut să mă testez.

După ce am aflat oficial că soția are covid am sunat la policlinica de care aparțin ca să întreb ce trebuie să fac eu în această situație. Discuția avută cu personalul medical suedez este demnă de teatrul absurd:

- bună ziua, soția a primit un test pozitiv de covid, ce trebuie să fac eu?

- ești vaccinat?

- nu.

- te doare ceva?

- nu! (m-am abținut să nu spun că mă doare în cot!)

- atunci AI COVID și trebuie să intri în carantină 5 zile!

- cum ai stabilit că am covid? Așa, prin telefon? Nu ar trebui să fiu testat?

- dacă ești în contacta cu cineva care are covid, nu trebuie să te mai testezi, ai sigur covid.

- nu, sunt în contact cu cineva care are un test pozitiv de covid dar nu are simptome. Din câte știu eu testele sunt cu grad mare de eroare.

- cu test pozitiv de covid înseamnă că este bolnavă chiar dacă este vaccinată și nu are simptome.

- deci și eu sunt bolnav fără să mă doară nimic. Îmi dai și medicamente?

- nu, dacă nu te doare nimic!

- și dacă nu stau în carantină ce se întâmplă?

- nimic. Dar nu este bine să mergi pe afară dacă ești bolnav!

- deci, să înțeleg că eu sunt bolnav în baza testului făcut de soția mea, și că fără să mă doară nimic, este bine, dar nu este obligatoriu, să stau în casă 5 zile deoarece sunt bolnav, dar nu trebuie să iau medicamente deoarece nu mă doare nimic?

- corect! Dacă apar probleme să ne contactezi!

- mulțumesc, la revedere.

După discuție am plecat la cumpărături, ca de obicei, și în următoarele zile nu m-a contactat nimeni ca să mă întrebe de sănătate. Acum, au trecut cele 5 zile deci nu mai sunt bolnav!

(Sfârșitul citatului) .................

Sănătate că-i mai bună decât toate!

62.

Ascultam muzică, zilele trecute, muzică pe un  post pe internet care spune  din când în când : „ Muzică nu hituri!” .  Poate este veche și retro sau retrogradă dar sună a muzică. Alteori când  sunt mai selectiv cu ce ascult, mă uit și caut  în colecțiile mele de CD-uri originale sau piratate, DVD-uri piratate în decursul timpului, LP-uri care le mai am, benzi de magnetofon de acum 40-50 ani (mai am și o sculă funcțională de reprodus benzi), și casete audio poate vreo câteva sute (casetofonul de reproducere să mai meargă...). Dacă starea de spirit mă îndemnă ascult muzică simfonică sau repertoriu de operă. Am descoperit pe canalele mass media și tineri foarte talentați, unii chiar plăcuți ca aspect și prezență, instrumentiști de excepție care cântă orice, care fac muzică și nu comerț cu șlagăre și hituri. Cu  tehnologia modernă, a păstra dovezi muzicale, partituri, CD-uri, LP-uri, casete, benzi, etc. este o pierdere de timp, de ce? Streamingul ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Streaming) rezolva acum orice dorință, depinde pe ce sculă îl utilizezi. Tinerii de astăzi sunt grăbiți să asculte ceva ce le produce o satisfacție emoțională de moment, chiar dacă din punct de vedere al calității artistice este ceva îndoielnic...Dai o comandă verbală pe Google asistent și ai ce muzică vrei...

Pentru cei mai tineri sub 30, am auzit recent pe un post de radio o replică referitoare la spectacolul din SUA, de la  Super Bowl, mult comentat zilele acestea. Au apărut acolo pleiadă de rapperi care erau la modă acum 20 de ani. Replica era: pentru tinerii care i-au recunoscut pe cei de pe scenă, este timpul pentru o colonoscopie... Rappul este o manifestare artistică, dar muzică, nu prea...

63.

Mă doare inima, mă doare mintea, de ce se întâmplă acum în lume și în vecini și am senzația de frică și incertitudine , pentru ce se poate întâmpla în viitor. „Doamne ferește și ne apără” este singura speranță în ceva exterior care poate să influențeze cumva situația...Am ajuns fără să vrem în situația războiului pe mai multe fronturi, terestru, aerian, maritim, informațional, economic, bancar sau economic și vrem  să știm ce se întâmplă...Totul tinde să cadă spre recesiune, inclusiv speranțele noastre de a vedea că lumea secolului XXI revine la rațional și se face bine...Vedem și auzim, că informațiile despre situația reală, sunt puține și foarte filtrate de diferitele surse, impasul în necunoaștere este din ce în ce mai mare. Practic nu ști ce sursă de informații să mai accesezi ca să afli și tu care este situația adevărată, canalele de știri sunt partizane unor idei, ca să nu zic cenzurate. Și zilnic suntem asaltați cu sfaturi și păreri de la o pleiadă de analiști, unii chiar politici, experți de la diferite instituții, mai mult sau mai puțin oficiale și mai nou rusologi și putinologi, fără să mai vorbim de părerile cadrelor militare în retragere, care sună uneori ciudat. Toți vor să explice situația, de fapt explicațiile sunt postfactum, se fac și se discută scenarii, timpul trece și oamenii stau cu gura căscată la televizor sau aiurea, timp în care alții mor. În situația actuală de confuzie îmi vine în minte un dicton roman (Horatiu) : Carpe Diem quam minimum credula postero, care în traducere liberă și adaptată:  Trăiește-ți  ziua (clipa), că nu ști ce-ți rezervă viitorul...

 64.

Despre Adevăr și Dreptate...Sau ce se întâmplă acum...

Se pare că pandemia o să ne lase în pace, au fost doi ani de incertitudine și uneori frică...Acum altă belea, atenția ne este dirijată în altă direcție...Avem alt fel de incertitudine și frică, mult mai accentuată pe necunoscutul unor acțiuni tembele umane...Războiul început pentru a satisface niște vanități...

Dacă spui adevărul, ai dreptate?  Sau  Dacă ai dreptate spui adevărul?

Dreptatea este un Principiu moral, pe când adevărul este o Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă. Cum împăcăm Dreptatea cu Adevărul?

Dreptatea la națiunile democratice este statuată ca principiu moral și juridic, în alte epoci era în apanajul celor ca domneau sau dominau pe ceilalți. Adevărul depinde de cunoștințele noastre (informații) și modul în care acestea reflectă realitatea obiectivă, poate fi o oglindire fidelă a realității obiective în gândire, dacă informațiile sunt la zi și pertinente. Adevărul este ceva fluid și variabil în timp, spațiu real și virtual. Dreptatea este ceva mai rigidă și subiectivă.

În martie 2022 întreaga lume este antrenată într-un conflict, unii îi spun război, alții operațiuni speciale. De ce ? Pentru că fiecare are Dreptatea lui, iar adevărul este departe de a fi cunoscut de părțile beligerante. Sunt adevăruri prin acțiuni punctuale dezastruoase, sunt adevăruri istorice necunoscute de toată lumea, sunt adevăruri obiective de necontestat ca forță de intimidare. Până la urmă fiecare parte are adevărurile ei, care nu pot fi agregate într-un adevăr comun decât în urma unor negocieri. Se spune că întotdeauna adevărul absolut este undeva pe la mijloc. Rămâne de văzut cine este mai înțelept și înclină balanța spre adevărul care produce cele mai puține pagube tuturor.

Câteva definiții din DEX

VANITÁTE, (2vanități, s. f. 1. Ambiție neîntemeiată; dorință de a face impresie; orgoliu, trufie, îngâmfare, înfumurare. 2. (La pl.) deșertăciune, zădărnicie. – Din fr. vanité, lat. vanitas, -atis.

DREPTÁTE, dreptăți, s. f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine. ◊ Loc. adv. Cu (sau după) dreptate = după lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept, echitabil. Pe bună dreptate = pe drept cuvânt, în mod întemeiat. ◊ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate săvârșită cuiva; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare. A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit, just. (Pop.) Judecată. – Drept + suf. -ătate.

ADEVẮR, adevăruri, s. n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității obiective în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = corespunzător realității, în realitate, de fapt. Conștiința absolută a autenticității și valabilității conținutului credinței religioase; realitatea spirituală ca subiect al revelației și obiect al credinței. 2. Justețe, exactitate. – Lat. ad + de + verum.

NB: Să dea Dumnezeu să vină mintea cea bună la capul oamenilor de decizie, din lumea aceasta și să nu apese pe butoane...

 65.

Lucrurile și fenomenele sociale evoluează într-un ritm rapid, cade o reglementare la data cuvenită, nu mai este pandemie, pentru că avem altele pe cap și suntem bombardați cu informații și știri incomplete sau contradictorii. Bine că nu este cenzură încă. Unele știri ne fac oarecum bine, altele și majoritatea lor ne derutează, ne stresează și ne creează o senzație de panică și nesiguranță. Toată lumea se întreabă ce vom face pe viitor și la ce vom fi supuși să suportăm. Sunt consecințe multe și grave care ne afectează pe fiecare. Începând de la nesiguranța zilei de mâine, la prețurile care au luat-o razna, la tot soiul de crize care se profilează, a energiei, a gazelor, a agriculturii, a alimentației, a combustibililor și mai grav, a înțelegerii dintre oameni. Cei care au stat până acum la aceiași masă în acord, prieteni fiind, devin opozanți de conjunctură și încep să se dușmănească pentru idei care nu le aparțin. Am pus în continuare câteva definiți ca puncte de reflecție pentru fiecare , ce este dispus să gândească ce-l înconjoară acum. Competent, Competență, Impostură, Experiență, Expertiză, Expert, termeni din limba română care sunt atribuiți unor personaje care fac rating, în multitudinea de canale de știri, unde ecranul este împărțit în 4,6 sau 8 ferestre, fiecare conținând câte o față. Din nefericire fiecare față vrea să-și promoveze proprie opinie la ceva ce nu poate să stăpânească. Și ...cu cât sunt mai multe fețe incertitudinea este mai mare. Unde sunt știrile brute (ne comentate) adevărate, postate de surse de încredere (verificate...etc) care să reflecte mersul real al evenimentelor pe care le trăim?

NB: Au apărut peste noapte pe lângă politologi, moldologi, rusologi, strategologi, specialiști în arme și tactică armată (în rezervă, care nu prea au la activ conflicte armate),povestitori de evenimente petrecute anterior conflictelor care nu sunt din țările cu pricina, putinologi, americanologi, EUROsceptici, NATOsceptici și pur și simplu "je m'en fiche" -iști. Pe cine mai crezi?

 COMPETÉNT, -Ă, competenți, -te, adj. 1. Care este bine informat într-un anumit domeniu; care este capabil, care este în măsură să judece un anumit lucru. 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă ceva; îndreptățit. [Var.: (înv.) competínte adj.] – Din fr. compétent.

COMPETÉNȚĂ, competențe, s. f. Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ Expr. A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. A-și declina competența = a se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. [Var.: competínță s. f.] – Din fr. compétence.

IMPOSTÚRĂ, imposturi, s. f. Acțiune, faptă de impostor; șarlatanie, înșelătorie. – Din fr. imposture, lat. impostura.

EXPERIÉNȚĂ, experiențe, s. f. 1. Totalitatea cunoștințelor pe care oamenii le dobândesc în mod nemijlocit despre realitatea înconjurătoare în procesul practicii social-istorice, al interacțiunii materiale dintre om și lumea exterioară. 2. Verificare a cunoștințelor pe cale practică, prin cercetarea fenomenelor din realitatea înconjurătoare. Experiment. ◊ Expr. A face o experiență = a face o încercare. [Pr.-ri-en-] – Din fr. expérience, lat. experientia.

EXPERTÍZĂ, expertize, s. f. 1. Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert, la cererea unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală ori a părților, asupra unei situații, probleme etc. a cărei lămurire interesează soluționarea cauzei. (Concr.) Raport întocmit de un expert asupra cercetărilor făcute. 2. (Med.; în sintagma) Expertiză medicală = a) stabilire, în urma unui examen medical, a capacității de muncă în condițiile solicitărilor fizice și psihice din diferite profesii; b) consultație sau autopsie efectuată de medicul legist în cazuri de rănire, accident, viol, otrăvire, omor etc. – Din fr. expertise. 

 EXPÉRT, -Ă, experți, -te, s. m. și f.adj. 1. S. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care posedă cunoștințe temeinice și experiență într-un anumit domeniu; specialist de mare clasă.  Spec. Persoană competentă într-un anumit domeniu, numită de un organ de stat sau de părțile interesate pentru a face o expertiză. 2. Adj. (Inform.; în sintagma) Sistem expert = program de exploatare inteligentă a unei baze de date caracteristice unui domeniu particular de aplicație. – Din fr. expert, lat. expertus.

 66.

Între știri și fake-news

Suntem bombardați informațional!

Unii postează ca să-și exprime o opinie, alții postează ca să se afle în atenția altora, alții postează pentru că nu au altceva mai bun de făcut, alții postează că așa au comanda de la alții, însă comentariile de la cei ce primesc informațiile sunt cele care te bulversează și reprezintă modul în care vede fiecare realitatea ce-l înconjoară. Din păcate opiniile sunt diverse, nu se potrivesc unui țel, fiecare comentează de pe craca pe care se află situat sau în funcție de capacitatea care o are de a înțelege situația în sine sau de interesele personale pe care le are. Convingerile clar partizane ascund aspecte din trecutul fiecăruia sau al celor apropiați lui sau pot ascunde necunoaștere și indolență. Nu cred că cineva care mai are ceva școală are un raționament exclusiv rațional și poate avea idei retrograde sau chiar revanșarde, acum în secolul XXI. Generația care a participat la al II-lea Război mondial, este oale și ulcele, acum sunt cei care speculează situațiile de atunci, care acum le pot aduce vreun folos, dacă nu direct material unul de faimă sau fală. Generația care are manifestările amintite sunt urmașii, ea acum mai deține posturi cheie sau de putere în lume și încearcă să le impună prin forță. Mentalitatea se schimbă odată cu generațiile și cu vremurile, păcat că unii rămân închistați în propriile convingeri și orgolii. Adevărurile de acum 80 de ani nu se mai potrivesc cu cele de acum, oricât s-ar strădui unii să le prezinte altfel...Din nefericire pentru cei mai în vârstă, tinerii de acum sunt mult mai bine informați (chiar dacă smartphone-ul este un accesoriu obișnuit), au gânduri de pace, nu doresc înfruntări, vor să fie liberi și nedominați și bineînțeles că au viața înainte. Este o crimă umanitară să iei tineri abia ieșiți din adolescență și să-i trimiți în prima line, pentru mofturile și ranchiunele unor conducători babalâci, în imaginea lor...

NB.Aș dori să pot vedea și eu guvernele lumii civilizate conduse de oameni sub 50 de ani...

67.

 Pandemia se pare că ne lasă în pace, după unele știri, în Israel au apărut mutații care-i pun deja pe gânduri ce măsuri trebuie să ia în viitorul apropiat. La noi atenția și gândurile sunt măcinate de războiul din apropiere, de suferințele oamenilor nevinovați , de neputința mondială de a satisface niște orgolii retrograde. Cu știrile nu știu ce să mai cred, depinde ce îmi pică în atenție de la TV ,de pe Net, păcat că pentru rating fiecare folosește cât mai multe imagini șoc, care apar acum chiar dacă imaginile sunt mai vechi și depășite de evenimente. Am renunțat să mă mai uit la glumițe și fake news, postate de oricare așa cum îl duce capul și înțelege situația în care ne aflăm. Păcat că mulți nu au empatie pentru ce se întâmplă rău și suferința semenilor noștri, indiferent din ce țară, și caută explicații din informațiile istorice reale sau mai puțin, ca să-și justifice atitudinea neutră sau partizană. Suntem în secolul 21, pentru cei care vor să facă ceva în viitor, ranchiunele istorice nu mai au nici un sens, nici la conducători și nici la ceilalți.  Posatacii să-și vadă de viața lor de zi cu zi, și să nu se lasă pradă unor tendințe și idei venite de aiurea.  Poate ar fi o soluție ,dacă ne gândim la versurile lui Eminescu...

„Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;

Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni.

 68.

Uneori mă doare capul , alteori simt că îmi revin, ce se întâmplă acum în secolul XXI, mi se pare o reîntoarcere la trecutul de la aproape mijlocul secolului XX, nu am trăit vremurile acelea dar se pare că ce trăim acum se aseamănă fantastic de mult. Dacă judec la rece se pare că anumite concepții s-au păstrat peste generații, și este păcat că regretele retrograde mai stau în mințile unora, în loc să se gândească la prezent sau chiar la viitor. Vorba aceea : pe mulți îi fute grija la ce a ce fost odată și nu se mai întoarce nici cum așa. Din fericire pentru astfel de personaje, ele gândesc astfel pentru că sunt departe și neimplicați direct în conflictele actuale. Am o sumedenie de prieteni, care departe fiind de zonele de conflict, cred că pot comenta democratic și nepartizan, ce se întâmplă în zilele noastre. Fiecare își spune opinia dar nu are nici un fel de empatie față de realitatea cutremurătoare din zonele de conflict. Aș vrea să-i văd ce atitudine ar avea dacă ar fi loviți direct sau indirect de astfel de evenimente. Altfel postările pe mediile de socializare curg în funcție ce curge în mintea fiecăruia. Se pare că lumea secolului XXI are o afinitate prin diferite minți conducătoare, spre a pune în practică sau a experimenta , într-un fel sau altul o serie de profeții apocaliptice, promulgate de Nostradamus,  sau alte Babe, sau chiar de citatele din Biblia creștină.

Versete din Biblie pentru referințe

„Aşa cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi în zilele Fiului Omului. Oamenii mâncau, beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când Noe a intrat în arcă şi a venit potopul şi i-a distrus pe toţi. Va fi la fel cum s-a întâmplat şi în zilele lui Lot: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, plantau, construiau, dar, în ziua când Lot a ieşit din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a distrus pe toţi. Tot aşa va fi şi atunci când se va arăta Fiul Omului” (Luca 17:26-30).

„Un neam se va ridica împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. Va fi foamete, vor fi (molime şi) cutremure în diverse locuri. Dar toate acestea sunt doar începutul durerilor naşterii” (Matei 24:7-8).

„Voi face semne în cer şi pe pământ, sânge, foc şi coloane de fum. Soarele se va preface în întuneric, iar luna în sânge, înainte de a veni ziua cea mare și înfricoșătoare a lui Iahve” (Ioel 2:30-31).

„Am văzut când Mielul a rupt al şaselea sigiliu; şi a fost un mare cutremur. Soarele a devenit negru, ca pânza de sac făcută din păr, luna întreagă a devenit ca sângele, iar stelele cerului au căzut pe pământ ca smochinele târzii care sunt azvârlite din pom, când acesta este scuturat de un vânt puternic” (Apocalipsa 6:12-13).

 

Întrebarea mea este: De ce oamenii secolului XXI, care sunt mai educați, mai deschiși la minte și la tehnologia mai avansată, mai informați, mai conectați unii cu alții, cu o gândire mai deschisă fără ranchiună, nu se pot desprinde de tâmpeniile trecutului, care trebuie îngropate împreună cu greșelile celor care le-au făcut și au fost la un moment dat și să facă totul pentru a preveni aspectele care ne înfricoșează. (NU pentru atacuri nucleare, bacteriologice sau chimice ! )

Ce ar fi dacă s-ar inventa o armă care să poată ținti și lichida, numai persoanele care se fac vinovate de decizii cu caracter apocaliptic?

 69.

Dacă ești implicat direct sau sentimental, ori cineva apropiat ție în evenimente reprobabile, crezi ce se întâmplă cu adevărat. Dacă nu este așa și privești de la distanță sau cu nepăsare sau cu că alte abordări, ce par uneori critice sau indiferente și fără empatie, ai impresia că ești ferit de consecințele situației respective.  Tot ce se întâmplă acum este provocat de oameni împotriva oamenilor, pentru niște idei sau manifestări de ranchiună istorică. Mă uitam în Parlamentul României cum indivizi ca Șoșo sau Ciumetele de la AUR, făceau selfi-uri și transmiteau în direct pe canalele media plictisul la care sunt supuși de situație. Păcat că tolerăm între noi astfel de specimene, care sunt convins că nu pot guverna propria gospodărie fără să provoace gâlceavă între lighioane...Faptul cel mai grav este că în secolul XXI, când se zice că am depășit de mult lipsa de civilizație si cultura umană a mai crescut în valori, oamenii se ucid între ei cu sânge rece ca în Evul Mediu sau ca în concepția traficanților de droguri sau mafiotă. Din nefericire nu toate mințile au evoluat, barbaria este ascunsă în fiecare, care este pus să pună în practică un ordin de execuție...De ce? Poți spăla pe creier un om ca să-l faci ucigaș, sau acela este cretin din formare și nu trebuie decât  să-l provoci și să-l îndemni cu amenințări sau frică?

O să mai auzim de acum încolo mult timp cuvintele de genocid și crime împotriva umanității, dar până la judecarea făptașilor este cale lungă și cred că o să mai dispară o generație până să se afle adevărul.

Pentru orice rău exista doua leacuri: timpul și tăcerea (Alexandre Dumas)

 70.

Ne gândim la pandemie, la război și la altele legate de crize de tot felul,dar mai puțin ne preocupă ce este în jurul nostru.

POLITÉȚE, (2politeți, s. f. 1. Mod de comportare caracterizat prin bună-cuviință, respect și amabilitate în relațiile cu ceilalți oameni. ◊ Pronume personal (sau posesiv) de politețe = pronume personal la persoana a doua și a treia, folosit în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm sau despre care se vorbește. ◊ Loc. adj. De politețe = a) care exprimă politețe; politicos, amabil; b) protocolar. ◊ Loc. adv. Din (sau de, rar, pentru) politețe = fiind obligat de anumite cerințe (formale) de conduită, de etichetă. + Ansamblu de reguli de comportament în spiritul bunei-cuviințe, al amabilității și al respectului reciproc. 2. (Fam.; la pl.) Cuvinte sau gesturi care exprimă politețea (1) (exagerată a) cuiva față de cineva. [Pl. și: (2politețuri. – Var.: politéță s. f.] – Din fr. politesse.

POLITICÓS, -OÁSĂ, politicoși, -oase, adj. Care are o atitudine amabilă, binevoitoare, îndatoritoare, care se poartă cuviincios, delicat cu cei din jur; cuviincios, bine-crescut, manierat, civilizat, curtenitor. Care arată, demonstrează politețe. Purtare politicoasă. – Din ngr. politikós.

politicos, ~oa a [At: CUGETĂRI, II, 58r/10 / Pl: ~oși, ~oase / E: ngr πολιτικός1 (D. oameni) Care are o atitudine sau o comportare amabilă, respectuoasă față de cineva sau de ceva Si: binecrescut, civilizat, curtenitor, cuviincios, manierat, (înv) politevsit (2). 2 (D. atitudini, manifestări, comportări ale oamenilor) Care exprimă, arată, demonstrează etc. politețe (1). 3 (Îvr; d. oameni) Înzestrat cu însușiri de bun conducător politic.

Am pus definițiile la început, ca un motiv de  reflecție a conținutului lor. Acum un îndemn pentru cei care  acceptă  o astfel de inițiativă: Părinți sau educatori de la școli sau de aiurea, învățați copii ce înseamnă politețea sau a fi politicos! Este un sfat de viață.

Mai ales generația născută după 2000, tinerii care acum stăpânesc smartphone-ul și nu pot să se mai descurce fără informația on-line, au devenit mai izolați față de societatea reală în care se află, unii mai mult alții mai puțin, rămânând în lumea virtuală, marea majoritate a timpului lor zilnic, pradă mesajelor sau imaginilor venite de te miri unde. Oricum grupurile de prieteni virtuali nu au aceiași valoare emoțională, ca grupul de prieteni reali cu care discuți și împărtășești impresii sau schimbi gesturi.

Atitudinea care dă de gândit este aceea a unui tânăr cu smartphon-ul în mână, care participă la o discuție între mai multe persoane reale și  nu ridică capul sau privirea de la ecran, răspunde la ce și când are chef...Aici este vorba de politețe. Sau poate această lipsă de interes față de interlocutori este o manifestare de superioritate cognitivă ? Mă îndoiesc de răspunsul afirmativ la această întrebare. Este simpatică imaginea în care mai mulți tineri discută în grup probleme arzătoare pentru ei, fiecare cu smartphone-ul propriu în față și râd despre ce i-a clocit mintea altuia cu o ploaie de emoticoane. Vorba aceea: Nu ști ceva întrebi pe Google în română sau neapărat în engleză și ești scos din dilemă...La ce să-ți mai încarci memoria cu toate prostiile (cărți, cultură, artă, istorie, etc). Să fie epoca în care totul se digitalizează și smartphon-ul care a ajuns un obiect indispensabil, niște dușmani ai politeții?

71.

Măi fraților cred că nu mai suntem normali. S-a reluat scenariul cu arestările în direct la TV. Vai, ce se întâmplă la noi în țară, Elena cea blondă a lui Băse este condamnată definitiv, o caută la o adresă 5-6 polițiști plini de importanță. Stupoare pentru cele 5-6 televiziuni de știri și cancanuri, care au venit la pont în Corbeanca cu scule și acareturi de transmisie, ca să filmeze o ridicare în direct, cu reportere cuprinse de iritare și indignare că nu reușesc să afle ceva.  Lenuța (E.U.)nu este acasă ! O fi fugită sau cine știe. Un adevărat mister național, timp în care Președintele nostru medaliază ceva medici, după pandemie sau pentru altceva. Mare știre: E.U. este condamnată și trebuie arestată, în regulă dacă așa sunt legile noastre, dar de ce atâta circ?  Suntem naivi și puerili față de tot ce se întâmplă în jurul nostru...Vrem spectacol?  Nu-mi doresc  să văd în direct scene oripilante de război transmise de televiziunile noastre, indiferent dacă reporterii de teren ar fi femei sau bărbați. În goana după audiență și rating, nu mai știu ce să mai facă pentru a captiva interesul spectatorilor sau a coagula curente de opinie din toate taberele și publicul mușcă la momelile acestea.

Mai pe urmă aflu că este fugită în Bulgaria și ai noștri se chinuie să o extrădeze, până atunci pilele bulgărești o ajută să stea liniștită.

NB. Au trecut aproape două luni de la evenimentul cu pricina, dar Lenuța nu este de adus în țară. Până atunci se mai pune de un proces pentru expreședintele Băse și spre bucuria nebunilor, acesta este evacuat și deposedat de privilegii.

72.

După vremurile de neliniște datorate războiului din apropiere și posibila amenințare a unui nou val pandemic, am urmărit Europa Song Contest 2022. A stat până după 2.00 noaptea să văd rezultatul și dacă s-au mai schimbat obiceiurile. Am văzut, a câștigat Ukraina cu o horă ,care nu prea avea nimic deosebit muzical. De data  aceasta juriile naționale au mai punctat și muzica, nu numai prieteniile și afinitățile dintre țări. Dar votul publicului, dacă a fost real, a răsturnat situația și nu a câștigat muzica ci compasiunea față de cei aflați în suferință. Sunt derutat, dacă acest concurs Eurovision are substrat politic sau este într-adevăr o competiție muzicală. Cred că s-a schimbat și regula votului, dacă până acum se votau țările pe prietenii și apropieri geografice sau lingvistice și câștigau țările care prezentau garanție că pot organiza competiția, acum câștigă cine vrem noi ca să-i arătăm că suntem alături. Păcat...

A sărăcit orașul!

Duminica cu soare m-a îndemnat la plimbare prin urbe. Am zis să prețuiesc această zi, m-am îmbrăcat cu un costum de velur ce-l aveam de pe vremuri, în detrimentul costumației de consum curent, „pantaloni de blugi”, tricou (eventual cu imprimeu)  și încălțăminte sport („teniși sau adidași”). Am căutat prin cutiile cu pantofi o pereche de mocasini, îi încalț, dar văd talpa ușor dezlipită, trag de ea și se desprinde, materialul era copt. Păcat erau frumoși dar aveau ceva vechime, atât le-a fost, așa că au ajuns la tomberon. Găsesc alte încălțări și plec la Mallul din centrul orașului cu ideea să-mi cumpăr alți mocasini. Stupoare acolo nu mai este nici un magazin de pantofi tradiționali, sunt două magazine profilate pe încălțăminte sport. Am spus pass. Mă uit în jur ,multe spații comerciale închise cu panouri, în așteptare de firme, cele vechi probabil că au dat faliment, iar firmele cu ștaif și renume nu mai sunt interesate. Cam trist Mall-ul acum. Intru la librăria Alexandria să văd ce mai este, acolo erau pline ochi rafturile cu cărți, iar clienți de loc. Cumpăr două cărți de Paulo Coelho, plătesc și ies cu ele într-o pungă mică de un leu cincizeci. Zic, să merg și la Mall-ul de la Cozia să văd dacă au pantofi, dar nici acolo nu am avut noroc, nimic semnificativ, se pare că comercianții de pantofi s-au orientat spre Mall-ul de la CPL. Ies din magazin și îmi vine ideea de a bea 100 ml de Jidvei la grădina Umbreluțe, mă îndrept într-acolo. Trec pe lângă Tribunal, unde a apărut în spatele clădirii o construcție de tip super cazemată, probabil că este extensia împărțirii dreptății. Merg mai departe și vreau să pun niște lumânări pentru cei dispăruți la Biserica Sf.Mina, este o comuniune de nume cu mine, lăcașul era închis duminica la ora 12.00. Zic, să ajung la Umbreluțe și apoi mă relaxez. Trec pe lângă Gallo Nero, închis cu niște plase de sârmă, nu mai este mulțimea de BMW-uri în parcare, se pare că a falimentat sau cine știe. Ajung în dreptul grădinii Umbreluțe...stupoare...era închis. Plec către casă și nu pot să nu remarc în mai multe locuri de spații comerciale, anunțuri: De închiriat...tel. nr. sau de Vânzare. A sărăcit lumea și nu mai poate plăti chiriile, despre vânzări să nu mai pomenesc, se vede după numărul de clienți. Trec pe lângă fostul sediu al Cooperației, acolo la stradă este un birt mai de cartier, am remarcat unde stau acum la taclale și un pahar de vin cu sifon clienții cunoscuți de la Umbreluțe și o serie de indivizi trecuți de o anumită vârstă, cred că prețurile sun vinovate. Mă întorc acasă să beau cei 100 ml Jidvei din sticla cumpărată de la supermarket, promoție eticheta roșie sau galbenă, oricum mai ieftină, decât la local unde la un preț piperat dictat de conjunctură primești 80ml, pentru un „ coniac mare”.

 

 

 

Ceva despre ȘOȘO

  Gânduri scurte 166   Vrei nu vrei, dacă ai timp la dispoziție deschizi Facebook-ul și ai surpriza să fi bombardat cu imagini, știri sa...