Balada lui Emil cel mic

Pe o stâncă neagră, într-un vechi sătuc,
chiar într-o căsuţă, lângă un pătuc,
plânge şi suspină o bătrână mică,
care are fiul cât un puştiulică.

Căci la guvernare fiul ei iubit
a plecat aseară si n-a mai venit.
Celularul sună noaptea jumătate.
Nu-i semnal, si totusi: – Oare cine-i, frate?

- Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit,
n-a mai mers Taromu’ si n-am mai venit.
Sun din Capitală, voi fi premier.
M-a numit chiar Zeus, sunt timonier.

Căpitan e dânsu’, e ca la armată.
Mica mea ostire fuge sfărâma-tă.
Vine criza, foamea, oamenii mă-njur.
L-am servit pe dânsu’, m-a mâncat în cur.

- Ce spui tu, străine? Emil e departe,
cică de Băsescu nu se mai desparte.
Am crezut că-i glumă, dar era să mor.
L-am văzut aseară la televizor.

Emil e cuminte, nu e derbedeu.
De esti tu acela, nu-ti sunt mamă eu!
Lasă-mă cu Zeus, fiindcă omul chel
se joacă cu tine cum do-reste el.

Te-a numit pe tine după Stolojan.
Crezi că e pe bune? Te-a luat de fazan.
Am vorbit cu tac-tu, ascultă-l pe mos:
după tine vine Leana lu’ Cocos.

Du-te la Băsescu, fă-i un ultim sluj,
apoi ia Taromu’, să te-ntorci la Cluj!

O altă poezie actuală...din 1915

Ion Pribeagu - În ţara Mea
În tara mea sunt vai si munti si flori,
Si diamante,
Si sunt sticleti atât de multi în capete savante !…
Poetii ritmului sarac slavesc albastrul zarii,
Si creste-atât de mult spanac pe lanurile tarii.

În tara mea sunt tei si plopi,
Si zarea-i diafana,
Si-n tara mea jandarmi si popi iau lefuri de pomana;
Si-n tara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de pastrat în spirt, expuse prin muzee.

Din larg de crânguri vin zefiri si tuturor dau veste
Ca-n tara mea sunt trandafiri si fete
Ca-n poveste,
Idile nasc si se desfac subt luminis de luna,
În tara mea onoarea-i fleac si dragostea
Minciuna.

Si-n tara mea sunt multi parinti ce plâng morminte
Multe …
Si pribegesc scrâsniri din dinti …
Dar cine sa le-asculte,
Când e minciuna pe amvon si nedreptatea-i lege,
Când guvernantii-s de carton
Si nepasarea Rege ?

O pezie de sezon

Viermele şi ciumpalacul
- folclor de protest -

După ani de suferinţă
Şi cu frica strânsă-n oase,
Viermele şi ciumpalacu’
Au scos capul de prin case

Profitând că mult-hulitul
Ce se crede lup de mare
A făcut iarăşi o gafă
Dând cu bâta în salvare.

Şi-ntr-o seară friguroasă
Plini de ură şi de draci
Au ieşit să protesteze
Mii de viermi şi ciumpalaci.

De atunci în seara-aceea
Cu steagul şi cu talanga
Viermii şi cu ciumpalacii
Nu cedează, o ţin langa.

Opoziţia exultă,
Furioasă ca un leu,
Profitând că ciumpalacii
Le-au pus mingea la fileu.

La Guvern vreo patru zile
O tăcere de mormânt,
Stau ascunşi pe sub birouri
Şi nu scot nici un cuvânt

Când văzu că bolovanii
Şi cu focul s-au oprit
Ăla-micu-nvinse frica
Şi s-a pus pe turuit

Fraţilor, iubiţilor
Viermilor şi ciumpalaci
Dacă nu mai protestaţi
Vă dăm circ, vă dăm colaci

Şi dacă ne înţelegem
Eu degrabă am plecat
Să duc doleanţa voastră
Prea-nţeleptului pirat.

Când văzu că bate câmpii
Mai mulţi viermi şi ciumpalaci
Le-au urat zile puţine
Şi i-au dat la mii de draci

N-apucă să mai vorbească
De frică tacu chitic
Cum ţipau toţi ciumpalacii
Se făcuse şi mai mic.

După toată tevatura
Sunt şi unii care râd
La butoiul plin cu miere
Cică ei ar fi la rând.

Iar la Cotroceni, lumina
Pâlpâie ca lumânarea,
La ferestre, cucuvaia,
Ţipă: – Vreau şi eu schimbarea!

Doar piratul plânge-ntruna
Şi dă iama prin pahare
Wischi-ul tare-i ţine trena
Când la cap, când la picioare

Supărat nevoie mare,
Fiind învins fără apel,
Lupul fioros, mirare,
N-a ajuns decât un miel.

Asta este soarta celor
Ce se cred etern cârmaci
Cateodată ajung ,,hrană"
Pentru viermi şi ciumpalaci .

Şi măcar de-ar înţelege
Că puterea dă de dracul
Când îşi dau frăţeşte mâna
Viermele şi ciumpalacul.

Un posibil dialog....

O caricatura cu semn de întrebare

Ce se strigă în Piaţa Universităţii

BOC,BOC BOC DEMISIA PE LOC
BĂSESCU ORI PLECI DE BUNĂVOIE ORI CA CEAUŞESCU
UDREA NU UITA ŢARA NU-I POŞETA TA
NU VREAU SEX, GUVERNUL MI-O TRAGE ÎN FIECARE ZI
VREM SĂ NE PLĂTIM CHIRIA CU CĂPŞUNUI DIN ROMÂNIA
VĂ RUGĂM NE SCUZAŢI, NU PRODUCEM CÂT FURAŢI
REVOLTA ESTE LIMBA CELOR NEAUZIŢI
MARINARE CE MAI STAI,VINE REGELE MIHAI
IERI CEAUŞESCU CU SAVANTA,AZI BĂSESCU CU AMANTA
BĂSESCU JUDECAT PENTRU TOT CE S-A FURAT
BANII DE CULTURĂ I-AI DAT PE BĂUTURĂ
BĂSESCU ŞI AI LUI PIRAŢII POPORULUI
E IARNĂ,E VARĂ PÂNĂ PLECI NOI STĂM AFARĂ
VREM CIANURĂ PENTRU DICTATURĂ
VIN JANDARMII PE LA GENE CU GAZE LACRIMOGENE
SĂ MERGEM LA VOT CU TOŢII CA SĂ NE ALEGEM HOŢII
DACĂ VĂ PASĂ IEŞIŢI DIN CASĂ

Motiunea de cenzura a cetateanului roman

Articol unic: Se reduce cu 25% saracia prin reducerea 100% a guvernului actual

O socoteala despre pensie

Gigel e un tânăr care tocmai se angajează. Ca orice tânăr, salariul lui net de încadrare nu e nici prea prea, nici foarte foarte: să presupunem că e de 1100 de lei. Gigel are 23 de ani. Întrucât e criză şi criza va dura - să presupunem! - multă vreme de acum încolo, hai să zicem că în 2015 leafa lui Gigel va fi tot de 1100 de lei.
Ia să vedem însă câţi bani plăteşte Gigel CAS-ul timp de 5 ani (adică 60 de luni) la o leafă mizeră de 1100 de lei. Păi la valorile actuale va plăti 491 de lei x 60 de luni, 29.460 lei. Ei, aici e buba. Gigel are numai 28 de ani şi deja a plătit în contul statului toată suma pe care statul i-ar returna-o în cazul în care ar ieşi la pensie la 65 de ani şi ar mai trăi încă 3-4 ani, cât e speranţa de viaţă a bărbaţilor din România.
Cum aşa? Păi să facem un mic calcul. Dacă nu mă înşel pensia medie din România e undeva pe la 750 de lei. Din contribuţiile date statului până la 28 de ani, Gigel ar putea primi (presupunând că timp de 37 de ani banii săi vor
sta undeva într-o valiză, nu într-un cont care îi va multiplica măcar prin dobândă) o pensie medie timp de 29.460 lei /750, 39,28 de luni.
Adică peste 3 ani. Păi e numai bine, tanda pe manda: iese la pensie la 65 de ani, mai trăieşte 3 ani şi la 68, după cum zic statisticile, moare!
Totuşi, nimeni nu îi explică lui Gigel, şi nici nouă, ce se întâmplă cu CAS-ul pe care Gigel îl plăteşte între 28 şi 65 de ani, adică timp de 37 de ani. Adică 444 de luni.
Presupunând că Gigel va rămâne toată viaţa un tâmpit căruia nu i se va mări niciodată salariul, asta ar însemna că timp de 444 de luni va vărsa în buzunarul statului încă 444 x 491 lei, 218.004 lei. Destul de mult, dacă e să mă întrebaţi pe mine. Şi dacă Gigel, totuşi, e un ins dezgheţat, leafa i se va mări şi cotizaţia la stat va fi pe măsură.
SI ACUM UIMIRILE SI MIRARILE MELE:
1. Unde se duc banii ăştia?
2. Ce se întâmplă cu ei?
3. Cum e posibil ca după numai 5 ani de muncă, fără un salariu deosebit, orice tânăr să-şi fi acoperit deja pensia medie pe care ar putea-o primi la bătrâneţe, înainte să moară?
4. De fapt, ce găuri acoperă munca de o viaţă a lui Gigel?
5. Şi de ce trebuie Gigel să muncească 37 de ani pentru ca banii lui să se ducă în altă parte decât în propria bunăstare de după pensionare?
6. Şi cât credeţi că mai poate rezista un sistem în care 5 ani munceşti pentru tine şi 37 de ani pentru o cauză neştiută de nimeni, în afară de... politichie.

Este şi acesta un aforism?

La sfârşitul unui film am găsit următoarea replică:
Realitatea este o iluzie creată datorită lipsei de alcool

Iluzia oprimistului este jumătate din paharul plin
Iluzia pesimistului este jumătatea de pahar gol......

Delectare cu aforisme?

1. Cu dra­gostea omori timpul, cu timpul omori dragostea.
2. Răzbunarea e dulce şi nu are calorii.
3. Dacă n-ai ce face, fă-o în altă parte.
4. Când bărbatul are o situaţie proastă, caută o femeie. Când situaţia se îmbunătăţeşte, mai caută una.
5. În dictatură, cineva te foloseşte cum vrea. În democraţie, ai dreptul să-l alegi pe cel care o să te folosească aşa cum vrea el.
6. Dacă soţia nu vor­beşte dimineaţa cu tine, în­seam­­nă că beţia de aseară ţi-a re­u­şit.
7. Mai rău decât un prost le­neş e un prost cu iniţiativă.
8. M-au ur­mă­rit multe gânduri profunde, dar am fost întotdeauna mai iute decât ele.
9. Întâmplarea e ine­vi­ta­bi­lul apărut din senin.
10. Dacă şeful e idiot, lasă-l s-o afle de la altul.
11. În orice căsnicie, cineva are întotdeauna dreptate, iar bărbatul niciodată.
12. Nu-i greu să te laşi de băut, greu e să înţelegi de ce trebuie să te laşi de băut.
13. Oamenii cu bani sunt de două feluri: apăraţi de poliţie ori căutaţi de poliţie.
14. Şi în casa de nebuni există vecini.
15. Oricât te-ai strădui, cineva va munci mai puţin decât tine şi va câştiga mai mult.
17. Nu salarile-s mici, lunile sunt prea lungi.
18. Când iubeşti cu adevărat, nici măcar bigudiurile nu te mai sperie.
19. Principala problemă a omului e că el singur îşi creează probleme.
20. Dacă nu ai griji şi duşmani, e po­sibil să nu te fi născut.
21. Cine mun­ceşte toată ziua nu mai are timp să câştige.
22. Viaţa e liniuţa dintre data naşterii şi data morţii.
23. Sărăcia nu se vindecă. A dove­dit-o medicina fără plată.
24. Dacă într-un cuvânt de cinci litere ai comis şase greşeli, una e de prisos.
25. Un adult e omul care nu mai creşte în înălţime şi începe să crească în lăţime şi grosime.
26. Prietenii pot fi şi falşi, duşmanii sunt întotdeauna autentici.
27. Nu-ţi băga în cap toate fleacurile, fiindcă nu-ţi mai rămâne loc pentru prostie.
28. Un optimist este un om in­su­ficient informat.
29. Femeile fac din nimic trei lucruri: Salate, coafuri şi drame.
30. Uneori, când începi să frânezi, nu te mai poţi opri din frânat.
31. Dacă la o întrebare îţi răspunde un filozof, nu mai înţelegi ce-ai întrebat.
32. A doua căsnicie e victoria speranţei asupra experienţei.
33. Nu-i deloc greu să combini neplăcutul cu inutilul. E doar o chestiune de tradiţie.
34. Logica este ştiinţa care îi permite bărbatului să nu în­ţe­lea­gă femeia.
36. Pe oaspete, oricât de bine l-ai hrăni, tot se îmbată.
37. Votca băută cu măsură e bună în orice cantităţi.

Lumea este reala sau iluzie?

Printre subiectele cele mai discutate si disputate de filozofi, dar si de romancieri si poeti, a fost intrebarea ramasa inca fara un raspuns verificabil, daca lumea in care suntem este reala sau iluzorie?
Numim real un obiect sau eveniment care “exista” subiectiv, este cumva pentru individ, prin actiunea interpretanta a simturilor si mintii, dar mai “exista” si autonom de individ, exista ca modalitate distincta, indiferent daca oamenii, sau alte fiinte percep, reprezinta, semnifica si califica acel fragment de realitate.
Iluzoriu este ceva construit numai de mintea subiectului, fie prin propriile resurse, visul ca lume iluzorie, fiind un bun exemplu, sau primind un mesaj senzorial ori linvistic, care incorect interpretat produce reprezentari, video, audio,…sau semnificatii carora nu le corespund realitati echivalente, independente de subiect.
Cand omul a descoperit ca are iluzii, ca mintea sa surprinde-reprezinta sau imagineaza-compune in diferite circumstante, obiecte sau evenimente ireale, desfasurate numai in constienta sa, nu i-a fost deloc greu sa isi foloseasca partea rationala a mintii creatoare de iluzii, si sa presupuna ca totul ar putea fi iluzie, ca lumea care il inconjoara este in totalitate o imensa si coplesitoare prin diversitate iluzie, din al carui labirint de atractii si repulsii nu stie cum sa iasa, dar din care principial ar putea iesi, daca s-ar putea convinge destul de temeinic, ca totul este iluzie, ca nimic nu pre-exista, daca dispare subiectul.
Dar, poate obiecta oricine, daca orice continut al mintii este iluzie, ar putea fi iluzie si presupunerea sau certitudinea cuiva, ca totul este iluzie, si atunci s-ar putea, sau ar rezulta logic, ca nu orice reflectare perceptuala sau semantica de realitate ar fi iluzie, ca ar exista undeva in minte, o certitudine sau o capabilitate cognitiva ascunsa, care il poate ajuta pe individul dezorientat, sa stabileasca cand si in ce conditii are voie sa afime, sau poate afirma verificabil, ca ceva cumva determinat, este sau nu este iluzie.
Pentru omul de bun simt, care prefera sa argumenteze cu simturile, cu formele si schimbarile naturale, accesibile spontan, neintelectiv, prin reprezentare-obiectivare, este indiscutabil ca lumea naturala este autentica, desprinsa de persoana sa, la modul efectiv, nu filozofic, ca alcatuirea ei exista si evolueaza permanent independent de prezenta si impresia sau convingerea cuiva sau a totalitatii oamenilor capabili de formulari calificante la adresa ei.
Mai mult omul fara ambitii metafizice crede cu toata convingerea si este greu sa fie contrazis, ca ceace vede, aude.. el este exact felul cum sunt lucrurile si schimbarile din lumea autonoma, simturile si mintea sa ii ofera o copile identica originalului, ca tot ce localizeaza el in jurul lui exista si atunci cand nu exista “el individul”, care reflecta lumea in constienta sa.
Aceasta ipotetica sau mai degraba impusa similitudine sau identitate intre lumea fara individ si lumea din simturile si mintea individului, scuteste pe omul de bun simt, de inutile ipoteze si argumente pro sau contra posibilitatii ca lumea sa fie reala sau numai o inventie-iluzie a mintii sale.
Dar si filozoful care crede in obiectivitatea absoluta, fara alternativa, a lumii naturale are ceva de spus:
- Nimic nu e mai absurd, declara cugetatorul aderent la ideia necesitatii fiintei realitatii in afara fiintei subiectului, decat sa iti inchipui ca lumea in care te afli, care iti asigura cele necesare, sau iti interzice mai multe decat ai dori, este iluzorie, este alcatuita de mintea ta, prezenta numai acolo.
Daca se accepta premiza ca intreaga realitate este o constructie a mintii subiectului, cocluzia logica care decurge este ca “subiectul material si spiritual sustinator al acestei aberatii, fiind o existenta corporala, apartinand realitatii iluzorii, este o iluzie creata de propria minte.
Din acceptarea starii iluzorii a corpului individului, corp apartinand realitii iluzorii, rezulta ca si creierul, parte a corpului, este o iluzie, iar daca creierul este iluzie, atunci si spiritul sau, mintea sa ca functie a creierului, este o iluzie si asa se ajunge la afirmatia paradoxala ca mintea este o iluzie a propriei minti, afirmatie evident falsa.
Sa nu uitam ca mintea este spatiul unde se asmbleaza-desfasoara intreaga realitate, tot aici este construita si proiectata in realitate individualitatea cu toate scopurile si valorile ei, cu toate actiunile si consecintele, cu toate trairile afective.
Poate fi oare mintea, autoarea propriei modalitati, poate ceva fi simultan in ipostaza duala de creator si de creat? Asa ceva nu pare posibil prin rationamente elementare: Daca mintea individului cu intregul ei potential creator de realitate si subiectivitate plasata in realitate, este o iluzie de sine in sine, daca este o creatie a creatului, atunci mintea creatoare de minti iluzii, ar trebui sa pre-existe variantei create, in ipostaza de creator de minte, dar ar trbui sa se succeada pe sine, ca minte creata, sa fie si anterioara si posterioara siesi, stare cam greu de realizat. Daca mintea decide constient sa se duplice, pentru ca altfel ea ar fi creata de altceva decat propria identitate de sine, ar trebui sa se discerana pe sine ca minte creatoare de ceva, adica de alta minte, dar si ca minte creata, asa cum o face orice minte umana capabila sa isi determine starile modale reflectate constient dar sa se si diferentieze de ele.
Ca minte autoare a iluziei de minte, mintea formatoare de minti iluzorii, ar trebui sa fie autonoma ca minte, de modalitatea iluzorie a variantei ei gandite-create, sa pre-existe productiilor sale, care la randul lor contin o realitate si o personalitate activa implicata in acea realitate. Daca mintea neiluzie, autoare de minte iluzie, nu isi discerne statutul de creatoare de alta minte, cum mai putem argumenta ca o minte este o creatie a celeilalte, ca mintea autoare de minte, se diferentiaza permanent de mintea creata, altfel nu ar exista o efectiva creatie a unei minti in alta minte. Pe de alta parte calitatea de a se identifica ca autoare a altei mintii, o poseda numai mintrea creatoare de minte iluzorie, nu si mintea iluzie realizata, aceasta neavand nici o premiza sa se recunoasca pe sine ca emergenta din alta minte, ca este o productie a altei minti. Numai daca mintea creatoare comunica mintii create statutul ei iluzoriu , atunci mintea creata, mintea dependenta, poate pretinde ca este realmente sustinuta de alta minte. Dar mintea umana nu este in aceasta situatie, nimeni nu poate afirma, decat in starea de autor de iluzii, ca stie cu certitudine de la mintea sa iluzorie, care il sustine, ca el ca minte-persoana, este o simulare a altei minti.
Asadar daca mintea proprie,( lasand indecidabil statutul autentic real sau iluzoriu, al altor minti, din perspectiva unei mintii), este o iluzie a unei minti, ratiunea te obliga sa afirmi ca ea nu isi poate fi siesi iluzie, ca mintea ta nu poate fi decat iluzia altei minti, diferita de mintea ta. Aceasta minte (in care mintea ta este numai o minte iluzie, adica o minte mental constientizata si plasata intr-o realitate ca individualitate), trebuie si ea sa apartina realitatii, si cum nu ar putea apartine fara a disparea din fiintare, dar in aceasta ipostza este si ea o iluzie.
Ca parte a realitatii acea Minte diferita de mintea ta, anterioara mintii tale pentru a se iluziona, umplandu-se pe sine cu impresia iluzorie a mintii tale, ar trebui sa fie si ea tot o iluzie, conform regulii ca daca intreaga realitate este o iluzie, orice parte a realitatii este numai o iluzie, iar a doua minte care iti gandeste-iluzioneaza mintea, apartinand realitatii, este tot o iluzie.
In consecinta a doua minte in care mintea ta este o iluzie, trebuie sa fie si ea o iluzie, situatie in care se cere existenta unei a treia mintii, in care a doua minte sa fie simultan o iluzie de minte iluzie si o iluzie de minte autoare de minti iluzii.
In cea de a treia minte, starea de minte iluzie, autoare de alta minte iluzie, apartine celei de a doua minti, in care mintea ta este o minte iluzie, iar starea de minte iluzie si in a doua si in a treia minte, creatoarea celei de a doua minti iluzorii, este mintea ta, cea mai de jos in ierarhia mintilor, fiind numai minte gandita-imaginata de alte minti, nu si minte imaginanta de alte minti, capabila sa dezvolte in spatiul ei creativ, alta minte activa, ocupata cu multimea continuturilor ei proprii.
Prin acelasi rationament, a treia minte, apartinand si ea realitatii, pentru ca altfel iese din existenta, dispare cu tot cu potentialul ei mental mentalizant, se impune sa fie si ea o iluzie a unei a patra minti, inevitabil tot iluzorie, si asa ajungem la concluzia necesitatii exstentei unui sir infinit de minti, fiecare iluzie a celei anterioare si purtatoare de a sirului de minti iluzii, posterioare.
Lasand deopare sofistica filozofica, atat de detestata de acelasi om de bun simt, putem aduce argumente mai lumesti, mai simple si mai evidente, ca lumea naturala, nu poate fi o iluzie.
Cum ar putea fi realul iluzoriu, adica existent numai in mintea ta, dependent de actiunile creatoare de realitate ale mintii, daca parti din acest real, ipotetic emergent din mintea ta, exista sau nu exista intr-un anume loc si moment, fara ca mintea ta sa participe cumva la inexistenta sau existenta, eventual si posesia sau interdictia posesiei formelor si calitatilor dorite?
Cum ar putea o lume imaginata de tine, sa iti fie ostila, te raneasca sau omoare in fractiuni de secunda, daca te afli la locul si timpul nepotrivit, sau potrivit, depinde cum privesti situatia. Fiecare om rational stie ca iluzia autentica, prezenta numai in mintea sa, ii face bine sau rau, numai daca o ia in serios, dar e neutra daca nu o baga in seama. Nici o iluzie autentica, existenta numai in subiect, nu te poate agresa si degrada in nici un fel, odata ce deriva din fiinta sa, care fiinta nu se autodistruge fara a sti cand, cum si de ce. Cine ar fi atat de irational, de stupid sa isi faca singur rau, sa fie trist, deprimat, infricosat sau nervos, stari din pacate mai accesibile decat opusele, daca ar putea trai permanent cea mai intensa emotie sau gama de emotii, odata ce sta in puterea mintii sale sa proiecteze in mintea sa orice simtire si orice realitate.
Oricum am privi situatia, iluzia de realitate, ca stare mentala, este ceva, iar realitatea externa, trebuie precizat “realitatea externa” ( pentru ca exista o multime de realitati interne, personale, mai mult ori mai putin iluzorii), este cauza subiectului care este cauza iluziei, este creatoarea autorului iluziei.
Dar agentul realitate, nu poate fi o creatie e creatului, a agentului purtator de iluzii, derivat din starile creatoare ale realitatii, fara a ajunge la o inevitabila contradictie….
Dupa cum se stie filozofii care au declarat si au incercat sa demonstreze ca lumea e numai iluzie au fost numiti idealisti, cu toate ca mai potrivit ar fi fost numele de “iluzionisti”, iar sustinatorii lumii autonome, s-au numit materialisti, ei fiind cei care sustineau fenomenalitatea independenta de orice fiinta cugetatoare.
Materialistii au fost autorii majoritatii arumentelor impotriva idealizarii realitatii, unele din ele sumar prezentate. Dar si idealistii au incercat sa aduca argumente pentru a isi sustine ideia.
Sa vedem ce ar putea spune un idealist ingenios pentru a face acceptabila afirmatia ca lumea este iluzorie, adica desfasurata numai in constiinta sa.
Sa ne amintim ca din pretentia idealistului ca realitatea este o iluzie, rezulta ca si propria minte ca functie a corpului, iar corpul ca parte a realitatii, ar trebui sa fie si ea o iluzie. Numai din conditia ca realitatea este iluzie, ca orice parte a realitatii este iluzie rezulta ca si subiectul material-functional ca parte a realitatii, este iluzie, iar mintea ca ca functie a creierului, parte a corpului material este si ea o iluzie, dar inevitabil o iluzie a altei minti inradacinata in aceiasi realitate.
Apartenenta oricarei minti creatoare de alta minte la aceiasi realitate cerea un sir infinit de minti, fiecare ignoranta de sine, incapabila sa transfere mintii create, mecanismul prin care ea a fost adusa in existenta.
Cum nici o minte creatoare de alta minte, nu poate fi in identitate cu mintea creata, decat daca este unica autoare a acesteia, preluand statutul non-iluzoriu, de creatie prin sine, transferand acest statut la modul potential si mintii create, se impunea ca mintea creatoare sa nu mai apartina realitatii iluzorii, acceptata ca o creatie a mintii create, adica sa nu mai fie si ea o iluzie, sa nu mai apartina aceleiasi realitati in care se situa mintea creata.
In consecinta mintea secunda in care mintea umana era numai o minte gandita, adica era o creatie din interior, o iluzie, nu mai era o iluzie, pentru ca nu apartinea realitatii-iluzii, in consecinta nu mai cerea alta minte pentru a fi sustinuta, tot ca iluzie, evident.
De fapt idealistul rafinat, cu ratiune performanta admitea si ca cea de a doua minte, creatoare a iluzoriei minti umane, este tot o iluzie, dar o iluzie de alt tip, auto-iluzionabila, care se putea sustine prin sine, diferita de mintea umana care nu avea aceasta calitate, avand nevoie de alta minte in care sa se nasca si sa inceapa sa nasca si ea iluzii.
Cam asa au introdus idealisti ipoteza unei supra minti auto-determinabile, complet spirituala, supra-conceptuala sau non-conceptuala, nemateriala, ne-energetica, ne-evolutiva fenomenal cauzal, total diferita de fiinta si lumea umana. Aceasta super minte era presupusa inaccesibila omului, era o fiintare prin sine, fara subiectivitate, dar creatoare de subiectivitati si de realitati in subiectivitati.
Interesant este ca aceasta ipoteza de existenta a unei alte realitati decat cea in care ne plaseaza simturile si mintea, realitate inaccesibila observatiei, reprezentarii si rationalizarii, a fost facuta cu milenii in urma, aparent independent, sau poate prin necunoscute influente reciproce, si de unii filozofi occidentali si de cunoscatorii orientali.
Dar starea de lume iluzie a fost mult mai bine fundamentata si mai larg raspandita in orient de catre cei care refuza numele de filozof, prin declaratia ca sunt capabili sa demonstreze efectiv, nu doar prin vorbe, irealitatea, iluzionaritatea realitatii si individului.
Cunoscatorii orientali au dus declaratia de iluzie la extrem spunand ca isi pot demonstra, ca si individul este tot o iluzie in care lumea este alta iluzie.
Dupa inteleptii orientali individul care ne credem, autorul realitatii in care ne credem, este o iluzie, proiectata-intretinuta de o supraminte, numita “minte universala sau globala”, realitate incaracterizabila, care le gandeste-fiinteaza si uita-distruge orice fiintare.
Acceptand posibilitatea creatiei unei minti in alta minte rezulta cateva consecinte interesante. Stim ca orice minte matura poate comunica cu alte minti de acelasi rang cognitiv, poate transfera starile proprii altor minti si primi starile acestora in propria minte, folosiond pentru comunicare unul sau mai multe limbaje.
Daca o minte este creata de alta, inseamna ca toate starile ei de constienta, toate formele si evenimentele pe care le reprezinta, semnifica, schimba si utilizeaza, ii vin de la mintea creatoare , ii sunt cumva comunicate lingvistic.
Dar daca mintea creatoare poate face orice fel de minte, daca ii poate aloca mintii create propriul nivel creativ de minte, fapr necesar pentru a crea constient o minte in alta minte, atunci ea poate deschide un dialog, o comunicare bilaterala cu mintea creata, dialog in care poate explica mintii create in ce fel face si ii ofera iluzia de realitate, deasemeni in ce fel face si ii atribuie o personalitate asumabila, eliberand-o in realitatea ei, daruindu-I o apartenta de individualitate autonoma, aparent capabila sa se autodetermine.
Prin acesr dialog mintea creata poate intelege efectiv cum este realizat statutul iluzoriu al realitatii, adica in ce fel sunt gandite-particularizate numai intelectiv, ca mesaje, formele si procesele pseudo naturale, cum este tradus de mintea creata acest mesaj in realitate aparent externa si independenta de subiectul creat.
Cand mintea creata primeste si intelege unde si cum sunt construite mesajele purtatoare de realitate si de proprie subiectivitate, lumea creata ca si propria ei individualitate, devin si din punctul ei de vedere tot stari mentale transerabile altor minti prin mesaj, accesibile generarii si comunicarii lingvistice.
In aceasta super-cunoastere de sine, mintea creata are accelasi acces total la genararea de realitate si la sinteza de subiectivitate, ca si mintea creatoare, fiind in principiu similara creativ acesteia.
Ce spun oamenii de stiinta cu privire la aceasta problema?
Bineinteles majoritatea refuza sa se implice in disputa “lume autonoma-lume dependenta de subiect”, considerand-o puerila, sau irelevanta pentru cercetatorul care are la dispozitie unelte fizice si conceptuale specializate si foarte eficiente, pentru a intelege lumea sa, caruia ii este indiferent daca aceasta lume este sau nu in afara simturilor si mintii sale, cat timp este cognoscibila si transformabila in acelasi fel. Dar au fost si inca sunt fizicieni de valoare care au curajul sau poate naivitatea, sa ia in discutie si aceasta presupunere, unii chiar sa o accepte ca probabila si sa propuna argumente formale sau concrete, pentru a o sustine. Pe de alta parte daca ar apare noi directii de abordare, sau noi posibilitati conceptuale si experimentale, din acceptarea ipotezei idealitatii realitatii, evident oamenii de stiinta, in primul rand fizicienii, ar fi cei mai convinsi, mai performanti, mai sistematici utilizatori.
Dar filozoful ocidental nu stie in ce alt fel ar putea fi explicata fenomenal cauzal, sau cu ce alte instrmente ar putea fi investigata si cunoscuta lumea care ne contine, daca am trata-o ca lume iluzorie, dependenta de subiect, el nu poate spune omului de stiinta despre realitate ceva ce ce acesta sa nu stie prin propriile mijloace, mult mai profund si mai detaliat.
Cunoscatorul oriental pretinde ca singurul instrument de cercetare si intelegere a irealitatii-realitatii, este mintea subiectului ajunsa in acea stare in care isi identifica propria iluzionaritate. Cand mintea umana este supusa unui antrenament de-subiectivant si de-existentializat adecvat, ea poate intelege cum este creata iluzia realitatii in subiect si iluzia subiectivitatii in ceva admis fie ca supra subiect, creator de subiecti, fie ca non subiect, in care sunt simulte-gandite, multe variante de subiect si de lumi prin subiect.
Dar, spune orientalul, cat timp individul nu depaseste aderenta formala, numai intelectiva, la ipoteza idealitatii realitatii, cat timp nu parcurge pina la capat exercitiile fizice si mentale recomandate de cunopscator, in mintea lui nu se va revela cu maxima evidenta si necesitate, natura iluzorie a universului impreuna cu irealitatea substantiala a cunoscatorului. Fara cunoastsrea completa de sine ca produs al altei minti subiectul nu poate experimenta prin sine adevarul acestor afirmatii.
Din pacate parcurgerea antrenamentului care pretinde ca te scoate din realitatea iluzorie si te pozitioneaza ireversibil in supra realitatea intangibila omului normal, fie acesta ignorant sau savant, traseu care te desprinde si de individualitatea normala si te fixeaza in alta , de nedescris, este atat de dificila, incat este indecidabil daca in prezent exista asemnenea super-indivizi, cu toate ca unii se pretind. Si aici ca peste tot, exista impostori, iar daca exista si autentici cunoscatori de sine, care manipuleaza mental realitatea iluzorie, acestia refuza sa demonstreze posesia acelor pretinse supra-puteri, care apar automat cand te decuplezi de individualitatea si lumea aparenta si intri ireversibil in spiritul universal.

Poveşti de Crăciun din SUA

De criză, de dor şi de fiţe mi-a venit ideea să tai porc de Crăciun, cum se făcea pe timpuri la mine la ţară. Bine, ai mei nu îl tăiau de Crăciun, ci înainte de Sfântul Andrei, noi nemaiavînd răbdare şi nici prea multe prin cămară să-l putem păsui pînă la Ignat.

După ce mi-am ascuţit cuţitele pe gresia de la baie şi am procurat doi baloţi de paie, decorativi, uitaţi de un vecin în faţa casei încă de la Halloween, m-am pus să caut porc. Prima dată am dat anunţ pe internet că doresc să achiziţionez, pentru sacrificare, animal de talie medie, pînă în 150 de kilograme, dar nu mi-a răspuns nimeni, în afară de un sonat care mi-a zis că-i plac ideile mele şi, dacă vreau, putem să sacrificăm împreună, mai mulţi! Eu cred că toţi nebunii au fugit din lume şi s-au ascuns pe internet! Dar divaghez!

Cînd mi-am întrebat colegii la serviciu dacă ştiu pe undeva un porc viu, au devenit foarte curioşi că ce vreau să fac cu el, că e mare de pet, că face mizerie multă. Cînd le-am spus că vreau să-l tai, au făcut ochii cît cepele şi m-au luat la rost că de ce. Ca să-l mănînc, de-aia, le-am răspuns, moment în care şi ultimele rămăşiţe de simpatie, toleranţă şi înţelegere pe care le aveau pentru mine au dispărut. Cum să omori un animal şi să-l manînci, aşa, ca un barbar?
Eh, cînd am văzut eu că ăştia sunt gata să sune la PETA, am început să le descriu în amănunt operaţiunile specifice, insistînd pe secţionarea carotidei şi colectarea sîngelui într-un lighean, de preferinţă cu smalţul sărit, ca la mama acasă, în vederea preparării sîngeretelui şi mai ales a borîndăului. N-am ştiut eu cum se zice în engleză la borîndău, la fel cum nu ştiu nici în româneşte, dar le-am explicat că e un fel de mămăligă din făină de porumb cu sînge în loc de apă. Cred că vreo trei, mai simţitori, aşa, au dispărut spre baie, iar restul, că acum deja se strînsese tot compartimentul în jurul meu, să mă asculte, mă priveau cînd cu milă, cînd cu dezgust. Apoi, zic, pîrlim şoriciul cu paie, sau la butelie, dacă stăm la bloc, şi tăiem urechile animalului, pe care le consumăm pe loc, cu puţină sare.
Mai trimisei vreo doi la baie, dar i-am dat înainte, fiind conştient că un alt moment în care să mă asculte oamenii cu atîta atenţie nu o să mai prind, poate, niciodată. După ce epilăm animalul cu flacăra, continui eu, îl despicăm cu securea sau toporul, ce ne vine la mînă, şi scoatem organele, pe care le fierbem împreună cu capul, în vederea preparării caltaboşului. Ştiţi, bănuiesc – le-am zis eu degajat –, că pentru caltaboş se foloseşte intestinul gros, spălat facultativ şi opărit în apă cu ceapă, pentru mascarea miasmelor naturale. S-a plecat cu grupul după fraza asta, şi am mai rămas cu vreo trei, cei mai tari de înger şi de stomac, cred, de fapt doi, că unul dintre ei era un coreean care nu pricepe engleză şi stă toată ziua cu căştile pe urechi, dar se alătură oricărui grup şi dă din cap aprobator la orice discuţie.

Cu restul cărnii, am zis eu mai departe, facem cârnaţi, grătare şi sarmale, iar dacă răposatul a fost gras, putem să frigem şi o oală de jumări, aşa, de poftă, care să mai taie din tăria băuturii. Eu zic că au scăpat ieftin totuşi, pentru că dacă m-aş fi apucat să le povestesc cum se fac hot dogii şi parizerul pe care le înfulecă ei la lunch, băgam toată firma-n spital."