10 august, 2021

5 roluri majore ale oamenilor în viețile noastre


 

Explicaţiile psihologului Laura Maria Cojocaru

Persoanele care ne înconjoară joacă un rol foarte important în viața noastră. Partea bună rezidă din faptul că nu suntem toți la fel și, astfel, ne putem îmbunătăți continuu învățând unii de la alții. În fiecare etapă a vieții, fiecare dintre noi avem câte un dar de oferit celor din jur, fie el conștient sau nu. Unii oameni care trec prin viața noastră ne pot fi mentori, alții pot fi îndrumați de noi. Pe unii îi numim prieteni pentru că petrecem mult timp împreună și ne împărtășim secretele, alții au alte roluri față de noi: membrii familiei, partener de viață, coleg de școală sau de serviciu etc.

În opinia cunoscutului psiholog român Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI)atunci când suntem copii credem că toți cei care intră în viața noastră vor rămâne pentru totdeauna și, o parte din noi, continuă mereu să-și dorească asta. “Este firesc să ne dorim continuu feedback-ul celorlalți legat de faptul că suntem bine așa cum suntem. Acest feedback înseamnă atenție, acceptare, iubire, prietenie, iertare, recunoștință, susținere emoțională. Acceptarea faptului că, totul în viață se schimbă, deci și noi și ceilalți, duce la o adaptare mai ușoară la transformări și la a înțelege că viața este o bucurie, o binecuvântare”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Totodată, psihologul este de părere că oamenii din viețile noastre îndeplinesc 5 roluri: rolul convenabil, rolul situațional, rolul obligatoriu, rolul “îmi permite să fiu EU” și rolul “am nevoie”

1.    Rolul convenabil. Rolul convenabil este ceva care funcționează bine pentru toți membrii unui grup și are ca scop socializarea pe același subiect de interes. Implicarea variază de la plăcerea momentului, până la o legătură mai profundă emoțional și situațional. „Cei cu acest rol sunt cei pe care îi suni pentru un festival de muzică, cei pe care-i mobilizezi pentru a merge într-o excursie sau pentru o cafea în oraș. Este persoana pe o suni la orice oră din zi și din noapte pentru că știi că te va asculta/ajuta necondiționat, chiar dacă nu ați mai vorbit de o perioadă mare de timp. În general, ai deja în minte anumite persoane pe care le soliciți pentru anumite activități și socializezi cu aceiași oameni pentru anumite tipuri de evenimente. Aceasta este o strategie funcțională și sănătoasă a inconștientului de a fi eficienți, de a ne conserva energia și de a ne odihni și încărca ”bateriile” interioare în mod rapid și sigur. Este ceva care funcționează în mod natural și reciproc. Este posibil ca modelul de educație primit să ne condiționeze la a încerca să solicităm aceeași persoană pentru toate tipurile de contexte ale vieții. De aceea, recomandarea este să ne lărgim intenționat și conștient cercul de persoane astfel încât să nu epuizăm pe nimeni ca energie și timp și, astfel, să avem acces la cât mai multe lucruri noi de învățat”.

 

2.    Rolul situațional. “Rolul situațional este jucat de obicei de un coleg de școală sau de serviciu, o persoană prezentă ocazional într-un grup de prieteni etc. Unii oameni sunt prezenți în viața noastră doar la anumite ore din săptămână sau doar o singură dată. Este posibil să nu ne placă foarte mult să fim în preajma lor, însă contextul ne cere să petrecem ceva timp împreună. În plus, acea persoană poate deține niște răspunsuri legate de context sau poate aduce ceva nou. Situația poate fi reciproc benefică”.

 

3.    Rolul obligatoriu. “Nu ne putem alege familia, iar acest tip de relație este ”obligatorie”, deoarece nu ne putem schimba legăturile de sânge. Poate că nu ți-ai alege părinții ca prieteni dacă nu ai fi rudă cu ei, poate nu ai vrea să-l vezi pe fratele tău la fiecare Crăciun dacă nu ar fi fratele tău, poate nu ai ieși cu sora ta la cumpărături ca să-și aleagă rochia de mireasă, dacă nu ar fi sora ta etc. Relațiile pe care le stabilim cu familiile noastre sunt unice și individuale. Dacă te simți presat să te înțelegi și să interacționezi cu cineva, ar putea fi o relație ”obligatorie”. Situația poate fi benefică pentru toți cei implicați, dacă există suficientă iubire, iertare, acceptare, flexibilitate, comunicare, recunoștință, susținere emoțională. Dacă nu, situația poate deveni benefică acceptând – și de-o parte și de alta – că ne este mai bine să renunțăm la forțări”.

 

4.    Rolul “îmi permite să fiu EU”. Aceste persoane reprezintă ceea ce numim ”suflete pereche”. Sunt persoanele pe care noi le alegem și care ne aleg. Aceștia sunt cei cu care alegem să petrecem timp pentru că ne dorim cu adevărat, pentru că, alături de ei, simțim că putem să fim noi înșine. Poate fi un prieten, un coleg, ar putea fi desigur și un membru al familiei. “Fie că realizăm sau nu, devenim treptat ca aceia cu care petrecem cel mai mult timp. Începem să ne comportăm ca ei, să gândim ca ei, să arătăm ca ei, chiar să luăm decizii pe baza a ceea ce observăm la ei. Responsabili de acest lucru sunt neuronii oglindă, un set de neuroni ai creierului nostru care ne permit să învățăm prin imitare în mod inconștient, fără să percepem vreun efort. De aceea, este indicat ca aceste persoane ”de suflet” să fie persoane cu un mod de gândire pozitiv și motivant, să aibă exersate strategii de succes cel puțin într-un domeniu de viață sau, măcar, să aibă deschiderea și dorința de a învăța, de a evolua”.

 

5.       Rolul “am nevoie”. Oamenii sunt în viața noastră din diferite motive. Relațiile cu ei pot fi frustrante sau uimitoare. Realizarea și acceptarea faptului că, toată lumea joacă un rol diferit în creșterea personală poate fi extrem de benefică, mai ales atunci când oamenii nu acționează în felul în care dorim. “Propune-ți să observi, să înțelegi și să accepți rolul acestora în viața ta și ceea ce înseamnă ei pentru tine la nivel de lecții de viață. Caută să rămâi centrat pe felul în care, interacțiunea cu acea persoană te-a provocat să te descurci singur, să-ți asumi responsabilități, să dobândești noi cunoștințe, noi abilități, să te exprimi mai liber și mai sigur pe tine. Oamenii ”deranjanți” te mai pot învăța curajul de a îndepărta oamenii negativi din viața ta și renunțarea la relațiile care nu servesc creșterii tale. Modul în care răspunzi la comportamentul celorlalți se află în controlul tău! Poți alege să te plângi sau poți alege să crești Amintește-ți constant că oamenii din jurul tău au o influență critică asupra energiei, creșterii și probabilității tale de succes!”.

Viitorul nostru ?

 

XII (12) TENSIUNI IN CRESTERE CE AR PUTEA REMODELA VIITORUL PANA IN 2030:

 

Pentru că tot se vorbeşte intens despre The Great Reset, începută în sistemul relaţiilor internaţionale dar şi în profunzimile economico-sociale şi culturale ale societăţilor noastre cu ani buni înainte de pandemie, resetare accelerată şi „oficializată” de criza blocării lumii de către noul coronavirus, ar fi utilă o discuţie despre marile linii de conflict existente la ora actuală pe scena globală. Aceste tensiuni se pot adânci, agrava şi finalmente exploda până la sfârşitul acestui deceniu, separat sau în combinaţii dintre cele mai neaşteptate, în ciocniri cu impact major asupra vieţilor noastre şi chiar ale generaţiei care urmează.

Desigur, nimeni nu dispune de globul de cristal care să ne spună cu precizie ce se va întâmpla. Una sau mai multe din înfruntările latente de mai jos ar putea erupe în confruntări dramatice, ireversibile, chiar violente. După cum, tot teoretic vorbind, este posibil ca nimic semnificativ să nu se întâmple până în 2030 iar tensiunile să fie complet ori parţial depăşite. Sau, de ce nu?, alte linii de conflict, pe care nu le vedem astăzi sau care ni se par nesemnificative, să devină mâine decisive. Orice este posibil şi în acelaşi timp nimeni nu mai poate oferi garanţii de niciun fel.

Totuşi, dincolo de această incertitudine şi volatilitate a contextului, este important să încercăm cel puţin să înţelegem pe ce aliniamente s-au creat deja falii relevante de sciziune şi potenţial conflict şi de unde ar putea apărea în anii următori scânteia unei ciocniri puternice.

Următoarele „fronturi” sunt aşadar de urmărit cu mare atenţie în acest deceniu:

 

1.      Competiţia extremă pentru supremaţie globală SUA-China. După câteva decenii de letargie a marii puteri americane, consumată mai degrabă în dispute interne, guvernul de la Washington a realizat în decurs de câţiva ani că pre-eminenţa globală obţinută de SUA în 1918, la sfârşitul Primului Război Mondial, reconfirmată în 1945 şi 1989, derulată cu autoritate incontestabilă de-a lungul întregului secol XX, este pe cale să fie anulată de ascensiunea formidabilă a Chinei, după 1990. Deschisă oficial de Trump şi ridicată de Biden la rangul de „competiţie extremă”, tema competiţiei SUA-China pe plan strategic, politic, economic, militar, industrial şi tehnologic poate conduce în varii direcţii, de la un război rece la unul fierbinte, autentic. Periculozitatea şi impactul ambelor versiuni posibile de război SUA-China asupra aliaţilor Americii din Asia (Japonia, Coreea de Sud) dar chiar şi din Europa sunt evidente şi nici nu mai trebuie explicate aici;

 

2.      Deteriorarea definitivă a democraţiei liberale americane prin radicalizare ideologică şi ciocnire violentă a facţiunilor conservatoare şi progresistă, reflectată într-un război civil brusc, care să incendieze America (de exemplu, inter-rasial), sau o ciocnire surdă interminabilă, care să anuleze practic orice apetit al Washington-ului de a mai fi un actor global activ în sistemul internaţional, scenariu ce ar lăsa descoperiţi aliaţii SUA din Europa, Asia şi Orientul Mijlociu;

 

3.      Erupţia tensiunilor interne din China, în jurul celor patru mari vulnerabilităţi istorice ale Republicii Populare Chineze (Taiwan, Hong-Kong, Tibet şi statutul uigurilor) ori acutizarea tensiunii între forţa financiară a celor peste 1000 de miliardari chinezi şi establishmentul Partidului Comunist, o tensiune deocamdată ţinută sub control de mâna forte a Beijing-ului şi de obedienţa interesată a magnaţilor. În momentul în care marii bogaţi ai Chinei, cel mai probabil cei din generaţia a doua, vor dori însă şi putere politică (ceea ce este un reflex inevitabil, la scara istoriei), forţând pluralismul şi competiţia politică în locul monolitului, întreaga construcţie totalitară a regimului comunist al RPC se poate clătina, cu efecte economice cataclismice asupra pieţelor mondiale. În aproximativ 10 ani este aşteptată să devină activă a doua generaţie a super-bogaţilor Chinei, care nu vor mai avea neapărat sentimentul că îşi datorează averea regimului comunist;

 

4.      Un conflict al succesiunii în Rusia post-Putin şi o eventuală venire la putere a unei facţiuni ultra-conservatoare, naţionaliste, militare sau cu accente tradiţionalist-religioase, eurasianiste şi mesianice, situaţie care ar scoate complet Rusia din schema relaţiilor internaţionale cu lumea democratică şi ar plasa-o pe poziţii de adversitate extremă cu vecinii din Europa de Est (inclusiv cu ţări membre ale NATO), cu republicile postsovietice din Caucazul de Sud sau cu cele din Asia Centrală, cu Turcia sau cu puterile din Extremul Orient (China sau Japonia). Este tot mai limpede că aceştia sunt, practic, ultimii ani ai regimului Putin iar până în 2030 la Moscova se va fi instalat cu siguranţă o altă conducere, mai bună sau mai rea decât actuala. Rusia continuă să rămână marea putere cea mai conflictuală, mai instabilă şi mai periculoasă pe termen scurt, mediu şi lung, cu atât mai mult cu cât este o putere în declin, aflată la începutul unei schimbări politice generaţionale şi cu impulsuri impredictibile care vin din profunzimea, frustările şi proiecţiile imaginare de putere ale societăţii ruse, în care modernizarea economico-tehnologică şi forţele sociale retrograde compun un cocteil Molotov înspăimântător;

 

5.      Un război Israel-Iran, despre care se vorbeşte deja de mai mulţi ani, ar arunca în aer ultima fărâmă de stabilitate care mai există în Orientul Mijlociu, apărând riscul coalizării islamice coroborat cu intervenţia militară a SUA, evident în apărarea aliatului tradiţional Israel. Conflictul ar avea multiple reflectări negative în Europa şi în întreaga lume occidentală, oricum bântuită de ameninţarea atacurilor teroriste interne;

 

6.      Dezintegrarea Regatului Unit al Marii Britanii într-o criză politică a succesiunii monarhice, amplificată de imaginea tot mai proastă a casei regale, de dorinţa scoţienilor de a organiza un nou referendum suveranist şi de intenţia latentă a unor state din Commonwealth (din Caraibe, Australia) de a ieşi de sub coroana britanică. Pentru europeni, reaprinderea conflictului din Irlanda de Nord, izbucnirea unuia nou în Scoţia sau o relaţie politică rece UK-UE, cu multe bariere, pot avea efecte negative pe termen relativ scurt (2-3 ani) şi mediu (3-5 ani). Pe termen lung, cred însă că Marea Britanie – chiar şi cu un regat din care vor pleca scoţienii – îşi va restabili relaţiile foarte bune cu Uniunea Europeană. Apariţia unei eventuale crize vizează deci perspectiva de până în cinci ani de acum înainte, când climatul politic va rămâne destul de instabil în insulă iar Coroana va trece – sau nu – testul succesiunii;

 

7.      Adâncirea diferenţelor de viziune politică privind viitorul UE între nucleul ţărilor bogate (Franţa, Germania, Olanda), pe de o parte, şi ţările Europei Centrale pe de altă parte, cu un comportament obstructiv tot mai pronunţat şi mai asertiv al Ungariei şi Poloniei, poate chiar şi al Austriei (pe motive anti-imigraţie), ceea ce ar pune sub semnul întrebării pe termen lung (10 ani şi peste) însuşi viitorul Proiectului European sau chiar solidaritatea şi coerenţa UE-27. O altă falie strategică poate apărea între ţările care vizează desprinderea de SUA şi proiectul european autonomist (Franţa în special, posibil şi Italia) şi ţările pro-americane de la periferia răsăriteană a UE (Polonia, România, Statele Baltice). Nu poate fi complet exclus scenariul dezintegrării UE în forma actuală şi al reapariţiei unor forme viitoare de integrare regională, poate mai mici şi mai flexibile, pe baza unor noi Tratate. Alegerile pentru Parlamentul European din 2024 sau 2029 ar putea fi primele din istoria UE care să nu mai genereze o majoritate pro-integrare, ci una a partidelor naţionaliste, cu accente suveraniste;

 

8.      Explozia conflictului latent din Peninsula Coreeană, la capătul unei lungi perioade de înarmare nucleară a Coreei de Nord, explozie care ar putea fi cauzată de eşecul regimului comunist de la Phenian de a mai asigura minimul de hrană – chiar şi pentru standardele joase locale – pentru populaţie. Se ştie din istorie că orice regim dictatorial aflat în declin intern, care nu se mai poate legitima în ochii poporului prin realizări în privinţa calităţii vieţii, devine agresiv şi periculos pe plan extern, în special în relaţiile cu vecinii. Reluarea războiului coreean întrerupt prin armistiţiul din 1953 şi intervenţia militară a SUA, respectiv a Chinei, ar putea schimba fundamental tabloul securităţii globale;

 

9.      Creşterea tensiunii sociale generate de dezvoltarea inteligenţei artitificiale şi scăderea oportunităţilor de joburi pentru cei cu niveluri joase de calificare profesională, cu apariţia şomajului şi a sărăciei în categoria celor slab educaţi, o problemă economică structurală care va deveni din ce în ce mai pregnantă spre sfârşitul deceniului (2030), odată ce milioane de locuri de muncă vor dispărea ca urmare a dezvoltării şi extinderii utilizării roboţilor în producţie şi servicii. Nu e greu de dedus că cei rămaşi pe dinafara noului model economic vor deveni ţinte facile ale discursului radical şi partidelor extremiste, de stânga (socialiste, anti-capitaliste) sau de dreapta (naţionaliste, anti-globaliste);

 

10.  Tensiunea autohtoni-alogeni sau „nativismul”, un curent care va fi alimentat intens de reacţia de respingere a imigranţilor de către cei născuţi în ţările respective. Conflictul începe să fie deja resimţit în Marea Britanie, Olanda, Franţa, Germania, Belgia, Austria, Italia etc. Partidele de dreapta, naţionaliste şi xenofobe, au de câştigat de pe urma extinderii acestui fenomen, fiindcă vor atrage din ce în ce mai mulţi aderenţi cu tema anti-imigranţi şi a protecţionismului identităţii naţionale;

 

11.  Tensiunea secular-religios, una din versiunile clivajului progresist-conservator pe care îl observăm deopotrivă în SUA dar şi în Europa, cu evoluţii şi specificuri diferite de la ţară la ţară (de la tema dreptului la avort la măsura în care Biserica trebuie să respecte sau nu legile date de autorităţile seculare). Ceea ce se observă este că tot ce ţine de religie începe să creeze reacţii emoţionale din ce în ce mai radicale, fie de aprobare, fie de respingere;

 

12.  Tensiunea inter-generaţională, de o magnitudine ce pare să se apropie treptat de cea din anul revoluţionar 1968, în care se înfruntă (deocamdată, simbolic) o generaţie matură educată în anii ‘90, acum în vârstă de 45-60 de ani, care susţine valorile tradiţionale ale sistemului capitalist, ale proprietăţii, muncii şi capitalului, ale democraţiei liberale, Occidentului şi globalizării, cu o generaţie revoltată (dar nu neapărat mai bine educată, mai cultă şi mai competentă), crescută în aerul populist anti-sistem, în ignoranţa şi bulele reţelelor sociale şi în naivităţile sau exagerările ideologice ale ultimului deceniu, avantajată desigur de energia şi capacitatea de mobilizare mai mare (biologia îşi spune aici cuvântul), dar care ar putea suferi curând şocul unor performanţe profesionale mai mici şi al unei scăderi a nivelului de viaţă în comparaţie cu părinţii lor, din cauza nivelului mai slab al educaţiei şi al apetenţei mai mici de a munci serios.

 

 

Acestea sunt cele 12 tensiuni semnificative care lucrează în prezent în lume, afectând stabilitatea sistemului politic, economic şi social. De la interesele de putere din relaţiile internaţionale la impactul tehnologiei şi de la ideologie şi religie la geopolitică şi resurse, fără a neglija dimensiunile culturală şi educaţională, fronturile pe care se dau astăzi marile bătălii pot indica direcţiile posibile de evoluţie şi ciocnirile majore din următorii 10 ani. Aşa cum spuneam la început, nu neg că pot exista şi alte linii de confruntare, pe care poate că nu le vedem astăzi sau nu le acordăm deocamdată importanţa cuvenită. Dar faptul că acestea de mai sus există, le cunoaştem istoria recentă şi observăm cum se acutizează este deja un indiciu că nu putem privi prea liniştiţi spre perspectivele şi finalitatea lină a „marii resetări” a lumii.

 

 

 

 

Ceva despre ȘOȘO

  Gânduri scurte 166   Vrei nu vrei, dacă ai timp la dispoziție deschizi Facebook-ul și ai surpriza să fi bombardat cu imagini, știri sa...