De ce le e frică celor de la Oltchim, nu scapă

Documentul prin care administratorul judiciar cere CONCEDIERI la OLTCHIM. Angajații au blocat de mai multe ori DN 64

 

Autor:  Raluca Florescu ,  Nicoleta Ene,  Sorin Breazu

Firma Rominsolv, coordonată de avocatul Gheorghe Piperea, a trimis conducerii Oltchim o circulară prin care cere reducerea cheltuielilor cu salariile de la 3,2 milioane de euro, la 2 milioane de euro, ceea ce ar presupune practic concedierea a peste 1.200 de angajaţi.

Mihai Diculoiu, liderul "Sindicatului LIber Oltchim", a contestat însă această circulară, pentru că nu fusese discutată cu reprezentanţii salariaţilor. În prezent sunt proteste la Oltchim. Mâine ar trebui să se alăture protestatarilor şi membrii sindicatului Unirea, de pe platforma Arpechim Piteşti.

Pentru prima oară s-a vorbit oficial despre concedieri la Oltchim. Varujan Vosganian a menţionat într-un interviu acordat Agerpres că personalul va trebui ajustat până la numărul de angajaţi necesar pentru a asigura 50% din capacitate.

Protestatarii de la Oltchim au blocat DN64

În a doua zi de proteste la Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea peste 300 de muncitori au blocat Drumul Naţional 64 Rm Vâlcea – Drăgăşani. Traficul a fost paraliza mai bine de două ore. Pentru ca jandarmii să nu intervină în forţă şi să-i împrăştie protestatarii s-au învârtit în cerc pe o trecere de pietoni.

“Ce nu este interzis este permis. În lege nu scrie în cât timp pietonii trebuie să traverseze starda" a declarat Cosmin Iordache purtătorul de cuvânt al IJ Vâlcea. Au fost lăsate să treacă doar ambulanele şi maşinile de poliţie. Şoferul unui camion a vrut să forţeze trecerea printre muncitori însă nu a fost lăsat.

"I-am rugat să mă lase să trec pentru că am în camion porci şi se agită de la gălăgie. Au dat cu bulgări de zăpadă în mine, cu pumnii în cabină" a spus şoferul camionului. Muncitori care protestau zgomotos în faţa pavilonului administrativ cu petarde şi vuvuzele, au luat foc în momentul în care au fost anunţaţi că până pe data de 27 martie conducerea societăţii trebuie să prezinte lista celor 1200 de disponibilizaţi. “Să vină Ponta să stea de vorbă cu noi, nu să spună că avem salarii mari. Am salariul 1600 de lei , nu 4000 cât spun ei. M-am săturat şi îmi este ruşine să stau cu mâna întinsă la mama să îmi dea bani din pensia ei", susţine Iordan Badaman, muncitor.


“Până nu se va elabora planul de reorganizare a societăţii nu pot face liste. Eeste ilegal modul cum procedează, n-au discutat nimic cu sindicatele. Trebuie să ştim în ce condiţii se fac disponibilizările. Oamenii au ieşit în stradă pentru că nu şi-au primit salariile şi tichetele de masă din luna decembrie anul trecut", a declarat Mihai Diculoiu, liderul Sindicatului Liber .Sindicatul Liber deschis acţiune în instanţă împotriva administratorilor judiciar Gheorghe Piperea şi Niculae Bălan cărora le cer plata la zi a salariilor restante dar şi penalităţi de întârziere. Angajaţii au anuţat că vor protesta zilnic între orele 9.00 12.00 până când le vor fi soluţionate revendicările.

Mâine protestatarilor de la Oltchim li se vor alătură şi colegii lor de la Arepchim Piteşti, înjur de 450 de salariaţi vor ven cu nouă autocare la Râmnicu Vâlcea.La proteste nu participă însă sindicatul condus de Corneliu Cernev. De altfel, una din probleme ridicate de protestatari ar fi şi cele 200 de angajări făcute la combinat după ce acesta a fost oprit, pentur ca ulterior să funcţioneze la sub 10% din capacitate. Una din nemultumirile protestatarilor este că soţia liderului sindical ar fi printre cele 200 de persoane nou angajate.
ESTE OFICIAL: Oltchim va începe concedierile. Muncitorii blochează drumuri

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea va face disponibilizări, acestea fiind proporţionale cu dimensiunea capacităţii de producţie a combinatului, a spus astăzi a spus ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

Se confirmă astfel ceea ce EVZ a scris în repetate rânduri despre faptul că cel puţin 1.000 de persoane urmează să îşi piardă local de muncă la Oltchim, în cadrul unui plan amplu de restructurare.

Combinatul va contracta un împrumut de 10 - 15 milioane euro de la băncile cu care autorităţile negociază în această perioadă putând asigura funcţionarea la o capacitate de 50%, a declarat Volsganian, citat de Agerpres.

Combinatul ar putea lucra la 50% din capacitate

Ministrul a completat că "discuţiile cu băncile continuă, iar în situaţia în care am putea obţine de la băncile creditoare un împrumut de 10 - 15 milioane euro, în baza negocierilor cu traderii, am putea creşte capacitatea de producţie la peste 50%, ceea ce ar însemna şi păstrarea unui număr important din salariaţii de pe platformă".

În prezent, combinatul are 3.400 de angajaţi.

Decizia privind restructurarea de personal va fi luată de administratorii judiciari, care au purtat deja discuţii cu sindicatele, a mai spus ministrul.

"Administratorii judiciari caută şi formule de a asigura salarii compensatorii. Disponibilizările vor fi proporţionale cu capacitatea de asigurare a funcţionarii combinatului. Personalul care va fi păstrat la Oltchim este superior procentual capacităţii de producţie pentru că există, spre exemplu, şi personalul administrativ. Dacă avem o capacitate de producţie de 50%, procentul personalului păstrat este mult mai mare. Dar pentru a păstra întreg personalul ar trebui să existe o capacitate de producţie de 80%", a afirmat Varujan Vosganian.

De asemenea, oficialul a precizat că administratorul judiciar şi cel special negociază cu furnizorii de materie primă şi cu beneficiarii pentru a ajunge la o capacitate de producţie cât mai ridicată.

Adunarea Generală a Acţionarilor Oltchim Râmnicu Vâlcea l-a desemnat, în 14 martie 2013, pe Bogdan Nicolae Stănescu administrator special al societăţii, la propunerea Ministerului Economiei.

Administratorul special va desemna conducerea interimară a companiei, iar contractul de management privat la Oltchim poate fi încheiat de către Adunarea Creditorilor din 15 aprilie 2013.

Citiţi mai mult: Documentul prin care administratorul judiciar cere CONCEDIERI la OLTCHIM. Angajații au blocat de mai multe ori DN 64 - Economie > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/este-oficial-oltchim-va-incepe-concedierile-1030013.html?utm_source=export&utm_medium=rss&utm_campaign=b1#ixzz2Oq8gWkp6
EVZ.ro

O petiție îndreptățită referitoare la Oltchim

http://www.petitieonline.com/read/5270/9828218

Oare așa să fie?

Pentru 6 persoane învinuite de insolvenţa Oltchim ar putea începe urmărirea penală. Roibu e cap de listă

 

Autor: Capital.ro Miercuri, 13 Martie 2013

 

Persoanele considerate vinovate de către administratorii judiciari provizorii pentru contractele ilegale ale Oltchim au fost identificate în Raportul privind cauzele care au dus la intrarea societăţii în insolvenţă, pentru acestea urmând să înceapă urmărirea penală, potrivit avocatului Gheorghe Piperea.

”În raportul privind cauzele care au dus la insolvenţa Oltchim am identificat persoanele vinovate. Există cu siguranţă şi alte persoane care sunt vinovate şi care nu pot fi identificate cu precizie. Primul este fostul director general, Constantin Roibu. De asemenea, sunt membrii conducerii executive Oltchim din perioada 2009 - 2012, adică fostul director adjunct Radu Olaru, director economic Vasile Măndica şi director economic Veronica Preoteasa, directorul divizia petrochimică Daniel Mihăescu. Vinovaţi sunt toţi membrii Consiliului de Administraţie în funcţie în 2009 - 2012”, a afirmat Gheorghe Piperea, la o conferință de presă.

Capital.ro a dezvăluit încă de acum 2 ani afacerile dubioase ale fostului director general Constatin Roibu, prin care acesta a devalizat combinatul din Vâlcea. "După mai bine de un an de zile de când Capital a pornit o campanie de presă ce ţintea, cu argumente concrete, demiterea lui Constantin Roibu, „împăratul“ de la Oltchim şi-a dat demisia la presiuni guvernamentale. Ar putea fi însă prea târziu pentru salvarea combinatului, privatizarea fiind acum îngreunată de dezastrul lăsat în urmă de Roibu", scria Capital.ro înainte de privatizarea eşuată din septembrie 2012.

Din punct de vedere legal, sumele ar putea fi solicitate învinuiţilor fie în comun, fie separat, dar Legea insolvenţei prevede răspunderea solidară. ”În şase luni identificăm şi alte persoane vinovate de insolvenţă. Vrem să precizăm că potrivit Legii insolvenţei, atunci când sunt mai multe persoane, răspunderea lor este solidară. Printr-un raport suplimentar vom identifica şi alte persoane vinovate”, a precizat Piperea, citat de Agerpres.

Citiţi şi: O societate Oltchim 2 ar putea prelua activele funcţionale pentru a fi privatizată

Pentru toate persoanele acuzate în cazul insolvenţei Oltchim instituţiile abilitate ar putea începe urmărirea penală. Cauzele care au condus la insolvenţa Oltchim sunt măsurile manageriale neadecvate, tranzacţiile comerciale cu firme controlate direct sau indirect de management, investiţiile ineficiente şi remunerarea non-performanţei, a declarat, la rândul său, avocatul Nicoale Bălan.
Guvernul a aprobat, în 23 ianuarie 2013, Memorandumul cu privire la intrarea în insolvenţă a SC Oltchim SA. Administratorul judiciar provizoriu nominalizat pentru Oltchim este consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring RPRL.


Căpuşele de la Oltchim
Oltchim are acţiuni în șapte companii, în care este asociată cu acţionari persoane fizice sau companii: Protectchim (fosta divizie de construcţii, Oltchim 30%, Nicolae Enache 58,5%), Mentchim  (secţia mecanică, Oltchim 25%, 129 persoane fizice 75%), Designro (inginerie, 46 acţionari persoane fizice), Oltquino (Oltchim 46,6%, Inquino SA Spania 52,9%), Sistemplast (Oltchim 94,4%, 3 off-shore-uri restul acţiunilor), Oltgroup (Moonlock Ltd Cipru 100%) şi Euro Urethane (asociere cu acţionarul minoritar PCC). Foarte interesant, toate aceste companii al căror principal partener de afaceri este combinatul, au în conducere directori din Oltchim, adică unii dintre cei 17 demisionari din vara anului trecut. 

Capital.ro scria în tomană că Roibu este preşedinte al CA la Protectchim şi administrator la Designro şi Euro Ethane, directorul general adjunct financiar Alin Smeu este administrator la Mentchim, Oltquino, Sistemplas şi Oltgroup, directorul general adjunct producţie şi investiţii Radu Nicolae Olaru este membru CA la Mentchim, Designro şi Oltquino, iar contabilul-şef Nicolae Stănciugel este cenzor la Designro, Mentchim şi Oltquino. Cu excepţia asocierii cu PCC, restul companiilor au avut rezultate bune în ultimii ani, perioadă în care pierderile Oltchim au depăşit 200 mil. lei anual. De departe, campioni sunt cei de la firma de construcţii condusă tot de Roibu. Protectchim a avut în 2011 o cifră de afaceri de peste 65 mil. lei şi un profit de puţin peste 1 mil. lei. De remarcat că Roibu mai este asociat într-o firmă cu acţionarul principal de la Protectchim, Nicolae Enache şi anume compania Ciprom, unde Roibu are 40% din acţiuni, iar Enache, 26%. Ciprom are active de circa 2 mil. euro şi a avut în 2011 venituri de 1,247 mil. lei şi un profit de 6.569 lei. Întrebat direct într-o emisiune tv despre aceste firme, Roibu a răspuns că este perfect legal să reprezinte Oltchim în calitate de acţionar în aceste firme, însă nu s-au făcut niciodată precizări referitoare la cine sunt persoanele din spatele off-shore-urilor cu care este asociat combinatul.
De-a lungul timpului, au apărut în presă crâmpeie de informaţii cu privire la restul firmelor care lucrează cu Oltchim de ani zile. Pe partea de PVC, combinatul are câţiva distribuitori exclusivi pe piaţa internă, aceştia fiind acuzaţi, cu mai mulţi ani în urmă, că au distrus sectorul de producţie PVC privat prin preţurile de dumping practicate. În lipsa oricăror informaţii concrete, se poate specula cu uşurinţă că opacizarea activităţii comerciale (la fel ca în multe alte cazuri de companii de stat) are drept scop căpuşarea în voie a combinatului.

Tot despre Oltchim

Viata Valcii

http://www.viatavalcii.ro/index.php/component/content/article/48-prima-pagin/13277-am-intrat-in-posesia-unui-document-excepional-guvernul-ponta-a-semnat-salvarea-oltchim-in-august-2012-cai-bani-au-luat-minitrii-ca-s-se-intoarc-la-180-de-grade.html

Așa procedează și politicienii noștrii

Secretele puterii politice după A.N. Chomsky   Avram Noam Chomsky (n. 1924) este un reputat lingvist american, profesor emerit la Massachusetts Institute of Technology (MIT). În afara mediilor academice, Chomsky este mult mai cunoscut în lumea întreagă pentru activitatea sa politică, îndeosebi în ceea ce priveşte critica vitriolantă la adresa politicii externe a Statelor Unite, dar şi a guvernelor altor mari puteri. Drept care este considerat şi o personalitate marcantă a stângii politice din Statele Unite. Noam Chomsky a identificat şi a explicat, într-o formulare pe înţelesul tuturor, regulile de bază ale manipulării pe care se bazează puterea politică în criza de legimitate şi pe care el le numeşte strategii ale diversiunii. Ele au fost sintetizate în ceea ce poate fi numit "Decalogul Chomsky". Decalogul Chomsky 1. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate Pentru aceasta: Să distragi permanent atenţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoţional. 2. Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai naţiunii Pentru aceasta: Inventează false ameninţări, ori creează probleme grave, care îngrijorează real şi angajează opinia publică, iar apoi oferă soluţiile. Un exemplu: Favorizează insecuritatea cetăţenilor, apoi guvernarea providenţială salvează naţiunea în temeiul legilor represive cerute de popor, cu preţul limitării propriilor libertăţi democratice. 3. Poporul trebuie permanent pregătit pentru mai rău Pentru aceasta: Mecanismele propagandei "albe" (oficială, integral asumată de guvern), "gri" (parţial asumată) şi "negre" (niciodată asumată) trebuie să promoveze imaginea unui guvern în permamenţă preocupat pentru ameliorarea condiţiilor tot mai sumbre ale viitorului. Politicile antipopulare dure se vor aplica gradual, pentru a se preveni ori atenua protestele sociale. În acest fel, cel mai mare rău devine suportabil dacă e administrat în porţii anuale, conform unui program anunţat. 4. Poporul trebuie să creadă că şi ceea ce guvernele îi pregătesc spre a trai mai rău este tot pentru binele său Pentru aceasta: Să obţii acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obişnuieşte cu ideea şi înghite tot, dacă e prevenit şi amânat. 5. Poporul trebuie să aibă o gândire care să nu-i permită sesizarea legăturii dintre cauze şi efecte Pentru aceasta: Să te adresezi oamenilor ca şi cum ar avea cu toţii o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepţi mulţimile spre un tip de gândire superficială, naivă şi cu predispoziţie la intoxicări informaţionale. 6. Poporul trebuie dezobişnuit să problematizeze realitatea şi să acţioneze sub impulsul emoţiilor Pentru aceasta: Să faci tot timpul apel la sentimente şi la reacţii glandulare, nu la raţiune. Să încurajezi reacţiile emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manipulat. 7. Poporul trebuie obişnuit cu satisfacţii ieftine, care să-i ocupe timpul şi să-l demotiveze în atingerea unor idealuri superioare Pentru aceasta: Un sistem de învăţământ corupt şi nefuncţional este instrumentul ideal de a tine cetăţenii în ignoranţă şi a manipula opiniile colective după bunul-plac. 8. Poporul nu trebuie să aiba acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă şi obiectivă Pentru aceasta: Să încurajezi financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc publicul şi îl ţin legat de emisiuni şi seriale vulgare, ce trag inteligenţa în jos. 9. Poporului trebuie să-i fie indus spiritul turmei Pentru aceasta: Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputinţă. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta, devin o turmă şi sunt uşor de controlat. 10. Poporul nu trebuie să creadă în existenţa strategiilor şi mijloacelor oficiale de manipulare Pentru aceasta: Să apelezi la toate cuceririle ştiinţelor pentru a cunoaşte punctele slabe din psihologia individului şi a mulţimilor. În acelaşi timp, să discreditezi aceste cunoştinţe prin mass-media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele şi strategiile statale de manipulare.

 

Colegul meu de facultate scrie și despre Roșia Montană

Un cuvânt de laudă pentru o analiză pertinentă și totul văzut cu ochii de inginer chimist...Bravo Nică...Problemele din România preocupă și conaționalii noștrii din SUA

             

 

 Mascarea corupţiei sub aparenţa legalităţii la obţinerea licenţei de exploatare de la Roşia Montana

 
       Nu aş fi abordat un asemenea subiect ,dacă nu ar fi trebuit să verific o informaţie care m-a frapat . Citisem într-o publicaţie că pentru o suprafaţă de 500 km pătraţi ( 500 000 000 metri pătraţi )  , concesionaţi la Roşia Montana , statul roman primeşte 25 000 de dolari pe an .  Mi-am amintit că pentru un hectar de păşune  ( 10 000 de metri pătraţi ) IO plătesc statului roman un impozit annual de 34 lei noi , deci peste 10 dolari. Făcând o paralelă cu situatia de la Roşia Montana , pentru cele 50 000 de hectare de acolo , statul roman ar fi trebuit să primească , numai ca impozit , 500 000 de dolari pe an. Comparând cele două cifre , rezultă ca s-a facut concesionarea la o valoare de 20 de ori mai mică decât un banal impozit agricol , nemaipunând la socoteală că în subsol se afla aur , argint şi alte metale foarte valoroase , numite în licentă  ”minereuri polimetalifere”.

    Căutând printre ordinele emise de Agenţia Naţională de Resurse Minerale  ( ANRM ) şi  Hotărâri de Guvern cât este valoarea concesiunii , am constatat că ordinele şi hotărârile sunt publicate dar nu şi anexele lor , care se trimit părţilor  , nu sunt secrete dar nu sunt nici publicate , adică sunt ascunse de ochii contribuabilor , aşa că n-am gasit nici o cifră. În schimb am găsit cum procedeaza guvernanţii noştrii ca să-şi mascheze porcăriile aruncând praf  în ochii cetăţenilor .

     Mai întâi ministrul industriei Călin Popescu Tăriceanu  , comunică la ANRM , în iunie 1997 , acordul său pentru asocierea între Regia Autonomă a Cuprului Deva ( RAC ) şi obscura companie , făra experienţă minieră ,Gabriel Resources Ltd din insula Barbados . În această asociere Gabriel Resources deţine 80 % din acţiuni , iar RAC 19,35 % , restul alte personae fizice.

      Apoi RAC se transformă în o societate pe acţiuni sub denumirea de Compania Naţională a Cuprului , Aurului şi Fierului “ Minvest “ SA , prin Hotărâre de  Guvern ( HG nr. 808  / 13 nov.1998 ). Această companie obţine mai multe licenţe de exploarare şi exploatare pentru minereuri auro-argentifiere , direct de la ANRM  . După un timp Minvest constată că nu-i mai trebuie acele licenţe şi le cedează altor firme.

       De exemplu Licenţa de concesiune pentru exploatare nr.47 / 1999  acordată lui Minvest SA , a fost aprobată prin HG nr.458 / 1999 de către Radu Vasile , Radu Berceanu şi Decebal Traian Remeş , publicată în Monitorul Oficial , partea a –I –a nr.285 / 21 iunie 1999 . Firma SC  Roşia Montana Gold Corporation SA , cu sediul în Roşia Montana , str.Piaţa nr.321 , jud. Hunedoara , înregistrată la Registrul Comerţului cu nr.J /01/ 443 din 30 noiembrie 1999 , însă face o solicitare de transfer , înregistrată sub nr.2404 / 4 oct. 2000 şi aprobată , după câteva zile , de Ministerul Industriilor şi Comerţului , sub nr.193 247 / 9 oct. 2000 . În aceeaşi zi ANRM  emite Ordinul nr. 310 / 9 oct. 2000 , semnat de Mihai Ianăş , privind transferul Licenţei de concesiune pentru exploatare nr. 47 / 1999 de la  SC Minvest SA către SC Roşia Montana Gold Corporation SA . Se poate observa operativitatea ministerului , dar mai ales performanţa ANRM ,care emite ordinul în aceeaşi zi cu aprobarea minstrului . Probabil că preşedintele Mihai Ianăş a stat la uşa ministrului ca să nu aştepte  beneficiarul. Oare la fel se comportă ANRM şi cu ceilalalţi solicitanţi de licenţe ,de exemplu de exploatare a nisipului ,  ?  Nici vorbă ! 

Pentru ceilalţi ANRM organizează Concursuri publice de oferte pentru concesionarea unor activtaţi miniere de exploarare . Este anunţat un asemenea concurs cu nr .13 /2000 , prin Ordinul nr. 160 / 12 mai 2000 , semnat de acelaşi Mihai Ianăş , în care se arată şi condiţiile de participare . Ar părea o licitaţie publică , dar să nu ne facem iluzii că este o licitaţie reală , pentru că art. 10 al ordinului specifică “:Negocierea licenţelor de explorare cu câştigătorii concursului încep ( dezacordul nu-mi aparţine ) după finalizarea contestaţiilor şi durează 30 de zile”. De fapt câştigătorii concursului public nu obţin licenţa respectivă , doar dreptul de a sta faţă-n faţă cu cei de la ANRM şi a spune cât dau pe ea .

     Procedura implică o cerere de aprobare către Ministerul industriilor , care răspunde după 30 de zile . Această aprobare plus vreo douăzeci de documente şi cererea de licenţă se depune la ANRM , care după alte 30 de zile anunţă concursul , pentru o dată peste  20 de zile ( art.4 ) . Concursul  constă , de fapt , în depunerea ofertelor , a căror analiză durează  30 de zile( art.8 ) . Pentru analiza contestaţiilor este rezervată o perioadă de 25 de zile (art.9 ) . Adunând toate aceste perioade rezultă 165 de zile ,timp  minim în care se poate obţine o licenţă de explorare . SC Roşia Montana Gold Corporation SC a obţinut o licenţă de exploatare în doar cinci zile , de 33 de ori mai repede ,doar cu o simplă cerere.

     Nu este însă unica licenţă cedată de  SC Minvest SA . Licenta de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere şi polimetalice   ,  nr. 435/1999 obţinută de SC Minvest SA , pentru perimetrul “ Certej “  şi aprobată de guvern prin HG nr.51 / 2000 , este cedată către SC  Deva Gold  SA , din Certeju de Sus , str.Principală nr.81 , Hunedoara , înregistrată la Registrul comertului sub nr. J / 20 / 994 / 1997 .Transferul se face prin  Ordinul nr.192 / 7 dec.2001  , semnat de Maria Iuliana Stratulat

     În aceeaşi zi ANRM  emite Ordinul nr.193 / 7 dec.2001 privind  transferul Licenţei de de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere şi polimetalice din perimetrul Zlatna  nr..434 / 1999 , aprobată prin HG nr.51 / 2000 , semnată de Mugur Isărescu , Radu Berceanu şi DT Remeş , de la SC Minvest SA către  aceeasi SC Deva Gold SA

      Tot în 7 dec . 2001 , Maria Iuliana Stratulat semnează Ordinul nr.194 / 7dec.2001 privind transferul licenţei de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere şi polimetalice din  perimetrul “ Bolcana “ nr.814 / 1999 , aprobată prin HG nr. 24 / 2000 de la SC Minvest SA către aceeaşi  SC Deva Gold SA .

      Operativitatatea ANRM , pentru unii , nu se dezminte nici în cazul Ordinului nr. 123 / 28 iul.1999 . SC “ euro gold resource “ SA face o cerere de transfer de licenţă şi obţine avizul Ministerului Industriilor nr. 176.974 / 28 iulie 1999 . În aceeaşi zi este emis Ordinul nr.123 / 28 iulie 1999 privind transferul licenţei de concesiune pentru explorarea perimetrului “Bucium “ de la  de SC Minvest SA către SC” euro gold resource “ SA cu sediul în Deva înscrisă la Registrul comerţului sub nr. J/ 20 / 768 / 1997 . Licenţa respectivă a fost obţinută de SC Minvest SA în urma Ordinului nr. 60 / 17 mai 1999 al ANRM

      În ultimul caz observăm că SC Minvest SA obţine o licenţă pe care peste două luni o cedează , nu mai are nevoie de ea . Aceasta era procedura .Compania Naţionala a Cuprului , Aurului  şi Fierului  SC Minvest  SA obţine licenţe de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale , fără licitaţie , în condiţii preferenţiale aşa cum merită o companie natională. Firmele care conţin în numele lor cuvântul gold  pe baza unei cereri de transfer , obţin apoi licenţa de concesiune pe baza unui ordin de transfer al ANRM.

      Am dat câteva exemple de transferuri de licenţe . Probabil că au fost mai multe şi toate în defavoarea statului şi  a contribuabilor . Toate au aparenţa legalităţii . Licenţele obţinute de Minvest au fost toate aprobate de guvern  .Transferurile sau făcut doar cu aprobarea ministerului şi ordinul ANRM. Nimeni nu şi-a pus problema , de la minister şi ANRM , de ce renunţă pe bandă rulantă Minvest la ele în favoarea altor firme.Să nu fim naivi , acolo nu se aflau proşti ,erau doar ticăloşi . Cele trei grupuri de persoane care au contribuit la aceste transferuri oneroase  sunt plătite bine din bani publici ca să apere interesele statului .Statul este înşelat de două ori : odată pentru că plăteşte lefuri bune unora care nu-şi fac treaba şi a doua oară pentru că prin acţiunile lor îi reduc veniturile

      Căutând un ordin al ANRM , am ajuns pe site-ul oficial al instituţiei ( www,namr.ro ) , nu l-am găsit , în schimb am dat peste o scrisoare ( nr.2001 / 12.09.2007 ) trimisă de Preşedintele Camerei Deputaţilor Bogdan Oltean . Făcând referire la Licenţa 47/ 1999 şi la licenţele  de la Certej , Zlatna şi Bolcana  el cerea preşedintelui ANRM  să descretizeze documentele respective. Răspunsul preşedintelui Bogdan Găbudean , vine foarte repede , peste două zile , el este negativ , nu le poate face publice invocând art. 20 alin. 1 din Licenţa 47 / 1999 şi art.5 alin. 4 din Legea minelor nr.85 / 2003 şi Ordinul ANRM nr.202 /2003 , referitor la secretul de serviciu.

    Peste patru zile preşedintele ANRM trimite o scrisoare  ( nr.2042 / 18.09.2007 ) lui Alan Hill . preşedinte şi CEO la Gabriel Resources şi RMGC la care ataşează scrisoarea lui Bogdan Oltean ( şi probabil răspunsul său ) , în care se adresa cu “ vă solicit domnule Preşedinte să acceptaţi o întâlnire în cel mai scurt timp posibil , funcţie binenţeles şi de agenda d-vs …. “ Trimite în aceeaşi zi o scrisoare similară la Deva Gold . Cei de la RMGC răspund ( 1809 /26.09.07 ) că d-l Hill e plecat din ţară şi propun ziua de 1.noembrie . RMGC revine cu o altă scrisoare ( 1872 /31.10.07 ) şi propun întâlnire în 13 –16 noembrie. RMGC .Nu rezultă de nicăieri că întâlnirea a avut loc sau nu , în schimb RMGC revine cu scrisoarea 2661 / 27 .11 .07 în care firma de avocaţi Muşat & asociaţii trimit 8 pagini de consideraţii   “legale “ privind motivele pentru care   licenţa respectivă  trebuie să rămână secretă .

      Derularea acestei corespondenţe , lăsând la o parte tonul arogant a lui Bogdan Găbudean faţă de Bogdan Oltean şi obedient faţă de Alan Hill , are însă ceva bizar . De ce după ce a fost tranşat răspunsul către Bogdan Oltean , după patru zile se cere o discuţie pe acestă temă cu Alan Hill ? Pentru că Bogdan Găbudean voia doar să-i raporteze lui Alan Hill cum a rezolvat o problemă potenţial neplăcută pentru RMGC  . Altă explicaţie logică nu am găsit.

     Răspunsul trimis lui Bogdan Oltean nu este la obiect , este o manipulare grosolană .Invocarea articolului 20 , alin.1 , Licenţa 47 / 1999 , pe care  Bogdan Găbudean  are nesimţirea să-l citeze, nu se referă la licenţa propriu zisă ,ci la altceva , şi anume la “ toate informaţiile achiziţionate sau primite în baza acestei licenţe , vor fi menţinute confidenţiale între părţi şi nu vor fi divulgate fără consimţământul scris , valabil , al celeilalte părţi “. Apelează şi la art.5 , alin. 4 , din Legea minelor nr.85 / 2003 , pe care nu-l citează dar o voi face IO .Iată-l : “ Autoritatea competentă, titularii de licenţe / premise , precum şi alte autorităţi publice şi instituţii cu atribuţii în aplicarea prevederilor prezentei legi au obligaţia de a păstra confidenţialitatea asupra datelor şi informaţiilor transmise de titularii licentelor şi / sau permiselor , de care iau cunoştinţă în executarea atribuţiunilor de serviciu , pe toată durata activităţii miniere , în condiţiile prevăzute de lege.” Este evident că ambele argumente invocate sunt nule , vizavi de cererea de publicare a licennţei , pentru ca primul se referă la informatii achiziţionate sau  primite “ în baza acestei licenţe “ şi al doilea se referă la informaţii “ transmise de titularii licenţelor “ şi nu la licenţele propriu zise. De fapt nu există nici o logică în ţinerea la secret a licenţelor de exploatare . Nici în Hotărârile  de aprobare a licenţelor de către Guvern nu este specificată ţinerea la secret , doar că “ anexele se trimit părţilor “ . Licenţele de exploatare se obţin şi în baza unei licitaţii când se publică suprafaţa , coordonatele topogeodezice , minereul , etc. , conform unui caiet de sarcini .

     Mi-e greu să cred că Bogdan Oltean şi consilierii săi n-au observat acest lucru. Când eşti omul numărul trei în stat şi primeşti un asemenea răspuns de la un preşedinte de agenţie naţională şi vrei sa rezolvi problema introduci în dezbaterea parlamentului amendamentele necesare la legea respectivă , iar Legea minelor 85 / 2003 are câteva “ bube “ care merită eliminate.

    Primul amendament ar trebui sa fie abrogarea aliniatului 1 din art.24  care permite transferarea unei licenţe obţinute.El trebuie sa fie înlocuit cu un articol care sa interzică explicit transferul de licenţe. Logic urmează introducerea unui articol care să anuleze toate licentele active obţinute prin transfer.

     Al doilea amendament ar trebui să fie abrogarea art. 17 care prevede că titularul unei licenţe de explorare “ are dreptul să obţină direct licenţa de exploatare …”. Asta înseamnă că nu se face nici o licitaţie , pur şi simplu se acordă licenţa de exploatare la taxa minimă prevăzută de lege. Cel care pierde este statul roman , pentru că taxa minimă este unică şi pentru minereu de aur şi pentru nisip . Nu are nici o logică favorizarea celui care a făcut explorarea , el fiind oricum favorizat în cazul unei licitaţii pentru că are informaţii suplimentare.

     Al treilea amendament ar trebui să fie abrogarea art. 18 care ” întăreşte “ pe cel anterior ,amintind vag şi varianta unui concurs public

     Al patrulea amendament ar trebui să fie abrogarea art. 20 care  prezintă o altă variantă de acordare a licenţelor de exploatare prin negocieri, în baza unei cereri . Este evident că o cale mai uşoară pentru corupţie ca negocierile nu există . A fost legalizată . Acest articol mai are un aliniat (2) , care prevede că licenţele de explatare se acordă pe maxim 20 de ani , cu drept de prelungire pe perioade succesive de 5 ani . Aşa cum este formulat acest aliniat permite deţinătorului licenţei s-o prelungească la infinit , fără nici o obligaţie . Dacă termenul de 20 ani este maxim , aşa trebuie să rămână .

     Al cincilea amendament ar trebui să fie abrogarea articolului 21 , aliniatul 2 care asigură deţinătorului de licenţă imunitate în faţa modificărilor legislative nefavorabile . Iată cum sună : “Prevederile legale existente la intrarea în vigoare a licenţei rămân valabile pe toată durata acesteia , cu excepţia apariţiei unor eventuale dispoziţii legale favorabile titularului “ .Nu se poate accepta ca unii să fie exceptaţi de la aplicarea legilor.

      Al şaselea amendament ar trebui să fie abrogarea art.44 , care stabileşte taxele anuale pentru licenţe  în lei . Să nu fi ştiut parlamentarii că în lei nu se închiriază nici măcar un apartament din Drumul Taberei ? Ştiau pentru că mai jos , la articolul 46 stabilesc redevenţa pentru apă minerală la sursă, 2 euro / 1000 litri ,  la cursul BNR de la data plăţii . Ca să salveze aparenţele la aliniatul 5 se arată că “ taxele se reactualizează anual la propunerea autorităţii competente , prin HG , în funcţie de rata inflaţiei .”  . Articolul 44 pe lângă că este greoi de pus în practică , nici nu se poate aplica legal din cauza art.21 , alin.2 , fiind o dispoziţie legală nefavorabilă deţinătorului de licenţă . De fapt nici nu s-a aplicat , negăsind nici o HG în acest sens. Stabilirea valorii minime a taxei de licenţă în valută cu plata în lei la cursul BNR din ziua virării ar fi rezolvat automat problema inflaţiei . Totuşi pentru apa minerala şi numai pentru ea , legea prevede valoarea în euro pentru taxa de licenţă . De ce numai pentru apă ? Nu se dă nici o explicaţie. Iată în schimb efectul stabilirii prin Legea minelor nr.61 / 1998 , art.30 ,alin.4   a taxei anuale  la 5 000 000 lei / km pătrat . Pentru 29 .12. 1999 , BNR , a anunţat un curs valutar de 15 756 lei pentru 1 dolar american , ceea ce înseamnă 317 $ / km² .Astăzi , 18.11.2010 , 1$ = 3,178  RON, deci  500 RON/ km pătrat mai  valorează doar 157 $ / km² .

     Articolul 45 stabileşte redevenţe diferite de 2 % pentru minereuri aurifere şi 6 % pentru nisip. . Nu cunosc redevenţele minime practicate de alte ţări , dar  mă deranjează că legiuitorul nu a stabilit aceste cifre ca valori minime . N-a făcut-o nici în cazul taxelor de licenţe.

    O problemă este şi definirea producţiei miniere la valoarea căreia se aplică redevenţa şi restul obligaţiilor către stat. Conform art . 3 , alin.27 avem definiţia : producţia minieră – cantitatea de produse miniere extrase în vederea prelucrării şi / sau comercializării de către titular .Această definiţie are rolul de a înşela statul roman la plata redevenţei , prin raportarea ca producţie minieră a unei producţii intermediare la valoarea carei convine , evident cât mai mică , titularului. Statul este furat şi la plata celorlalte obligaţii legale din cauza subevaluării producţiei . De asemenea în cazul concret al RMGC şi cota parte de profit a Minvest va fi diminuată . Din cauza acestei definiţii RMGC poate să vândă aurul sub o formă concentrată unei firme alte firme , al  cărei acţionar este tot Gabriel Resources , la un preţ foarte mic . Se poate “ aranja “ astfel ca RMGC să fie falimentar , prin politica preţului “ producţiei miniere ” , iar Minvest să nu încaseze nici un profit , tot profitul să meargă mascat la Gabriel Resources . Nu se poate accepta o asemenea definiţie a producţiei miniere . Toţi propagandiştii proiectului ne bombardează cu cantitatea de aur de care va beneficia România , ca să constatăm că s-ar putea ca acel 20 % să fie un mizilic de 0,2 % ( din redevenţa calculată pe valoarea producţiei pe care o stabileşte cum vrea RMGC ) . Pentru a preveni asemenea manevre legiuitori cinstiţi ar trebui să definească producţia producţia minieră ca produsul finit al minereului , respectiv lingouri de aur , argint şi aşa mai departe , iar valoarea calculată conform cotaţiei din ziua plăţii la Bursa din….

     Se invocă de către propagandiştii proiectului Roşia Montana că mediul va fi refăcut cu banii din garanţia financiară .Art. 39 , alin.(s) este astfel formulat în Legea minelor nr.85 /2003 încât Romania să nu primească nici un euro. Iată –l : Titularul licenţei de exploatare are “ obligaţia să menţină pe toată perioada exploatării garanţia financiară pentru refacerea mediului “ . Unde va menţine RMGC această garanţie , în casa de bani din Roşia Montana sau din insula Barbados sau într-un cont ? Oriunde îi va ţine , ea va putea fi lichidată la momentul oportun . Ce garanţie financiară poate menţine o companie ca RMGC , care are capitalul social de 14 994 377 , 97 RON , adică circa 4 , 7 milioane de dolari ? Formularea cinstită a acestui aliniat ar fi : Titularul are obligaţia să depună garanţia financiară pentru refacerea mediului la o bancă în care statul este acţionar majoritar , sub forma unui depozit pe durata licenţei , când va putea fi accesat numai pe baza a semnăturilor concomitente a titularului şi preşedintelui ANRM. Prin refacerea mediului sper să se înţeleagă că munţii după ce au fost măcinaţi vor fi refăcuţi aşa cum au fost  , inclusiv galeriile miniere romane şi dacice, iar cianura de sodiu va fi trnsportată în Noua Zeelandă .

      Este evident că nu se poate începe o exploatare minieră de o asemenea anvergură cu numai 4 milioane de dolari . Va urma o mărire de capital a RMGC . Statul român are de ales între două variante : să participe cu bani pentru a-şi păstra ponderea de 19, 35 % sau să nu participe , caz în care ponderea sa de participare să devină infimă . S-ar părea că prima variantă este mai bună , în realitate aceasta va însemna bani suplimentari pierduţi de către stat , având în vedere definiţia ,dată de lege , producţiei miniere.

      O altă bubă , urât mirositoare , a Legiii minelor 85 /2003 , este modul de acordare a licentelor .Ea păstrează procedura stabilită prin Legea privind regimul concesiunilor  nr.219 / 1998 .În continuare articolele citate în acest paragraf sunt din această lege . Art.7 alin. (e) stabileşte trei modalităţi de acordare a concesiunilor :” licitaţie  publică deschisă ,deschisă cu preselecţie sau prin negociere directă “ . Unii ar putea avea suspiciuni privind corupţia doar la ultima . În realitate legiuitorul a avut “ grijă “ ca toate să fie la mâna comisiei respective .De exemplu licitaţia publică deschisă este asfel reglementată în art.15 alin.(1) : “ Ofertanţii transmit ofertele lor în două plicuri sigilate , unul exterior şi unul interior, care vor fi înregistrate ,în ordinea primirii lor,într-un registru special , ţinut de concedent la sediul său.”. Primul plic conţine datele de identificare , acte “doveditoare ale capacităţii şi calităţii, plus garanţia de participare ,iar plicul interior , sigilat , conţine oferta propriu zisă “.Plicurile sigilate sunt date comisiei în ziua respectivă , care  alege “ oferta pe care o consideră cea mai bună din punct de vedere al satisfacerii criteriilor de selecţie enunţate în Instrucţiunile privind organizarea şi desfaşurarea procedurii de concesionare .Aceste criterii au în vedere eficienţa economică ,suma investiţiilor propuse ,preţul prestaţiilor, costul lor de utilizare ,valoarea lor tehnică ,modul de rezolvare a obligaţiilor privind protecţia mediului şi a problemelor sociale , garanţiile profesionale şi financiare propuse de către fiecare ofertant şi termenele de realizare a lucrarilor de investiţii.” ( art.18 alin. 4 ) .Aici sunt două probleme : plicurile şi criteriile . Dacă aceste plicuri sigilate sunt date comisiei doar în ziua licitaţiei de ce trebuie depuse din timp la sediul ANRM –ului (  de exemplu ) amândouă ? Înţelegem necesitatea depunerii primului plic dar nu şi a celui de al doilea.Oricât de bine va fi sigilat conţinutul lui poate fi aflat de cei interesaţi. O licitaţie corectă deschisă , este aceea în care plicul cu oferta se dă comisiei de către ofertant şi aceasta anunţă oferta pe loc , în public. Toate criteriile enunţate pot fi date din “ burtă “ , pentru că ele nu implică nici o obligaţie financiară din partea ofertantului . Conform acestor criterii cine minte mai mult are şanse mai mari . Cine are acces la “ plicuri “ poate să surclaseze uşor pe ofertanţii ceilalţi . Aceste criterii “complicate” sunt însă foarte bune pentru comisia numită de ministru de resort pentru că lasă loc pentru corupţie. Criteriile trebuie să fie cuantifcabile . În cazul mineritului singurile criterii în cazul licitaţiei în vederea obţinerii unei licenţe de exploatare sunt ofertele pentru valoarea anuală a taxei de licenţă şi a procentului  redevenţei minere. Criteriile anunţate pentru licitaţie nu pot constitui baza nici pentru criteriile de preselecţie .În cazul mineritului criteriile de preselecţie ar putea fi experienţa în domeniu ( unde mai are exploatări ) , procedeul folosit ,  garanţia financiară privind refacerea mediului ( pentru o firmă puternică şi serioasă nu este o problemă ) şi cam atât.

      Legea Minelor nr. 61 / 1998 a fost adoptată de o majoritate parlamentară formată din PNŢCD +PNL + PD + UDMR . Ea a fost  abrogată  de majoritatea parlamentară PSD + PC + UDMR care a adoptat Legea Minelor nr.85 / 2003  , dar a preluat aproape toate “ bubele “ vechii legi. Peste un an Nicolae Văcăroiu şi Valer Dorneanu semnează Legea nr.237 / 7 iunie 2004 prin care abrogă art. 50  ( prevedea scutiri de taxe vamale pentru importul de utilaje miniere ) şi refac art. 60 alin (1 ) pe care-l reformulează astfel : “Prevederile licenţelor de explorare şi / sau exploatare aprobate de Guvern rămân valabile pe întreaga lor durată , în condiţiile în care au fost ele încheiate .” Vechiul articol era mai lung , prevedea că şi cele în curs de aprobare rămân valabile . De ce s-o fi oprit doar la aceste două “ bube “ când au avut pe masă Legea minelor ? Pentru că bubele din cele două legi ale minelor şi din Legea concesiunilor sunt adevărate focare de corupţie.Acest scurt istoric al legii minelor mi-a lăsat un gust amar . În naivitatea mea de alegător îmi imaginam că opoziţia îşi notează toate amendamentele refuzate şi când ajunge la putere le impune ca lege . Gravă eroare de alegător . În parlament doar se mimează lupta , de fapt fiecare partid îşi vede de propriile sale afaceri , nu-l deranjează pe celălat când ajunge la putere. Cele două legi ale minelor sunt atât de ostile statului român de  parcă a fi fost redactate de avocaţii unei companii miniere şi nu de Parlamentul României.

      Bogdan Oltean ar mai fi putut face ceva şi anume să promoveze o lege prin care odată cu ordinele , ordonanaţele , hotărârile , legile şi în general orice act normativ sau legislative , să se impună şi obligativitatea publicării  anexelor respective.Când este vorba de bani publici este necesară o transparenţă totală pentru a descuraja corupţia.

      Revenind la începutul articolului , deşi nu am avut acces la Licenţa nr.47 / 1999 , având în vedere că ea a fost obţinută după apariţia Legii minelor nr .61 / 1998 , sunt aproape sigur că astăzi RMGC plăteşte 500 RON / Km² pentru concesiunea respectivă , suma prevăzută în lege la vremea respectivă , sau 5 RON / hectar  , adică aproape de şapte ori mai puţin decât  impozitul pe un hectar de păşune  extravilan . Nici în Legea Minelor nr.85 / 2003 nu s-a prevăzut ca taxa pentru licenţa de exploatare să fie cel puţin la nivelul impozitului pe teren , fiind doar de 2 500 RON / Km²   

      Dar pentru că la Roşia Montana sunt probleme mult mai grave  , deosebit de grave , pentru că cei de la Gold  nu vor numai aurul ,argintul şi restul metalelor preţioase până la ultimul gram prin măcinarea munţilor şi transformarea locului într-un peisaj lunar , ci  să ne lase şi un lac de cianură de câteva sute de mii de tone , pentru vecie, aş vrea să  ofer o dedicaţie celor care susţin acest proiect , în special europarlamentarului  Iosif Matula. După ce Parlamentul Europei a decis , cu majoritate , interzicerea cianurilor ( au votat pentru cianuri europarlamentarii PDL , plus soţia lui Crin Antonescu )  ,europarlamentarul inginer chimist  Iosif Matula , a declarat indignat că nu este nici o problemă cu lacul de cianuri  , că ar fi la fel ca Marea Moartă . Dacă ar fi fost cioban ar fi avut o scuză , dar ca un inginer chimist să pună egal între clorură de sodiu ( sare de bucătărie ) din Marea Moartă şi cianură de sodiu ( capsulele folosite de spioni pentru a se sinucide când sunt prinşi  ) de la Roşia Montana mi se pare ceva strigător la cer .Ca fapt divers, Iosif Matula a încercat de câteva ori să ajungă primar în orăşelul Chişineu- Criş , jud.Arad , dar localnicii mirosind ce poamă  este, nu l-au ales , în schimb cei care nu-l cunoşteau l-au propulsat europarlamentar PDL.

      Iată dedicaţia , după Mihai Eminescu :

     Cum nu vii tu Ţepeş Doamne , ca punând mâna pe ei

     Să-i arunci în  cianură ,pe nebuni şi pe mişei

     O parte din personajele politice care au pus umărul la proiectul Roşia Montana au părăsit scena politică , altele sunt încă active . Să nu fim surprinşi dacă , după ce premierul Emil Boc va anunţa că soluţia ieşirii României din criză este acest proiect , iar preşedintele Traian Băsescu va confirma , la momentul oportun va ieşi la rampă guvernatorul Mugur Isărescu care va “ întări “ declaraţiile celor doi. În realitate graţie “ şopârlelor “ strecurate în Legea Minelor nr. 61 / 1998 ( păstrate dealtfel şi-n Legea 85 / 2003 ) , valabilă când s-a emis Licenţa de exploatare nr. 47 / 1999 , statul român va fi jefuit în mod legal de către RMGC , iar România din tot aurul extras se va alege cu praful de pe tobă şi cu belele legate de lacul de cianură . Având în vedere cine a ajuns să conducă România astăzi , numai o minune ne mai poate salva de nenorocirea de la Roşia Montana . Iar IO cred în minuni !

 

Delaware, decembrie 2010                                                     Ioan Ispas

Trimis la Curentul International

Publicat cu  supratitlul Roşia Montana- studiu de caz al

corupţiei de nivel înalt în aprilie 2011 ( nr.508)

Ce zice lumea despre noi

Portugalia avea pe acea vreme un fel de autostrada, adica o sosea mai acatarii care lega Lisabona de nu stiu ce oras. Nemtii, care erau aliatii lor le-au oferit si le-au dat ajutorul fratesc sa le faca o autostrada ca lumea. Si, întradevar, le-au facut pe banii lor în locul soselei vechi o autostrada asa cum stia numai Hitler sa faca. În RDG ( în 1985 ) se circula pe portiunea de autostrada între Dresda si Leipzig, facuta de pe atunci (1936), care este si acum foarte buna si are sase sensuri.
Asa, dar, ce sa vezi, vechea sosea era facuta din pietre de caldarîm pe care nemtii le-au încarcat în tren si le-au dus în Germania ca “sa-i scape” pe portughezi de ele. Pietrele erau însa din minereu de wolfram sau tungsten care se foloseste la fabricarea de oteluri aliate pentru blindaje. Nu se gasea nicaieri în lume asa un mineral. Dar nemtii stiau, portughezii nu stiau.Vedeti ce înseamna sa aveti o buna informatie ?
Cît despre noi, ce sa mai zic: nu ne-am ales cu nimic din petrolul de pe valea Prahovei, în timp ce arabii au facut cel mai modern hotel din lume, orase si statiuni de vis. Probabil ca tot asa va fi cu Rosia Montana: se va gasi vreun cretin ajuns sef care le-o va vinde pe nimic numai ca sa ia el un ciubuc gras. Vezi chestia cu Rompetrolul."

 

"Între CRIZA SI TERORISM, ROMÂNIA si AFGANISTAN sunt singurele puteri ale lumii în domeniul materialelor strategice !

 

AMERICA nu are zacaminte de URANIU.

 

Tot asa cum RUSIA nu detine zacaminte de WOLFRAM.

Fara aceste doua elemente, SUA si RUSIA sunt ZERO! Sunt niste neica-nimeni în materie de suprematie MILITARA.

 

Wolframul, un metal mai scump decât aurul si mult mai pretios, greu de gasit, este foarte necesar în industria militara si spatiala,

iar uraniul în industria nucleara.

 

Primul se afla, în cantitati INEPUIZABILE si în starea cea mai pura (nemaifiind necesare procedee industriale costisitoare de decantare a lui) doar în ROMÂNIA. La ROSIA MONTANA !

 

Zbaterea de a pune gheara pe minele de aur de la Rosia Montana are acum o miza periculoasa, cu atât mai mult cu cât Exploziv-News si GIS-SSR o dezvaluie în premiera:

 

Zacaminte de wolfram, neexplorate niciodata, se gasesc însa, în cantitati uriase, si în muntii Retezat (zona Gugu   Sureanu, axa care le uneste trecând prin Vârful Peleaga, ca punct de reper. Exact zona în care a cazut, în urma cu câtva timp, avionul militar israelian - posibil neintimplator in misiune in acea zona !) si, inainte de 1989, au fost pazite cu strasnicie, de catre DEPARTAMENTUL ZERO.

 

Cel care le-a detectat, extrasenzorial, era sa plateasca cu viata, în urma unui atentat psihotronic al rusilor, curajul de a dezvalui adevarul, în cadrul unor cursuri speciale, destinate profesionistilor din serviciile secrete militare ale României. Numele lui este Vasile RUDAN, cel care, dealtminteri, este si parintele legendarului Departament.

În aceeasi zi în care profesorul RUDAN era gasit aproape mort în apartamentul sau din Bucuresti (cu câteva zile înainte, el dezvaluise unor apropiati din SRI si DGIA ca fusese de doua ori amenintat cu moartea de un anume rus FONAREFF, fost ofiter KGB), iar generalul David H. Petraeus, comandantul fortelor americane din Afganistan, avea aproape aceeasi soarta cu a profesorului român. Generalului american i se întîmpla  asta deoarece, într-o conferinta de presa, scapase un alt adevar: motivul prezentei NATO în AFGANISTAN nu erau teroristii. Ci uriasele zacaminte de URANIU pur!

În Muntii Khwaja Rawash, situati la nord de Kabul, dar si în Koh Mir Daoud, lânga Herat si Kharkiz, în provincia Khandahar, exista cele mai mari zacaminte de uraniu din lume, la fel cum, în materie de wolfram, România detine suprematia mondiala.

 

 

SÂRACA TARA BOGATA!"

Statul nu știe ce are

Îţi imaginezi că este un morman de fiare vechi, o uzină prăfuită. Fals. Instalaţii moderne, echipamente noi, procese de producţie automatizate

vineri, 00:09 Autor: Adrian Cojocar

Cum arată platforma industrială Oltchim după investiţii de 455 milioane de euro în ultimii 12 ani: instalaţii aproape noi, procese de producţie automatizate, monitorizare din calculatoare, dar producţia este sistată aproape în întregime. Foto Silviu Matei

Citeste si:

ZF Live: Şansele de supravieţuire ale Oltchim şi efectele demolării Arpechim

Poate fi Oltchim reorganizată? Vom şti la jumătatea lunii martie

Investiţiile neproductive în secţia de la Piteşti şi creşterea disproporţionată a salariilor au dus la insolvenţa Oltchim

Vosganian: Salariile din Oltchim au crescut cu 50% fără nicio bază

Oltchim ar putea urma modelul de privatizare al General Motors, unul dintre cele mai de succes din lume

Când auzi de Oltchim Râmnicu Vâlcea, o companie în insolvenţă şi cu pierderi uriaşe, cu producţia oprită şi oameni în stradă, îţi imaginezi că este un morman de fiare vechi, o uzină prăfuită şi invechită cum sunt atâtea altele care au fost falimentate şi demolate după Revoluţie, dar când ajungi la faţa locului şi vezi instalaţiile moderne şi procesele de producţie automatizate, monitorizate prin tablouri de comandă cu ajutorul calculatoarelor, echipamente aproape noi în care s-au investit sute de milioane de euro în ultimii zece ani, te întrebi cum a putut să ajungă Oltchim în această situaţie. Tehnologic, Oltchim nu este cu nimic mai prejos decât alte combinate din Europa, piaţă pentru produsele sale există, dar totuşi de jumătate de an instalaţiile se învechesc fără să producă nimic. Principala problemă: lipsa materiei prime.

Peste 3.000 de angajaţi ai Oltchim vin zilnic la muncă, chiar dacă de jumătate de an combinatul nu produce nimic. Chiar şi acum după ce combinatul a intrat în insolvenţă, iar 90% din instalaţiile de pe platforma de la Râmnicu Vâlcea nu mai produc, toţi angajaţii sunt la lucru pentru a ţine echipamentele în cea mai bună stare de funcţionare în speranţa că noua conducere va reuşi să atragă destule finanţări pentru a putea redeschide şi celelalte secţii de producţie.
După ce intri pe poarta combinatului, cât vezi cu ochii sunt zeci de hectare de clădiri şi instalaţii. Ca să ajungem de la o secţie la alta, conducerea combinatului ne-a pus la dispoziţie o maşină. Altfel am fi pierdut probabil o zi întreagă ca să vedem combinatul de la un capăt la altul.
În afară de instalaţiile de producţie, la Oltchim există un adevărat coman­dament de urgenţă cu autospeciale de pompieri şi ambulanţă şi oameni gata să intervină în caz de accident.
"Toată lumea care a trecut prin combinat şi înainte şi acum rămâne surprinsă de cum arată combinatul. În primul rând, în afară de o tehnologie mai veche, dar care pe partea de întreţinere arată excelent, respectiv electroliza cu catozi de mercur, restul instalaţiilor sunt noi", spune Mihail Tălpăşanu, director general adjunct al Oltchim Râmnicu Vâlcea, care lucrează de 36 de ani în combinat.
Deşi este una dintre ultimele companii rămase în proprietatea statului, Oltchim arată la prima vedere mai bine decât multe uzine deţinute acum de investitori privaţi. Instalaţiile arată ca noi, iar procesele de producţie sunt automatizate.
La una dintre secţiile oprite din combinat (oxoalcooli) un angajat ne explică cum sunt urmăriţi de la tabloul de comandă parametrii instalaţiilor.


"Un operator DCS (distribution control system - n.red.) care ma­ne­vrează o instalaţie urmăreşte toţi pa­rametrii de funcţionare. Tot ce în­seamnă parametri se înregistrează, se monitorizează toate manevrele care se fac, calitatea produ­sului, calitatea materiei prime, totul este controlat. Iar în fabrică, în colaborare cu operatorul de pe DCS, operatorul de câmp face manevrele necesare", spune unul din angajaţii Oltchim.
Secţia producea diverşi plastifianţi şi solvenţi pentru lacuri şi vopsele, dar acum este oprită din lipsă de materie primă.
Din anul 2000 pentru platforma de la Râmnicu Vâlcea şi piroliza de la Piteşti, achiziţionată de Oltchim în 2010 de la Petrom, au fost investite circa 1,6 mld. lei (aproximativ 455 mil. euro). Ad­mi­nistratorii judiciari îl acuză acum pe Con­stantin Roibu, care a condus timp de 20 de ani combinatul, că a cheltuit sume uriaşe pentru investiţii neren­ta­bile, cum ar fi piroliza de pe platforma Ar­pechim de la Ploieşti pe care Oltchim nu a mai apucat să o repornească. Totuşi, fără aceste investiţii este greu de crezut că aceiaşi administratori ar mai avea acum ce salva la Oltchim. Planul lor este să facă un Oltchim 2 care să preia activele productive şi să lase acti­vele care nu sunt necesare şi datoriile actualului Oltchim. În felul acesta, statul ar putea să mai obţină ceva din privatizarea companiei, spre deosebire de alte fabrici precum Tractorul Braşov, care au fost vândute la fier vechi.

Oltchim, un mamut faţă de combinatul PCC
Oltchim pare un mamut pe lângă combinatul nemţilor de la PCC din Polonia, Rokita, unul dintre investitorii care se luptă din 2007 să preia combinatul românesc.
"PCC fabrică la Rokita circa trei tipuri de polioli faţă de Oltchim, care la ora actuală fabrică 44 de tipuri de polioli. Fiecare tip de polioli dă caracteristica fibrei poliuretanice care se obţine prin prelucrarea lui. La Oltchim a existat o preocupare foarte intensă din anul 1977, când am început fabricaţia de polioli la Râmnicu Vâlcea, când la acea oră s-a plecat tot cu producţia a trei tipuri de polioli, s-a diversificat gama de polieteri alături de mărirea capacităţii de producţie a polieterilor concomitent cu mărirea capacităţii de producţie a propenoxidului care este materia primă în obţinerea poliolilor. S-a ajuns astfel de la o capacitate de producţie a propenoxidului de 15.000 de tone pe an la o capacitate de 110.000 de tone în momentul de faţă, iar la polioli s-a ajuns de la 3.000 de tone/an la 120.000 de tone la ora actuală. Acest lucru a permis să ocupăm un segment foarte important din piaţa poliolilor atât în Europa, cât şi în zona Turciei, nordul Africii şi Asia Mică", explică Mihail Tălpăşanu.
Poliolii sunt produşi intermediari din care se fabrică spumele poliure­tanice de toate felurile, precum cele flexibile sau rigide. În construcţii spu­mele poliuretanice au luat o amploare foarte mare datorită calităţilor deose­bite pe care le au, fiind folosite mai ales pentru izolaţii termice.
"Din ele se fac nişte panouri cu care se închid halele. Sunt două table zincate între care se toarnă spumă termoi­zolantă. Spumele poliuretanice au luat o amploare importantă de 10 ani şi încep să acopere domeniul PVC-ului şi polietilenei. Canalizările nu se mai fac din metal sau beton, se fac din ţeavă de polipropilenă, care ferită de soare durează sute de ani, nu are probleme cu coroziunea sau cu atacul altor substanţe. Încălzirea blocurilor noi nu se mai face prin conduce din ţeavă de metal, se utilizează spumele poliuretanice care sunt mai uşor de prelucrat şi de sudat. Se utilizează şi la masele plastice care devin foarte rezistente şi au o fiabilitate extraordinar de mare în comparaţie cu polietilena şi PVC-ul", spune Tăl­păşanu.
Produsele pe care Oltchim le realizează sunt folosite şi la producţia de saltele, uşilor, scaunelor, volanului la automobile, termopanele la geamuri sau ornamentelor pentru mobilă.

De la investiţii de zeci de milioane de euro pe an, acum abia are cu ce-şi plăti angajaţii
Chiar dacă Roibu, care s-a retras de la conducere anul trecut, a lăsat în urmă un combinat foarte modern şi bine conservat, vina fostei conduceri este modul cum a gestionat contractele. Conform raportului publicat de administratorul judiciar, în perioada 2009-2012, Oltchim a pierdut circa 100 mil. euro din vânzarea de produse sub preţul pieţei, în timp ce atât pe lanţul de furnizori, cât şi pe partea de clienţi se găsesc numeroase companii controlate de Roibu şi de oameni din fosta conducere a combinatului. Astfel, valoarea creată prin investiţii s-a pierdut pe lanţul furnizori-clienţi, iar Oltchim a acumulat pierderi şi datorii tot mai mari, ajungând chiar în imposibilitatea de a-şi plăti salariaţii.



"Chiar dacă au fost puse în funcţiune între 1999 şi 2007, instalaţiile sunt considerate noi pentru că au o durată de viaţa foarte lungă şi se bazează pe tehnologii noi. Cei de la Alvarez and Marsal, care au realizat un audit comandat de bănci la Oltchim, au rămas şi ei plăcut impresionaţi. Au adus doi experţi care au inspectat instalaţiile şi în raportul lor se specifică faptul că Oltchim este într-o stare foarte bună de funcţionare", spune Armand Spiru Cio­bescu, directorul comercial al Oltchim. El este unul dintre tinerii manageri recrutaţi în octombrie în noua echipă de management a combinatului care se luptă să ţină în viaţă gigantul chimic.
"Când am venit aici combinatul era complet oprit. Situaţia era destul de tensionată pentru că erau salarii restante de două luni şi nu se producea nimic.
Am reuşit să dăm drumul la o capacitate minimală, am reuşit să revenim cu salariile restante de la două luni la o lună, după care a urmat insolvenţa. La 10% din capacitate com­binatul este în continuare pe pierdere. Atât ne-au ajuns banii pentru capital de lucru şi se urmăresc în continuare diverse modalităţi de finanţare. Fie ajutorul de la Bruxelles, fie finanţări bancare astfel încât să ne ajute să mărim capacitatea combinatului şi să acoperim plata salariilor, materiilor prime, utilităţilor şi altor costuri", spune Ciobescu.
Cu vânzări lunare de câteva milioane de euro, Oltchim trebuie să plătească salarii lunare de 3,2 milioane de euro la 3.300 de salariaţi, iar dacă nu sunt plătiţi, aceştia ies în stradă pentru a-şi cere drepturile.
Pentru moment protestele s-au oprit, însă ar putea fi doar liniştea dinaintea furtunii în condiţiile în care la finele acestei săptămâni administratorii judiciari încep negocierile cu sindicatele pentru programul de restructurare impus de bănci, de al cărui rezultat depinde repornirea combinatului.
Propunerile administratorilor care vor cere cel mai probabil disponi­bili­zarea unei părţi din angajaţi şi reduceri de salarii nu vor fi pe placul sindicatelor.
"Este impropriu spus că în Oltchim lucrează acum 300 de oameni (într-un schimb - n.red.). Aceştia sunt muncitorii direct implicaţi în producţie, însă ca să asiguri logistica pentru aceste instalaţii este nevoie de o grămădă de oameni pe probleme de aprovizionare, desfacere, mentenanţă. În total sunt 700 - 800 de oameni care muncesc în Oltchim. Instalaţiile funcţionează 24 din 24 şi personalul lucrează în trei schimburi. Au treabă mai puţină, în sensul că nu mai fac poate tot atâtea achiziţii sau contracte, dar tot trebuie să asiguri un transport şi alte servicii", spune conducerea Oltchim.

Oltchim arată bine, dar unii spun că investiţiile nu au fost gândite bine
Deşi este oprită din anul 2008, nici secţia de petrochimie a Oltchim de la Piteşti nu a fost părăsită. Fosta con­ducere a investit în această secţie peste 70 de milioane de euro, iar de cinci ani angajaţii vin cu sfinţenie în fiecare zi la serviciu pentru a ţine instalaţiile în stare de funcţionare în speranţa că într-un final activitatea va fi repornită.
Administratorii judiciari dau vina pe fosta echipă de conducere în frunte cu Constantin Roibu pentru că a investit peste 100 mil. euro în secţia de petrochimie de la Piteşti care nu a funcţionat nicio zi şi n-a adus venituri societăţii.
Lucrările de la Piteşti s-au făcut de firme conduse de familia Roibu şi alţi foşti angajaţi ai Oltchim care acum sunt în insolvenţă şi au lăsat combinatul cu creanţe pe care probabil nu le va mai recupera niciodată. Ei mai spun că fosta conducere a vândut produse sub preţul pieţei, care în perioada 2009 - 2012 au generat o pagubă de 101,5 mil. euro.
Oltchim a investit puternic în producţia de PVC chiar înainte ca Petrom să decidă în 2007 închiderea secţiei de petrochimie a Arpechim care furniza materie primă societăţii.
O parte din investiţii s-au făcut şi disproporţionat, combinatul ajungând să deţină o capacitate nouă de 450.000 de tone de PVC/an, dar fără să investească în lanţul de obţinere a produselor intermediare, spun directorii din cadrul Oltchim.
"S-a mărit capacitatea de producţie a PVC-ului fără o majorare în paralel a capacităţii de policlorură de vinil necesară producţiei de PVC. La ora actuală avem o capacitate de 450.000 de tone de PVC şi niciun gram de materie primă. Instalaţia noastră de policlorură de vinil acoperă o capacitate de circa 125.000 de tone de PVC/an, care poate genera 25% din afacerile Oltchim, însă dacă luăm în calcul întreaga capacitate de producţie a PVC-ului de la Oltchim, ajunge la 40% din afaceri", spune directorul tehnic al Oltchim.

Problemele au început când ţevile cu materie primă de la Arpechim au secat
După ce Petrom a sistat furnizarea de materie primă către Oltchim în 2008 în secţia legată "ombilical" de com­binatul românesc prin două ţevi care transporta materia primă, Oltchim a intrat în declin.
Fosta conducere a importat poli­clorura de vinil din Ucraina, însă în 2010 ucrainenii şi-au făcut propria instalaţie de PVC şi Oltchim n-a mai găsit de unde să cumpere materie primă. Şefii combinatului spun că importurile sunt însă foarte costisitoare, iar dacă s-ar importa în continuare materie primă combinatul ar rămâne pe pierdere şi că o opţiune mai bună ar fi redeschiderea întregii rafinării Arpechim Piteşti închisă de OMV în 2008.


"Aceste instalaţii de la Piteşti nu putem spune că nu pot fi puse în funcţiune, dar este nevoie de o logistică extraordinar de bine pusă la punct şi o amploare aşa de mare încât să asiguri toate materiile prime necesare pentru pornirea acestui colos. Aceste materii prime erau furnizate toate în trecut de rafinăria Arpechim. Una este să iei materiile prime de peste gard prin pompare şi alta este să le imporţi din Finlanda şi Suedia, cu cheltuieli de transport şi accize, probabil la un preţ cu 30% mai ridicat. Dacă s-ar lega rafinăria de petrochimia de la Piteşti, activitatea integrată cu Oltchim eu cred că ar fi rentabilă. Arpechim poate să devină rentabilă numai prin prelucrarea tuturor produselor derivate care rezultă din rafinare până la polietilenă şi polioli", este de părere Tălpăşanu.

20.000 de locuri de muncă şi un oraş întreg depind de Oltchim
Închiderea Oltchim ar fi o catastrofă pentru zona Vâlcea şi Gorj pentru că de existenţa acestuia depind zeci de mii de locuri de muncă din cauza dimensiunii economice pe care o generează Oltchim pe orizontală şi verticală şi interconexiunii cu activitatea din zonă.
Combinatul este principalul client al multor companii care ar rămâne astfel fără piaţă de desfacere şi ar intra de asemenea în faliment.
"Oltchim înseamnă foarte mult pentru zonă, în primul rând salariile celor 3.200 de angajaţi care mulţi dintre ei sunt cap de familie, plus industria pe orizontală. Oltchim susţine toată platforma aceasta, cu CET Govora, care ne furnizează energia şi aburii, Uzinele Sodice Govora, care depinde şi ea de Oltchim, carierele de sare", spune Armand Ciobescu, directorul comercial al Oltchim.
În lipsa Oltchim, CET Govora şi Salrom, care alimentează de asemenea Uzinele Sodice Govora, ar avea costuri mult mai mari pe vânzări, şi pentru a-şi acoperi costurile ar trebui să majoreze preţurile pentru combinatul chimic USG şi ceilalţi clienţi.
"Prin funcţionarea Oltchim există o stabilitate foarte mare a tuturor industriilor din zona Vâlcea şi Gorjului vis a vis de locurile de muncă care există în momentul de faţă. Datorită faptului că CET utilizează cărbune pentru obţinerea energiei, de existenţa Oltchim depind şi exploatările miniere de la Berbeşti. Dacă CET nu mai furnizează energie către Oltchim atunci s-ar redimensiona şi preţul. Toate activităţile sunt interconectate. Dacă pică Oltchim costurile exploatării în saramură preţurile ar urma să crească şi patronii de la USG chiar au spus că în situaţia în care se majorează preţul la saramură ei închid şi pleacă", explică Mihail Tălpăşanu.
El mai spune că de Oltchim depind şi locurile de muncă de la Ape Olt, care ar rămâne fără unul dintre principalii clienţi.
"Sunt firme de la care nu te-ai aştepta să fie afectate de pe urma închiderii Oltchim, cum ar fi Alum Tulcea, cu care avem nişte contracte de livrare a leşiei (sodă caustică lichidă n.red.). Dacă Oltchim nu le-ar mai furniza materia primă ei ar trebui să se ducă să achiziţioneze din alte ţări şi cu alte costuri şi aţi văzut că Alro a rapotat şi aşa pierderi", spune Armand Ciobescu.
Rata şomajului din Râmnicu-Vâlcea care se învârte undeva în jurul nivelului de 7%, s-ar dubla în urma închiderii Oltchim, impactul social fiind unul semnificativ asupra întregii zone.
"Per total, efectul pe orizontată pe care l-ar produce închiderea Oltchim ar fi dispariţia în jur de 20.000 de locuri de muncă. Plus efectele pe verticală care nici nu le poţi estima şi asta în condiţiile în care un colos precum CET-ul ar rezista în urma închiderii Oltchim. Să spunem că se micşorează foarte mult şi rezistă, pentru că tot municipiul Râmnicu-Vâlcea este încălzit de CET apare un alt aspect. Vara aproape că se exclude ca CET-ul să furnizeze oraşului apă caldă din cauză reducerii consumului fără Oltchim, iar iarna în varianta în care să zicem ar funcţiona cu un cazan preţul la gigacalorie s-ar majora de la 800.000 de lei vechi la 2 milioane de lei vechi. În aceste condiţii nu ştiu dacă consumatorii casnici îşi vor permite să rămână branşaţi, mai ales în condiţiile în care-şi vor pierde şi locurile de muncă. Complicaţia este enormă dacă Oltchim se întâmplă să clacheze", spune Tălpăşanu.


PCC şi Ştefan Vuza - prea mici pentru Oltchim
Principalii investitori care au participat la ultima tentativă de privatizare a combinatului chimic din toamna anului trecut, sunt văzuţi de angajaţii combinatului ca fiind investitori prea mici pentru un gigant ca Oltchim care are nevoie de investiţii majore, de circa 500 milioane de euro pentru a funcţiona aşa cum a fost conceput, integrat cu rafinăria Arpechim.
În plus noul investitor de la Oltchim ar trebui să dispună şi de o reţea de benzinării prin care să vândă cantităţi importante de benzină şi motorină care ar rezulta de la Arpechim, adică în jur de 1,7 milioane de tone de motorină şi 980.000 de tone de benzină. Restul produselor ar intra în lanţul de petrochimie de la Oltchim.
"PCC şi Ştefan Vuza nu ştiu ce este aceea motorină şi benzină, iar Petrom nu ştie ce sunt spumele poliuretanice" - aşa explică un reprezentant al Oltchim faptul că nemţii de la PCC şi omul de afaceri Ştefan Vuza nu şi-au exprimat intenţia de a redeschide Arpechim şi secţia de petrochimie de la Piteşti, iar Petrom nu este interesată să investească în Oltchim deşi deţine deja rafinăria de la Piteşti.
Un lucru este cert însă. Oltchim are nevoie de un investitor serios, cu mulţi bani, experienţă şi o activitate importantă în sectorul chimic şi petrochimic.
"Orice plan se poate face la Oltchim atât timp cât ştii pe ce sumă de bani te bazezi. Desfacerea pe piaţă a produselor Oltchim nu cred că ar fi o problemă", spune Armand Ciobescu.

Câtă dreptate are neamțul

Un punct de vedere cât se poate de realist despre " binefacerile UE" ,văzute de un medic german

http://www.youtube.com/embed/WIvmpHawDlY

Noua versiune a cărții mele

http://www.scribd.com/doc/130554920/Amintiri-Din-Viata-de-Inginer-Chimist-6

m-ar interesa reacția dvs.

Un bun coleg de facultate scrie

            Distrugerea Combinatului Petrochimic Solventul Timisoara ( 1 )

 

       A treia intreprindere din Timişoara , ca valoare a producţiei industriale , după Comtim şi UMT , C.P.Solventul  avea cele mai complexe instalaţii din sud –estul Europei . Nici una din vecinele noastre , Ungaria , Iugoslavia sau Bulgaria nu deţineau instalaţii de complexitatea celor din Timisoara .Combinatul primea două din materiile prime , etilena si propilena , de la H.I.P. Pancevo , Iugoslavia , prin  conducte.

       Despre faptul că va urma un embargou împotriva Iugoslaviei , nimeni , nici de la minister nici de la FPS, nu ne-a avertizat . Am aflat însă de la japonezi . Firma Mitsui , care ne vânduse  licenţa de fabricare a polietilenei  , ne-a invitat în mai 1992, pe mine şi pe şeful secţiei de polietilenă Ioan Tincul , să facem o vizită la instalaţia lor de lângă Tokio , pentru a ne prezenta un catalizator superactiv care ne-ar fi permis să fabricăm sorturi suplimentare , în instalaţia noastră. La un lunch cu unul din vicepreşedinţi , noi am făcut propunerea ( pentru care n-aveam nici un mandat ) ca în contul tehnologiei şi primei şarje de catalizator să oferim acţiuni la Solventul pentru Mitsui . Replica preşedintelui a fost că vor fi probleme cu materia primă din cauza embargoului care se va institui împotriva Iugoslaviei . Noi habar nu aveam .

        Când s-a instituit embargoul împotriva Iugoslaviei ,în 1992 , au fost exceptate de la embargou trei intreprinderi : Hidrocentrala Porţile de Fier , Comtimul şi Solventul , astfel că vameşii n-au închis robinetele de la graniţă .Sârbii au oprit însă livrarea etilenei , pentru care aveau şi ei instalaţii de prelucrare , dar au continuat să livreze propilena , pe care n-o puteau prelucra. Conform contractului , pentru cele două materii prime primite , România livra Iugoslaviei , în contrapartidă sare , polistiren şi nafta ( materia primă pentru fabricarea propilenei şi etilenei ) . Dacă fără sare şi polistiren cooperarea putea funcţiona , fară nafta nu se putea , iar barjele cu nafta au fost secrestate în portul Giurgiu , desigur de către vameşii români , care n-au vrut să înţeleagă că acest produs face parte din cooperare, astfel că-n scurt timp sârbii n-au mai putut fabrica nici ei propilena .

       După o scurtă perioadă de derută , când se prefigura închiderea completă a Combinatului şi trimiterea în şomaj a peste 1 500 de oameni , H.I.P.Pancevo a propus şi Solventul a acceptat , ca una din conducte să fie utilizată în sens invers pentru livrarea naftei ( ulterior şi motorină ) din România în Iugoslavia . Pentru această operaţie s-a stabilit să se respecte condiţiile de transport din contractul de cooperare , dar , de data aceasta cheltuielile respective urma să le platească partea sârbă sub formă de propilenă .

        În aceste condiţii în care una din materiile prime lipsea cu desăvârşire iar cealaltă se primea cu ţârâita , cu cisternele pe calea ferată , situaţia economică a Solventului s-a degradat serios, totuşi s-a reuşit performanţa supravieţuirii embargoului , fără să reducă personalul , altfel decât pe cale naturală

         Fondul Proprietaţii de Stat  (FPS ) , acţionarul majoritar , a organizat un concurs internaţional  pentru angajarea unui manager de criză , care urma să fie plătit din fonduri europene.Poziţia  a fost câştigată de un manager francez cu experienţă, care conducea o firmă franceză din România , Patrick de Valois , care urma să-l ajute pe directorul general .Pe banii europeni s-a făcut un audit financiar de către o firmă engleză şi un studiu de piaţă de către o firmă italiană , toate angajate de FPS. Rezultatul auditului financiar  a fost bun , iar produsele Solventului aveau piaţă de desfacere . Patrick de Valois ,după ce a studiat situaţia, a tras concluzia că ceea ce lipsea Solventului , pentru a se redresa , era  capitalului circulant , adică era nevoie de un credit bancar . Între timp Solventul acumulase datorii la furnizorul de gaz metan şi de energie electrică .Datorii la stat nu avea , pentru că banca nu elibera banii de salarii până nu se achitau obligaţiile catre stat , inclusiv CAS –ul.Era  însă pericolul ca odată obtinut creditul bancar , banii să fie luaţi de cei la care aveam datorii , aşa că s-a realizat  un plan de achitare a datoriilor , treptat , lunar , pe timp de un an , care a fost acceptat şi semnat de directorii generali de la Romgaz şi Renel .Cu documentele respective , plan de restructurare ,audit financiar , studiu de piaţă şi aranjamentele cu Romgaz şi Renel , directorul general al  Solventului împreună cu managerul de criză s-au prezentat la o bancă străină , de unde se spera să se obţină creditul. Totul a fost în regulă , doar că banca a cerut ca protocoalele semnate cu Romgaz şi Renel să fie vizate de Ministrul industriilor , care era Călin Popescu- Tăriceanu.Era  iunie 1997 .Directorul general n-a reuşit să fie primit de ministru , aşa că a obţinut semnătura unui ministru adjunct , dar banca n-a acceptat decât semnătura ministrului.

      În acest timp, într-o zi din iunie 1997,  soseşte un telex de la minister , cam pe la ora 10.00 ,în care se cerea ca până la ora 13.00 să comunicăm la minister trei poziţii din bilanţul contabil . Directorul general Petre Marin era la Bucureşti , aşa că telexul a ajuns la mine ( eram director producţie ) , iar IO l-am trimis la directorul economic ca să scoată datele respective din bilanţ.Când am primit rezultatul am observat că datele respective nu ne avantajează aşa că nu am trimis răspunsul la minister . A doua zi în presă a apărut lista celor douăzeci de intreprinderi pe care se angajase premierul Victor Ciorbea , în faţa delegaţiei FMI , să le lichideze , ca fiind “ găuri negre “ ale economiei .Solventul nu era printre ele .Lista a fost subiectivă , cele trei pozitii din bilanţ nefiind semnificative , dovadă că au fost incluse pe listă intreprinderi cu potenţial , cel mai evident fiind al Şantierului naval Drobeta Turnu-Severin care avea contracte de construire a unor nave , pentru  firme străine , pentru următorii doi ani .Tot “găuri negre “au fost considerate de guvernul Ciorbea şi douăzeci de complexe avicole şi de creştere a porcilor , pe care cu “ mândrie “ le-a lichidat . Imaginile prezentate de televiziune cu porci numai piele si oase , înfometaţi , erau de groază . Rezultatul l-am simţit personal , aproape imediat , pentru că dacă până atunci aveam piaţă de desfacere pentru porumbul sau grâul pe care-l obţineam de pe pământul moştenit , livrându-l direct din câmp la gară sau bazele de colectare, începând cu 1998 nu mai aveam cui vinde produsele .Aşa am ajuns să importăm 80 % din produsele alimentare de care avem nevoie.

      Managerul nostru de criză , Patrick de Valois , era şi expert al Ministerului de Externe al Franţei în probleme ale economiei româneşti . În iunie 1997 este invitat să ţină o conferinţă la Sorbona , după care la Ambasada României are loc un coctail , la care participă , printre alţii şi vicepreşedintele FPS Bogdan Baltazar şi Călin Popescu – Tăriceanu , ministrul industriilor . Patrick de Valois se gândeşte să profite de ocazie pentru a aborda problema Solventului , aşa că se apropie cu un pahar de coniac în mână de cei doi demnitari români şi începe să spună ce problemă îl frământă. La scurt timp după ce începe însă Bogdan Baltazar îl întrerupe zicând : “ Lăsaţi-l să moară , nu vă mai zbateţi pentru el , n-are nici –o şansă . “ Francezul rămâne perplex . Încearcă  să le explice că vor obţine un preţ mai bun pentru el dacă este în funcţiune decât dacă este oprit , că oricine încearcă să vândă ceva pregăteşte obiectul respectiv. Văzând după feţele lor că nu i-a convins , le dă  exemplul maşinii care urmează să fie vândută , este spălată curăţită , eventual vopsită , reparată ca să funcţioneze . Faptul că de exemplu consumă mai multă benzină sau ulei decât normal se poate rezolva ulterior , dar cumpărătorul are totuşi un bun util , şi nu o gramadă de fier vechi ( francezul nu ştia că încă din 1990 , de când Petre Roman a declarat că “ industria românească este o grămadă de fier vechi “ , demnitarii români făceau eforturi disperate ca să transforme “ ideea “ în realitate ) . Tăriceanu , sesizând gafa lui Baltazar , intervine , încercând să mai dreagă busuiocul ,zicându-i să vină la minister , la el , cu un plan de restructurare , cu reducere de personal , etc.De fapt Patrick de Valois dorea doar o semnătură a ministrului pe cele două acorduri de plată eşalonată a datoriilor la gaz şi energie electrică .După întoarcerea în România , Patrick de Valois ia legatura cu şeful de cabinet al ministrului , obţine o audienţă pentru ora 8.00 , într-una din zilele următoare , dar când se prezintă este anunţat că domnul ministru Călin Popescu -Tăriceanu a trebuit să plece urgent la guvern , fixându-se o altă întâlnire . Lucrurile s-au repetat încă de două ori , aproape la fel , fiind evident că Tăriceanu nu vrea să-l primească .Abia după aproape trei luni s-a reuşit obţinerea semnăturii lui Tăriceanu , cam la mijlocul lui septembrie .În sfârşit se predă documentaţia la bancă ,, urmând să se astepte doar întrunirea consiliului de administraţie pentru aprobarea creditului.

      In 26 sept.1997 are loc declaratia presedintelui Emil Constantinescu , sub forma unui discurs dramatic prezentat la televiziune , despre cum va lupta el cu coruptia si jaful din economie , anunţă  că Solventul a încălcat embargoul cu Iugoslavia , cere destituirea conducerii  intreprinderilor nominalizate şi anchetarea lor penală . Pentru Solventul anunţă un prejudiciu adus statului de 7 miliarde de lei .

      Mult timp am crezut că ieşirea presedintelui a fost spontană , nepremeditată , din propria iniţiativă. Apoi am corelat anumite fapte petrecute anterior . Cu circa două săptămâni înainte , a venit la mine la birou o tânără ingineră stagiară, ţărănistă , care mi-a spus  “Domnule inginer , vi se pregăteşte ceva foarte urât. Mai mult nu pot să spun “ .N-am luat în serios avertismentul şi nu l-am discutat cu nimeni.Astăzi sunt convins că şi semnarea eşalonării datoriilor de către ministrul Tăriceanu s-a facut după ce deja ştia că urma să primim o lovitură de la cel mai înalt nivel şi că semnătura sa nu ne va mai folosi la nimic.

     După ce embargoul cu Iugoslavia a fost ridicat , prin septembrie 1996 , doi funcţionari de la Curtea de conturi a judeţului Timiş , au efectuat un control la Solventul. Controlul s-a finalizat cu un raport care analiza în special operaţiunea de livrare nafta şi motorina către Iugoslavia , în perioada embargoului , rezultând , după părerea lor că trebuia plătit TVA-ul , propunând şi sancţiuni pentru conducere . Noi am contestat aceasta pe motiv că la o prestare de servicii către o firmă externă , conform legii , nu se plăteşte TVA. Prin decembrie , acelaşi an , folosind date din raportul respectiv , în cotidianul local Renaşterea bănăţeana apare un articol care acuza Solventul de încălcarea embargoului . În martie 1997 , ziarul România liberă începe o campanie de presă având ca subiect  ipoteza încălcarii embargoului de către Solventul, în care timp de câteva săptămâni , pe pagini intregi , se fabulează , îmbinand date reale cu insinuări şi presupuneri  , folosind ca bază  raportul Curţii de conturi . Campania se termină cu publicarea unei scrisori a Generalului Costică Voicu , Şeful Inspectoratului General de Poliţie , în care acesta  răspunde somaţiei lui Băcanu (a somat poliţia să ia măsuri împotriva noastră , dar propria lui reclamaţie împotriva noastră nu şi-a publicat-o), că în urma analizei Raportului Curţii de conturi nu există elemente care să justifice sesizarea parchetului în vedere începerii urmăririi penale  a conducerii Solventului.

       În urma directivelor date de preşedinte, instituţiile statului se pun pe treabă , aşa că a doua zi , AGA ( Adunarea generală a acţionarilor, formată din doi reprezentanti ai FPS –ului si unul al FPP –ului) , destituie din funcţie pe directorul general şi pe directorul producţiei  , numeşte un ţărănist administrator şi un liberal director producţie , iar directorii destituiţi sunt luaţi de  poliţie , cu maşinile poliţiei , în prezenţa televiziunii , pentru declaraţii şi anchete.AGA  era formată din doi reprezentanţi de la FPS  şi  unul de la FPP ( Fondul proprietăţii private ). Doamna Iovan se eschivează să participe la această mascaradă şi anunţă că nu poate veni la şedinţă , dar şeful local al FPS-ului emite urgent o împuternicire pentru ţărănistul Viorel Sasca , cel de-al doilea reprezentant FPS , ca nu cumva şedinţa să se amâne , astfel că decizia a fost luată practic de o singură persoană.

      Dacă preşedintele Emil Constantinescu ar avea scuza , să zicem ,  că a fost dezinformat referitor la Solventul , nu acelaşi lucru se poate spune despre Viorel Sasca. El era inginer chimist , lucra într-un institut de cercetare , cunoştea bine problemele de la Solventul , inclusive povestea cu embargoul .Cunoştea inclusiv planul de restructurare , care cuprindea printre altele si înlocuirea Cold –boxului , care crease probleme , cu o instalaţie modernă de site moleculare ( PSA ) ,pentru obţinerea hidrogenului de înaltă puritate.Anexele tehnice ale contractului respective erau deja semnate , se astepta intrarea creditului pentru semnarea părţii comerciale a contractului. Cu toate acestea a pus umărul cu entuziasm la dărâmarea Solventului . Doar pentru o bursă de 6 luni   în străinătate şi un post de consilier judetean ?

       Preşedintele sindicatului , Mircea Ţigan ,în ziua în care se ţinea AGA , a venit la mine şi m-a intrebat ce părere am dacă sindicatul să organizeze sau nu o demonstraţie de protest împotriva destituirii noastre.I-am spus să nu agite spiritele , în speranţa că noua conducere , având sprijin guvernamental va face treabă.

      Banca a aflat ce s-a întâmplat la Solventul şi când noua conducere s-a dus după creditul promis , a răspuns că nu este nici o problemă , doar că doresc o scrisoare de la FPS , în care să se arate că deşi au schimbat conducerea , politica lor faţă de Solventul a rămas aceeaşi , anume că doresc continuarea producţiei.

      Noul administrator , însoţit de fostul director general s-au dus la FPS după scrisoarea cerută de bancă. FPS-ul întocmeşte scrisoarea respectivă , dar ea nu este semnata de preşedintele Sorin Dimitriu ,nu este semnată nici de  vicepreşedintele Bogdan Baltazar,nu este semnată nici măcar de directorul general Mihuţ , ci doar de un funcţionar de nivelul patru , directorul direcţiei petrochimie.Pentru bancă pozitia reală a FPS –ului era clară , aşa că a amânat acordarea creditului sine-die.

      Noua conducere , care nu avea însă intenţia de a continua producţia , în luna următoare disponibilizează 1 000 de salariaţi , cărora guvernul le oferea o compensaţie de 12 salarii ,promiţând că peste un an se va relua producţia , iar ei fiind specialişti vor fi reangajaţi.N-au mai fost reangajaţi nici după un an, nici după zece ani , practic odată cu intervenţia preşedintelui Emil Constantinescu , Solventul şi-a oprit producţia . Restul personalului a fost o obligat să se pensioneze ( cei care indeplineau condiţiile ) , foarte puţini au mai lucrat o perioadă în micile instalaţii de plastifianţi şi ca paznici.Pentru Timisoara impactul n-a fost mare , oamenii şi-au gasit de lucru , dar mult sub nivelul lor de calificare , majoritatea ca  paznici sau la banda de montaj a unor sucursale straine.

     Conducerea compexului HIP Pancevo , la un moment dat a oferit acţiuni în valoare de un million de dolari în schimbul a unui număr echivalent de acţiuni de la Solventul , dar FPS –ul a respins oferta .După un timp , FPS-ul a vândut Solventul unei firme pe care o interesa cele 35 ha de teren si nu sa produca   , iar din 2008 s-a început taierea instalaţiilor şi vinderea lor ca fier vechi.

        În Delaware rafinăria Valero este închisă de câţiva ani , dar nimeni nu aprobă tăierea ei pentru fier vechi . Dimpotrivă pe agenda unor candidaţi la alegerile locale sau pentru Congresul SUA , apare preocuparea pentru repornirea rafinariei , ceea ce ar insemna multe joburi de înaltă calificare . De câte ori circul pe Interstate 95 şi trec pe lângă un complex petrochimic aflat în Philadelphia , mi-a aduc aminte de Solventul , care nu arăta cu nimic mai rău şi se afla , la fel , înconjurat de locuinţe.

     Sfârşitul Solventului m-a durut , pentru că ani de zile mi-am pus întreaga capacitate şi energie ca lucrurile să meargă mai bine , acolo unde lucram.Am simţit o anumită mândrie că am reuşit să-mi aduc contribuţia pentru ca Solventul să supravieţuiască celor patru ani de embargou .Aceasta ne-a costat , pe mine şi alţi patru colegi :Petre Marin -director general , Nicolae Bodeanu –director comercial, Domiţian Misăilă-director economic şi Gheorghe Giurgiulescu-şef instalaţie , terfelirea în presă , şase ani de hărţuire din partea justiţiei , pe traseul poliţie , parchet , judecătorie , tribunal , curtea de apel , din nou judecatorie , tribunal , curtea de apel , parchet , poliţie , parchet , ca-n final parchetul să ia decizia de încetarea urmăririi penale.Dosarul a atins o jumătate de metru înălţime .

       Totuşi , nu demult , un articol al venerabilului şi neobositului luptător pentru drepturile românilor din Valea Timocului , Domnul Cristea Sandu- Timoc , m-a făcut să simt un regret că nu am făcut ceva ce se putea face în perioada embargoului .Domnia sa spunea că nu s-a profitat de poziţia noastră favorabilă pentru a cere sârbilor drepturi pentru românii de pe Valea Timocului . Aşa este şi regret . Mai mult decât atât , unul din oamenii de bază în operaţiunea respectivă a fost un român din Iugoslavia , Ion Bălan , care avea acces la nivele foarte înalte . Prin el se putea cere multe şi sunt convins că s-ar fi obţinut .Eram dezinformat şi intoxicat de faptul că românii din Banatul sârbesc aveau biserici româneşti şi şcoli primare în limba română , nu ştiam ce urât se poartă sârbii cu fraţii noştrii din Valea Timocului .Atunci puteam să acţionez cu fapta , azi , din păcate ,numai cu vorba.

        Toate intreprinderile din Timişoara care s-au privatizat , Dermatina , Extraceram , Optica  , Industria lânii , Electromotor , Electrotimiş , Tehnometal , 6 Martie , Fabrica de zahăr , Fabrica de ulei ,Guban, Modern, Begapam ,Fructus , UMT , Comtim ,ş.a , au fost distruse , cumpărate pe nimic pentru speculaţii imobiliare cu terenul lor.Sunt două excepţii notabile Azur , preluat de o firmă americană şi Detergenţii ( o parte ) , preluat de Procter & Gamble , care şi-au păstrat profilul.

       Distrugerea economiei naţionale nu poate fi explicată decât prin trădarea poporului român de către cei care au ajuns să-l conducă în ultimii douăzeci de ani . Faptul că am fost trădaţi , iar trădarea are un preţ , rezultă şi din îmbuibarea în care trăiesc cei care au fost sau sunt la putere . Paralel cu economia s-a distrus cercetarea ştiinţifică , s-a desfiinţat armata ( nu mai avem demult soldaţi , în schimb avem o grămadă de generali ) ,iar acum este la ordinea zilei distrugerea sănătăţii , învăţământului şi sistemului de pensii .A mai rămas ceva  ? Da , biserica , din care nu s-a reuşit , deocamdată , decât scoaterea semnului de carte tricolor din Evanghelie .Materialiştii atei care sunt la putere un singur lucru nu pot să ne ia , atâta timp cât rămânem creştini : speranţa .

 

Delaware ,Sept.2010                                                                           Ioan Ispas