Semnificația Înălțării - prin
ce trece sufletul în cele 40 de zile
In cea de-a
40-a zi de la Paște se celebreaza Inălțarea lui Iisus
la ceruri. Inălțarea are vechi rădăcini religioase si semnifică, de fapt,
momentul in care sufletul se desprinde definitiv de trup si de aceasta lume si
se duce înapoi în dimensiunea din care a venit.
Dincolo de referirea stricta la Iisus ca personaj istoric si la perioada scursa intre moartea pe cruce si ziua in care si-a anuntat ucenicii ca se duce la Tatal, aproape toate religiile, inclusiv crestinismul ortodox, admit ca la moarte, in procesul despartirii sufletului de trup, exista niste etape de "dematerializare".
In cele 40 de zile, sufletul trece printr-o serie de procese care vor determina daca defunctul se duce "sus" sau "jos".
Medicina recunoaste ca ultimele celule ale corpului mor dupa trei zile. Pe de alta parte, exista o credinta populara precum ca persoanele aflate in moarte clinica "invie" in cel mult trei zile, perioada in care trebui tinute la vedere - in caz ca isi revin.
Clarvazatorii spun ca, vreme de trei zile, sufletul ramane legat de trup prin "cordonul de argint", iar corpul fizic inca mai emana o aura energetica ce se stinge treptat.
In clipa decesului - se zice - ingerul pazitor cu care este daruita fiecare persoana la botez ia sufletul "de mana" si il conduce prin toate etapele pe care le are de parcurs.
In cea dintai zi, inaintea sufletului trec toate faptele pe care le-a facut in aceasta viata, bune si rele laolalta. In jurul sufletului apar ingerii pe care i-a castigat, dar si diavolii care au fost chemati prin faptele rele. Intre cele doua tabere se da o lupta atat de grea, incat - se zice - bietul suflet este inspaimantat si nu trebuie sub niciun fel sa cedeze fricii.
In cea de-a doua zi, ingerul pazitor duce sufletul prin toate locurile pe unde a umblat, iar acolo vede toti oamenii, toate fiintele pe care le-a facut sa sufere sau le-a fericit, si simte tot regretul sau bucuria care i se cuvin "pe lumea cealalta".
Sufletul vede toate pacatele si faptele pozitive savarsite si isi face o imagine despre vina adunata in existenta pamanteana.
In ziua a treia, dupa ce si-a revazut viata in intregime, sufletul este condus in Lumina, spre tronul pe care sta Tatal. Apoi se intoarce langa trupul cel de tarana. Vede rudele si cunoscutii adunati langa capataiul sicriului, le simte durerea, ii intelege si intelege, de asemenea, ca el pleaca pentru totdeauna.
In egala masura insa intelege, fiind acum desprins de cele lumesti si constient de Cale, Adevar si Viata, ca lor, cei lasati in urma, le ramane posibilitatea de a-si indrepta existenta si de a trai conform legilor divine: iubire, mila, modestie, incredere, bucurie.
Incepand cu ziua a patra si pana in ziua a noua, spun preotii, sufletul trece prin vamile ceresti: vama pentru hulire, vama pentru barfa, vama pentru manie, vama pentru lacomie etc. In functie de marimea pacatelor din viata pamanteana, sufletul merge mai departe spre Rai sau este oprit la o anumita vama, acolo unde a pacatuit cel mai mult si nu mai poate fi iertat.
Din ziua a zecea i se acorda sufletului posibilitatea de a vedea si lumea de jos, Iadul, unde zaboveste 30 de zile.
Pentru a ajuta sufletul sa capete iertare si sa urce spre Rai, in perioada celor 40 de zile se cuvine ca rudele mortului sa faca pomeniri, sa imparta celor saraci, sa se roage pentru iertarea defunctului si să plătească slujbe la biserica.
Intr-a 40-a zi, spune credinta ortodoxa, sufletul este infatisat din nou dinaintea tronului de lumina pe care sta Tatal, care are de-a dreapta pe Fiul si in stanga Sfantul Duh. Acolo i se comunica sufletului destinatia pe care o va lua si i se da posibilitatea de a-si ispasi pacatele, o vreme mai scurta sau mai lunga, pentru a urca apoi din nou la Creator, acolo unde îi este locul.
Acesta cronologie a dus la stabilirea ocaziilor cu care se fac pomenirile pentru cel decedat: la trei, noua si 40 de zile.
Dincolo de referirea stricta la Iisus ca personaj istoric si la perioada scursa intre moartea pe cruce si ziua in care si-a anuntat ucenicii ca se duce la Tatal, aproape toate religiile, inclusiv crestinismul ortodox, admit ca la moarte, in procesul despartirii sufletului de trup, exista niste etape de "dematerializare".
In cele 40 de zile, sufletul trece printr-o serie de procese care vor determina daca defunctul se duce "sus" sau "jos".
Medicina recunoaste ca ultimele celule ale corpului mor dupa trei zile. Pe de alta parte, exista o credinta populara precum ca persoanele aflate in moarte clinica "invie" in cel mult trei zile, perioada in care trebui tinute la vedere - in caz ca isi revin.
Clarvazatorii spun ca, vreme de trei zile, sufletul ramane legat de trup prin "cordonul de argint", iar corpul fizic inca mai emana o aura energetica ce se stinge treptat.
In clipa decesului - se zice - ingerul pazitor cu care este daruita fiecare persoana la botez ia sufletul "de mana" si il conduce prin toate etapele pe care le are de parcurs.
In cea dintai zi, inaintea sufletului trec toate faptele pe care le-a facut in aceasta viata, bune si rele laolalta. In jurul sufletului apar ingerii pe care i-a castigat, dar si diavolii care au fost chemati prin faptele rele. Intre cele doua tabere se da o lupta atat de grea, incat - se zice - bietul suflet este inspaimantat si nu trebuie sub niciun fel sa cedeze fricii.
In cea de-a doua zi, ingerul pazitor duce sufletul prin toate locurile pe unde a umblat, iar acolo vede toti oamenii, toate fiintele pe care le-a facut sa sufere sau le-a fericit, si simte tot regretul sau bucuria care i se cuvin "pe lumea cealalta".
Sufletul vede toate pacatele si faptele pozitive savarsite si isi face o imagine despre vina adunata in existenta pamanteana.
In ziua a treia, dupa ce si-a revazut viata in intregime, sufletul este condus in Lumina, spre tronul pe care sta Tatal. Apoi se intoarce langa trupul cel de tarana. Vede rudele si cunoscutii adunati langa capataiul sicriului, le simte durerea, ii intelege si intelege, de asemenea, ca el pleaca pentru totdeauna.
In egala masura insa intelege, fiind acum desprins de cele lumesti si constient de Cale, Adevar si Viata, ca lor, cei lasati in urma, le ramane posibilitatea de a-si indrepta existenta si de a trai conform legilor divine: iubire, mila, modestie, incredere, bucurie.
Incepand cu ziua a patra si pana in ziua a noua, spun preotii, sufletul trece prin vamile ceresti: vama pentru hulire, vama pentru barfa, vama pentru manie, vama pentru lacomie etc. In functie de marimea pacatelor din viata pamanteana, sufletul merge mai departe spre Rai sau este oprit la o anumita vama, acolo unde a pacatuit cel mai mult si nu mai poate fi iertat.
Din ziua a zecea i se acorda sufletului posibilitatea de a vedea si lumea de jos, Iadul, unde zaboveste 30 de zile.
Pentru a ajuta sufletul sa capete iertare si sa urce spre Rai, in perioada celor 40 de zile se cuvine ca rudele mortului sa faca pomeniri, sa imparta celor saraci, sa se roage pentru iertarea defunctului si să plătească slujbe la biserica.
Intr-a 40-a zi, spune credinta ortodoxa, sufletul este infatisat din nou dinaintea tronului de lumina pe care sta Tatal, care are de-a dreapta pe Fiul si in stanga Sfantul Duh. Acolo i se comunica sufletului destinatia pe care o va lua si i se da posibilitatea de a-si ispasi pacatele, o vreme mai scurta sau mai lunga, pentru a urca apoi din nou la Creator, acolo unde îi este locul.
Acesta cronologie a dus la stabilirea ocaziilor cu care se fac pomenirile pentru cel decedat: la trei, noua si 40 de zile.
NB: Nu am înțeles de ce pasajul marcat cu galben se
referă la rude, care trebuie să plătească la biserică...sufletul este unic,
este al celui decedat și nu are treabă cu ceilalți.
