Statul prost manager

În anul 1854, când a fost construită prima linie de cale ferată pe teritoriul României, în Banat, pe ruta Oraviţa-Buziaş, lua fiinţă şi cea mai profesionistă, mai disciplinată şi responsabilă breaslă: aceea a lucrătorilor feroviari. De acelasi autor Justiţie dezlegată la ochi Eternul început la români Un buget pentru statul asistenţial Publicitate Noul Audi A3 SportBack www.audi-oferte.ro Inscrie-te pentru test drive, aici. Ceva mai târziu, în 1880, când a luat fiinţă Compania Naţională Căile Ferate Române (C.F.R.), lucrătorii feroviari îşi transformaseră numele în renume şi apoi în legendă: erau numiţi Armata a doua a ţării! Disciplina în această profesie era literă de lege! Dar, cu timpul, şi în acest domeniu s-a cuibărit obiceiul românesc al lipsei de răspundere, al aruncării pisicii în curtea vecinului pentru a scăpa de pedeapsă. La primul accident mai serios pe căile ferate române, produs în anul 1923 în Gara Vitileanca (azi Săhăteni), în apropiere de Buzău, soldat cu 66 de morţi şi 105 răniţi în urma ciocnirii Acceleratului de Chişinău cu un mărfar în staţionare, singurul lucrător feroviar găsit vinovat de tragedia produsă a fost… acarul Păun. Evident că acarul nu a schimbat de capul lui macazul şinelor de cale ferată. O fi primit el nişte ordine şi dispoziţii. Însă toţi şefii lui pe scară ierarhică au scăpat basma curată, iar amărâtul de acar a înfundat puşcăria. Mi-am adus aminte de această scurtă istorioară în urmă cu câteva zile când am urmărit o anchetă jurnalistică despre creşterea, descreşterea şi falimentarea C.F.R Marfă, considerată cea mai mare companie feroviară din sud-estul României (cu 6 000 de locomotive şi 60 000 de vagoane). În derularea acestui proces distructiv, demolator, nu acarii au pus compania pe butuci, nici măcar impiegaţii de mişcare, ci înşişi oamenii statului numiţi în funcţii de conducere în ultimii 23 de ani: miniştri, secretari şi subsecretari de stat, directori generali şi alţi (i)responsabili din Ministerul Transporturilor, numiţi în totalitate pe criterii pur politice (mai nou, aflu că noul director general al Metrorex este „ospătarul şef” de la o cantină a săracilor din Capitală!). Despre ce s-a întâmplat în perioada de tranziţie cu mai toate companiile de stat din România se pot scrie biblioteci întregi. Volume aşezate sub un titlu scurt şi pe înţelesul tuturor: Statul este cel mai prost gospodar! Averea lui este a tuturor şi a nimănui! Ehei, dar nu chiar a nimănui! Pentru că mărimile de care aminteam mai înainte şi-au făcut averi din funcţiile ocupate. Directorii români de companii de stat au salarii gonflabile, însă fac cele mai mari „găuri negre” în vistieria ţării. Am în faţă o statistică oficială dureroasă: cele 600 de companii de stat şi regii autonome din România produc numai 6 % din Produsul Intern Brut, însă deţin 30 % din totalul arieratelor! Jaf în toată regula! Se vehiculează ideea că singura lor şansă de însănătoşire este privatizarea. Decidenţii noştri politici (parlamentarii) şi cei guvernamentali şi-au făcut din privatizare un fetiş şi au rămas cu această obsesie. Cred însă că 80 % din privatizările din România după 1991, multe din ele făcute cu investitori numiţi pompos „strategici”, au eşuat din cauza hoţiilor. Exemple se găsesc în toate judeţele şi nici Vrancea nu face excepţie: Chimica Mărăşeşti, Fabrica de zahăr de la Tătăranu, ISEH, CPL, Laminorul şi multe altele din Focşani sunt, azi, ruine, nu pentru că nu aveau piaţă, ci pentru că au fost „manageriate” spre dispariţie. Nu oricum, ci cu bună ştiinţă! Cu program! Nu am nici o urmă de îndoială să afirm acest adevăr! Dacă pentru accidentul feroviar de la Săhăteni, din urmă cu 90 de ani, a fost găsit, totuşi, un vinovat…fără vină (acarul Păun fiind reabilitat spre sfârşitul vieţii lui, din lipsă de probe împotriva lui!), în cazul prăbuşirii companiilor de stat şi a dispariţiei sutelor, ba chiar a miilor de întreprinderi din patrimoniul economic românesc funcţionează proverbul „ce-a mâncat lupul e bun mâncat!”. Dar statul român nu este interesat să dea de urma „lupilor” care au prăduit economia. Ca şi predecesorii lui, şi actualul guvern îşi face iluzia că Oltchim, CFR Marfă, Hidroelectrica şi alte zeci de companii de stat vor continua să trăiască numai prin privatizare. Am o opinie nuanţată: că schimbarea unui proprietar cu altul nu schimbă cu nimic o realitate. Numai oamenii valoroşi schimbă realităţile. Omul sfinţeşte locul şi, ca urmare, salvarea companiilor de stat, a oricărei companii stă în alegerea unor manageri cu calităţi profesionale şi morale pământene: să fie competenţi, plini de iniţiativă, disciplinaţi, ordonaţi, prevăzători, energici şi hotărâţi, pătrunşi de simţul datoriei şi al răspunderii. Spunând acest lucruri, mă gândeam la declaraţiile negociatorului şef al FMI pentru România, olandezul Erik de Frijer, care, în discuţiile cu actualii guvernanţi români pe tema companiilor de stat cu pierderi din ţara noastră, punea degetul pe i şi oferea ca exemplu sora noastră latină mai mare, Franţa. El spunea că a lucrat ca expert al FMI şi în Franţa, dar acolo companiile de stat au rezultate bune, managementul lor este performant. Marile companii de stat - de căi ferate, gaze, din energie, silvicultura şi altele – din ţara iluminismului nu sunt privatizate, nu produc arierate şi vor rămâne ale statului, pentru că sunt bine gestionate. În era IT, când informaţia circulă cu o viteză uluitoare şi poţi afla cu uşurinţă experienţa bună a statelor pusă în slujba cetăţenilor, România a avut parte numai de cârmuitori autişti.

Citeste mai mult: adev.ro/mjjyc7

În anul 1854, când a fost construită prima linie de cale ferată pe teritoriul României, în Banat, pe ruta Oraviţa-Buziaş, lua fiinţă şi cea mai profesionistă, mai disciplinată şi responsabilă breaslă: aceea a lucrătorilor feroviari. De acelasi autor Justiţie dezlegată la ochi Eternul început la români Un buget pentru statul asistenţial Publicitate Noul Audi A3 SportBack www.audi-oferte.ro Inscrie-te pentru test drive, aici. Ceva mai târziu, în 1880, când a luat fiinţă Compania Naţională Căile Ferate Române (C.F.R.), lucrătorii feroviari îşi transformaseră numele în renume şi apoi în legendă: erau numiţi Armata a doua a ţării! Disciplina în această profesie era literă de lege! Dar, cu timpul, şi în acest domeniu s-a cuibărit obiceiul românesc al lipsei de răspundere, al aruncării pisicii în curtea vecinului pentru a scăpa de pedeapsă. La primul accident mai serios pe căile ferate române, produs în anul 1923 în Gara Vitileanca (azi Săhăteni), în apropiere de Buzău, soldat cu 66 de morţi şi 105 răniţi în urma ciocnirii Acceleratului de Chişinău cu un mărfar în staţionare, singurul lucrător feroviar găsit vinovat de tragedia produsă a fost… acarul Păun. Evident că acarul nu a schimbat de capul lui macazul şinelor de cale ferată. O fi primit el nişte ordine şi dispoziţii. Însă toţi şefii lui pe scară ierarhică au scăpat basma curată, iar amărâtul de acar a înfundat puşcăria. Mi-am adus aminte de această scurtă istorioară în urmă cu câteva zile când am urmărit o anchetă jurnalistică despre creşterea, descreşterea şi falimentarea C.F.R Marfă, considerată cea mai mare companie feroviară din sud-estul României (cu 6 000 de locomotive şi 60 000 de vagoane). În derularea acestui proces distructiv, demolator, nu acarii au pus compania pe butuci, nici măcar impiegaţii de mişcare, ci înşişi oamenii statului numiţi în funcţii de conducere în ultimii 23 de ani: miniştri, secretari şi subsecretari de stat, directori generali şi alţi (i)responsabili din Ministerul Transporturilor, numiţi în totalitate pe criterii pur politice (mai nou, aflu că noul director general al Metrorex este „ospătarul şef” de la o cantină a săracilor din Capitală!). Despre ce s-a întâmplat în perioada de tranziţie cu mai toate companiile de stat din România se pot scrie biblioteci întregi. Volume aşezate sub un titlu scurt şi pe înţelesul tuturor: Statul este cel mai prost gospodar! Averea lui este a tuturor şi a nimănui! Ehei, dar nu chiar a nimănui! Pentru că mărimile de care aminteam mai înainte şi-au făcut averi din funcţiile ocupate. Directorii români de companii de stat au salarii gonflabile, însă fac cele mai mari „găuri negre” în vistieria ţării. Am în faţă o statistică oficială dureroasă: cele 600 de companii de stat şi regii autonome din România produc numai 6 % din Produsul Intern Brut, însă deţin 30 % din totalul arieratelor! Jaf în toată regula! Se vehiculează ideea că singura lor şansă de însănătoşire este privatizarea. Decidenţii noştri politici (parlamentarii) şi cei guvernamentali şi-au făcut din privatizare un fetiş şi au rămas cu această obsesie. Cred însă că 80 % din privatizările din România după 1991, multe din ele făcute cu investitori numiţi pompos „strategici”, au eşuat din cauza hoţiilor. Exemple se găsesc în toate judeţele şi nici Vrancea nu face excepţie: Chimica Mărăşeşti, Fabrica de zahăr de la Tătăranu, ISEH, CPL, Laminorul şi multe altele din Focşani sunt, azi, ruine, nu pentru că nu aveau piaţă, ci pentru că au fost „manageriate” spre dispariţie. Nu oricum, ci cu bună ştiinţă! Cu program! Nu am nici o urmă de îndoială să afirm acest adevăr! Dacă pentru accidentul feroviar de la Săhăteni, din urmă cu 90 de ani, a fost găsit, totuşi, un vinovat…fără vină (acarul Păun fiind reabilitat spre sfârşitul vieţii lui, din lipsă de probe împotriva lui!), în cazul prăbuşirii companiilor de stat şi a dispariţiei sutelor, ba chiar a miilor de întreprinderi din patrimoniul economic românesc funcţionează proverbul „ce-a mâncat lupul e bun mâncat!”. Dar statul român nu este interesat să dea de urma „lupilor” care au prăduit economia. Ca şi predecesorii lui, şi actualul guvern îşi face iluzia că Oltchim, CFR Marfă, Hidroelectrica şi alte zeci de companii de stat vor continua să trăiască numai prin privatizare. Am o opinie nuanţată: că schimbarea unui proprietar cu altul nu schimbă cu nimic o realitate. Numai oamenii valoroşi schimbă realităţile. Omul sfinţeşte locul şi, ca urmare, salvarea companiilor de stat, a oricărei companii stă în alegerea unor manageri cu calităţi profesionale şi morale pământene: să fie competenţi, plini de iniţiativă, disciplinaţi, ordonaţi, prevăzători, energici şi hotărâţi, pătrunşi de simţul datoriei şi al răspunderii. Spunând acest lucruri, mă gândeam la declaraţiile negociatorului şef al FMI pentru România, olandezul Erik de Frijer, care, în discuţiile cu actualii guvernanţi români pe tema companiilor de stat cu pierderi din ţara noastră, punea degetul pe i şi oferea ca exemplu sora noastră latină mai mare, Franţa. El spunea că a lucrat ca expert al FMI şi în Franţa, dar acolo companiile de stat au rezultate bune, managementul lor este performant. Marile companii de stat - de căi ferate, gaze, din energie, silvicultura şi altele – din ţara iluminismului nu sunt privatizate, nu produc arierate şi vor rămâne ale statului, pentru că sunt bine gestionate. În era IT, când informaţia circulă cu o viteză uluitoare şi poţi afla cu uşurinţă experienţa bună a statelor pusă în slujba cetăţenilor, România a avut parte numai de cârmuitori autişti.

Citeste mai mult: adev.ro/mjjyc7

Radu Borcea Despre „statul-prost manager”, privatizare şi responsabilitate 12 martie 2013, 16:45 Citesc mai târziu download pdf print article Articol Comentarii 0 citeste totul despre: cfr stat manager focsani privatizare 0 (0 voturi) 2 share 0 inShare 2 Live Aboneaza-te la newsletter Abonare În anul 1854, când a fost construită prima linie de cale ferată pe teritoriul României, în Banat, pe ruta Oraviţa-Buziaş, lua fiinţă şi cea mai profesionistă, mai disciplinată şi responsabilă breaslă: aceea a lucrătorilor feroviari. De acelasi autor Justiţie dezlegată la ochi Eternul început la români Un buget pentru statul asistenţial Publicitate Noul Audi A3 SportBack www.audi-oferte.ro Inscrie-te pentru test drive, aici. Ceva mai târziu, în 1880, când a luat fiinţă Compania Naţională Căile Ferate Române (C.F.R.), lucrătorii feroviari îşi transformaseră numele în renume şi apoi în legendă: erau numiţi Armata a doua a ţării! Disciplina în această profesie era literă de lege! Dar, cu timpul, şi în acest domeniu s-a cuibărit obiceiul românesc al lipsei de răspundere, al aruncării pisicii în curtea vecinului pentru a scăpa de pedeapsă. La primul accident mai serios pe căile ferate române, produs în anul 1923 în Gara Vitileanca (azi Săhăteni), în apropiere de Buzău, soldat cu 66 de morţi şi 105 răniţi în urma ciocnirii Acceleratului de Chişinău cu un mărfar în staţionare, singurul lucrător feroviar găsit vinovat de tragedia produsă a fost… acarul Păun. Evident că acarul nu a schimbat de capul lui macazul şinelor de cale ferată. O fi primit el nişte ordine şi dispoziţii. Însă toţi şefii lui pe scară ierarhică au scăpat basma curată, iar amărâtul de acar a înfundat puşcăria. Mi-am adus aminte de această scurtă istorioară în urmă cu câteva zile când am urmărit o anchetă jurnalistică despre creşterea, descreşterea şi falimentarea C.F.R Marfă, considerată cea mai mare companie feroviară din sud-estul României (cu 6 000 de locomotive şi 60 000 de vagoane). În derularea acestui proces distructiv, demolator, nu acarii au pus compania pe butuci, nici măcar impiegaţii de mişcare, ci înşişi oamenii statului numiţi în funcţii de conducere în ultimii 23 de ani: miniştri, secretari şi subsecretari de stat, directori generali şi alţi (i)responsabili din Ministerul Transporturilor, numiţi în totalitate pe criterii pur politice (mai nou, aflu că noul director general al Metrorex este „ospătarul şef” de la o cantină a săracilor din Capitală!). Despre ce s-a întâmplat în perioada de tranziţie cu mai toate companiile de stat din România se pot scrie biblioteci întregi. Volume aşezate sub un titlu scurt şi pe înţelesul tuturor: Statul este cel mai prost gospodar! Averea lui este a tuturor şi a nimănui! Ehei, dar nu chiar a nimănui! Pentru că mărimile de care aminteam mai înainte şi-au făcut averi din funcţiile ocupate. Directorii români de companii de stat au salarii gonflabile, însă fac cele mai mari „găuri negre” în vistieria ţării. Am în faţă o statistică oficială dureroasă: cele 600 de companii de stat şi regii autonome din România produc numai 6 % din Produsul Intern Brut, însă deţin 30 % din totalul arieratelor! Jaf în toată regula! Se vehiculează ideea că singura lor şansă de însănătoşire este privatizarea. Decidenţii noştri politici (parlamentarii) şi cei guvernamentali şi-au făcut din privatizare un fetiş şi au rămas cu această obsesie. Cred însă că 80 % din privatizările din România după 1991, multe din ele făcute cu investitori numiţi pompos „strategici”, au eşuat din cauza hoţiilor. Exemple se găsesc în toate judeţele şi nici Vrancea nu face excepţie: Chimica Mărăşeşti, Fabrica de zahăr de la Tătăranu, ISEH, CPL, Laminorul şi multe altele din Focşani sunt, azi, ruine, nu pentru că nu aveau piaţă, ci pentru că au fost „manageriate” spre dispariţie. Nu oricum, ci cu bună ştiinţă! Cu program! Nu am nici o urmă de îndoială să afirm acest adevăr! Dacă pentru accidentul feroviar de la Săhăteni, din urmă cu 90 de ani, a fost găsit, totuşi, un vinovat…fără vină (acarul Păun fiind reabilitat spre sfârşitul vieţii lui, din lipsă de probe împotriva lui!), în cazul prăbuşirii companiilor de stat şi a dispariţiei sutelor, ba chiar a miilor de întreprinderi din patrimoniul economic românesc funcţionează proverbul „ce-a mâncat lupul e bun mâncat!”. Dar statul român nu este interesat să dea de urma „lupilor” care au prăduit economia. Ca şi predecesorii lui, şi actualul guvern îşi face iluzia că Oltchim, CFR Marfă, Hidroelectrica şi alte zeci de companii de stat vor continua să trăiască numai prin privatizare. Am o opinie nuanţată: că schimbarea unui proprietar cu altul nu schimbă cu nimic o realitate. Numai oamenii valoroşi schimbă realităţile. Omul sfinţeşte locul şi, ca urmare, salvarea companiilor de stat, a oricărei companii stă în alegerea unor manageri cu calităţi profesionale şi morale pământene: să fie competenţi, plini de iniţiativă, disciplinaţi, ordonaţi, prevăzători, energici şi hotărâţi, pătrunşi de simţul datoriei şi al răspunderii. Spunând acest lucruri, mă gândeam la declaraţiile negociatorului şef al FMI pentru România, olandezul Erik de Frijer, care, în discuţiile cu actualii guvernanţi români pe tema companiilor de stat cu pierderi din ţara noastră, punea degetul pe i şi oferea ca exemplu sora noastră latină mai mare, Franţa. El spunea că a lucrat ca expert al FMI şi în Franţa, dar acolo companiile de stat au rezultate bune, managementul lor este performant. Marile companii de stat - de căi ferate, gaze, din energie, silvicultura şi altele – din ţara iluminismului nu sunt privatizate, nu produc arierate şi vor rămâne ale statului, pentru că sunt bine gestionate. În era IT, când informaţia circulă cu o viteză uluitoare şi poţi afla cu uşurinţă experienţa bună a statelor pusă în slujba cetăţenilor, România a avut parte numai de cârmuitori autişt

Citeste mai mult: adev.ro/mjjyc7

Radu Borcea Despre „statul-prost manager”, privatizare şi responsabilitate 12 martie 2013, 16:45 Citesc mai târziu download pdf print article Articol Comentarii 0 citeste totul despre: cfr stat manager focsani privatizare 0 (0 voturi) 2 share 0 inShare 2 Live Aboneaza-te la newsletter Abonare În anul 1854, când a fost construită prima linie de cale ferată pe teritoriul României, în Banat, pe ruta Oraviţa-Buziaş, lua fiinţă şi cea mai profesionistă, mai disciplinată şi responsabilă breaslă: aceea a lucrătorilor feroviari. De acelasi autor Justiţie dezlegată la ochi Eternul început la români Un buget pentru statul asistenţial Publicitate Noul Audi A3 SportBack www.audi-oferte.ro Inscrie-te pentru test drive, aici. Ceva mai târziu, în 1880, când a luat fiinţă Compania Naţională Căile Ferate Române (C.F.R.), lucrătorii feroviari îşi transformaseră numele în renume şi apoi în legendă: erau numiţi Armata a doua a ţării! Disciplina în această profesie era literă de lege! Dar, cu timpul, şi în acest domeniu s-a cuibărit obiceiul românesc al lipsei de răspundere, al aruncării pisicii în curtea vecinului pentru a scăpa de pedeapsă. La primul accident mai serios pe căile ferate române, produs în anul 1923 în Gara Vitileanca (azi Săhăteni), în apropiere de Buzău, soldat cu 66 de morţi şi 105 răniţi în urma ciocnirii Acceleratului de Chişinău cu un mărfar în staţionare, singurul lucrător feroviar găsit vinovat de tragedia produsă a fost… acarul Păun. Evident că acarul nu a schimbat de capul lui macazul şinelor de cale ferată. O fi primit el nişte ordine şi dispoziţii. Însă toţi şefii lui pe scară ierarhică au scăpat basma curată, iar amărâtul de acar a înfundat puşcăria. Mi-am adus aminte de această scurtă istorioară în urmă cu câteva zile când am urmărit o anchetă jurnalistică despre creşterea, descreşterea şi falimentarea C.F.R Marfă, considerată cea mai mare companie feroviară din sud-estul României (cu 6 000 de locomotive şi 60 000 de vagoane). În derularea acestui proces distructiv, demolator, nu acarii au pus compania pe butuci, nici măcar impiegaţii de mişcare, ci înşişi oamenii statului numiţi în funcţii de conducere în ultimii 23 de ani: miniştri, secretari şi subsecretari de stat, directori generali şi alţi (i)responsabili din Ministerul Transporturilor, numiţi în totalitate pe criterii pur politice (mai nou, aflu că noul director general al Metrorex este „ospătarul şef” de la o cantină a săracilor din Capitală!). Despre ce s-a întâmplat în perioada de tranziţie cu mai toate companiile de stat din România se pot scrie biblioteci întregi. Volume aşezate sub un titlu scurt şi pe înţelesul tuturor: Statul este cel mai prost gospodar! Averea lui este a tuturor şi a nimănui! Ehei, dar nu chiar a nimănui! Pentru că mărimile de care aminteam mai înainte şi-au făcut averi din funcţiile ocupate. Directorii români de companii de stat au salarii gonflabile, însă fac cele mai mari „găuri negre” în vistieria ţării. Am în faţă o statistică oficială dureroasă: cele 600 de companii de stat şi regii autonome din România produc numai 6 % din Produsul Intern Brut, însă deţin 30 % din totalul arieratelor! Jaf în toată regula! Se vehiculează ideea că singura lor şansă de însănătoşire este privatizarea. Decidenţii noştri politici (parlamentarii) şi cei guvernamentali şi-au făcut din privatizare un fetiş şi au rămas cu această obsesie. Cred însă că 80 % din privatizările din România după 1991, multe din ele făcute cu investitori numiţi pompos „strategici”, au eşuat din cauza hoţiilor. Exemple se găsesc în toate judeţele şi nici Vrancea nu face excepţie: Chimica Mărăşeşti, Fabrica de zahăr de la Tătăranu, ISEH, CPL, Laminorul şi multe altele din Focşani sunt, azi, ruine, nu pentru că nu aveau piaţă, ci pentru că au fost „manageriate” spre dispariţie. Nu oricum, ci cu bună ştiinţă! Cu program! Nu am nici o urmă de îndoială să afirm acest adevăr! Dacă pentru accidentul feroviar de la Săhăteni, din urmă cu 90 de ani, a fost găsit, totuşi, un vinovat…fără vină (acarul Păun fiind reabilitat spre sfârşitul vieţii lui, din lipsă de probe împotriva lui!), în cazul prăbuşirii companiilor de stat şi a dispariţiei sutelor, ba chiar a miilor de întreprinderi din patrimoniul economic românesc funcţionează proverbul „ce-a mâncat lupul e bun mâncat!”. Dar statul român nu este interesat să dea de urma „lupilor” care au prăduit economia. Ca şi predecesorii lui, şi actualul guvern îşi face iluzia că Oltchim, CFR Marfă, Hidroelectrica şi alte zeci de companii de stat vor continua să trăiască numai prin privatizare. Am o opinie nuanţată: că schimbarea unui proprietar cu altul nu schimbă cu nimic o realitate. Numai oamenii valoroşi schimbă realităţile. Omul sfinţeşte locul şi, ca urmare, salvarea companiilor de stat, a oricărei companii stă în alegerea unor manageri cu calităţi profesionale şi morale pământene: să fie competenţi, plini de iniţiativă, disciplinaţi, ordonaţi, prevăzători, energici şi hotărâţi, pătrunşi de simţul datoriei şi al răspunderii. Spunând acest lucruri, mă gândeam la declaraţiile negociatorului şef al FMI pentru România, olandezul Erik de Frijer, care, în discuţiile cu actualii guvernanţi români pe tema companiilor de stat cu pierderi din ţara noastră, punea degetul pe i şi oferea ca exemplu sora noastră latină mai mare, Franţa. El spunea că a lucrat ca expert al FMI şi în Franţa, dar acolo companiile de stat au rezultate bune, managementul lor este performant. Marile companii de stat - de căi ferate, gaze, din energie, silvicultura şi altele – din ţara iluminismului nu sunt privatizate, nu produc arierate şi vor rămâne ale statului, pentru că sunt bine gestionate. În era IT, când informaţia circulă cu o viteză uluitoare şi poţi afla cu uşurinţă experienţa bună a statelor pusă în slujba cetăţenilor, România a avut parte numai de cârmuitori autişt

Citeste mai mult: adev.ro/mjjyc7

anul 1854, când a fost construită prima linie de cale ferată pe teritoriul României, în Banat, pe ruta Oraviţa-Buziaş, lua fiinţă şi cea mai profesionistă, mai disciplinată şi responsabilă breaslă: aceea a lucrătorilor feroviari. De acelasi autor Justiţie dezlegată la ochi Eternul început la români Un buget pentru statul asistenţial Publicitate Noul Audi A3 SportBack www.audi-oferte.ro Inscrie-te pentru test drive, aici. Ceva mai târziu, în 1880, când a luat fiinţă Compania Naţională Căile Ferate Române (C.F.R.), lucrătorii feroviari îşi transformaseră numele în renume şi apoi în legendă: erau numiţi Armata a doua a ţării! Disciplina în această profesie era literă de lege! Dar, cu timpul, şi în acest domeniu s-a cuibărit obiceiul românesc al lipsei de răspundere, al aruncării pisicii în curtea vecinului pentru a scăpa de pedeapsă. La primul accident mai serios pe căile ferate române, produs în anul 1923 în Gara Vitileanca (azi Săhăteni), în apropiere de Buzău, soldat cu 66 de morţi şi 105 răniţi în urma ciocnirii Acceleratului de Chişinău cu un mărfar în staţionare, singurul lucrător feroviar găsit vinovat de tragedia produsă a fost… acarul Păun. Evident că acarul nu a schimbat de capul lui macazul şinelor de cale ferată. O fi primit el nişte ordine şi dispoziţii. Însă toţi şefii lui pe scară ierarhică au scăpat basma curată, iar amărâtul de acar a înfundat puşcăria. Mi-am adus aminte de această scurtă istorioară în urmă cu câteva zile când am urmărit o anchetă jurnalistică despre creşterea, descreşterea şi falimentarea C.F.R Marfă, considerată cea mai mare companie feroviară din sud-estul României (cu 6 000 de locomotive şi 60 000 de vagoane). În derularea acestui proces distructiv, demolator, nu acarii au pus compania pe butuci, nici măcar impiegaţii de mişcare, ci înşişi oamenii statului numiţi în funcţii de conducere în ultimii 23 de ani: miniştri, secretari şi subsecretari de stat, directori generali şi alţi (i)responsabili din Ministerul Transporturilor, numiţi în totalitate pe criterii pur politice (mai nou, aflu că noul director general al Metrorex este „ospătarul şef” de la o cantină a săracilor din Capitală!). Despre ce s-a întâmplat în perioada de tranziţie cu mai toate companiile de stat din România se pot scrie biblioteci întregi. Volume aşezate sub un titlu scurt şi pe înţelesul tuturor: Statul este cel mai prost gospodar! Averea lui este a tuturor şi a nimănui! Ehei, dar nu chiar a nimănui! Pentru că mărimile de care aminteam mai înainte şi-au făcut averi din funcţiile ocupate. Directorii români de companii de stat au salarii gonflabile, însă fac cele mai mari „găuri negre” în vistieria ţării. Am în faţă o statistică oficială dureroasă: cele 600 de companii de stat şi regii autonome din România produc numai 6 % din Produsul Intern Brut, însă deţin 30 % din totalul arieratelor! Jaf în toată regula! Se vehiculează ideea că singura lor şansă de însănătoşire este privatizarea. Decidenţii noştri politici (parlamentarii) şi cei guvernamentali şi-au făcut din privatizare un fetiş şi au rămas cu această obsesie. Cred însă că 80 % din privatizările din România după 1991, multe din ele făcute cu investitori numiţi pompos „strategici”, au eşuat din cauza hoţiilor. Exemple se găsesc în toate judeţele şi nici Vrancea nu face excepţie: Chimica Mărăşeşti, Fabrica de zahăr de la Tătăranu, ISEH, CPL, Laminorul şi multe altele din Focşani sunt, azi, ruine, nu pentru că nu aveau piaţă, ci pentru că au fost „manageriate” spre dispariţie. Nu oricum, ci cu bună ştiinţă! Cu program! Nu am nici o urmă de îndoială să afirm acest adevăr! Dacă pentru accidentul feroviar de la Săhăteni, din urmă cu 90 de ani, a fost găsit, totuşi, un vinovat…fără vină (acarul Păun fiind reabilitat spre sfârşitul vieţii lui, din lipsă de probe împotriva lui!), în cazul prăbuşirii companiilor de stat şi a dispariţiei sutelor, ba chiar a miilor de întreprinderi din patrimoniul economic românesc funcţionează proverbul „ce-a mâncat lupul e bun mâncat!”. Dar statul român nu este interesat să dea de urma „lupilor” care au prăduit economia. Ca şi predecesorii lui, şi actualul guvern îşi face iluzia că Oltchim, CFR Marfă, Hidroelectrica şi alte zeci de companii de stat vor continua să trăiască numai prin privatizare. Am o opinie nuanţată: că schimbarea unui proprietar cu altul nu schimbă cu nimic o realitate. Numai oamenii valoroşi schimbă realităţile. Omul sfinţeşte locul şi, ca urmare, salvarea companiilor de stat, a oricărei companii stă în alegerea unor manageri cu calităţi profesionale şi morale pământene: să fie competenţi, plini de iniţiativă, disciplinaţi, ordonaţi, prevăzători, energici şi hotărâţi, pătrunşi de simţul datoriei şi al răspunderii. Spunând acest lucruri, mă gândeam la declaraţiile negociatorului şef al FMI pentru România, olandezul Erik de Frijer, care, în discuţiile cu actualii guvernanţi români pe tema companiilor de stat cu pierderi din ţara noastră, punea degetul pe i şi oferea ca exemplu sora noastră latină mai mare, Franţa. El spunea că a lucrat ca expert al FMI şi în Franţa, dar acolo companiile de stat au rezultate bune, managementul lor este performant. Marile companii de stat - de căi ferate, gaze, din energie, silvicultura şi altele – din ţara iluminismului nu sunt privatizate, nu produc arierate şi vor rămâne ale statului, pentru că sunt bine gestionate. În era IT, când informaţia circulă cu o viteză uluitoare şi poţi afla cu uşurinţă experienţa bună a statelor pusă în slujba cetăţenilor, România a avut parte numai de cârmuitori autişti.

Citeste mai mult: adev.ro/mjjyc7

ecidenţii noştri politici (parlamentarii) şi cei guvernamentali şi-au făcut din privatizare un fetiş şi au rămas cu această obsesie. Cred însă că 80 % din privatizările din România după 1991, multe din ele făcute cu investitori numiţi pompos „strategici”, au eşuat din cauza hoţiilor. Exemple se găsesc în toate judeţele şi nici Vrancea nu face excepţie: Chimica Mărăşeşti, Fabrica de zahăr de la Tătăranu, ISEH, CPL, Laminorul şi multe altele din Focşani sunt, azi, ruine, nu pentru că nu aveau piaţă, ci pentru că au fost „manageriate” spre dispariţie. Nu oricum, ci cu bună ştiinţă! Cu program! Nu am nici o urmă de îndoială să afirm acest adevăr! Dacă pentru accidentul feroviar de la Săhăteni, din urmă cu 90 de ani, a fost găsit, totuşi, un vinovat…fără vină (acarul Păun fiind reabilitat spre sfârşitul vieţii lui, din lipsă de probe împotriva lui!), în cazul prăbuşirii companiilor de stat şi a dispariţiei sutelor, ba chiar a miilor de întreprinderi din patrimoniul economic românesc funcţionează proverbul „ce-a mâncat lupul e bun mâncat!”. Dar statul român nu este interesat să dea de urma „lupilor” care au prăduit economia. Ca şi predecesorii lui, şi actualul guvern îşi face iluzia că Oltchim, CFR Marfă, Hidroelectrica şi alte zeci de companii de stat vor continua să trăiască numai prin privatizare. Am o opinie nuanţată: că schimbarea unui proprietar cu altul nu schimbă cu nimic o realitate. Numai oamenii valoroşi schimbă realităţile. Omul sfinţeşte locul şi, ca urmare, salvarea companiilor de stat, a oricărei companii stă în alegerea unor manageri cu calităţi profesionale şi morale pământene: să fie competenţi, plini de iniţiativă, disciplinaţi, ordonaţi, prevăzători, energici şi hotărâţi, pătrunşi de simţul datoriei şi al răspunderii. Spunând acest lucruri, mă gândeam la declaraţiile negociatorului şef al FMI pentru România, olandezul Erik de Frijer, care, în discuţiile cu actualii guvernanţi români pe tema companiilor de stat cu pierderi din ţara noastră, punea degetul pe i şi oferea ca exemplu sora noastră latină mai mare, Franţa. El spunea că a lucrat ca expert al FMI şi în Franţa, dar acolo companiile de stat au rezultate bune, managementul lor este performant. Marile companii de stat - de căi ferate, gaze, din energie, silvicultura şi altele – din ţara iluminismului nu sunt privatizate, nu produc arierate şi vor rămâne ale statului, pentru că sunt bine gestionate. În era IT, când informaţia circulă cu o viteză uluitoare şi poţi afla cu uşurinţă experienţa bună a statelor pusă în slujba cetăţenilor, România a avut parte numai de cârmuitori autişti.

Citeste mai mult: adev.ro/mjjyc7

Despre ,,statul-prost manager", privatizare si responsabilitate
Radu Borcea,
In anul 1854, cand a fost construita prima linie de cale ferata pe teritoriul Romaniei, in Banat, pe ruta Oravita- Buzias, lua fiinta si cea mai profesionista, mai disciplinata si responsabila breasla: aceea a lucratorilor feroviari.
Ceva mai tarziu, in 1880, cand a luat fiinta Compania Nationala Caile Ferate Romane (C.F.R.), lucratorii feroviari isi transformasera numele in renume si apoi in legenda: erau numiti Armata a doua a tarii!
Disciplina in aceasta profesie era litera de lege! Dar, cu timpul, si in acest domeniu s-a cuibarit obiceiul romanesc al lipsei de raspundere, al aruncarii pisicii in curtea vecinului pentru a scapa de pedeapsa. La primul accident mai serios pe caile ferate romane, produs in anul 1923 in Gara Vitileanca (azi Sahateni), in apropiere de Buzau, soldat cu 66 de morti si 105 raniti in urma ciocnirii Acceleratului de Chisinau cu un marfar in stationare, singurul lucrator feroviar gasit vinovat de tragedia produsa a fost... acarul Paun.
Evident ca acarul nu a schimbat de capul lui macazul sinelor de cale ferata. O fi primit el niste ordine si dispozitii. Insa toti sefii lui pe scara ierarhica au scapat basma curata, iar amaratul de acar a infundat puscaria.
Mi-am adus aminte de aceasta scurta istorioara in urma cu cateva zile cand am urmarit o ancheta jurnalistica despre cresterea, descresterea si falimentarea C.F.R Marfa, considerata cea mai mare companie feroviara din sud-estul Romaniei (cu 6 000 de locomotive si 60 000 de vagoane).
In derularea acestui proces distructiv, demolator, nu acarii au pus compania pe butuci, nici macar impiegatii de miscare, ci insisi oamenii statului numiti in functii de conducere in ultimii 23 de ani: ministri, secretari si subsecretari de stat, directori generali si alti (i)responsabili din Ministerul Transporturilor, numiti in totalitate pe criterii pur politice (mai nou, aflu ca noul director general al Metrorex este ,,ospatarul sef" de la o cantina a saracilor din Capitala!).
Despre ce s-a intamplat in perioada de tranzitie cu mai toate companiile de stat din Romania se pot scrie biblioteci intregi. Volume asezate sub un titlu scurt si pe intelesul tuturor: Statul este cel mai prost gospodar! Averea lui este a tuturor si a nimanui! Ehei, dar nu chiar a nimanui! Pentru ca marimile de care aminteam mai inainte si-au facut averi din functiile ocupate.
Directorii romani de companii de stat au salarii gonflabile, insa fac cele mai mari ,,gauri negre" in vistieria tarii. Am in fata o statistica oficiala dureroasa: cele 600 de companii de stat si regii autonome din Romania produc numai 6 % din Produsul Intern Brut, insa detin 30 % din totalul arieratelor! Jaf in toata regula! Se vehiculeaza ideea ca singura lor sansa de insanatosire este privatizarea.
Decidentii nostri politici (parlamentarii) si cei guvernamentali si-au facut din privatizare un fetis si au ramas cu aceasta obsesie. Cred insa ca 80 % din privatizarile din Romania dupa 1991, multe din ele facute cu investitori numiti pompos ,,strategici", au esuat din cauza hotiilor.
Exemple se gasesc in toate judetele si nici Vrancea nu face exceptie: Chimica Marasesti, Fabrica de zahar de la Tataranu, ISEH, CPL, Laminorul si multe altele din Focsani sunt, azi, ruine, nu pentru ca nu aveau piata, ci pentru ca au fost ,,manageriate" spre disparitie. Nu oricum, ci cu buna stiinta! Cu program! Nu am nici o urma de indoiala sa afirm acest adevar!
Daca pentru accidentul feroviar de la Sahateni, din urma cu 90 de ani, a fost gasit, totusi, un vinovat...fara vina (acarul Paun fiind reabilitat spre sfarsitul vietii lui, din lipsa de probe impotriva lui!), in cazul prabusirii companiilor de stat si a disparitiei sutelor, ba chiar a miilor de intreprinderi din patrimoniul economic romanesc functioneaza proverbul ,,ce-a mancat lupul e bun mancat!".
Dar statul roman nu este interesat sa dea de urma ,,lupilor" care au praduit economia. Ca si predecesorii lui, si actualul guvern isi face iluzia ca Oltchim, CFR Marfa, Hidroelectrica si alte zeci de companii de stat vor continua sa traiasca numai prin privatizare. Am o opinie nuantata: ca schimbarea unui proprietar cu altul nu schimba cu nimic o realitate.
Numai oamenii valorosi schimba realitatile. Omul sfinteste locul si, ca urmare, salvarea companiilor de stat, a oricarei companii sta in alegerea unor manageri cu calitati profesionale si morale pamantene: sa fie competenti, plini de initiativa, disciplinati, ordonati, prevazatori, energici si hotarati, patrunsi de simtul datoriei si al raspunderii.
Spunand acest lucruri, ma gandeam la declaratiile negociatorului sef al FMI pentru Romania, olandezul Erik de Frijer, care, in discutiile cu actualii guvernanti romani pe tema companiilor de stat cu pierderi din tara noastra, punea degetul pe i si oferea ca exemplu sora noastra latina mai mare, Franta.
El spunea ca a lucrat ca expert al FMI si in Franta, dar acolo companiile de stat au rezultate bune, managementul lor este performant. Marile companii de stat - de cai ferate, gaze, din energie, silvicultura si altele - din tara iluminismului nu sunt privatizate, nu produc arierate si vor ramane ale statului, pentru ca sunt bine gestionate.
In era IT, cand informatia circula cu o viteza uluitoare si poti afla cu usurinta experienta buna a statelor pusa in slujba cetatenilor, Romania a avut parte numai de carmuitori autisti.

Omul are dreptate, întrebarea mea este : De ce nu este tras nimeni la răspundere pentru proasta gestionare a averii statului. Ar avea DNA-ul de lucru încă 50 de ani de acum încolo și tot nu ar pedepsi pe toți cei vinovați.