Pentru 6 persoane învinuite de insolvenţa Oltchim ar putea începe urmărirea penală. Roibu e cap de listă
Autor: Capital.ro Miercuri, 13 Martie 2013
Persoanele considerate vinovate de către
administratorii judiciari provizorii pentru contractele ilegale ale
Oltchim au fost identificate în Raportul privind cauzele care au dus la
intrarea societăţii în insolvenţă, pentru acestea urmând să înceapă
urmărirea penală, potrivit avocatului Gheorghe Piperea.
”În raportul privind cauzele care au dus la insolvenţa Oltchim am identificat persoanele vinovate. Există cu siguranţă şi alte persoane care sunt vinovate şi care nu pot fi identificate cu precizie. Primul este fostul director general, Constantin Roibu. De asemenea, sunt membrii conducerii executive Oltchim din perioada 2009 - 2012, adică fostul director adjunct Radu Olaru, director economic Vasile Măndica şi director economic Veronica Preoteasa, directorul divizia petrochimică Daniel Mihăescu. Vinovaţi sunt toţi membrii Consiliului de Administraţie în funcţie în 2009 - 2012”, a afirmat Gheorghe Piperea, la o conferință de presă.
Din punct de vedere legal, sumele ar putea fi solicitate
învinuiţilor fie în comun, fie separat, dar Legea insolvenţei prevede
răspunderea solidară. ”În şase luni identificăm şi alte persoane
vinovate de insolvenţă. Vrem să precizăm că potrivit Legii insolvenţei,
atunci când sunt mai multe persoane, răspunderea lor este solidară.
Printr-un raport suplimentar vom identifica şi alte persoane vinovate”,
a precizat Piperea, citat de Agerpres.
Citiţi şi: O societate Oltchim 2 ar putea prelua activele funcţionale pentru a fi privatizată
Pentru toate persoanele acuzate în cazul insolvenţei Oltchim instituţiile abilitate ar putea începe urmărirea penală. Cauzele care au condus la insolvenţa Oltchim sunt măsurile manageriale neadecvate, tranzacţiile comerciale cu firme controlate direct sau indirect de management, investiţiile ineficiente şi remunerarea non-performanţei, a declarat, la rândul său, avocatul Nicoale Bălan.
Guvernul a aprobat, în 23 ianuarie 2013, Memorandumul cu privire la intrarea în insolvenţă a SC Oltchim SA. Administratorul judiciar provizoriu nominalizat pentru Oltchim este consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring RPRL.
Căpuşele de la Oltchim
Oltchim are acţiuni în șapte companii, în care este asociată cu acţionari persoane fizice sau companii: Protectchim (fosta divizie de construcţii, Oltchim 30%, Nicolae Enache 58,5%), Mentchim (secţia mecanică, Oltchim 25%, 129 persoane fizice 75%), Designro (inginerie, 46 acţionari persoane fizice), Oltquino (Oltchim 46,6%, Inquino SA Spania 52,9%), Sistemplast (Oltchim 94,4%, 3 off-shore-uri restul acţiunilor), Oltgroup (Moonlock Ltd Cipru 100%) şi Euro Urethane (asociere cu acţionarul minoritar PCC). Foarte interesant, toate aceste companii al căror principal partener de afaceri este combinatul, au în conducere directori din Oltchim, adică unii dintre cei 17 demisionari din vara anului trecut.
Capital.ro scria în tomană că
Roibu
este preşedinte al CA la Protectchim şi administrator la Designro şi
Euro Ethane, directorul general adjunct financiar Alin Smeu este
administrator la Mentchim, Oltquino, Sistemplas şi Oltgroup, directorul
general adjunct producţie şi investiţii Radu Nicolae Olaru este membru
CA la Mentchim, Designro şi Oltquino, iar contabilul-şef Nicolae
Stănciugel este cenzor la Designro, Mentchim şi Oltquino. Cu excepţia
asocierii cu PCC, restul companiilor au avut rezultate bune în ultimii
ani, perioadă în care pierderile Oltchim au depăşit 200 mil. lei anual.
De departe, campioni sunt cei de la firma de construcţii condusă
tot de Roibu. Protectchim a avut în 2011 o cifră de afaceri de peste 65
mil. lei şi un profit de puţin peste 1 mil. lei. De remarcat că Roibu
mai este asociat într-o firmă cu acţionarul principal de la
Protectchim, Nicolae Enache şi anume compania Ciprom, unde Roibu are
40% din acţiuni, iar Enache, 26%. Ciprom are active de circa 2 mil.
euro şi a avut în 2011 venituri de 1,247 mil. lei şi un profit de 6.569
lei. Întrebat direct într-o emisiune tv despre aceste firme, Roibu a
răspuns că este perfect legal să reprezinte Oltchim în calitate de
acţionar în aceste firme, însă nu s-au făcut niciodată precizări
referitoare la cine sunt persoanele din spatele off-shore-urilor cu care
este asociat combinatul.
De-a lungul timpului, au apărut în presă crâmpeie de informaţii cu privire la restul firmelor care lucrează cu Oltchim de ani zile. Pe partea de PVC, combinatul are câţiva distribuitori exclusivi pe piaţa internă, aceştia fiind acuzaţi, cu mai mulţi ani în urmă, că au distrus sectorul de producţie PVC privat prin preţurile de dumping practicate. În lipsa oricăror informaţii concrete, se poate specula cu uşurinţă că opacizarea activităţii comerciale (la fel ca în multe alte cazuri de companii de stat) are drept scop căpuşarea în voie a combinatului.
Citiţi şi: O societate Oltchim 2 ar putea prelua activele funcţionale pentru a fi privatizată
Pentru toate persoanele acuzate în cazul insolvenţei Oltchim instituţiile abilitate ar putea începe urmărirea penală. Cauzele care au condus la insolvenţa Oltchim sunt măsurile manageriale neadecvate, tranzacţiile comerciale cu firme controlate direct sau indirect de management, investiţiile ineficiente şi remunerarea non-performanţei, a declarat, la rândul său, avocatul Nicoale Bălan.
Guvernul a aprobat, în 23 ianuarie 2013, Memorandumul cu privire la intrarea în insolvenţă a SC Oltchim SA. Administratorul judiciar provizoriu nominalizat pentru Oltchim este consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring RPRL.
Căpuşele de la Oltchim
Oltchim are acţiuni în șapte companii, în care este asociată cu acţionari persoane fizice sau companii: Protectchim (fosta divizie de construcţii, Oltchim 30%, Nicolae Enache 58,5%), Mentchim (secţia mecanică, Oltchim 25%, 129 persoane fizice 75%), Designro (inginerie, 46 acţionari persoane fizice), Oltquino (Oltchim 46,6%, Inquino SA Spania 52,9%), Sistemplast (Oltchim 94,4%, 3 off-shore-uri restul acţiunilor), Oltgroup (Moonlock Ltd Cipru 100%) şi Euro Urethane (asociere cu acţionarul minoritar PCC). Foarte interesant, toate aceste companii al căror principal partener de afaceri este combinatul, au în conducere directori din Oltchim, adică unii dintre cei 17 demisionari din vara anului trecut.
Capital.ro scria în tomană că
De-a lungul timpului, au apărut în presă crâmpeie de informaţii cu privire la restul firmelor care lucrează cu Oltchim de ani zile. Pe partea de PVC, combinatul are câţiva distribuitori exclusivi pe piaţa internă, aceştia fiind acuzaţi, cu mai mulţi ani în urmă, că au distrus sectorul de producţie PVC privat prin preţurile de dumping practicate. În lipsa oricăror informaţii concrete, se poate specula cu uşurinţă că opacizarea activităţii comerciale (la fel ca în multe alte cazuri de companii de stat) are drept scop căpuşarea în voie a combinatului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu