Distrugerea Combinatului Petrochimic Solventul Timisoara ( 1 )
A treia intreprindere din Timişoara , ca
valoare a producţiei industriale , după Comtim şi UMT , C.P.Solventul avea cele mai complexe instalaţii din sud
–estul Europei . Nici una din vecinele noastre , Ungaria , Iugoslavia sau
Bulgaria nu deţineau instalaţii de complexitatea celor din Timisoara
.Combinatul primea două din materiile prime , etilena si propilena , de la
H.I.P. Pancevo , Iugoslavia , prin
conducte.
Despre faptul că va urma un embargou
împotriva Iugoslaviei , nimeni , nici de la minister nici de la FPS, nu ne-a
avertizat . Am aflat însă de la japonezi . Firma Mitsui , care ne vânduse licenţa de fabricare a polietilenei , ne-a invitat în mai 1992, pe mine şi pe
şeful secţiei de polietilenă Ioan Tincul , să facem o vizită la instalaţia lor
de lângă Tokio , pentru a ne prezenta un catalizator superactiv care ne-ar fi
permis să fabricăm sorturi suplimentare , în instalaţia noastră. La un lunch
cu unul din vicepreşedinţi , noi am făcut propunerea ( pentru care n-aveam
nici un mandat ) ca în contul tehnologiei şi primei şarje de catalizator să
oferim acţiuni la Solventul pentru Mitsui . Replica preşedintelui a fost că vor
fi probleme cu materia primă din cauza embargoului care se va institui
împotriva Iugoslaviei . Noi habar nu aveam .
Când s-a instituit embargoul împotriva
Iugoslaviei ,în 1992 , au fost exceptate de la embargou trei intreprinderi :
Hidrocentrala Porţile de Fier , Comtimul şi Solventul , astfel că vameşii n-au
închis robinetele de la graniţă .Sârbii au oprit însă livrarea etilenei ,
pentru care aveau şi ei instalaţii de prelucrare , dar au continuat să livreze
propilena , pe care n-o puteau prelucra. Conform contractului , pentru cele două
materii prime primite , România livra Iugoslaviei , în contrapartidă sare ,
polistiren şi nafta ( materia primă pentru fabricarea propilenei şi etilenei )
. Dacă fără sare şi polistiren cooperarea putea funcţiona , fară nafta nu se
putea , iar barjele cu nafta au fost secrestate în portul Giurgiu , desigur de
către vameşii români , care n-au vrut să înţeleagă că acest produs face parte
din cooperare, astfel că-n scurt timp sârbii n-au mai putut fabrica nici ei
propilena .
După o scurtă perioadă de derută , când
se prefigura închiderea completă a Combinatului şi trimiterea în şomaj a peste
1 500 de oameni , H.I.P.Pancevo a propus şi Solventul a acceptat , ca una din
conducte să fie utilizată în sens invers pentru livrarea naftei ( ulterior şi
motorină ) din România în Iugoslavia . Pentru această operaţie s-a stabilit să
se respecte condiţiile de transport din contractul de cooperare , dar , de data
aceasta cheltuielile respective urma să le platească partea sârbă sub formă de
propilenă .
În aceste condiţii în care una din
materiile prime lipsea cu desăvârşire iar cealaltă se primea cu ţârâita , cu
cisternele pe calea ferată , situaţia economică a Solventului s-a degradat
serios, totuşi s-a reuşit performanţa supravieţuirii embargoului , fără să
reducă personalul , altfel decât pe cale naturală
Fondul Proprietaţii de Stat (FPS ) , acţionarul majoritar , a organizat
un concurs internaţional pentru
angajarea unui manager de criză , care urma să fie plătit din fonduri
europene.Poziţia a fost câştigată de un
manager francez cu experienţă, care conducea o firmă franceză din România ,
Patrick de Valois , care urma să-l ajute pe directorul general .Pe banii
europeni s-a făcut un audit financiar de către o firmă engleză şi un studiu de
piaţă de către o firmă italiană , toate angajate de FPS. Rezultatul auditului
financiar a fost bun , iar produsele
Solventului aveau piaţă de desfacere . Patrick de Valois ,după ce a studiat
situaţia, a tras concluzia că ceea ce lipsea Solventului , pentru a se redresa
, era capitalului circulant , adică era
nevoie de un credit bancar . Între timp Solventul acumulase datorii la
furnizorul de gaz metan şi de energie electrică .Datorii la stat nu avea ,
pentru că banca nu elibera banii de salarii până nu se achitau obligaţiile
catre stat , inclusiv CAS –ul.Era însă
pericolul ca odată obtinut creditul bancar , banii să fie luaţi de cei la care
aveam datorii , aşa că s-a realizat un
plan de achitare a datoriilor , treptat , lunar , pe timp de un an , care a
fost acceptat şi semnat de directorii generali de la Romgaz şi Renel .Cu
documentele respective , plan de restructurare ,audit financiar , studiu de
piaţă şi aranjamentele cu Romgaz şi Renel , directorul general al Solventului împreună cu managerul de criză
s-au prezentat la o bancă străină , de unde se spera să se obţină creditul.
Totul a fost în regulă , doar că banca a cerut ca protocoalele semnate cu
Romgaz şi Renel să fie vizate de Ministrul industriilor , care era Călin
Popescu- Tăriceanu.Era iunie 1997 .Directorul
general n-a reuşit să fie primit de ministru , aşa că a obţinut semnătura unui
ministru adjunct , dar banca n-a acceptat decât semnătura ministrului.
În acest timp, într-o zi din iunie
1997, soseşte un telex de la minister ,
cam pe la ora 10.00 ,în care se cerea ca până la ora 13.00 să comunicăm la
minister trei poziţii din bilanţul contabil . Directorul general Petre Marin
era la Bucureşti , aşa că telexul a ajuns la mine ( eram director producţie ) ,
iar IO l-am trimis la directorul economic ca să scoată datele respective din
bilanţ.Când am primit rezultatul am observat că datele respective nu ne
avantajează aşa că nu am trimis răspunsul la minister . A doua zi în presă a
apărut lista celor douăzeci de intreprinderi pe care se angajase premierul
Victor Ciorbea , în faţa delegaţiei FMI , să le lichideze , ca fiind “ găuri
negre “ ale economiei .Solventul nu era printre ele .Lista a fost subiectivă ,
cele trei pozitii din bilanţ nefiind semnificative , dovadă că au fost incluse
pe listă intreprinderi cu potenţial , cel mai evident fiind al Şantierului
naval Drobeta Turnu-Severin care avea contracte de construire a unor nave ,
pentru firme străine , pentru următorii
doi ani .Tot “găuri negre “au fost considerate de guvernul Ciorbea şi douăzeci
de complexe avicole şi de creştere a porcilor , pe care cu “ mândrie “ le-a
lichidat . Imaginile prezentate de televiziune cu porci numai piele si oase ,
înfometaţi , erau de groază . Rezultatul l-am simţit personal , aproape imediat
, pentru că dacă până atunci aveam piaţă de desfacere pentru porumbul sau grâul
pe care-l obţineam de pe pământul moştenit , livrându-l direct din câmp la gară
sau bazele de colectare, începând cu 1998 nu mai aveam cui vinde produsele .Aşa
am ajuns să importăm 80 % din produsele alimentare de care avem nevoie.
Managerul nostru de criză , Patrick de
Valois , era şi expert al Ministerului de Externe al Franţei în probleme ale
economiei româneşti . În iunie 1997 este invitat să ţină o conferinţă la
Sorbona , după care la Ambasada României are loc un coctail , la care participă
, printre alţii şi vicepreşedintele FPS Bogdan Baltazar şi Călin Popescu –
Tăriceanu , ministrul industriilor . Patrick de Valois se gândeşte să profite
de ocazie pentru a aborda problema Solventului , aşa că se apropie cu un pahar
de coniac în mână de cei doi demnitari români şi începe să spună ce problemă îl
frământă. La scurt timp după ce începe însă Bogdan Baltazar îl întrerupe zicând
: “ Lăsaţi-l să moară , nu vă mai zbateţi pentru el , n-are nici –o şansă . “
Francezul rămâne perplex . Încearcă să
le explice că vor obţine un preţ mai bun pentru el dacă este în funcţiune decât
dacă este oprit , că oricine încearcă să vândă ceva pregăteşte obiectul
respectiv. Văzând după feţele lor că nu i-a convins , le dă exemplul maşinii care urmează să fie vândută
, este spălată curăţită , eventual vopsită , reparată ca să funcţioneze .
Faptul că de exemplu consumă mai multă benzină sau ulei decât normal se poate
rezolva ulterior , dar cumpărătorul are totuşi un bun util , şi nu o gramadă de
fier vechi ( francezul nu ştia că încă din 1990 , de când Petre Roman a
declarat că “ industria românească este o grămadă de fier vechi “ , demnitarii
români făceau eforturi disperate ca să transforme “ ideea “ în realitate ) .
Tăriceanu , sesizând gafa lui Baltazar , intervine , încercând să mai dreagă
busuiocul ,zicându-i să vină la minister , la el , cu un plan de restructurare
, cu reducere de personal , etc.De fapt Patrick de Valois dorea doar o
semnătură a ministrului pe cele două acorduri de plată eşalonată a datoriilor
la gaz şi energie electrică .După întoarcerea în România , Patrick de Valois ia
legatura cu şeful de cabinet al ministrului , obţine o audienţă pentru ora 8.00
, într-una din zilele următoare , dar când se prezintă este anunţat că domnul
ministru Călin Popescu -Tăriceanu a trebuit să plece urgent la guvern ,
fixându-se o altă întâlnire . Lucrurile s-au repetat încă de două ori , aproape
la fel , fiind evident că Tăriceanu nu vrea să-l primească .Abia după aproape
trei luni s-a reuşit obţinerea semnăturii lui Tăriceanu , cam la mijlocul lui
septembrie .În sfârşit se predă documentaţia la bancă ,, urmând să se astepte
doar întrunirea consiliului de administraţie pentru aprobarea creditului.
In 26 sept.1997 are loc declaratia
presedintelui Emil Constantinescu , sub forma unui discurs dramatic prezentat
la televiziune , despre cum va lupta el cu coruptia si jaful din economie ,
anunţă că Solventul a încălcat embargoul
cu Iugoslavia , cere destituirea conducerii
intreprinderilor nominalizate şi anchetarea lor penală . Pentru
Solventul anunţă un prejudiciu adus statului de 7 miliarde de lei .
Mult timp am crezut că ieşirea
presedintelui a fost spontană , nepremeditată , din propria iniţiativă. Apoi am
corelat anumite fapte petrecute anterior . Cu circa două săptămâni înainte , a
venit la mine la birou o tânără ingineră stagiară, ţărănistă , care mi-a
spus “Domnule inginer , vi se pregăteşte
ceva foarte urât. Mai mult nu pot să spun “ .N-am luat în serios avertismentul
şi nu l-am discutat cu nimeni.Astăzi sunt convins că şi semnarea eşalonării
datoriilor de către ministrul Tăriceanu s-a facut după ce deja ştia că urma să
primim o lovitură de la cel mai înalt nivel şi că semnătura sa nu ne va mai folosi
la nimic.
După ce embargoul cu Iugoslavia a fost
ridicat , prin septembrie 1996 , doi funcţionari de la Curtea de conturi a
judeţului Timiş , au efectuat un control la Solventul. Controlul s-a finalizat
cu un raport care analiza în special operaţiunea de livrare nafta şi motorina
către Iugoslavia , în perioada embargoului , rezultând , după părerea lor că
trebuia plătit TVA-ul , propunând şi sancţiuni pentru conducere . Noi am
contestat aceasta pe motiv că la o prestare de servicii către o firmă externă ,
conform legii , nu se plăteşte TVA. Prin decembrie , acelaşi an , folosind date
din raportul respectiv , în cotidianul local Renaşterea bănăţeana apare
un articol care acuza Solventul de încălcarea embargoului . În martie 1997 ,
ziarul România liberă începe o campanie de presă având ca subiect ipoteza încălcarii embargoului de către
Solventul, în care timp de câteva săptămâni , pe pagini intregi , se fabulează
, îmbinand date reale cu insinuări şi presupuneri , folosind ca bază raportul Curţii de conturi . Campania se
termină cu publicarea unei scrisori a Generalului Costică Voicu , Şeful
Inspectoratului General de Poliţie , în care acesta răspunde somaţiei lui Băcanu (a somat poliţia
să ia măsuri împotriva noastră , dar propria lui reclamaţie împotriva noastră
nu şi-a publicat-o), că în urma analizei Raportului Curţii de conturi nu există
elemente care să justifice sesizarea parchetului în vedere începerii urmăririi
penale a conducerii Solventului.
În urma directivelor date de preşedinte,
instituţiile statului se pun pe treabă , aşa că a doua zi , AGA ( Adunarea
generală a acţionarilor, formată din doi reprezentanti ai FPS –ului si unul al
FPP –ului) , destituie din funcţie pe directorul general şi pe directorul
producţiei , numeşte un ţărănist
administrator şi un liberal director producţie , iar directorii destituiţi sunt
luaţi de poliţie , cu maşinile poliţiei
, în prezenţa televiziunii , pentru declaraţii şi anchete.AGA era formată din doi reprezentanţi de la
FPS şi
unul de la FPP ( Fondul proprietăţii private ). Doamna Iovan se
eschivează să participe la această mascaradă şi anunţă că nu poate veni la
şedinţă , dar şeful local al FPS-ului emite urgent o împuternicire pentru
ţărănistul Viorel Sasca , cel de-al doilea reprezentant FPS , ca nu cumva
şedinţa să se amâne , astfel că decizia a fost luată practic de o singură
persoană.
Dacă preşedintele Emil Constantinescu ar
avea scuza , să zicem , că a fost
dezinformat referitor la Solventul , nu acelaşi lucru se poate spune despre
Viorel Sasca. El era inginer chimist , lucra într-un institut de cercetare ,
cunoştea bine problemele de la Solventul , inclusive povestea cu embargoul
.Cunoştea inclusiv planul de restructurare , care cuprindea printre altele si
înlocuirea Cold –boxului , care crease probleme , cu o instalaţie modernă de
site moleculare ( PSA ) ,pentru obţinerea hidrogenului de înaltă
puritate.Anexele tehnice ale contractului respective erau deja semnate , se
astepta intrarea creditului pentru semnarea părţii comerciale a contractului.
Cu toate acestea a pus umărul cu entuziasm la dărâmarea Solventului . Doar
pentru o bursă de 6 luni în străinătate
şi un post de consilier judetean ?
Preşedintele sindicatului , Mircea Ţigan
,în ziua în care se ţinea AGA , a venit la mine şi m-a intrebat ce părere am
dacă sindicatul să organizeze sau nu o demonstraţie de protest împotriva
destituirii noastre.I-am spus să nu agite spiritele , în speranţa că noua
conducere , având sprijin guvernamental va face treabă.
Banca a aflat ce s-a întâmplat la
Solventul şi când noua conducere s-a dus după creditul promis , a răspuns că nu
este nici o problemă , doar că doresc o scrisoare de la FPS , în care să se
arate că deşi au schimbat conducerea , politica lor faţă de Solventul a rămas
aceeaşi , anume că doresc continuarea producţiei.
Noul administrator , însoţit de fostul
director general s-au dus la FPS după scrisoarea cerută de bancă. FPS-ul
întocmeşte scrisoarea respectivă , dar ea nu este semnata de preşedintele Sorin
Dimitriu ,nu este semnată nici de
vicepreşedintele Bogdan Baltazar,nu este semnată nici măcar de
directorul general Mihuţ , ci doar de un funcţionar de nivelul patru ,
directorul direcţiei petrochimie.Pentru bancă pozitia reală a FPS –ului era
clară , aşa că a amânat acordarea creditului sine-die.
Noua conducere , care nu avea însă
intenţia de a continua producţia , în luna următoare disponibilizează 1 000 de
salariaţi , cărora guvernul le oferea o compensaţie de 12 salarii ,promiţând că
peste un an se va relua producţia , iar ei fiind specialişti vor fi
reangajaţi.N-au mai fost reangajaţi nici după un an, nici după zece ani ,
practic odată cu intervenţia preşedintelui Emil Constantinescu , Solventul şi-a
oprit producţia . Restul personalului a fost o obligat să se pensioneze ( cei
care indeplineau condiţiile ) , foarte puţini au mai lucrat o perioadă în
micile instalaţii de plastifianţi şi ca paznici.Pentru Timisoara impactul n-a
fost mare , oamenii şi-au gasit de lucru , dar mult sub nivelul lor de calificare
, majoritatea ca paznici sau la banda de
montaj a unor sucursale straine.
Conducerea compexului HIP Pancevo , la un
moment dat a oferit acţiuni în valoare de un million de dolari în schimbul a
unui număr echivalent de acţiuni de la Solventul , dar FPS –ul a respins oferta
.După un timp , FPS-ul a vândut Solventul unei firme pe care o interesa cele 35
ha de teren si nu sa produca , iar din 2008 s-a început taierea
instalaţiilor şi vinderea lor ca fier vechi.
În Delaware rafinăria Valero este
închisă de câţiva ani , dar nimeni nu aprobă tăierea ei pentru fier vechi .
Dimpotrivă pe agenda unor candidaţi la alegerile locale sau pentru Congresul
SUA , apare preocuparea pentru repornirea rafinariei , ceea ce ar insemna multe
joburi de înaltă calificare . De câte ori circul pe Interstate 95 şi
trec pe lângă un complex petrochimic aflat în Philadelphia , mi-a aduc aminte
de Solventul , care nu arăta cu nimic mai rău şi se afla , la fel , înconjurat
de locuinţe.
Sfârşitul Solventului m-a durut , pentru
că ani de zile mi-am pus întreaga capacitate şi energie ca lucrurile să meargă
mai bine , acolo unde lucram.Am simţit o anumită mândrie că am reuşit să-mi
aduc contribuţia pentru ca Solventul să supravieţuiască celor patru ani de
embargou .Aceasta ne-a costat , pe mine şi alţi patru colegi :Petre Marin
-director general , Nicolae Bodeanu –director comercial, Domiţian
Misăilă-director economic şi Gheorghe Giurgiulescu-şef instalaţie , terfelirea
în presă , şase ani de hărţuire din partea justiţiei , pe traseul poliţie ,
parchet , judecătorie , tribunal , curtea de apel , din nou judecatorie ,
tribunal , curtea de apel , parchet , poliţie , parchet , ca-n final parchetul
să ia decizia de încetarea urmăririi penale.Dosarul a atins o jumătate de metru
înălţime .
Totuşi , nu demult , un articol al
venerabilului şi neobositului luptător pentru drepturile românilor din Valea
Timocului , Domnul Cristea Sandu- Timoc , m-a făcut să simt un regret că nu am
făcut ceva ce se putea face în perioada embargoului .Domnia sa spunea că nu s-a
profitat de poziţia noastră favorabilă pentru a cere sârbilor drepturi pentru
românii de pe Valea Timocului . Aşa este şi regret . Mai mult decât atât , unul
din oamenii de bază în operaţiunea respectivă a fost un român din Iugoslavia ,
Ion Bălan , care avea acces la nivele foarte înalte . Prin el se putea cere
multe şi sunt convins că s-ar fi obţinut .Eram dezinformat şi intoxicat de
faptul că românii din Banatul sârbesc aveau biserici româneşti şi şcoli primare
în limba română , nu ştiam ce urât se poartă sârbii cu fraţii noştrii din Valea
Timocului .Atunci puteam să acţionez cu fapta , azi , din păcate ,numai cu
vorba.
Toate intreprinderile din Timişoara
care s-au privatizat , Dermatina , Extraceram , Optica , Industria lânii , Electromotor ,
Electrotimiş , Tehnometal , 6 Martie , Fabrica de zahăr , Fabrica de ulei
,Guban, Modern, Begapam ,Fructus , UMT , Comtim ,ş.a , au fost distruse ,
cumpărate pe nimic pentru speculaţii imobiliare cu terenul lor.Sunt două excepţii
notabile Azur , preluat de o firmă americană şi Detergenţii ( o parte ) ,
preluat de Procter & Gamble , care şi-au păstrat profilul.
Distrugerea economiei naţionale nu poate
fi explicată decât prin trădarea poporului român de către cei care au ajuns
să-l conducă în ultimii douăzeci de ani . Faptul că am fost trădaţi , iar
trădarea are un preţ , rezultă şi din îmbuibarea în care trăiesc cei care au
fost sau sunt la putere . Paralel cu economia s-a distrus cercetarea
ştiinţifică , s-a desfiinţat armata ( nu mai avem demult soldaţi , în schimb
avem o grămadă de generali ) ,iar acum este la ordinea zilei distrugerea
sănătăţii , învăţământului şi sistemului de pensii .A mai rămas ceva ? Da , biserica , din care nu s-a reuşit ,
deocamdată , decât scoaterea semnului de carte tricolor din Evanghelie
.Materialiştii atei care sunt la putere un singur lucru nu pot să ne ia , atâta
timp cât rămânem creştini : speranţa .
Delaware
,Sept.2010
Ioan Ispas
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu