27 februarie, 2013

Istorii....Oltchim

Secretul longevităţii unui "FARAON BUGETAR". Decăderea Oltchim, povestită chiar de Constantin Roibu, fostul director care a câştigat 500.000 de euro doar din salarii

de Andrei Luca POPESCU        


Privatizarea combinatului petrochimic Oltchim trebuie să se încheie joi, fie că Guvernul condus de Victor Ponta vrea sau nu. gândul a descris aici cum guvernele Tăriceanu, Boc şi Ponta au contribuit la transformarea Oltchim într-o gaură neagră a economiei româneşti, prin decizii discutabile sau prin ignorarea problemei. Ajuns în al doisprezecelea ceas, Guvernul trebuie să privatizeze Oltchim sau să declanşeze procedura lichidării, conform înţelegerii cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), riscând chiar redeschiderea dosarului deschis de Comisia Europeană, în care România a fost cercetată pentru acordare ilegală de ajutoare de stat, la Oltchim. Astăzi, fostul director de la Oltchim, Constantin Roibu, a povestit pentru gândul cum s-a ajuns la acest declin şi cum putea guvernul condus de Victor Ponta să iasă din clinciul unei privatizări "atipice", cum singur o descriu oficialii de la Palatul Victoria.

Cine este Roibu
Constantin Roibu a condus Oltchim timp de 21 de ani, indiferent de partidele şi alianţele politice care s-au perindat pe la guvernare. "Domnul Constantin Roibu este un faraon bugetar, care a rezistat de-a lungul anilor. Numai dânsul ştie secretul longevităţii sale şi cei care l-au susţinut", declara Remus Vulpescu, şeful OPSPI, pentru gândul. Roibu şi-a dat demisia, alături de întreaga conducere de la Oltchim, la solicitarea reprezentanţilor Guvernului, care au acuzat managementul defectuos al combinatului.

Constantin Roibu a câştigat sume importante de bani cât a condus combinatul Oltchim. Doar din salarii, drepturi de autor şi indemnizaţiile de membru al Consiliilor de Administraţie, Roibu a câştigat aproximativ  500.000 de euro , în perioada 2007-2011. Roibu a câştigat aceşti bani aflându-se la conducerea Oltchim, dar şi în Consiliile de Administraţie ale Protectchim (desprinsă în 2003 din Oltchim, se ocupă cu instalaţii şi construcţii), Designro (fosta secţie de proiectare a Oltchim, separată ca firmă) şi Oltchim Gmbh (reprezentanţa Oltchim din Germania, de la Frankfurt).

 "În momentul în care nu reuşeşti să faci ce ţi-ai propus, dai vina pe alţii. Situaţia de la Oltchim şi faptul că a intrat în cădere liberă sunt cunoscute din 2007, când a avut loc diminuarea capitalului social şi transformarea capitalurilor proprii, care erau pozitive înainte de conversie, în capitaluri negative ( n.r: guvernul Tăriceanu a operat o majorare de capital, prin conversia unei creanţe a AVAS la Oltchim). În imposibilitatea de a te finanţa şi de a-ţi putea continua activitatea, acesta a fost rezultatul. Rezultat pe care noi l-am anunţat în fiecare şedinţă a AGA, în fiecare Consiliu de Administraţie", a explicat pentru gândul Constantin Roibu.

 "Dacă strategia prezentată de mine este proastă, de ce se merge în continuare pe aceeaşi strategie, pe integrare cu rafinăria şi cu petrochimia? De ce dau vina pe mine? M-a ajutat cineva să pun în practică această strategie?", mai spune Roibu. Guvernul Ponta intenţionează să privatizeze Oltchim la pachet cu rafinăria şi operaţiunile de petrochimie de la Arpechim, fără care Oltchim nu poate funcţiona, lucru semnalat de conducerea şi sindicatele de la Oltchim.

Gândul a arătat că Oltchim a început să piardă bani din 2007 şi nu a mai avut cum să funcţioneze efectiv începând din 2008, din cauza unor decizii politice discutabile, care nu au nicio legătură cu managementul companiei. Rafinăria Arpechim Piteşti, de unde Oltchim îşi lua materia primă pentru producerea de PVC, a fost vândută către OMV Petrom, care în 2008 a decis închiderea ei.

Roibu: Guvernul Ponta avea soluţia privatizării Oltchim de la Guvernul Ungureanu

 Principala cheie a privatizării Oltchim a fost conversia creanţei pe care AVAS o deţine la combinat, în acţiuni. Este vorba despre o datorie care se ridică la 250 de milioane de euro, cu tot cu dobânzi şi penalităţi, pe care Oltchim o are către AVAS. În acest fel, printr-o majorare de capital, statul român ar ajunge să deţină peste 95% din acţiunile companiei. Soluţia a fost agreată atât de guvernul Boc, cât şi de cel condus de Ponta, însă niciunul nu a reuşit să o ducă la capăt, deşi Comisia Europeană a dat aviz pozitiv măsurii. Astfel, guvernul Ponta a ajuns în situaţia neatractivă pentru investitori, de a vinde o companie cu datorii de peste 700 de milioane de euro, dintre care 250 de milioane sunt chiar către statul român.

  "Guvernele care au fost până acum au avut o reţinere să facă conversia, pentru că au aşteptat permisiunea de la Comisia Europeană. Eu am solicitat să nu mai stăm după aprobare şi să dăm drumul la conversie, după care să luăm şi aprobarea. Nu am fi ajuns în această situaţie. De ce nu s-a făcut conversia când a venit noua conducere a Guvernului? (n.r: aprobarea de la CE a fost dată în 2011). Justificările pe care le aduce Remus Vulpescu sunt total nefondate", susţine Constantin Roibu, în interviul acordat gândul.

Piedica în calea acestei conversii, invocată atât de guvernul Boc, cât şi de guvernul Ponta, inclusiv prin vocea lui Remus Vulpescu, şeful OPSPI, au fost acţionarii minoritari de la Oltchim - PCC SE (Germania) şi Nachbar Services (fond de investiţii offshore din Cipru). Aceste firme ar fi rămas cu doar 5% din acţiuni, din aproximativ 32% cât deţin în prezent împreună, pierzând astfel controlul asupra Oltchim.

Decizia privind conversia creanţei AVAS în acţiuni poate fi luată numai cu două treimi din voturile Adunării Generale a Acţionarilor, lucru practic imposibil, dacă acţionarii minoritari care deţin împreună 32% din companie se opun.

După cum gândul a arătat aici, PCC SE a înaintat însă un memorandum către Ministerul Economiei, la începutul lunii august, în care se arăta dispus să renunţe la opoziţie. În ultimul moment, germanii au schimbat însă condiţiile, au arătat reprezentanţii Guvernului: ei au cerut, în schimbul cooperării, fie să li se garanteze câştigarea licitaţiei la Oltchim, fie să li se garanteze că firma câştigătoare le va cumpăra participaţia la Oltchim. Guvernul Ponta a refuzat aceste condiţii.

Totuşi, Constantin Roibu a explicat pentru gândul că exista o soluţie şi pentru acest clinci: un proiect de ordonanţă de urgenţă iniţiat de premierul Mihai Răzvan Ungureanu, care a rămas însă în sertarul Ministerului Economiei.

"Şi în situaţia în care PCC nu şi-ar fi dat acordul, se demarase o ordonanţă de urgenţă, pentru modificarea articolului 17 din legea 137 (pentru accelerarea privatizării), prin care se putea face majorarea de capital cu majoritate simplă, de 50%, cu aprobarea dreptului de preferinţă acţionarului minoritar. Bineînţeles că se putea trece peste PCC, se putea obţine votul în AGA. Chiar dacă ar fi fost apoi un litigiu deschis de acţionarii minoritari, având aprobarea UE să faci conversia, statul îşi vedea de treabă şi mergea cu privatizarea înainte, iar litigiul se încheia în câteva luni", explică Roibu.

Proiectul, care se află şi acum în dezbatere pe site-ul Ministerului Economiei, prevedea conversia automată în acţiuni a creanţelor deţinute de AVAS la companii cu capital majoritat de stat, acordând drept de preferinţă acţionarilor minoritari (adică aceştia să poată să cumpere primii acţiuni la un preţ preferenţial, pentru a-şi păstra nivelul iniţial al participaţiei în companie).

Piedicile acţionarului minoritar german, susţinute de un europarlamentar PDL

Încă din 2007, când PCC SE a crescut în proporţia acţionariatului de la 4% la 12%, printr-o majorare de capital operată de AVAS, sub mandatul guvernului Tăriceanu, germanii au acţionat întotdeauna pentru a-şi apăra interesele, care nu au corespuns întotdeauna statului român şi privatizării Oltchim cu orice preţ. Dovada cea mai recentă este opoziţia la conversia creanţei AVAS.

"PCC şi-a urmărit un scop şi nu îl condamn pe el, îi condamn pe cei care l-au ajutat. În definitiv, PCC este un acţionar care a vrut să cumpere pachetul de acţiuni la Oltchim la o valoare cât mai avantajoasă pentru el. PCC este şi un concurent al nostru pe piaţă, normal că a vrut să aibă controlul pieţei", a explicat pentru gândul Constantin Roibu.

PCC SE deţine un combinat similar în Polonia - Rokita, care este concurent direct al Oltchim.

Roibu condamnă faptul că reprezentanţi ai statului român au ajutat firma germană să acţioneze împotriva intereselor statului şi ale Oltchim. În 2009, reprezentanţii PCC au depus la Parlamentul European o petiţie, prin care cereau sesizarea Comisiei Europene cu privire la un ajutor de stat ilegal acordat de România către Oltchim. Petiţia a fost susţinută de fostul europarlamentar PDL Nicolae Vlad Popa. Acesta nu a putut fi contactat de gândul pentru comentarii.

Constantin Roibu a rezistat la conducerea Oltchim timp de 21 de ani, indiferent de partidele aflate la guvernare. Mulţi s-au întrebat cum a rezistat, existând chiar acuze că fiecare partid a beneficiat de bani pentru campanii electorale, de la Oltchim.

"Eu am rezistat pentru că nu am fost angajat politic în niciun partid. Şi am rezistat pentru că eu am preluat Oltchim la o cifră de afaceri de 72 de milioane de euro, am făcut retehnologizări, implementare de produse noi şi am adus cifra de afaceri la 530 de milioane de euro în 2008, atunci când s-a oprit funcţionarea petrochimiei de la Piteşti. Firma a fost într-o continuă creştere, am avut ani în care am fost pe profit. În toate firmele în care nu s-a schimbat managementul o dată cu schimbarea guvernelor - ALRO, Dacia, Petromidia, acolo unde a existat o continuitate, firmele s-au dezvoltat, sunt în viaţă şi la ora actuală şi s-au făcut privatizări de succes", a explicat însă Roibu, pentru gândul.

Roibu nu a dorit să comenteze prea mult cu privire la competitorii care se luptă pentru Oltchim. El a apreciat interesul ruşilor de la Gazprom, pentru că aceştia, prin forţa financiară pe care o au, ar reprezenta o garanţie că Oltchim va funcţiona şi după privatizare. Despre iniţiativa omului de televiziune Dan Diaconescu, Roibu nu are o părere la fel de bună.

"Ideea lui Dan Diaconescu nu este viabilă. Timpul este foarte scurt şi îi trebuie foarte mulţi bani. Sunt convins că Dan Diaconescu nu va putea să strângă din piaţă atâţia bani, încât să poată să repornească acest lanţ petrochimic, împreună cu rafinăria", spune Roibu.

, 20 septembrie, ne vom reînscrie la licitaţie cu o singură ofertă îmbunatăţită, cu care ne dorim să câştigam. Decizia de retragere a ofertelor Chimcomplex şi de îmbunătăţire a celor depuse de Aisa Invest a venit şi pe fondul declaraţiilor premierului României, care este dezinformat cu privire la capacitatea investiţională a ofertantului Chimcomplex. Precizăm că în caietul de sarcini nu este niciun criteriu de precalificare în acest sens, iar dacă ar fi fost, competitorii de tip «exotici» nu ar mai fi avut posibilitatea de a se înscrie, însa poate ca s-a dorit acest lucru", se arată într-un comunicat transmis de grupul Serviciile Comerciale Române (SCR), deţinut de Ştefan Vuza.

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că situaţia Oltchim nu este una fericită, deoarece o ofertă este "exotică", iar cei de la Chimcomplex sunt prea mici pentru a prelua combinatul. "Nu este o situaţie fericită, pentru că, din păcate, dincolo de cei care sunt deja acolo, din cele două oferte una este exotică, iar cealaltă trebuie verificată din punct de vedere al potenţialului financiar. Totuşi, cei de la Chimcomplex sunt destul de mici faţă de cât de mare este Oltchim. Indiferent însă de rezultatul final, nu vom accepta niciun fel de ofertă care presupune pierderea locurilor de muncă şi dezmembrarea Oltchim. Situaţia este foarte dificilă", a spus Ponta.

Andrei Luca Popescu este reporter special al ziarului Gândul

Niciun comentariu:

Ceva despre ȘOȘO

  Gânduri scurte 166   Vrei nu vrei, dacă ai timp la dispoziție deschizi Facebook-ul și ai surpriza să fi bombardat cu imagini, știri sa...