Pleșu dezlănțuit

 

Două Românii?   Aşa s-ar părea. Există o Românie bună, curată, inteligentă, grijulie cu românii, bine educată, nobilă – e România lui Dan Voiculescu, a lui Crin Antonescu, a lui Şova şi Ponta, a lui Ghişe, a lui Becali, a lui Dinu Zamfirescu, Gâdea, Ciuvică, Pelican şi a atîtor alţi patrioţi devotaţi, mereu gata să uite de ei înşişi pentru a sluji interese altruiste. Şi există o Românie rea, urîtă, subversivă, plină de „aşa-zişi“, de „elitişti“ insalubri, de turnători, fripturişti, lingăi, carierişti, trădători: e România reacţionară a lui Liiceanu şi Patapievici, a lui Mircea Cărtărescu, a lui Andrei Cornea (de mine nu mai vorbesc) şi a atîtor alţi inşi supraapreciaţi (abuziv!), cu antecedente suspecte prin Bucureşti şi Păltiniş, descendenţi, carevasăzică, din securişti ca Alexandru Paleologu sau Constantin Noica. Din fericire, România rea a fost înfrîntă. Poporul i-a măturat de la putere pe corifeii ei. Le-a luat privilegiile, i-a demascat. Încet-încet, instituţiile statului au intrat pe mîini bune. Uniunea Europeană a fost şi ea pusă cu botul pe labe. Departamentul de Stat al SUA nu se simte nici el prea bine. S-au înfiinţat filiale ICR la Craiova, Tulcea, Tîrgu Jiu şi Baia Mare, pentru răspîndirea culturii noastre în străinatate. Se pregăteşte Rîmnicu Vîlcea (pentru a promova „Dragobetele nostru“ la concurenţă cu „Valentine-ul american“ – după cum spune preşedintele Consiliului Judeţean). Mari succese se aşteaptă din partea lansării pe piaţa internaţională a tehnologiei româneşti de vîrf, în frunte cu caloriferul transilvan. S-a putut demonstra, în sfîrşit, că Liiceanu, Patapievici, Pleşu şi alţi impostori sînt plagiatori de duzină, şi s-a demontat mitul plagiatului lui Victor Ponta, o invenţie a băsiştilor nemiloşi. Cei care n-au acceptat evidenţa (doamna Rodica Zafiu, de pildă) au fost evacuaţi fără compromisuri dintre colaboratorii gazetei care o găzduise pînă să-şi arate adevărata faţă. Marele intelectual Petre Roman (cel care, după cum povesteşte în „Memorii“, s-a format citind, încă de tînăr, în biblioteca paternă, „scrierile lui Socrate“) a descoperit, după o drastică cercetare a textelor, că ideile lui Pleşu din Minima Moralia sînt aceleaşi cu cele ale lui Adorno, din cartea sa cu acelaşi titlu. (Se pare că Pleşu tocmai pregăteşte o lucrare intitulată Evrika!, în care îl va plagia masiv pe Arhimede!) Nedreptatea care i se face lui Dan Voiculescu prin afirmaţia absurdă că ar fi fost colaborator al Securităţii a fost de curînd reparată prin dezvăluirea justă a mîrşăviilor comise de înrăitul puşcăriaş Constantin Noica, mereu în goană după ofiţerii poliţiei politice, ca să-i linguşească. Autorul dezvăluirii – hélas! Nicolae Manolescu – are tot dreptul să fie revoltat, ca unul care, după unele alunecări scatofage publicate prin gazete la începutul anilor ’60 (cînd Noica mînca bătaie la închisoare), s-a convertit, după ’90 – ca Apostolul Pavel – la adevăr şi la înfierarea curajoasă a morţilor vinovaţi. În ţară se instalează, în sfîrşit, dreptatea şi ordinea morală. Talentul îşi reintră în drepturi. Criticul literar vorbeşte înaripat, în ultimele sale editoriale, despre Noua Zeelandă (unde, n-o să credeţi, e vară cînd la noi e iarnă) şi „forjează“ metafore măreţe, ca, de pildă, echivalarea Turului Franţei cu vechea „căutare a Graalului“. Ce putere de asociere! Ce gîndire liberă! Ce fineţe! Abia aştepţi să treacă săptămîna pentru a te adăpa din nou la fîntîna proaspătă a unor fragede consideraţii de acest gen. O revoluţie radicală are loc şi în spaţiul limbii române. Toate posturile de televiziune au ca invitaţi mari stilişti ai exprimării neaoşe. Alături de moderatori, ei vorbesc o românească dulce, strigă voiniceşte unii la alţii, „pun în operă“ capodopere de mîrlănie şi agramatism. Şi fac şcoală. O sumedenie de forumişti de pretutindeni au înţeles semnalul şi se întrec în sudalme şi băşcălie sumbră. Dar asupra limbii nu avem timp să mai reflectăm. Urgenţele sînt altele: Noica, Paleologu et Co. Mijloacele de comunicare au impus, din fericire, modele noi ale manifestării publice. C.V. Tudor e pe toate „canalele“ (potrivit cuvînt!), cînd ca expert politic, cînd ca patriot sîngeros, cînd ca bunic lubric, la chermezele Capatos. Mircea Badea furnizează, seară de seară, spectacole inimitabile de scos limba, şpagat, grohăială, chiţăit, furie sportivă şi veselie de birt. A simţit, probabil, că o minimă inteligenţă, un minim bun-simţ şi două-trei lecturi nu prea vînd. Şi s-a dat pe brazdă. O sumedenie de cocoane, nu lipsite de un anumit potenţial de umanitate şi graţie, s-au dat şi ele pe brazdă: îşi dau poalele peste cap, atacă viril, „mănîncă politicieni pe pîine“. Sorin Roşca Stănescu deconspiră securişti, Gigi Becali porcăie, creştineşte, pe toată lumea, Crin Antonescu se dă inteligent, iar Victor Ponta – eficace. Mădălin Voicu înfierează, competent, „derbedeii“ din biserică. Vedetele politice s-au împărţit în două: turnători care nu sînt securişti (Andrei Marga) şi securişti care nu sînt turnători (I. Ghişe). Lucrurile se aşază, încet-încet. Cu condiţia să ne ţinem de două-trei adevăruri cu greu cucerite: „Jos Băsescu!“, „Jos intelectualii lui Băsescu!“, „Jos colonizatorii europeni!“, „Sus noi şi-ai noştri!“ Dintre cele două Românii din arenă, a învins, slavă Domnului, România cea bună!

Statul prost manager

În anul 1854, când a fost construită prima linie de cale ferată pe teritoriul României, în Banat, pe ruta Oraviţa-Buziaş, lua fiinţă şi cea mai profesionistă, mai disciplinată şi responsabilă breaslă: aceea a lucrătorilor feroviari. De acelasi autor Justiţie dezlegată la ochi Eternul început la români Un buget pentru statul asistenţial Publicitate Noul Audi A3 SportBack www.audi-oferte.ro Inscrie-te pentru test drive, aici. Ceva mai târziu, în 1880, când a luat fiinţă Compania Naţională Căile Ferate Române (C.F.R.), lucrătorii feroviari îşi transformaseră numele în renume şi apoi în legendă: erau numiţi Armata a doua a ţării! Disciplina în această profesie era literă de lege! Dar, cu timpul, şi în acest domeniu s-a cuibărit obiceiul românesc al lipsei de răspundere, al aruncării pisicii în curtea vecinului pentru a scăpa de pedeapsă. La primul accident mai serios pe căile ferate române, produs în anul 1923 în Gara Vitileanca (azi Săhăteni), în apropiere de Buzău, soldat cu 66 de morţi şi 105 răniţi în urma ciocnirii Acceleratului de Chişinău cu un mărfar în staţionare, singurul lucrător feroviar găsit vinovat de tragedia produsă a fost… acarul Păun. Evident că acarul nu a schimbat de capul lui macazul şinelor de cale ferată. O fi primit el nişte ordine şi dispoziţii. Însă toţi şefii lui pe scară ierarhică au scăpat basma curată, iar amărâtul de acar a înfundat puşcăria. Mi-am adus aminte de această scurtă istorioară în urmă cu câteva zile când am urmărit o anchetă jurnalistică despre creşterea, descreşterea şi falimentarea C.F.R Marfă, considerată cea mai mare companie feroviară din sud-estul României (cu 6 000 de locomotive şi 60 000 de vagoane). În derularea acestui proces distructiv, demolator, nu acarii au pus compania pe butuci, nici măcar impiegaţii de mişcare, ci înşişi oamenii statului numiţi în funcţii de conducere în ultimii 23 de ani: miniştri, secretari şi subsecretari de stat, directori generali şi alţi (i)responsabili din Ministerul Transporturilor, numiţi în totalitate pe criterii pur politice (mai nou, aflu că noul director general al Metrorex este „ospătarul şef” de la o cantină a săracilor din Capitală!). Despre ce s-a întâmplat în perioada de tranziţie cu mai toate companiile de stat din România se pot scrie biblioteci întregi. Volume aşezate sub un titlu scurt şi pe înţelesul tuturor: Statul este cel mai prost gospodar! Averea lui este a tuturor şi a nimănui! Ehei, dar nu chiar a nimănui! Pentru că mărimile de care aminteam mai înainte şi-au făcut averi din funcţiile ocupate. Directorii români de companii de stat au salarii gonflabile, însă fac cele mai mari „găuri negre” în vistieria ţării. Am în faţă o statistică oficială dureroasă: cele 600 de companii de stat şi regii autonome din România produc numai 6 % din Produsul Intern Brut, însă deţin 30 % din totalul arieratelor! Jaf în toată regula! Se vehiculează ideea că singura lor şansă de însănătoşire este privatizarea. Decidenţii noştri politici (parlamentarii) şi cei guvernamentali şi-au făcut din privatizare un fetiş şi au rămas cu această obsesie. Cred însă că 80 % din privatizările din România după 1991, multe din ele făcute cu investitori numiţi pompos „strategici”, au eşuat din cauza hoţiilor. Exemple se găsesc în toate judeţele şi nici Vrancea nu face excepţie: Chimica Mărăşeşti, Fabrica de zahăr de la Tătăranu, ISEH, CPL, Laminorul şi multe altele din Focşani sunt, azi, ruine, nu pentru că nu aveau piaţă, ci pentru că au fost „manageriate” spre dispariţie. Nu oricum, ci cu bună ştiinţă! Cu program! Nu am nici o urmă de îndoială să afirm acest adevăr! Dacă pentru accidentul feroviar de la Săhăteni, din urmă cu 90 de ani, a fost găsit, totuşi, un vinovat…fără vină (acarul Păun fiind reabilitat spre sfârşitul vieţii lui, din lipsă de probe împotriva lui!), în cazul prăbuşirii companiilor de stat şi a dispariţiei sutelor, ba chiar a miilor de întreprinderi din patrimoniul economic românesc funcţionează proverbul „ce-a mâncat lupul e bun mâncat!”. Dar statul român nu este interesat să dea de urma „lupilor” care au prăduit economia. Ca şi predecesorii lui, şi actualul guvern îşi face iluzia că Oltchim, CFR Marfă, Hidroelectrica şi alte zeci de companii de stat vor continua să trăiască numai prin privatizare. Am o opinie nuanţată: că schimbarea unui proprietar cu altul nu schimbă cu nimic o realitate. Numai oamenii valoroşi schimbă realităţile. Omul sfinţeşte locul şi, ca urmare, salvarea companiilor de stat, a oricărei companii stă în alegerea unor manageri cu calităţi profesionale şi morale pământene: să fie competenţi, plini de iniţiativă, disciplinaţi, ordonaţi, prevăzători, energici şi hotărâţi, pătrunşi de simţul datoriei şi al răspunderii. Spunând acest lucruri, mă gândeam la declaraţiile negociatorului şef al FMI pentru România, olandezul Erik de Frijer, care, în discuţiile cu actualii guvernanţi români pe tema companiilor de stat cu pierderi din ţara noastră, punea degetul pe i şi oferea ca exemplu sora noastră latină mai mare, Franţa. El spunea că a lucrat ca expert al FMI şi în Franţa, dar acolo companiile de stat au rezultate bune, managementul lor este performant. Marile companii de stat - de căi ferate, gaze, din energie, silvicultura şi altele – din ţara iluminismului nu sunt privatizate, nu produc arierate şi vor rămâne ale statului, pentru că sunt bine gestionate. În era IT, când informaţia circulă cu o viteză uluitoare şi poţi afla cu uşurinţă experienţa bună a statelor pusă în slujba cetăţenilor, România a avut parte numai de cârmuitori autişti.

Citeste mai mult: adev.ro/mjjyc7

În anul 1854, când a fost construită prima linie de cale ferată pe teritoriul României, în Banat, pe ruta Oraviţa-Buziaş, lua fiinţă şi cea mai profesionistă, mai disciplinată şi responsabilă breaslă: aceea a lucrătorilor feroviari. De acelasi autor Justiţie dezlegată la ochi Eternul început la români Un buget pentru statul asistenţial Publicitate Noul Audi A3 SportBack www.audi-oferte.ro Inscrie-te pentru test drive, aici. Ceva mai târziu, în 1880, când a luat fiinţă Compania Naţională Căile Ferate Române (C.F.R.), lucrătorii feroviari îşi transformaseră numele în renume şi apoi în legendă: erau numiţi Armata a doua a ţării! Disciplina în această profesie era literă de lege! Dar, cu timpul, şi în acest domeniu s-a cuibărit obiceiul românesc al lipsei de răspundere, al aruncării pisicii în curtea vecinului pentru a scăpa de pedeapsă. La primul accident mai serios pe căile ferate române, produs în anul 1923 în Gara Vitileanca (azi Săhăteni), în apropiere de Buzău, soldat cu 66 de morţi şi 105 răniţi în urma ciocnirii Acceleratului de Chişinău cu un mărfar în staţionare, singurul lucrător feroviar găsit vinovat de tragedia produsă a fost… acarul Păun. Evident că acarul nu a schimbat de capul lui macazul şinelor de cale ferată. O fi primit el nişte ordine şi dispoziţii. Însă toţi şefii lui pe scară ierarhică au scăpat basma curată, iar amărâtul de acar a înfundat puşcăria. Mi-am adus aminte de această scurtă istorioară în urmă cu câteva zile când am urmărit o anchetă jurnalistică despre creşterea, descreşterea şi falimentarea C.F.R Marfă, considerată cea mai mare companie feroviară din sud-estul României (cu 6 000 de locomotive şi 60 000 de vagoane). În derularea acestui proces distructiv, demolator, nu acarii au pus compania pe butuci, nici măcar impiegaţii de mişcare, ci înşişi oamenii statului numiţi în funcţii de conducere în ultimii 23 de ani: miniştri, secretari şi subsecretari de stat, directori generali şi alţi (i)responsabili din Ministerul Transporturilor, numiţi în totalitate pe criterii pur politice (mai nou, aflu că noul director general al Metrorex este „ospătarul şef” de la o cantină a săracilor din Capitală!). Despre ce s-a întâmplat în perioada de tranziţie cu mai toate companiile de stat din România se pot scrie biblioteci întregi. Volume aşezate sub un titlu scurt şi pe înţelesul tuturor: Statul este cel mai prost gospodar! Averea lui este a tuturor şi a nimănui! Ehei, dar nu chiar a nimănui! Pentru că mărimile de care aminteam mai înainte şi-au făcut averi din funcţiile ocupate. Directorii români de companii de stat au salarii gonflabile, însă fac cele mai mari „găuri negre” în vistieria ţării. Am în faţă o statistică oficială dureroasă: cele 600 de companii de stat şi regii autonome din România produc numai 6 % din Produsul Intern Brut, însă deţin 30 % din totalul arieratelor! Jaf în toată regula! Se vehiculează ideea că singura lor şansă de însănătoşire este privatizarea. Decidenţii noştri politici (parlamentarii) şi cei guvernamentali şi-au făcut din privatizare un fetiş şi au rămas cu această obsesie. Cred însă că 80 % din privatizările din România după 1991, multe din ele făcute cu investitori numiţi pompos „strategici”, au eşuat din cauza hoţiilor. Exemple se găsesc în toate judeţele şi nici Vrancea nu face excepţie: Chimica Mărăşeşti, Fabrica de zahăr de la Tătăranu, ISEH, CPL, Laminorul şi multe altele din Focşani sunt, azi, ruine, nu pentru că nu aveau piaţă, ci pentru că au fost „manageriate” spre dispariţie. Nu oricum, ci cu bună ştiinţă! Cu program! Nu am nici o urmă de îndoială să afirm acest adevăr! Dacă pentru accidentul feroviar de la Săhăteni, din urmă cu 90 de ani, a fost găsit, totuşi, un vinovat…fără vină (acarul Păun fiind reabilitat spre sfârşitul vieţii lui, din lipsă de probe împotriva lui!), în cazul prăbuşirii companiilor de stat şi a dispariţiei sutelor, ba chiar a miilor de întreprinderi din patrimoniul economic românesc funcţionează proverbul „ce-a mâncat lupul e bun mâncat!”. Dar statul român nu este interesat să dea de urma „lupilor” care au prăduit economia. Ca şi predecesorii lui, şi actualul guvern îşi face iluzia că Oltchim, CFR Marfă, Hidroelectrica şi alte zeci de companii de stat vor continua să trăiască numai prin privatizare. Am o opinie nuanţată: că schimbarea unui proprietar cu altul nu schimbă cu nimic o realitate. Numai oamenii valoroşi schimbă realităţile. Omul sfinţeşte locul şi, ca urmare, salvarea companiilor de stat, a oricărei companii stă în alegerea unor manageri cu calităţi profesionale şi morale pământene: să fie competenţi, plini de iniţiativă, disciplinaţi, ordonaţi, prevăzători, energici şi hotărâţi, pătrunşi de simţul datoriei şi al răspunderii. Spunând acest lucruri, mă gândeam la declaraţiile negociatorului şef al FMI pentru România, olandezul Erik de Frijer, care, în discuţiile cu actualii guvernanţi români pe tema companiilor de stat cu pierderi din ţara noastră, punea degetul pe i şi oferea ca exemplu sora noastră latină mai mare, Franţa. El spunea că a lucrat ca expert al FMI şi în Franţa, dar acolo companiile de stat au rezultate bune, managementul lor este performant. Marile companii de stat - de căi ferate, gaze, din energie, silvicultura şi altele – din ţara iluminismului nu sunt privatizate, nu produc arierate şi vor rămâne ale statului, pentru că sunt bine gestionate. În era IT, când informaţia circulă cu o viteză uluitoare şi poţi afla cu uşurinţă experienţa bună a statelor pusă în slujba cetăţenilor, România a avut parte numai de cârmuitori autişti.

Citeste mai mult: adev.ro/mjjyc7

Radu Borcea Despre „statul-prost manager”, privatizare şi responsabilitate 12 martie 2013, 16:45 Citesc mai târziu download pdf print article Articol Comentarii 0 citeste totul despre: cfr stat manager focsani privatizare 0 (0 voturi) 2 share 0 inShare 2 Live Aboneaza-te la newsletter Abonare În anul 1854, când a fost construită prima linie de cale ferată pe teritoriul României, în Banat, pe ruta Oraviţa-Buziaş, lua fiinţă şi cea mai profesionistă, mai disciplinată şi responsabilă breaslă: aceea a lucrătorilor feroviari. De acelasi autor Justiţie dezlegată la ochi Eternul început la români Un buget pentru statul asistenţial Publicitate Noul Audi A3 SportBack www.audi-oferte.ro Inscrie-te pentru test drive, aici. Ceva mai târziu, în 1880, când a luat fiinţă Compania Naţională Căile Ferate Române (C.F.R.), lucrătorii feroviari îşi transformaseră numele în renume şi apoi în legendă: erau numiţi Armata a doua a ţării! Disciplina în această profesie era literă de lege! Dar, cu timpul, şi în acest domeniu s-a cuibărit obiceiul românesc al lipsei de răspundere, al aruncării pisicii în curtea vecinului pentru a scăpa de pedeapsă. La primul accident mai serios pe căile ferate române, produs în anul 1923 în Gara Vitileanca (azi Săhăteni), în apropiere de Buzău, soldat cu 66 de morţi şi 105 răniţi în urma ciocnirii Acceleratului de Chişinău cu un mărfar în staţionare, singurul lucrător feroviar găsit vinovat de tragedia produsă a fost… acarul Păun. Evident că acarul nu a schimbat de capul lui macazul şinelor de cale ferată. O fi primit el nişte ordine şi dispoziţii. Însă toţi şefii lui pe scară ierarhică au scăpat basma curată, iar amărâtul de acar a înfundat puşcăria. Mi-am adus aminte de această scurtă istorioară în urmă cu câteva zile când am urmărit o anchetă jurnalistică despre creşterea, descreşterea şi falimentarea C.F.R Marfă, considerată cea mai mare companie feroviară din sud-estul României (cu 6 000 de locomotive şi 60 000 de vagoane). În derularea acestui proces distructiv, demolator, nu acarii au pus compania pe butuci, nici măcar impiegaţii de mişcare, ci înşişi oamenii statului numiţi în funcţii de conducere în ultimii 23 de ani: miniştri, secretari şi subsecretari de stat, directori generali şi alţi (i)responsabili din Ministerul Transporturilor, numiţi în totalitate pe criterii pur politice (mai nou, aflu că noul director general al Metrorex este „ospătarul şef” de la o cantină a săracilor din Capitală!). Despre ce s-a întâmplat în perioada de tranziţie cu mai toate companiile de stat din România se pot scrie biblioteci întregi. Volume aşezate sub un titlu scurt şi pe înţelesul tuturor: Statul este cel mai prost gospodar! Averea lui este a tuturor şi a nimănui! Ehei, dar nu chiar a nimănui! Pentru că mărimile de care aminteam mai înainte şi-au făcut averi din funcţiile ocupate. Directorii români de companii de stat au salarii gonflabile, însă fac cele mai mari „găuri negre” în vistieria ţării. Am în faţă o statistică oficială dureroasă: cele 600 de companii de stat şi regii autonome din România produc numai 6 % din Produsul Intern Brut, însă deţin 30 % din totalul arieratelor! Jaf în toată regula! Se vehiculează ideea că singura lor şansă de însănătoşire este privatizarea. Decidenţii noştri politici (parlamentarii) şi cei guvernamentali şi-au făcut din privatizare un fetiş şi au rămas cu această obsesie. Cred însă că 80 % din privatizările din România după 1991, multe din ele făcute cu investitori numiţi pompos „strategici”, au eşuat din cauza hoţiilor. Exemple se găsesc în toate judeţele şi nici Vrancea nu face excepţie: Chimica Mărăşeşti, Fabrica de zahăr de la Tătăranu, ISEH, CPL, Laminorul şi multe altele din Focşani sunt, azi, ruine, nu pentru că nu aveau piaţă, ci pentru că au fost „manageriate” spre dispariţie. Nu oricum, ci cu bună ştiinţă! Cu program! Nu am nici o urmă de îndoială să afirm acest adevăr! Dacă pentru accidentul feroviar de la Săhăteni, din urmă cu 90 de ani, a fost găsit, totuşi, un vinovat…fără vină (acarul Păun fiind reabilitat spre sfârşitul vieţii lui, din lipsă de probe împotriva lui!), în cazul prăbuşirii companiilor de stat şi a dispariţiei sutelor, ba chiar a miilor de întreprinderi din patrimoniul economic românesc funcţionează proverbul „ce-a mâncat lupul e bun mâncat!”. Dar statul român nu este interesat să dea de urma „lupilor” care au prăduit economia. Ca şi predecesorii lui, şi actualul guvern îşi face iluzia că Oltchim, CFR Marfă, Hidroelectrica şi alte zeci de companii de stat vor continua să trăiască numai prin privatizare. Am o opinie nuanţată: că schimbarea unui proprietar cu altul nu schimbă cu nimic o realitate. Numai oamenii valoroşi schimbă realităţile. Omul sfinţeşte locul şi, ca urmare, salvarea companiilor de stat, a oricărei companii stă în alegerea unor manageri cu calităţi profesionale şi morale pământene: să fie competenţi, plini de iniţiativă, disciplinaţi, ordonaţi, prevăzători, energici şi hotărâţi, pătrunşi de simţul datoriei şi al răspunderii. Spunând acest lucruri, mă gândeam la declaraţiile negociatorului şef al FMI pentru România, olandezul Erik de Frijer, care, în discuţiile cu actualii guvernanţi români pe tema companiilor de stat cu pierderi din ţara noastră, punea degetul pe i şi oferea ca exemplu sora noastră latină mai mare, Franţa. El spunea că a lucrat ca expert al FMI şi în Franţa, dar acolo companiile de stat au rezultate bune, managementul lor este performant. Marile companii de stat - de căi ferate, gaze, din energie, silvicultura şi altele – din ţara iluminismului nu sunt privatizate, nu produc arierate şi vor rămâne ale statului, pentru că sunt bine gestionate. În era IT, când informaţia circulă cu o viteză uluitoare şi poţi afla cu uşurinţă experienţa bună a statelor pusă în slujba cetăţenilor, România a avut parte numai de cârmuitori autişt

Citeste mai mult: adev.ro/mjjyc7

Radu Borcea Despre „statul-prost manager”, privatizare şi responsabilitate 12 martie 2013, 16:45 Citesc mai târziu download pdf print article Articol Comentarii 0 citeste totul despre: cfr stat manager focsani privatizare 0 (0 voturi) 2 share 0 inShare 2 Live Aboneaza-te la newsletter Abonare În anul 1854, când a fost construită prima linie de cale ferată pe teritoriul României, în Banat, pe ruta Oraviţa-Buziaş, lua fiinţă şi cea mai profesionistă, mai disciplinată şi responsabilă breaslă: aceea a lucrătorilor feroviari. De acelasi autor Justiţie dezlegată la ochi Eternul început la români Un buget pentru statul asistenţial Publicitate Noul Audi A3 SportBack www.audi-oferte.ro Inscrie-te pentru test drive, aici. Ceva mai târziu, în 1880, când a luat fiinţă Compania Naţională Căile Ferate Române (C.F.R.), lucrătorii feroviari îşi transformaseră numele în renume şi apoi în legendă: erau numiţi Armata a doua a ţării! Disciplina în această profesie era literă de lege! Dar, cu timpul, şi în acest domeniu s-a cuibărit obiceiul românesc al lipsei de răspundere, al aruncării pisicii în curtea vecinului pentru a scăpa de pedeapsă. La primul accident mai serios pe căile ferate române, produs în anul 1923 în Gara Vitileanca (azi Săhăteni), în apropiere de Buzău, soldat cu 66 de morţi şi 105 răniţi în urma ciocnirii Acceleratului de Chişinău cu un mărfar în staţionare, singurul lucrător feroviar găsit vinovat de tragedia produsă a fost… acarul Păun. Evident că acarul nu a schimbat de capul lui macazul şinelor de cale ferată. O fi primit el nişte ordine şi dispoziţii. Însă toţi şefii lui pe scară ierarhică au scăpat basma curată, iar amărâtul de acar a înfundat puşcăria. Mi-am adus aminte de această scurtă istorioară în urmă cu câteva zile când am urmărit o anchetă jurnalistică despre creşterea, descreşterea şi falimentarea C.F.R Marfă, considerată cea mai mare companie feroviară din sud-estul României (cu 6 000 de locomotive şi 60 000 de vagoane). În derularea acestui proces distructiv, demolator, nu acarii au pus compania pe butuci, nici măcar impiegaţii de mişcare, ci înşişi oamenii statului numiţi în funcţii de conducere în ultimii 23 de ani: miniştri, secretari şi subsecretari de stat, directori generali şi alţi (i)responsabili din Ministerul Transporturilor, numiţi în totalitate pe criterii pur politice (mai nou, aflu că noul director general al Metrorex este „ospătarul şef” de la o cantină a săracilor din Capitală!). Despre ce s-a întâmplat în perioada de tranziţie cu mai toate companiile de stat din România se pot scrie biblioteci întregi. Volume aşezate sub un titlu scurt şi pe înţelesul tuturor: Statul este cel mai prost gospodar! Averea lui este a tuturor şi a nimănui! Ehei, dar nu chiar a nimănui! Pentru că mărimile de care aminteam mai înainte şi-au făcut averi din funcţiile ocupate. Directorii români de companii de stat au salarii gonflabile, însă fac cele mai mari „găuri negre” în vistieria ţării. Am în faţă o statistică oficială dureroasă: cele 600 de companii de stat şi regii autonome din România produc numai 6 % din Produsul Intern Brut, însă deţin 30 % din totalul arieratelor! Jaf în toată regula! Se vehiculează ideea că singura lor şansă de însănătoşire este privatizarea. Decidenţii noştri politici (parlamentarii) şi cei guvernamentali şi-au făcut din privatizare un fetiş şi au rămas cu această obsesie. Cred însă că 80 % din privatizările din România după 1991, multe din ele făcute cu investitori numiţi pompos „strategici”, au eşuat din cauza hoţiilor. Exemple se găsesc în toate judeţele şi nici Vrancea nu face excepţie: Chimica Mărăşeşti, Fabrica de zahăr de la Tătăranu, ISEH, CPL, Laminorul şi multe altele din Focşani sunt, azi, ruine, nu pentru că nu aveau piaţă, ci pentru că au fost „manageriate” spre dispariţie. Nu oricum, ci cu bună ştiinţă! Cu program! Nu am nici o urmă de îndoială să afirm acest adevăr! Dacă pentru accidentul feroviar de la Săhăteni, din urmă cu 90 de ani, a fost găsit, totuşi, un vinovat…fără vină (acarul Păun fiind reabilitat spre sfârşitul vieţii lui, din lipsă de probe împotriva lui!), în cazul prăbuşirii companiilor de stat şi a dispariţiei sutelor, ba chiar a miilor de întreprinderi din patrimoniul economic românesc funcţionează proverbul „ce-a mâncat lupul e bun mâncat!”. Dar statul român nu este interesat să dea de urma „lupilor” care au prăduit economia. Ca şi predecesorii lui, şi actualul guvern îşi face iluzia că Oltchim, CFR Marfă, Hidroelectrica şi alte zeci de companii de stat vor continua să trăiască numai prin privatizare. Am o opinie nuanţată: că schimbarea unui proprietar cu altul nu schimbă cu nimic o realitate. Numai oamenii valoroşi schimbă realităţile. Omul sfinţeşte locul şi, ca urmare, salvarea companiilor de stat, a oricărei companii stă în alegerea unor manageri cu calităţi profesionale şi morale pământene: să fie competenţi, plini de iniţiativă, disciplinaţi, ordonaţi, prevăzători, energici şi hotărâţi, pătrunşi de simţul datoriei şi al răspunderii. Spunând acest lucruri, mă gândeam la declaraţiile negociatorului şef al FMI pentru România, olandezul Erik de Frijer, care, în discuţiile cu actualii guvernanţi români pe tema companiilor de stat cu pierderi din ţara noastră, punea degetul pe i şi oferea ca exemplu sora noastră latină mai mare, Franţa. El spunea că a lucrat ca expert al FMI şi în Franţa, dar acolo companiile de stat au rezultate bune, managementul lor este performant. Marile companii de stat - de căi ferate, gaze, din energie, silvicultura şi altele – din ţara iluminismului nu sunt privatizate, nu produc arierate şi vor rămâne ale statului, pentru că sunt bine gestionate. În era IT, când informaţia circulă cu o viteză uluitoare şi poţi afla cu uşurinţă experienţa bună a statelor pusă în slujba cetăţenilor, România a avut parte numai de cârmuitori autişt

Citeste mai mult: adev.ro/mjjyc7

anul 1854, când a fost construită prima linie de cale ferată pe teritoriul României, în Banat, pe ruta Oraviţa-Buziaş, lua fiinţă şi cea mai profesionistă, mai disciplinată şi responsabilă breaslă: aceea a lucrătorilor feroviari. De acelasi autor Justiţie dezlegată la ochi Eternul început la români Un buget pentru statul asistenţial Publicitate Noul Audi A3 SportBack www.audi-oferte.ro Inscrie-te pentru test drive, aici. Ceva mai târziu, în 1880, când a luat fiinţă Compania Naţională Căile Ferate Române (C.F.R.), lucrătorii feroviari îşi transformaseră numele în renume şi apoi în legendă: erau numiţi Armata a doua a ţării! Disciplina în această profesie era literă de lege! Dar, cu timpul, şi în acest domeniu s-a cuibărit obiceiul românesc al lipsei de răspundere, al aruncării pisicii în curtea vecinului pentru a scăpa de pedeapsă. La primul accident mai serios pe căile ferate române, produs în anul 1923 în Gara Vitileanca (azi Săhăteni), în apropiere de Buzău, soldat cu 66 de morţi şi 105 răniţi în urma ciocnirii Acceleratului de Chişinău cu un mărfar în staţionare, singurul lucrător feroviar găsit vinovat de tragedia produsă a fost… acarul Păun. Evident că acarul nu a schimbat de capul lui macazul şinelor de cale ferată. O fi primit el nişte ordine şi dispoziţii. Însă toţi şefii lui pe scară ierarhică au scăpat basma curată, iar amărâtul de acar a înfundat puşcăria. Mi-am adus aminte de această scurtă istorioară în urmă cu câteva zile când am urmărit o anchetă jurnalistică despre creşterea, descreşterea şi falimentarea C.F.R Marfă, considerată cea mai mare companie feroviară din sud-estul României (cu 6 000 de locomotive şi 60 000 de vagoane). În derularea acestui proces distructiv, demolator, nu acarii au pus compania pe butuci, nici măcar impiegaţii de mişcare, ci înşişi oamenii statului numiţi în funcţii de conducere în ultimii 23 de ani: miniştri, secretari şi subsecretari de stat, directori generali şi alţi (i)responsabili din Ministerul Transporturilor, numiţi în totalitate pe criterii pur politice (mai nou, aflu că noul director general al Metrorex este „ospătarul şef” de la o cantină a săracilor din Capitală!). Despre ce s-a întâmplat în perioada de tranziţie cu mai toate companiile de stat din România se pot scrie biblioteci întregi. Volume aşezate sub un titlu scurt şi pe înţelesul tuturor: Statul este cel mai prost gospodar! Averea lui este a tuturor şi a nimănui! Ehei, dar nu chiar a nimănui! Pentru că mărimile de care aminteam mai înainte şi-au făcut averi din funcţiile ocupate. Directorii români de companii de stat au salarii gonflabile, însă fac cele mai mari „găuri negre” în vistieria ţării. Am în faţă o statistică oficială dureroasă: cele 600 de companii de stat şi regii autonome din România produc numai 6 % din Produsul Intern Brut, însă deţin 30 % din totalul arieratelor! Jaf în toată regula! Se vehiculează ideea că singura lor şansă de însănătoşire este privatizarea. Decidenţii noştri politici (parlamentarii) şi cei guvernamentali şi-au făcut din privatizare un fetiş şi au rămas cu această obsesie. Cred însă că 80 % din privatizările din România după 1991, multe din ele făcute cu investitori numiţi pompos „strategici”, au eşuat din cauza hoţiilor. Exemple se găsesc în toate judeţele şi nici Vrancea nu face excepţie: Chimica Mărăşeşti, Fabrica de zahăr de la Tătăranu, ISEH, CPL, Laminorul şi multe altele din Focşani sunt, azi, ruine, nu pentru că nu aveau piaţă, ci pentru că au fost „manageriate” spre dispariţie. Nu oricum, ci cu bună ştiinţă! Cu program! Nu am nici o urmă de îndoială să afirm acest adevăr! Dacă pentru accidentul feroviar de la Săhăteni, din urmă cu 90 de ani, a fost găsit, totuşi, un vinovat…fără vină (acarul Păun fiind reabilitat spre sfârşitul vieţii lui, din lipsă de probe împotriva lui!), în cazul prăbuşirii companiilor de stat şi a dispariţiei sutelor, ba chiar a miilor de întreprinderi din patrimoniul economic românesc funcţionează proverbul „ce-a mâncat lupul e bun mâncat!”. Dar statul român nu este interesat să dea de urma „lupilor” care au prăduit economia. Ca şi predecesorii lui, şi actualul guvern îşi face iluzia că Oltchim, CFR Marfă, Hidroelectrica şi alte zeci de companii de stat vor continua să trăiască numai prin privatizare. Am o opinie nuanţată: că schimbarea unui proprietar cu altul nu schimbă cu nimic o realitate. Numai oamenii valoroşi schimbă realităţile. Omul sfinţeşte locul şi, ca urmare, salvarea companiilor de stat, a oricărei companii stă în alegerea unor manageri cu calităţi profesionale şi morale pământene: să fie competenţi, plini de iniţiativă, disciplinaţi, ordonaţi, prevăzători, energici şi hotărâţi, pătrunşi de simţul datoriei şi al răspunderii. Spunând acest lucruri, mă gândeam la declaraţiile negociatorului şef al FMI pentru România, olandezul Erik de Frijer, care, în discuţiile cu actualii guvernanţi români pe tema companiilor de stat cu pierderi din ţara noastră, punea degetul pe i şi oferea ca exemplu sora noastră latină mai mare, Franţa. El spunea că a lucrat ca expert al FMI şi în Franţa, dar acolo companiile de stat au rezultate bune, managementul lor este performant. Marile companii de stat - de căi ferate, gaze, din energie, silvicultura şi altele – din ţara iluminismului nu sunt privatizate, nu produc arierate şi vor rămâne ale statului, pentru că sunt bine gestionate. În era IT, când informaţia circulă cu o viteză uluitoare şi poţi afla cu uşurinţă experienţa bună a statelor pusă în slujba cetăţenilor, România a avut parte numai de cârmuitori autişti.

Citeste mai mult: adev.ro/mjjyc7

ecidenţii noştri politici (parlamentarii) şi cei guvernamentali şi-au făcut din privatizare un fetiş şi au rămas cu această obsesie. Cred însă că 80 % din privatizările din România după 1991, multe din ele făcute cu investitori numiţi pompos „strategici”, au eşuat din cauza hoţiilor. Exemple se găsesc în toate judeţele şi nici Vrancea nu face excepţie: Chimica Mărăşeşti, Fabrica de zahăr de la Tătăranu, ISEH, CPL, Laminorul şi multe altele din Focşani sunt, azi, ruine, nu pentru că nu aveau piaţă, ci pentru că au fost „manageriate” spre dispariţie. Nu oricum, ci cu bună ştiinţă! Cu program! Nu am nici o urmă de îndoială să afirm acest adevăr! Dacă pentru accidentul feroviar de la Săhăteni, din urmă cu 90 de ani, a fost găsit, totuşi, un vinovat…fără vină (acarul Păun fiind reabilitat spre sfârşitul vieţii lui, din lipsă de probe împotriva lui!), în cazul prăbuşirii companiilor de stat şi a dispariţiei sutelor, ba chiar a miilor de întreprinderi din patrimoniul economic românesc funcţionează proverbul „ce-a mâncat lupul e bun mâncat!”. Dar statul român nu este interesat să dea de urma „lupilor” care au prăduit economia. Ca şi predecesorii lui, şi actualul guvern îşi face iluzia că Oltchim, CFR Marfă, Hidroelectrica şi alte zeci de companii de stat vor continua să trăiască numai prin privatizare. Am o opinie nuanţată: că schimbarea unui proprietar cu altul nu schimbă cu nimic o realitate. Numai oamenii valoroşi schimbă realităţile. Omul sfinţeşte locul şi, ca urmare, salvarea companiilor de stat, a oricărei companii stă în alegerea unor manageri cu calităţi profesionale şi morale pământene: să fie competenţi, plini de iniţiativă, disciplinaţi, ordonaţi, prevăzători, energici şi hotărâţi, pătrunşi de simţul datoriei şi al răspunderii. Spunând acest lucruri, mă gândeam la declaraţiile negociatorului şef al FMI pentru România, olandezul Erik de Frijer, care, în discuţiile cu actualii guvernanţi români pe tema companiilor de stat cu pierderi din ţara noastră, punea degetul pe i şi oferea ca exemplu sora noastră latină mai mare, Franţa. El spunea că a lucrat ca expert al FMI şi în Franţa, dar acolo companiile de stat au rezultate bune, managementul lor este performant. Marile companii de stat - de căi ferate, gaze, din energie, silvicultura şi altele – din ţara iluminismului nu sunt privatizate, nu produc arierate şi vor rămâne ale statului, pentru că sunt bine gestionate. În era IT, când informaţia circulă cu o viteză uluitoare şi poţi afla cu uşurinţă experienţa bună a statelor pusă în slujba cetăţenilor, România a avut parte numai de cârmuitori autişti.

Citeste mai mult: adev.ro/mjjyc7

Despre ,,statul-prost manager", privatizare si responsabilitate
Radu Borcea,
In anul 1854, cand a fost construita prima linie de cale ferata pe teritoriul Romaniei, in Banat, pe ruta Oravita- Buzias, lua fiinta si cea mai profesionista, mai disciplinata si responsabila breasla: aceea a lucratorilor feroviari.
Ceva mai tarziu, in 1880, cand a luat fiinta Compania Nationala Caile Ferate Romane (C.F.R.), lucratorii feroviari isi transformasera numele in renume si apoi in legenda: erau numiti Armata a doua a tarii!
Disciplina in aceasta profesie era litera de lege! Dar, cu timpul, si in acest domeniu s-a cuibarit obiceiul romanesc al lipsei de raspundere, al aruncarii pisicii in curtea vecinului pentru a scapa de pedeapsa. La primul accident mai serios pe caile ferate romane, produs in anul 1923 in Gara Vitileanca (azi Sahateni), in apropiere de Buzau, soldat cu 66 de morti si 105 raniti in urma ciocnirii Acceleratului de Chisinau cu un marfar in stationare, singurul lucrator feroviar gasit vinovat de tragedia produsa a fost... acarul Paun.
Evident ca acarul nu a schimbat de capul lui macazul sinelor de cale ferata. O fi primit el niste ordine si dispozitii. Insa toti sefii lui pe scara ierarhica au scapat basma curata, iar amaratul de acar a infundat puscaria.
Mi-am adus aminte de aceasta scurta istorioara in urma cu cateva zile cand am urmarit o ancheta jurnalistica despre cresterea, descresterea si falimentarea C.F.R Marfa, considerata cea mai mare companie feroviara din sud-estul Romaniei (cu 6 000 de locomotive si 60 000 de vagoane).
In derularea acestui proces distructiv, demolator, nu acarii au pus compania pe butuci, nici macar impiegatii de miscare, ci insisi oamenii statului numiti in functii de conducere in ultimii 23 de ani: ministri, secretari si subsecretari de stat, directori generali si alti (i)responsabili din Ministerul Transporturilor, numiti in totalitate pe criterii pur politice (mai nou, aflu ca noul director general al Metrorex este ,,ospatarul sef" de la o cantina a saracilor din Capitala!).
Despre ce s-a intamplat in perioada de tranzitie cu mai toate companiile de stat din Romania se pot scrie biblioteci intregi. Volume asezate sub un titlu scurt si pe intelesul tuturor: Statul este cel mai prost gospodar! Averea lui este a tuturor si a nimanui! Ehei, dar nu chiar a nimanui! Pentru ca marimile de care aminteam mai inainte si-au facut averi din functiile ocupate.
Directorii romani de companii de stat au salarii gonflabile, insa fac cele mai mari ,,gauri negre" in vistieria tarii. Am in fata o statistica oficiala dureroasa: cele 600 de companii de stat si regii autonome din Romania produc numai 6 % din Produsul Intern Brut, insa detin 30 % din totalul arieratelor! Jaf in toata regula! Se vehiculeaza ideea ca singura lor sansa de insanatosire este privatizarea.
Decidentii nostri politici (parlamentarii) si cei guvernamentali si-au facut din privatizare un fetis si au ramas cu aceasta obsesie. Cred insa ca 80 % din privatizarile din Romania dupa 1991, multe din ele facute cu investitori numiti pompos ,,strategici", au esuat din cauza hotiilor.
Exemple se gasesc in toate judetele si nici Vrancea nu face exceptie: Chimica Marasesti, Fabrica de zahar de la Tataranu, ISEH, CPL, Laminorul si multe altele din Focsani sunt, azi, ruine, nu pentru ca nu aveau piata, ci pentru ca au fost ,,manageriate" spre disparitie. Nu oricum, ci cu buna stiinta! Cu program! Nu am nici o urma de indoiala sa afirm acest adevar!
Daca pentru accidentul feroviar de la Sahateni, din urma cu 90 de ani, a fost gasit, totusi, un vinovat...fara vina (acarul Paun fiind reabilitat spre sfarsitul vietii lui, din lipsa de probe impotriva lui!), in cazul prabusirii companiilor de stat si a disparitiei sutelor, ba chiar a miilor de intreprinderi din patrimoniul economic romanesc functioneaza proverbul ,,ce-a mancat lupul e bun mancat!".
Dar statul roman nu este interesat sa dea de urma ,,lupilor" care au praduit economia. Ca si predecesorii lui, si actualul guvern isi face iluzia ca Oltchim, CFR Marfa, Hidroelectrica si alte zeci de companii de stat vor continua sa traiasca numai prin privatizare. Am o opinie nuantata: ca schimbarea unui proprietar cu altul nu schimba cu nimic o realitate.
Numai oamenii valorosi schimba realitatile. Omul sfinteste locul si, ca urmare, salvarea companiilor de stat, a oricarei companii sta in alegerea unor manageri cu calitati profesionale si morale pamantene: sa fie competenti, plini de initiativa, disciplinati, ordonati, prevazatori, energici si hotarati, patrunsi de simtul datoriei si al raspunderii.
Spunand acest lucruri, ma gandeam la declaratiile negociatorului sef al FMI pentru Romania, olandezul Erik de Frijer, care, in discutiile cu actualii guvernanti romani pe tema companiilor de stat cu pierderi din tara noastra, punea degetul pe i si oferea ca exemplu sora noastra latina mai mare, Franta.
El spunea ca a lucrat ca expert al FMI si in Franta, dar acolo companiile de stat au rezultate bune, managementul lor este performant. Marile companii de stat - de cai ferate, gaze, din energie, silvicultura si altele - din tara iluminismului nu sunt privatizate, nu produc arierate si vor ramane ale statului, pentru ca sunt bine gestionate.
In era IT, cand informatia circula cu o viteza uluitoare si poti afla cu usurinta experienta buna a statelor pusa in slujba cetatenilor, Romania a avut parte numai de carmuitori autisti.

Omul are dreptate, întrebarea mea este : De ce nu este tras nimeni la răspundere pentru proasta gestionare a averii statului. Ar avea DNA-ul de lucru încă 50 de ani de acum încolo și tot nu ar pedepsi pe toți cei vinovați.

Câtă dreptate are Oana

O chestie simpatică

Să-l dăm pe Roibu jos de pe eșafod !

Written by Gheorghe Smeoreanu on 25 February 2013. Posted in Valcea

  

În urmă cu vreo 17 secole, profetul persan Mani susținea cu tărie că lumea este condusă de două forțe: Binele și Răul. Chiar dacă religia întemeiată de el s-a pierdut, reminiscențele ei au rămas în presa românească de azi.
Ziariștii vâlceni au aplicat religia lui Mani în analiza situației de la Oltchim.
Unii au scris că Binele este întruchipat de fostul director general Constantin Roibu, iar Răul de Vojtech Zaremba de la PCC.
Alții au scris exact invers, anume că Roibu e Răul pe pământ, iar Zaremba e Binele.
Dacă ar fi trăit azi, profestul Mani ne-ar fi atras tuturor atenția că lupta dintre Bine și Rău are drept arenă favorită chiar sufletul omului, carevasăzică în aceeași persoană viețuiesc și de confruntă ambele forțe.
Doar așa îl putem înțelege pe Constantin Roibu. Emisiunea de duminică seara de la VTV, unde am lucrat cu materialul Roibu alături de colegul meu Romeo Popescu, dovedește că Mani are dreptate.
În sufletul lui Constantin Roibu s-a dat permanent o luptă dintre Bine și Rău. Au luptat ce au luptat până când s-au împăcat.
Răul, ca să începem cu acesta, a dorit ca Roibu să devină, de la un an la altul, tot mai plin de sine, tot mai afundat în relații de toate soiurile, tot mai avar.
Binele a dorit ca același Roibu să dezvolte Oltchim-ul, să încerce să reziste pe piață, să nu-i lase pe cei de la PCC să pună mâna pe marele combinat ca să-l vândă la fier vechi.
Problema este că oamenii lui Ponta sunt șmecheri. Ei au observat pe loc că în Roibu coexistă și uneori se înfruntă un înger și un drac. Iar sub pretextul că vor să-l exorcizeze, au scos din Roibu și demonul și serafimul.
Cu alte cuvinte, l-au dat pe Roibu afară.
Exmatricularea celui pe care l-am numit mogulul chimic, Gaddafi al Vâlcii etc. convine de minune celor care vor să facă din Oltchim un morman de fiare vechi. Se vede din tot ce fac oamenii lui Ponta că ei au optat cu convingere să fie de partea Răului.
Ce le dă Răul nu știm.
Probabil bani.
Euro.
Așa stând lucrurile, ar fi timpul să schimbăm întreaga filozofie jurnalistică. Ar fi momentul să luăm de la Roibu doar Binele și să uităm, pentru moment, de ceea ce a fost Rău.
Pentru moment, sau chiar definitiv. În fond, prea puțin mai contează cât de toxic a fost Baronul Chimic în situația în care băieții lui Ponta vor să distrugă Oltchim-ul.
Profetul Mani a trăit în Persia. Acest lucru mă duce cu gândul la Saddam Hussein. L-au spânzurat pentru că a comis crime, dar apoi i-au distrus țara.
Constantin Roibu trebuie dat jos de pe eșafod.
Trebuie să i se ia lațul din jurul gâtului, trebuie să i se dezlege mâinile și să fie lăsat liber să se lupte cu băieții lui Ponta. În felul acesta șansele PCC de a tăia combinatul și a-l vinde la fier vechi s-ar diminua.

se mărita cu banditul pentru a-l scăpa de spânzurătoare.
Un condamnat grațiat va lupta cu toate puterile în favoarea celui care i-a salvat viața.
Cu Roibu alături, poate vom salva combinatul Oltchim.

Are dreptate fata

Veronica Preoteasa, fostul director economic: «Vânătorii de creiere au golit Oltchim de specialişti»

Sorin Golea 10 Martie 2013,

      

Lovitură de teatru la Oltchim: chiar dacă statul găseşte finanţare pentru repornirea combinatului, nu mai are cu cine să lucreze! După scandalul de anul trecut, cei mai buni specialişti ai unităţii petrochimice au plecat în străinătate, pe salarii de zece ori mai mari. “Oameni cu asemenea valoare profesională, care să stea la Oltchim pe salarii de 2.500 de lei, nu va mai avea combinatul niciodată”, ne-a declarat Veronica Preoteasa, fostul director economic.

• 
• 

Problemele de la Oltchim, unitate petrochimică al cărei capital majoritar îl deţine statul, par să se agraveze de la o zi la alta, în ciuda declaraţiilor ministeriale conform cărora Oltchim şi Arpechim vor fi vândute la pachet şi o să curgă numai lapte şi miere prin Râmnicu Vâlcea şi prin Piteşti. Chiar dacă se vor găsi bani pentru reînceperea activităţii, nu se ştie cu cine se va reporni combinatul. Asta pentru că anul trecut, imediat ce a fost oprită activitatea, vânătorii de creiere ai marilor companii petrochimice din lume au golit unitatea vâlceană de specialişti!
“Până acum au plecat 10 oameni - crema, pot spune. Inginerii chimişti români sunt foarte căutaţi în lume. Unii sunt acum în Qatar, alţii în Rusia, în Kuweit, în Arabia Saudită sau în Vietnam. Motivul este simplu: salariul. Dacă un specialist câştiga la Oltchim între 2.500 şi 3.100 de lei, în străinătate salariile sunt de zece ori mai mari, între 5.500 şi 7.500 de euro. Un fost şef de laborator a primit în Qatar un salariu de 6.500 de euro plus cazare, masă şi maşină gratis. A plecat cu familia. Oameni cu asemenea valoare profesională, care să stea la Olchim pe salarii de 2.500 de lei, nu va mai avea combinatul niciodată. Practic, vânătorii de creiere au golit Oltchim de specialişti. Eu m-am pensionat în decembrie, sătulă de stres, de mizerie şi de minciună”, ne-a declarat Veronica Preoteasa, fostul director economic al combinatului, care a lucrat fără întrerupere la Oltchim din 1981.
Deşi făcea export în 80 de ţări, Oltchim a fost oprit anul trecut, în septembrie, din cauza datoriilor financiare, în special la energie electrică, apoi a intrat în insolvenţă. Măsura este destul de ciudată, în condiţiile în care şi în acest moment combinatul are comenzi pentru următorii cinci ani, pe care nu le poate onora din cauză că… s-a sistat activitatea.

Marţi vom afla cauzele dezastrului

Combinatul Oltchim îşi exporta produsele, până anul trecut, în 80 de ţări. Un raport de 300 de pagini, referitor la situaţia de la Oltchim şi la cauzele care au dus la intrarea în insolvenţă a unei asemenea societăţi, va fi făcut public peste doar două zile, marţi, 12 martie.

Mai mult: Veronica Preoteasa, fostul director economic: «Vânătorii de creiere au golit Oltchim de specialişti» - Reportaj | Libertatea.ro

Viitorul Oltchimului în mâna lui Vosganian

 

Managementul privat de la Oltchim va fi de naţionalitate română, afirmă ministrul Economiei

05 Mar 2013 

                     

Citește și:

• Vosganian: Oltchim ar fi trebuit să intre în insolvenţă în anii 2009 - 2010

• Varujan Vosganian: "Oltchim este privatizabil, chiar dacă FMI este foarte sceptic"

• Varujan Vosganian discută la Bruxelles varianta acordării unui ajutor de stat pentru Oltchim

                  

Viitorul management privat de la Oltchim, ce urmează să fie acceptat de către administratorii judiciari până la jumătatea lunii martie, va fi românesc, a declarat Varujan Vosganian, ministrul Economiei, la finalul întâlnirii cu prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare, şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, informează agerpres.ro.

"În legătură cu managementul privat, acesta va fi acceptat de administratorii judiciari. În acest caz nu se utilizează procedurile obişnuite fiind vorba despre insolvenţă. Se utilizează evaluarea unor proiecte. Am primit câteva astfel de proiecte care sunt în evaluarea administratorilor judiciari. E vorba despre echipe manageriale care nu au fost implicate până acum în platforma Oltchim. Am avut în vedere acest lucru pentru că dorim să evităm resuscitarea unor tensiuni care au existat în ultima vreme pe platforma de la Râmnicu Vâlcea. În privinţa naţionalităţii viitorului management privat, vă mărturisesc că pe mine prea puţin mă interesează etnia sau cetăţenia persoanelor. Pe mine mă interesează competenţa. Pentru liniştirea unora care ridică din sprânceană atunci când aud de străini, e vorba de cetăţeni români", a precizat Vosganian.

Ministrul Economiei a afirmat, totodată, că decizia privind insolvenţa Oltchim ar fi trebuit luată în urmă cu cel puţin trei ani, iar dacă se va reuşi salvarea combinatului în aceste momente ar fi vorba despre prima companie de stat care reuşeşte acest lucru.

"Decizia privind insolvenţa trebuia să se ia acum cel puţin trei ani şi acum Oltchim ar fi fost funcţional. Dacă reuşim cu Oltchim, ar fi prima companie de stat care reuşeşte să se salveze prin procedura de insolvenţă. Singura şansă de salvare a Oltchim era insolvenţa pentru că astfel am blocat creşterile de dobânzi, lipsa de furnizare a utilităţilor şi am început să luăm toate contractele să le revizuim, să le denunţăm pe cele incorecte (...) Băncile cu care dialogăm sunt băncile creditoare şi e greu de crezut că o bancă ar putea să intre acum în acest circuit dacă nu are deja o implicare prealabilă", a subliniat Varujan Vosganian.

Oficialul a declarat, marţi, că Ministerul Economiei a identificat, alături de partenerii de discuţii, garanţii din zona pirolizei de la Arpechim în vederea obţinerii unui împrumut bancar de 10 milioane de euro pentru combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea în vederea redresării producţiei.

Guvernul a aprobat, în 23 ianuarie 2013, Memorandumul cu privire la intrarea în insolvenţă a SC Oltchim SA.

Administratorul judiciar provizoriu nominalizat pentru Oltchim este consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring RPRL. 

Guvernul discută de pachete

Arpechim rămâne la pachet cu Oltchim, afirmă Vosganian

  

Crişan Andreescu / 03 Mar 2013 13:31

  

  

  

  

Varujan Vosganian spune că  Oltchim trebuie să-şi rezolve situaţia funcţională, în şase luni situaţia juridică, iar într-un an să înceapă să îşi amelioreze situaţia financiară. De asemenea, Arpechim, care asigură materia primă pentru Oltchim va fi dată la pachet în cazul unei privatizări.

“Eu am trei orizonturi de timp pentru Oltchim. Cel scurt este de două luni, în care eu trebuie să rezolv problema funcţionării curente a Oltchim. Avem un plan în care să luăm nişte bani de la un consorţiu de bănci, să punem un management privat, adică să facem un management de societate comercială, care să dea încredere traderilor şi băncilor. Eu în trei luni trebuie să asigur o capacitate funcţională de 50% la Oltchim.

 Orizontul pe termen mediu este iunie-iulie. Până atunci trebuie să ştim dacă Oltchim este privatizabil sau nu. Eu încă mă încăpăţânez să cred că este. Am avut consultări cu organizaţii financiare internaţionale. FMI este foarte sceptic în privinţa privatizării Oltchim.

 Orizontul pe termen lung este sfârşitul lui 2013, când Oltchim trebuie să intre în altfel de parametri, încât să aibă dialog cu creditorii şi să înceapă să-şi îmbunătăţească situaţia financiară”, a explicat ministrul Varujan Vosganian la emisiunea “Dupî 20 de ani”.

 Vosganian a mai declarat că strategia Guvernului rămâne în continuare ca rafinăria Arpechim, care asigură materia primă pentru combinatul Oltchim, să fie dată la pachet în cazul unei privatizări. Vosganian spune că CEO-ul Petrom, Mariana Gheorghe, a promis că va menţine Arpechim pe linia de plutire, până la o eventuală privatizare a Oltchim.ceo, petrom

“Dacă Arpechim nu are viitor, eu nu am nicio şansă să merg la bănci şi să cer bani în contul garanţiei. De aceea, pentru mine un mesaj pozitiv din partea OMV Petrom este fundamental. Am avut o discuţie cu Mariana Gheorghe şi în paralel cu băncile şi am obţinut următoarele garanţii: de la bănci, că orice formulă de privatizare va avea o formulă integrată cu platforma de petrochimie, iar de la domna Mariana Gheorghe că Arpechim va fi ţinut într-o formulă integră fizic şi funcţional, până când noi vom face oferta de privatizare Oltchim. Noi dorim o privatizare integrată chimie-petrochimie, iar pentru asta avem nevoie de ipoteza rafinăriei Arpechim. Pentru că s-ar putea ca unii doritori să ia Oltchim să aibă sursele lor de materie primă, iar alţii să găsească o formulă de integrare a rafinăriei”, a spus Vosganian.