Gânduri scurte
1.
Stăteam într-o zi, pe vreme de Covid,
pe terasa mea de la bloc și admiram ploaia, anunțată deja cu coduri pe canalele
de știri. Mă gândeam retrospectiv ,ce carte m-a marcat pe parcursul vieții de
student la Chimie Industrială. Mi-au trecut prin minte imaginile volumelor
copertate, la vremea aceea și am rămas
la Chimia Organică 2 vol. de C.D.Nenițescu, aveam volumele și le mai păstrez și
astăzi. Ce m-a marcat de fapt? Într-o
seară în patul meu de la cămin, nu mi se mai potrivea înălțimea pernei cu cea a
capului și am decis să pun un volum sub pernă. Am încercat să dorm , dar nu era
perfect, așa că am pus și al doilea volum, parcă era mai bine și am adormit. Ce
am visat nu mai pot spune acum, dar
deduc că unui inginer chimist îi erau de folos cunoștințe despre structura,
compoziția și proprietățile compușilor organici, hidrocarburi saturate,
nesaturate, aromatice, combinații halogenate, hidroxilice, cu sulf, cu azot,
organometalice, carboxilice, nitrili, esteri, etc... Erau cam multe pentru un vis. Pentru
examenul respectiv din anul 2 cred, că trebuiau stăpânite noțiunile... Acum mă
gândesc cât mi-au folosit, și dacă este adevărat, unde și de ce? Sărind peste cei 50 de ani, mă uit la cei
tineri și la deșertăciunea acestor cunoștințe pentru ei, societatea s-a
schimbat la fel și mentalitatea, cine o fi fost acel Nenițescu, avea cont pe
Facebook sau Instagram sau era un necunoscut, oricum era old și mort de mult...
La prima apariție Gândurilor scurte, am văzut o serie de comentarii, care mi-au redirecționat gândurile de la chimia organică, la viața de student , amintindu-mi de un fost profesor Zeno Gropșanu (zis Nabla), care la vremea studenției noastre păstorea catedra de Operații și Utilaje în Industria Chimică. O materie de studiu pentru inginerii chimiști care se întindea pe trei semestre, în anii II și III. Se predau multe, utile și inutile, dar era interesant ca experiență, că vedeai utilitatea respectivă numai când erai pe picioarele tale de inginer și te loveai de anumite probleme practice. Examenul la acea disciplină era oarecum terorizant, pentru că exista o carte de probleme Exerciții și probleme de procese și aparate în tehnologia chimică, de K.F.Pavlov (traducere din limba rusă), pe care trebuia să o cunoști și să stăpânești oarecum rezolvările, astfel încât să nimerești rezultatul, care se găsea la sfârșitul cărții. Și mai trebuia să faci calculele respective cu rigla de calcul... De ce am spus terorizant, pentru că profesorul respectiv deschidea cartea la o oarecare pagină și îți dădea atâtea probleme de rezolvat, proporțional cu informațiile negative care le avea despre tine de la asistenți. Și stăteai până terminai problemele, indiferent de timpul petrecut acolo și numai apoi treceai la oral, unde te așteptau bilete cu 6 subiecte. Au existat recorduri de stat în sala de examen, care au ajuns până la 12 ore. Întrebat de ce procedează așa, profesorul spunea: Lasă-i să se chinuie, așa le trebuie derbedeilor, care nu învață, termină facultatea și ajung directori și ingineri șefi. Ăștia proștii care învață ajung numai buni executanți!
Am terminat secția Tehnologia Compușilor Macromoleculari, o specializare care se făcea începând cu anul IV de studenție la ingineria chimică. Puntea suspinelor la această specializare era examenul de Chimia Macromoleculelor, 2 semestre în anul IV, curs ținut pe profesorul Aurel Nanu. Cine trecea acest examen era bun. Era un curs ce mi se părea dezlânat, fără o structură ordonată, nu exista un manual al profesorului respectiv, așa că te descurcai cu ce prindeai auditiv și ce notai în caiet. Terminai cursul și erai total dezorientat în ce privește cerințele pentru examen. Venea profesorul și îți recomanda bibliografia, o listă cu 12 cărți de specialitate, unele traduse din rusă, unele românești și majoritatea greu de găsit chiar la Biblioteca Universitară. Spunea: citiți-le pe toate și formați-vă o părere. Noi am întrebat de ce atâtea și ne-a răspuns: “în viață trebuie să te îndoiești de orice citești, adevărul este pe undeva la mijloc”. Incertitudinea ne domină. Așa este și cu dreptatea sau cu textele pe care le citiți de la alții sau chiar de la mine. Vine examenul din vară, mă prezint, trag subiectele, ies la tablă, încerc să expun ceva, dar profesorul mă oprește și zice: Nu pot să-ți dau examenul, pentru că în timpul cursurilor șușoteai și glumeai cu colegul M.Schwartz...ne vedem la toamnă (interesant că lui i-a dat examenul). Ies cu capul plecat și cu moralul la pământ. Toată vacanța de vară am învățat cât de cât, dar avem obsesia: Ce fac dacă mă lasă ăsta repetent? Vine septembrie, luna restanțelor, merg la examen, nu îndrăznesc să ridic privirea la profesor, trag biletul cu subiecte și încep să răspund. Erau câteva întrebări teoretice la care am fost chestionat ce părere au diverșii autori despre un anumit fenomen și am răspuns destul de alambicat dar suficient de pertinent. M-am uitat la el și zâmbea. O altă întrebare care ținea și de lucrările de laborator, la care mă descurcasem până atunci, a fost : Dacă ai o păpușă cu capul din PVC plastefiat și acesta este crăpat, cum o lipești? Răspund cu sfială: Nu prea pot să o lipesc pentru că prin topire nu se poate, cu un solvent nici atâta și cu o soluție de PVC în ciclohexanonă nu ține... Profesorul se uită la mine și zice: Îți dau 9 pentru că 10 nu pot din cauza celor spuse în vară. Eu aș fi fost mulțumit și cu un 5. Ies de la examen bucuros și confuz. Oricum nota de atunci, mi-a crescut creditul de student la Macro, astfel încât în anul 5 am terminat examenele numai cu 9 și 10, fapt ne mai petrecut până atunci în traiectul meu studențesc.
4.
Din multitudinea de materii predate în Facultatea de Chimie Industrială, au fost unele, pe parcursul celor cinci ani, care nu prea făceau plăcere mai multor studenți și aceasta datorită unei tipologii mai ciudate ale cadrelor universitare care au predat cursurile respective. În primii ani de studenție am avut cursul de Chimie Analitică Cantitativă cu Domnișoara Mitrănescu, cunoscută printre studenți ca Mița. O apariție destul de austeră și cam anti-femeie, care la intrarea în sala de curs ridica ochii spre tavan și se îndrepta spre tablă și începea să turuie despre substanțe, indicatori, reacții de identificare cantitativă și apoi calcule. Dădea exemple cu probleme de chimie analitică și dozimetrie și făcea totodată calculele, cu logaritmi cu 4 zecimale exacte, de fapt avea o memorie de elefant dacă ținea minte tabelele ordinare de logaritmi zecimali de la 1-100... Fenomenul era următorul: unii studenți chiuleau de la curs și alții plecau în pauza cursului, astfel încât sala se cam golea spre final. Eu nu pot să afirm că am participat la multe, dar sub 50% din cursuri, mi se părea plictisitor și o pierdere de timp. Ea vedea fenomenul și avea grijă ca la examen, pe lângă notele de la laborator (care se făcea cu asistenții) să frece puțin studenții care nu erau capabili să rezolve cât de cât cele 5 subiecte de pe biletul de examen. Am pățit-o și eu, în sesiunea din vară, am cam bâjbâit prin subiecte și m-a picat pentru la toamnă. Vara în vacanță am cam învățat cu silă și vin în septembrie la restanță. Cinci subiecte, am mai știut la trei dintre ele și două le-am bâlbâit, mă încurcasem la culorile unor indicatori specifici, s-a uitat la mine pe sub sprâncene și mi-a zis: Îți dau șase pentru că ai note mai mari la celelalte examene... Am ieșit, bucuros de rezultat pentru că mă vedeam repetent, mi-ar fi fost suficient și un cinci.
5.
Nu se putea termina Chimia Industrială fără să treci prin Chimia Fizică, unde de la termodinamică, cinetică, soluții, electrochimie, cromatografie, coloizi, ș.a , erai pus să acumulezi cunoștințe de interfață, între fizică și chimie, folositoare dacă puteai să faci legături cu alte discipline studiate sau cam grele de înțeles altfel. Cei din generația mea, am fost confruntați cu un fenomen: conf.Tribunescu. Un individ de statura medie spre mică, păr negru, dat pe spate, cu un aspect mai muncitoresc, dar îmbrăcat tot timpul în costum+cravată de culoare închisă. Gurile rele spuneau că ar fi făcut facultatea muncitorească, el fiind de profesie croitor, ajuns cu sprijin politic la cariera universitară. Una peste alta, era conferențiar și trebuia să țină cursuri. Cum la vremea respectivă documentarea și manualele erau cam rare, respectivul făcuse o compilație de Chimie Fizică, în 2 vol., curs litografiat, care era obligatoriu să fie posedat , contra cost de către fiecare student. Orele de curs decurgeau cam așa: conferențiarul venea, pierdea 10-15 min. ca să facă prezența și apoi începea să citească cu voce tare și monotonă din cartea lui. Pe tablă desena sau schița mai puțin. Îl puteai urmări ușor dacă aveai volumul în față și nu prea trebuia să-ți iei notițe, pentru că nu prea aveai ce, în rest cam plictisitor. Problema cea mai delicată și oarecum de speriat era examenul, care se desfășura în două etape: scris - probleme de chimie fizică și oral, subiecte din manualul respectiv, pentru cei care nu picau scrisul. Durata examenului pentru un student putea ajunge la 5-6 ore, cam extenuant. Examenele erau în două semestre și țin minte că pentru cei doi de șase pe care i-am luat, am cam tremurat de frică.
6.
În anul patru am făcut niște vizite de documentare pentru laboratorul de chimia și tehnologia macromoleculelor, la fabrica Dermatina din Timișoara. Am ajuns la secția unde se făceau pe atunci prezervative din latex de cauciuc natural, am căscat gura la modul în care era organizat procesul tehnologic, unde pe niște “sule de porțelan” lungi cam de 25 cm se depuneau prin imersie în soluția de cauciuc, trei straturi peliculare, care se gelificau prin scufundare într-o soluție de bicarbonat de sodiu. Împreună cu alți colegi am șterpelit o astfel de matriță de prezervativ și am dus-o în laboratorul facultății, unde în urma unor experimentări practice care copiau tehnologia din fabrică, am ajuns să fabricăm acele balonașe. Primele teste le-am făcut prin umflare și am stârnit curiozitatea unor fete, colege mai cumințele, care nu știau la ce se întrebuințează. Până la urmă ne-am distrat copios aruncând prezervative umflate prin gaura de exhaustare a unui ventilator care scotea aerul din laborator spre stradă. Era într-adevăr o problemă mare cu prezervativele, pentru că nu se găseau foarte ușor și prezervativele românești nu erau testate pentru continuitatea peliculei...mai aveau foste bule de aer înglobate în cauciuc, care deveneau la întindere găurele. Mai târziu au apărut cele chinezești pe care scria Electronic tested...După aproape 40 de ani am văzut în magazine prezervative de diferite forme și cu diferite arome, ce desfrâu, dar ce folos pentru că nu mai foloseam așa ceva, era deja târziu.
7.
Excursia de studii am făcut-o la începutul anului cinci, era organizată sub forma unui circuit al marilor întreprinderi chimice din țară, pe calea ferată pornind de la Timișoara, Oradea, Cluj, Dej, Suceava, Iași, Brăila, Ploiești și înapoi la Timișoara. Mergeam cu un vagon de dormit, care avea să fie spațiul nostru de cazare pe tot parcursul călătoriei, noaptea mergeam cu trenul, ziua de garau pe o linie în stația convenită, de unde noi mergeam în vizita industrială și de regulă mâncam la cantinele fabricilor. Compartimentul de dormit era cu șase locuri în loc de patru, eram cam înghesuiți, dar eram tineri și cu bună dispoziție. Din punctul meu de vedere am profitat de excursie doar jumătate, mai precis până la Suceava, unde am fost lovit de o stare gripală cu febră, astfel încât m-am oblojit cu ceaiuri și aspirine până aproape de final. Stăteam în pat în vagonul de dormit, singur toată ziua, până se întorceau colegii de la vizitele respective și îmi aduceau ceva de mâncare și medicamente, norocul meu a fost că aveam două colege cu inimă de mamă, și mai țâțoase, de care mă simțeam mai protejat și îngrijit într-un fel. M-am făcut sănătos abia când am ajuns să cobor la Sibiu, acasă.
Despre campanii electorale...de altfel anoste...
Viața fiecăruia merge înainte după o
programare numai de divinitate știută. Suișurile și coborâșurile din viață pot
fi influențate de oameni prin formarea lor și uneori prin voință sau relații.
Dacă aceștia fac parte dintr-o anumită nație, predestinată unui anumit fel de
viață cu specific național, atunci sunt supuși unor cutume sau respectă anumite
proverbe. Cine împarte ,parte-și face...nici nu se pune problema,
românii au în sânge cerința aceasta și caută să crească în funcție sau să
parvină, astfel ca să ajungă printre cei care împart. Ajunși într-o funcție
publică, dar și privată, au un țel, să
sufere de sindromul pixului, cine aprobă și semnează poate avea partea
lui...E un fel de boală de care scapi cu greu, o duci cât îți este firul,
rareori scapi prin izolare, undeva cu gratii. Manifestarea acestui sindrom,
duce cu gândul la bancul cu milițianul/polițistul : Cine are întotdeauna
dreptate ? Cel care întocmește și semnează procesul verbal...
Restul ... e tăcere, vorba filmului lui Nae Caranfil.A fost campanie electorală pe vreme de Covid 19, au fost chiar alegeri cu măsuri de protejare impuse, dar cu obiceiuri și metehne autohtone, au fost mai puține exitpoll-uri pentru că nu au mai aruncat cu banii aiurea, au fost discuții și suspiciuni de fraudă electorală, dar toate concentrate în zonele urbane mai populate, la țară...Dumnezeu cu mila.
Se pare că nimic din ce-i absurd nu ne este străin: la Deveselu, Ion Aliman
a fost votat Primar pentru a treia oară, deși era mort de 10 zile. Știrea a
trecut și în presa externă.
Premoniția lui Adrian Păunescu, poetul național, chiar dacă unii nu sunt de
aceiași părere:
Mortul învingător
Un fapt de viaţă mai grozav ca toate,
Un mort este votat majoritar
Şi-n clasament pe toţi cei vii îi bate.
Aşa a fost şi este şi va fi
Conflictul de-ntuneric şi de groază,
Un mort învinge pe cei vii la vot
Şi ei aproape cred că îi trişează.
Şi, vai, absurde autorităţi
Se strâng buluc şi judecă drăceşte
Şi îl declară pe învinsul lui
Învingător, doar pentru că trăieşte.
Şi mortului ce i-a învins pe vii
Nici nu au apucat să-i facă groapă
Şi-n primăria lui de-nvingător
E ordin ca petrecerea să-nceapă.
Şi proştii râd, în nebunia lor,
Întărâtaţi de liniştea nocturnă
Şi unul zice: hai să-l îngropăm,
La locul care-i place lui, în urnă.
Ce ţară, ce morală, ce prăpăd,
Politică de-a pururi surdo-mută,
Învingătorul se întoarce-n sat,
Dar voturile lor nu-i mai ajută.
Probabil, e-o parabolă, aici,
Chiar dacă nu o pomeneşte cartea,
Trăim învinşi în fiecare zi,
Iar, ca să biruim, plătim cu moartea.
Bune versuri ce dau de gândit, peste timp...
Tot Topârceanu ne salvează !
Nu e prima oară când umanitatea trebuie să înfrunte
duşmani invizibili, dar capabili să devină letali. În 1928, la Teatrul Naţional
din Iaşi, George Topârceanu a urcat pe scenă pentru a susţine o conferinţă în
versuri. Subiectul era bacilul Koch, evenimentul făcând parte dintr-un festival
al Societăţii pentru Profilaxia tuberculozei. Sunt redate
aici câteva fragmente din conferinţa lui Topârceanu, ale cărui sfaturi
sunt demne de luat în seamă – măcar pentru caracterul lor umoristic – chiar şi
astăzi!
Întâi de toate, cum arată duşmanul de care
trebuie să ne ferim?
După savanți și medici ca doctorul
Argon,
Bacilul se prezintă sub formă de baston…
Dar bolnavii, săracii, spun doctorului Ciucă,
Că lor li se prezintă sub formă de măciucă!
Ce-i el de fapt? Un zero, un fel de vârcolac
Nici cât un ou de muscă, nici cât un vârf de ac,
Ceva așa, cilindric… Regret că nu găsesc
O cretă și-o tabelă ca să vi-l zugrăvesc.
Cum se răspândeşte bacilul lui Koch?
Bacilul despre care aș vrea să vă
vorbesc
Se află-aici în sală… știu bine că m-ascultă,
Dar nu vrea să-și trădeze prezența lui ocultă.
Intrarea n-a plătit-o fiindcă-i mititel,
Dar unde-i lume multă acolo e și el!
Incognito ca regii și nepoftit pătrunde
În orice fel de casă; îl întâlnești oriunde:
În berării, pe stradă, la cinematograf;
Îi place să se joace cu alți bacili în praf;
Se duce la plimbare cu trenul, cu tramvaiul,
Și peste tot se ține de bietul om ca scaiul.
Să nu stai toată ziua vârât cu nasu-n
scripte,
Iar laptele și carnea — să fie bine fripte.
În orice alimente și-n orice băutură
Să puneți acid fenic — nu mult: o picătură…
Și cel puțin o dată la două săptămâni
Tot omul să se spele pe față și pe mâini…
La poștă sau la gară (și-n orice loc murdar)
E obligat tot omul să scuipe-n buzunar,
Că pe podea nu-i voie decât în caz de boală…
Iar când te duci la teatru sau intri în vreo școală
Și aerul de-acolo îți pare echivoc,
E mai recomandabil să nu respiri de loc…
Acei ce au bronșită sau tuse măgărească,
De semenii lor teferi grozav să se ferească!
Să nu-și mai piardă noaptea cu lucruri nepermise,
Să țină toată iarna ferestrele deschise
Iar vara să se ducă la aer, la Sinaia,
Să steie-nchiși în casă, c-afară-i udă ploaia…
Pe lângă asta-i bine, când suferi de-anemie,
Cu propria ta viață să faci economie.
De nu vrei ca la urmă să te trezești mofluz,
Evită surmenajul și orice fel de-abuz,
Rărește-o cu tutunul, mai lasă băutura!…
Iar dacă, din păcate, vrei să-ți apropii gura
De epiderma unei persoane din elită, —
Oricât ar fi persoana aceea de grăbită,
La locul ce urmează să fie sărutat
Să dai întâi c-o cârpă muiată-n sublimat.
Ori, ca să fiți mai siguri de viață, eu vă zic:
Nu sărutați nici mână, nici gură, nici… nimic
11.
Sunt calamități, sunt boli, sunt
pandemii, care au efecte pe care dacă nu ți se întâmplă ție sau unor persoane
cunoscute, nu ești pătruns de consecințele acestora. Treceam zilnic pe scara
blocului, pe lângă apartamentul unui prieten, nu era o relație așa strânsă de
vecinătate ca să încerc ușa , dar în zilele când erau acasă se auzea din
interior un dialog cu voce mai tare...da, erau acolo. De câteva săptămâni, era
perfect liniște, am crezut că erau plecați undeva sau poate în străinătate.
Astăzi mă întorc acasă de la sala de sport, un alt vecin de pe scară mă
întâmpină și îmi spune: Știi că a murit Emil, de Covid19...Rămân mască! Mă grăbesc
să intru în apartamentul meu și să deschid calculatorul, într-adevăr găsesc pe
Facebook informații legate de dispariția prietenului și colegului meu. Eram
complet derutat. Caut explicații pe care unii , mai informați mi le-au dat:
După o luptă de cinci săptămâni cu boala declanșată de Covid19...s-a întâmplat
ce s-a întâmplat...
Suntem încă în pandemie, măsuri de
prevenție ni se spun zilnic prin mass-media, cine le respectă cu ce acuratețe,
cât sunt de eficiente, numai Dumnezeu știe. Ce se face și cum sunt tratați cei
în situații critice, este un mister al sistemului nostru sanitar, și așa destul
de firav organizat și dotat. Apar știri care arată că anumite medicamente
dedicate acestui tip de boală cauzată de virus, sunt insuficiente sau lipsesc
momentan, cei care vor beneficia de ele sunt cei aleși să trăiască? Nu
este public cum se tratează un bolnav în stare critică, și unde este posibil,
se pare că nu peste tot unde sunt locuri la ATI, până la urmă cred că rămâne
principiul: Care rezistă, rezistă... dacă nu dăm vina pe vârstă sau
comorbidități.
Nu am înțeles nicicând, la oamenii de succes ai zilelor noastre, cum se poate obține un doctorat într-un domeniu, fără să fi dat pe acolo sau fără să-ți cunoști bine titlul lucrării. Nu mai pomenesc metodele de plagiat sau altele prin folosirea unor „negrișori” pentru redactarea lucrărilor. Formarea mea dobândită în timpul facultății și după, mă făcea convins de următorul adevăr: un doctorat este o treaptă superioară în dovedirea calităților profesional-științifice și trebuie să fie finalizat cu o noutate recunoscută și de alții, în domeniul respectiv...Da, acum există Fabrici de doctorate în diferite domenii, din cele mai ciudate, fără nici un iz științific.
În timpul studenției era
o adevărată teorie a promovării cadrelor universitare, care necesita timp,
materializat prin vechime în domeniu și aplicație, să faci ceva în domeniu, să
publici articole în reviste de prestigiu, să ai realizări științifice, lucrări
de laborator, brevete, recunoscute și de alții, inclusiv de profesorii tăi. De
la asistent universitar la profesor, îți trebuiau cel puțin 20 de ani și atunci
trebuia să aștepți vacantarea catedrei respective, care de cele mi multe ori
avea loc prin decesul ocupantului. De la asistent universitar în sus nu puteai
accede fără doctorat în domeniul respectiv. În cercetarea științifică erau
grade de promovare, cercetător științific, cercetător științific principal
Gradul II, cercetător științific
principal Gradul I, care echivalau cu anumite funcții universitare, iar de la
Gradul II în sus nu se putea fără doctorat în domeniu.
Activitatea
mea din cercetarea științifică a lăsat urme în modul meu de a aborda
problemele, chiar dacă am ajuns în alt domeniu de activitate, m-am apucat să
scriu articole în domeniul securității și sănătății în muncă, să particip la
conferințe sau simpozioane de profil. La
îndemnul secretarului de stat care conducea sistemul de sănătate și securitate
în muncă, m-am înscris la doctorat la Universitatea din Petroșani, care la acea
vreme era singura ce avea o catedră de specialitate, numai acolo se puteau
conduce doctorate în securitatea muncii, era de fapt un domeniu nou de
doctorat. Au urmat șase ani în care în
paralel cu activitatea profesională, am pregătit singur examenele și lucrările
din ciclul de formare pentru doctorat, pe care
le-am susținut cu brio. A fost un
efort fantastic din partea mea mai ales că în acea perioadă am avut și un
eveniment nefast acasă (un incendiu mi-a distrus tot apartamentul) și am fost
pe punctul de a renunța la doctorat, totuși am cerut prelungirea cu un an a
termenului de depunere a tezei finale. Norocul meu a fost că familia m-a
înțeles și sprijinit moral ca să trec peste aceste încercări. Totul s-a
întâmplat în perioada 1993-1999...
Am
obținut titlul de doctor în inginerie, la specialitatea securitatea muncii cu
lucrarea Contribuții la elaborarea unor metode neconvenționale
în vederea prevenirii și combaterii cauzelor ce pot genera avarii tehnice și
accidente, sub conducerea dr.ing.Alexandru Darabont. Din câte îmi aduc aminte la admiterea la
doctorat am fost șase candidați, iar eu am fost al treilea care a reușit să-şi
susțină teza la timp, restul au mai amânat sau au renunțat. Lucrarea mea de
doctorat a avut multe elemente de noutate și originalitate, eu nu am avut
intenția să o public ca o carte, dar ca material bibliografic a servit ca sursă
de inspirație altor cercetători. Am descoperit aceste idei plagiate după mai
mult timp pe internet în lucrările unor tineri. La susținerea tezei de doctorat
în fața comisiei, am prezentat slideuri la retroproiector și ca să destind atmosfera
și să fac mai bine înțeleasă noutatea adusă în lucrare, privind aplicații ale
mulțimilor fuzzy, am dat un exemplu de model de apreciere multicriterială a frumuseții unei femei, exemplul de lucru
ales era o poză cu Pamela Anderson și
apoi urma demonstrația matematică. Oamenii au fost surprinși inițial dar au
apreciat gagul în funcție de vârsta care o aveau și de gomă, dar cred, până la
urmă că au înțeles demersul meu.
Mă
întreb și acum la ce mi-o fi trebuit doctoratul, poate pentru cei 15% spor la
salariul de bază sau pentru un fel de poziție în ierarhia socială, sau pentru a
fi numit cu apelativul Domn Doctor,
așa cum îmi spuneau mai târziu unii subordonați din colectivul de pompieri de
la Oltchim? Oricum societatea nu apreciază efortul depus de o persoană, care
vrea să facă mai mult într-un domeniu și care are merite reale ca originalitate
a abordării științifice, mai ales de când s-au înmulțit doctorii și au apărut
plagiatele și doctoratele luate pe veresie.
La un moment dat discutam cu cineva, un
doctorand şi l-am întrebat :
-
Pentru ce atâta zdroabă, pentru că acum doctoratul nu mai are motivaţie. Mi-a
răspuns:
-
Pentru că dă bine la CV.
Gândurile vin și trec, la fel și amintirile. Se făcea că eram în anii 76, lucram la proiectare, Atelierul de proiectare tehnologică, în cadrul CIPA Râmnicu Vâlcea. Făceam multe tipuri de lucrări pe vremea aceea, de fapt tot ce nu se voia să se dea la făcut pe bani buni la IITPIC București. Atelierul era în componența unui Serviciu de proiectare pe Centrală, care era condus de un șef. Eu eram proiectant principal, și printr-un concurs de împrejurări, legat de o promovare în funcție a fostului șef de atelier, am ajuns să suplinesc această funcție timp de trei ani, fără să am salariul cuvenit. Dar aceasta era altă problemă. Aveam un spațiu de lucru la etajul 6 din Pavilionul administrativ , iar biroul șefilor era despărțit printr-un glasvand de spațiul de lucru al proiectanților, care era o mare încăpere plină cu planșete de desenat. În spațiul șefilor aveau loc trei birouri, unul al șefului de secție, altul al meu și unul al contabilului Mitică. Șeful era domnul Birișteică (zis Conul Biri), un ins la vremea aceea mai în vârstă decât restul colectivului și trecut pe linia moartă de la Serviciul Investiții, unde fusese șef. După o perioadă de probă, când am fost testat cât de loial și lipsit de gânduri ascunse sunt, atmosfera din biroul șefilor a devenit destul de plăcută și destinsă. Conul Biri avea o fire deschisă, bonomă și nevinovată uneori față de problemele de proiectare, câte odată fără răutate în priviri îl puteai surprinde moțăind pe scaun, totul se desfășura în deplină armonie, iar când erau decizii de luat apărea întrebarea: „Radule tu ce zici?” Erau zile frumoase de lucru, uneori la prânz auzeam de la șef: „Radule ce zici de una mică?” Eu la rândul meu ziceam: „Mitica adu și tu o Stoli sau Wibo, ce găsești...” Contabilul se conforma și executa comanda, apărea după un timp o sticlă de 500 ml. Este drept că mai aveam niște colegi de serviciu Vețe, Beli care simțeau momentul și apăreau tocmai atunci când sticlele erau prezente. Ajungea la fiecare câte un păhărel de 50 ml. dar suficient pentru buna dispoziție în continuarea zilei de lucru. Era bine că pe vremea respectivă nu aveam mașină personală pentru întoarcerea acasă de la serviciu.
NB : ambalajele sunt de sec XXI nu XX,
în anii 79-80 erau mai nasoale...poate vodka era mai bună...
14.
A vorbi frumos...
Suntem în perioadă de criză, sanitară,
economică, electorală, individuală, relațională și de comunicare, mă gândeam ce
ne împiedică să vorbim frumos. Mai umblu pe internet, dar și mai relaționez
comunicativ cu alte persoane, ceea ce mă pune pe gânduri este limbajul folosit
ca să exprime trăirile fiecăruia sau chiar personalitatea, indiferent de vârsta
sa. Abundă adjective, invective sau alte formulări de prost gust, jignitoare
uneori, ca să se exprime ce? Ce s-ar putea obține dacă orice postac sau
interlocutor ar folosi o limbă adecvată sau chiar ar vorbi frumos, credeți că
nu ar reuși să-și atingă același scop. Fiți blânzi cu limba voastră vorbită și
toleranți cu ceilalți, iar dacă reușiți să convingeți, atunci sigur ați mai
făcut un pas spre a fi uman...
Și acum despre limbă, conform DEX
internet...pentru cei care nu cunosc amănunte, care ar putea ajuta să se
reacționeze altfel...
LIMBA, limbi, s.
f. I. Organ
musculos mobil care se afla in gura, servind la perceperea gustului, la mestecarea
si la înghițirea alimentelor, la om fiind si organul principal de vorbire.
◊ Expr. A-si înghiți limba = a) a
manca cu pofta; b) a se abține de a spune ceva
nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau
a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă =
a căuta cu orice preț sa obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are
mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-si
pierde respirația, a gâfăi ; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A
avea limba de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent.
A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limba lunga sau a
fi lung de limba (sau limba lunga) = a vorbi prea
mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la)
limba = a fi limbut, a nu păstra o taina. A fi slobod la limba (sau limba
sloboda) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune si
ce nu trebuie. A-si scurta limba = a vorbi mai puțin. A
scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a
împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limba = a
căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i
pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu
avea limba (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-si
pune frâu la limba sau a-si tine (sau baga)
limba (in gura) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a
tăcea. (A avea) limba ascuțită (sau rea, de
șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios in tot ce spune. A înțepa
cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de
limba = a descoase pe cineva, a căuta sa afle tainele cuiva. A
fi cu doua limbi sau a avea mai multe limbi = a fi
mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și musca limba = a regreta ca
a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla,
a-i veni) pe limba = a nu-si putea aminti pe loc de ceva cunoscut.
II. 1. Sistem de comunicare
alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își
exprima gândurile, sentimentele si dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul
unei comunități umane, istoric constituita, caracterizat prin structura gramaticala,
fonetica si lexicala proprie. ◊ Limba comuna = a) stadiu
in evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine.
♦ Fel de exprimare propriu unei
persoane, in special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace si procedee
(decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei si
sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. si reg.)
Vorba, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limba de moarte =
ca ultima dorință (exprimata pe patul morții). A lega pe cineva cu
limba de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți
îndeplinească o ultima dorință, exprimata înainte de moarte. 5. (Înv.)
Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv. si arh.)
Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limba; popor, neam, națiune.
III. Nume dat unor obiecte,
instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bara
mobila de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește
pereții lui, făcându-l sa sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului.
♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect
de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea
pantofilor; încălțător. 4. Bucata de piele, de pânza etc. lunga si
îngusta, care acoperă deschizătura încălțămintei in locul unde aceasta se
încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag
etc. 6. Flacăra
de forma alungita. ♦ Fâșie de lumină care
străbate întunericul. 7. Fâșie lunga si îngusta de pământ, de
pădure etc. 8. Deschizătură, gura lăsată la cotețul de
pescuit. 9. Compuse:
(Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului =
planta erbacee acoperita cu peri aspri si țepoși, cu flori albastre, roz sau
albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) feriga
mica cu rizom scurt si târâtor, de obicei cu o singura frunza penata
compusa (Botrychium lunaria); b) planta
erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care creste in regiunile
subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) =
planta erbacee acoperita cu peri aspri, cu flori albastre sau albe;
arăriel (Borago officinalis); limba-oii – a) planta
erbacee cu frunze dințate si spinoase, cu flori purpurii, care creste prin
locuri umede si mlăștinoase (Cirsium canum); b) mica
planta erbacee cu frunzele dispuse in rozeta si cu flori roz grupate in
spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = planta erbacee
cu frunzele verzi-albastrui si cu flori violete (Limonium vulgare);
limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu
cactusul, cu tulpina spinoasa si flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui =
feriga mica cu rizomul lung, cu o singura frunza, de forma ovala, răspândită
prin locurile umede, prin tufișuri si păduri (Ophioglossum vulgatum);
limba-vrabiei = planta erbacee cu tulpina dreapta, cu frunze
lanceolate si cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limba-de-mare =
peste marin cu corpul oval si asimetric, cu ambii ochi situați pe o singura
parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.
15.
Mă gândeam , tot în vreme de pandemie și după alegerile parlamentare, cine a fost deștept și cine a fost prost. Revin la butada anonimă: Trebuie să fi deștept ca să realizezi că ești prost...Cei mai în vârstă au ales ce cunoșteau prea bine, cei mai tineri și cei de pretutindeni răspândiți, au ales negarea la ceea ce există, noul ce poate însemna altceva. Poate că a avut influență și campania pozitivă făcută pe internet, pozitivul văzut prin ochii și mintea fiecăruia. Când spun pozitivă, este ca și cum ai prelua dorințele și neputințele naționale și ale fiecăruia și le-ai expune ca un program politic. La ruletă crupierul spune după ce au pariat cu toții: les jeux sont faits rien ne va plus... Așteptăm mișcarea bilei să vedem în ce căsuță cade, politicienii se dau de ceasul morții ca să-și salveze pozițiile. De noi este mai neplăcut, pentru că nu știm ce ne așteaptă, pandemia este tot așa și restul este iTot pe vreme de pandemie cu sărbători de iarnă, vreau și eu să mă deplasez în țara aceasta cu respectarea prevederilor legale aflate în vigoare. Romania nu are lockdown încă, așa că îmi fac un itinerariu. Problema care mi-o pun este să ocolesc zonele cu carantină, ca să fie valabile numai prescripțiile stării de alertă, aflată în curs. Caut cu asiduitate pe internet să găsesc ce zone sau ce localități se află în situația de carantină, de astăzi și până când. Nu găsesc o hartă cu aceste localități și nimic actualizat, ci numai informații trunchiate pe paginile de știri sau unele pagini locale. Mai găsesc unele comunicate ale Prefecturilor respective sau ale CNSU care definesc zonele carantinate cu coordonatele geografice, ce să mai înțeleg că doar nu am GPS în minte. Nu știu ce să fac și ce atitudine să adopt, mai ales că pe net sunt date mai multe tipuri de adeverințe, unele care să-ți spună ce faci dacă ești locuitor în zona carantinată, alta care să-ți spună ce ai voie să faci între 23.00-6.00 în starea de alertă, alta pentru adeverința de la angajator și una care este o propunere de declarație pe proprie răspundere dacă traversezi o zonă aflată în carantină. Ce document mi-ar trebui ca să nu intru în conflict cu organele ce aplică legea. Confuzie și mister total. Ce pot să fac? Întreb și eu la telefon unele persoane din zonele respective, care îmi spun să folosesc o declarație scrisă, nu are importanță care, numai să aibă semnătura olografă ( pe telefon e mai complicat să pui semnătura) și pe urmă să vezi ce spun polițiștii. Să pleci sau să nu pleci chiar dacă datele se schimbă de la o zi la alta...este o chestie de curaj?
16.
Din wikipedia avem o definiție: Poker-ul, numit și pocher, este un joc popular de cărți, unde proporția între noroc si strategia jocului (cacealma) este de 80/20 în favoarea strategiei, în care jucătorii mizează pe valoarea superioară a combinației de cărți ("mâna") aflată în posesia lor, pariind sume de bani pentru obținerea potului, adică a sumei puse în joc.
Câștigător este jucătorul care deține mâna cu cea mai mare
valoare în conformitate cu ierarhia cărților de joc, sau cel care rămâne cu
cărțile în mână după ce toți ceilalți jucători au renunțat să joace turul
respectiv.
Tot în vreme de pandemie și după
alegeri parlamentare în Romania, asistăm la un joc de poker cu jucători
slăbuți, fără valoare la poker, partidele politice coalizate pe dreapta, care
vor să joace la masa de joc un guvern și alte posturi cheie în stat, care să ne
pună țara pe roate în viitorul apropiat. Negocieri, variante, plusări,
renunțări, trișări și poate cacialmale. Jucătorii sunt slabi și mai au și așa
zisele mâini moarte în spate care le trădează intențiile. Dorința tuturor este
să nu câștige nimeni, cel puțin așa vor să nu fie nimeni perdant. Din păcate
cineva trebuie să piardă la poker, păgubiții suntem noi...
Râzi tu râzi, dar nu e râsul tău...
Mi-am amintit de vorba aceasta de
spirit și am făcut o conexiune cu realitatea actuală. Suntem nici la o lună în
campania de vaccinare națională împotriva Covid19, am lansat o platformă IT de
programare a vaccinărilor, am împărțit oamenii pe categorii de prioritate, am
început să vaccinăm în etapa I-a și apoi cu Rapel pentru cei care apucă, au
apărut categoriile care se vaccinează în avans față de vârsta care o au, au
apărut piloșii care se vaccinează unde găsesc liber, ne lăudăm că suntem pe loc
fruntaș în Europa la vaccinări și apare neprevăzutul: furnizorii de vaccinuri
nu pot face față cererii...ș.a.m.d.
După zile bune în care am frecat
platforma IT de programare am reușit să mă programez (având categoria de risc
peste 65 ani) cu CNP valid, abia în luna martie în orașul de baștină și nu
altunde în Romania. Toate bune și frumoase până la știrea că: nu sunt
suficiente vaccinuri nici pentru Rapel la cei vaccinați, așa că totul se
reprogramează cu 10 zile peste. Cine face reprogramarea, cum se va anunța la
cei programați deja și alte chichițe organizatorice, trebuie făcută o
reprogramare, sunt întrebări care mă fac să mă gândesc la seriozitatea acțiunii
guvernamentale și la vorba de spirit pe care am pomenit-o în preambul.
18.
Ca să îmi mai schimb puțin starea de spirit, atacată din toate direcțiile cu știri negative sau alarmiste, mă gândeam la trecutul meu amoros. Toate amintirile mele sunt legate de personaje trecute de mai mulți ani prin viață sau altele trecute pe lumea cealaltă. Am găsit pe internet o poezie, cu autor necunoscut (probabil un Valentin...), care m-a făcut să zâmbesc, modificându-mi rapid starea de spirit în bine.
BALADA
BĂBĂCIUNILOR
E vremea babelor uitate,
Nemeritat și necinstit.
C-au fost ori n-au fost măritate
Cândva cu ele ne-am iubit.
Ori doar iubiri întâmplătoare.
Fiind sau nefiind frumoase,
Ne-au găzduit între picioare.
Punându-le la insectar?
Sau ca pe niște frunze moarte
Presate-n pagini de ierbar?
Voi futangii din vremi trecute
Să vrem acum să dăm uitării
Femeile ce-au fost futute?
Am amintiri. Pot să vă zic
Că și acum când scriu acestea
Îmi tremură un coi un pic.
Ce nu m-a vrut la ea'ntre craci...
Acuma plânge și regretă
Făcând colivă și colaci.
De una faină, o roșcată.
Care, când se futea cu mine,
Punea pe pulă ciocolată.
O Doamne cât era de bine,
Spunându-mi tandru "stai cuminte
Mânca-ți-aș pula Valentine”
19.
La început am pornit de la știrea că politicienii mint, oamenii sunt nemulțumiți , dar nimeni nu știe cum și ce exact este de făcut. Poate doar Lenin în celebra lucrare „Ce-i de făcut” . Suntem împărțiți între NOI și ĂȘTIA, cei care fură și cei care acum nu pot, dar vor să fure. Sunt curios dacă unul din categoria a doua care nu vrea să fure, nu o va face într-un fel sau altul când ajunge la borcanul cu miere. Mai nasol este cu cei mai în vârstă care nu mai aspiră la ceva foloase, ci numai la o viață liniștită.
În politică și societatea în care
trăim, între minciună și a face tot ce ai promis sau tot ce voiai să faci
pentru ceilalți, este un fir de ață. Acesta este supus unor eforturi între ce
se poate și ce a fost și nu s-a făcut, dacă se rupe? Dacă nu se rupe depinde
cine a fost mai tare, trecutul sau prezentul. Oricum este o dilemă, care
trebuie să fie rezolvata pe loc. Până la urmă îmi vine în cap un banc: CE
ÎNSEAMNĂ DILEMA... să presupunem că ai înghițit o bucată de sfoară, cu două capete afară, de cel de
sus are legat un căcat, iar de celălalt o sulă...dilema este de care capăt
alegi să tragi? Politicienii actuali habar nu au de conjunctura în care suntem
, merg pe șabloane sau pe decizii de moment...
Ne plângem că nu avem spitale, că cele
care sunt nu au dotările conforme, că nu avem autostrăzi...pe care dacă am fi
aparținut de China, erau gata de acum 15 ani, vrem emisii de carbon scăzute și
nu știm de unde și de ce iese CO2 , vrem „o țară ca afară” și nu știm ce se
întâmplă de fapt afară și cum ne putem noi adapta la condițiile cerute acolo,
vrem să scăpăm de virus dar nu știm dacă
vaccinul face asta, vrem multe și suntem în dilemă.
20.
M-am bucurat că am intrat în rândul țărilor civilizate privind colectarea și recuperarea ambalajelor. Este o Directivă Europeană, Guvernul nostru a dat sau urmează să dea o hotărâre, care să stimuleze pe cei care au astfel de preocupări, mărind cu 50 bani prețurile băuturilor și lichidelor ambalate în sticle sau PET-uri sau doze de aluminiu, urmând ca banii să se recupereze la punctele de colectare sau la magazine.
Am văzut la Kaufland în parcare că s-a montat un
trans-container care are destinația de punct de recuperare ambalaje, dotat
corespunzător și cu instrucțiuni de utilizare...introduci un ambalaj de lichide
din PET, PE, doze de aluminiu sau sticlă într-un orificiu circular...o bandă îl
preia și este recunoscut și în final primești un bon. Surpriză: la cinci
ambalaje primești un bon prin care ești anunțat că ai o reducere de 20% la un
anumit produs din magazin. Dacă introduci mai puține ambalaje sub 5 sau între
multipli lui 5, le numără și primești un bon cu care nu faci nimic.
Am fost în Germania, tot la Kaufland am văzut că ambalajele
se primeau undeva la magazin și primeai un bon în funcție de numărul lor, care
se scădea din suma totală plătită la casă, pentru cumpărăturile făcute. Credeam
să sistemul de acolo se aplică și la noi cu scopul de a stimula consumatorii și
clienții să colecteze ordonat ambalajele de lichide în vederea recuperării
materialelor respective și pentru reducerea poluării cu deșeuri.
Dacă eu nu consum sau nu îmi place salamul Trapez feliat
Reinert, ce fac cu bonul? Rămân doar cu conștiința împăcată că am atitudine
civilizată. Dacă pun în balanță faptul că în cartier sunt conteinerele puse de
Primărie pentru colectarea selectivă a ambalajelor și materialelor, comoditatea
care este și ea o însușire umană, îmi spune: la ce să mai car ambalajele până
la Kaufland?
21.
Tot în vreme de pandemie, pentru că nu
s-a potolit urgia, presa, mass media scrisă pe hârtie sau pe Internet, creează
personaje care devin super eroi pentru unii sau super jenanți pentru alții,
părerile și like-urile sunt împărțite în funcție de mai multă sau mai puțină
cultură civică sau de educația celor 7 ani de acasă. Între a respecta pe cineva
sau ceva, sau a nu respecta nimic este o mare diferență de mentalitate, care se
educă în timp și de mic copil, la unii se moștenește, dar cazurile acestea sunt
din ce în ce mai rare.
Evenimentele din țară sunt precipitate
(și nu înțelesul din chimie, când ar trebui să se lase la fund) și speculate de
personaje care aleargă după capital politic, voturi viitoare și foloase ce au
să vină, în contrast cu necazurile, nevoile și speranțele oamenilor implicați
direct. Există un personaj Diana Ș, apărut meteoric în politica românească,
care prin natura ei constitutivă, profită din plin de situația creată de mass
media. Atenția acordată cu valențe critice pozitive sau negative o favorizează.
Dacă acțiunile ei ar rămâne la posibilitățile pe care le utilizează, selfi-uri
și transmisii live pe Facebook, admiratorii i-ar da like-uri și cu timpul s-ar
plictisi, pentru că practic nu are ce și cum să rezolve. Titlul lui
Shakespeare: Mult zgomot pentru nimic...bine înțeles luat ca mesaj. Tendința
actuală , observ, este că i se acordă prea multă atenție, curge prea multă
cerneală sau apăsări pe tastatură, pentru un personaj care nu merită și care
vrea să ridice mahalagismul la rang de virtute națională...
Un comentariu de caracterizare a
personajului de Bergler Igor, sursa Facebook:
A zis
șoșoanca, că baubau Șoroș vrea să o lichideze. Șoșoanca crede sau vrea să își
facă admiratorii semioligofreni să creadă că Șoroș a auzit de ea, că o
înghesuie acolo, la o cafeluță, între Wallstreet și Popper (nu popcorn) în
preocupările lui. Ca și pușcăriașul L.Dragnea, șoșoanca se crede urmărită, vrea
să ne transmită că șoancile ei sunt în pericol. Moș Șoroș vrea să i le
pârlească. Oculta mondială se împiedică în ea, iudeo-masoneria a dat în
fandacsie de frica ei, ne spune arătarea din imagine, în delirul ei supt cu
admirație de atât de jenantele fabrici de analfabeți care sunt televiziunile
românești. Doar ea și gloata de imbecili care o înconjoară și câte un turnător
precum Coroiu și Mache mai pot împiedica satanizarea totală a țărișoarei. Sunt
ultimul bastion, ultimul zid, ultimul strop de speranță.
Șoșoanca pare
evadată de la spitalul 9, secția Napoleoni. Dar nu e nici măcar asta. Până și
nebunia are noblețea ei. Șoșoanca e doar un furuncul pe curul defrișat al
națiunii, o șmecheră de piață de vechituri, un fel de chelner de
vagon-restaurant din trenurile lui Ceaușescu, încântat că a umflat nota la
mămăligă. Lupta ei, așa penibilă cum e, nu e decât o disperată goană după
privilegii. Numai că atunci când după ce că ești ticălos ești și prost, delirul
se transformă în ce imită. Și tot la Obregia sfârșești.
Țopismul ei
isteric e însă autentic. Ca și mitocănia. Reprezintă esența nu a unui popor-
judecățile paușale sunt tot de tipul șoșoanesc- ci a unei părți din el. A
părții needucate, în derivă identitară, cu vocabular precar, plin de
superstiții medievale și pentru care comportamentul șoșenesc e singurul model
de succes pe care și-l pot imagina ca să parvină. Ca să fie clar. Toți cei care
o votează sau o susțin se recunosc în ea. Le este familiară, e dintre ei. Are
același tip de educație, același comportament, același tip de prostie agresivă,
se mândrește la fel ca ei cu propria-i ignoranță. E dintre ei! O plac și o și
invidiază. Ca n-au talentul sau norocul ei!
22.
Nu am rezistat până la final, am
schimbat canalul și m-am uitat la un film...Seara înainte de culcare mă
frământau câteva întrebări. Ce fel de țară suntem dacă nu ne respectăm legile?
În vreme de stare de alertă sunt permise adunările cu mai mulți oameni? Știu că
nu sunt permise, dar având în vedere și precedentele greve și proteste de tot
felul, mă întreb cine le autorizează și de ce sunt protejate de jandarmi, în
loc ca aceștia să sancționeze? De ce CNA-ul nu reacționează, ca pe vremea
Pavianului cu mantie, când sunt transmise în direct pe postul TV cuvinte
defăimătoare la adresa instituțiilor statului?
Am adormit într-un târziu,
mulțumindu-mă cu dictonul: Prostul dacă nu-i fudul, atunci nu este prost
destul...
NB. În 25.02.21 scriam: Încă o remarcă, ieri în față la Cotroceni se îmbrânceau polițiștii greviști
cu jandarmii, care erau acum apărătorii ordinii publice. Întreb ce fel de
polițiști greviști erau aceia care încălcau o interdicție formulată în Statutul
Polițistului la art.45 lit.e) , care spune: Polițistului îi este interzis...Să
declare sau să participe la greve, precum și la mitinguri, demonstrații,
procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic... Cred că se mai
gândesc ce fel de caracter avea protestul ?
O chestiune de polemică, i se scriu și poezii
Dianei...ce fel de națiune suntem?
Cei ce-o huliți pe Șoșoacă l-ați hulit și pe Vadim
Chiar de nu o să vă placă, eu declar că o susțin!
Ce vă spune azi Șoșoacă?De ce țipă și se zbate?
Sus la vârf avem o cloacă de golani cu facultate!
Vă vorbesc frumos și fură fără să băgați de seamă
Asta e înjurătură și de sfinți dar și de mamă!
Îmbuibați ce au dus țara în mocirlă și noroi
Voi toți îndurați povara, dar ce vină avem noi?
Noi suntem aceia care am strâns slava din tribun
Și udăm cu toți o floare, plaiul nostru vechi, străbun!
Noi încă avem o țară stropită cu mir și rouă
Și-i normal ca să ne doară, chiar de nu vă pasă vouă!
Voi sunteți aceia care ați dat votul la barbut
Ați înfăptuit trădare și acum plătim tribut!
Petrov, Ilici și Plăvanul ,chiar că mă apucă sila
Se mândrește bolovanul că a pus corect ștampila!
Faceți idoli din aceia ce țipă alienați
Și huliți cu toți femeia care vrea să îi fiți frați!
Face spume azi românul și-n mocirlă se îneacă
Slujind cu nesaț stăpânul, o înjură pe Șoșoacă!
Sprijiniți beizadele, hoți, tâlhari, analfabeți
O armată de lichele ce vă țin pe pufuleți!
Avem AUR să ne ajungă pentru două mii de ani
Voi primiți un leu în pungă ,restul merge la golani!
Faceți caz cum că săracul a primit un mic și-o pită
Voi v-ați aliat cu dracul ce se scaldă în ispită!
Purtați vină mult mai mare ca acel ce-n sărăcie
A întins o mână care l-a îngropat în datorie!
Hai de mă înjurați cu toții așa cum faceți mereu
Nu mă aliez cu hoții, nu voi fi nicicând ateu!
Plâng istoria străbună și mă doare de mă seacă
Scriu cu lacrimi în română, că-n prezent eu sunt Șoșoacă!
Dogaru Adi
Februarie 2021
23.
Tot în vreme de
pandemie, pe care unii o hulesc și vor să o deființeze,mă uit mirat și
nedumerit ce se întâmplă cu semenii noștri din România. O fi de vină primăvara,
o fi de vină așteptarea de un an și mai bine de a câștiga lupta cu virusul
(inexistent pentru cei care nu au fost loviți)...Asist la scene care mă pun pe gânduri despre
calitatea oamenilor din jurul nostru în secolul XXI, văd că este o ruptură
clară între generații, unele care respectă ce li se cere și altele care se simt
strâmtorați de câteva restricții trecătoare. Societatea pare împărțită între
cei ce cred și cei care nu cred. Pe urmă apar zilnic manifestări de protest și
o serie întreagă de gaguri reale prezentate de multitudinea de posibilități
mass media.
O gașcă de huligani,
la adăpostul întunerecului pe străzile Bucureștiului spărgeau un automat de
distribuit cafea și sucuri și luau cu bucurie produsele din dulapul respectiv.
Cineva publică aspectul pe Facebook...Comentariul meu:
Aș mai scrie ceva
despre Spiritul de Turmă și Întunerec ...acestea favorizează și acțiunile
individuale , care de altfel nu ar avea loc...Rămân la ideea: Mulți tâmpiți în
jurul nostru...Păcat că unii sunt tâmpiți de mici...Ar trebui stârpiți ca în
bancul următor: Ivan Ivanovici, venea pe jos de la muncă, mergea pe linia
ferată și era iarnă, zăpadă mare și crivăț...Aude din spate UUU-CFCF, de mai
multe ori și apoi ceva îl lovește din spate și-l proiectează în zăpadă...se
dezmeticește și reușește să ajungă acasă, cu un glas scăzut zice: Natașa dă-mi
un ceai... Natașa pune samovarul să fiarbă, după un timp se aude
UUU-CFCF...Ivan, buimac se scoală ia samovarul și-l aruncă pe jos călcându-l în
picioare. Zice : Natașa ăștia trebuie stârpiți de mici...
O altă postare,
prezenta un filmuleț cu un tricolor mare, pe fundalul căruia, o individă mai
oacheșă și foarte vocală, striga cu ardoare: Ne-ați omorât ! Vrem Pace! Corul
indivizilor din jur scanda : Floricica e cu noi! Nu știam ce să mai înțeleg, până la urmă am
decis: Cred că a venit primăvara...
Scandarea: JOS PANDEMIA, m-a pus în dilemă totală. Cum poți da jos ceva ce există independent de voința noastră, cu efecte necontrolabile și foarte dure asupra indivizilor, ceva care se termină numai dacă sunt aplicate niște reguli stricte, cu condiția ca acestea să fie respectate de toți oamenii. Din nefericire, nu toți semenii noștri înțeleg la fel. De ce ? Numai ei știu... Îmi vine în minte o butadă : Țineți minte ! Mama proștilor este mereu gravidă
24.
M-am trezit dimineața cu un gând, o frază scurtă...Ce să fac ca să nu o uit, mă scol repede iau telefonul și îl pun pe înregistrare vocală, spun fraza și gata sunt fericit că rămâne așa...Ce am spus: Românii sunt mereu flămânzi, altfel nu s-ar mânca unii pe alții... Prin comportamentul nostru ca indivizi și ca nație, se pare că așa este, analizând datele istorice mai vechi și recente.
Sunt mai în vârstă, dar nu cine ştie ce...mă uit şi eu la tinerii de acum. O glumă text care mi-a plăcut:
Un tânăr
stilat, student la o facultate de economie, sărbătorea într-un bar sfârșitul
sesiunii. El a privit în jur și a văzut un bătrân. Studentul s-a apropiat de el
și a început să-i povestească de ce oamenii vârstnici nu-i înțeleg pe cei din
generația lui. „Pur și simplu voi ați crescut într-o lume complet diferită,
aproape primitivă, a spus el tare, ca să fie auzit de toți clienții barului.
Generația mea a crescut cu televizoare, avioane cu reacție, călătorii în
cosmos, internet, energie atomică și…”
El s-a oprit
ca să bea o gură de bere, dar bătrânul a profitat de această pauză și a spus:„
Fiule , să știi că chiar ai dreptate. Noi nu aveam toate aceste lucruri. De
aceea, noi le-am creat. Iar acum gândește-te ce faci TU pentru următoarea
generație?”. Barul a răsunat de aplauze!
Din păcate nu mă mai simt tânăr, sunt
poate mai ponderat și mai crocant, vorba bancului cu pisoiul care se
întindea...Contradicția dintre generații a fost mereu, dar acum parcă este mai
radicală, datorită unui spirit de contestare a trecutului, pe care de fapt nu
îl cunosc...Oricum tehnologia de acum nu au inventat-o tinerii, ei doar au învățat
să o folosească...Vorba aceea: dacă vedeți vreo fetiță pe stradă fără smartphon
în mână...atunci aceea este mai deșteaptă...
Tot în vreme de pandemie, politica sau politicienii ne joacă feste, dar și mai tare te amețesc comentariile celorlalți , din mass media sau de pe lângă, vorba aceea : să auzi și să te crucești...
Ce s-a întâmplat, sursele au informat
lumea, despre un ministru al sănătății indisciplinat, față de șeful său, ne
respectând regulile așa cum ar cere protocolul
unei funcții din guvern, își arogă o inițiativă legislativă...și ce pățește:
este demis. Mi se pare corect...
Nu comentez evenimentul și
consecințele sale probabile, pentru că în spiritul românesc de a te pricepe la
toate, mai ales la politică și a vedea printre rânduri și printre cuvinte, știu
că sunt mulți alții angrenați, care
probabil o să mai toace situația, până la un proxim eveniment major.
Dar, am auzit întâmplător un
comentariu al lui CTP, unde s-a caracterizat evenimentul ca un schimb de aroganțe... Ca să mă lămuresc ce fel de schimb, m-am
documentat ca definiții și am rămas și mai confuz. Bănuiesc că se referea la o
frază de tipul: un ministru arogant,
și-a arogat o inițiativă legislativă, tratându-și șeful cu aroganță.
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și
atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s’arroger, lat. arrogare. (sursa: DEX '09 (2009))
AROGÁNT, -Ă, aroganți,
-te, adj. (Adesea substantivat) Care se poartă cu aroganță; care
arată, trădează aroganță; înfumurat, impertinent. – Din fr. arrogant, lat. arrogans,
-ntis. (sursa: DEX '09 (2009))
AROGÁNȚĂ s.
f. Purtare obraznică și sfidătoare; atitudine de mândrie disprețuitoare;
înfumurare, impertinență. – Din fr. arrogance, lat. arrogantia. (sursa: DEX '09 (2009))
AROGANȚĂ s. 1. impertinență,
insolență, măgărie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, sfruntare,
trufie, tupeu, (rar) semeție, (livr.) morgă, prezumție, (pop. și fam.) țâfnă. (E de-o ~ revoltătoare.) 2. fală,
fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, semeție, trufie,
vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, suficiență, (rar) superbie, țanțoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire,
(pop. și fam.) ifos, țâfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mândrețe, pohfală, prea înălțare, prea înălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul nejustificată.) (sursa: DEX '09 (2009))
Una peste
alta, citind mai atent definițiile, am ajuns la concluzia că la noi AROGANȚA
este și ea o boală, nu pandemică, ci epidemică care atacă toți indivizii care
aleg și practică o carieră politică, nu știu dacă este un vaccin...
27.
Tot în vreme de pandemie, bulibășeală și bulversare în politică, societate și sănătate publică, îmi vin în minte câteva versuri din Scrisoarea III-a a lui Mihai Eminescu :
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete:
în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
Analizând ce se
întâmplă în zilele noastre, citatul pare puțin anacronic, contemporanii noștri
din politică și de pe lângă ea, după modul de comportare publică și acțiunile
întreprinse, necesită împărțirea în mai multe categorii. Pentru această nouă
categorisire ar fi nevoie de mai multe tipuri de așezăminte, care ar trebui
distruse după ce au fost supra populate.
Dilema este, dacă
dispar toți : Ce punem în loc, ca să meargă treaba mai departe în timp? În nici un caz un import de
conducători, cum sugerează unele cercuri... Vorba lui Rică Venturiano „Geniu bun al venitorului României,
protege-mă; şi eu sunt român!”
Într-o
discuție cu soția mea care era chimistă, am ajuns la atomul de carbon și la modul în care poți filozofa pe marginea
acestui subiect. Sunt câteva idei subtile pe care un nespecialist în ale
chimiei nu le poate prinde, pe aceste idei se poate construi o filozofie. De la
început trebuie să știți că elementul aflat la
baza combinațiilor chimice organice și procesele biochimice este
carbonul. Acest element chimic se află în molecule, lanțuri moleculare, celule,
deci în tot ce are viață pe pământ, la fel cum se află și în structura și
compoziția unor substanțe chimice organice sau anorganice, a unor materiale
(fulerene, nanotuburi, fibre) și minerale (grafit, diamant). Legăturile de
lanțuri și cicluri de carbon, împreună și cu alți atomi, dau forme spațiale
foarte frumoase, care pot fi asemănate cu construcții arhitectonice deosebite
și poate culminează cu forma cunoscută a ADN-ului care este considerat esența
vieții.
Carbonul
ca element chimic se află în tabloul lui Mendelev la numărul de ordine 6 și
izotopul lui cel mai frecvent (98,89%) din natură Carbon-12 (12C). are masa atomică 12, ce însemnă că
structură acestea corespunde la: 6
protoni, 6 electroni, 6 neutroni. Are
deci numărul 666.
Structura
spațială a atomului de carbon datorită așezării orbitalilor hibrizi sp3
este tetraedrică, de fapt un tetraedru cu 6 muchii, cu atomul de carbon în
centru și se poate vedea cel mai bine la molecula de metan. Această structură,
regulată, simetrică, echilibrată fiind
considerată ca cea mai stabilă și compactă formă geometrică. În unele teorii Nassim
Haramein privind
unificarea câmpurilor și geneza universului, acest tetraedru este folosit în
geometria divină, ca structură elementară de construcție a universului.
Explicația
esoterică: după oxigen, al doilea element
cel mai abundent din corpul uman este Carbon-12 (12C). Prin
incinerare corpul uman se întoarce în starea sa, de 12C . Dupa
hidrogen, heliu și oxigen, care sunt toate gaze, 12C este
cel mai abundent element din Univers. 12C este, de asemenea, unul dintre cele 5
elemente care compun ADN-ul uman. Astfel, 12C este
într-adevăr, elementul cel mai important în ceea ce privește viața, așa cum o
știm astăzi. Aceasta este, probabil, ceea ce se scria în Apocalipsă cu privire
la numărul 666, care era număr de om (sau numărul fiarei). Acesta este numărul
lui 12C care este
baza corpului fizic al omului în legătura sa cu Universul fizic.
Chiar dacă prezentarea imaginii din figură este în limba engleză, vedeți câți atomi de carbon sunt în ADN-ul (acidul dezoxiribonucleic) vostru, în substanțele constitutive denumite C, G, A, T, iar la ARN (acidul ribonucleic) substanțele C, G, A, U, cele două componente se completează și nu pot una fără alta. Nu vreau să polemizez cu religia, dar logica îmi spune că 666 este din belșug în noi, în fiecare și pe el este construită viața și nicidecum apocalipsa.
NB. În 2020 am văzut că fragmente de ADN și ARN
constituite ca o formă de viață unitară, denumite viruși, pot face parte din
categoria celor vătămătoare pentru om, iar în condiții sociale prielnice pot
crea o pandemie mondială. Întrebarea este: cum a apărut ADN-ul nociv care se
poate cupla cu ARN-ul nostru?
29.
Sacsi și Convenția Democratică
Prin
anii 90 am primit un câine, o prietenă de familie îl avea și nu îl mai putea
ține, așa că ni l-a făcut cadou,
bineînțeles cu acceptul și bucuria noastră de atunci. Era un caniche imperial,
de talie medie, negru și creț sârmos la păr. Câinele fusese vagabond după
revoluție, dar se vedea că a fost educat înainte de cineva. Erau vremurile în
care nu apăruse la noi moda cu câinii de apartament și nici pe strada nu se
afișau oamenii cu ei. Câinele nostru a fost botezat Sacsi de către stăpâna care
ni l-a dat. Cert este că ne-a însoțit oriunde mergeam (deplasări de familie,
reuniuni, hoteluri...) și oamenii din jur îl simpatizau. Amintirile plăcute sau
neplăcute legate de viața acestui câine, de aproape 10 ani la noi în familie,
și impactul lor asupra noastră sunt multe, dar nu este cazul să le integrez în
aceste relatări.
In
primăvara lui 96 erau alegeri parlamentare, am mers la vot, iar în timp ce
votam câinele stătea și ne aștepta afară la secția de votare, legat cu o lesă.
După vot am mers la o plimbare într-unul din parcurile orașului, noi pe alei și
câinele zburdând printre ronduri și tufele cu verdeață proaspătă. La unul din
marginile parcului era un gard viu înalt de vreo 60 cm lângă un zid la fel de
înalt, pe partea cealaltă zidul era de tip cetate, înalt de 4-5 m. La un moment
dat câinele din zbrudălnicia ce o avea, vrea să ne arate că sare acel gard viu
(lucru care îl mai făcuse și în alte parcuri) și sare. Se aude o bufnitură,
alerg repede pe marginea zidului și văd câinele căzut lat, de la înălțime pe
caldarâm. Alerg în afara parcului să ajung pe strada unde căzuse animalul,
ajuns la el văd că era lovit la labe și gură, credeam că o să moară, îl iau cu
greu în brațe ( avea cam 10 kg) și mă duc la stația de taxi, iau o mașină să-l
duc acasă. Șoferul se uită cam chiorâș la mine, dar problema mea era cu
câinele. Ajung acasă îl șterg la gură și văd că nu mai sângera, găsesc niște
lemnișoare și-i fac atele pentru labele din față și îl bandajez cu niște feșe.
Sun veterinarul și acesta vine acasă la mine și mă întreabă: „Ce face, bea
apă?” Eu spun că da, replica: „Atunci
n-are nimic grav, nu o să moară”. În acest timp câinele rănit se târăște sub un
dulap ca să nu-l vadă doctorul și nu vrea să iasă de acolo, nici forțat, până
ce doctorul nu iese pe ușa de la intrare. L-am rugat pe doctor să rămână puţin
în casa scărilor până conving câinele să iasă, de sub dulap, dar acesta a
simţit prezenţa doctorului după uşa de
la intrare şi nu a ieşit. Când doctorul a plecat definitiv, câinele a ieşit
nechemat de sub dulap, probabil nu-i
plăcea doctorul.
Concluzia
care l-a făcut pe Sacsi vedetă și în presa locală, a fost că respectivul s-a
aruncat de la înălțime, prevestind ce o să se întâmple după alegeri, când a
simțit cine a câștigat alegerile (Convenția Democratică). Dacă trăia și acum
câinele aș fi fost curios să văd ce atitudine ar fi luat la atâtea schimbări
prostești de personaje politice.
30.
Tot în vreme de pandemie ,mă gândeam la evoluția complexă a conceptului respectiv. Am găsit și o definiție mai populară: Se vorbeşte despre o epidemie atunci când o anumită boală îşi face apariţia nefiresc de frecvent, într-o regiune anume, într-o perioadă de timp limitată.
O
pandemie este o epidemie care se răspândeşte dincolo de graniţile unui stat sau ale unui continent. Despre
ce evoluție vorbesc?
În
primăvara lui 2020 era o problemă modul de răspândire a virusului, el exista un
anumit timp ( de fapt nu știa nimeni
precis) pe obiecte, suprafețe sau alte corpuri care erau în contact accidental
cu niște surse. Se făceau anchete epidemiologice după niște modele luate din
cărțile de specialitate, cu rezultate mai mult sau mai puțin relevante. Se
dădea cu soluții dezinfectante pe pardoseli, obiecte și asfalt ( pentru că așa
s-a văzut la televizor că fac și alții) în ideea că se stârpește ceva, de fapt
risipă de materiale și bani... Au fost izolați oameni 14-21 zile, care aveau
sau nu aveau ceva, pentru că nu au fost testați cu toții...Contacții direcți
sau indirecți, care mai este situația lor...
Și
totuși s-a ajuns la faza de transmitere intracomunitară, cu toate măsurile
preventive luate...Și iată că după un an, primele practici abordate pentru
temperarea pandemiei au cam fost uitate și înlocuite cu alte bune practici mai
actuale în care factorul decizional politic face 50/50 cu medicina. Statistica
și cifrele medii au preluat balanța decizională și ne conduc.
Acum
se zice că virusul coexistă cu noi și este activat și transmis numai în anumite
situații sau condiții și de către anumiți subiecți. De fapt misterul este mult
mai mare deoarece nu mai putem localiza precis sursa de infectare. La această
incertitudine contribuie foarte mult mass media care răspândește știri care se
contrazic de la o zi la alta. Poate că vaccinarea masivă este o pârghie care
mai îndulcește incertitudinea. Speranța este că trebuie să ne facem bine!
PS.
Deja după câteva luni de vaccinare, cu programare pe platforma IT, interesul
publicului pentru acest fel de imunizare a cam scăzut. Autoritățile încercă
alte metode de a convinge persoanele nevaccinate, prin maratoane de vaccinare
cu premii sau nu, locuri pentru vaccinarea direct din mașină, caravane de
vaccinare pe sate, echipe care merg din casă în casă și alte forme, cu scopul
de a atinge un anumit prag de imunizare de grup sau de turmă (exprimat tot prin
cifre statistice), cum zic alții. Efortul se pare că a dat roade, deoarece tot
cifrele indică o scădere drastică a numărului de cazuri active. Să dea Dumnezeu
să fie așa și pe mai departe. De 1 Iunie am mai scăpat de niște restricții și
putem respira în voie aerul liber...
31.
A doua zi de Paști, căutam ceva divertisment muzical pe Youtube, cu amintirile de acum 50 de ani am dat peste Sarita Montiel, am ascultat mai multe videoclipuri, așa cum le primeam de la platforma IT și gândurile îmi zburau către trecut. O amintire din liceu legată de celebra actriță și cântăreață spaniolă, care făcea furori în anii 1965-1970, mai ales prin fizicul ei apetisant pentru tinerii de atunci. Ce mai, vorba tinerilor de acum: era o bunăciune...
Liceul din Sibiu unde eram pe clasa
11-a, avea o clădire impunătoare cu două etaje, care ocupa un cvartal destul de
mare în centrul orașului. Clădirea avea o poartă principală impozantă, pe unde
intrau numai profesorii și alți adulți, care dădea direct spre stradă, elevii
intrau prin curtea interioară pe niște uși mai mici. Obiceiul impus de
conducerea liceului, era ca în fiecare dimineață elevii să facă un careu,
organizat pe clase, unde fiecare clasă avea locul ei și după raportul de
dimineață, se intra spre clase în ordine și aproape în șir indian. La ușa
școlii stătea un cerber, directorul adjunct, care controla cu privirea fiecare
individ ce-i trecea prin față. Cine nu avea : uniformă, chipiu băieții și
cordeluță fetele, număr matricol pe braț nedezlipibil, ciorapi lungi patenți la
fete și alte amănunte de ținută, nu intra în școală. Un alt aspect controlat
era legat de podoaba capilară a fiecăruia, la băieți trebuia să fi tuns la
spate reglementar fără chică și fetele cu părul mai lung trebuiau să aibă părul
strâns sau bine pieptănat pentru cele cu părul mai scurt.
Într-o zi de mai, ajunge la rând să intre clasa mea,
cerberul care era poreclit Flax (profesor de istorie, celibatar și cu un
comportament destul de constipat) începe să vocifereze arătând spre șirul de
băieți care intrau : „Tu, tu, tu... la tuns!”
Din grupul de băieți care nu au fost lăsați să intre în școală, vreo 8,
făceam parte și eu. Orele începuseră,
ușile de intrare erau ferecate până la pauză, așa că am ieșit din curtea școlii
și ne-am așezat pe bordura trotuarului, în fața intrării profesorilor. Am
început un protest mai puțin vocal, dar am scris pe câteva foi de hârtie, pe
care le fluturam: „Noi vrem să învățăm și ei nu ne lasă... Este dreptul nostru
să avem păr... Noi nu ne tundem...” Am stat acolo vreo 3 ore, timp în care
diriginta noastră și încă o profesoară, au ieșit să ne spună să plecăm că facem
școala de rușine... Oamenii treceau pe stradă prin fața noastră și își făceau
cruce...Ni se făcuse foame și ne cam plictisisem de protest. Am plecat în grup, ne-am luat covrigi și
floricele de porumb și am intrat la matineu la cinematograful Pacea, unde rula
un film cu Sarita Montiel, nu mai țin minte exact care, „Pecado d’ Amor sau
Regina Cântecelor”, oricum avea o scenă în care diva își expunea nurii și căuta
un purece cântând... În sala de cinematograf eram numai noi, cei din grupul cu
pricina de la școală, stăteam tolăniți cu picioarele pe spătarul scaunelor din
față, mâncam floricele de porumb, așa că puteam vocifera, comenta și râde în voie. După film, ca și cum ne-am fi întors de la
școală, fiecare s-a dus la casa lui.
A doua zi, la careul de dimineață, stupoare, eram de nerecunoscut, din
8, cinci s-au tuns chilug și trei scurt reglementar, între cei trei eram și eu
care nu m-am chelit, pentru că nu-mi plăcea să am față de pușcăriaș. Să fi fost Sarita cea care ne-a îndemnat
să fim ascultători sau frica de urmări?
Se pare că pandemia ne mai lasă acum să ne mai gândim și la altele. Cei mai în vârstă sunt predispuși spre aducere aminte a anumitor vremuri care au avut un impact emoțional la un moment dat. Eram în clasa XI-A și fusesem pedepsiți ca să avem o sală de clasă mai aproape de cancelarie, nu am făcut noi cine știe ce năzbâtii, dar hotărârea conducerii școlii era luată...Clasa se afla la parterul liceului, prima pe dreapta, cum întrai pe intrarea principală, cu ferestre mari la strada Ghe.Lazăr. Ferestrele erau la 2-2,5 m față de trotuar. La ora 7,55 se închideau porțile pentru elevi, ce se întâmpla cu întârziații ? Țin minte o imagine, în una din zile un coleg poreclit Bala, întârzie. Ceilalți îl văd pe fereastră și o deschid, Bala își ia avânt de pe trotuarul de vis a vis și sare spre fereastra deschisă, alți doi colegi îl prind de mâini și îl trag în interiorul clasei. Urra..era toți, șefa clasei nu mai tremura...
În altă zi aveam oră de Limba Română
cu d-na Pătărău, care ne amenințase cu scăderi de note la ora anterioară, dacă
nu memorăm Nunta Zamfirei de George Coșbuc. Se apropia începutul orei, trimitem
un spion să vadă când se apropie Profa de clasă. Când acesta dă semnalul, toată
clasa în cor recită poezia cu pricina, după fiecare strofă urma o bătaie cu
palmele pe tăblia băncilor și poezia avea 28 de strofe. Profesoara a stat la
ușa clasei până la finalul reprezentației, apoi a intrat a pus catalogul pe
catedră, și cu calm ne-a mulțumit pentru prestație și a trecut la lecția nouă,
semn că nu mai avea nimic cu memorarea individuală a poeziei...
https://www.povesti-pentru-copii.com/poezii-pentru-copii/george-cosbuc/nunta-zamfirei.html
Aceasta este strada cu pricina...
33.
Se pare că am trecut de pandemie, dar
am ajuns în burnout. Fiecare se analizează mai mult sau mai puțin, dar
interpretează orice manifestare diferită a corpului său fizic sau energetic și
este în situația de a nu ști precis ce simptome are. Cei care mai au înclinare
spre explicații sau modele mai esoterice sunt uimiți de ce concluzii pot trage.
Ceilalți merg înainte...Experiențele de zi cu zi ale fiecăruia, dacă are un
răstimp de autoanaliză, ajung la noțiunea de BINE. De unde vine, cât este de
mare, cât ne influențează, a venit sau stă să vină, e o chestie de viitor, sau
cum îl percepem...
Experiența ancestrală ne spune că „
Bine faci, bine găsești.”
Gândirea pozitivă este legată direct
de noțiunea de bine, partea rea este că Binele nu poate fi cuantificat se simte
diferit de fiecare...
34.
Un text care să-i pună puțin pe gânduri pe cei mai tineri decât noi...care o să apuce 2040...
A trecut un an de când a intrat în vigoare legea pensionării la 80 de ani.
Este 7 jumate dimineața și e debandadă pe străzi. Dronele încearcă să dirijeze
bătrâni care au uitat unde au jobul, cărucioare electrice blochează traficul.
Mă fac și eu că merg la muncă, dacă află ăștia că m-am pensionat la 65, mă
linșează. Am găsit doi tataie chercheliți fluturând pamperșii deasupra capului
că au reușit să ia prima pensie, particip la bucuria lor.
Trece Poliția Muncii și legitimează doi tinerei de 60 care par fără muncă,
erau de-ai lor în civil.
Noroc cu asiaticii, mai vezi un tânăr pe stradă.
La o bancă este coadă, s-a lansat creditul "Dinți noi", pe geam
un poster cu Iliescu rânjind "Sari suta cu mine!".
Deja Șoșoacă este la al doilea mandat și lansează programul "Gerovital
pentru toți", azi este sărbătoare, patriarhul Teodosie face Boboteaza de
vară.
Mă scormonesc de un bitcoin să iau o dronă spre casă, de când doamna
Dancilă este președintele BNR s-a dus dracului leul.
Români, munciți morți, dar fericiți!
Ce mai gândesc românii după de au ieșit cumva
din pandemie ? Începi să te crucești, chiar dacă nu ești creștin practicant.
Există un curent, care bate dinspre SUA, bazat pe speranța că D.Trump va reveni
la conducere și lupta împotriva Ocultei Mondiale, va fi reluată și dusă până la
victoria finală...Noroc cu Internetul și facilitățile lui, că astfel de ideii
devin publice, ba și proliferează prin postaci, care gândesc mai mult sau mai
puțin. Ai noștri ca brazii nu se lasă și
vor să înființeze un nou partid, care are și nume QANON, care să pună în
practică teoria Trump și să distrugă Oculta din România, principalul este să
ajungă la putere și atunci vedem noi, ce bine va fi... Jos cu pandemia, jos cu
vaccinul, jos cu miliardarii care conduc lumea sau milionarii noștri mai
amărâți ...Cu deviza : „Unde merge unul acolo mergem toți, așa să ne ajute
Dumnezeu!” vor să câștige simpatie cei care fac acest fel de propagandă. Cei
care vorbesc în videoclipuri, după față, după port, după încăperea de
transmisie,sunt oameni cu stare materială bună, cu puțină sau de loc, empatie
pentru cei mai oropsiți de soartă, cu un discurs prin care vor să creeze
adevărații patrioți români. După spusele lor este lipsă mare de patrioți și
specia este pe cale de dispariție. Cum? Prin excursii în grup în Munții Bucegi (peste 200 persoane), sau și mai și în
croazieră pe vase mai de lux ( ca acela fotografiat la Veneția) unde vor face
training cu respectivii. Nu uitați că și excursia sau croazierea o plătiți,
pentru că de aia sunteți patrioți, citez: „Numai dacă ești de la tomberon nu-ți
poți permite treaba aceasta, sau dacă nu vrei...” Momeala este că unul din
predicatori va aranja ca această croazieră, să fie la jumătate preț??? Rolul
croazierei va fi să atragă patrioții din diasporă, în fiecare port în care se
va opri vasul... Frumos, nu? Te
duci pe bani tăi ca să te bată la cap alții că nu erai patriot...O fi și asta o
plăcere...
https://en.wikipedia.org/wiki/QAnon
Ajungem
la o vârstă când ne gândim retrospectiv la noi și la corpul nostru...Medicina
este medicină, psihanaliza o poți face singur, ceea ce simți numai tu ști. Un
motiv să analizezi, ce greutate ai și câte elemente ai în corp, dacă te
deranjează poate faci ceva...
37.
Într-un comentariu la ceva postat de
mine pe Facebook, cineva spunea: Când erați șef la piloți (scris cu P sau p)...
Unii se vor întreba acum ce erau Piloții, o zonă pe platformă de cercetare
chimică împânzită cu instalații mici sau mijlocii, în care se făcea testarea
unor tehnologii chimice cu caracter de noutate. Era așa ceva în perioada
1970-1995 pe platforma Combinatului Chimic Vâlcea (ulterior Oltchim). Ce făceam
acolo? Pilotam noi tehnologii, cu scopul de a face ceva care să fie transpus la
scară industrială, cândva.
La
un moment dat m-am gândit că pot să determin un climat de emulație în
colectivul de cercetare pe care-l conduceam, prin stimularea unei competiții
între indivizi. Am încercat la început cu o planșă desenată, expusă în holul
biroului meu, unde cu talentul de desenator pe care îl aveam, am reprezentat,
sub forma unor desene, caricaturi sau colaje, fiecare colaborator cu calitățile
și defectele ce erau evidente. În prima dimineață în care au venit la lucru și
au văzut planșa, au avut reacții diferite de la mirare, tristețe, veselie,
furie, supărare, până la critică și ironie față de ceilalți. Am câștigat un
pas, pentru că fiecare era mai precaut față de ce zic colegii de el. Peste
câtva timp, am făcut un Model de
apreciere a cercetătorilor, bazat pe principii ale matematicii vagi și am
dat fiecăruia un chestionar cu mai multe criterii de autoapreciere și de
apreciere a colegilor și activităților acestora. Rezultatele le-am prelucrat
statistic la nivelul mijloacelor tehnice de atunci, iar concluziile testului au
fost: invidie reciprocă, lipsă de colaborare, neapreciere de calități între
persoane, lipsă de implicare în temele științifice. Am făcut un fel de
dezbatere a rezultatelor, în ideea că întăresc spiritul de echipă, dar se pare
că nu am avut succes, mai mult le-am creat probleme între ei și i-am dezbinat,
au început să se certe, s-au creat grupuri pe prietenii. Nu aveam altă soluție
decât să rezolv problemele de cercetare pe care le aveam cu colectivul
existent, probabil eu trebuie să mă schimb ca atitudine...
Au
fost de fapt niște vremuri mai așezate, erau alt tip de tineri, acum stresul și
mai nou sindromul burnout sunt cele care derutează și zăpăcesc relațiile
sociale și mai grav pe cele interumane.
Nu vreau să par încă un bătrân retrograd, dar merg pe stradă, indiferent pe unde și mă întreb: unde mai este ceva sau cineva din „lumea bună” a orașului? Suntem înconjurați de tot soiul de specimene care vor să epateze cu noncalitățile și „valoarea în bani” pe care o etalează, pentru cei mai mulți marca mașinii este cea care-i evidențiază, de, mașini supărate... A fost o perioadă în care Radio Guerrilla s-a ocupat de o anumită clasificare care a apărut ulterior în Dicționarul de argou al limbii române. Termeni ca: cocalar, gherțoi, meltean, pițipoancă (de diverse feluri,de companie,cu buze injectate sau fără),mârlanul de Dorobanți, bădăranul de cinematograf,țăranul de mall,indolenta de magazin, țopârlanul de transpot în comun,mogâldanul de pază, bătrânelul de discotecă, ghiolbanul de galerie și alte catergorisiri, au rămas consacrați. Pentru ușurarea identificării stă în primul rând aspectul fizic pentru bărbați, oarecum atletic cu masă musculară și tendințe evidente supraponderale, cefa mai goasă,tunsoarea trendy ceafa rasă, sau scalpul frizat superior și neapărat barbă de 6 mm. Despre vestimentație să nu mai vorbim, am fost deunăzi la o grădină de vară, la o masă vis a vis un cocalar cu pantaloni scurți și cu o burtă care nu-i mai încăpea în tricou și pe care ținea să o prezinte tuturor, stătea crăcănat pe scaun și îngurgita niște deserturi, cioflăind...mi-a venit să plec, noroc că mai poți întoarce capul și să nu vezi. Să identifici partea feminină trebuie să faci o diferențiere între cele care mai au ce să arate și cele care vor să arate cu tot dinadinsul ceva...Bunul gust și bunul simț sunt de mult niște valori depășite de vremurile pe care le trăim. Poți recunoaște lesne pițipoancele, vorba aceea, după acareturi (buze,țâțe,unghi colorate,etc) cu ajutor din exterior sau fără, noroc de vremea călduroasă când anumite părți anotomice sunt mai la vedere. Partea mai neplăcută este că și după o anumită vârstă și cu anumită încărcare lipidică, anumite femei vor să arate sexy cu orice preț. Ce frumose sunt hainele mulate pe un corp grăsos...
Am scris aceste
rânduri gândindu-mă la calitatea
oamenilor ce ne înconjoară, din păcate, în concepția mea, aceasta a scăzut,
lăsând loc prostului gust, arbitrariului în comportare și lipsei de respect
civic,ar trebui făcut ceva...Din nefericire și la nivelul celor aleși să ne
conducă multe din specimenele pomenite au locuri de frunte și nu pot schimba
nimic sau nu vor.
https://cupdf.com/document/atlas-de-mitocanie-urbana-2.html
De regulă nu sunt alergic, la anumite
alimente, înțepături de insecte, polen, fân sau alte materiale care pot provoca
așa ceva. Sunt alergii ce pot fi provocate de anumite aspecte sociale sau
anumite personaje cu care suntem contemporani. Alergia la nesimțire sau la
proasta creștere este un sindrom care poate să-i afecteze pe toți cei care mai
au „cei 7 ani de acasă ”. Eu cred că am început să simt acest sindrom. Număram
zilele trecute în trafic pe o stradă principală, numărul de mașini negre
supărate (BMW, Mercedes, Audi, VW...) , erau în majoritate și am tras concluzia
că trăiesc într-un oraș cu nivel de trai super. Fără intenții segregaționiste
mă uitam instinctiv la fețele personajelor aflate la volan și uneori
mă speriam, nu mai vorbesc de SUV-urile cu pipițe la volan care sunt
conduse cu Smartphone-ul în mână. Nu am nimic cu mărcile respective de
automobile, sunt de top, chiar dacă mașinile respective au o vârstă și un număr
însemnat de kilometri parcurși, dar nu-mi place că au devenit un simbol al
parvenirii neamului prost. Chiar și pe sate dacă mergi, numeri mașinile de la
porți, dacă ai BMW ești cineva în satul acela, dacă ai Dacie ești prostan sau
bătrân. Visul unui tânăr de acum, este „să meargă afară la muncă”, nu știu ce
fel de muncă pentru că la munca autohtonă nu se înghesuie nimeni și să se
întoarcă cu ceva euroi și neapărat un BMW. Vorba aceea: Om s-a făcut.
Întrebarea care mi-o pun este: sunt oare alergic acum la BMW-uri ? Nu cred că
mașina are ceva, dar uneori personajele care o conduc pot provoca o alergie...
Se pare că atunci când împlinești o
vârstă devii mai înțelept, eu cred că este invers. Înțelepciunea ți-o conferă
experiența de viață, pe care dacă nu o ai rămâi cu instinctele primare...Am în
minte imaginea unui om care trebuie să meargă pe un drum, știe sau află că
drumul are un capăt, pe care nu îl poate
vedea sau percepe. Omul pornește, drumul este mai lin la început, este ajutat
de semeni să mențină un anumit ritm de mers, efortul lui nu este semnificativ.
Se uită în față și nu vede mare lucru, reține poate numai imagini plăcute și
dorite, capătul drumului nu se întrezărește. Merge în continuare, pe parcursul
traiectoriei sale apar neregularități ale drumului (gropi, bolovani, cratere în
asfalt), efortul ca să le depășească este mai mare, iar uneori putința nu mai
face față. Apar pe drum bariere sau stopuri, la care ai ca om posibilitatea de a nu le respecta, a le
ocoli, a trece pe sub ele sau a le sări, scopul omului este să meargă înainte.
Omul merge în continuare. Timpul și efectul lui asupra organismului uman este
cel care guvernează deplasarea spre înainte, de regulă efectul acesta este
constatat de fiecare pe propria-i piele, îmbătrânirea și oboseala...Mai târziu
în timp, drumul pare că nu mai are o perspectivă clară, devine mai sinuos,
curbe, meandre, toate fără posibilitatea de întoarcere. Ce a fost a fost, cum a
fost, la fel, mersul înainte este singurul țel...Speranța este ca omul să poată
să întrezărească capătul drumului și să se bucure, ca o lumină de la capătul
tunelului...
Acum nu mai sunt nostalgic, nu mai am
alergii, ci pur și simplu sunt indignat de ce proști putem fi, cum putem fi
manipulați de prietenul actual INTERNET-ul și tot soiul de speculanți români
sau de aiurea. Zilele trecute o cunoștință, vine la mine ca să ceară un sfat:
Spune-mi cum pot primi banii înapoi? Comandase după o reclamă pe Facebook, o
rochiță de un anumit fel și model (de material nu putuse să își dea seama), au
trecut câteva zile bune (26-30?). Aduce firma Samedy coletul, îl plătește
conform cerințelor ( o sumă rezonabilă) și după aceea la deschidere constată că
este altceva, o cârpă cu etichetă în chineză care semăna cu un halat subțire de
spital !!! Era ceva care nu semăna cu nimic din ce își închipuise după
imaginile de pe internet. Decupează indicațiile și etichetele de pe colet și
vine să mi le arate: Expeditor: Ruxandra-business (firmă înregistrată în Hong
Kong), care prin Coletăria Paketa
Grup SRL Oradea, care lucrează cu firma Samedy, și care au plimbat pachetul în
Romania. Practic de la o marfă de 10-20 lei, supraevaluată pe internet de 10
ori incluzând și transportul intern, rezultă un câștig de 80% față de valoarea
mărfii în buzunarul șmecherilor români. Singurul telefon valid era al firmei
din Oradea, care a spus că ei nu au nici o responsabilitate referitoare la produs
și au dat un e-mail din Hong Kong la care să se reclame calitatea sau
problemele legate de produs. Vorba aceea trimiți un e-mail în română, că așa ai
comandat produsul și îți va răspunde cineva în chineză, dacă o va face vreo
dată. Concluzia mea a fost: dezorientare totală, cum poți ajuta dacă nu ai cui
să reclami și cine să îți răspundă. Ești păcălit și fraierit de ai tăi, mână în
mână cu firme din China, Hong Kong, Malaezia sau de aiurea pe glob, marfa tot
aia chinezească și proastă calitativ...Procedeul: reclama pe internet bine
asezonată și atractivă, prețul relativ mai mic sau chilipir, stimulente de
transport gratuit sau reduceri de preț afișate sau promoții cu termen
scadent...Omul crede și de cele mai multe ori ia plasă!
Anii
trecuți am pățit-o și eu: am comandat pe Facebook un laptop (super performant),
am plătit cu cardul 75 dolari (promoție), am așteptat trei luni coletul din
Singapore și am primit un pachețel. Mă duc la vamă să-l ridic, omul de acolo
mi-l dă și îmi spune ați primit un Vallet (portofel...de damă și gol de
altfel)... Ha, Ha, Ha...ce mai puteam să fac, am reclamat pe internet la firma
intermediară și mi-au spus că nu au ce face, poate un chinez de acolo a
încurcat borcanele...Așa că fraților fiți atenți la ce și de unde comandați!
Stăteam la masă și mă luptam cu un
colț de pâine mai vechi, nu voiam să arunc pâinea conform unui precept
religios, care-l știu de la mama mea...Mă gândeam la amalgamul de mândrie,
tâmpenie, aroganță, chiar prostie, lipsă de cultură politică, lipsă de empatie
pentru ceilalți, dezinteres și nepăsare pentru promisiunile electorale, lipsă
de preocupare pentru ce este de făcut practic în țară, care ne bombardează în
ultimele zile. Cine câștigă și ce, este mai puțin important pentru mine care
aștept de ani buni și guverne trecute, să se realizeze ceva practic în țară,
care să fie palpabil și în folosul tuturor cetățenilor. Vorba aceea, cineva îmi
spune: Ști că se lucrează intens la
autostrada Sibiu -Pitești și o să fie gata...și dă un termen. Răspund: Sunt mai
în vârstă și nu cred că mai apuc să merg pe ea, poate nepoții mei...Din
patru în patru ani ne facem iluzii că
votăm indivizii care venind la putere vor face ceva bun și pentru toți, experiența
democratică de până acum dovedește că nu avem pe cine vota și cu cine să
progresăm. La noi ca la nimeni: Fiecare cu aia a măsii...și în rest Dumnezeu cu
mila. E mult de lucru, poate trebuie o școlarizare, pentru schimbarea de mentalitate a celor din
clasa politică și a aspiranților la ea, care nu sunt de loc puțini...Trăiască
și acum pe veci PCR (pile, cunoștințe ,relații) motorul arivismului politic.
Mai completez la modelul anterior PCRB (banul), omul face o afacere, îi merge
un timp și câștigă ceva (pune de o casă și o mașină bengoasă ), când dă de mai
greu își plătește locul și trece pe linia politică în ideea că își scoate
pârleala după. Întrebarea care m-a frământat, acum am devenit mai indiferent :
Cum se poate forma corect calitatea oamenilor politici, cum se poate obține
profilul dorit de societate? Bine înțeles când spui CUM, este nevoie de cu CE
și de CINE face acest lucru. Simplul vot democratic nu poate garanta așa ceva.
Am postat un text, care nu-mi
aparține, despre noi românii și cum ne integrăm în viața socială de actualitate,
poate așa eram de când ne știm? Am găsit fraza: ...noi românii trăim pentru
fală. Este o idee care o aveam și eu, așa că am căutat exemple despre semenii
noștri conaționali. Mă gândeam la un anumit segment de-ai noștri care lucrează
ca sclavii în străinătățuri, îndură multe privațiuni numai ca să trimită
capital acasă. De ce? Să facă pe ulița natală o casă: Ce n-a văzut Parisul,
dotată la ultimul răcnet ce exista la vremea banilor, unde locuiește să o
întrețină o sărmană babă...Pentru ce? Bine înțeles că pentru fală! Conaționalii
noștri mai oacheși, trimit capital provenit din te miri ce afacere sau
furtișag, pentru investiții în locurile de baștină, unde apar peste noapte (cu
autorizație sau nu) construcții mărețe, cu turnulețe sau mai recent cu coloane
la intrare în stil de conac american...Pentru ce ? Pentru fală, că la ei o
ierarhie se păstrează cu dovezi materiale, care dacă nu sunt...nu ești pe val
și riști să o încasezi...Românul mai cocalar, chiar dacă stă la garsonieră
confort 3, ia neapărat pentru a epata, un BMW mai nou sau mai vechi, dar așa să
fie ca să vadă băieții că îmi merge bine...Pentru ce? Pentru fală, respectul se
menține prin ce afișezi, și nu sunt suficienți mușchii prelucrați la sală, mai
trebuie si alt ceva, un obiect sau o sculă pricopsită! Copii noștri, merg la
scoală unde concurența este activă, cine are modelul de smartphone mai cool,
cine vine cu mașina proprie și cu ce marcă, cine se îmbracă cu haine de firmă
(chiar dacă sunt blugi făcuți ferfeniță). De ce este acest fenomen? Tot pentru
fală...Un om de afaceri român, atunci când este pe val și prosperă financiar,
cum arată cine este? Pune de o vilă, dacă se poate cu mai multe camere și
dotări, pe care nu o să le folosească nimeni nici o dată, de mașini nu mai este
vorba, să fie mărci cu renume pentru fiecare din membri al familiei care poate
conduce. De ce face asta: pentru fală. Când este pe panta descendentă cu
finanțele, intră în politică, că poate așa o mai drege busuiocul. De ce intră
în politică? Tot pentru fală și mai devine și sfătos...Mai nasol este pentru
românii care nu sunt în competiția pentru fală, aceștia mi se par foarte
dezorientați...nu înșir categoriile sociale...
NB. Îmi vin în minte câteva dialoguri
auzite pe parcursul vieții, tot românești, despre cineva apropiat, care nu voia
să accepte un anumit ritual fără a avea puse în practică, indiferent de
costuri, o serie întreagă de acareturi, daruri, pomeni și obiceiuri locale. De ce? Răspunsul a fost:
eu mi-s de fală în satul acesta ,nu pot să mă fac așa de râs...
NB2:
Cât credeți că vă costă un televizor UltraHD 8K Qled sau Oled ? Vă spun eu:
între 8000-30000 lei, în funcție de diagonală și firmă. Trec pe lângă un
tomberon, într-o zonă cu mașini supărate și văd o cutie de ambalaj a unui
astfel de televizor. Mă întreb cine se fălește cu el și cui?
Ce ne place?
Aud la un post de radio o știre:
Vacile trebuie învățate să meargă la toaletă (spun cercetătorii din Noua
Zeelandă) pentru a reduce emisiile de gaze
cu efect de seră...Au dresat vacile prin hrană... (Vezi: https://www.hotnews.ro/stiri-international-25036562-vacile-invatate-mearga-toaleta-pentru-reduce-emisiile-gaze-efect-sera.htm) Pentru cei cu cunoștințe de chimie este
prezentată și teoria descompunerii urinei și a bălegarului, în compuși chimici
primari, care influențează mediul și atmosfera, pozitiv și negativ...Suntem
bombardați cu știri bombă, inclusiv cele despre virusul mutand, care s-ar putea
să termine în curând literele alfabetului grec...Și toate sunt spuse spre
binele nostru colectiv.
Cineva spunea: fiecare știre apare pe
piață, atunci când scopul urmărit s-a copt...
Ne place
tare să ne mințim cu vorbe frumoase și lozinci, din păcate acestea nu ne țin de
foame și nu rezolvă nici cum problema creșterii prețurilor. Ne place să ne
dedicăm unor cauze pseudo nobile – să protejăm: mediul (scuipăm și aruncăm cu
nonșalanță hârtii pe jos), stratul de ozon (și nu știm ce mai este cu el acum),
câinii vagabonzi (care circulă în voie pentru că nu știu să citească, prin
spațiile unde scrie Este interzis accesul cu animale!),
persoanele cu dizabilități sau în vârstă (numai cu daruri de paști și de
crăciun), să milităm pentru stoparea încălzirii
globale (unii zic că este de vină bioxidul de carbon, inclusiv cel din sifon),
- și suntem insensibili la problemele zilnice ale celor din jur, care sunt
oamenii cu care conviețuim.
Ne place
să ne scoatem copii minori în față, la protestele de stradă ale adulților sau
să îi facem să poarte placarde cu slogane care nu provin din mintea lor, sau să
scandeze „Jos...” la ceva ce nu înțeleg prea bine. De ce și pentru ce așa ceva?
Este mai mult o manifestare de infantilitate mentală a părinților, ca să nu
spun inconștiență...Îmi vin în minte imagini, cu copii luați de talibani sau
ISIS, îndoctrinați și antrenați ca să devină luptători kamikaze. Nu, nu trebuie
să ajungem la așa ceva...
Suntem tâmpiți sau numai ne facem? Poți
fi așa prin materialul genetic sau poți fi manipulat prin acțiunea verbului...a
tâmpi! Ne bombardează zi de zi sumedenie de știri, evenimente puse pe tapet,
sau probleme cu care ne confruntăm. Se pare că suntem în impas, politic,
social, de familie, individual sau de credință, dar nu este așa, așa suntem
îndemnați să credem după aparențe. Suntem contemporani cu virusul inteligent și cu un dram de omenie,
care lasă să treacă concediile, aglomerările și apoi lovește. Ne vedem oamenii
aleși politic cum se fac de toată jena, nu le pasă de ce este în jurul lor.
Vedem strigătorii și revoltații care spun că așa nu se mai poate, dar în rest
îi doare undeva...Ce facem poate nu cunoaștem definițiile, ca să ne mai luminăm
la minte. Cu tâmpiții și verbul a tâmpi
este o dihotomie (dicotemie.fr), din puncte de vedere al originii.
TÂMPIT... Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și
pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit;
a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se)
știrbi. – Din tâmp.
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți,
-te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot;
nerod, stupid, tâmp (1). ♦
Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.)
Tâmp (2). – V. tâmpi.
tâmpi [At: DOSOFTEI,
V. S. septembrie 1477 / V: (reg) tinchi / Pzi: ~pesc / E: tâmp4] 1-2 vtr (Îrg)
A (se) toci prin întrebuințare, frecare, lovire etc. Si: a
(se) roade, (pop) a {se) știrbi. 3 vr (Înv; d. ochi)
A nu mai vedea bine. 4 vr (Înv; d. vedere)
A slăbi. 5 vtf (Înv; c. i. ochii) A face
să nu mai vadă bine. 6 vt (Înv; fig) A
învinge. 7 vi (Mol; îf tinchi) A
înceta. 8-9 vtr A face să-și piardă sau a-și
pierde inteligența Si: (pop) a (se) năuci, (înv) a
{se) neghiobi, (reg) a {se) prosti, a {se) tăntăvi (2). 10 vt (Pfm; fig)
A impresiona.
tâmpit, ~ă [At: CANTEMIR,
HR. 118 / V: (reg) ~tim~ / Pl: ~iți,
~e / E: tâmpi] 1 a (Înv; d. obiecte
ascuțite) Lipsit de vârf sau de tăiș Si: tocit^} (1), turtit (5). 2 a (Înv; d. nas)
Lățit. 3 a (Gmt; înv; îs) Unghi
~ Unghi obtuz. 4 a (Înv; d. sunete)
înăbușit. 5 a (Înv; d. vocale) Care are
timbru grav. 6-7 smf, a (Persoană) care are
mintea foarte mărginită Si: nătărău, nerod, netot, prost, (îrg) tâmp4 (4-5). 8 a Caracteristic
unui tâmpit (6). 9 a Care denotă tâmpenie (1). 10 a (Pex)
Lipsit de sens, de rațiune Si: stupid. 11 a Buimăcit
(1). 12 a (D. situații) Neplăcut.
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și
pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină
tâmpit; a (se) prosti. 2. (Reg.) A deveni sau a face să devină
tâmp (2); a (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv.) Tâmp (2). – V. tâmpi.
TÎMPÍ, tîmpesc, vb. IV. 1. Refl. și (rar) intranz. A-și pierde inteligența, a se prosti, a deveni tîmpit. Ai tîmpit, băiete, sau faci pe prostul cu mine. SAHIA, N. 75. Aproape să mă tîmpesc și eu de prea multă admirațiune. CARAGIALE, O. III 145. ◊ Tranz. Declinațiunile latine și grece cu care ne tîmpesc la școală dau surtucarului o părere atît de mărită de propria lui inteligență. GHEREA, ST. CR. II 243. 2. Tranz. (Cu privire la instrumente ascuțite; mai ales figurat sau în contexte figurate) A toci (vîrful sau ascuțișul), a face tîmp, a știrbi. O, muză! Să începem a mai tîmpi condeiul. NEGRUZZI, S. II 216. ◊ Refl. Săgețile vicleșugului ei se tîmpiseră în inima de piatră a ciocoiului. FILIMON, C. 91. ♦ Refl- Fig. A se domoli, a se stinge. Boala încetează, patimile se tîmpesc și liniștea se restatornicește. NEGRUZZI, S. I 293.
TÎMPÍT, -Ă, tîmpiți, -te, adj. 1. Prost,
idiot, nerod, stupid. M-am născut în niște zile cînd tîmpita burghezime...
Pune-o talpă noroioasă pe popor. MACEDONSKI, O. I 95. Poetul
lovește în tîmpita mulțumire de sine. GHEREA, ST. CR. I 233. Aceste
figuri serioase sau comice, mărețe sau ordinare, nobile sau tîmpite, frumoase
sau urîte etc. poartă întipărirea secolului lor. ALECSANDRI, S. 25. ♦ Buimăcit, năucit, amețit. Rămase tîmpit sub potopul de
înjurături. GALACTION, O. I 283. ♦
(Familiar) Care nu corespunde scopului, gustului; neplăcut, rău.
(Adverbial) Tîmpit mai pute benzina asta! mîrîi, aruncînd valuri de fum
pe nas și pe gură. GALAN, B. I 27. 2. (Învechit)
Lipsit de vîrf, turtit. V. tîmp. Era
un tînăr... ochii negri ca ai TÂMPÍ vb. v. bate, birui,
înfrânge, întrece, învinge.
UNGHI
TÂMPÍT s. v. unghi obtuz.
tîmpi vb. v. BATE.
BIRUI. ÎNFRÎNGE. ÎNTRECE. ÎNVINGE.
TÎMPI vb. 1. (MED.) a
(se) cretiniza, a (se) idiotiza, a (se) idioți, a (se) imbeciliza, a (se)
prosti. 2. a (se) îndobitoci, a (se) prosti, (pop.) a (se)
năuci, (reg.) a (se) hăbăuci, (Transilv. și Olt.) a (se) tonți. (Viața
pe care o duce l-a ~ de tot.)
TÎMPIT adj., s. 1. adj., s. (MED.) cretin,
idiot, imbecil, (rar) tâmp,
(prin Transilv., Mold. și Bucov.) mut. (Om ~.) 2. adj. idiot,
stupid. (O glumă ~.) 3. adj. îndobitocit,
prostit. (Om ~ de viața pe care o duce.) 4. adj. amețit,
buimac, buimăcit, năuc, năucit, zăpăcit, (pop.) bâiguit, capiu,
uluit, (reg.) buimatic, hăbăuc,
(Mold., Bucov. și Transilv.) tehui. (S-a sculat
~.)
DIHOTOMÍE, dihotomii, s.f. 1. (Log.) Diviziune în două părți a unui concept, fără ca acesta să-și piardă înțelesul inițial. 2. Mod de ramificație a talului și a tulpinilor unor plante în două părți egale, care se împart la rândul lor în două părți egale etc. [Var.: dicotomíe s.f.] - Din fr. dichotomie.
DICOTOMÍE, dicotomii, s. f. 1. (Log.) Diviziune în două părți a unui concept,
fără ca acesta să-și piardă înțelesul inițial. 2. Mod de
ramificație a talului și a tulpinilor unor plante în două părți egale, care se
împart la rândul lor în alte două părți egale etc. [Var.: dihotomíe s. f.] – Din fr. dichotomie.
46.
Despre politichia de amu,
Stau, pe vreme pandemie de valul 4 și
ce pot face mai bine, să apreciez situația în care ne aflăm. Mă aflu într-o
grădină virtuală, care are mai toate speciile de plante cu bolile și dăunătorii
specifici. Mă îndrept spre o tufă de măceș fructe roșii, cu conținut păros și
neplăcut ,le folosești doar coaja, la magiun, în rest multe crengi încolăcite
cu sumedenie de spini, poți merge înainte, mai greu și cu eforturi poți trece,
cam așa este PSD-ul. Ocolesc locul și mă apropii de un pâlc de scaieți, unii
mai au bulbul violaceu al florii, vreau să înaintez dar țepii lor mi se prind
de pantaloni și îmi blochează mersul. Aud o voce, ia-o spre C că așa ai să
ieși, altă voce șoptește, cu O este mai direct. Merg încotro văd cu ochii și mă
împiedec de una, două și mai multe mușuroaie de furnici sau movile de cârtițe,
țepii de la scaieți sunt tot acolo, cam așa face PNL. Pe drum mai dau de urzici
crescute mari, unele mai ustură pentru că : „La baza fiecărui spin, există un rezervor de lichid care
conţine un amestec ce acid formic, histamine, aceticholine şi cinci tipuri de
hidroxytrypstamine (adică substanţe serotonine).” Prea multă știință strică,
alte urzici sunt uscate și nu mai prezintă pericol, răsuflu ușurat: am trecut
de USR-Plus. Piciorul îmi alunecă pe ceva moale, mă uit, da, am călcat pe un
cuib de limacși ,lipicioși și libidinoși, mă uitam încotro se îndreaptă...spre
grădina cultivată cu fructe și legume, ce fac acolo? Devorează. Oare or fi de la
AUR? Mă uit spre gard și văd câțiva dovleci plăcintari și bostani, bine situați
și destul de proaspeți, prima reacție a fost să dau cu piciorul în primul
întâlnit. M-am oprit: Ce faci ? Dai în
UDMR și ceilalți?
Ce ne
facem fraților că nu mai putem ieși nici în grădină ? Seamănă a carantină
totală...
Reportaj de pe șantier
Undeva în spatele blocului meu se
lucrează, se înlocuiesc magistralele de termoficare care plecă de la Punctul
Termic al cartierului, când se face asta zgomotul este la maxim, excavatoare
mari sau mini, unele cu pick-hamer, basculante mai mici ca să încapă printre
mașini, au apărut o mulțime de conducte prefabricate aduse, și o puzderie de
muncitori, bineînțeles fiecare cu specialitatea lui. Doamne ferește să facă
unul altceva, dacă sapi atunci faci aia, dacă ești mecanic te uiți la ce fac
ceilalți, dacă ești sudor este mare lucru (și sunt puțini) atragi câte trei sau
patru pe lângă tine ca ajutoare...Din când în când mai trece câte unul în blugi
și geacă cu un telefon pe care-l ține mereu la ureche, o fi vreun șefuț...Două
săptămâni jumate s-au străduit să găsească locul subteran al vechilor trasee de
conducte și au săpat într-o veselie vreo
150m, le-au găsit și le-au demolat. Întreb pe unul: Ce faceți d-le? Răspunde:
înlocuim conductele pe bani europeni, Președintele CJ i-a obținut!!?? Au
început montajul la conductele noi, ritmul este de 10-15 suduri pe zi în
funcție de diametru (poate am exagerat), sudorul este cel care spune cât
durează și garantează lucrarea. Mă uit pe geam în fiecare zi lucrătoare (nu pun
la socoteală S, D și sărbătorile religioase) la ora 16 se cam liniștește
treaba, mai rămân doi sau trei care pun balustradele de semnalizare sau benzile
de avertizare a pericolelor în zonele cu șanțuri și gropi. Ura! Au mai săpat
încă 100 m pe Splaiul Mircea Vodă și mai continuă și mâine, înseamnă că mai
durează...Mă uit la un afiș pe ușa de la intrarea blocului : Pe 27 septembrie
se va umple instalația de încălzire cu apă?! Cum se va face și cu ce conducte ? Mă întreb care este ritmul de lucru impus
prin program? Am fost și eu inginer și am văzut multe lucrări, dar se pare că
lucrarea la care mă refer, în ritmul de lucru și organizarea actuală, nu cred
să se termine până în luna DECEMBRIE, nu îi fericesc pe cei care o să aștepte
încălzirea pe țeavă... Apropo de situație: ca să nu oprească apa caldă au
improvizat niște by-passuri din conducte flexibile. Unele au cedat și au
inundat șanțul zilele trecute...Concluzia: se pare că bani sunt, chef de muncă
și organizare românească, responsabilitate nu prea, referitoare la
cetățeni...Am fost optimist cu termenul din decembrie, dacă ar fi să o iau după
afișul de șantier blocurile respective vor avea căldură cel mai devreme în
25.05.2022. Pe de altă parte spațiul public acum săpat și cu șanțuri nu mai
poate fi folosit până cine știe când.
De aici apar o serie de întrebări și
nedumeriri:
-Cum poți contracta o lucrare de
utilitate publică, care marchează o sumedenie de consumatori la astfel de
termene? Cui îi pasă și de cine?
-Ce legislație idioată avem pentru
lucrările de urgență și utilitate publică?
Este un loc bun pentru pisicile cartierului...
Orice și oricâți Câțu (Cîțu) am avea tot nu ne putem schimba și nu o să ne fie mai bine. Durerea și buba este în interiorul neamului nostru. Nu înșir calitățile și defectele neamului românesc, care au rădăcini adânci din epoci fanariote, spălături franțuzite și neaoșul noi suntem urmașii Romei (vorba lui Eminescu) sau dacii de baștină creatori de romani (pe care nu-i simte nimeni) , în rest vax populi. Avem oameni dotați, oameni recunoscuți mondial pentru capacitățile lor, dar și lichele (v.A.Păunescu) și ne încurcăm în procente, nu știm care este ponderea dominantă. Durerea este că nu putem să ne Europenizăm ca cei pe care-i considerăm exemple, ci rămânem Balcanici. Uite câteva zicale care ne călăuzesc în viață:
1.
Aurul, trupul femeii îl impodobeşte şi sufletu-i goleşte.
2. A
dat în mintea copiilor.
3. Are maţe pestriţe.
4. Are stea în frunte.
5. A mâncat la masa vecinei,
si acum se vaită de spate.
6. A
sărit din lac în puţ.
7. Are
cerul gurii negru.
8. A
făcut-o de oaie.
9. A
căzut ca musca în lapte.
10. A tunat de i-a
adunat.
11.
Bate şeaua să priceapă iapa.
12.
Baba e calul dracului.
13.
Brânză bună în burduf de câine.
14.
Câinele moare de drum lung şi nebunul de grija altora
15.
Cine seamănă vânt culege furtună.
16.
Copilul când e mic, nu te lasă să dormi. Când e mare nu te lasă să
trăieşti.
17.
Cine s-a fript cu borşul suflă în iaurt.
18.
Cine se face oaie, îl mănâncă lupii.
19.
Cioara din mană n-o da pe cea de pe gard.
20. De
popă, nu scapi nici la groapă.
21. Ce
are în guşă şi în căpuşă.
22.
Copilul blând suge la două mame.
23.
Cine dă din mâini nu se îneacă.
24.
Călătorului îi şade bine cu drumul.
25.
Cine fură azi un ac, mâine fură un gânsac.
26.
Cine râde la urmă, râde mai bine.
27.
Corb la corb, nu-şi scoate ochii.
28.
Când pisica nu e acasă, soarecii joacă pe masă.
29. De
morţi, vorbeşti numai de bine.
30. Dă
bir cu fugiţii.
31. E
bun de pus la rană.
32.
Femeia fără de bărbat e căţeaua satului.
33.
Femeia frumoasă e pagubă la casă.
34.
Fuge ca dracul de tămâie.
35.
Fă-te frate cu dracul până treci puntea.
36.
Gura păcătosului, adevăr grăieşte.
37.
Hoţul neprins, negustor cinstit.
38.
Îşi mănâncă de sub unghii.
39. Lac
să fie, că broaşte sunt destule.
40.
Milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima.
41.
Mai bine un dram de noroc, decât un car de minte.
42.
Mai bine sărac si cinstit, decât bogat si hulit.
43.
Mort, copt, vrei, nu vrei, bea Grigore aghiasma.
44. Nu
te juca cu focul.
45.
Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i pute.
46. Nu
căuta acul în carul cu fân.
47.
Ochii care nu se văd, se uită.
48.
Obraznicul mănâncă praznicul, iar cumintele nu linge nici blidele.
49.
Prostul taie pomul, ca să-i mănânce poamele.
50.
Românului e greu până se apucă de treabă, că de lăsat se lasă repede.
51. Românul dacă nu-i fudul parcă nu e prost
destul.
52. Să fi deștept e mare
lucru, să fi prost nu-ți dai seama.
Nu pot să nu remarc o parabolă, scrisă de o prietenă talentată OB, o redau ca atare, mi se pare că așa este în mersul vremurilor pe care le trăim...
Parabolă:
Văd un om
căzut, agonizând în mijlocul unui drum plin de gropi.
Lângă el se
strânge lume, curioși și băgători de seamă, câțiva bine intenționați, dar
oamenii neștiind să-i acorde primul ajutor, încep să se certe între ei.
Vin într-un
târziu și autoritățile:
"Eu am
fost primul aici după revoluție, eu îl voi ajuta."
"Nu, pe
mine mă susține președintele, e dreptul meu să mă ocup."
"Nu
puteți să-l ajutați fără să respectați procedurile!"
"Dacă
nu-l ajutăm de-o manieră transparentă, eu mă retrag."
"Eu sunt
Cîțu, e suficient."
Omul abia mai
respiră, față albăstrie, nu-l bagă însă nimeni în seamă.
"Să-l
lăsăm în grija lui Dumnezeu."
"Să-l
ducem acasă, mai bine."
"Nu
putem, e debranșat, e frig în casă, n-are omul bani de facturi."
"Nu e de
la RADET?"
"Vorbiți prostii,
stă într-un bloc construit ilegal și de-aia!"
"Păi, ce
facem cu el?"
"Hai,
cheamă totuși Ambulanța!"
Inima omului
începe să cedeze.
Ceilalți se
ceartă în continuare lângă el.
Vine și
doctorul, constată gravitatea situației și ia o seringă cu adrenalină să-l
întoarcă între vii.
Spre uimirea
tuturor, omul ridică capul și zice:
"Eu vreau
să fiu liber să aleg dacă să fiu înțepat sau nu. Nu se cunosc efectele
secundare ale adreeee..."
Și cade mort.
P.S. După ce-a
murit n-a ajuns în Paradis. S-a aflat că toată viața deturnase fonduri din bani
publici și-i făcuse praf pe mașini, jocuri de noroc și vacanțe în locuri
exotice
NB. Nu știu în
ce situație se află fiecare dintre cei care citesc, dar se pare că statul și-a
luat mâna de pe noi, indiferent ce am făcut sau ce vom face, totul merge din
inerție conform unui principiu al lui Murphy: Dacă ceva poate merge prost,
atunci așa va merge și nu altfel...Sau: dacă evenimentelor li se permite o
evoluție liberă, atunci ele se programează din rău în mai rău...
50.
Tot în vreme de Covid, oamenii au tendința să caute sprijin te miri unde, dar cu condiția ca sprijinul să fie rapid și eficient. Este plictiseală de măsuri restrictive și dorință de evadare. Am văzut și eu o poză cu mult discutata în spațiul media, a minunii Coreene care ține virusul la distanță, dar nu știu dacă cei care o achiziționaseră știau să traducă din engleză ce scria pe prospect. Pe un odorizant/dezinfectant de cameră scrie cam aceleași informații, atunci ce au în comun cu virusul Covid?
Mă gândesc că efectul este sine-die,
dacă nu are înscrisă o dată de expirare...Eventual dacă generează oxigen ajută
la îmbogățirea atmosferei și diminuează amprenta de carbon, salvăm ceva din
încălzirea globală. Mișto sculă! Ti-o pui de gât și ești protejat ca și cum ai
fi îmbrăcat în costum izolant. Mă mir de ce nu le-a venit ideea medicilor să
aibă astfel de dispozitive, nu s-ar mai fi chinuit ore în șir să stea sub
costumele de protecție anti Covid?
Suntem într-o perioadă a făcăturilor,
care pot atenua într-un fel starea de anxietate creată de pandemie. Oamenii
caută căi mai lipsite de efort material sau spiritual și așa apar profitorii de
situație. Dacă este vorba de efecte paliative, a apărut posibilitatea de a face
pomelnice pe Internet, urmează digitalizarea relației cu Cel de Sus, astfel
încât izolarea să nu mai fie o problemă...
Tot în vreme de pandemie, pentru că nu
am scăpat încă. Ascult, în timpul pe care-l am, emisiuni la radio, că la
televizor mi-e cam lehamite de știri contradictorii, este o forfotă în acțiunea
și gândirea oamenilor, inimaginabilă. Încercam și eu să mă dumiresc, cum
gândesc românii. Din tot ce am auzit de la cei care sună și intervin în
emisiuni în direct la radio, fără să mai îi pun la socoteală postacii pe Internet
indiferent de canalul sau site-ul pe care vor să spună ceva, se creează o
imagine ce poate fi generalizată. Câteva cuvinte caracterizează aceste
atitudini: nemulțumire, neîncredere, frustrare, lipsă de empatie și compasiune,
nesupunere dictată de propriul EU, deșteptăciune bazată pe informarea proprie,
cu accent pe ce îți convine mai mult sau ce poți percepe și înțelege cu mintea
ta. Să fie de vină cei aproape doi ani de pandemie? Am auzit oameni convinși că dacă înjuri guvernul sau
președintele, sau vorba aceea: pe toți ăștia care sunt devină, și-au vărsat
năduful și așa mergem înainte. Unde? Se pare că nimeni sau nimic nu oferă un
orizont mai luminat, spre gaura de la capătul tunelului...Totuși imaginea care
mi-a rămas în minte este: Toți care avem curajul să spunem ce gândim, suntem
deștepți chiar dacă ne bazăm pe himere citite, văzute undeva sau SF, important
este să ne placă cu ce avem contact. Ce ne facem fraților, vorbim, filozofăm,
dar trebuie să mai facem și treabă, pentru noi și ceilalți ? Cine o face și
când? Sunt întrebări pe care generația mai tânără trebuie să și-le pună, până
când speranța lor pentru viață nu are de suferit...
52.
O dată cu vârsta vine și
timpul la îndemână, mai poți gândi liber la diversele probleme pe care ți le
pune în față viața și mai ales pe care pe care le-ai trăit. În anii 95, am fost
într-un schimb de experiență în Suedia, am rămas de atunci cu o senzație, că
acolo timpul trece mai încet, este mai multă liniște și mai puțin zbucium
pentru activitățile cotidiene, totul se desfășura conform unui program care
mergea parcă cu o încetineală, dar totuși cu oarecare precizie în atingerea
scopurilor. Nimeni nu era stresat cu munca sau sarcinile avute și dialogurile
erau pe măsura eforturilor depuse, molcome, cu un fel de politețe și mai puțin
poruncitoare. Ce mai, suedezii nu erau stresați. Peisajul contribuia pe
deplin la acea atmosferă, era interesant pentru mine și cu un aflux de liniște
și bună voie, să vezi pădurea de conifere care se învecina cu malurile golfulețelor
și Marea Baltică...O excursie la un mic han aflat într-o pădure, am ajuns acolo
cu un vaporaș, am mers la pas pe o cărare marcată preț de 10 minute, am ajuns
într-un parc de testare a aptitudinilor de turist aflat în jurul clădirii
hanului. Acolo personalul parcului nu îți permitea accesul la han dacă nu
treceai trei probe (una de cățărat pe niște bușteni, alta de tras cu arcul la
țintă și ultima de găsit un obiect ascuns în niște tufe de conifere), apoi
trebuia să dai pe gât un pahar de șnaps cu gust de fragi și erai apoi liber să
intri în local. Nu comentez meniul care a fost destul de simplu și fără
pretenții, stropit cu vin roze (nu din belșug), dar suficient ca să bine
dispună persoanele din grup. În localul respectiv mai erau și alte grupuri autohtone,
interesant că la o anumită oră oamenii au început să cânte, frumos că și noi
românii ne-am sincronizat (mai fon sau afon) și am impresionat asistența cu
câteva cântece românești. S-a terminat totul cu aplauze. Și oamenii cântau, se
legănau pe scaune și bănci, se veseleau și nu erau stresați de loc...Așa o mai
fi și acum după atâtea controverse legate de pandemie, o soluție pentru ei și
noi există, să fim mai disciplinați în colectivitate, ca subiect al binelui
comun.
53.
Despre bani...
Tot în pandemie că altfel nu se poate.
Mergeam cu mașina în împrejurimi, ca să rezolv niște probleme la o Primărie,
discuția cu interlocutorul meu era despre taxe, impozite și alte scumpiri pe
care le face statul nostru ocrotitor, cu bună știință. Cele trei contoare:
energie electrică, alimentare cu gaze și energie termică se pare că vor merge
la fel cu consumul, dar prețul pe unitatea de consum va crește (cât...este încă
o dilemă, o să vedem noi!) , de ce? Pentru că așa se vrea pe plan național și
se zice și pe plan mondial, s-a liberalizat totul...Pandemia este de vină
pentru creșterile de prețuri, toți vor să-și scoată pârleala pe consumatorul de
rând...ANAF-ul nu stă degeaba, scormonește în hârtii și baze de date și găsește
restanțe la te miri ce contribuție de acum câțiva ani. Este o procedură
eficientă de a mai aduce ceva bani la buget. Între timp trec cu mașina pe lângă
proprietăți cu coloane la intrare (turnulețele sunt perimate) și garduri de
marmură și porți de fier forjat (unele Versace) și mă gândesc punându-mi
întrebarea, câte taxe și impozite ia statul nostru de la astfel de oameni cu
bogăția afișată...Nu am prejudecăți rasiale, de etnie sau de clan, fiecare are banii pe care îi
merită, dar mă întreb de ce aceștia sunt în mare parte asistați sociali, statul
cotizează și el la bunăstarea lor? Ca
cetățean normal plătitor de taxe și
impozite, aș fi curios să știu cum se aplică legislația noastră la astfel de
specimene, nu este nimic transparent și nici un sistem de informare publică
clar. Principiul funcțional este în continuare: Fiecare se descurcă sau se
strecoară cum poate...De ce? Este criză
acum și de cipuri...mai scumpe toate electronicele, telefoanele, mașinile, este
adevărată sau provocată. De ce? Oricum șansa să fiți injectați cu cipuri
scade...este mai scump, probabil oamenii vor fi aleși la fel ca și
cosmonauții...
54.
Un prieten bun din copilărie, care acum locuiește pe coasta de vest a SUA, a postat ceva care mi se pare o analiză corectă a ce este societatea noastră, mai ales după bălăcărelile politice de acum...
Alexander Ghibu
„ Uitandu-ma la politica romaneasca de astazi si la situatia din tara, in general, nu pot sa nu remarc un detaliu seminficativ. Majoritatea celor care ne conduc astazi, sunt un produs al fostei societati comuniste, fiind nascuti si crescuti, in timpul creatiei asa zisului," om nou". Pe langa necazurile normale ale acelei societati, cum ar fi lipsa de alimente, de caldura si de alte lucruri necesare unei vieti normale, comunismul a produs si un tip de, hai sa zicem, umanoid, care, pentru ca sa supravietuiasca , a recurs la tot felul de mijloace ingenioase. Dela furatul din propietatea comuna, care, asa cum stim, era de fapt propietatea nimanui, pana la viata dubla de acasa si dela servici, romanul a trebuit sa se preteze la tot felul de scamatorii, care l-ar fi lasat pe Houdinni masca. Egoismul, unul din caracterele acestei natii, s-a accentuat pana la un nivel, aproape de recordul mondial. Aproape fiecare roman, cu atributii de conducere minuscule, era un mic Ceausescu. Dictatorial, nesimtit, plin de el ca un balon umflat cu aer, acesti indivizi cu dubla personalitate, erau catalizatorul societatii de atunci. Comunismul a dezbinat societatea romaneasca pana la un nivel aproape ireparabil. Dupa asa zisa revolutie s-a ajuns la capitalismul de origine damboviteana, pe care il vedem astazi cam peste tot. Entuziasmul ca am scapat de comunism, s-a pleostit imediat dupa ce tot comunistii, dar de rangul doi, au fost alesi democratic, fara ca de data asta rusii sa ii mai impuna cu Kalasnikovul. Furtul, care in comunism era dictat si de lipsuri, a ajuns un sport national. S-a furat pe rupte si s-a distrus fara menajamente chiar ceea ce se putea salva, din industria ceausista. Coruptia, care a existat dintotdeauna, a atins noi culmi. Incepand cu directorii si cu vamesii, lumea a inceput sa vanda, la taraba, influenta. O semnatura a ajuns sa valoreze zeci de mii de lei. Drepturile legale ale oamenilor, erau negociate la kilogram de birocratii dela ministere. Din ciulamaua asta a iesit la suprafata o gasca de imbogatiti, pentru care banul muncit era o notiune valabila doar pentru fraieri. Fondul de restituire a propietatilor confiscate de comunisti, s-a transformat in vaca de muls a unor excroci, nepedepsiti pana in ziua de astazi. Hotii erau pozati langa vile noi, de milioane de lei, iar cand erau intrebati de unde au avut atatia bani, raspunsul era totdeauna dat la batjocura. Vila era de obicei propietatea unei babe de 120 de ani, o matusa sau soacra, pe care o chema, probabil, Tamara, daca nu era propietatea unui sugar de 3 luni.
La ora asta , multi oameni cinstiti se intreaba, cum de a fost posibil sa
se intample asa ceva. Raspunsul este simplu. Uitati-va intai la natia din care
facem parte si comparati-o cu altele. Nicaieri in lume, nu veti gasi atat
dezbinare si aroganta, atata superioritate si ignorare a legilor, ca la noi.
Adaugati la ciorba asta lipsa de educatie politica a multora si incapacitatea
de a vedea ca votul are consecinte. Degeaba asteptam insa, ca vechea generatie
sa dispara. Cea noua, nu va fi cu nimic mai buna.”
Din nefericire pentru noi toți,
principiul lui Murphy : „Dacă lucrurilor li se permite o desfășurare liberă,
mersul lor se programează, din rău în mai rău”, funcționează pe deplin. Un fel
de război informatic este pe noi, iar sursele ce ne sunt la îndemână și pe care le folosim acum cu toții, aproape
involuntar, ne pun în față tot soiul de contradicții. Nu mai ști ce să crezi și
pe cine să mai crezi...Până mai ieri, politicienii și mai marii noștri erau în
chinurile facerii unei înțelegeri, indiferent de cât de odioasă este, și
știrile erau orientate spre bine pentru ei și virtual pentru noi. Au preluat
frâiele și acum apare un dușman necunoscut, OMICRON, care prevestește un alt
val de neconcordanțe, neputințe, neîmpliniri, nerealizări unele pandemice, la
nivel național. Informația pare că a explodat peste noapte, oare cu o săptămână
sau două în urmă, nu era cunoscută? Nu cred. De...atunci se plămădea guvernul
actual și cifrele de valul 4 scădeau...Senzația care trebuia să fie transmisă
era de ușurare, spre bine. Nu comentez nici faptul că știrile pe surse sau de
aiurea, nu sunt transmise sau eliberate în eter, fără un scop și un folos anume... Nu știu, cum ... (nu vreau să
pronunț cuvinte anti-biblice), dar la noi, parcă este un făcut, în apropierea
lunii decembrie și în cursul ei, se întâmplă toate evenimentele cu impact major
pentru populație (din 1990 și până acum sunt sumedenie de exemple), și de
aceasta sunt responsabili și au grijă să fie așa, toți cei aleși să ne
conducă...Sau poate și noi ceilalți...Unii spun că tot ce se întâmplă este
datorat unor coincidențe, oare să fie strict așa sau este o chestiune de Karma
noastră?
Cum poți cădea în plasa Internetului
la cumpărăturile on-line. Oamenii sunt foarte inventivi și promovează produse
pe toate canalele care sunt accesat frecvent. Google are grijă să pună mai în
față și vizibil orice dorință pe care vede că a accesat-o cineva mai recent.
Dacă căutați să cumpărați ceva sau pur și simplu vă place ceva ce ați dat
„search” pe internet, veți fi bombardat cu lucruri similare pe ce canal
deschideți ulterior: Facebook, Twiter, Youtube , etc. Sunt firme serioase și
firme de tras țepe, nu ști cum să le deosebești, din păcate tentația
reducerilor de prețuri de ocazie este
cea care determină schimbări în conduita cumpărătorului. Să cum înveți din
greșeli și dacă pierzi banii la plata cu cardul, este bine să nu mai speri să-i
recuperezi, vă dau un exemplu: Vreau să-mi schimb telefonul, pe Facebook văd
firma Motorola, aleg un model de performanță medie nu foarte scump, dar cu o
reducere de Black-Friday. Citesc: dacă îl comandați, promoția este valabilă
până la 30 nov. și plătiți cu cardul, după aprobarea plății se livrează gratuit
express până la 01 dec. Zic, MOTOROLA firmă serioasă! Zis și făcut comand
telefonul și plătesc cu cardul, primesc confirmări pe e-mail că plata a fost
aprobată și totul este OK. Aștept livrarea comenzii, 01.12, apoi 05.12, nici o
veste...Încerc să aflu care este situația comenzii, mă descurc până la urmă pe
pagina lor, aflu un număr de telefon la serviciul cu clienții, vorbesc cu
cineva care-mi spune că o să mă lămurească în curând. Cu greu aflu un link
pentru relațiile cu clienții, pun și acolo întrebarea mea în 07.12, nu reușesc să aflu dacă mai primesc
produsul sau nu. Mi se spune să aștept. Nu înțeleg ce sistem informatic au la
firmă, chiar dacă mama firmei este în Polonia, că nu pot spune clar ce se
întâmplă, dacă coletul era dat la curier, puteau să dea vina pe acesta. Pe
siteul firmei este o posibilitatea să-ți urmărești comanda dacă te autentifici
ca și client, dar acolo din 28.11 rezoluția este : Comanda este în pregătire
(de parcă trebuie să aducă telefonul din China). Din păcate încă nu știu cum
pot să-mi recuperez banii, dacă nu vine comanda în timp util. Mintea de pe
urmă: putem să cumpăr același telefon de Altex cu 100 lei mai mult și îl aveam
deja de mult.
Ce se întâmplă?
Banii mei au ajuns la: VTEX
Marketplace Solutions - VTEX Marketplace - vtex.com o platformă de comeț digital din
Brazilia
Telefonul ar trebui să-l primesc din : Dispozitivul
este vândut de compania Omnipack E-commerce Services Sp. Z o.o. (societate cu
răspundere limitată cu sediul în Polonia)
Adresa de
înregistrare
Omnipack E-commerce Services Sp. Z o.o.
Aleja Katowicka 66,
05-830 Nadarzyn
Polska
Adresa
biroului
Vente Polska sp. z o.o.
Aleja Katowicka 66,
05-830 Nadarzyn
Polska
Număr de
telefon Motorola: (+40) 0312295467
Sfatul meu este cumpărați numai de la
firme cu sediul în România...măcar așa puteți să mai controlați ceva.
Uneori te bântuie amintirile...
Pseudo fabulă despre o instituție a statului...
În perioada 1982-87 era în centrul atenției Inspecția de Stat pentru Protecție
Muncii, de ce? Pentru că activitatea economică și mai ales cea industrială din
RSR, era nesigură și oamenii mai mureau la muncă, era un număr considerabil de
accidente de muncă pe ramuri de activitate. Pe primul loc era mineritul, apoi
construcțiile, silvicultura, chimia, ș.a. Ce era de făcut? Conform indicațiilor
de partid trebuia să fie aduși specialiști din domeniile respective în
instituția care trebuia să facă muncă de control și prevenție. Procesul nu era
ușor și în fiecare județ s-a trecut la o reîmprospătare a personalului. Ca să
nu vorbesc cu păcat, la începutul anul 1989, cu acceptul lui Maxim Berghianu
sau nu, era deja format un colectiv de tineri care trebuiau să vitalizeze
instituția statului. Au fost oameni cu suflet pentru a face ceva și mai puțin
implicați în profituri pe seama funcției de control. A urmat perioada de
degringoladă după Revoluție, cei care lucram în Inspecția de stat, ieșeam cu
teamă pe stradă să nu fim linșați de plebea care avea microbul răzmeriței. Cu
ajutorul unor oameni dedicați scopului ISPM, mai în vârstă sau mai tineri s-a
reușit o reorganizare pe plan național, cu o Comisie și apoi cu o nouă
Inspecție, lucrul bun a fost că s-a păstrat nucleul de specialiști în domeniul
Securității în Muncă. Lucrurile au evoluat în bine pe parcursul anilor, până în
1997, colectivele din județe s-au sudat, oamenii știau ce au de făcut, numărul
de accidente de muncă scădea, se trecuse cu adevărat la practicarea unor
proceduri profesioniste, începuse și informatizarea sistemului la nivelul
tehnologiei de atunci. Principiul aplicat în organizarea inspecției se baza pe
ramurile de activitate predominante într-un județ și potențialul de pericol pe
care îl aveau. Inspectorii trebuiau să fie specialiști cu studii universitare
sau cu studii medii cu experiență profesională în domeniu și aveau repartizate
pentru control și îndrumare unități economice și întreprinderi din domenii ale
economiei adiacente cu specialitatea lor. Toate bune și frumoase până la
apariția alianțelor politice, ca semn al neputinței de a guverna pe o singură
concepție. Un Partid de buzunar PSDR (Cunescu) aliat cu cine s-a putut la
vremea respectivă a preluat controlul Ministerului Muncii. S-a aplicat sloganul:
Noi suntem la putere și guvernăm cum ne place, vom face curățenie. Pe ceilalți
care sunt din tagme dușmănoase nouă, sunt corupți sau de concepții politice de
hulit atunci, îi schimbăm. A urmat o perioadă de promovări în funcții de
nonvalori, nespecialiști, lingăi, denigratori și ariviști cu orice preț. Ca să
schimbe șefii și să dea iz european s-a înființat Inspecția Muncii, o
instituție struțo-cămilă creată cu scopul de a rezolva toate problemele din
sistemul relațiilor de muncă și nimic din realitățile practice. Se dorea un fel
de poliție a muncii, (fără pulane în dotare) , fără a ține seama de competență
profesională, care lucra după niște noi legi copiate din legislația europeană
și traduse prost (se spunea că sunt armonizate). M-am întrebat de fiecare dată,
cum poți numi un inspector șef pe județ pe securitatea muncii, fără o pregătire
tehnică superioară, care să-l ajute să înțeleagă ce fenomene controlează?
Găselnița era, schimbăm numele instituției, dăm examene de ocuparea posturilor
de șefi și reușește cine vrem noi, cei de la putere. O astfel de experiență am
trăit-o, chiar dacă aveam un doctorat în domeniu, și acela luat prin muncă și
cu sacrificii, când am ieșit pe locul doi, în urma unei economiste care nu știa
bine nici unitățile de măsură din SI. După acest fenomen protecția muncii sau
securitatea muncii a trecut în plan secund, oamenii (inspectorii) s-au
deprofesionalizat, problemele din acest domeniu au rămas la voia întâmplării,
iar prioritatea instituției a deveni stârpirea muncii la negru. De atunci se
tot caută NEGRUL care a angajează oamenii și nu plătește taxe la
stat...Ponderea pericolelor în ramurile industriale s-a schimbat cu trecerea
vremii și anularea sau reducerea unor domenii de activitate economică ,dar din
păcate accidentele de muncă au rămas prezente. Hârțogăria și procedurile de
lucru prost aplicate și uneori neînțelese de cei care inspectează în domeniul
respectiv, a dus la trecerea în derizoriu a activităților preventive. Acum este
o mare ruptură între ce înțeleg oamenii să aplice în practică și ce ar dori
inspectorii să bifeze în check-listuri. Poate nu înțeleg nici unii nici alții
ce și cum se întâmplă.
Morală: Orice lucru bun ține atât cât îi este soarta, iar aceasta nu
depinde întotdeauna de oameni...
PS . Vorbeam de o instituție struțo-cămilă cred
că a fost făcută respectând butada Acad. Grigore Moisil despre reorganizarea de
la noi: Să unim Geografia, Geometria și Geologia și să punem șef pe Geo
Bogza...
58.
Sunt luat pe sus și bulversat de
multitudinea de știri despre salarizarea unitară și pensiile celor în drept. Nu
mai înțeleg nimic, iar logica îmi joacă feste. Mă gândesc: Câtă dreptate și
lege împart magistrații prin profesia lor, pe care statul Român trebuie să o
onoreze cu bani mulți peșin...Cică: salariul mediu la ei este de 13000 lei /
lună (probabil pe pământ)...Mă gândesc: oare munca lor este așa de epuizantă și
laborioasă că necesită o astfel de recompensă din partea statului. Gurile rele
spuneau că salariile mari ale magistraților îi feresc pe aceștia de tentațiile
corupției. Sanchi, tentaculele corupție sunt altele și te înconjoară fără
scăpare și ca magistrat cu salariul mărit...Guvernul, care are și pe Ministrul
justiției, este impotent indiferent de culorile politice avute, în astfel de
cauze , pe care magistrații le judecă ei însăși în instanțe...și cine câștigă,
bineînțeles : cine poate și aplică legea proprie!
Definiții:
DREPTÁTE, dreptăți, s.
f. Principiu moral și juridic
care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte
drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a
acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine. ◊ Loc. adv. Cu (sau după)
dreptate = după lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept,
echitabil. Pe bună dreptate = pe drept cuvânt, în mod
întemeiat. ◊ Expr. A
face cuiva dreptate = a repara o nedreptate săvârșită cuiva; a
recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare. A avea dreptate =
a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face. A da (cuiva) dreptate =
a recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit,
just. ♦ (Pop.) Judecată. – Drept + suf. -ătate.
Întrebări:
Este
etic și echitabil ca cei care împart
dreptatea să fie deasupra celorlalți semeni sau mai egali și mai îndreptățiți decât ceilalți la drepturi?
Din
punct de vedere moral cred că nimeni nu se simte vinovat, restul sunt
fraierii...
În ultimele zile suntem bombardați cu
știri alarmiste referitoare la facturi aberante primite de consumatorii de
energie. Pe de altă parte se vede impotența Guvernului de a rezolva o situație
pe care a scăpat-o de sub control. Dacă țin bine minte prin vara anului 2021
guvernul Câțu făcea propagandă pe canalele media, ca oamenii să se grăbească
să-și găsească un furnizor de energie mai ieftin. Au fost cozi, degringoladă și
dezorientare, rezultatul: după 01 dec.2021 toți furnizorii au scumpit cam în
aceiași marjă. De ce s-a întâmplat acest fenomen ,pentru că guvernul respectiv
ținea să transpună repede o directivă europeană, fără alte studii de impact. Ce
s-a întâmplat de fapt s-a dat frâu liber băieților deștepți care vând hârtii și
contracte, că energia oricum merge pe țevi sau fire electrice. Este criză
energetică? Sunt Bancuri că va cercata procuratura, ANRE,ANPC ce se întâmplă,
mai ales că în aceste instituții stau oameni pe bani mulți, care au un grad de
empatie pentru ceilalți scăzut. Nu cred
că consumul de la noi a crescut peste noapte și resursele de furnizare s-au
diminuat. Situația este aceiași dar cu alt bir, pe care îl încasează cine
trebuie, restul de fraieri contribuabili, plătesc. Mă întreb și eu: Când va fi
și la noi republică, așa cum visa conu Leonida...Avem nevoie de o lege de
murături...
EFIMIŢA: Adică, zău, bobocule, de! eu,
cu mintea ca de femeie, pardon să te-ntreb şi eu un lucru: ce procopseală ar fi
şi cu republica?
LEONIDA (minunat de-aşa întrebare):
Ei! bravos! ş-asta-i bună! Cum, ce procopseală? Vezi asta-i vorba: cap ai,
minte ce-ţi mai trebuie? Apoi, închipuieşte-ţi dumneata numai un condei, stăi
să-ţi spui: mai întâi şi-întâi că dacă e republică, nu mai plăteşte niminea
bir...
EFIMIŢA: Zău?
LEONIDA: Zău... Al doilea că
fieştecare cetăţean ia câte o leafă bună pe lună, toţi într-o egalitate.
EFIMIŢA: Parol?
LEONIDA: Parol... Par egzamplu, eu...
EFIMIŢA: Pe lângă pensie ?
LEONIDA: Vezi bine; pensia e başca, o
am după legea veche, e dreptul meu; mai ales când e republică, dreptul e sfânt:
republica este garanţiunea tuturor drepturilor.
EFIMIŢA (cu toată aprobarea): Aşa da.
LEONIDA: Şi al treilea, că se face şi
lege de murături .
EFIMIŢA: Cum lege de murături ?
LEONIDA: Adicătele că nimini să nu mai
aibă drept să-şi plătească datoriile.
EFIMIŢA (crucindu-se cu mirare): Maică
Precistă, Doamne! apoi dacă-i aşa, de ce nu se face mai curând republică, soro
?
LEONIDA: Hei! te lasă reacţionarii,
domnule ? Fireşte, nu le vine lor la socoteală să nu mai plătească niminea bir!
e aproape de mintea omului: de unde ar mai mânca ei lefurile cu lingura?
EFIMIŢA: Aşa e
60.
Nu avem încotro, presa și ceilalți, în
situații concrete care pot afecta sau nu pe cineva sus pus, scormonesc în
trecutul fiecăruia. Se pare că este o modă de dat la cap, dacă cineva este
doctor într-un domeniu, cei care caută urmăresc dacă există plagiat la teza de
doctorat. Dacă lucrurile găsite sunt evidente și pot fi probate atunci
consecințele nu sunt deloc roz pentru persoana respectivă.
Ceva nu mai merge bine, se pare că în
ultimii 30 de ani asistăm la o deprofesionalizare a învățământului superior.
Lucrurile au început să scârțâie cu înființarea Instituțiilor de învățământ
superior particulare, cu localizări ,te miri unde în țară, și cu personal
didactic de ocazie fără nici un ștaif universitar. Când s-a vândut pregătirea
universitară pe bani, au fost promovate și trecute în rândul celor cu diplome
universitare, o mulțime de nonvalori. Au
crescut în grad universitar Academiile de Poliție, Militară, SRI sau SNPSA ,odată cu pretențiile universitare
ale celor care le-au absolvit, cu frecvență sau fără frecvență.
Este o curiozitate, din câte mai știu
cei care pot îndruma și acorda doctorate trebuie să posede titluri universitare
dovedite de un CV adevărat, cu experiență în domeniul abordat și lucrări
științifice publicate în străinătate și în țară, deci de un nivel științific
recunoscut de alții. Câți din cei enumerați la Academiile respective, care
conduc doctorate, pot dovedi probitate științifică? Odată era o listă cu
Universități sau Instituții de învățământ superior care au dreptul să acorde
doctorate, cu vremea ce a trecut această listă s-a bagatelizat, este libertate
se poate da doctorat în orice subiect...Scăzând nivelul academic al celor care
conduc și acordă doctorate și nivelul celor care obținut acest titlu în această
conjunctură este la pământ.
Mai există încă un fenomen, care era
de pe vremea Coanei acad.dr.ing.Elena...Dacă ești mai mare în funcție și vrei
un doctorat, nu ai timp să te ocupi cu așa ceva, dar îți permiți să pui la
muncă niște negrișori care să facă teza, nu cred că ai timp să citești teza pe
care o semnezi și cu comisia de doctorat se aranjează totul. Până la susținerea
publică a tezei nu se știe dacă participi la examenele intermediare pe durata a
3-5 ani, sau dacă nu, sari aceste etape tot din lipsă de timp. Teza iese
oricum, se tipărește, ești mare doctor în ceva și îți folosește la prestigiu și
CV, poți promova astfel într-o ierarhie...
Doctoratele erau încununarea unei
activități științifice, de studiu a unei discipline sau unui fenomen
multidisciplinar, cel care accede la așa ceva trebuie să aducă în teză, cel
puțin 60% de contribuție proprie de noutate la dezvoltarea sau perfecționarea
domeniului cercetat. Mai este o problemă legată de gradul de interes științific
și de documentare pe care îl creează o teză de doctorat, de regulă lucrările
valoroase ajută și pe alții din domeniu să meargă mai departe, dacă nu zac
uitate...
O fi legea care reglementează
doctoratele vinovată sau oamenii care încearcă să profite?
Un
doctorat într-un domeniu nou
Activitatea
mea din cercetarea științifică a lăsat urme în modul meu de a aborda problemele,
chiar dacă acum eram în alt domeniu de activitate, m-am apucat să scriu
articole în domeniul securității și sănătății în muncă, să particip la
conferințe sau simpozioane de profil. La
îndemnul secretarului de stat care conducea sistemul de sănătate și securitate
în muncă, m-am înscris la doctorat la Universitatea din Petroșani, care la acea
vreme era singura ce avea o catedră de specialitate, numai acolo se puteau
conduce doctorate în securitatea muncii, era de fapt un domeniu nou de doctorat.
Au urmat șase ani în care în paralel cu activitatea profesională, am pregătit
singur examenele și lucrările din ciclul de formare pentru doctorat, pe
care le-am susținut cu brio, în fața
unei comisii formate din profesori universitari. A fost un efort fantastic din partea mea mai
ales că în acea perioadă am avut și un eveniment nefast acasă (un incendiu mi-a
distrus tot apartamentul) și am fost pe punctul de a renunța la doctorat,
totuși am cerut prelungirea cu un an a termenului de depunere a tezei finale.
Norocul meu a fost că familia m-a înțeles și sprijinit moral ca să trec peste
aceste încercări.
Am
obținut titlul de doctor în inginerie, la specialitatea securitatea muncii cu
lucrarea Contribuții la elaborarea unor metode neconvenționale
în vederea prevenirii și combaterii cauzelor ce pot genera avarii tehnice și
accidente, sub conducerea dr.ing.Alexandru Darabont. Din câte îmi aduc aminte la admiterea la
doctorat am fost șase candidați, iar eu am fost al treilea care a reușit să-şi
susțină teza la timp, restul au mai amânat sau au renunțat. Lucrarea mea de
doctorat a avut multe elemente de noutate și originalitate, eu nu am avut
intenția să o public ca o carte, dar ca material bibliografic a servit ca sursă
de inspirație altor cercetători. Am descoperit aceste idei plagiate după mai
mult timp pe internet în lucrările unor tineri. La susținerea tezei de doctorat
în fața comisiei, am prezentat slide-uri la retroproiector și ca să destind
atmosfera și să fac mai bine înțeleasă noutatea adusă în lucrare, privind
aplicații ale mulțimilor fuzzy, am dat un exemplu de model de apreciere multicriterială a frumuseții unei femei, exemplul de lucru
ales era o poză cu Pamela Anderson și
apoi urma demonstrația matematică. Oamenii au fost surprinși inițial dar au
apreciat gagul în funcție de vârsta care o aveau și de gomă, dar cred, până la
urmă că au înțeles demersul meu.
Mă
întreb și acum la ce mi-o fi trebuit doctoratul, poate pentru cei 15% spor la
salariul de bază sau pentru un fel de poziție în ierarhia socială, sau pentru a
fi numit cu apelativul Domn Doctor,
așa cum îmi spuneau mai târziu unii subordonați din colectivul de pompieri de
la Oltchim? Oricum societatea nu apreciază efortul depus de o persoană, care
vrea să facă mai mult într-un domeniu și care are merite reale ca originalitate
a abordării științifice, mai ales de când s-au înmulțit doctorii și au apărut
plagiatele și doctoratele luate pe veresie.
La un moment dat discutam cu cineva, un
doctorand şi l-am întrebat :
-
Pentru ce atâta zdroabă, pentru că acum doctoratul nu mai are motivaţie. Mi-a răspuns:
- Pentru că dă bine la CV.
61.
Sub bombardamentul de știri alarmiste
sau încredere puerilă că ne vor apăra alții, când noi nu prea avem cu ce și cu
cine, am primit pe Facebook un text căruia i-am dat dreptare și îl reproduc
întocmai...
Text preluat de la Alexander Ghibu
(SUA)...
Pentru ca isteria unui război in
Ucraina este prezenta tot mai mult in Romania, iată niște păreri, care nu se
vor neapărat bune, dar, care sunt bazate pe istoria pe care o cunosc bine,
fiind un pasionat al ei.
Totdeauna românii au dat vina pe
poziția geografica a tarii, la confluenta marilor imperii, ca o scuza pentru
ca, de-a lungul istoriei, momentele in care am avut de ce sa fim mândrii de
ceva, se pot numără pe degete. In general, atunci cand s-au confruntat cu o
forța superioara, pe care nu aveau cum s-o înfrângă, romanul a recurs la
pragmatism, adaptându-se la situație, de multe ori, fără ca nici măcar sa
încerce sa facă ceva pe plan militar. In ciuda istoriei fabricate de comunism,
singurii domnitori romani care într-adevăr a realizat ceva notabil, a fost
Stefan cel Mare si Mihai Viteazul. In rest, toate așa zisele victorii, nu au
fost decat lucruri inventate, pentru mândria nației. Ultimele războaie n-au
fost deloc diferite. Primul a fost o catastrofa care s-a soldat cu masacrarea a
mii de soldați romani, prost echipați si prost instruiți, nemții defilând prin
Romania de la vest la est in doar câteva săptămâni. Cu ajutorul puterilor
straine, am ieșit din încurcătura mirosindă a roze. In al doilea război, armata
romana a fost din nou neinstruita si neechipata. La ultimatumul Rusesc si a
intervenției germane, romanii s-au retras si din Basarabia si din Ardeal, fără
sa tragă un foc de arma. S-au aliat cu nemții pentru ca sa recupereze măcar o
parte din teritoriile pierdute, dar, cand situația s-a inversat, Romania a
întors armele împotriva fostului aliat, comițând o trădare istorica, de care nu
are de ce sa fie mandra. Nici un alt aliat al Germaniei, nu s-a întors contra
ei. Au declarat unilateral armistițiu si au oprit lupta contra aliaților.
Romanii, au văzut însă oportunitatea de a recupera Ardealul si au luat-o, fără
nici o ezitare. Din nou pragmatismul de care vorbeam. Comparat cu Finlanda si
Polonia, alte doua state mici, care s-au luptat cu rușii si cu nemții, deși,
era clar ca nu au nici o șansa, Romania a procedat exact invers. In situația
actuala, daca Rusia invadează Romania, ce vor face romanii? Se vor baza pe
americani si pe francezi ca sa se opună? Sau vor accepta din nou cizma ruseasca
fără comentarii? Aceasta este întrebarea. Nici la ora asta așa zisa armata
romana, nu e o forța importanta pe absolut nici un plan militar. Nici ca
infanterie, nici ca aviație, nici ca rachete nici ca marina. Întrebarea e de ce
NATO a primit Romania in organizație. Singurul răspuns logic este ca a făcut-o
ca sa îi antagonizeze pe ruși si sa le arate ca nu mai sunt o forța de care
lumea se sperie. După destrămarea URSS, in America lumea iși bătea joc de fosta
tara comunista, numind-o : " Pompa de benzina a lumii", " Putere
regionala nesemnificativa" plus alte chestii din astea. In administrația
Trump, deși rușii n-au avut nimic de a face cu alegerile, totul fiind inventat
de Democrați, acuzațiile la adresa Rusiei au atins paroxismul. Totul era vina
lor. Ei bine, Putin s-a cam saturat de toate astea si a pus piciorul in prag.
NATO nu are de ce sa se întindă în Ucraina, care, de fapt, nu a fost niciodată
o tara independenta, in nici o perioada istorica, așa cum nici Crimeea nu a
făcut parte dintr-o tara care nu exista. Pe vremea lui Kennedy, cand URSS a
introdus rachete in Cuba, era sa iasă război. Exact asta face NATO acum la
granițele Rusiei. De ce e necesar un standard dublu ca acesta? Ce motive ar
putea avea occidentul sa ii calce pe ruși pe bătături in toate ocaziile? Nu iau
apărarea Rusiei, care a fost si este încă o putere militara agresiva, dornica
de cuceriri si nici a lui Putin, care nu e decat copia redusa la scara a lui
Stalin. Adevărul însă nu îl fabrica niciunul din cei care nu vad realitatea. In
cazul acesta, occidentul greșește grav din cauza politicii ilogice pe care o
duce fata de Rusia.
Între timp am urmărit pe YouTube un
documentar privind istoria Ucrainei, interesant de știut și alte amănunte care
nu ne-au interesat până acum... Cum
să înțelegi luptele din Ucraina - YouTube
Și ultimele știri din 24.01.22:
-
SUA și Anglia își
retrage aparatul diplomatic din Ucraina...
- Ambasada Rusiei la București comunică: Nu vom ataca Ucraina dacă NATO se retrage din România și Bulgaria cu trupe și armament...
Am citit postarea pe Facebook a unui prieten din
copilărie și am rămas cu gândurile răvășite, nu știam ce să mai cred.
Întâmplarea face că am discutat cu el, printr-un apel video în ziua următoare
postării. Mi-a venit inima la loc...Era întreg, fără simptome Omicron,
dialogând glumeț, foarte coerent și la subiect...Mă gândeam la cifrele care se
raportează și la noi, exemplu: de la
începutul pandemiei până în 14.02.2022 sunt 2.574.384 cazuri confirmate din
care 82,93% sunt vindecați, 2,4% au decedat și rămâne un rest 14,46% (peste
380.000) care nu se știe clar ce este cu ei...Dialogurile ca în Suedia, dacă
dai telefon la DSP sau medicul de familie, sunt similare și la noi. Redau textul
scris de prietenul meu care mi se pare ca o fabulă...Întâmplarea a avut loc în
Suedia la Stockholm...
Megaescrocheria cu pandemia de covid este pe cale să se termine. Nici măcar cei care au ca sarcină să te sperie ca să te testezi și să te vaccinezi nu mai au argumente convingătoare ba chiar devin penibili.
Soția mea, vaccinată cu trei doze, a avut o mică indispoziție și a
considerat că trebuie să se testeze pentru covid. A primit testul acasă și a
aflat apoi că a ieșit pozitiv, deci avea covid! După trei doze și stând numai
în casă!
Eu, care sunt nevaccinat și care am considerat de la început că testele nu
demonstrează boala, dar sunt folosite pentru a panica lumea, nu am vrut să mă
testez.
După ce am aflat oficial că soția are covid am sunat la policlinica de care
aparțin ca să întreb ce trebuie să fac eu în această situație. Discuția avută
cu personalul medical suedez este demnă de teatrul absurd:
- bună ziua, soția a primit un test pozitiv de covid, ce trebuie să fac eu?
- ești vaccinat?
- nu.
- te doare ceva?
- nu! (m-am abținut să nu spun că mă doare în cot!)
- atunci AI COVID și trebuie să intri în carantină 5 zile!
- cum ai stabilit că am covid? Așa, prin telefon? Nu ar trebui să fiu
testat?
- dacă ești în contacta cu cineva care are covid, nu trebuie să te mai
testezi, ai sigur covid.
- nu, sunt în contact cu cineva care are un test pozitiv de covid dar nu
are simptome. Din câte știu eu testele sunt cu grad mare de eroare.
- cu test pozitiv de covid înseamnă că este bolnavă chiar dacă este
vaccinată și nu are simptome.
- deci și eu sunt bolnav fără să mă doară nimic. Îmi dai și medicamente?
- nu, dacă nu te doare nimic!
- și dacă nu stau în carantină ce se întâmplă?
- nimic. Dar nu este bine să mergi pe afară dacă ești bolnav!
- deci, să înțeleg că eu sunt bolnav în baza testului făcut de soția mea,
și că fără să mă doară nimic, este bine, dar nu este obligatoriu, să stau în
casă 5 zile deoarece sunt bolnav, dar nu trebuie să iau medicamente deoarece nu
mă doare nimic?
- corect! Dacă apar probleme să ne contactezi!
- mulțumesc, la revedere.
După discuție am plecat la cumpărături, ca de obicei, și în următoarele
zile nu m-a contactat nimeni ca să mă întrebe de sănătate. Acum, au trecut cele
5 zile deci nu mai sunt bolnav!
(Sfârșitul citatului) .................
Sănătate că-i mai bună decât toate!
62.
Ascultam muzică, zilele trecute,
muzică pe un post pe internet care
spune din când în când : „ Muzică nu
hituri!” . Poate este veche și retro sau
retrogradă dar sună a muzică. Alteori când
sunt mai selectiv cu ce ascult, mă uit și caut în colecțiile mele de CD-uri originale sau
piratate, DVD-uri piratate în decursul timpului, LP-uri care le mai am, benzi
de magnetofon de acum 40-50 ani (mai am și o sculă funcțională de reprodus
benzi), și casete audio poate vreo câteva sute (casetofonul de reproducere să
mai meargă...). Dacă starea de spirit mă îndemnă ascult muzică simfonică sau
repertoriu de operă. Am descoperit pe canalele mass media și tineri foarte
talentați, unii chiar plăcuți ca aspect și prezență, instrumentiști de excepție
care cântă orice, care fac muzică și nu comerț cu șlagăre și hituri. Cu tehnologia modernă, a păstra dovezi muzicale,
partituri, CD-uri, LP-uri, casete, benzi, etc. este o pierdere de timp, de ce?
Streamingul ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Streaming) rezolva acum orice dorință,
depinde pe ce sculă îl utilizezi. Tinerii de astăzi sunt grăbiți să asculte
ceva ce le produce o satisfacție emoțională de moment, chiar dacă din punct de
vedere al calității artistice este ceva îndoielnic...Dai o comandă verbală pe
Google asistent și ai ce muzică vrei...
Pentru cei mai tineri sub 30, am auzit
recent pe un post de radio o replică referitoare la spectacolul din SUA, de
la Super Bowl, mult comentat zilele
acestea. Au apărut acolo pleiadă de rapperi care erau la modă acum 20 de ani. Replica
era: pentru tinerii care i-au recunoscut pe cei de pe scenă, este timpul pentru
o colonoscopie... Rappul este o manifestare artistică, dar muzică, nu prea...
63.
Mă doare inima, mă doare mintea, de ce
se întâmplă acum în lume și în vecini și am senzația de frică și incertitudine
, pentru ce se poate întâmpla în viitor. „Doamne ferește și ne apără” este
singura speranță în ceva exterior care poate să influențeze cumva situația...Am
ajuns fără să vrem în situația războiului pe mai multe fronturi, terestru,
aerian, maritim, informațional, economic, bancar sau economic și vrem să știm ce se întâmplă...Totul tinde să cadă
spre recesiune, inclusiv speranțele noastre de a vedea că lumea secolului XXI
revine la rațional și se face bine...Vedem și auzim, că informațiile despre
situația reală, sunt puține și foarte filtrate de diferitele surse, impasul în
necunoaștere este din ce în ce mai mare. Practic nu ști ce sursă de informații
să mai accesezi ca să afli și tu care este situația adevărată, canalele de știri
sunt partizane unor idei, ca să nu zic cenzurate. Și zilnic suntem asaltați cu
sfaturi și păreri de la o pleiadă de analiști, unii chiar politici, experți de
la diferite instituții, mai mult sau mai puțin oficiale și mai nou rusologi și
putinologi, fără să mai vorbim de părerile cadrelor militare în retragere, care
sună uneori ciudat. Toți vor să explice situația, de fapt explicațiile sunt
postfactum, se fac și se discută scenarii, timpul trece și oamenii stau cu gura
căscată la televizor sau aiurea, timp în care alții mor. În situația actuală de
confuzie îmi vine în minte un dicton roman (Horatiu) : Carpe Diem quam minimum
credula postero, care în traducere liberă și adaptată: Trăiește-ți
ziua (clipa), că nu ști ce-ți rezervă viitorul...
Despre Adevăr și Dreptate...Sau ce se
întâmplă acum...
Se pare că pandemia o să ne lase în
pace, au fost doi ani de incertitudine și uneori frică...Acum altă belea,
atenția ne este dirijată în altă direcție...Avem alt fel de incertitudine și
frică, mult mai accentuată pe necunoscutul unor acțiuni tembele
umane...Războiul început pentru a satisface niște vanități...
Dacă spui adevărul, ai dreptate? Sau
Dacă ai dreptate spui adevărul?
Dreptatea este un Principiu moral, pe
când adevărul este o Concordanță
între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă. Cum împăcăm Dreptatea cu
Adevărul?
Dreptatea
la națiunile democratice este statuată ca principiu moral și juridic, în alte
epoci era în apanajul celor ca domneau sau dominau pe ceilalți. Adevărul
depinde de cunoștințele noastre (informații) și modul în care acestea reflectă
realitatea obiectivă, poate fi o oglindire fidelă a realității obiective în
gândire, dacă informațiile sunt la zi și pertinente. Adevărul este ceva fluid
și variabil în timp, spațiu real și virtual. Dreptatea este ceva mai rigidă și
subiectivă.
În martie 2022 întreaga lume este antrenată într-un
conflict, unii îi spun război, alții operațiuni speciale. De ce ? Pentru că
fiecare are Dreptatea lui, iar adevărul este departe de a fi cunoscut de
părțile beligerante. Sunt adevăruri prin acțiuni punctuale dezastruoase, sunt
adevăruri istorice necunoscute de toată lumea, sunt adevăruri obiective de
necontestat ca forță de intimidare. Până la urmă fiecare parte are adevărurile
ei, care nu pot fi agregate într-un adevăr comun decât în urma unor negocieri.
Se spune că întotdeauna adevărul absolut este undeva pe la mijloc. Rămâne de
văzut cine este mai înțelept și înclină balanța spre adevărul care produce cele
mai puține pagube tuturor.
Câteva definiții din DEX
VANITÁTE, (2) vanități, s. f. 1. Ambiție neîntemeiată; dorință de a face impresie;
orgoliu, trufie, îngâmfare, înfumurare. 2. (La pl.) deșertăciune, zădărnicie. – Din fr. vanité, lat. vanitas, -atis.
DREPTÁTE, dreptăți, s. f. Principiu moral și juridic care cere
să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile;
echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia
ceea ce i se cuvine. ◊ Loc. adv. Cu (sau după)
dreptate = după lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept,
echitabil. Pe bună dreptate = pe drept cuvânt, în mod
întemeiat. ◊ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o
nedreptate săvârșită cuiva; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune
oarecare. A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune
sau în ceea ce face. A da (cuiva) dreptate =
a recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit,
just. ♦ (Pop.)
Judecată. – Drept + suf. -ătate.
ADEVẮR, adevăruri, s.
n. 1. Concordanță
între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a
realității obiective în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există
sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul
obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii
obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ =
reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr =
corespunzător realității, în realitate, de fapt. ♦ Conștiința
absolută a autenticității și valabilității conținutului credinței religioase;
realitatea spirituală ca subiect al revelației și obiect al credinței. 2. Justețe,
exactitate. – Lat. ad + de + verum.
NB: Să dea Dumnezeu să vină mintea cea bună la capul
oamenilor de decizie, din lumea aceasta și să nu apese pe butoane...
Lucrurile și fenomenele sociale evoluează într-un ritm
rapid, cade o reglementare la data cuvenită, nu mai este pandemie, pentru că
avem altele pe cap și suntem bombardați cu informații și știri incomplete sau
contradictorii. Bine că nu este cenzură încă. Unele știri ne fac oarecum bine,
altele și majoritatea lor ne derutează, ne stresează și ne creează o senzație
de panică și nesiguranță. Toată lumea se întreabă ce vom face pe viitor și la
ce vom fi supuși să suportăm. Sunt consecințe multe și grave care ne afectează
pe fiecare. Începând de la nesiguranța zilei de mâine, la prețurile care au
luat-o razna, la tot soiul de crize care se profilează, a energiei, a gazelor,
a agriculturii, a alimentației, a combustibililor și mai grav, a înțelegerii
dintre oameni. Cei care au stat până acum la aceiași masă în acord, prieteni
fiind, devin opozanți de conjunctură și încep să se dușmănească pentru idei
care nu le aparțin. Am pus în continuare câteva definiți ca puncte de reflecție
pentru fiecare , ce este dispus să gândească ce-l înconjoară acum. Competent,
Competență, Impostură, Experiență, Expertiză, Expert, termeni din limba română
care sunt atribuiți unor personaje care fac rating, în multitudinea de canale
de știri, unde ecranul este împărțit în 4,6 sau 8 ferestre, fiecare conținând
câte o față. Din nefericire fiecare față vrea să-și promoveze proprie opinie la
ceva ce nu poate să stăpânească. Și ...cu cât sunt mai multe fețe
incertitudinea este mai mare. Unde sunt știrile brute (ne comentate) adevărate,
postate de surse de încredere (verificate...etc) care să reflecte mersul real
al evenimentelor pe care le trăim?
NB: Au apărut peste noapte pe lângă politologi,
moldologi, rusologi, strategologi, specialiști în arme și tactică armată (în
rezervă, care nu prea au la activ conflicte armate),povestitori de evenimente
petrecute anterior conflictelor care nu sunt din țările cu pricina, putinologi,
americanologi, EUROsceptici, NATOsceptici și pur și simplu "je m'en fiche"
-iști. Pe cine mai crezi?
COMPETÉNȚĂ, competențe, s. f. Capacitate a cuiva de a se
pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în
discuție; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita
anumite atribuții. ◊ Expr. A fi de competența cuiva = a
intra în atribuțiile cuiva. A-și declina competența = a se
declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a
judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. [Var.: competínță s.
f.] – Din fr. compétence.
IMPOSTÚRĂ, imposturi, s. f. Acțiune, faptă de impostor;
șarlatanie, înșelătorie. – Din fr. imposture, lat. impostura.
EXPERIÉNȚĂ, experiențe, s. f. 1. Totalitatea cunoștințelor pe care
oamenii le dobândesc în mod nemijlocit despre realitatea înconjurătoare în
procesul practicii social-istorice, al interacțiunii materiale dintre om și
lumea exterioară. 2. Verificare a cunoștințelor pe cale
practică, prin cercetarea fenomenelor din realitatea înconjurătoare. ♦ Experiment. ◊ Expr. A face o experiență = a face o încercare. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. expérience, lat. experientia.
EXPERTÍZĂ, expertize, s. f. 1. Cercetare
cu caracter tehnic făcută de un expert, la cererea unui organ de jurisdicție
sau de urmărire penală ori a părților, asupra unei situații, probleme etc. a
cărei lămurire interesează soluționarea cauzei. ♦ (Concr.) Raport întocmit de un expert asupra
cercetărilor făcute. 2. (Med.; în
sintagma) Expertiză medicală = a) stabilire,
în urma unui examen medical, a capacității de muncă în condițiile solicitărilor
fizice și psihice din diferite profesii; b) consultație sau
autopsie efectuată de medicul legist în cazuri de rănire, accident, viol,
otrăvire, omor etc. – Din fr. expertise.
Între știri și fake-news
Suntem bombardați informațional!
Unii postează ca să-și exprime o
opinie, alții postează ca să se afle în atenția altora, alții postează pentru
că nu au altceva mai bun de făcut, alții postează că așa au comanda de la
alții, însă comentariile de la cei ce primesc informațiile sunt cele care te
bulversează și reprezintă modul în care vede fiecare realitatea ce-l
înconjoară. Din păcate opiniile sunt diverse, nu se potrivesc unui țel, fiecare
comentează de pe craca pe care se află situat sau în funcție de capacitatea
care o are de a înțelege situația în sine sau de interesele personale pe care
le are. Convingerile clar partizane ascund aspecte din trecutul fiecăruia sau
al celor apropiați lui sau pot ascunde necunoaștere și indolență. Nu cred că
cineva care mai are ceva școală are un raționament exclusiv rațional și poate
avea idei retrograde sau chiar revanșarde, acum în secolul XXI. Generația care
a participat la al II-lea Război mondial, este oale și ulcele, acum sunt cei
care speculează situațiile de atunci, care acum le pot aduce vreun folos, dacă
nu direct material unul de faimă sau fală. Generația care are manifestările
amintite sunt urmașii, ea acum mai deține posturi cheie sau de putere în lume
și încearcă să le impună prin forță. Mentalitatea se schimbă odată cu generațiile
și cu vremurile, păcat că unii rămân închistați în propriile convingeri și
orgolii. Adevărurile de acum 80 de ani nu se mai potrivesc cu cele de acum,
oricât s-ar strădui unii să le prezinte altfel...Din nefericire pentru cei mai
în vârstă, tinerii de acum sunt mult mai bine informați (chiar dacă
smartphone-ul este un accesoriu obișnuit), au gânduri de pace, nu doresc
înfruntări, vor să fie liberi și nedominați și bineînțeles că au viața înainte.
Este o crimă umanitară să iei tineri abia ieșiți din adolescență și să-i
trimiți în prima line, pentru mofturile și ranchiunele unor conducători
babalâci, în imaginea lor...
NB.Aș dori să pot vedea și eu
guvernele lumii civilizate conduse de oameni sub 50 de ani...
67.
„Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul
de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş
doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două
cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large
cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie
şi la casa de nebuni.”
Uneori mă doare capul , alteori simt
că îmi revin, ce se întâmplă acum în secolul XXI, mi se pare o reîntoarcere la
trecutul de la aproape mijlocul secolului XX, nu am trăit vremurile acelea dar
se pare că ce trăim acum se aseamănă fantastic de mult. Dacă judec la rece se
pare că anumite concepții s-au păstrat peste generații, și este păcat că
regretele retrograde mai stau în mințile unora, în loc să se gândească la
prezent sau chiar la viitor. Vorba aceea : pe mulți îi fute grija la ce a ce
fost odată și nu se mai întoarce nici cum așa. Din fericire pentru astfel de
personaje, ele gândesc astfel pentru că sunt departe și neimplicați direct în
conflictele actuale. Am o sumedenie de prieteni, care departe fiind de zonele
de conflict, cred că pot comenta democratic și nepartizan, ce se întâmplă în
zilele noastre. Fiecare își spune opinia dar nu are nici un fel de empatie față
de realitatea cutremurătoare din zonele de conflict. Aș vrea să-i văd ce
atitudine ar avea dacă ar fi loviți direct sau indirect de astfel de evenimente.
Altfel postările pe mediile de socializare curg în funcție ce curge în mintea
fiecăruia. Se pare că lumea secolului XXI are o afinitate prin diferite minți
conducătoare, spre a pune în practică sau a experimenta , într-un fel sau altul
o serie de profeții apocaliptice, promulgate de Nostradamus, sau alte Babe, sau chiar de citatele din
Biblia creștină.
Versete din Biblie pentru referințe
„Aşa cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, tot aşa va
fi şi în zilele Fiului Omului. Oamenii mâncau, beau, se însurau şi se măritau,
până în ziua când Noe a intrat în arcă şi a venit potopul şi i-a distrus pe
toţi. Va fi la fel cum s-a întâmplat şi în zilele lui Lot: oamenii mâncau,
beau, cumpărau, vindeau, plantau, construiau, dar, în ziua când Lot a ieşit din
Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a distrus pe toţi. Tot aşa va fi
şi atunci când se va arăta Fiul Omului” (Luca 17:26-30).
„Un neam se va ridica împotriva altui neam şi o
împărăţie împotriva altei împărăţii. Va fi foamete, vor fi (molime şi)
cutremure în diverse locuri. Dar toate acestea sunt doar începutul durerilor
naşterii” (Matei 24:7-8).
„Voi face semne în cer şi pe pământ, sânge, foc şi
coloane de fum. Soarele se va preface în întuneric, iar luna în sânge, înainte
de a veni ziua cea mare și înfricoșătoare a lui Iahve” (Ioel 2:30-31).
„Am văzut când Mielul a rupt al şaselea sigiliu; şi a fost un mare
cutremur. Soarele a devenit negru, ca pânza de sac făcută din păr, luna
întreagă a devenit ca sângele, iar stelele cerului au căzut pe pământ ca
smochinele târzii care sunt azvârlite din pom, când acesta este scuturat de un
vânt puternic” (Apocalipsa 6:12-13).
Întrebarea mea este: De ce oamenii secolului XXI, care sunt mai educați,
mai deschiși la minte și la tehnologia mai avansată, mai informați, mai
conectați unii cu alții, cu o gândire mai deschisă fără ranchiună, nu se pot
desprinde de tâmpeniile trecutului, care trebuie îngropate împreună cu
greșelile celor care le-au făcut și au fost la un moment dat și să facă totul
pentru a preveni aspectele care ne înfricoșează. (NU pentru atacuri nucleare,
bacteriologice sau chimice ! )
Ce ar fi dacă s-ar inventa o armă care să poată ținti și lichida, numai
persoanele care se fac vinovate de decizii cu caracter apocaliptic?
Dacă ești implicat direct sau sentimental, ori cineva apropiat ție în evenimente reprobabile, crezi ce se întâmplă cu adevărat. Dacă nu este așa și privești de la distanță sau cu nepăsare sau cu că alte abordări, ce par uneori critice sau indiferente și fără empatie, ai impresia că ești ferit de consecințele situației respective. Tot ce se întâmplă acum este provocat de oameni împotriva oamenilor, pentru niște idei sau manifestări de ranchiună istorică. Mă uitam în Parlamentul României cum indivizi ca Șoșo sau Ciumetele de la AUR, făceau selfi-uri și transmiteau în direct pe canalele media plictisul la care sunt supuși de situație. Păcat că tolerăm între noi astfel de specimene, care sunt convins că nu pot guverna propria gospodărie fără să provoace gâlceavă între lighioane...Faptul cel mai grav este că în secolul XXI, când se zice că am depășit de mult lipsa de civilizație si cultura umană a mai crescut în valori, oamenii se ucid între ei cu sânge rece ca în Evul Mediu sau ca în concepția traficanților de droguri sau mafiotă. Din nefericire nu toate mințile au evoluat, barbaria este ascunsă în fiecare, care este pus să pună în practică un ordin de execuție...De ce? Poți spăla pe creier un om ca să-l faci ucigaș, sau acela este cretin din formare și nu trebuie decât să-l provoci și să-l îndemni cu amenințări sau frică?
O să mai auzim de acum încolo mult
timp cuvintele de genocid și crime împotriva umanității, dar până la judecarea
făptașilor este cale lungă și cred că o să mai dispară o generație până să se
afle adevărul.
Pentru orice rău exista doua leacuri:
timpul și tăcerea (Alexandre Dumas)
Ne gândim la pandemie, la război și la altele legate
de crize de tot felul,dar mai puțin ne preocupă ce este în jurul nostru.
POLITÉȚE, (2) politeți, s. f. 1. Mod
de comportare caracterizat prin bună-cuviință, respect și amabilitate în
relațiile cu ceilalți oameni. ◊ Pronume personal (sau posesiv)
de politețe = pronume personal la persoana a doua și a treia, folosit
în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm sau despre care se
vorbește. ◊ Loc. adj. De politețe = a) care
exprimă politețe; politicos, amabil; b) protocolar.
◊ Loc. adv. Din (sau de, rar, pentru)
politețe = fiind obligat de anumite cerințe (formale) de conduită, de
etichetă. + Ansamblu de reguli de comportament în spiritul bunei-cuviințe, al
amabilității și al respectului reciproc. 2. (Fam.;
la pl.) Cuvinte sau gesturi care exprimă politețea (1)
(exagerată a) cuiva față de cineva. [Pl. și: (2) politețuri. – Var.: politéță s.
f.] – Din fr. politesse.
POLITICÓS, -OÁSĂ, politicoși, -oase, adj. Care are o atitudine
amabilă, binevoitoare, îndatoritoare, care se poartă cuviincios, delicat cu cei
din jur; cuviincios, bine-crescut, manierat, civilizat, curtenitor. ♦ Care arată, demonstrează
politețe. Purtare politicoasă. – Din ngr. politikós.
politicos, ~oasă a [At: CUGETĂRI, II, 58r/10
/ Pl: ~oși, ~oase / E: ngr πολιτικός] 1 (D. oameni)
Care are o atitudine sau o comportare amabilă, respectuoasă față de cineva sau
de ceva Si: binecrescut, civilizat, curtenitor, cuviincios,
manierat, (înv) politevsit (2). 2 (D. atitudini,
manifestări, comportări ale oamenilor) Care exprimă, arată,
demonstrează etc. politețe (1). 3 (Îvr; d. oameni)
Înzestrat cu însușiri de bun conducător politic.
Am pus definițiile la început, ca un motiv de reflecție a conținutului lor. Acum un îndemn
pentru cei care acceptă o astfel de inițiativă: Părinți sau educatori
de la școli sau de aiurea, învățați copii ce înseamnă politețea sau a fi
politicos! Este un sfat de viață.
Mai ales generația născută după 2000, tinerii care
acum stăpânesc smartphone-ul și nu pot să se mai descurce fără informația
on-line, au devenit mai izolați față de societatea reală în care se află, unii
mai mult alții mai puțin, rămânând în lumea virtuală, marea majoritate a
timpului lor zilnic, pradă mesajelor sau imaginilor venite de te miri unde.
Oricum grupurile de prieteni virtuali nu au aceiași valoare emoțională, ca
grupul de prieteni reali cu care discuți și împărtășești impresii sau schimbi
gesturi.
Atitudinea care dă de gândit este aceea a unui tânăr
cu smartphon-ul în mână, care participă la o discuție între mai multe persoane
reale și nu ridică capul sau privirea de
la ecran, răspunde la ce și când are chef...Aici este vorba de politețe. Sau
poate această lipsă de interes față de interlocutori este o manifestare de
superioritate cognitivă ? Mă îndoiesc de răspunsul afirmativ la această
întrebare. Este simpatică imaginea în care mai mulți tineri discută în grup
probleme arzătoare pentru ei, fiecare cu smartphone-ul propriu în față și râd
despre ce i-a clocit mintea altuia cu o ploaie de emoticoane. Vorba aceea: Nu
ști ceva întrebi pe Google în română sau neapărat în engleză și ești scos din
dilemă...La ce să-ți mai încarci memoria cu toate prostiile (cărți, cultură,
artă, istorie, etc). Să fie epoca în care totul se digitalizează și
smartphon-ul care a ajuns un obiect indispensabil, niște dușmani ai politeții?
71.
Măi fraților cred că nu mai suntem
normali. S-a reluat scenariul cu arestările în direct la TV. Vai, ce se
întâmplă la noi în țară, Elena cea blondă a lui Băse este condamnată definitiv,
o caută la o adresă 5-6 polițiști plini de importanță. Stupoare pentru cele 5-6
televiziuni de știri și cancanuri, care au venit la pont în Corbeanca cu scule
și acareturi de transmisie, ca să filmeze o ridicare în direct, cu reportere
cuprinse de iritare și indignare că nu reușesc să afle ceva. Lenuța (E.U.)nu este acasă ! O fi fugită sau
cine știe. Un adevărat mister național, timp în care Președintele nostru
medaliază ceva medici, după pandemie sau pentru altceva. Mare știre: E.U. este
condamnată și trebuie arestată, în regulă dacă așa sunt legile noastre, dar de
ce atâta circ? Suntem naivi și puerili
față de tot ce se întâmplă în jurul nostru...Vrem spectacol? Nu-mi doresc
să văd în direct scene oripilante de război transmise de televiziunile
noastre, indiferent dacă reporterii de teren ar fi femei sau bărbați. În goana
după audiență și rating, nu mai știu ce să mai facă pentru a captiva interesul
spectatorilor sau a coagula curente de opinie din toate taberele și publicul
mușcă la momelile acestea.
Mai pe urmă aflu că este fugită în
Bulgaria și ai noștri se chinuie să o extrădeze, până atunci pilele bulgărești
o ajută să stea liniștită.
NB. Au trecut aproape două luni de la
evenimentul cu pricina, dar Lenuța nu este de adus în țară. Până atunci se mai
pune de un proces pentru expreședintele Băse și spre bucuria nebunilor, acesta
este evacuat și deposedat de privilegii.
72.
După vremurile de neliniște datorate
războiului din apropiere și posibila amenințare a unui nou val pandemic, am
urmărit Europa Song Contest 2022. A stat până după 2.00 noaptea să văd
rezultatul și dacă s-au mai schimbat obiceiurile. Am văzut, a câștigat Ukraina
cu o horă ,care nu prea avea nimic deosebit muzical. De data aceasta juriile naționale au mai punctat și
muzica, nu numai prieteniile și afinitățile dintre țări. Dar votul publicului,
dacă a fost real, a răsturnat situația și nu a câștigat muzica ci compasiunea
față de cei aflați în suferință. Sunt derutat, dacă acest concurs Eurovision
are substrat politic sau este într-adevăr o competiție muzicală. Cred că s-a
schimbat și regula votului, dacă până acum se votau țările pe prietenii și
apropieri geografice sau lingvistice și câștigau țările care prezentau garanție
că pot organiza competiția, acum câștigă cine vrem noi ca să-i arătăm că suntem
alături. Păcat...
A sărăcit orașul!
Duminica cu soare m-a îndemnat la
plimbare prin urbe. Am zis să prețuiesc această zi, m-am îmbrăcat cu un costum
de velur ce-l aveam de pe vremuri, în detrimentul costumației de consum curent,
„pantaloni de blugi”, tricou (eventual cu imprimeu) și încălțăminte sport („teniși sau adidași”).
Am căutat prin cutiile cu pantofi o pereche de mocasini, îi încalț, dar văd
talpa ușor dezlipită, trag de ea și se desprinde, materialul era copt. Păcat
erau frumoși dar aveau ceva vechime, atât le-a fost, așa că au ajuns la
tomberon. Găsesc alte încălțări și plec la Mallul din centrul orașului cu ideea
să-mi cumpăr alți mocasini. Stupoare acolo nu mai este nici un magazin de
pantofi tradiționali, sunt două magazine profilate pe încălțăminte sport. Am
spus pass. Mă uit în jur ,multe spații comerciale închise cu panouri, în
așteptare de firme, cele vechi probabil că au dat faliment, iar firmele cu
ștaif și renume nu mai sunt interesate. Cam trist Mall-ul acum. Intru la
librăria Alexandria să văd ce mai este, acolo erau pline ochi rafturile cu
cărți, iar clienți de loc. Cumpăr două cărți de Paulo Coelho, plătesc și ies cu
ele într-o pungă mică de un leu cincizeci. Zic, să merg și la Mall-ul de la
Cozia să văd dacă au pantofi, dar nici acolo nu am avut noroc, nimic
semnificativ, se pare că comercianții de pantofi s-au orientat spre Mall-ul de
la CPL. Ies din magazin și îmi vine ideea de a bea 100 ml de Jidvei la grădina
Umbreluțe, mă îndrept într-acolo. Trec pe lângă Tribunal, unde a apărut în
spatele clădirii o construcție de tip super cazemată, probabil că este extensia
împărțirii dreptății. Merg mai departe și vreau să pun niște lumânări pentru
cei dispăruți la Biserica Sf.Mina, este o comuniune de nume cu mine, lăcașul
era închis duminica la ora 12.00. Zic, să ajung la Umbreluțe și apoi mă
relaxez. Trec pe lângă Gallo Nero, închis cu niște plase de sârmă, nu mai este
mulțimea de BMW-uri în parcare, se pare că a falimentat sau cine știe. Ajung în
dreptul grădinii Umbreluțe...stupoare...era închis. Plec către casă și nu pot
să nu remarc în mai multe locuri de spații comerciale, anunțuri: De
închiriat...tel. nr. sau de Vânzare. A sărăcit lumea și nu mai poate plăti
chiriile, despre vânzări să nu mai pomenesc, se vede după numărul de clienți.
Trec pe lângă fostul sediu al Cooperației, acolo la stradă este un birt mai de
cartier, am remarcat unde stau acum la taclale și un pahar de vin cu sifon
clienții cunoscuți de la Umbreluțe și o serie de indivizi trecuți de o anumită
vârstă, cred că prețurile sun vinovate. Mă întorc acasă să beau cei 100 ml
Jidvei din sticla cumpărată de la supermarket, promoție eticheta roșie sau galbenă,
oricum mai ieftină, decât la local unde la un preț piperat dictat de
conjunctură primești 80ml, pentru un „ coniac mare”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu