A vorbi frumos...

 

Gânduri scurte 14

A vorbi frumos...

Suntem în perioadă de criză, sanitară, economică, electorală, individuală, relațională și de comunicare, mă gândeam ce ne împiedică să vorbim frumos. Mai umblu pe internet, dar și mai relaționez comunicativ cu alte persoane, ceea ce mă pune pe gânduri este limbajul folosit ca să exprime trăirile fiecăruia sau chiar personalitatea, indiferent de vârsta sa. Abundă adjective, invective sau alte formulări de prost gust, jignitoare uneori, ca să se exprime ce? Ce s-ar putea obține dacă orice postac sau interlocutor ar folosi o limbă adecvată sau chiar ar vorbi frumos, credeți că nu ar reuși să-și atingă același scop. Fiți blânzi cu limba voastră vorbită și toleranți cu ceilalți, iar dacă reușiți să convingeți, atunci sigur ați mai făcut un pas spre a fi uman...

Și acum despre limbă, conform DEX internet...pentru cei care nu cunosc amănunte, care ar putea ajuta să se reacționeze altfel...

LIMBA, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se afla in gura, servind la perceperea gustului, la mestecarea si la înghițirea alimentelor, la om fiind si organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-si înghiți limba = a) a manca cu pofta; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț sa obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-si pierde respirația, a gâfăi ; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limba de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limba lunga sau a fi lung de limba (sau limba lunga) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limba = a fi limbut, a nu păstra o taina. A fi slobod la limba (sau limba sloboda) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune si ce nu trebuie. A-si scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limba = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limba (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-si pune frâu la limba sau a-si tine (sau baga) limba (in gura) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limba ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios in tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limba = a descoase pe cineva, a căuta sa afle tainele cuiva. A fi cu doua limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și musca limba = a regreta ca a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limba = a nu-si putea aminti pe loc de ceva cunoscut. 

II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprima gândurile, sentimentele si dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituita, caracterizat prin structura gramaticala, fonetica si lexicala proprie. ◊ Limba comuna = a) stadiu in evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, in special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace si procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei si sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. si reg.) Vorba, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limba de moarte = ca ultima dorință (exprimata pe patul morții). A lega pe cineva cu limba de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultima dorință, exprimata înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv. si arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limba; popor, neam, națiune. 

III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bara mobila de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l sa sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucata de piele, de pânza etc. lunga si îngusta, care acoperă deschizătura încălțămintei in locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacăra de forma alungita. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lunga si îngusta de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gura lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = planta erbacee acoperita cu peri aspri si țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) feriga mica cu rizom scurt si târâtor, de obicei cu o singura frunza penata compusa (Botrychium lunaria); b) planta erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care creste in regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = planta erbacee acoperita cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii – a) planta erbacee cu frunze dințate si spinoase, cu flori purpurii, care creste prin locuri umede si mlăștinoase (Cirsium canum); b) mica planta erbacee cu frunzele dispuse in rozeta si cu flori roz grupate in spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = planta erbacee cu frunzele verzi-albastrui si cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasa si flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = feriga mica cu rizomul lung, cu o singura frunza, de forma ovala, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri si păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrabiei = planta erbacee cu tulpina dreapta, cu frunze lanceolate si cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limba-de-mare = peste marin cu corpul oval si asimetric, cu ambii ochi situați pe o singura parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.