Gabriel Liiceanu februarie 19, 2014
Stimate
domnule Daniel Dăianu,
Vă scriu
dumneavoastră pentru că sunteți singurul dintre membrii Consiliului ASF pe care
îl cunosc și singurul care, mi-am zis, mi-ar putea răspunde competent și onest
la întrebările care mi-au venit în minte după ce am citit textul apărut în HotNews
despre veniturile salariaților ASF, apoi răspunsul și precizările
dumneavoastră. Scriindu-vă, încerc să-mi stăpânesc șocul de primă instanță pe
care i-l dă oricui întâlnirea cu cifrele acelea salariale aproape magice,
desprinse parcă dintr-un basm arab al zilelor noastre (14 mii de euro pe lună!
72,000 de euro sau 68,000 de euro pe noiembrie și decembrie 2013, rezultați din
„suplimentarea cu prime de vacanță și prime de sfârșit de an”!). Și culmea!
într-un interviu pe care l-ați dat în 2013 cu ocazia înființării ASF, afirmați
că „veniturile unor executivi din fostele entități erau de-a dreptul obscene”.
Dar, Dumnezeule, acestea, m-am întrebat, cum sunt?
Mi-am zis
însă că, înainte de a formula orice judecată, corect ar fi să mă documentez.
Și, iată, timp de vreo două zile, am bătut în lung și-n lat internetul, am
citit statutele și rapoartele publice ale ASF-ului, m-am uitat la informațiile
privitoare la salariile din România puse la dispoziție de Institutul Național
de Statistică, apoi am comparat activitatea instituției dumneavoastră de
supraveghere și control cu activitatea instituțiilor similare din Marea
Britanie, Germania, Franța.
De ce tot
acest efort, o să mă întrebați? Ce mi-a venit? Pur și simplu am avut senzația
că, prin povestea asta cu „salariile ASF”, sunt confruntat cu o adevărată
situație-limită a vieții pe care, ca români, o trăim în clipa de față împreună.
Nu e oare un „prea mult” la mijloc și un „așa nu se poate”? Nu s-a ajuns oare
prea departe, într-un punct, cum să spun?, al disprețului suprem? Nu
sunt neapărat convins că scrisoarea mea către dumneavoastră va duce la ceva,
dar am simțit că a tăcea și a nu încerca să înțelegi te face în cele din urmă
părtaș la ceva cumplit. Așadar, dinăuntrul acestei intense stări de tulburare
m-am hotărât să vă pun câteva întrebări și să fac, în cele din urmă, unele
considerații metafizice legate de natura umană, de lăcomie și de țara noastră.
Întrucât
scrisoarea mea este deschisă, voi începe prin a recapitula, pentru edificarea
celor ce ne citesc, câteva dintre datele privitoare la rostul și funcționarea
instituției al cărei vicepreședinte sunteți. Autoritatea de Supraveghere
Financiară (ASF) s-a născut în urma unei ordonanțe de guvern din aprilie 2013,
prin comasarea a trei comisii de supraveghere a pieței financiare din România
și anume: Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Comisia Națională a
Valorilor Mobiliare (CNVM) și Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private
(CSSPP). Ele au funcționat separat de prin 2005, dacă nu mă înșel, iar de
aproape un an, iată, au fost puse sub o siglă unificatoare, pentru a forma „un
cadru integrat de funcționare și supraveghere a piețelor,” după cum precizează
site-ul ASF. Este ca și cum am pune poliția, jandarmeria și pompierii sub
aceeași umbrelă, lucru, de ce nu?, perfect acceptabil.
Acum, care
este rostul acestei „poliții financiare”, de care dispun toate țările
civilizate din lume? Unul cât se poate de nobil: ea e menită să ne apere de
abuzurile și malpraxisul participanților la piețele financiare românești
înșirați mai sus, adică: firmele de asigurări, fondurile private de pensii,
fondurile de investiții etc.
Pentru că
toți trebuie, într-o formă sau alta, să ne asigurăm, mă voi referi în
continuare cu precădere, pentru exemplificări, la CSA. Cum funcționează acest
organism? De unde, de pildă, își obține CSA veniturile? Dintr-o „taxă de
funcționare” aplicată firmelor de asigurări și brokerilor „în cuantum de 0,3%
din primele brute încasate de asiguratori”. Deci, dacă Allianz Țiriac îmi vinde
mie, Gabriel Liiceanu, o poliță de asigurare de 10,000 lei, atunci CSA primește
30 de lei de la firma Allianz. Sumă pe care, în fapt, tot eu, cel asigurat, o
plătesc. Și-atunci – iată o primă întrebare – cât de corect este să spunem,
după cum rezultă din răspunsul oficial al ASF, că salariile dumneavoastră vin
din „venituri proprii”, când de fapt ele nu sunt bani „câștigați”, ci „extrași”
prin puterea legii de la participanții la piața de capital și, în fond, de la
consumatori?
Acum să
vedem câte firme există în România în piața de asigurări și câte dintre ele au
fost „controlate și supravegheate” de CSA în 2012? Altfel spus, cât de mare
este obiectul activității dumneavoastră și cât aveți de trudit în marginea lui?
Din cele aproximativ 650 de firme și brokeri din piața de asigurări, în anul
2012, raportul public de activitate al CSA arată că „CSA a finalizat zece
acțiuni de control la societățile de asigurare și/sau reasigurare, dintre care
două au reprezentat acțiuni de control periodic și opt, acțiuni de control
inopinat. In cursul anului 2012, au fost finalizate 54 acțiuni de control la
brokerii de asigurare, din care 17 acțiuni de control periodic și 37 acțiuni de
control inopinat”. Așadar, conform datelor CSA, controalele efectuate au
vizat doar 10% din cei 650 de participanți la piața de asigurări.
Mai departe.
Să trecem acum la veniturile celor din ASF, la salarii, la prime de vacanță și
de sfârșit de an, așadar la remunerațiile care reflectă competențele și volumul
de muncă depus de agajații celor trei entități. M-am uitat la cele trei
rapoarte anuale ale acestora pe anul 2012, cele mai recente. Sunt foarte
detaliate, cu câte 160-220 pagini fiecare. Din păcate, CSA (cea mai mare dintre
entități după venituri) dă cele mai puține date despre situația financiară
proprie. În schimb, putem afla că veniturile ASF (suma celor trei entități) au
fost de 26.5 milioane euro în 2012 (rezultate din acele taxe de
funcționare), iar cheltuielile au fost de 31.2 milioane euro. De
remarcat că fiecare entitate a avut un deficit de buget care,
agregat, este de 4.7 milioane euro. E firesc să-ți pui întrebarea cum
oare vă puteți permite să dați prime și salarii atât de mari, câtă vreme
veniturile nu acoperă aceste cheltuieli? Cum, cu un asemenea deficit?
Nu am găsit
o cifră oficială a numărului de angajați ai ASF. Am găsit doar că CSSPP
(Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private), de la 25 de angajați
în anul 2005, când a fost fondată, a ajuns la 91 de angajați în 2012, cu 14.55
milioane RON venituri. Chiar dacă nu știm câți angajați au CSA și CNMV (pentru
a afla asta, se pare că trebuie o solicitare scrisă), putem face un calcul
deductiv cu privire la acest număr în cele trei entități, dacă presupunem în
mod neutru că ponderea venituri/angajați la toate entitățile se menține. Din
acest simplu calcul rezultă cifra de 728 de angajați pe toată structura
ASF (1). Dar care este salariul mediu ce rezultă de aici? Dat fiind că
la cele trei entități ponderea salariilor în venituri este de 92% și cunoscând
cheltuiala fiecărei entități pe salarii(2), rezultă că 92% din 26.5
milioane euro este 24.4 milioane euro. Iar dacă e vorba de 728 de angajați,
salariul mediu pe care-l obținem este de 2788 de euro pe lună, adică de 12,320
de lei, distribuiți în formă de piramidă, atingând la vârf (membrii
Consiliului) salarii între 12 și 14 mii de euro lunar, plus acele „prime de
vacanță”, care vă permit încheierea glorioasă a anului (noiembrie-decembrie) cu
câte 70,000 de euro.
Cum arată
aceste salarii comparate cu celelalte salarii din economia românească? Dacă ne
uităm la cifrele de la Institutul Național de Statistică pentru anul 2012,
rezultă că salariile lunare ASF sunt de 5.8 ori mai mari decât media națională,
de aproape 7 ori mai mari decât la educație și sănătate și, culmea, de 2.4 ori
mai mari decât în însăși industria financiară, pe care cei de la ASF o invocă
drept etalon de salarizare. Cele 24.4 milioane euro, care reprezintă masa
salarială a ASF pentru 728 de angajați, ar putea susține 5000
angajați din „Sănatate și Asistență Sociala”, la salariul mediu de 1800
lei din acest segment de activitate. Oare se poate spune că șapte sute și ceva
de angajați de la ASF, care monitorizează o piață de capital „primitivă”, sunt
echivalentul a aproape cinci mii de lucrători în domeniul sănătății? Nu vi se
pare înspăimântător? Și nu vi se pare înspăimântător că salariul unui chirurg
de la Spitalul Fundeni (de 600 de euro) este de 20 de ori mai mic decât
salariul dumneavoastră (de 12,000 de euro, fără prime de vacanță și alte
prime)? Această diferență presupune că activitatea dumneavoastră ca membru în
Consiliul ASF este cu mult mai importantă pentru români decât aceea a unui
medic care salvează o viață sau o prelungește cu douăzeci de ani.
Să vedem, în
sfârșit, cum arată piețele financiare din România în raport cu celelalte piețe
europene, ca să putem aprecia cât de mare este volumul dumneavoastră de muncă
și dacă el se reflectă corect în veniturile dumneavoastră.
În
conferința Crearea unei piețe de capital internaționale în România, pe
care ați susținut-o pe 12 februarie a.c. la BNR (vezi site-ul www.asfromania.ro), ați arătat că „piața de capital de la noi este
primitivă” și că „există slăbiciuni de reglementare și supraveghere.” Ați
indicat de asemenea și care este valoarea întregii burse raportată la PIB și
ați arătat că România, cu un procent de 9.2% în anul 2012, se află pe ultimul
loc în Europa de est, chiar mai mic decât în Bulgaria. (3)
Dar cum
arată volumul activității dumneavoastră raportat la cel al instituțiilor
analoage din Anglia, Franța sau Germania? Să începem cu Anglia. În
Anglia, o țară cu un sector financiar de top și cu cea mai bogata istorie
financiară (din Londra au fost finanțate războaie, guverne etc.), omologul ASF,
adică Financial Services Authority (FSA) avea aproximativ 3500 de
angajați în anul 2012. Aceștia monitorizau 29,000 de firme participante
la piața de capital. La dumneavoastră în ASF, cu cei 728 de angajați, numărul
instituțiilor financiare supravegheate și reglementate se ridică la aproximativ
740. Pe baza raportului de activitate 2011/2012, Financial Services
Authority declară că totalul cheltuielilor cu salariile este de 314
milioane lire sterline, adica 377 milioane euro. Împărțind aceasta sumă
la 29,000 firme supravegheate, rezultă un cost anual de monitorizare pe firmă
de aproximativ 13,000 euro. În România, costurile salariale ASF sunt de
24.4 milioane euro, adică doar 6% din cele ale FSA. Însă aceste costuri
salariale împărțite la doar cele 740 de firme supravegheate duc la un cost de 33,000
euro pe monitorizare, adică de 2.5 ori mai scump ca în Anglia. Cu
alte cuvinte, în România un salariat ASF, ca să își facă treaba, este plătit,
raportat la dimensiunile industriei financiare locale, de 2.5 ori mai mult
decât unul de la FSA.
Comparativ
cu Franța, situația din România arată încă mai rușinos. În Franța,
echivalentul ASF este Autorité des Marchés Financières (AMF). În anul
2012, AMF a avut 447 de angajați și cheltuieli totale de 82.9 milioane de euro.
Pe baza raportului anual 2012 al AMF, rezultă că „les rémunérations du
personnel s’élèvent à 31.20 millions d’euros.” Iată deci că, cu cheltuieli
salariale de 24.4 milioane de euro, ASF nu este departe de AMF, însă distanța
între piața de capital din România și cea din Franța este, evident,
astronomică. De reținut că numărul de entități supuse controalelor AMF a fost
de 12,957 în anul 2012, deci în medie un angajat AMF a controlat 27 de entități
participante la piață. Iată o entitate supraveghetoare cu adevărat eficientă!
În Germania,
autoritatea financiară este BaFin (Bundesanstalt für
Finanzdienstleistungsaufsicht). În 2012, avea 2336 de angajați și
cheltuieli salariale de 112.3 milioane euro. Conform raportului anual 2012,
angajații BaFin au studii superioare în avocatură, economie, matematică,
statistică și IT. (Cum oare arată pregătirea acestor oameni, comparată cu cea a
salariaților ASF, angajați după criteriul fiu/fiică, soț/soție,
prieten/prietenă, coleg de partid etc?) Salariul mediu pe angajat BaFin este de
4006 euro. Obiectul activității BaFin constă din 9300 de instituții
financiare. (4) Cum costurile salariale BaFin sunt de 112.3 milioane
euro, rezultă că supravegherea unei instituții participante la piața de capital
este de 12,070 euro, deci cu mult mai mic decât în România (33,000 euro).
Așa arătând
lucrurile după o privire comparativă, rezultă că ne aflăm în situația în care
primarul din Ciorogârla, să zicem, este plătit mai bine decât primarul Londrei,
în care un fotbalist de la FC Vaslui este plătit mai bine decât unul de la Real
Madrid ș.a.m.d. Cum vă explicați, domnule Dăianu, că într-o țară săracă precum
România, cu „o piață de capital primitivă” (folosesc propriile dumneavoastră
cuvinte), ASF folosește peste 700 de angajați cu salarii care depășesc pe cele
ale colegilor lor de la cele mai importante instituții de poliție financiară
din Europa? (5) Cum se face că țara clasată ultima după criteriul
valorii bursei raportată la PIB oferă cele mai scumpe servicii de supraveghere
din Europa și cele mai mari salarii? Și asta cu cei mai incompetenți salariați
(vezi comparația cu BaFin-ul din Germania)? Cum se face că ASF are cel puțin la
fel de mulți angajați precum Autorité des Marchés Financières, cu un
buget de cheltuieli salariale similar, când numărul de entități financiare este
cu mult mai mic în România, nivelul serviciilor financiare vădit inferior, iar
PIB-urile țărilor nu sunt de comparat (România reprezentând cam 15% față de
Franța)? Cum se explică faptul că supravegherea unei entități financiare
participantă la piața de capital în Romania costă de aproape trei ori mai mult
decât în Anglia și Germania? De ce cele trei entități care au format ASF în
2013 au înregistrat un deficit bugetar de aproape 5 milioane de euro? De ce
oare veniturile ASF din taxa de funcționare, și așa prea ridicate față de
imaturitatea piețelor de capital din România, nu au fost suficiente pentru a
acoperi cheltuielile ASF? De ce, când salariile ASF sunt de 2.4 ori mai mari
decât în însăși industria financiară, declarați peste tot că ele sunt aliniate
la această industrie?
Aș putea
glosa la nesfârșit pe caracterul total imoral al comportamentului instituției
care plătește, pentru o activitate plină de „slăbiciuni de reglementare și
supraveghere” (cuvintele dumneavoastră), oameni necalificați anume, cu salarii
care sar din grila de profil de pe întreaga planetă. N-am să vă întreb cum vă
simțiți când dumneavoastră vă apar lunar în cont sume de 20 de ori mai mari
decât ale medicilor care salvează vieți și de 30 de ori mai mari decât salariul
mediu din România. Am să vă găsesc chiar o scuză, spunând că nu faceți, toți
cei de-acolo, decât să vă aliniați naturii umane mușcate de fiara lăcomiei. Nu
sunteți unici pe lume. Fiara lăcomiei, care se ascunde în viscerele ființei
umane torturând-o în cele mai hidoase chipuri, e veche de când lumea. Ea nu
poate fi domesticită cu vorbe frumoase, cu precepte de morală sau religie, cu
aluzii la nerușinare și cu trimiteri la cantitatea de suferință existentă pe
lume. Fiara lăcomiei se trezește în mai toți oamenii care vin în contact cu
locurile unde apar banii. Așadar, nu sunteți singurii pe lume locuiți de fiara
lăcomiei, care, alături de cea a invidiei și a urii, face din om cea mai
cumplită creatură. Dar sunteți, cu cazul României, singurii pentru care
(ordonanțele de guvern v-au dat doar drepturi!) nu s-au creat mecanisme de
supraveghere pentru a ține fiara lăcomiei în lesă. Cine-i controlează și
supraveghează pe cei care au pe mână controlul și supravegherea unei piețe de
15 miliarde de euro? În România, fiara lăcomiei trăiește în libertate și sfâșie
tot ce-i iese în cale. Are colți și ghiare de oțel.
Și
dumneavoastră și șeful dumneavoastră de la ASF, cel cu 72,000 de euro pe
finalul lui 2013, sunteți (sau ați fost) înscriși, dacă nu mă înșel la
liberali. Cunoașteți cumva următorul amănunt din biografia părintelui
liberalilor români, Ion C. Brătianu? Iată-l: „Omul acela nu avea alt scop în
viață decât a-și servi țara. [...] Când, exilat, lucra la Unirea Principatelor
și abolirea protectoratului rusesc, își vindea moșiile și rupea logodna cu o
femeie aleasă din iubire; când hotărî aducerea dinastiei străine, își părăsi
soția în momentul nașterii, cu un copil bolnav, pe moarte, și mai vându o
moșie”.(6)
După o sută cincizeci de ani lucrurile au ajuns în
punctul opus. „A-și servi țara”? Vorbe-n vânt! A lua din ea cât poți! Nu mai
avem nimic să-i dăm. Istoria ultimelor decenii ne-a schimonosit sufletește. Dar
câtă vreme va mai fi de luat? Vă imaginez, împreună cu colegii dumneavoastră de
la ASF, privind la țărișoara noastră. Văd de-asupra capetelor dumneavoastră, în
norișorul acela care în benzile desenate ne arată ce are personajul pe creier,
o enormă vacă care de-abia se mai ține pe picioare. O vacă tot mai slabă, dar
care, cât încă mai suflă, trebuie în continuare mulsă.
____________________________________
1
Asta presupunând că la CSA și CNVM numărul de angajați este în aceeași
proporție cu totalul venituri de la CSSPP.
2 La CSSPP, avem salarii de 13.32
milioane RON față de venituri de 14.55 milioane RON, deci 92%; la CNVM avem
salarii de 43.28 milioane RON la venituri de 46.99 milioane RON, deci salariile
sunt tot 92%. Este deci corect să presupunem că și la CSA este tot de
aproximatativ 92%.
3 Față de Polonia (35.4%), Ungaria
(16.1%), Cehia (18.5%) și Bulgaria (12.7%).
4 Dintre care 592 firme de asigurari,
6,069 fonduri de investitii, și aproape 700 firme de servicii financiare.
5 Ba chiar din Statele Unite. Vezi
Cristina Andrei, ASF, coterie de „famiglie”, în Revista 22, 10
februarie 2014: „Salariul actualului «rege» al ASF de 168,000 euro anual
umilește venitului șefei arbitrului pieței financiare americane Securities
and Exchange Commission, Mary Jo White, care a încasat 165,300 de dolari
(124,000 euro)”.
6 Sabina Cantacuzino, Din viața
familiei Ion C. Brătianu, București, Humanitas, 2013, p. 232
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu