| Câteva aspecte tehnice privind „cazul Oltchim” |
 |
 |
 |
Câteva aspecte tehnice privind „cazul Oltchim” din
perspectiva activităţii de cercetare ştiinţifico-tehnică (aplicativă)
În
articolul de faţă voi aborda numai câteva aspecte tehnice care au
legătură cu starea actuală a ceea ce a fost odată fala industriei
chimice româneşti; şi o fac în cunoştinţă de cauză, din perspectiva unei
activităţi căreia i-am dedicat mulţi ani din viaţă – cercetarea
ştiinţifico-tehnică (aplicativă).
Puţină
lume ştie că produsul cu cea mai însemnată pondere în fabricaţia
OLTCHIM-ului a fost (ce ciudat, şi revoltător în acelaşi timp, mi se
pare să vorbesc la trecut!) policlorura de vinil-suspensie (PVC-S).
Combinatul Chimic (CCh) Râmnicu Vâlcea există din 1967 iar în 1974 lua
fiinţă, în incinta sa, Centrul de Cercetări (CC) Râmnicu Vâlcea,
subordonat Institutului Central de Chimie şi devenit, după decembrie
1989, institut sub numele de SC INCERCHIM SA. Din 1994, acest institut a
fost preluat de către SC OLTCHIM SA Râmnicu-Vâlcea, care l-a
înregistrat juridic sub denumirea de Centrul de Cercetare OLTCHIM.
Scopul înfiinţării CC Râmnicu Vâlcea era perfecţionarea tehnologiilor
din cadrul Combinatului Chimic Râmnicu-Vâlcea, cunoscut pe atunci sub
numele de CIPA, adică Centrala Industrială de produse Anorganice.
Structura organizatorică iniţială cuprindea două sectoare de activitate –
Laboratorul Cercetare PVC şi Laboratorul Piloţi
– care reflectau structura de fabricaţie de atunci a Combinatului
Chimic, şi anume: policlorură de vinil-suspensie (PVC-S), oxo-alcooli şi
produşi organici cloruraţi. La baza acestei producţii era electroliza
clorurii de sodiu (NaCl) în soluţie apoasă, valorificând la un nivel
superior cea mai importantă resursă naturală a judeţului nostru – sarea.
Structura organizatorică menţionată s-a menţinut până după preluarea SC
INCERCHIM SA Râmnicu-Vâlcea de către SC OLTCHIM SA Râmnicu-Vâlcea, când
locul Laboratorului Piloţi a fost luat de Laboratorul Sinteze Organice.
In condiţiile date, de cele mai multe ori vitrege sub aspectul dotării
tehnice şi al salarizării, activitatea CC Râmnicu-Vâlcea şi apoi a SC
INCERCHIM SA Râmnicu-Vâlcea a fost una meritorie. Faptul că până mai
ieri PVC-S era produsul cu ponderea cea mai importantă în fabricaţia SC
OLTCHIM SA se datorează în cea mai mare parte susţinerii acestui sector
prin activităţi de cercetare desfăşurate de specialişti şi personal
auxiliar din cadrul laboratorului de specialitate. Este de menţionat
faptul că acest laborator nu a beneficiat niciodată de un pilot
experimental intermediar, absolut necesar în condiţii normale, între
laborator şi instalaţia industrială, cercetătorii asumându-şi riscuri
enorme prin transpunerea experimentărilor de laborator direct la scară
industrială şi, pe deasupra, şi cu condiţia de a nu stânjeni activitatea
de producţie curentă. Obiectivele principale ale activităţii de
cercetare din cadrul fostului CC Râmnicu-Vâlcea erau următoarele:
îmbunătăţirea calităţii producţiei industriale; diversificarea
sortimentelor şi obţinerea unor tipuri de produse cu utilizări tot mai
specifice; reducerea consumurilor energetice şi de materii prime;
reducerea sau eliminarea importurilor de aditivi şi auxiliari prin
asimilarea lor în producţia proprie; mărirea productivităţii
instalaţiilor de producţie; reducerea poluării şi protejarea sănătăţii
personalului muncitor la obţinerea şi utilizarea produselor chimice
aflate în profilul de fabricaţie al CCh Râmnicu-Vâlcea.
Astfel, în cazul tehnologiei PVC-S au fost obţinute numeroase îmbunătăţiri între care cele mai importante sunt:
- protecţia anticrustă a autoclavelor de
polimerizare a clorurii de vinil (CV) în suspensie cu consecinţa
îmbunătăţirii calităţii PVC-S şi a protejării sănătăţii personalului
muncitor (nu mai era necesară curăţirea autoclavelor după fiecare şarjă,
ci după minimum 25 de şarje, în condiţiile în care clorura de vinil,
principala materie primă, s-a dovedit a fi cancerigenă);
- reducerea consumurilor energetice prin adoptarea tehnologiei de şarjare caldă (introducerea apei demineralizate preîncălzită în autoclavele de polimerizare);
-
reducerea timpului de polimerizare cu 50-70% şi mărirea productivităţii
instalaţiei de fabricare a PVC-S cu 25-40% prin înlocuirea parţială sau
totală a iniţiatorului lent peroxid de lauroil (PL) cu unul rapid care se forma in situ şi,
ulterior, cu di-2-etilhexil-peroxidicarbonat (DEHPC) produs după o
tehnologie proprie în cadrul CC Râmnicu Vâlcea (cu iniţiatorul in situ monomerul recuperat nu polimerizează);
- elaborarea şi
aplicarea tehnologiei de demonomerizare a PVC - S (reducerea sub 10 ppm
a conţinutului de monomer rezidual, produs cancerigen);
- introducerea iniţiatorului rapid, DEHPC, în autoclavă la temperatura de polimerizare prin injecţie sub presiune de azot ;
- elaborarea unor recepturi (reţete) de polimerizare
perfecţionate utilizând diverse combinaţii de agenţi de suspensie şi
iniţiatori cu activităţi diferite (lent-rapid) care au asigurat pe de o
parte îmbunătăţirea continuă a calităţii PVC-S cu consecinţa menţinerii
competitivităţii sale la export, iar pe de altă parte, a permis
diversificarea sortimentelor de
PVC-S în conformitate cu cerinţele de prelucrare şi de utilizare a
prelucratelor finale (PVC-S de uz electrotehnic - 2 sortimente, PVC-S cu
densitate mărită, PVC-S de uz alimentar - 2 sortimente - pentru folii
şi pentru butelii, PVC-S pentru tălpi de încălţăminte, PVC-S de uz
nuclear, PVC-S de uz medical şi biomedical, PVC-S cu greutate moleculară
joasă, PVC-S cu greutate moleculară mare, PVC-S pentru panouri
transparente etc.).
De
asemenea, în colaborare cu ICECHIM Bucureşti au fost elaborate
tehnologile de fabricaţie ale unor copolimeri ai CV cu acetat de vinil
(pentru discuri fonografice, pentru lacuri şi vopsele etc.).
Au
fost elaborate tehnologii proprii, aplicate pe plan intern la obţinerea
unor produse valoroase ca microproducţie: pentaclorfenol (PECEFOL),
pentoclorfenolat de sodiu (PECEFONA), dialilmaleat (DAM), diverse tipuri
de bioxid de siliciu (SiO2) etc. S-au
realizat lucrări de cercetare şi în alte domenii: polimeri sulfidici
lichizi (PSL, tiocoli), produse clorosodice, polieter-polioli pentru
poliuretani (PUR), pesticide, apă oxigenată (H2O2).
Un bilanţ general al lucrărilor ştiinţifice şi tehnico-econommice
realizate în cadrul CC Râmnicu-Vâlcea, al SC INCERCHIM SA Râmnicu-Vâlcea
şi al CC OLTCHIM Râmnicu-Vâlcea din anul înfiinţării, 1974, şi până în
anul 2007 inclusiv indică:
- peste 500 de referate de lucrări, rapoarte de experimentare, procese tehnologice şi studii de literatură;
- 310 comunicări şi conferinţe susţinute la diverse manifestări ştiinţifice din ţară (264) şi din străinătate (46);
- 62 de lucrări publicate în reviste de specialitate;
- 132 de brevete de invenţie obţinute;
- 6 teze de doctorat.
Întrucât documentarea este primul pas în abordarea oricărei teme de cercetare s-a pus accent pe realizarea ei sistematică. Fondul
documentar acumulat numai în domeniul PVC a depăşit în 1999, anul
pensionării mele, 7500 de brevete şi 10000 de articole, cărţi monografii
şi enciclopedii.
Încă
din anul înfiinţării, CC Râmnicu-Vâlcea a început să organizeze anual o
sesiune de comunicări ştiinţifice care an de an a evoluat atât sub
aspect cantitativ cât şi sub aspect calitativ. Dacă la debut au
participat 60 de specialişti – cercetători şi cadre universitare din
domeniul chimiei – şi au fost prezentate 20 de lucrări, în anul 2006
s-au înregistrat 500 de participanţi cu 454 de lucrări iar în 1989 să se
atingă recordul absolut: peste 600 de participanţi cu 470 de lucrări!
Sesiunea din anul 1991 a fost prima cu participare internaţională
(Franţa, Germania şi Israel) atunci înregistrându-se şi o situaţie
oarecum curioasă: 168 de participanţi cu 166 de lucrări. In
anul 1997 manifestarea a primit girul ştiinţific al Academiei Române şi
al Societăţii de Chimie din România, care au devenit şi
co-organizatori. In anul 2000 denumirea manifestării s-a schimbat în
aceea de Conferinţă Naţională de Chimie, ca o recunoaştere a eforturilor
organizatorice pentru buna desfăşurare a ei şi a exigenţelor de
participare impuse. Tot atunci s-a luat hotărârea ca această manifestare
să se desfăşoare din doi în doi ani şi nu anual ca până atunci, măsură
impusă de problemele organizatorice ridicate de tot mai numeroasa
participare internaţională. Aşa se face că în octombrie 2008 a avut loc
în locaţia devenită tradiţională – complexul hotelier Cozia-Căciulata-Oltul din
staţiunea Călimăneşti-Căciulata – cea de-a XXX-a Conferinţă Naţională
de Chimie, ultima la care a participat şi subsemnatul. Ca o curiozitate,
în anul 1990 a fost singura manifestare ştiinţifică din economia
României, şocul revoluţiei
din decembrie 1989 neputând s-o anuleze, aşa cum s-a întâmplat cu toate
manifestările de acest gen din ţară, ci doar să influenţeze
participarea în sensul diminuării sale dramatice: mai puţin de 100 de
participanţi şi 30 de lucrări înscrise în timp ce cu numai un an înainte
(octombrie 1989) se înregistrase recordul absolut menţionat mai sus.
Ei bine, unde sunt acum toate acestea? Au
dispărut în neant iar asta s-a întâmplat nu sub conducerea lui Ştefan
Curcăneanu, Petru Glück, Constantin Uglea, Paul Oşanu, Emil Georgescu,
Florentina Georgescu, Ioan Mina Sava, Alexandru Szackacs ori Marian
Pătraşcu, ci a lui Constantin Roibu!
O
ultimă chestiune. Ca să faci PVC îţi trebuie, între altele, clorură de
vinil; ca să faci clorură de vinil îţi trebuie etilenă iar până mai ieri
aceasta venea pe conductă de la ARPECHM Piteşti, ca şi propilena – o
altă materie primă esenţială pentru alte produse din fabricaţia OLTCHIM.
Probleme cu apropvizionarea cu etilenă şi propilenă au existat şi
înainte de 1989. De aceea, prin 1987, noi, cei de la CC Râmnicu Vâlcea,
am propus ca secţia „Piroliză
II” şi instalaţia de rafinare care o aproviziona, ambele de la fostul
Combinat Petrochimic Piteşti să fie trecute în administrarea CCh Râmnicu
Vâlcea, atunci nu era nevoie decât de acordul partidului unic. Nu am
fost ascultaţi! Pe atunci instalaţiile acestea funcţionau perfect, acum
le-a luat Roibu ca fiare vechi care au înghiţit o groază de bani. Ştiaţi
că nu s-a dat niciun ban pe ele? Cei de la ARPECHIM le-au dat degeaba,
numai să scape de ele, pe ei nu-i interesează decât combustibilii,
singura condiţie pe care au pus-o fiind aceea de a li se plăti
restanţele la etilena şi propilena livrate anterior. Şi s-au plătit! De
către cine? De către statul român, adică de către noi toţi, căci Roibu
nu mai avea de unde, acumulase datorii de sute de milioane de euro!
În
toamna anului 1991 am revenit la INCERCHIM după o perioadă de doi ani
în care am lucrat la SC HERVIL SA (1990-1991), transferul acolo fiind
necesar fiindcă aveam mari probleme cu ficatul din cauza clorurii de
vinil (şi nu că aş fi plecat de la CC din cauza revoluţiei, cum s-a
vehiculat; de altfel „aranjamentul” fusese făcut din vara lui 1989 prin
intermediul… partidului, anume al secretarului cu probleme economice,
Dimitriu, căruia îi sunt şi astăzi recunoscător). În 1992, când
Laboratorul Cercetare PVC de
la INCERCHIM, al cărui şef eram, a fost transferat în cadrul
Serviciului Tehnic al OLTCHIM, am elaborat o lucrare tehnico-economică
(deşi nu era treaba mea să o fac!) în care propuneam între altele, ca
măcar o parte din PVC-S să fie prelucrată în cadrul unităţii noastre,
propunere căreia i s-a dat curs, deşi nu la nivelul la care „visam” eu –
a se vedea producţia de granule, profile pentru ferestre şi panouri
transparente, de cea de ţeavă care urma să se facă cu firma grecească
(!?) PETZETAKIS alegându-se praful după ce au fost aruncate pe fereastră
miliarde (ca de altfel pentru multe investiţii lăsate baltă după ce se
cheltuiseră o grămadă de bani cu ele, cum a fost spre exemplu cea care
ar fi trebuit să producă seringi şi care nu numai că a murit ea, dar l-a
omorât şi pe responsabilul ei, fostul director general, Grigore Vârtej,
căruia C. Roibu şi E. Plăviţu n-au ştiut decăt să-i pună fel de fel de
piedici, până ce omului i-a cedat inima chiar în biroul său, Dumnezeu
să-l odihnească, arareori am întâlnit o persoană mai de omenie decât
domnia sa). Precizez că încă de prin 1985, CC Râmnicu Vâlcea producea ca
microproducţie toate tipurile de granule plastifiate pe un granulator
ales de noi dintre alte 7 propuse pentru casare la Întreprinderea de
Prelucrare a Maselor Plastice Bucureşti (îmi amintesc şi astăzi vorbele
directorului Vâgă, atunci când i-am spus ce vrem să facem: „O să faceţi
voi la Vâlcea granule din PVC când mi-oi vedea eu ceafa!”, dar uite că
le-am făcut şi nici Vâgă nu şi-a „văzut ceafa”!). Tot în acea lucrare
repuneam pe tapet problema aprovizionării ritmice cu etilenă şi
propilenă, avansând pentru rezolvarea ei şi două soluţii – cea propusă
în 1987 sau una şi mai bună – construirea la OLTCHIM a unei rafinării
proprii, care să aibă integrată o uzină petrochimică, ţiţeiul era la doi
paşi, la Băbeni. Deşi o asemenea investiţie costa destul de mult,
atunci existau bani dar Roibu a preferat să cumpere „conservele,
găinile, porcii şi FNC-ul”! Cum s-a făcut privatizarea ARPECHIM? Lăsând
de izbelişte partea de petrochimie, noii proprietari fiind interesaţi
doar de producţia de combustibili. Conducerea OLTCHIM ce a păzit? Marele
manager Roibu putea să intervină în această privatizare (făcută aiurea
şi, îndrăznesc să spun nu atât din prostie, cât din interes, mă refer la
„parandărăt”, desigur!) şi să ceară cel puţin introducerea în
contractul de privatizare a unei clauze care să oblige noul patron ca
partea de petrochimie să nu fie desfiinţată, ci să producă în
continuare.
Revenind
la PVC – acesta a fost primul produs dispărut din fabricaţia
OLTCHIM-ului. De ce? Simplu: era produsul care avea deja o piaţă largă
de desfacere în exterior pentru bunul motiv că era competitiv din punct
de vedre al calităţii oferite (după 1986, peste 80% din producţie mergea
la export, fabricile de prelucrare din ţară aveau delegaţi permanenţi
la OLTCHIM care „vânau” orice cantitate de PVC disponibilă la intern!),
fapt care se datora nu lui Roibu, ci nouă, celor de la „cercetări”, care
acum avem nişte pensii de mizerie şi ştim de ce vom muri (v-am precizat
– clorura de vinil este cancerigenă, eu trebuia demult să fiu sub
pământ alături de mulţi alţii - colegi, prieteni, maiştrii chimişti,
operatori şi laborante). Normal, interesul PCC-ului este ca acest produs
să fie obţinut în capacităţile lor de fabricaţie din Polonia şi
Germania şi să acapareze pieţele de desfacere ale PVC-ului de la
OLTCHIM! Ohooo, câte ar mai fi de spus despre drumul spre prăpastie al
OLTCHIM-ului, drum pe care l-a… „condus” Roibu şi nu altcineva…
Marian Pătraşcu
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu