Planificare?

 https://www.justitiarul.ro/dovezi-covid-19-a-fost-planificat-ca-sa-instaureze-noua-ordine-mondiala/

Scrise de Marian Părașcu

https://confluente.org/articole/marian_p%C4%83tra%C8%99cu 

Întrebare de la un nepot

 Am primit de la un nepot, un text cu o întrebare, dacă știu ce se întâmplă?

La Pitești, OMV Petrom urmează să demoleze ceea ce-a fost Arpechim. La inaugurare era cel mai modern combinat petrochimic nu doar al României, ci al lumii. Cu toate că, în conformitate cu contractul de privatizare, OMV trebuia să păstreze două rafinării în România, acest lucru nu s-a întâmplat.

Demolarea Arpechim este un caz școală pentru modul în care s-au produs daune ireparabile României. Construcția acestui combinat a fost una gândită integrat pe vremea comunismului. Nu greșim atunci când spunem că această unitate era o perlă a industriei petrochimice autohtone. Partea de rafinărie producea combustibilii pe care-i cunoașteți, în timp ce partea de petrochimie producea o grămadă de compuși pentru industrie. Prin anii 90 era o bătălie pe granulele produse acolo, materia primă din care se fabrica folia agricolă. E vorba de acei polimeri care apăreau în teza de doctorat a Elenei Ceaușescu. De asemenea tot Arpechimul producea aproximativ 80% din bitumul necesar asfaltării șoselelor țării. Ghiciți de unde se cumpără bitumul acum!

Însă, dincolo de produsele comercializate direct, Arpechim producea materia primă pentru Oltchim, celălalt colos al industriei autohtone, combinat care s-a dovedit a fi, până în deceniul unu al secolului XXI, coloana vertebrală a Județului Vâlcea. ?

Închiderea Arpechim a fost o operațiune acceptată cu suspect de mult prea multă ușurință în anul 2011 de către Guvernul boc, marioneta de rahat a regimului băsescu. Cu Arpechim pusă pe butuci, Oltchim a rămas fără etilenă și propilenă, materiile prime utilizate pentru producția de PVC și polioli, adică produse responsabile cu peste 60% din cifra de afaceri a combinatului vâlcean. Așa a fost condus spre faliment Oltchim-ul și, printr-o operațiune specifică, au fost anulate aproape zece procente din PIB-ul României.

Județul Vâlcea este acum unul total dezechilibrat din punctul de vedere al economiei, în ultima decadă producându-se, de altfel, cea mai mare migrație de populație din România: forța de muncă activă a județului a migrat treptat spre Sibiu, locul în care „frații europeni” au decis că trebuie să se oprească investițiile Occidentale.

Nici județul Argeș nu stă grozav decât pe hârtie. Dacă studiind participarea la PIB și la exporturile României am putea trage concluzia că acolo avem de-a face cu o economie solidă, în realitate putem constata că județul e monoindustrial, dependent într-o proporție colosală de Dacia și, în cazul unui accident, riscă să se transforme într-un deșert. Chiar dacă Dacia a fost o privatizare de succes - probabil singura din România - situația actuală a industriei auto în general și a companiei Renault în special ar trebui să ne dea de gândit. O prăbușire a Dacia ar genera un dezastru economic în Argeș și o nouă migrație de populație, de data aceasta dinspre Pitești spre București, cu consecințe nefaste la ambele capete ale segmentului inițial al A1. Dar vom lăsa deoparte această analiză pentru a reveni la industria petrochimică.

La ora actuală România, altă dată exportator net nu doar de produse, dar și de tehnologii petrochimice, este ștearsă de pe harta mondială a producătorilor, fiind dependentă de aprovizionarea din import. Aproape 10% din PIB a fost aruncat la gunoi, iar pagubele produse sunt incalculabile. În timp ce OMV șterge de pe fața pământului Arpechim, valorificând fierul vechi și metalele rare existente acolo(inoxul l-au cărat de mult timp), întrebarea care rămâne este una singură și logică: oare când și cu ce eforturi ar mai putea România să mai aibă o industrie petrochimică precum cea pe care a avut-o?

La ora actuală nici nu vă puteți imagina ce distrugeri ireversibile au fost produse economiei autohtone. România e importator net de combustibili finiți. Despre produsele petrochimice nu mai are sens să discutăm. Exportăm petrolul pe care încă-l mai avem pentru a importa benzină și motorină. Știți care e ironia amară? OMV a justificat închiderea Arpechimului deoarece „nu are deschidere la mare și lucrează cu țiței din import”. Mi se pare foarte corect. Rafinăria OMV de la Viena o avea deschidere la ocean? Iar de lucrat cu ce lucrează? Cu țiței din producția internă a Austriei care n-are habar cum arată petrolul? Urmărind „drumul petrolului românesc” te-apucă disperarea. Mai țineți minte cum a fost posibil ca o „peștele mic” OMV să înghită balena Petron fără să plătească, în realitate, niciun ban? Poate îl întrebați pe băsescu, tartorele care a fost la originea privatizării Petrom(vezi PSAL 1 și PSAL 2) și s-a aflat la butoane inclusiv la momentul loviturii de grație reprezentate de închiderea Arpechim. De întrebat, el și gașca sa, ar trebui întrebați în fața plutonului de execuție.

În final nu vă voi mai spune decât atât: cu mici excepții, absolut toate obiectivele economice ridicate de Ceaușescu cu banii împrumutați de la FMI au fost lichidate. În anii de după Revoluție s-a pus în practică un plan odios de pedepsire a României pentru că a îndrăznit să-și clameze independența pentru prima dată în istorie. Ce s-a ales după acel discurs fulminant al lui Ceaușescu din 12 aprilie 1989? Opt luni mai târziu Ceaușescu era omorât ca un câine, iar acum, după treizeci de ani, toate obiectivele sale economice - care lucrau integrat - au fost dezafectate. România a fost aruncată de către o mână de trădători pe o spirală a datoriilor. Rețineți: planul încă nu e terminat. Ceea ce se dorește este inclusiv spargerea țării. Moldova și Republica Moldova se doresc a fi integrate într-o construcție geopolitică nouă care va rupe și-o mare parte din Ucraina, așa-zisul Ardeal de Nord e ca și dat Ungariei, iar mințile înfierbântate au mai gândit două republici aflate sub protectorat german: Transilvania și Banat(care-ar urma să tragă și-o halcă din Banatul sârbesc). Să vă mai spun și că Plăvanul se pregătește să aibă un al treilea mandat ca președinte al Republicii Transilvania?

Iată cum nu învățăm noi nimic din istorie și ne lăsăm duși de vânturile otrăvite ale exteriorului. Am avut atâtea momente mărețe cărora le-am dat cu piciorul. I-am ponegrit pe cei care-au vrut să ne înalțe și i-am ridicat în slăvi pe toți trădătorii. Oare când ne vom trezi? Sau, mai bine spus, ne vom trezi și noi vreodată?

Întrebarea era: Cât adevăr e și câtă exagerare ?

Am răspuns: Cristi...mulțumesc de întrebare. Nu știu foarte multe, pentru că vârsta și lehamitea de ce se întâmplă, m-a lăsat mai puțin documentat. Oricum acum nu OMW-ul decide ce se întâmplă cu Arpechimul, ci statul Român ca acționar majoritar. Restul...e tăcere și nesiguranță, sau neștiință pentru noi cei din public.

despre HTA

 Când, pentru prima oară, a început să se măsoare tensiunea arterială... s-a observat că aceasta fluctuează, permanent, în funcție de efortul fizic depus și că este condiționată de stările sufletești și de vârstă. S-a impus necesitatea standardizării obținerii de informații prin această metodă, pentru a interpreta tensiunea arterială pe o scară de valori care să poată fi asociată cu starea de sănătate a omului. Astfel, s-au luat în calcul persoane de vârste crescătoare, odihnite fizic și, relativ, liniștite emoțional. S-a remarcat că la fiecare creştere a vârstei cu 10 ani valorile de tensiune cresc, în medie, cu 10 mm/hg (coloana de sticlă plină cu mercur a aparatului de măsurat, este gradată în milimetri). Astfel, la vârsta de 20 de ani Tensiunea Arterială era, de obicei, 120/60 mm/hg. La 30 de ani TA era 130/70 mm/hg. La 40 de ani TA = 140/80 mm/hg. La 50 de ani TA = 150/90 mm/hg. La 60 de ani TA = 160/100 mm/hg. La 70 de ani TA = 170/110 mm/hg. Iar, la 80 de ani... TA = 180/120 mm/hg. Da, odată cu înaintarea în vârstă -ce duce la îmbătrânirea țesuturilor și la pierderea elasticității acestora- s-a remarcat că Tensiunea Arterială crește și că acest fapt nu influențează negativ sănătatea generală a organismului. Motiv pentru care, o bună perioadă de timp după începerea măsurării Tensiunii Arteriale, niciunui medic nu i-a trecut prin cap să considere că această creștere firească a Tensiunii Arteriale este un factor cauzator de boli și să încerce să prescrie vreun remediu contra ei. Doar din a doua jumătate a secolului XX, când deja Medicina Occidentală devenise, pe față, doar o afacere... a fost luată în considerare ideea că creșterea, odată cu vârsta, a Tensiunii Arteriale poate fi considerată cauza unora dintre afecțiuni. Și, cum deja în SUA și în Europa Occidentală oamenii deveniseră dependenți de medicina de Stat, considerându-i pe medici drept elita științei și acordându-le o încredere oarbă soră cu prostia, s-a început o susținută muncă de manipulare prin frică a opiniei publice, legată de presupusele riscuri ale Hipertensiunii Arteriale și ale Colesterolului. Și, cum comuniștii nu erau altceva decât niște plagiatori ai capitaliștilor... și în blocul comunist s-a luat în considerare Hipertensiunea Arterială și Colesterolul ca presupuși factori nocivi pentru sănătate. Iar manipularea... a dat roade. Oamenii au renunțat, imediat, la înțelepciunea medicală populară -verificată de-a lungul mileniilor- în favoarea zeilor medicinei moderne: medicii în halate albe și cu stetoscop la gât... care, în spitalele lor și cu aparatura lor medicală high-tech, păreau niște extratereștrii salvatori, veniți de pe alte planete. ”Ce dracu”, căci... doar trăiam în Epoca Științei și Tehnicii... adică, în cea mai luminată eră a Omenirii... nu? (americanii tocmai ce „pășiseră pe Lună”... ) Da, ”oamenii de știință” chiar păreau a fi niște semizei... Așa că... ”la dracu” cu înțelepciunea milenară... Aia este primitivă...

Și... a trecut timpul... am ajuns în secolul XXI... iar oamenii au rămas la fel de încremeniți în idolatria lor față de purtătorii de halate albe. În esență, în ziua de astăzi, medicii îi manipulează pe oameni să creadă că, indiferent de vârstă, orice Tensiune Arterială care trece de 120/70 mm/hg este patologică şi este cauza multor probleme de sănătate. Pentru a aduce Tensiunea Arterială, a fiecărui individ, la valoarea stabilită de ei ca fiind sigură -120/70mm/hg- medicii farma-chimici apelează la patru grupe de medicamente chimice, obținute prin sinteză în combinatele chimic-farmaceutice. Astfel, se folosesc 1) medicamente care inhibă capacitatea mușchiului cardiac de a se contracta; 2) medicamente care produc dilatația vaselor de sânge, scăzând astfel presiunea; 3) medicamente care intervin în mecanismele de coagulare ale sângelui, făcându-l să fie, permanent, fluid; 4) diuretice, care forțează eliminarea lichidelor din patul vascular. Deși, la prima vedere, aceste intervenții chimice asupra organismului par logice... în realitate ele sunt expresia unei viziuni mecaniciste asupra corpului uman, producând perturbări dramatice în mecanismele reflexe de funcționare ale organismului. Da, corpul nostru NU este o mașinărie de fier... ci, un bio-mecanism de o complexitate uluitoare, comandat de suflet prin intermediul creierului. Omul a fost creat să reacționeze prin mecanisme de adaptare la situațiile perturbatoare din mediul sufletesc (emoțional-sentimentale) și din mediul extern... să reacționeze în mod automat și în cel mai optim posibil. Motiv pentru care, orice intervenție umană trebuie să sprijine mecanismele de adaptare ale organismului... NU să le combată. Aceasta este adevărata medicină: cea care pricepe că vindecarea se află inscripționată în programele noastre de funcționare și care ajută aceste programe, ce se manifestă, vizibil, prin simptome. Orice încercare de a bloca reacțiile automate de adaptare ale organismului -adică, de a bloca simptomele- înseamnă sabotarea vindecării. Când creierul dă comandă organismului să ridice valorile Tensiunii Arteriale, să crească ritmul bătăilor inimii și să îngroașe sângele... o face deoarece DE ASTA ARE NEVOIE ÎNTREGUL ORGANISM, în acele clipe. Așa cum, spre exemplu... organismul te atenționează prin senzația de sete, atunci când are nevoie de apă. 

Ce se întâmplă când unei persoane i se scade Tensiunea Arterială în mod forțat, prin otrăvurile medicamentoase din cele patru grupe despre care am vorbit mai sus? Păi, organismul nu mai poate digera bine mâncarea, nu o mai poate asimila eficient în sânge, nu o mai poate duce și transfera la celule în mod eficient, nu mai poate prelua toxinele în mod eficient și nu le mai poate filtra prin rinichi în mod eficient. La fel de ineficient stă treaba şi cu absorbţia oxigenului la nivel pulmonar, cu transferul lui la nivel celular precum și cu eliminarea bioxidului de carbon. Astfel... omul nostru devine o ”legumă” căreia îi este sabotată regenerarea zilnică, fiindcă nu mai primește suficiente substanțe nutritive și suficient oxigen... dar, care mai este şi intoxicată cu produșii de catabolism ce nu mai pot fi eliminați eficient, precum și cu toate toxinele provenite din medicația chimică și din poluarea chimică generală... toxine pe care -din cauza scăderii forţate a tensiunii arteriale- ficatul, pielea şi rinichii NU le mai pot neutraliza şi elimina eficient. Situația aceasta va creşte toxemia generală şi va accelera degenerarea celulară generalizată, lucru care-l va determina pe pe om să se interneze din ce în ce mai des în spital, deoarece va avea din ce în ce mai multe crize de toxicitate cronică. Iar acolo, medicii îl vor otrăvi în continuare, până când îl bagă în groapă… Iar asta, după ce l-au tratat ani la rând pe bani grei... deşi i-a mers, pe zi ce trece, din rău în mai rău. Și, cu toate că văd că în urma tratamentelor farma-chimice le este din ce în ce mai rău... atât de mare este orbirea oamenilor încât nici măcar nu le trece prin cap să pună la îndoială competența medicilor și eficiența medicinei bazată pe pastile chimice. Ei, bine… asta înseamnă o manipulare reușită. Da, oamenii au devenit creduli până la orbire… și, îi mai și plătesc la greu și le ridică osanale medicilor care-i bagă în mormânt în timp ce le promit vindecarea. Da… oamenii sunt ființe IMPRESIONABIL. Nu-i convingi cu ADEVĂRUL ci... îi convingi impresionându-i prin înfățișare și prin diplome. Greu de crezut dar... da: genul acesta de om… se crede Homo Sapiens Sapiens…

Despre români

 Mircea Cartarescu:

"Daca traiesti numai in Romania, e posibil sa nu-ti dai seama ca e ceva in neregula cu lumea din jur. Ai culoarea mediului si te misti o data cu el. Esti una cu toti ceilalti. 

Dar daca te intorci, dupa o vreme indelungata, in tara e cu neputinta sa nu fii izbit de cat de anormala e umanitatea de aici. De cat de chinuiti sunt oamenii si de cat de rai devin din cauza asta.

Nu se poate sa nu fii uluit de faptul, de pilda, ca una dintre cele mai raspandite strategii de supravietuire este mitocania agresiva.

In orice tara civilizata oamenii incearca sa-si menajeze nervii cat se poate de mult. Sunt prevenitori unii fata de altii in forme duse aproape pana la caricatura.

Si-au dezvoltat zambete sociale si ritualuri de contact care sa elimine, practic, posibilitatea oricaror conflicte.

Cand cineva te contrazice, ii zambesti si spui: "We agree to disagree" ("am cazut de acord ca nu suntem de acord").

Cand cineva te calca pe picior, te grabesti sa-ti ceri tu scuze. O ipocrizie blanda si surazatoare te intampina peste tot, ca un balsam care alina toate ranile si satisface toate susceptibilitatile.

Aceasta ipocrizie poarta numele de politete si e esentiala pentru fluidizarea substantei sociale.

Romanul nu este asa pentru ca nu poate fi, obiectiv, asa. Pentru ca la noi, daca esti bun, esti calcat in picioare.

Sa ne imaginam o tanara care devine vanzatoare. Isi iubeste meseria si isi propune sa fie cat mai draguta si mai serviabila cu clientii. Zambetul profesional, acel zambet care vinde marfa, i se va sterge insa curand de pe fata dupa ce vreo cinci-sase insi ii vor tranti cate-o badaranie sau vor incepe sa urle la ea ca nebunii, chiar din prima zi de lucru.

Sunt toate sansele ca dupa o luna de zile zambetul sa-i dispara complet, iar dupa un an sa avem vanzatoarea noastra standard, acra si scarbita, care te repede de nu te vezi.

Badaranii de care-am vorbit nu sunt nici ei badarani din nastere. Si ei sunt bieti oameni la care s-a urlat si care-au fost umiliti de cand se stiu. Au devenit scarbosi pentru ca au simtit pe pielea lor ca nu tine sa fii dragut cu ceilalti.

Pentru ca, la toate ghiseele, au rezolvat numai urland. Pentru ca doar fiind mitocani au avansat social, calcand peste cei blanzi. In armata, soldatii sunt extrem de chinuiti "in perioada" de sergentii lor. Cand ajung ei insisi sergenti, ii chinuiesc pe noii recruti si mai abitir.

Si tot asa, in toate straturile sociale si la toate nivelurile, romanii sunt proprii calai si propriile victime intr-o societate profund alienata psihic, o societate isterica.

Cred ca asta ne distinge, ca romani, in lume, la ora actuala: tensiunea continua la nivelul vietii cotidiene. Starea continua de explozie, care ne provoaca ulcere si atacuri cerebrale.

Conflictul generalizat al fiecaruia cu fiecare. Nu vreau sa spun prin asta ca suntem fundamental rai.

Fireste, ne-au impins spre asta saracia si lipsa de orizont, carentele de educatie, perplexitatea maselor taranesti dezradacinate si aduse in ghetourile marilor orase. Pot fi si alte explicatii obiective.

Dar e inca ceva, mai subtil, mai intunecat in tot acest cinism social. Inraiti de lumea in mijlocul careia traim, cu timpul incepe sa ne placa sa fim rai. Sadismul nostru rabufneste atunci in insulta si obscenitate.

Incepem sa ne mandrim cu grobianismul nostru si, exhibitionisti ai moralei, ne dezbracam voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale publicului.

Curand, devenim la fel de cinici, la fel de incapabili de a distinge binele de rau ca tarfele si noii imbogatiti.

Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastra sociala e marele premiu castigat cu pretul mitocaniei.

Iar cercul acestei nevroze nationale nu ar putea fi spart decat printr-o lunga terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi lunga, scumpa si cu un rezultat incert. Nu cred ca ne-o putem permite deocamdata."

Despre limba română

 „Emil Cioran zicea, mai în glumă - mai în serios: “...ca să treci de la limba română la limba franceză e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract.” De ce e limba română așa o limbă unică? 

Așadar, să auzim 11 motive, care saltă limba de baștină a lui Brâncuși pe podiumul “pietrelor” rare ale omenirii.

1. Română este singura, din grupul de limbi romanice, care a supraviețuit în părțile acestea ale Europei. Rămâne un mister: cum de s-a întâmplat așa, în condițiile în care pe-aici au trecut valuri peste valuri de barbari, cu ale lor limbi slavice (din estul Eurasiei) sau uralice (din nordul Eurasiei).

2. Româna-i veche de 1700 de ani. Și că-i veche n-ar fi cine știe ce motiv de lauri, dar e veche în acel fel în care, de-am călători în timp în Țara Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi chiar atât de deosebit de greu să înțelegem ce le spunea unul ca Mircea cel Bătrân ostașilor săi.

Poate vă pare de la sine înțeles, dar adevărul e că foarte puține limbi din lume și-au păstrat “trunchiul” întreg. Limba lui Shakespeare sau cea a lui Napoleon nu se pot lăuda cu așa o stare de conservare.

3. Dintre limbile latine, doar româna are articolul hotărât “enclitic”, adică atașat la sfârșitul substantivului. Spunem “fata”, “băiatul”, “tabloul”, și nu “la fille”, “le garçon”, “le tableau”, cum ar fi în franceză.

Chestia asta ne conferă o melodicitate intrinsecă-n grai, plus o concizie-n exprimare. Practic, ne e de-ajuns un singur cuvânt, ca să ne facem înțeleși atunci, când ne referim la un obiect sau la o ființă anume. Ei, majoritatea popoarelor au nevoie de două cuvinte pentru asta.

4. “Se scrie cum se aude.” Se scrie cum se aude, dar vine la pachet cu sute de particularități de pronunție pe care noi, români fiind, le punem în aplicare ușor, natural, fără să le pritocim.

N-avem nevoie de manualul de fonetică la capul patului, pentru ca organul din cavitatea bucală să se miște într-un fel când rostim “ceapă”, și în alt fel când rostim “ea”. Chiar dacă grupul de vocale e același. Pentru vorbitorii de arabă, de pildă, regula asta se învață cu creionul sub limbă – sunt dintre cei cărora le vine greu.

5. Lingviștii spun că, cel mai și cel mai bine, româna s-ar asemăna cu dalmata, din care istoria păstrează doar câteva sute de cuvinte și propoziții. Problema cu dalmata e că nu mai circulă. Sunt 0 vorbitori de dalmată pe Terra în acest moment, și probabil c-așa vor rămâne până la finalul veacurilor.

Dalmata a fost declarată limbă moartă pe 10 iunie 1898. Este data decesului ultimului ei vorbitor, croatul Tuone Udaina, care o stăpânea parțial. Înainte să moară, Udaina a mărturisit, că limba îi e familiară încă din mica copilărie, că și-i amintește “ca prin vis” pe părinții lui conversând, uneori, în această limbă.

6. Româna e limba cu al treilea cel mai lung cuvânt din Europa. “PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ”, 44 de litere. Definește o boală de plămâni care se face prin inhalarea prafului de siliciu vulcanic. Interesant e, că boala nu prea se face, deci nici cuvântul nu se folosește.

7. Limba română e intrată în patrimoniul UNESCO, aidoma Barierei de Corali din Australia, Marelui Zid Chinezesc ori Statuii Libertății. Româna a intrat în patrimoniul imaterial al lumii prin două cuvinte. E vorba de “dor” și “doină”, două cuvinte intraductibile, concluzionează UNESCO.

“Dor” și “doină” se comportă mai degrabă ca niște diamante roz, decât ca niște alăturări de sunete – exprimă emoții, într-atât de specifice culturii noastre, încât traducerea lor în alte “glasuri” ar fi o contrafacere. Nu mai e nevoie să precizăm, că tot ele trec drept cele mai bogate în sens substantive din română.

8. Alt aspect unic în lume, româna “dirijează” cuvintele latine după regulile balcanice. Vocabularul e, vorba vine, “italienesc”, dar rânduielile gramaticale sunt de tip slav. Apar și coabitări între cele două registre, latin și slav.

Concret, cazurile dativ și genitiv au aceeași formă (ca-n latină), timpul viitor și perfect se formează după o regulă hibrid între latină și slavă, dar infinitivul se evită (ca-n limbile slave).

9. Nicio altă limbă nu folosește atâtea zicători și expresii. Româna e printre puținele limbi în care “câinii latră și ursul merge”. E limba cu cele mai absurde imagini proverbiale, dar și limba în care proverbele, deși tot un fel de metafore, sunt considerate limbaj accesibil, limbaj “pe înțelesul tuturor”.

Proverbele astea, spun specialiștii, exprimă cea mai intimă preocupare a poporului român – sensul să fie bogat, dar fraza să fie scurtă. Să spui mult în foarte puține cuvinte (la asta se referea și Alecsandri în celebra “românul s-a născut poet”). Cu titlu de curiozitate, cele mai numeroase zicători autohtone au ca subiect înțelepciunea – aproximativ 25% din totalul frazelor-proverb.

10. La fel de luxuriantă se dovedește româna și-n ceea ce privește numărul de cuvinte. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, ne dă de înțeles că româna-i între primele 8 limbi ale lumii. Ultima ediție a “Marelui Dicționar al Limbii Române” adună 170.000 de cuvinte. Asta-n condițiile în care autorii au lăsat de-o parte diminutivele, și alea vreo 30.000.

11. La cât de veche e pe teritoriul european, româna ar trebui să aibă dialecte in interior, teritorial – adică limba locuitorilor din Banat, de pildă, să fie mult-diferită de cea a locuitorilor din Maramureș (vezi triada spaniolă-bască-catalană din Spania).

Și totuși, nu-i cazul limbii române, în “curtea” căreia există graiuri și regionalisme, însă nu dialecte. Filologi ca Alexandru Philippide și Alf Lombard susțin că, iarăși, din punctul ăsta de vedere, româna e un fenomen fără precedent în lume…“

                  Articol redistribuit.

Nu crezi până nu vezi...

 Sunt calamități, sunt boli, sunt pandemii, care au efecte pe care dacă nu ți se întâmplă ție sau unor persoane cunoscute, nu ești pătruns de consecințele acestora. Treceam zilnic pe scara blocului, pe lângă apartamentul unui prieten, nu era o relație așa strânsă de vecinătate ca să încerc ușa , dar în zilele când erau acasă se auzea din interior un dialog cu voce mai tare...da, erau acolo. De câteva săptămâni, era perfect liniște, am crezut că erau plecați undeva sau poate în străinătate. Astăzi mă întorc acasă de la sala de sport, un alt vecin de pe scară mă întâmpină și îmi spune: Știi că a murit Emil, de Covid19...Rămân mască! Mă grăbesc să intru în apartamentul meu și să deschid calculatorul, într-adevăr găsesc pe Facebook informații legate de dispariția prietenului și colegului meu. Eram complet derutat. Caut explicații pe care unii , mai informați mi le-au dat: După o luptă de cinci săptămâni cu boala declanșată de Covid19...s-a întâmplat ce s-a întâmplat...

Suntem încă în pandemie, măsuri de prevenție ni se spun zilnic prin mass-media, cine le respectă cu ce acuratețe, cât sunt de eficiente, numai Dumnezeu știe. Ce se face și cum sunt tratați cei în situații critice, este un mister al sistemului nostru sanitar, și așa destul de firav organizat și dotat. Apar știri care arată că anumite medicamente dedicate acestui tip de boală cauzată de virus, sunt insuficiente sau lipsesc momentan, cei care vor beneficia de ele sunt cei aleși să trăiască?  Nu este public cum se tratează un bolnav în stare critică, și unde este posibil, se pare că nu peste tot unde sunt locuri la ATI, până la urmă cred că rămâne principiul: Care rezistă, rezistă... dacă nu dăm vina pe vârstă sau comorbidități.