Un punct de vedere care ne dă de gândit,dacă nu am avut și noi aceiași senzație

 Misterioasele proteste anti-Rosia Montana si o posibila cheie de interpretare

 Manifestările contra exploatării de la Roșia Montană sunt, fără doar și poate, cele mai enigmatice de după revoluție, încălcînd toate regulile posibile ale ideii de protest înseși. După zile bune în care semnele de întrebare nu au contenit să se adune, a venit, iată, vremea să se contureze și primele ipoteze. Iar rezultatul se anunță cel puțin exploziv, după cum vom arăta în rîndurile care urmează.

Cine are experiența manifestărilor de stradă din România post-decembristă știe că, indiferent de organizator, există elemente comune. Personaje dubioase amestecate între manifestanți, mai mereu aceiași, pentru că avem și ceea ce se cheama mitingiști de profesie, mixtură de idei, apeluri la calm împletite cu revăsări de ură, inși intervievați de media incapabili să explice coerent ce caută în stradă șamd.
Protestele sindicale sunt apatice, spectacole penibile de sunet și lumină, lozinci strigate de protestatari scoși cîteva ore din producție care abia așteaptă finișul ca să o tulească acasă.
Protestele spontane – extrem de rare – sunt violente, se dă cu pietre și borduri, se incendiază, se strigă obsecenități, vedem fețe injectate de ură șamd. Se vrea sînge și se lasă cu intervenții dure ale jandarmilor.

Nimic din toate astea nu se regăsește în protestele actuale față de Roșia Montană.

Lume de calitate, cu iPhone în buzunar, lozinci elegante, fețe rasate, haine în trend. Și, mai ales, disciplină de fier. Nu se iese din perimetrul legii un milimetru; chiar și cînd, de dragul imaginii, probabil, se ocupă ilegal carosabilul, se întîmplă pe înserat, cînd nu deranjează prea mult, și pentru scurtă vreme. Se mărșăluiește ordonat și civilizat prin orașe - căci protestele au loc în multe orașe din țară și de peste hotare – dar, nu se înregistrează nici măcar o stricăciune. Foarte posibil, adună și hîrtiile în urma lor.
Și sunt neașteptat de mulți, ieri, la București, au fost peste 20.000, cifră imensă la bursa mitingurilor autohtone.

Ce se ascunde în spatele celui mai misterios și mai atipic protest post-decembrist?

Opoziția față de exploatarea cu cianuri?
Hai să rîdem, asemenea mișcări sunt excluse în țara care de un sfert de secol își taie pădurile, își otrăvește pînzele freatice, își deversează dejecțiile în mare și în lacuri. În țara transformată de companii străine în depozit de deșeuri radioactive sau ”numai” toxice, în care alimentele expirate se lăfăie nestigherite pe rafturile hypermarketurilor, în care protecția consumatorului e doar o glumă bună.
Cine sugerează că s-au găsit zeci de mii de români îngrijorați de folosirea unei tehnologii ale cărei posibile efecte secundare dezbină pînă și mediile științifice, darmite oamenii de rînd nu face decît să ne jignească inteligența.

Mult mai probabil, segmentul Piața Universității-Piața Unirii din București e altceva decît terenul unor proteste autentice.

Este un uriaș cat-walk, pe care are loc, de 15 zile încoace, defilarea și prezentarea noii colecții politico-electorale 2014.

Roșia Montană e pretextul ca o anumită grupare de oameni să se plimbe în fața opiniei publice nu pentru a protesta, ci pentru a se prezenta.

Pe soclul acestor mișcări urmează, în mod cert, să se cocoațe o nouă construcție politică, fie ea partid sau altceva.
O construcție cu țintă precisă: alegerile prezidențiale 2014.
O construcție cu o misiune extrem de importantă, aceea de a determina alegerea candidatului potrivit, cu scorul potrivit.

Potrivit pentru cine?

Evident, pentru acele forțe externe care au capacitatea să orchestreze mișcări de asemenea amploare, cu sprijinul serviciilor secrete, începînd cu Washington și terminînd cu aliații europeni interesați ca România să fie condusă de un lider pro-occidental.

Marea provocare într-o asemenea operațiune este – atenție! - nu doar propulsarea în cîștigător a unui anume personaj agreat.
Ci ”dotarea” acestuia cu o zestere de voturi suficient de mare încît să îi asigure capital politic solid, necesar continuării reformelor dificile din mai toate domeniile, după alegeri.

Aici apare o problemă delicată.

În precedentele alegeri, 2004 și 2009, cam de cînd România a intrat în zodia licuriciului american, prezența la cele două tururi de scrutin prezidențiale a fost între 55-58%. Un număr rezonabil, la limită.

Anul trecut, la parlamentare, însă, criza economică și dezamăgirile politice au dus la o prăbușire catastrofală a prezenței la vot, care abia a depășit 40%.
Dacă trendul se menține, anul viitor ar putea ieși la vot în jur de 35% dintre români, sub pragul psihologic de 50%.
Pentru noul președinte, oricare va fi el, ar fi un dezastru.
Un lider de țară ales cu jumătate plus unu din treizeci și ceva la sută ar fi un lider slab, permanent contestat.
Or, în ultimul deceniu s-au depus eforturi considerabile, în interiorul și exteriorul țării pentru ca șeful statului să fie cel mai puternic politician, chiar trecîndu-se uneori peste prevederile Constituției.
Partenerii externi vor să discute în probleme majore cu un singur lider, nu cu o armată de figuri reprezentînd o coaliție de guvernare. Nu își permit decizii care să fie discutate în ședințe interminabile și puse la vot.


Așadar, marea provocare e identificarea unei șmecherii electorale care să mobilizeze din nou electoratul românesc – disperat și dezamăgit, mai ales după ce USL a înșelat atît de jalnic așteptările – la urne.
E nevoie de ceva nou și spectaculos, pentru că vechile figuri de partid, oricare ar fi el, nu mai prind, iar vechile campanii, anticorupție ori pro-bunăstare, nu mai sunt crezute.

Experimentele cu partidulețe noi, desprinse din cele vechi și conduse de lideri ceva mai curăței (Neamțu, MRU, Predoiu, Pavelescu etc) s-a dovedit că nu dau rezultate.

A venit, deci, momentul să se încerce altceva.

Coagularea direct la nivelul străzii a unei mișcări cu totul aparte, în jurul unor idei generoase, ecologiste, nici prea stîngiste, nici prea capitaliste, pe alocuri naționaliste și cu protagoniști care să dea bine pe sticlă. În general tineri, civilizați, cu exprimări coerente, susținuți de intelectuali de bună calitate, mai puțin vizibili în politica ultimelor decenii.

Într-un recent editorial extrem de interesant din ”România liberă”, Alina Mungiu mai că o spune de-a dreptul: în stradă se derulează, de zile bune, un experiment socio-politic de anvergură. Care va avea o anume finalitate.
”De la o mişcare în jurul unui om, se poate trece la o mişcare în jurul unui grup de oameni, şi asta e politica. Dar au în comun destule manifestanţii din stradă şi mulţii lor susţinători de pe Româniacurată.ro ca să creeze o mişcare politică, şi care ar fi ideologia ei ? Răspunsul e da : avem în stradă trei grupuri de oameni, ecologişti mai conservatori (Dan, oamenii de la patrimoniu, monarhiştii), ecologişti mai liberali (angajaţii în multinaţionale) şi ecologişti mai de stînga (secularişti, feministe, vegetarieni, minorităţi sexuale ). Cei mai radicali au pierdut partida, pe paginile lor de Facebook zilele astea a fost mişcare sub 200 de persoane vorbind despre ei, ca şi pe paginile societăţii civile inventate de politicieni sau servicii gen Forţa Civică, Noua Republică, Mişcarea Populară şi aşa mai departe. Verificaţi dacă nu mă credeţi, în vreme ce pe paginile unor organizaţii permanente mai de centru, ca Rezistenţa Urbană, România Curată sau Nicuşor Dan au fost mii de likeuri, zeci de mii de vizitatori şi pe Facebook mii de oameni care vorbesc prin aceste reţele în fiecare moment - celelalte au încetinit spre zero. E clar că putem întîlni la centru această mişcare verde”scrie politologul.

Altfel spus, Mungiu, care a fost direct implicată în organizarea ultimei mari șmecherii electorale din România, e vorba de nașterea ADA și de faimoasa rocadă Stolojan-Băsescu, în 2004, recunoaște că în stradă au fost promovate de către maeștrii păpușari mai multe grupuri distincte de protestari, urmărindu-se atent, ulterior, care dintre mesaje prinde mai bine la public.
Pe baza observațiilor făcute, e de așteptat ca manifestația să evolueze într-o direcție sau alta, scopul fiind obținerea unui număr cît mai mare de adepți.
Protestatarii – sau mai corect, cei care i-au instruit și îi supervizează permanent – știu o regulă de fier valabilă în România: oamenii de rînd detestă mișcările de stradă, pentru că le asociază cu anarhia, cu dezordinea publică. Din acest motiv, PSD, spre exemplu, s-a ferit mai mereu de organizarea mitingurilor de protest, limitîndu-se la cele strict electorale; activiștii stîngii știau că partidul lor a fost votat mereu de o majoritate care dorea ”liniște în țară”.
Acesta e motivul pentru care cei care se află acum în stradă încearcă cu disperare să pună, prin disciplină și organizare, bariere clare între protestul lor și cele obișnuite. Nu se dorește alungarea simpatizanților, ci, dimpotrivă, atragerea lor. Pentru că în stradă are loc, cum am spus și mai sus, nu o mișcare de protest, ci una de prezentare.
E oferta civic-electorală a unei noi grupări, care se pregătește de oficializare.

Cînd anume se va produce transformarea protestului în mișcare politică și care va fi cu precizie forma aleasă – pentru că s-ar putea să ne trezim cu altceva decît cu un partid de tip clasic! - e greu de spus în acest moment.
Foarte probabil, însă, nu va dura prea mult. Zile, maxim săptămîni. (Bogdan Tiberiu Iacob)

P.S. Pentru că vorbim de păpușari planetari, să reamintim doar o șmecherie politică din sutele aflate la îndemîna acestora, și care a fost utilizată cu succes, la începutul anilor 2000, în mai multe țări răsăritene, precum Moldova, România, Ucraina sau Georgia: susținătorii forțelor pro-occidentale au fost sfătuiți să adopte culoarea portocaliu pentru că, la mitinguri, manifestanții îmbrăcați astfel par mult mai numeroși, un efect cunoscut de multă vreme. Evident, explicațiile oficiale ale adoptării acestei culori au fost cu totul altele...

CPL Râmnicu Vâlcea

Sunt 20 de ani de când mi-am cumpărat patru scaune-fotoliu tip IKEA, fabricate la CPL Râmnicu Vâlcea și acum cu nostalgie mă gândesc că atunci era posibilă o astfel de colaborare între doi producători de mobilier și acum s-a ales praful...Toate s-au întâmplat sub ochii şi protecţia legilor statului nostru, cu concursul unor băieţi deştepţi cu ochi albaştrii gen Cataramă.

Berea ALUTUS

Fabrica de bere ALUTUS. 
Modul în care s-a distrus ceva ce mai mergea până în 2010, este o rețetă de așa zis succes al capitalismului de cumetrie de la noi. Privatizare prin metoda MEBO, acționari săraci sau zgârciți, smecheri specializați în tunuri, management în familie, înglodare în datorii la alții sau la binevoitori și apoi falimentul, urmat de vânzarea activelor la bucată.
(am scris acestea pentru că fabrica lipsea de pe lista intreprinderilor care nu se mai știe unde sunt)

un ultim articol găsit pe internet!
Peste 50 de creditori solicita, din nou, declararea falimentului la Bere Alutus SA

Data publicarii: 26-02-12

• La Tribunalul Vâlcea La sfârşitul anului trecut, pe rolul Tribunalului Vâlcea a fost înregistrat Dosarul nr. 669/90/2011, prin care circa 50 de creditori - instituţii de stat, persoane juridice şi fizice - solicită reluarea procedurii falimentului societăţii Bere Alutus SA Râmnicu Vâlcea (la care acţionar majoritar este consilierul judeţean şi directorul Serviciului Public Judeţean de Pază Vâlcea, Nicu Spiridon). Printre creditorii care au cerut declanşarea procedurii insolvenţei la SC Bere Alutus SA se numără Primăria Râmnicului, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, SC Rosal Grup SRL Sucursala Vâlcea, SC Professional Values SRL, Banca Comercială Carpatica SA Sucursala Vâlcea, SC RCS&RDS SA, SC Lukoil România SRL, SC Motoractive IFN SA, SC Vilcart SRL, SC Proimsat SA, Biroul Român de Metrologie Legală, SC Scolaro Promo SRL, SC Distrigaz Sud SA, SC Acvarim SA, Inspecţia de stat pentru controlul cazanelor, recipientelor sub presiune şi instalaţiilor de ridicat (ISCIR) Piteşti, SC CET Govora SA, SC Groupama Asigurări SA, Anton Miţaru, SC Diana SRL, SC Transilvania General Import-Export SRL etc. Ultimul termen la Tribunalul Vâlcea în acest dosar a avut loc în 6 februarie 2012, când instanţa a amânat cauza la cererea lichidatorului, pentru a se urmări soluţionarea contestaţiei la vânzarea bunurilor debitoarei SC Bere Alutus SA, iar următorul termen este programat în data de 19 martie 2012. În anul 2008, Tribunalul Vâlcea a admis în alt dosar cererile a patru creditori şi a dispus deschiderea procedurii insolvenţei la SC Bere Alutus SA, însă Nicolae Spiridon a făcut imediat contestaţie. Tot Tribunalul Vâlcea a pronunţat acum patru ani încă o soluţie favorabilă Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea în procesul cu SC Bere Alutus SA. În dosarul 122/90/2008, instanţa de judecată din Vâlcea a decis să admită recursul solicitat de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Vâlcea, din cadrul DGFP Vâlcea, împotriva SC Bere Alutus SA. De asemenea, Tribunalul Vâlcea a casat încheierea şi a trimis cauza spre rejudecarea cererii de suspendare a executării aceleiaşi instanţe. După câteva zile, după ce a aflat că Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea intenţionează să vândă aproape toate activele funcţionale ale SC Bere Alutus SA, acţionarul majoritar Nicu Spiridon a dat în judecată Fiscul, contestând dreptul acestei instituţii de a-i executa fabrica în contul unor datorii către stat. Tribunalul Vâlcea a decis, de asemenea, numirea ca administrator judiciar a firmei Nick SPRL Craiova. Ca urmare a neplăţii obligaţiilor fiscale, Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii (AFPCM), în a cărei evidenţă fiscală se află SC Bere Alutus SA, a întreprins măsurile de executare silită stabilite de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, privind Codul de Procedură Fiscală, constând în emiterea de somaţii, titluri executorii, poprirea disponibilităţilor din conturile bancare, terţ poprit, sechestre pentru bunuri urmăribile mobile şi imobile, organizarea de licitaţii publice. Bere Alutus SA a fost privatizată prin falimentara metodă Mebo În cursul lunii noiembrie 1992, Fabrica de Bere Alutus a produs primul butoi de bere şi prima sticlă apărută sub marca „Alutus”. La vremea aceea, speranţele şi proiectele de dezvoltare a fabricii erau mari, la fel şi promisiunile de modernizare a instalaţiilor şi capacităţilor de producţie de la întreprindere. Totul trebuia corelat cu extinderea gamei de producţie şi lansarea unor noi tipuri şi mărci de bere. La început, fabrica a aparţinut statului, dar a fost rapid privatizată prin falimentara metodă Mebo, o metodă prin care angajaţii întreprinderii deveneau automat proprietari ai fabricii. Cum majoritatea muncitorilor de la SC Bere Alutus SA nu aveau bani pentru realizarea de investiţii de modernizare, iar acţionariatul fabricii era extrem de fărâmiţat, s-a ajuns la momentul în care societatea nu mai putea ţine pasul cu concurenţa şi cu noile tendinţe şi tehnologii din domeniu. În ciuda încercărilor disperate ale fostului director general al SC Bere Alutus SA, Nicu Spiridon, producţia fabricii a continuat să scadă, datoriile către bugetul de stat au început să crească, totul pe fondul lipsei de perspectivă şi de strategie pentru relansarea activităţii. Se pare că unele motive l-au împiedicat pe directorul general şi acţionarul majoritar Nicolae Spiridon să vândă fabrica la un preţ bun unui producător internaţional de renume sau să creeze o alianţă sau fuziune cu un mare producător din industria berii. Numai în acest fel, Nicolae Spiridon putea salva fabrica de la pieire, putea salva o tradiţie şi sute de locuri de muncă, putea găsi surse de finanţare pentru retehnologizarea instalaţiilor de producţie şi pentru promovarea produselor şi putea achita datoriile către bugetul de stat. După privatizarea prin Mebo, în 1995, fabrica s-a extins: au fost aduse echipamente din afară, iar capacitatea a fost ridicată la 200.000 de hectolitri pe an. Până acum însă, cea mai mare producţie a fost de 120.000 de hectolitri anual. La prima vedere, SC Bere Alutus SA avea şanse pentru a fi un producător local sănătos: pe piaţa vâlceană vindea înainte de 2006 circa 70% din producţie şi deţinea supremaţia, cu o cotă de piaţă de 40%. În luna martie din 2008, SC Bere Alutus SA avea obligaţii fiscale de circa 10 milioane de lei, din care 9,67 milioane de lei erau creanţe restante, acumulate în ultimii cinci ani. Pe parcursul anului 2007 şi până la 12 martie 2008, întreprinderea a efectuat plăţi voluntare de circa 800.000 de lei şi, ca urmare a aplicării măsurilor de executare silită, 200.000 de lei, sume care reprezintă doar 9% din volumul celor datorate.