Poveşti de Crăciun din SUA

De criză, de dor şi de fiţe mi-a venit ideea să tai porc de Crăciun, cum se făcea pe timpuri la mine la ţară. Bine, ai mei nu îl tăiau de Crăciun, ci înainte de Sfântul Andrei, noi nemaiavînd răbdare şi nici prea multe prin cămară să-l putem păsui pînă la Ignat.

După ce mi-am ascuţit cuţitele pe gresia de la baie şi am procurat doi baloţi de paie, decorativi, uitaţi de un vecin în faţa casei încă de la Halloween, m-am pus să caut porc. Prima dată am dat anunţ pe internet că doresc să achiziţionez, pentru sacrificare, animal de talie medie, pînă în 150 de kilograme, dar nu mi-a răspuns nimeni, în afară de un sonat care mi-a zis că-i plac ideile mele şi, dacă vreau, putem să sacrificăm împreună, mai mulţi! Eu cred că toţi nebunii au fugit din lume şi s-au ascuns pe internet! Dar divaghez!

Cînd mi-am întrebat colegii la serviciu dacă ştiu pe undeva un porc viu, au devenit foarte curioşi că ce vreau să fac cu el, că e mare de pet, că face mizerie multă. Cînd le-am spus că vreau să-l tai, au făcut ochii cît cepele şi m-au luat la rost că de ce. Ca să-l mănînc, de-aia, le-am răspuns, moment în care şi ultimele rămăşiţe de simpatie, toleranţă şi înţelegere pe care le aveau pentru mine au dispărut. Cum să omori un animal şi să-l manînci, aşa, ca un barbar?
Eh, cînd am văzut eu că ăştia sunt gata să sune la PETA, am început să le descriu în amănunt operaţiunile specifice, insistînd pe secţionarea carotidei şi colectarea sîngelui într-un lighean, de preferinţă cu smalţul sărit, ca la mama acasă, în vederea preparării sîngeretelui şi mai ales a borîndăului. N-am ştiut eu cum se zice în engleză la borîndău, la fel cum nu ştiu nici în româneşte, dar le-am explicat că e un fel de mămăligă din făină de porumb cu sînge în loc de apă. Cred că vreo trei, mai simţitori, aşa, au dispărut spre baie, iar restul, că acum deja se strînsese tot compartimentul în jurul meu, să mă asculte, mă priveau cînd cu milă, cînd cu dezgust. Apoi, zic, pîrlim şoriciul cu paie, sau la butelie, dacă stăm la bloc, şi tăiem urechile animalului, pe care le consumăm pe loc, cu puţină sare.
Mai trimisei vreo doi la baie, dar i-am dat înainte, fiind conştient că un alt moment în care să mă asculte oamenii cu atîta atenţie nu o să mai prind, poate, niciodată. După ce epilăm animalul cu flacăra, continui eu, îl despicăm cu securea sau toporul, ce ne vine la mînă, şi scoatem organele, pe care le fierbem împreună cu capul, în vederea preparării caltaboşului. Ştiţi, bănuiesc – le-am zis eu degajat –, că pentru caltaboş se foloseşte intestinul gros, spălat facultativ şi opărit în apă cu ceapă, pentru mascarea miasmelor naturale. S-a plecat cu grupul după fraza asta, şi am mai rămas cu vreo trei, cei mai tari de înger şi de stomac, cred, de fapt doi, că unul dintre ei era un coreean care nu pricepe engleză şi stă toată ziua cu căştile pe urechi, dar se alătură oricărui grup şi dă din cap aprobator la orice discuţie.

Cu restul cărnii, am zis eu mai departe, facem cârnaţi, grătare şi sarmale, iar dacă răposatul a fost gras, putem să frigem şi o oală de jumări, aşa, de poftă, care să mai taie din tăria băuturii. Eu zic că au scăpat ieftin totuşi, pentru că dacă m-aş fi apucat să le povestesc cum se fac hot dogii şi parizerul pe care le înfulecă ei la lunch, băgam toată firma-n spital."

O fi adevărat ?

Pe la începutul anilor 2000, exista un talk-show pe ANTENA 1, care se numea: "Marius Tucă Show". Acest excelent ziarist invita în emisiunile sale, cele mai reprezentative personalităţi ale momentului, de la preşedintele statului, primul ministru şi membri ai guvernului, până la sportivi, oameni de cultură sau de ştiinţă... pe scurt, invita înfiecare seară, OMUL ZILEI! Era unul dintre programele cele mai aşteptate şi mai urmărite, întrucât realizatorul nu-şi "ierta" pentru nimic în lume invitatul, supunându-l unui continuu tir de întrebări, care de care mai provocatoare şi mai indiscrete referitoare la activitatea profesională sau acţiunile publice ale acestuia. Totul cu bun simţ, totul cu maxim profesionalism, beneficiind de o echipă redacţionala de elită! Într-o seară de acum circa zece ani, l-a avut ca invitat pe marele nostru economist şi academician Anghel Rugină, profesor universitar de anvergură mondială, care s-a stins din viaţa de curând, din păcate...Emisiunea de pe Antena 1 din acea seară avea să devină, pentru toţi cei care am urmărit-o, absolut memorabilă. Sub Ceauşescu, Anghel Rugină a fugit din ţară , trecând Dunărea înotla sârbi. A fost rănit la picior de un grănicer român, dar a reuşit încele din urmă să ajungă în Statele Unite, unde a devenit membru corespondent al Academiei Statelor Unite, şef de comisii economice şi consilier în diferite guverne americane. Pentru cine vrea să se edificemai pe larg despre personalitatea acestui român de excepţie recomandlectura de pe Wikipedia şi din alte surse on-line.La un moment dat, cu toată experienţa sa, Marius Tucă a scăpat invitatul de sub control. Personajul "de mare calibru"din acea seară a pus treptat stăpânire pe emisiune, toată pregătirea acesteia ducându-se "pe apa Sâmbetei", deoarece răspunsurile sale la întrebările moderatorului depăşeau cu mult tiparul emisiunii, prin amplitudine, prin modul în care erau documentate şi mai ales prin consecinţele lor!... Erau răspunsuri care impuneau de la sine alte întrebări şi tot aşa... Ca un bulgăre de zăpadă lăsat să se rostogolească pe o pantă proaspăt ninsă!... Dar să vedem ce s-a întâmplat concret!Domnul Rugină a afirmat la un moment dat, că a fost invitat acasă la George Bush ! La "CASA ALBĂ ", bineînţeles. Fiica domniei sale era prietenă şi colegă de facultate cu gemenele preşedintelui american, iar acesta a vrut să îl cunoască personal, aşa că l-a invitat la o cină în cel mai bine păzit obiectiv al planetei. Şi când Marius Tucă l-a întrebat cum e de fapt preşedintele american "în privat", au început dezvăluirile:"George Bush este un texan simpatic, cinstit şi foarte de treabă, dar nu face ce vrea el!..." "Cum, adică, nu face ce vrea el? Păi nu este el cel mai puternic om depe planetă? Nu conduce el guvernul celui mai puternic stat din lume?" a întrebat, Tucă.

"Păi, nu prea..." a răspuns domnul profesor. "Se vede treaba că trebuie să fac unele precizări", a mai spus domnia sa, "ca să se ştie şi ca să puteţi înţelege mai bine"!...Apoi a continuat: "Dragii mei, lumea asta este condusă de un fel de guvern mondial, format dintr-un grup de circa 250-300 de persoane super-bogate, super-puternice şi super-bine-informate, care trăiesc"ca în sânul lui Adam"! Oamenii ăştia deţin puterea absolută pe planetă. În afară de accesul imediat la toate resursele economice şi la cele mai recente descoperiri tehnico-ştiinţifice, multe ţinute în secret, au la dispoziţie, în toate ţările lumii, institute de cercetări psiho-sociologice, cu ajutorul cărora ţin sub control toate popoarele planetei. Acestea le indică personajele politice cele mai"potrivite" pentru a "câştiga alegerile", în mod "democratic" în cele mai importante state ale lumii; importante nu numai ca număr delocuitori, dar mai ales prin resursele lor naturale, prin puterea economică, militară sau prin poziţia lor strategică. Practic toţi conducătorii statelor importante ale planetei sunt "aleşi"cu "binecuvântarea" acestui "GRUP", şi toţi cei aleşi nu fac altceva decât să pună în practică "directivele" trasate de acesta...Întrebare telefonică de la un telespectator: "Domnule Anghel Rugină, face şi România parte dintre ţările vizate de "GRUP"?""Da! Şi ca dovadă vă aduc faptul că, înainte cu două luni de alegerile din 2000, persoana care a câştigat alegerile prezidenţiale, a fost în vizită "privată" în Statele Unite, iar la două săptămâni de la câştigarea alegerilor, primul ministru proaspăt numit a făcut acelaşi lucru. Au fost amândoi să-şi ia "foaia de drum"...Replică telefonică: "Adică dumneavoastră vreţi să spuneţi că pepreşedintele nostru ni l-au ales americanii?"Răspuns: "Nu o spun eu. Aşa este. Numai că nu americanii, ci "GRUPUL" care conduce. În America a avut loc doar acceptarea şi instruirea personajelor."Replică: "Să vă fie ruşine domnule, Rugină... Să vă fie ruşine că aţi ajuns la vârsta pe care o aveţi, cu capul plin de păr alb, ca şi mine şi că ne minţiţi în halul ăsta... Nu ştiu ce interes aveţi să o faceţi, dar vreau să vă spun că pe preşedintele nostru l-am ales noi, cu toţii, prin votul nostru, că aşa am vrut noi! Să vă fie clar: aşa am vrut noi! Şi apoi cum să ni-l aleagă alţii când este o comisie de votare care verifică vot cu vot, de la toate partidele... Sunteţi un mincinos! Domnule Marius Tucă, nu mai chemaţi, domnule, din ăştia...Bună seara!"Anghel Rugină, (A.R.): "Dragă domnule, te felicit!... Te felicit că ai ajuns la vârsta la care ai capul plin de păr alb şi că ai trăit până acum cu impresia că ai putere! Că votul tău contează! Poţi să mori fericit în cazul ăsta! Eu nu am vorbit pentru cei care au vârsta şi convingerile dumitale. Eu am vorbit pentru cine are urechi să audă şi minte să înţeleagă!...În ceea ce priveşte votul, nu uitaţi vorbele lui Stalin, care zicea că: “Nu contează cine şi ce votează, contează doar cine numără voturile!” Astăzi cu voturile centralizate electronic treaba asta a devenit un simplu joc pentru un informatician: cu un program deştept, printr-o simplă atingere a unei anumite taste, voturile plus ale unui candidat se adună discret la cel care trebuie să iasă... Îmi spui că nu ştii ce interes am...am interesul ca POPORUL MEU SĂ AFLE... Să afle şi SĂ ÎNŢELEAGĂ!... Să înţeleagă că la nivel global "cărţile sunt făcute"! Oamenii ăştia sunt prea deştepţi şi prea puternici!"Alt telespectator (TS), întreabă: "Dar cine sunt oamenii ăştia? Este vorba de Franc-masonerie?"A.R.: "Sunt şi masoni în "grup", dar nu sunt majoritari!"TS: "Atunci, despre cine este vorba? E sultanul Bruneiului? Bill Gates? Sau cine altcineva?"A.R.: "Mai, băieţi... Pe oamenii ăştia nu-i cunoaşte nimeni... Adică nimeni dintre "muritorii de rând"! Ce, sultan? Ce, Bill Gates? Ăştia sunt mici copii, pe lângă cei din "GRUP"! Trebuie să înţelegeţi că adevăraţii bogaţi ai lumii nu apar în nici un top, al nici unei reviste... Se bucură de anonimat pentru ca astfel să aibă libertate deplină de mişcare. Doar un număr limitat de persoane, alese pe sprânceană, cunoaşte identitatea unora dintre ei, alte persoane "alese", cunosc pe altele, şi tot aşa. Nimeni nu poate pune toate piesele acestui puzzle împreună... Nici măcar preşedinţii marilor state ale lumii. Directivele ajung la ei prin interpuşi. V-am spus că este vorba despre oameni deosebit de inteligenţi şi despre o organizare perfectă!"TS: "Atunci sunt evreii?"A.R.: "Sunt şi evrei dar nu sunt majoritari!"TS: "Arabii? Sunt şi arabi? Că ăştia au petrol"A.R.: "Dragii mei, sunt reprezentanţi de peste tot, într-o proporţie echilibrată. În asta şi constă succesul "GRUPULUI", deciziile îninteriorul lui se iau într-un mod absolut democratic, iar locul înacest "GRUP"se moşteneşte, pe principii monarhice, cei ce urmează să intre fiind foarte bine testaţi şi pregătiţi în acest sens...TS: "Bun, şi cam de când se întâmplă chestiile astea?"A.R.: "Se zice că acest "GRUP" a luat fiinţă cam pe la începutulanilor 1800, cu scopul declarat de a prelua conducerea lumii. Prima mişcare cu relevanţă la nivel planetar ar fi fost iniţierea valului derevoluţii din Europa anilor 1848. Apoi "GRUPUL" a încercat preluarea puterii pe tot globul prin intermediul ideologiei comuniste."TS: "Cum adică, să preia puterea în lume cu ajutorul comunismului? Păi comunismul nu zice că totul este al tuturor? Nu înţeleg. Puteţi să neexplicaţi?"A.R.: "O.K. Să raţionăm un pic... Deci ideologia comunistă spune că totul este al tuturor, este adevărat, dar şi că nimeni nu poate dezlipi nici un strop din bunurile în comun pentru folosul său personal. Deci totul este al tuturor şi în particular al nimănui. Şi chiar dacă nu sunt ale nimănui, după victoria planetară a comunismului, aceste bunuri trebuiesc totuşi "administrate" de cineva. Şi de ce acel cineva n-ar putea fi un "GRUP", de administratori la nivel mondial de, să zicem... 250-300 de persoane!... " ...Toată lumea... mută. Inclusiv Marius Tucă...Şi domnul profesor a continuat: "Toate mişcările de rezonanţă mondială de după 1848, s-ar fi produs cu acceptul acestui "GRUP". Totul bine studiat. Totul cu un scop precis. Bineînţeles că au apărut şi evenimente neprevăzute. Las un moment dat, liderii comunişti, supuşi unei propagande deşănţate cu scopul creării cultului personalităţii, pe criterii de marketing politic, au început ei înşişi să creadă în ceea ce propovăduiau şi să se creadă nişte ZEI în viaţă, aşa că au scăpat de sub control. Şi atunci a fost nevoie de crearea unei ideologii care să contrabalanseze comunismul şi anume fascismul. Şi aşa a pornit cel de-al doilea război mondial... Şi când şi fascismul a început să aibă derapaje i s-a opus o coaliţie mondială, şi pentru că nu fusese înfrânt comunismul "independent", a fost nevoie de un "război rece", care s-a încheiat aşa cum ştim cu toţii, cu victoria"GRUPULUI", asupra copilului rebel - comunismul! Acum suntem în faza în care "GRUPUL" se concentrează asupra unei noistrategii de putere şi anume "GLOBALIZAREA". Au fost create organismela nivel global în sprijinul acestui concept: NATO, G8, G20, FMI, Banca Mondială, BERD, Comunitatea Europeană, etc...Trebuie să recunoaştem că acest "GRUP" a avut un rol foarte important în menţinerea unui echilibru strategic la nivel mondial. În perioada dominaţiei acestuia, nivelul de trai al populaţiei a crescut în mod constant, nu peste tot e drept dar încă se mai lucrează la acest lucru prin intermediul organismelor mondiale controlate de "GRUP". De asemenea, nivelul tehnologic a cunoscut un progres uriaş care nu ar fi fost posibil fără direcţionarea resurselor necesare în acest sens. "Drepturile omului"sunt impuse permanent pe ordinea de zi a tuturor reuniunilor la nivel mondial, sau regional, acolo unde acestea nu sunt la înălţimea momentului. În general se impune o nouă ordine mondială,care încearcă să înlăture haosul, anarhia şi pericolele potenţiale la nivel planetar...V-am spus că este vorba despre persoane deosebit de inteligente. E drept, uneori sunt mai răi câinii, că stăpânii, dar sunt sigur că la momentul oportun, stăpânii îşi vor pune câinii cu botul pe labe !..."Marius Tucă (M.T.): "Domnule Anghel Rugină, m-aţi uimit! De unde ştiţi toate astea?”A.R.: "În cercurile academice americane se dezbat destul de des subiecte de genul ăsta!"M.T.: "Şi nu vă este frică să dezvăluiţi aceste lucruri?"A.R.: "În primul rând, am o vârstă: mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul, şi apoi sunt lucruri, repet, deja cunoscute, iar scopul pentru care am făcut-o este de a limpezi cumva apele şi de a potoli spiritele înfierbântate din România, care încă mai cred că tot ceea ce zboară se mănâncă!..."TS: "Şi noi ce trebuie să facem?"A.R.: "Aici am vrut să ajungem cu discuţia noastră!... Pentru noi,important este să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru. Să lăsăm gândurile mari, la scara internaţională, că acolo jocurile sunt făcute şi echilibrele nu trebuiesc rupte! Nu avem nici informaţiile, nici competenţa, nici resursele şi nici mijloacele necesare să acţionăm la un nivel atât de înalt. Putem în schimb să ne comportăm civilizat, să ne educăm bine copiii, să ne conservăm şi să ne protejăm mediul în care trăim, să ne respectăm şi să ne ajutăm, pe scurt: să ne trăim viaţa liniştiţi..."

O poanta cu grecii

Ştiaţi că în Grecia călătoria cu metroul e gratis?
Sau că statul pierde din evaziune, anual, peste 1,6 miliarde de euro şi s-a ajuns la situaţia halucinantă de a urmări din elicopter cine nu-şi declară piscinele ca să evite plata impozitelor?

Metroul din Atena este o plăcere.
Are aer condiţionat, cu plasme ce întreţin bună dispoziţie a pasagerilor, iar trenurile vin şi pleacă întotdeauna la timp.
Şi totul e gratis pentru toţi cei 5 milioane de locuitori ai capitalei Greciei.
Acesta este exemplul de la care pornesc jurnaliştii de la Daily Mail când analizează cauzele care au stat la baza situaţiei financiare dezastruoase în care se află Grecia la ora actuală.
„O cultură a lăcomiei, a evaziunii şi a risipei scandaloase”,
aşa caracterizează ziariştii britanici principala cauză care a dus la dezastrul financiar din Grecia.
De ce e metroul gratis? Nu există turnicheţi care să blocheze intrarea sau să permită ieşirea din impresionanta reţea subterană a metroului din Atena, iar cetăţenii sunt în schimb rugaţi să „valideze” tichetele înainte de îmbarcarea în trenuri. Puţini se sinchisesc însă de asta pentru că nimeni şi nimic nu-i obligă.
Nu e nicio surpriză: a fi risipitor cu banii la scară Herculeană - de la proprietarul celui mai mic magazin, până la personaje importante din lumea politică şi oameni de afaceri marcanţi - a devenit parte din viaţa Greciei, la fel ca uzo sau măslinele.

Mai mult decât atât, pe lângă faptul că nu plătesc nimic pentru biletele de metrou, grecii nu au plătit niciun cent din preţul de 1,5 miliarde de lire sterline (aprox. 1,6 miliarde de euro) cât a costat construirea metroului. Acesta a fost, după cum scriu jurnaliştii britanici „un cadou” din partea Uniunii Europene pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2004. La acea dată era binecunoscut traficul rutier infernal din capitala Greciei.
Căile ferate: salarii de lux, venituri de 80 de milioane de lire (aprox. 89,05 de milioane de euro), cheltuieli de 500 de milioane de lire (aprox. 556,6 de milioane de euro) Pe lângă acest „cadou” mai este un aspect deloc de neglijat în condiţiile actualei crize economice.
Salariul mediu al angajaţilor de la căile ferate greceşti este de 60.000 de lire sterline pe an (aprox. 66788 de euro).
Deşi se obţin 80 de milioane de lire (aprox. 89,05 milioane de euro) din vânzările de tichete, pentru cei care nu sunt locuitori ai Atenei, cheltuielile companiei se ridică la 500 de milioane de lire anual (aprox. 556,6 milioane de euro). „Avem o companie de căi ferate care este falimentară, fără niciun dubiu.
Şi cu toate astea, nu e singura companie din Grecia care are asemenea salarii”, a declarat fostul ministru grec al finanţelor, Stefans Mănos.
Evaziunea fiscală văzută din elicopter!!!
„Mii de locuitori din nordul Atenei au fost identificaţi cu ajutorul elicopterului că deţin piscine şi nu plătesc niciun impozit, cum ar trebui. 300 de „fraieri" le-au declarat.
Restul găsesc metode ingenioase ca să scape de un Fisc sub-dimensionat şi care oricum închide ochii în fața acelora care nu vor să plătească taxele şi impozitele.
Guvernul a publicat o listă cu 70 de doctori care au înşelat statul cu sume uriaşe, dar un oftalmolog a declarat la un post de radio că „numai proștii plătesc taxele". „Proștii de europeni, poate", scriu la rândul lor jurnaliştii de la The Telegraph.
Cei care colectează taxele se plâng ca datornicii plătesc 20% din sume şi apoi dispar. Economiştii estimează că cei din sectorul privat suportă greul, în timp ce angajaţii de la stat scapă fără să plătească.
Maseurii şi cofetarii se pensionează la 50 de ani
În mod ridicol, după cum scrie Daily Mail, maiştrii cofetari, prezentatorii de radio, frizerii şi maseurii din băile cu abur se numără printre cele 600 de profesii în care este permisă pensionarea la 50 de ani, cu o pensie de stat care reprezintă 95% din salariul anual câştigat în ultimele 12 luni de muncă.
Uluitor, doar 5.000 dintre cei 12 milioane de greci admit că au salarii anuale de peste 90.000 de lire sterline (aprox. 100.000 de euro).
Cum s-a ajuns la colapsul financiar?
Daily Mail punctează că „Grecia s-a bazat prea mult până acum pe banii proveniţi de la Uniunea Europeană, în special pe cei veniţi din ţările nordice, foarte bogate.
Grecia a practicat acest sistem din 2001 când a intrat în UE.
Fondurile au curs către Grecia din toată Europa, iar grecii au început să cheltuie de parcă nu ar mai fi existat ziua de mâine.
Banii au „inundat” toate sectoarele vieţii publice.
Ca rezultat, de pildă, sistemul educaţional grecesc are de patru ori mai mulţi profesori pe elev decât Finlanda, care este ţara cu cel mai înalt nivel de educaţie din Europa”.

„Dacă grecii ar fi strâns cureaua mai mult şi ar fi plătit taxele către propriul stat, poate acum, votanţii europeni nu ar mai simţi aceeaşi aversiune faţă de ei”, concluzionează Daily Mail. --

Unul din scenariile crizei ?

Subject: Criza financiară pe înţelesul "băutorilor" de rând. O ficţiune inspirată însă din realitatea zilelor noastre


Helga este proprietar de bar. Un bar pe care l-am putea numi A1 (sau, pentru a da un plus de savoare poveştii . AIBar - fără nici o legătură cu deja celebrul brand AIG), ai cărui clienţi sunt în marea lor majoritate şomeri. În termeni economici, situaţia financiară precară a clienţilor săi, este o problemă cât se poate de serioasă pentru viitorul afacerii pe care Helga o conduce. Aşa începe povestea - fictivă - a proprietarei unui business - la fel de fictiv - cu băuturi alcoolice. Circulă pe internet ca un viral . şi este o poveste plină de învăţăminte.

Cu o afacere care abia se târa de la o zi la alta, şi după multe nopţi nedormite, Helga pune la punct o nouă strategie de marketing, cu o ofertă de nerefuzat pentru clienţii săi: "Bea acum - plăteşte mai târziu!", prin care Helga îşi creditează clienţii. "Băutul pe datorie" s-a dovedit o strategie de succes, pentru că, aproape peste noapte, barul Helgăi a devenit cel mai frecventat local din zonă. Iar de aici şi până la a deveni barul cu cele mai mari vânzări din oraş nu a mai fost decât un pas!

Eliberaţi de presiunea de a plăti pe loc ceea ce consumă, clienţii nu au mai avut prea multe de obiectat atunci când Helga a mărit preţul băuturilor servite. Şi a făcut asta nu doar odată, ci în mai multe rânduri, fără ca vreunul din clienţii săi să protesteze. Una peste alta, afacerile Helgăi au explodat: vindea tot mai mult şi tot mai scump ... doar că pe datorie.

Oportunităţi de business pentru bancă

Cu o astfel de evoluţie a cifrei de afaceri, afacerea Helgăi a atras atenţia tânărului, dinamicului şi inventivului director al băncii care credita activitatea de zi cu zi a barului: pentru acesta, creanţele acumulate erau o adevărată avere viitoare.

Asta a fost suficient pentru executivul băncii, pentru a majora limita de credit pe care AIBar o avea la banca pe care o conducea. Evident, veniturile viitoare ale barului (provenite din consumul pe datorie al clienţilor săi) au fost folosite drept garanţii pentru extinderea liniei de credit acordate.
O iniţiativă bine primită la sediul central al băncii în cauză, unde, traderii au identificat o bună oportunitate de a mai face ceva comisioane din tranzacţii. Au transformat datoria clienţilor băncii în obligaţiuni ale căror dobânzi, şi al căror principal, urmau a fi plătite ulterior, la încasarea datoriilor consumatorilor din barul Helgăi. Şi pentru că aveau nevoie de un nume, le-au numit AIBonds.

Frumos împachetate, şi cu randamente ridicate - pentru că preţurile băuturilor servite de Helga erau mult peste media celorlalte baruri, şi deci profiturile erau pe măsură - obligaţiunile au fost vândute de traderii băncii în cauză către alte bănci, fonduri sau investitori în căutare de câştiguri.

Alcoolicii şomeri nu-şi pot plăti băutura consumată

Nici unul dintre cumpărători nu şi-a pus însă semne de întrebare cu privire la faptul că veniturile viitoare ale obligaţiunilor tocmai cumpărate (care aveau rating AAA) erau de fapt garantate doar de plăţile ce urmau a fi făcute de o adunătură de alcolici fără serviciu.
Pieţele vedeau doar randamentele promise, iar goana după câştiguri întreţinea creşterea preţurilor obligaţiunilor respective, care treptat, au devenit cele mai tranzacţionate instrumente financiare de pe pieţele de profil.

Marii jucători, care dispuneau de mari sume de bani nu mai pridideau să cumpere obligaţiunile garantate cu veniturile viitoare ale barului Helgăi. Asta până în ziua în care, în ciuda faptului că preţurile obligaţiunilor respective creşteau ca Făt-Frumos, unul dintre oficialii băncii la care Helga avea linia de credit deschisă, a decis că a venit vremea să-I ceară acesteia achitarea creditului, şi i-a trimis o notificare în acest sens.

Helga, la rândul ei, s-a văzut nevoită să ceară clienţilor plata datoriilor, pentru a-şi putea achita datoria la bancă. Doar că, în continuare fără venituri . aceştia nu au prea avut de unde să plătească băutura consumată până atunci. Asta a pus capăt afacerii Helgăi, care a trebuit să-şi închidă barul, şi să-şi declare falimentul. 11 salariaţi şi-au pierdut locurile de muncă.

Un faliment cu efect în pieţele de obligaţiuni

Ştirea că afacerea Helgăi a dat faliment s-a împrăştiat instantaneu printre deţinătorii de obligaţiuni garantate cu veniturile viitoare ale barului respectiv. Şi, pentru că nu mai aveau nici o şansă să primească bani de pe urma afacerii respective, deţinători obligaţiunilor AIBonds au pornit avalanşa vânzărilor. Preţul acestora a căzut cu peste 90%, ceea ce a dus la scăderea valorii portofoliului de obligaţiuni deţinut de bancă.
Şi pentru că valoarea activelor lichide ale băncii s-a diminuat spectaculos peste noapte, aceasta nu au mai avut bani pentru a acorda noi împrumuturi, ceea ce a îngheţat activitatea de creditare, şi a pus companiile din regiune într-o mare dificultate în a-şi asigura necesarul de cash pentru activitatea de zi cu zi.

Falimente pe bandă

Mai mult, furnizorii barului Helgăi, care la rândul lor cumpăraseră la rândul lor obligaţiuni AIBonds (pentru fondurile proprii de pensii) s-au trezit în situaţia de a-şi şterge din contabilitate 90% din valoarea prezumată a respectivelor titluri.
O pierdere pe care furnizorul de vinuri nu a putut să o suporte, fiind nevoit să ceară şi el falimentul. O afacere ce avea o istorie de peste trei generaţii a închis astfel porţile, lăsând locul liber unui competitor care, preluând fabrica locală a închis-o, iar alţi 150 de oamenii au rămas fără loc de muncă.

Ce să faci, odată scăpat de faliment? Îţi acorzi un bonus

Din fericire - pentru banca şi casele de brokeraj care au înregistrat şi ele pierderi ca urmare a scăderii valorii portofoliilor lor de obligaţiuni AIBonds - acestea au primit bani de la Guvern, şi au fost salvate astfel de la faliment. Asta cu bani proveniţi din taxele şi impozitele contribuabililor; salariaţi nebăutori - care nu au călcat niciodată prin barul Helgăi.
Scăpaţi de la faliment, executivii respectivelor instituţii financiare au început să-şi acorde bonusuri pentru măsurile luate pentru salvarea instituţiilor conduse. Bonusuri de miliarde bune de euro. Asta în timp ce cheltuielile cu sănătatea, protecţia socială sau educaţia pentru cetăţenii regiunii respective au trebuit reduse.

Această poveste este o ficţiune. inspirată însă din realitate, care ne arată cum NU trebuie să fie capitalismul! Cum ar trebui să fie? O formă de organizare economică şi socială în care cei care cad în păcatul lăcomiei trebuie să şi plătească, prin faliment.

O poanta despre Bacalaureatul 2011

Nu am fost in Finlanda...dar,asa o fi?

Nu este de mirare ca sistemul educativ finlandez este cel mai evoluat si mai bun din lume.
Finlanda este, in acelasi timp, si una din tarile cu cele mai ridicate nivele de trai din lume. In urma perioadei de grava recesiune economica din anii '90, guvernul a hotarit sa dedice fonduri importante educatiei, cercetarii si tehnologiei. Rezultatul: in mai putin de 10 ani, Finlanda a trecut pe primele locuri din lume ca bunastare sociala si bogatie.
Exemplul Nokia. La inceput, un sat cu o singura fabrica, de cizme de cauciuc. Apoi, o fabrica de televizoare. In sfirsit, pe baza aliantei dintre patronat si sindicate, se mizeaza pe telefonia celulara. Astazi sunt lideri mondiali, inaintea Germaniei, Japoniei si Statelor Unite.
De ce este atit de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa termine primele 8 clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta si citind o carte pe saptamina?
07:45 - Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la poarta scolii (nu exista autobuze scolare). Autobuzul trece la fiecare 5 minute. Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie independenti de mici. Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc cu masina pina la scoala. Biletul este subventionat de catre municipalitate. Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie spartana. Niciun muc de tigara, nicio hirtie pe jos, niciun grafitti pe ziduri.
09:15 - Orele de 45 de minute. Finlandezii mizeaza pe studiile de limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune in toata tara. Restul il alege scoala, de acord cu profesorii, parintii si elevii. Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta. Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne, si nu se scrijeleste nimic. Scoala este publica si, bineinteles, gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu "scump" din Spania. Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante. Fiecare doi elevi au cite un calculator. O duzina de masini de cusut in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de timplarie, schiuri... O sala de sport acoperita, un auditoriu pentru orele de teatru si o sala de mese cu autoservire. Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita.
12:00 - Mincare calda, nutritiva si gratuita. Saili are o jumatate de ora pentru prinz, la restaurantul scolii. Legea finlandeza obliga ca meniul sa fie gratuit, nutritiv, si cu multe feluri de salate si fructe. Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras. Daca orele se prelungesc pina dupa amiaza, scoala are obligatia de a oferi o gustare elevilor.
16:05 - Inapoi acasa, Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic. Nu exista delincventa, strazile sunt sigure. Cind se lasa seara, Saili si fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina pentru parintii lor, daca acestia intirzie la serviciu.
18:30 - Cina si sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina) sunt momentele in care familia se afla impreuna. Se converseaza mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor. Dar in aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in comun.
20:15 - Temele si la culcare. Copiii finlandezi au foarte multe teme de casa, desi Saili le termina rapid, intr-o ora sau doua, pentru ca de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in engleza. Pentru Saili, scoala este ca un serviciu.
- "Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca".
- Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200000 de euro, de la gradinita pina la absolvirea unei universitati. "Sunt banii cel mai bine folositi din impozitele noastre".
- Studentii platesc doar cartile si mincarea (2.50 euro la restaurantul facultatii). Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze dindu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu.
- Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice moment politetea in relatiile dintre ei. Nu poarta uniforme, dar sunt intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati.
- Intr-o scoala din centrul capitalei Helsinki, sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelasi. Sistemul educational nu este elitist si nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cit mai inalt.
- Temele sunt sfinte. Si este foarte rau vazut ca un elev sa copieze, chiar si de catre ceilalti elevi. Este de neconceput ca un elev sa scoata o fituica la un examen. Cel care ar face-o ar fi izolat de catre restul de elevi. "De ce sa risti, cind poti sa studiezi?" Pe aceeasi linie, ca adulti, nu-si vor imagina ce este evaziunea fiscala. Nu e de mirare ca Finlanda se afla in fruntea tarilor cu cele mai ridicate statistici de transparenta si cea mai scazuta coruptie publica.
- Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si profesoara: "Cind îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii contribuabililor".
- Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de a lua un examen, "pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste decit o singura data". Se studiaza pina cind se ia examenul, dar promovarea in anul urmator este automata.
- "Ziua de lucru" a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 3. Orele sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece obligatoriu afara, in aer liber. Se stimuleaza rationamentul critic inaintea memorizarii mecanice. Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanica sau muzica. Elevii cinta la vioara, chitara electrica sau la ce prefera. Si, inca odata, se incurajeaza gindirea critica si se discuta.
- "Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie, medicina veterinara sau creatie de jocuri video. Il intreb daca este fericit. Fara sa clipeasca, imi raspunde ca da."
Da, dar secretul este altul:Pe la 1600 s-a legiferat ca cine nu stie sa scrie si sa citeasca nu are voie sa faca copii.

despre regionalizare

Am tot citit despre acest subiect si nu inteleg substratul actiunii.Ce vor romanii??? Ce vrea conducerea Basescu??? Motivatiile sunt foarte subiective dar niciuna dintre ele nu are un bilant economic la baza :
- ce castiga statul
- ce pierde cetateanul
si niciuna nu tine cu cetateanul sau sa respecte spiritul : "statul este in slujba cetateanului si nu invers".

Dupa toate esitmarile statul va vrea sa castige tot de pe spinarea cetateanului,care si asa este la limita cu banii.Am gasit o parere a unui tanar ,care se pare ca gandeste ca mine,o sa o redau in cele ce urmeaza....


De ce se grăbește Băsescu să regionalizeze România?
Traian Băsescu a aruncat în arena politică tema regionalizării administrativ-teritoriale a României. Drept urmare, de o săptămână, subiectul regionalizării României ține prima pagină a ziarelor și deschide principalele jurnale de știri de la mai toate televiziunile națle.
Potrivit propunerii venite din partea lui Traian Băsescu și susținută frenetic de PDL, România ar urma să fie alcătuită din 8 mari regiuni iar actualele județe desființate. Și toate acestea ar urma să se întâmple chiar în toamna acestui an.

Graba cu care șeful statului dorește să își impună planul de ciopârțire a României devine suspect de la o zi la alta. În mod normal și democratic, acest demers se face în urma unor analize și studii de impact, făcute timp de mai multe luni de zile de către o armată de specialiști. După ce aceștia evaluează situația, se înaintează concluziile instituțiilor statului, gen Președenție, Guvern, Parlament care prin consens cad de comun acord cu privire la forma finală iar mai apoi merg cu propunerea către popor. Doar poporul poate decide în urma unui referendum, dacă România își va schimba structura organizatorică, nicidecum un singur om, în speță Traian Băsescu.

Și de această dată, Băsescu dă dovadă de ipocrizie și bătaie de joc la adresa românilor, sfidându-i în cel mai execrabil mod cu putință. E inadmisibil ca un singur om să facă ce vrea în țara asta, doar din dorința de a-și pune în aplicare planurile mărețe și de a da curs șantajului politic extern privind ținutul secuilor.

Când referendumul i-a servit intereselor politice, Băsescu a cerut organizarea acestuia, când s-a pus problema unui referendum în București pentru desființarea sectoarelor, Băsescu l-a ”rugat” pe Oprescu să anuleze referendumul. Acum când vine vorba de regionalizare, Băsescu nici nu mai pomenește de o astfel de măsură democratică obligatorie, ci vrea ca acest lucru să îl facă prin instrumentul marionetă-numit Emil Boc, care va trebui să își asume răspunderea în Parlament pe acest proiect de lege.

Și pentru ca tabloul să fie complet, oferă UDMR și asumarea răspunderii pe legea minorităților, ca parlamentarii maghiari să nu se opună planului de regionalizare. Pentru a-și vedea visul cu ochii, Băsescu este dispus să vândă pe bucăți țara, ungurilor.

Motivul invocat în favoarea regionalizării țării cum că Uniunea Europeană nu ne mai dă bani este un fals ordinar. Oficialii UE au infirmat acest lucru. Apoi au venit cu varianta că în acest fel se reduce birocrația și corupția. Nimic mai fals. Oare e mai ușor să șantajezi 8 oameni sau 42?

Dacă acest plan ar fi pus în aplicare peste noapte, un haos de nedescris ar cuprinde România. Toate cărțile de identitate, permisele de conducere, numerele de înmatriculare ale mașinilor, pașapoartele, actele de proprietate, toate ar trebui schimbate. Toate acestea costă, bani, timp și foarte mulți nervi. Toate instituțiile publice din țară, gen, primării, școli, grădinițe, universități, reprezentanțe ale ministerelor, spitale, instituții de cultură, vor trebui să își schimbe actele, plăcuțele cu numele instituției, ștamplilele, iar toate acestea se fac contra cost, pe sume impresionante.

Numai schimbarea numerelor de înmatriculare ale mașinilor din România ar fi un jaf la drumul mare din partea statului. Firmele de casă ale DPL ar primi contracte importante pentru a se putea schimba în timp util toate numerele la mașini.

Un astfel de demers care nu implică și părerea poporului, reprezintă un atentat la democrația unei țări, și chiar o lovitură de stat dată de însăși președintele României.

În concluzie, regionalizarea României pe repede înainte are un singur scop, ca Băsescu și PDL să își asigure continuitatea la cârma țării.