Despre Discul Preferat

 

Despre diskul preferat

Diskul

Un obicei care mi-a rămas și acum, era să mă așez în fotoliu, să pun un disk sau o înregistrare muzicală, orice de la simfonic până la hard rock și ațipesc. Aveam totuși o preferință, Their satanic majesties request, un LP original al formaţiei The Rolling Stones, care avea o muzică mai greu de digerat, dacă nu aveai dispoziţia de a o asculta.  Povestea acestui LP începe în anii de studenţie, când la cantina complexului studenţesc, la o masă de cină, la staţia de amplificare a fost pus integral acest disk, nu m-am ridicat de la masă 50 de minute până nu  s-a terminat audiţia. Am rămas în mine cu dorinţa de a avea acest LP, dar cum şi de unde, vremurile erau dificile şi nu aveam posibilitatea de a-l lua din străinătate. În vacanţa de vară din anul II, reuşesc să merg cu un coleg de facultate, un evreu simpatic care a făcut rost de două bilete prin Asociația Studenților, în tabăra studenţească de la Costineşti. Acolo ca toţi tinerii doritori de cunoaştere, am încercat şi o plajă de  nudişti care era pe o faleză la cca. 2 km. de tabăra studențească. Pe lângă priveliștea oferită de oamenii de pe plajă și în special de femeile și fetele goale la soare, care nu ne displăcea deloc, apar doi indivizi, după accent francezi care intră în vorbă cu noi. Ne-am înțeles în englezo-română-franceză și ne-am împrietenit oarecum, iar în zilele ce au urmat am frecventat același loc de plajă. Într-una din zile cei doi francezi vin să ne caute în tabără, pentru a ne invita la o excursie până la Mamaia, aveau un Ford Mustang, lucru mare pentru noi românii în 1967 și chiar dacă mașina era o variantă de sport, mai înghesuiți am încăput pe scaunele din spate. La Mamaia ne invită la un restaurant pescăresc pe malul lacului Suitghiol unde mai pălăvrăgim și reușim să mâncăm un ditamai somnul. Zilele ce au mai urmat ne-am lămurit că cei doi era homosexuali și îi atrăgeau băieții și am încercat să ne retragem fără incidente, din relația respectivă. Mergând și noi în vizită la vila de la Neptun unde stăteau, ne-am ferit pe pipăieli și am reușit să cumpărăm niște țoale mai la modă atunci (pantaloni de velur colorați), de care francezii voiau să scape. La despărțirea de ei îi spun celui care era “fetița”, dacă nu poate să-mi trimită și mie un LP și i-am spus titlul și formația. Au trecut vreo două luni și mă trezesc la cămin cu un aviz poștal din străinătate, francezul s-a ținut de cuvânt, iar după formalitățile ce trebuiau să fie îndeplinite reușesc în sfârșit să intru în posesia discului mult dorit.

Ce se spune acum peste 40 de ani despre discul acesta?  Cererea Majestății Lor Satanice - Wikipedia. Se pare că am avut o premoniție când am cerut LP-ul dar și o atracție spre modalitatea artistică de exprimare din el. Ce mai îmi plăcea cum sună, cu conținutul versurilor era mai greu că nu aveam traducerea la toate cântecele,

Au venit peste noi timpuri și evenimente, am trecut de 1990 cu speranța că se schimbă ceva în modul de gândire și percepție al oamenilor, dar se pare că am fost naiv. Îndeletnicirile și responsabilitățile  legate de meseria pe care o aveam la acea vreme îmi răpeau foarte mult timp, acest timp era luat de la cel ce trebuia acordat familiei și celor două fete ale mele, acest timp era luat de la modul meu de relaxare obișnuit. Îmi plăcea foarte mult senzația de liniște mentală pe care o aveam, cu ochii închiși, stând în fotoliu și la volum mediu spre mare, punând pe sculele de muzică ce le aveam LP-ul cu pricina.

Am avut un incendiu la locuință în 1997,in urma căruia toată colecția mea de LP-uri s-a prăpădit. Îmi părea rău de toate cele distruse dar cel mai mult de pierderea Their satanic majesties request,. Peste câțiva ani una din fetele mele, mai precis cea mică mi-a făcut cadou un CD cu muzica de pe acest LP, dar nu era același lucru.

S-a întâmplat ca peste 20 de ani să găsesc pe internet Their satanic majesties request, al formației Rollilng Stones remasterizat, l-am comandat și cumpărat imediat. Cu maximă nerăbdare l-am pus pe un pick-up pentru audiere. Am repetat audiția de două ori stând în fotoliu și încercând să țin ochii închiși, am reușit 10 minute, dar din păcate trăirile din tinerețe nu mai pot fi reproduse acum. Discul LP este mare ca valoare artistică și nu poate fi egalat de nici o sforțare a formațiilor rock venite pe scenă de atunci și până  acum.

 

Despre nota la BAK

 

Ascultam zilele acestea, conform unui obicei de a avea un post de radio pe recepție, pentru colorarea atmosferei casnice din timpul zilei, o emisiune legată de greutatea notei de absolvire a unui ciclu școlar/universitar, asupra calităților individuale pe care le ai, mai ales dacă ocupi sau vrei să ocupi o funcție publică. Nu vorbesc de Ciuci sau Ciolaci care sunt în campania electorală și vor să acceadă spre decizii naționale importante. Îmi vine în minte o experiență trăită cândva, unde un profesor universitar la o disciplină cheie la formarea unui inginer chimist, poreclit Nabla, spunea cu o voce ușor bâlbăită: „Derbedeii, repetenții, derbedeii care nu învață trebuie urmăriți și picați la examen, pentru că aceia ajung directori și ingineri șefi, proști care învață rămân simpli executanți.”  Se pare că principiul:  celui care-i merge mintea mai repede câștigă în detrimentul celui conștiincios care învață, rămâne valabil acum ca și acum 50 de ani. Profesorul avea perfectă dreptate, pe oameni și calitățile lor îi selectează viața și contextul social în care se dezvoltă, notele au mai puțină relevanță, mai ales că ele au conținut subiectiv legat de profesorii pe care îi ai la momentul respectiv.

Cercetăm și analizăm de regulă pe oamenii care ajung sau se postează în față, mai ales pentru funcțiile de conducere, nu  vreau să fiu părtinitor, dar calitățile unui conducător nu se dobândesc și nu se învață la școala publică sau privată, deci nu pot fi apreciate printr-o notă. Există de mult preocupări, cursuri, universități, la noi și mai ales la alții, care să formeze manageri, conducători, leadership, coaching, dar la ce folosesc dacă le absolvi și nu ai calitățile personale care să te ajute să le pui în practică. Să nu mai vorbim de SNPSA.

Deci care era întrebarea: În ce se bat candidații la prezidențiale? În notele de BAC ? Modul în care se exprimă mai mult sau mai puțin agramat? În tonul cu care susțin niște principii convenabile omului de rând? În tonul cu care se bălăcăresc unii pe alții? Sau în imaginea pe care vor să o promoveze promițând Marea și Sarea?

Ceva despre ȘOȘO

 

Gânduri scurte 166

 

Vrei nu vrei, dacă ai timp la dispoziție deschizi Facebook-ul și ai surpriza să fi bombardat cu imagini, știri sau alte comentarii de cei care îi ai la categoria prieteni. Unii sunt acolo făcând parte dinte cunoștințe, iar alții din like-uri de conjunctură sugerate de FB sau date aiurea de proprietarul paginii, ca să crească numărul de membri. Că începe campania electorală sau sunt afecțiuni deja create, nu mă pot pronunța, dar republicarea unor clipuri cu Șoșoacă, pun o întrebare asupra felului cum gândesc cei (cele) cu care se aseamănă.

Un videoclip despre educație, m-a făcut să-mi pun câteva întrebări și ca să fiu mai imparțial am adresat acestea inteligenței artificiale.

 

Intrebare:  Care este diferența dintre o doamnă și o țață ?

 

Ce spune AI :

 

O doamnă și o țață sunt doi termeni care pot avea conotații diferite, așa că să le analizăm pe rând:

1. Doamnă:
• Definiție: Este un termen de politețe folosit pentru o femeie căsătorită. Poate fi aplicat în mai multe contexte:
• Doamnă de onoare: O femeie din aristocrație care servește în casa unei prințese, a unei regine etc.
• Soție: Termenul poate fi folosit pentru a desemna soția cuiva.
• Stăpână a unei case sau gospodării: Se referă la o femeie care are autoritate într-o casă sau într-o gospodărie.
• Exemplu:
• “Doamna Maria este o gazdă primitoare și o persoană respectată în comunitate.”
• Observație: Termenul “doamnă” implică o anumită eleganță, rafinament și respect.
2. Țață:
• Definiție: Este un termen popular și poate avea mai multe semnificații:
• Mătușă: În unele regiuni, “țață” este folosit ca sinonim pentru “mătușă”.
• Termen de respect: La țară, poate fi folosit pentru a se adresa unei surori mai mari sau unei femei mai în vârstă.
• Termen alintător: Un bărbat poate folosi “țață” pentru a se adresa femeii iubite.
• Epitet peiorativ: Poate fi folosit pentru a descrie o femeie vulgară, lipsită de gust și finețe.
• Exemple:
• “Ce zici, țață Maria, unde am putea sta puțin de vorbă?”
• “Gura lumii slobodă, țațo; las-o-n pace să vorbească, țațo.”
• Observație: Termenul “țață” poate varia în conotație, în funcție de context.

În concluzie, doamna este asociată cu eleganța și respectul, în timp ce țața poate avea diverse înțelesuri, de la afecțiune la o conotație mai puțin favorabilă.

 

Concluzia mea: Este greu să fi doamnă dacă ai ADN-ul de țață (v. epitetul peiorativ)...

 

Despre nunta mea

 

Amintiri despre nuntă

Era sfârșit de an 1970, terminasem o Facultate și mă căsătorisem civil în septembrie cu fata visurilor mele. Soarta și repartițiile ministeriale pentru cei cu studii superioare de chimie, ne-au adus ca localitate unde ne-am stabilit domiciliul, la Râmnicu Vâlcea. Eu lucram ca inginer la Combinatul Chimic și soția mea ca profesoară la Liceul de Chimie. Cu facilitățile pentru absolvenți și ceva pile am reușit să avem destul de repede o  locuință, într-un apartament cu două camere la etajul IV al unui bloc din centrul orașului. Totul începea să intre pe făgaș normal ca activitate profesională, viață în doi pentru familia tânără ce eram, este drept că regimul de lucru de atunci ne oferea destul de puțin timp care să-l petrecem împreună și să ne bucurăm de tinerețea noastră, eu începusem lucrul în ture și soția avea ore și la seral, așa că ne vedeam mai mult seara.

Concepțiile din familiile de unde proveneam ne presau cu ideea că nu este suficientă căsătoria civilă și trebuie făcută și cea religioasă, deci o nuntă. Pe vremea aceea comunicarea la distanță se făcea cu telefonul fix, cu aparate cu fise la telefoanele publice, până să avem instalat un telefon în apartament și prin scrisori trimise prin poștă. Reușim să cădem la pace cu părinții din ambele părți și să stabilim o dată pentru evenimentul religios și ce urma după el. Data era 31.12.1970. Totul urma să se petreacă la Sibiu la Catedrala metropolitană și masa la Împăratul Romanilor. Părinții mei de la Sibiu au făcut rezervările respective și care urmau să se ocupe de organizarea efectivă.

Noi ca proaspeți căsătoriți urma să venim cu două zile înainte ca să ne pregătim de eveniment, așa am făcut și ajungând la casa părintească de la Sibiu, a trebuit să facem față unor încercări psihice.  Ne-am trezit acolo cu mai multe rubedenii care excelau în a da sfaturi și povețe, astfel că timpul nu mai era al nostru. Eram ca niște marionete, soția trebuia coafată, se cheamă o coafeză în particular și culmea ei nu-i ajunge rândul decât spre sfârșit, din cauza celorlalte participante la eveniment , care s-au nimerit acolo. Pe mine mă pun să probez singurul costum ,  făcut pe comandă, care îmi era mai mic decât la prima probă. Poate din motive financiare, care acum îmi scapă, soția mea probează rochia de mireasă care a fost a sorei mele, îi vine oarecum bine cu ajustările făcute de o croitoreasă aflată la fața locului. După figura ei, nu i-a prea plăcut cum arăta, dar a dat dovadă de supremă înțelegere a situației și a purtat rochia la cununia religioasă. Este drept că abia a așteptat să și-o scoată pe jumătatea ceremoniei mesei festive.

La Catedrală sosim seara pe la ora 19, afară ningea frumos cu fulgi mari, coborâm dintr-un taxi și pășim pe jos pe aleea de intrare în biserică, unde un grup de tineri aflat marginea aleii , aruncă cu ceva bulgări proaspeți în noi, dar nu ne udă prea tare. În biserică erau ceva spectatori din rude și invitați, nașii noștri erau mult mai în vârstă și se țineau mai greu de noi. Cu nașii era o problemă a soacră-mi, care l-a ales pe un frate al ei care la vremea aceea era mai avut (mare tehnician dentar) și a trebuit să-l acceptăm necondiționat. La slujbă ne simțim ca două marionete, care trebuie să facă mișcările sugerate, să zâmbească la ordin și abia am așteptat amândoi să se termine. După sfârșitul ceremoniei ieșim pe treptele Catedralei și suntem întâmpinați cu câțiva bulgări de zăpadă, în loc de confeti sau boabe de grâu. Ninsoarea încetase, așa că mergem pe jos, preț de două străzi până la sala de recepție la Împăratul Romanilor, cu tot alaiul de nuntași, dar fără muzicanți.

În preziua ceremoniei religioase reușesc să evadez de acasă cu soția mea și să facem un tur pe strada principală (zisă Bretter) din Sibiu, acolo era un obicei ca la anumite ore să iasă la promenadă tineretul din zonă. Întâmplarea face că-mi întâlnesc câțiva foști colegi de liceu și îi invit cu entuziasm să petreacă revelionul la mine la nuntă, câți-va nu mă refuză. Știam din socotelile făcute de tatăl meu ca mai sunt locuri neocupate din cele rezervate.

La Împăratul Romanilor, în sala principală mesele aranjate frumos conform ștaifului localului, ocupate cam la 150 persoane, pentru miri, nași și personalități din familie era amenajată o masă pe un podium, ne-am suit acolo ca la expoziție. Era destul de neplăcut pentru noi ca să fim din nou marionete. Mamele aveau grijă să ne atragă atenția, din când în când, că trebuie să zâmbim frumos unuia sau altuia dintre rude sau invitați. Muzica era de la orchestra de cafe-concert a localului, care cu toate că urma să fie plătită, făcea pauze cam lungi și dese. Țin minte că am dansat dansul miresei și apoi încă un dans, atât. După ce am ajuns la noi acasă, cu soția, am discutat despre desfășurarea evenimentelor și a ajuns la concluzia comună, că nu ne-am prea distrat la nunta noastră.

Tatăl meu era de profesie contabil, se ocupase de organizarea evenimentului și ne fiind foarte avut, ținea socoteala strictă la toate cheltuielile, avea chiar un registru contabil cu nunta. Toate au decurs oarecum planificării, până la surpriza plicurilor cu banii de la dar. Oamenii au dat cât au avut, colegii mei care erau tineri și săraci, mai puțin. A doua zi după masa de nuntă, după ce a achitat toate datoriile la furnizorii de servicii, nu se mai putea discuta cu el. Căzuse în depresie. Rămăsese un plus de 800 lei. Socrul meu, care era și el contabil , dar de bancă, fusese chiar director la Filiala BNR Argeș, se trezise din mahmureală, a doua zi și făcea mișto de situație. Oricum el avea un slogan: Banii sunt făcuți să circule și nu ca să fie stocați, după acesta s-a condus toată viața și nu a agonisit nimic, zicând: De ce să lase altora? Ca să se certe?

A trecut și ziua de anul nou 1971,mi-am luat soția și ne-am urcat în trenul de Râmnicu Vâlcea, având în buzunar cei 800 lei ,pe care i-am valorificat ulterior într-un aspirator Record. Ne-am întors la viața noastră de familie tânără, bucuroși că am scăpat de obligația de familie de a ne creștina relația. Am făcut nunta!

Ce mai consumăm

 

Gânduri scurte 142

Mă tot minunez de zilele în care trăim și de modul în care petrecem ce va să vină și poate viitorul...Suntem robi globalizării și a ideilor artificiale de consum, la fel acționează și organismul nostru intern, se adaptează cu efort sau nu prea...

Un text care mi-a plăcut de la o prietenă mai tânără;

La ce ți-a folosit, măi, Ceașcă, să ne flămânzești? Tu vezi ce ghiolbănește poporhul tău acum? Toți știe de șaorme, de nudălși, de pițe și suși, de burgări, de angus și mangalițe... Nu mai e cozonac, e panetone. Nu mai e înghețată, e gelato. Se mănâncă salată verde iarna!!! Păi să nu ți se facă ție rău?!? Cu oliv oil și avocado. Ne pute brânza cu mucegai, dar pentru că acum așa vrem noi. La fel, din proprie voință halim pâine integrală că cică e mai sănătos. Uite cum aveai tu grijă de sănătatea populației și noi te boscorodeam pe la cozi. Nu mai poți obliga pe nimeni să ia 5 pachete de margarină la kilogramul anual de banane. Ceașcă, e banane cât vezi cu ochii! Margarina se mai bagă doar în prăjiturile așa zise cu unt, deh, rhomânul tot rhomân și se mai dă, de cea mai ieftină zic, bătrânilor din azile și bolnavilor din spitale.

De iaurturi, nu mai vorbesc, așa mai pe ultimii tăi ani, devenise atât de acru, încât ți se tulbura privirea și gustul vreo juma' de oră după consum. Acum, e prea dulce, te ia cu toropeală și e și prea gras, 10% ăla pe stil grecesc, ne-aruncăm pe alea degresate că nu se mai poate, frate, ori mangaliță, ori grecesc.

Lupta nu se mai duce cu agenturili și pentru construirea socialismului, luptă se dă între ficat și pancreas.

De beutură, nu dezvolt aici, e de-o carte întreagă și poporhul tău nu mai citește.

Asta e, Ceașcă, decadens la rhomâni, chiar nu merita să-ți bați capul!

Mă', orice rahat îți trece prin minte, îl comanzi online, cum ce-i aia online???, prin telefon, bre, și vin oameni bangladeșieni, nepalezi, ce știu eu și ți-aduc acasă...da, bre, vin pe biciclete, pedalează ceva de groază, ploaie-ninsoare-caniculă...nu, nu e așa de greu ca munca la canalul Dunăre -Marea Neagră, nu, acolo tu i-ai depășit pe toți, dar nici ușor nu le e. Niște amărâți, Ceașcă, că rhomânii merg cu trotinetele, nu mai vrea nimeni pe jos, e pierdere de timp! Cum unde se grăbesc? La mol, se scrie mall, știu că aveai probleme cu scrisul...

Mda, trăim pe picior mare, nu cred că-ți place ce vezi.

 

Un text de Neagu Djuvara actual și veridic

 

Era o vreme in tara asta - Neagu Djuvara- Către: Romani            Cred ca pe istoricul Neagu Djuvara nu-l poate nimeni acuza de "nostalgie comunista". Inlantuie o seama de regrete fata de repere ale unei perioade traite, asa cum scrie, de altfel, si despre perioada interbelica. Nu poti trai negand totul, doar pentru ca asta-i "trend-ul" social! Omul liber este cel care se exprima, iar cel inlantuit intr-un iacobinism feroce, judeca fara drept! Avem multime din astia care nu-si mai revin din rautate exacerbata de nevoia impunerii parerilor sau a propriei persoane. S-a cam terminat cu filistinismul. Lipsa de spirit si de inteligenta se observa din pozitii inghetate! Ca sa construim o tara limpezita de tare ale trecutului este util a le constinetiza si inlatura din prezent si viitor. Asta incearca sa arate si Neagu Djuvara, exemple pozitive extrase dintr-o perioada pe care, nefondat, am aruncat-o la groapa infamiei, de parca nu noi, majoritatea, am trecut prin ea! Lasitatea nu duce spre nimic, pe cand curajul rational poate muta muntii! ________________________ Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul si intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, "Domnul inginer sau Domnul profesor, sau Domnul avocat". Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu. Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai o maşină pe stradă ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere sau este vreun boss de la partid. Mai târziu au apărut şi norocoşii câştigători la cecuri sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o mână într-un judeţ. Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau alimentaţia publică. Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între 8 şi 16, te gândeai că este în concediu, libere, sau e bolnav săracu om şi merge la doctor. Era o  vreme în ţara asta când dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau daca voiai să te plângi de ceva, erai ascultat. Era o vreme în ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi trebuia operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, şi le mascai neîndemânatic - ca toată lumea - în ziar, sub haină convins că nu ştie nimeni ce e umflătura aia, de la piept. Când te întorceai fericit că nu te-a prins nimeni şi te întâlneai cu altul umflat în piept te uitai superior şi zeflemitor la el gândind "ia uite şi la fraierul ăla, merge cu sticla ascunsă la piept are impresia că eu nu ştiu că o duce lu dom doctor!" Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copii mergeau în uniformă şi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că "este unul din ăia de chiulesc sau nu le place şcoala" şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla tacso că a chiulit. Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor. Era o vreme în ţara asta când băieţi deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace, făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: "ăsta e a lu Ilie de la sculărie. A termenat primu facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e dăştept" Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-a luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta sau nunta copilului. Era o vreme în ţara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine şi ieşeai în faţa blocului "la una mică cu băieţii". Una mică putea fi o minge, o ţâgară, o tablă, o bere, o şuetă, după priceperile fiecăruia, dar nu era unu să nu facă "una mică" cu prietenii. Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul sau de ce nu ai moţ la bască. Era o vreme în ţara asta când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie: "Uite mamă, trece armata". Astăzi, în ţara asta, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru "o linie". Astăzi, în ţara asta,  nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi. Astăzi, în ţara asta, străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată. Astăzi, în ţara asta,  când vezi un poliţist pe stradă te uiţi speriat să vezi pe cine urmăreşte sau îl ocoleşti să nu îţi dea vre-o amendă aşa, pentru că l-ai deranjat când te-ai uitat la el. De regulă unde e gâtuit traficul, vei găsi un poliţist în intersecţie, "fluidizând circulaţia". Astăzi, în ţara asta,  când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua trebuie să dai cu plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul umflat toată lumea intră cu sacoşe burduşite. Nu se mai uită nimeni chiorâş, toţi paznicii ştiu că ai acolo feşe, vată, antibiotice, cearceafuri, dezinfectant, medicamente, analgezice, perfuzii, pungi cu plasmă pentru operaţie. Astăzi, în ţara asta,  când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet şi laptopul, ipodul, "ifonul", sau tableta. Astăzi, în ţara asta,  tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu. Fetele abia aşteaptă să fie neveste sau nevestite la câte cineva, cine nu are câte un "my  man" este ori urâtă cu crengi ori "tută". Astăzi, în ţara asta,  băieţi deştepţi sunt cei fără carte, care reuşesc să "se învârtă" sau sunt "băieţi de băieţi deştepti" care obţin bani uşor din "afaceri" cu fraierii. Cu cât păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deştept. Astăzi, în ţara asta,  când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, să nu te invite la o nuntă. Astăzi, în ţara asta, oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă "la ţară " de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te mir că nu se dau cap în cap. Astăzi, în ţara asta,  ieşi din bloc şi după doi paşi apare unul cu un cuţit sau un pistol ţi-l pune la gât şi te întreabă de ce te-ai însurat cu nevastă-ta, nu ştiai că era prietena lui? Oare ce va fi mâine ?  Va mai fi ţara asta ? Neagu Djuvara

 

Helloween sau chix

Halloween sau chix

Nu mi-a plăcut nici când importul de sărbători sau tradiții neromânești. Suntem bombardați prin mass-media de știri și evenimente de Halloween ,Citez din Wikipedia: Halloween sau Halloween (mai puțin cunoscut sub numele de Allhalloween , ^[5] All Hallows' Eve , ^[6] sau All Saints' Eve ) ^[7] este o sărbătoare celebrată în multe țări la 31 octombrie, ajunul sărbătorii creștine occidentale . de Ziua All Hallows . Începe sărbătoarea Allhallowtide , ^[8] timpul din anul liturgic dedicat amintirii și rugăciunii pentru toți credincioșii răposați... Povești din alte religii...Știam că la catolici este ziua morților sau Luminația, dar este la ei, nu la ortodocși . Toate bune și frumoase, dar intervin băieții deștepți, care spun că brandul de țară pentru Romania este Dracula și castelul care aduce aminte de el (chiar dacă nu a călcat pe acolo) este Castelul Bran și cine l-a închiriat pentru Halloweenul de anul acesta, Elon Musk, care printre vedete a invitat-o și pe Angelina Jolie, o mega petrecere cu vedete și super vedete, bineînțeles pe banii super miliardarului. Agitație mare la Bran și împrejurimi (Doamne ferește de o tragedie ca cea din Coreea de Sud, datorată înghesuielii), ce s-a întâmplat acolo și la Brașov pe traseul vedetelor (mai mult românești sau străine de mâna 2-a) televiziunile de nișă au dat transmisiuni în direct. Ce m-a distrat cel mai tare a fost comunicatul Ministerului de Interne, care sublinia că în această perioadă nici Elon Musk și nici Angelina Jolie nu au călcat prin Romania. Nu am înțeles de ce noi românii trebuie să sărbătorim evenimente care nu ne aparțin (mai este și chestia din februarie cu Ziua Îndrăgostiților), să ne mascăm, costumăm sau să adoptăm simboluri cu care nu avem nici o legătură tradițională. Este vorba de o sărăcie culturală neaoșă sau mai mare tendința de a copia ce este la alții, crezând că suntem mai sus în ochii cui ? Când nu reușești să promovezi ce ai tu și te împăunezi cu tradițiile altora ce ești?  Ești slab...

NB. Mă miram și eu cum a trecut Elon Musk de la Twiter la Bran, așa brusc...