Cugetări ...în timp de criză

Suntem cu toţi oamenii în timp de criză, chiar dacă cauza este legată de un virus pe care lumea actuală, civilizată, tehnicizată, internetizată nu-l cunoaște prea bine. Suntem oameni și cu toții avem temeri în fața unui destin care ne transportă în necunoscut. Ce facem? Mai trăim cu toții, sau numai unii? Căutăm și nu găsim răspunsuri plauzibile. Să fie adevărate prorocirile apocaliptice? Viața de după criză, pentru cei care au această speranță, va fi la fel sau altfel? Care sunt urmările economice și cine le poate susține pe cele negative?
Este un adevărat război al știrilor și o amețeală a persoanelor care le primesc și prelucrează. Ce-i de crezut? Oamenii pot mai mult sau numai de atât sunt capabili...adversarul nostru este timpul care introduce cu fiecare clipă incertitudinea. Ajungem să ne bucurăm sau întristăm  la statistici.
Sunt un om care acum realizez că fac parte din categoria vulnerabilă +70...și stau și mă întreb de ce sunt vulnerabil?
Unii vorbesc de speranța de viață a popoarelor mai civilizate, până la urmă și aceasta este legată de foarte mulți factori sociali, demografici, sanitari, culturali și epidemici. Lupta cu dușmanul invizibil, de un miliard de ori mai mic decât putem percepe (10-40 nm), care ne înconjoară de fapt din totdeauna, la unii dintre ei suntem imuni, iar  alții pot să ne facă rău. Lupta și modul de a rezista este în fiecare, omul ca genom este unic și fiecare produce anticorpii lui..
Stau izolat la domiciliu, respectând indicațiile autorităților, dar în rest mă frământ psihic și uneori psihofiziologic, luptând cu simptome închipuite sau nu, aceasta este de fapt starea de panică creată și teama de mai rău. Ce aștept și de la cine? Cineva spunea că este bine, ca în orice rău să găsești o bucățică de bine, de care să te bucuri. Sau dacă poți să te bucuri din orice fărâmă de speranță și de fiecare zi este perfect. Știrile cu impact asupra categoriei noastre de vârstă ar trebui tratate la rece, fără implicare emoțională, să respectăm ce se zice că trebuie făcut la vârsta noastră, cu speranța că va fi mai bine.
Acum suntem între isterie și pandemie...