Incertitudinea față de
cuvântul scris
În facultate prin anii
4-5 am mai avut un profesor de chimia macromoleculelor, care preda un curs
dezlânat și aparent de neînțeles, nu avea un manual de curs al lui, iar la examen
ne-a dat o bibliografie de 12 cărți care erau tipărite pe vremea aceea și aveau
tangențe cu cursul predat. A spus citiți-le pe toate și formați-vă o părere,
noi am întrebat de ce atâtea și ne-a răspuns: “în viață trebuie să te îndoiești de orice citești, adevărul este la
mijloc”. Incertitudinea ne
domină. Așa este și cu dreptatea sau cu textele pe care le citiți de la alții
sau chiar de la mine.
Dacă incertitudinea este
accentuată de necunoaștere, diletantism și superficialitate, efectul ei asupra
cititorului avizat este și mai devastator, dar se pare că majoritatea
consumatorilor de incertitudine sunt mai săraci cu duhul sau cu pregătirea în
domeniul de cunoștințe vizat și atunci totul pare nebulos și ocult. Să pui
termeni tehnici, noțiuni despre unele substanțe chimice în gura unor neavizați
și să împrăștii asemenea discursuri pe canalele mass media, este un rău mai
mare decât a minți interlocutorii. De fapt așa se face dezinformarea și
manipularea celor care primesc informațiile respective și canalizarea atenției
lor spre alte ținte cu scopuri mai subtile (politice, organizatorice, de mediu
sau oricare altele).
Ca exemplu, mai chimic, circula
pe net un text despre dezastrul ce va să fie la Roșia Montană, dacă se va
continua proiectul de exploatare auriferă cu cianuri. Pentru omul de rând cuvântul
cianură este asociat cu otravă. Dar
ca să sporească efectul catastrofic și de suspans textul suna cam așa:
“La Rosia Montană se vor
utiliza 13 000 de Tone de cianuri pe an, pe când în toată industria minieră din
Europa se utilizează 1000 de tone.
Acidul
cianhidric are temperatura de fierbere-evaporare la 26,8 grade Celsius, rezistă
în aer timp îndelungat iar deasupra iazurilor se formează nori de ioni de
cianură, care sunt transportați de vânt, oamenii fiind expuși la cianuri
respirând aerul, bând apa, atingând solul care conține cianuri sau consumând
alimente din zonele afectate cu cianuri.”
O explicație tehnologică, dată pe
internet de firma cu pricina, pe care majoritatea au ignorat-o:
„Chimismul dizolvării aurului de
către cianura necesită oxigen pentru a fi eficient și este definit de ecuația
Elsen. Aceasa este după cum urmează :
4 Au + 8 NaCN + O2 + 2H2O = 4 Na[Au(CN)2] + 4 NaOH
Se poate observa că aurul este legat cu cianura ca și un complex. Cu cianura se combină nu numai aurul și argintul, ci de asemenea alte 28 de elemente, în special metale.
Concentrația de cianura liberă necesară într-un ciclu de producție de aur este de fapt relativ scazuta, în general de circa 500-600 miligrame per litru (ppm sau părți per milion) la inceputul ciclului și de circa 200 miligrame per litru la capatul ciclului (un om ar trebui sa bea circa un litru de soluție de aceasta concentrație in intervalul de o oră pentru a fi fatală). Reperul acceptat internațional pentru nivelul de cianură într-un iaz de decantare a sterilelor (de exemplu pentru a evita otrăvirea păsarilor care ar putea ateriza pe iaz și să bea din apă), este de 50 miligrame per litru. (Pentru comparație, dupa ce o persoana fumeaza trei țigări, expirația sa conține pentru scurt timp o medie de 30-40 ppm cianură. Acest lucru se poate verifica ușor cu un analizor de cianuri, un echipament standard în industria chimică.)
Astfel a fost gasită o metoda de reducere a nivelului de cianură de la 200 miligrame per litru la 50 miligrame per litru. Aceasta poate să se producă fie natural în iaz, întrucat cianura nu este foarte stabila și se oxideaza destul de repede în condiții naturale de aer și lumina solară, fie printr-un proces voit denumit detoxificare (distrugerea cianurii). Este de asemenea foarte evident că există un interes economic puternic de a reduce conținutul de apă al sterilelor până la un nivel cât de scazut posibil astfel ca această apă și cianura neconsumată să poată fi reutilizată în circuit.
4 Au + 8 NaCN + O2 + 2H2O = 4 Na[Au(CN)2] + 4 NaOH
Se poate observa că aurul este legat cu cianura ca și un complex. Cu cianura se combină nu numai aurul și argintul, ci de asemenea alte 28 de elemente, în special metale.
Concentrația de cianura liberă necesară într-un ciclu de producție de aur este de fapt relativ scazuta, în general de circa 500-600 miligrame per litru (ppm sau părți per milion) la inceputul ciclului și de circa 200 miligrame per litru la capatul ciclului (un om ar trebui sa bea circa un litru de soluție de aceasta concentrație in intervalul de o oră pentru a fi fatală). Reperul acceptat internațional pentru nivelul de cianură într-un iaz de decantare a sterilelor (de exemplu pentru a evita otrăvirea păsarilor care ar putea ateriza pe iaz și să bea din apă), este de 50 miligrame per litru. (Pentru comparație, dupa ce o persoana fumeaza trei țigări, expirația sa conține pentru scurt timp o medie de 30-40 ppm cianură. Acest lucru se poate verifica ușor cu un analizor de cianuri, un echipament standard în industria chimică.)
Astfel a fost gasită o metoda de reducere a nivelului de cianură de la 200 miligrame per litru la 50 miligrame per litru. Aceasta poate să se producă fie natural în iaz, întrucat cianura nu este foarte stabila și se oxideaza destul de repede în condiții naturale de aer și lumina solară, fie printr-un proces voit denumit detoxificare (distrugerea cianurii). Este de asemenea foarte evident că există un interes economic puternic de a reduce conținutul de apă al sterilelor până la un nivel cât de scazut posibil astfel ca această apă și cianura neconsumată să poată fi reutilizată în circuit.
Multe mine de aur practică în prezent detoxificarea la capatul circuitului de procesare a aurului pentru a asigura că soluția care rămane în steril și merge în iaz este sub limitele predeterminate de legislație
Rosia Montana va utiliza așa numitul proces SO2/aer, sau Inco, pentru detoxificare (distrugerea cianurilor) înainte ca sterilul să ajungă în iazul de decantare. SO2 este furnizat ca metabisulfit de sodiu solid și este foarte sigur la utilizare fără sub-produse dăunatoare. Acesta convertește de fapt cianura la cianat, sau OCN-, care este un compus stabil, o sare netoxică. Reacțiile de oxidare de principiu sunt după cum urmează (Me=ion de metal) :
CN- + SO2 + O2 + H2O = OCN- + H2SO4
[Me(CN)4]2- + 4SO2 + 4O2 + 4H2O = 4OCN- + 4H2SO4 + Me2+
Desi soluția conținută în tulbureala (steril și apa) care este deversată în iazul de decantare după detoxificare poate avea un conținut de cianură de aproximativ 10-15 ppm, soluția reală conținută de iaz va fi întotdeauna cu un conținut substanțial mai scăzut, datorită diluției.”
Comentariul meu:
-
-
1000 tone/an utilizează acum la Roșia Poieni și la
alte exploatări active din România. Unde e Europa?
-
Acidul cianhidric nu se degajă din cianura de sodiu,
pentru că nu are cum, iar ioni de cianură apar numai în soluție apoasă și nici
de cum, nu o să fie găsiți liberi în aer...basme pentru cei care nu au
cunoștințe tehnice.
-
În iazul de steril cu pricina de la Roșia Montană conținutul
de cianură se va încadra în limitele cerute de legislația de mediu, așa că o
deversare necontrolată de acolo nu va polua accidental decât apele de
suprafață, cu mai mulți cianați metalici,care
se vor dilua pe cursul de apă și care nu mai sunt periculoși pentru viața
acvatic.
-
Când scri formulele chimice au mare importanță
coeficienții,indicii inferiori și indicii superiori de valență, parantezele
mici și mari...așa că am făcut corecturile necesare și în textul original.
-
Pentru chimiștii nelămuriți de succesiunea reacțiilor,
între prima reacție de complexare a aurului și reacția de detoxifiere a
aurului, mai este o reacție de scoatere a aurului din complex cu un metal
bivalent, care poate fi și zincul.
Departe de mine gândul de a intra într-o polemică
privind Roșia Montană, dar am încercat să exemplific incertitudinea creată de informația
primită, care într-un fel o înțeleg cei de specialitate și altul este impactul
aspra celorlalți.
Dacă tot a venit vorba de
incertitudine, intrăm în domeniul matematicii, fizicii și de ce nu al
filosofiei.
INCERTITÚDINE, incertitudini, s. f. Lipsă
de certitudine; nesiguranță, îndoială, ezitare. – Din fr. incertitude, lat. incertitudo,
-inis.
Sursa: DEX '98 (1998)
Sursa: DEX '98 (1998)
INCERTITÚDINE (‹ fr., lat.) Nesiguranță,
îndoială, ezitare. ◊ (FIZ.) Relații de i. (sau de nedeterminare)
= formule care exprimă imposibilitatea măsurii simultane, cu erori nule, a
anumitor perechi de mărimi fizice (ex. poziția – impulsul; energia – timpul)
caracteristice unei microparticule; sunt relații fundamentale în mecanica
cuantică, formulate de W. Heisenberg (1927).
Sursa: DE (1993-2009)
Sursa: DE (1993-2009)
Îmi mai este în minte o
schemă logică prezentată în lucrarea mea de doctorat, referitoare la o posibilă
clasificare a generatorilor de incertitudine și metodele de tratare matematică
a lor. (vezi.figura
următoare)
Figura. Generatorii
de incertitudine
Incertitudinea
obiectivă nu depinde de factorul uman, ea se manifestă aleator și generează
întâmplare, cu ajutorul
probabilităților se pot trata matematic evenimentele, informațiile aleatoare și
întâmplarea ca fenomen, uneori din aceste intrepretări rezulă un parametru
numit gradul de întâmplare, care
poate caracteriza cantitativ-calitativ incertitudinea.
Incertitudinea
subiectivă aparține factorului uman, ea se manifestă aleator și
generează imprecizie în aprecierea
unor evenimente sau informații, cu ajutorul matematicii fuzzy se poate
cuantifica imprecizia, utilizând o serie de parametrii de apreciere, cum ar fi gradul de apartenență la o proprietate, gradul
de satisfacție, gradul de atractivitate, gradul de importanță ș.a.
Incertitudinea față de
cuvântul scris se manifestă la cititor ca incertitudine subiectivă, iar gradul
de satisfacție oferit este direct proporțional cu informația găsită, orientată
spre satisfacerea unor năzuințe avute sau induse, ceva asemănător cu efectul
placebo.