Gânduri scurte 14
A vorbi frumos...
Suntem în perioadă de criză, sanitară,
economică, electorală, individuală, relațională și de comunicare, mă gândeam ce
ne împiedică să vorbim frumos. Mai umblu pe internet, dar și mai relaționez
comunicativ cu alte persoane, ceea ce mă pune pe gânduri este limbajul folosit
ca să exprime trăirile fiecăruia sau chiar personalitatea, indiferent de vârsta
sa. Abundă adjective, invective sau alte formulări de prost gust, jignitoare uneori,
ca să se exprime ce? Ce s-ar putea obține dacă orice postac sau interlocutor ar
folosi o limbă adecvată sau chiar ar vorbi frumos, credeți că nu ar reuși să-și
atingă același scop. Fiți blânzi cu limba voastră vorbită și toleranți cu
ceilalți, iar dacă reușiți să convingeți, atunci sigur ați mai făcut un pas
spre a fi uman...
Și acum despre limbă, conform DEX
internet...pentru cei care nu cunosc amănunte, care ar putea ajuta să se
reacționeze altfel...
LIMBA, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se afla in gura, servind la
perceperea gustului, la mestecarea si la înghițirea alimentelor, la om fiind si
organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-si înghiți limba = a) a manca cu pofta; b) a se abține
de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă =
a căuta cu orice preț sa obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are
mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-si pierde
respirația, a gâfăi ; b) a munci mult,
a fi foarte ostenit. A avea limba de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos,
amabil. A avea limba lunga sau a fi lung de limba (sau limba lunga) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limba = a fi
limbut, a nu păstra o taina. A fi slobod la limba (sau limba sloboda) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a
spune si ce nu trebuie. A-si scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limba = a căpăta
curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limba (de grăit) = a nu avea
curajul să vorbească. A-si pune frâu la limba sau a-si tine (sau baga) limba (in gura) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limba ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios,
malițios in tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limba = a descoase
pe cineva, a căuta sa afle tainele cuiva. A fi cu doua limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și musca limba = a regreta
ca a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limba = a nu-si putea aminti pe loc de ceva cunoscut.
II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate,
specific oamenilor, prin care aceștia își exprima gândurile, sentimentele si
dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei
comunități umane, istoric constituita, caracterizat prin structura gramaticala,
fonetica si lexicala proprie. ◊ Limba comuna = a) stadiu in
evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu
unei persoane, in special unui scriitor. 3. Totalitatea
altor mijloace si procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica
oamenilor idei si sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. si reg.) Vorba, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limba de moarte = ca ultima dorință (exprimata pe patul morții). A lega pe cineva cu limba de
moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească
o ultima dorință, exprimata înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei
inamice. 6. (Înv. si arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limba; popor,
neam, națiune.
III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă
formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bara mobila de metal, agățată în interiorul clopotului,
care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l sa sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește
încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucata de
piele, de pânza etc. lunga si îngusta, care acoperă deschizătura încălțămintei
in locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacăra de forma alungita. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lunga si îngusta de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gura lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = planta erbacee acoperita cu peri aspri si țepoși, cu
flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) feriga mica
cu rizom scurt si târâtor, de obicei cu o singura frunza penata compusa (Botrychium lunaria); b) planta erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie,
care creste in regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = planta erbacee acoperita cu peri aspri, cu flori
albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii – a) planta
erbacee cu frunze dințate si spinoase, cu flori purpurii, care creste prin
locuri umede si mlăștinoase (Cirsium canum); b) mica planta
erbacee cu frunzele dispuse in rozeta si cu flori roz grupate in spice (Plantago gentianoides);
limba-peștelui = planta erbacee cu frunzele verzi-albastrui si cu
flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu
cactusul, cu tulpina spinoasa si flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = feriga mica
cu rizomul lung, cu o singura frunza, de forma ovala, răspândită prin locurile
umede, prin tufișuri si păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrabiei = planta erbacee cu tulpina dreapta, cu frunze
lanceolate si cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limba-de-mare = peste marin cu corpul oval si asimetric, cu ambii
ochi situați pe o singura parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.