Un cuvânt de laudă pentru o analiză pertinentă și totul văzut cu ochii de inginer chimist...Bravo Nică...Problemele din România preocupă și conaționalii noștrii din SUA
Mascarea corupţiei sub aparenţa legalităţii
la obţinerea licenţei de exploatare de la Roşia Montana
Nu aş fi abordat un asemenea subiect ,dacă nu ar fi trebuit să verific o
informaţie care m-a frapat . Citisem într-o publicaţie că pentru o suprafaţă de
500 km pătraţi ( 500 000 000 metri pătraţi )
, concesionaţi la Roşia Montana , statul roman primeşte 25 000 de dolari
pe an . Mi-am amintit că pentru un
hectar de păşune ( 10 000 de metri
pătraţi ) IO plătesc statului roman un impozit annual de 34 lei noi , deci
peste 10 dolari. Făcând o paralelă cu situatia de la Roşia Montana , pentru
cele 50 000 de hectare de acolo , statul roman ar fi trebuit să primească ,
numai ca impozit , 500 000 de dolari pe an. Comparând cele două cifre , rezultă
ca s-a facut concesionarea la o valoare de 20 de ori mai mică decât un banal
impozit agricol , nemaipunând la socoteală că în subsol se afla aur , argint şi
alte metale foarte valoroase , numite în licentă ”minereuri polimetalifere”.
Căutând printre ordinele emise de Agenţia
Naţională de Resurse Minerale ( ANRM )
şi Hotărâri de Guvern cât este valoarea
concesiunii , am constatat că ordinele şi hotărârile sunt publicate dar nu şi
anexele lor , care se trimit părţilor , nu sunt secrete dar nu sunt nici publicate ,
adică sunt ascunse de ochii contribuabilor , aşa că n-am gasit nici o cifră. În
schimb am găsit cum procedeaza guvernanţii noştrii ca să-şi mascheze porcăriile
aruncând praf în ochii cetăţenilor .
Mai întâi ministrul industriei Călin
Popescu Tăriceanu , comunică la ANRM ,
în iunie 1997 , acordul său pentru asocierea între Regia Autonomă a Cuprului
Deva ( RAC ) şi obscura companie , făra experienţă minieră ,Gabriel Resources
Ltd din insula Barbados . În această asociere Gabriel Resources deţine 80 % din
acţiuni , iar RAC 19,35 % , restul alte personae fizice.
Apoi RAC se transformă în o societate pe
acţiuni sub denumirea de Compania Naţională a Cuprului , Aurului şi Fierului “
Minvest “ SA , prin Hotărâre de Guvern (
HG nr. 808 / 13 nov.1998 ). Această
companie obţine mai multe licenţe de exploarare şi exploatare pentru minereuri
auro-argentifiere , direct de la ANRM .
După un timp Minvest constată că nu-i mai trebuie acele licenţe şi le
cedează altor firme.
De exemplu Licenţa de concesiune pentru
exploatare nr.47 / 1999 acordată lui
Minvest SA , a fost aprobată prin HG nr.458 / 1999 de către Radu Vasile , Radu
Berceanu şi Decebal Traian Remeş , publicată în Monitorul Oficial , partea a –I
–a nr.285 / 21 iunie 1999 . Firma SC
Roşia Montana Gold Corporation SA , cu sediul în Roşia Montana ,
str.Piaţa nr.321 , jud. Hunedoara , înregistrată la Registrul Comerţului cu
nr.J /01/ 443 din 30 noiembrie 1999 , însă face o solicitare de transfer ,
înregistrată sub nr.2404 / 4 oct. 2000 şi aprobată , după câteva zile , de
Ministerul Industriilor şi Comerţului , sub nr.193 247 / 9 oct. 2000 . În
aceeaşi zi ANRM emite Ordinul nr. 310 /
9 oct. 2000 , semnat de Mihai Ianăş , privind transferul Licenţei de concesiune
pentru exploatare nr. 47 / 1999 de la SC
Minvest SA către SC Roşia Montana Gold Corporation SA . Se poate observa operativitatea
ministerului , dar mai ales performanţa ANRM ,care emite ordinul în
aceeaşi zi cu aprobarea minstrului . Probabil că preşedintele Mihai Ianăş a
stat la uşa ministrului ca să nu aştepte beneficiarul. Oare la fel se comportă ANRM şi
cu ceilalalţi solicitanţi de licenţe ,de exemplu de exploatare a nisipului
, ?
Nici vorbă !
Pentru ceilalţi
ANRM organizează Concursuri publice de oferte pentru concesionarea unor
activtaţi miniere de exploarare . Este anunţat un asemenea concurs cu
nr .13 /2000 , prin Ordinul nr. 160 / 12 mai 2000 , semnat de acelaşi Mihai
Ianăş , în care se arată şi condiţiile de participare . Ar părea o licitaţie
publică , dar să nu ne facem iluzii că este o licitaţie reală , pentru că art.
10 al ordinului specifică “:Negocierea licenţelor de explorare cu
câştigătorii concursului încep ( dezacordul nu-mi aparţine ) după
finalizarea contestaţiilor şi durează 30 de zile”. De fapt câştigătorii
concursului public nu obţin licenţa respectivă , doar dreptul de a sta faţă-n
faţă cu cei de la ANRM şi a spune cât dau pe ea .
Procedura implică o cerere de aprobare
către Ministerul industriilor , care răspunde după 30 de zile . Această
aprobare plus vreo douăzeci de documente şi cererea de licenţă se depune la
ANRM , care după alte 30 de zile anunţă concursul , pentru o dată
peste 20 de zile ( art.4 ) . Concursul
constă , de fapt , în depunerea
ofertelor , a căror analiză durează 30
de zile( art.8 ) . Pentru analiza contestaţiilor este rezervată o perioadă de
25 de zile (art.9 ) . Adunând toate aceste perioade rezultă 165 de zile
,timp minim în care se poate obţine o
licenţă de explorare . SC Roşia Montana Gold Corporation SC a obţinut o licenţă
de exploatare în doar cinci zile , de 33 de ori mai repede ,doar cu o
simplă cerere.
Nu este însă unica licenţă cedată de SC Minvest SA . Licenta de concesiune pentru
exploatarea minereurilor auro-argentifere şi polimetalice , nr.
435/1999 obţinută de SC Minvest SA , pentru perimetrul “ Certej “ şi aprobată de guvern prin HG nr.51 / 2000 ,
este cedată către SC Deva Gold SA , din Certeju de Sus , str.Principală
nr.81 , Hunedoara , înregistrată la Registrul comertului sub nr. J / 20 / 994 /
1997 .Transferul se face prin Ordinul
nr.192 / 7 dec.2001 , semnat de Maria
Iuliana Stratulat
În aceeaşi zi ANRM emite Ordinul nr.193 / 7 dec.2001
privind transferul Licenţei de de
concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere şi polimetalice din
perimetrul Zlatna nr..434 / 1999 ,
aprobată prin HG nr.51 / 2000 , semnată de Mugur Isărescu , Radu Berceanu şi DT
Remeş , de la SC Minvest SA către aceeasi
SC Deva Gold SA
Tot în 7 dec . 2001 , Maria Iuliana
Stratulat semnează Ordinul nr.194 / 7dec.2001 privind transferul licenţei de
concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere şi polimetalice
din perimetrul “ Bolcana “ nr.814 / 1999
, aprobată prin HG nr. 24 / 2000 de la SC Minvest SA către aceeaşi SC Deva Gold SA .
Operativitatatea ANRM , pentru unii , nu
se dezminte nici în cazul Ordinului nr. 123 / 28 iul.1999 . SC “ euro gold
resource “ SA face o cerere de transfer de licenţă şi obţine avizul
Ministerului Industriilor nr. 176.974 / 28 iulie 1999 . În aceeaşi zi este emis
Ordinul nr.123 / 28 iulie 1999 privind transferul licenţei de concesiune pentru
explorarea perimetrului “Bucium “ de la
de SC Minvest SA către SC” euro gold resource “ SA cu sediul în Deva
înscrisă la Registrul comerţului sub nr. J/ 20 / 768 / 1997 . Licenţa
respectivă a fost obţinută de SC Minvest SA în urma Ordinului nr. 60 / 17 mai
1999 al ANRM
În ultimul caz observăm că SC Minvest SA
obţine o licenţă pe care peste două luni o cedează , nu mai are nevoie de ea .
Aceasta era procedura .Compania Naţionala a Cuprului , Aurului şi Fierului
SC Minvest SA obţine licenţe de
la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale , fără licitaţie , în condiţii
preferenţiale aşa cum merită o companie natională. Firmele care conţin
în numele lor cuvântul gold pe
baza unei cereri de transfer , obţin apoi licenţa de concesiune pe baza unui
ordin de transfer al ANRM.
Am dat câteva exemple de transferuri de
licenţe . Probabil că au fost mai multe şi toate în defavoarea statului şi a contribuabilor . Toate au aparenţa
legalităţii . Licenţele obţinute de Minvest au fost toate aprobate de
guvern .Transferurile sau făcut doar cu
aprobarea ministerului şi ordinul ANRM. Nimeni nu şi-a pus problema , de la
minister şi ANRM , de ce renunţă pe bandă rulantă Minvest la ele în favoarea altor
firme.Să nu fim naivi , acolo nu se aflau proşti ,erau doar ticăloşi . Cele
trei grupuri de persoane care au contribuit la aceste transferuri oneroase sunt plătite bine din bani publici ca să
apere interesele statului .Statul este înşelat de două ori : odată pentru că
plăteşte lefuri bune unora care nu-şi fac treaba şi a doua oară pentru că prin
acţiunile lor îi reduc veniturile
Căutând un ordin al ANRM , am ajuns pe
site-ul oficial al instituţiei ( www,namr.ro ) , nu l-am găsit , în schimb am
dat peste o scrisoare ( nr.2001 / 12.09.2007 ) trimisă de Preşedintele Camerei
Deputaţilor Bogdan Oltean . Făcând referire la Licenţa 47/ 1999 şi la
licenţele de la Certej , Zlatna şi
Bolcana el cerea preşedintelui ANRM să descretizeze documentele respective.
Răspunsul preşedintelui Bogdan Găbudean , vine foarte repede , peste două zile
, el este negativ , nu le poate face publice invocând art. 20 alin. 1 din
Licenţa 47 / 1999 şi art.5 alin. 4 din Legea minelor nr.85 / 2003 şi Ordinul
ANRM nr.202 /2003 , referitor la secretul de serviciu.
Peste patru zile preşedintele ANRM trimite
o scrisoare ( nr.2042 / 18.09.2007 ) lui
Alan Hill . preşedinte şi CEO la Gabriel Resources şi RMGC la care
ataşează scrisoarea lui Bogdan Oltean ( şi probabil răspunsul său ) , în care
se adresa cu “ vă solicit domnule Preşedinte să acceptaţi o întâlnire
în cel mai scurt timp posibil , funcţie binenţeles şi de agenda d-vs …. “
Trimite în aceeaşi zi o scrisoare similară la Deva Gold . Cei de la RMGC
răspund ( 1809 /26.09.07 ) că d-l Hill e plecat din ţară şi propun ziua de
1.noembrie . RMGC revine cu o altă scrisoare ( 1872 /31.10.07 ) şi propun
întâlnire în 13 –16 noembrie. RMGC .Nu rezultă de nicăieri că întâlnirea a avut
loc sau nu , în schimb RMGC revine cu scrisoarea 2661 / 27 .11 .07 în care
firma de avocaţi Muşat & asociaţii trimit 8 pagini de consideraţii “legale “ privind motivele pentru care licenţa respectivă trebuie să rămână secretă .
Derularea acestei corespondenţe , lăsând
la o parte tonul arogant a lui Bogdan Găbudean faţă de Bogdan Oltean şi
obedient faţă de Alan Hill , are însă ceva bizar . De ce după ce a fost tranşat
răspunsul către Bogdan Oltean , după patru zile se cere o discuţie pe acestă
temă cu Alan Hill ? Pentru că Bogdan Găbudean voia doar să-i raporteze lui Alan
Hill cum a rezolvat o problemă potenţial neplăcută pentru RMGC . Altă explicaţie logică nu am găsit.
Răspunsul trimis lui Bogdan Oltean nu este
la obiect , este o manipulare grosolană .Invocarea articolului 20 , alin.1 ,
Licenţa 47 / 1999 , pe care Bogdan
Găbudean are nesimţirea să-l citeze, nu
se referă la licenţa propriu zisă ,ci la altceva , şi anume la “ toate
informaţiile achiziţionate sau primite în baza acestei licenţe
, vor fi menţinute confidenţiale între părţi şi nu vor fi divulgate fără
consimţământul scris , valabil , al celeilalte părţi “. Apelează şi la
art.5 , alin. 4 , din Legea minelor nr.85 / 2003 , pe care nu-l citează dar o
voi face IO .Iată-l : “ Autoritatea competentă, titularii de licenţe /
premise , precum şi alte autorităţi publice şi instituţii cu atribuţii în
aplicarea prevederilor prezentei legi au obligaţia de a păstra
confidenţialitatea asupra datelor şi informaţiilor transmise de titularii
licentelor şi / sau permiselor , de care iau cunoştinţă în executarea
atribuţiunilor de serviciu , pe toată durata activităţii miniere , în
condiţiile prevăzute de lege.” Este evident că ambele argumente invocate
sunt nule , vizavi de cererea de publicare a licennţei , pentru ca primul se
referă la informatii achiziţionate sau
primite “ în baza acestei licenţe “ şi al doilea se referă
la informaţii “ transmise de titularii licenţelor “ şi nu la licenţele
propriu zise. De fapt nu există nici o logică în ţinerea la secret a licenţelor
de exploatare . Nici în Hotărârile de
aprobare a licenţelor de către Guvern nu este specificată ţinerea la secret ,
doar că “ anexele se trimit părţilor “ . Licenţele de exploatare se obţin şi
în baza unei licitaţii când se publică suprafaţa , coordonatele topogeodezice ,
minereul , etc. , conform unui caiet de sarcini .
Mi-e greu să cred că Bogdan Oltean şi
consilierii săi n-au observat acest lucru. Când eşti omul numărul trei în stat
şi primeşti un asemenea răspuns de la un preşedinte de agenţie naţională şi
vrei sa rezolvi problema introduci în dezbaterea parlamentului amendamentele
necesare la legea respectivă , iar Legea minelor 85 / 2003 are câteva “ bube “
care merită eliminate.
Primul amendament ar trebui sa fie
abrogarea aliniatului 1 din art.24 care
permite transferarea unei licenţe obţinute.El trebuie sa fie înlocuit cu un
articol care sa interzică explicit transferul de licenţe. Logic urmează
introducerea unui articol care să anuleze toate licentele active obţinute prin
transfer.
Al doilea amendament ar trebui să fie
abrogarea art. 17 care prevede că titularul unei licenţe de explorare “ are
dreptul să obţină direct licenţa de exploatare …”. Asta înseamnă că nu se
face nici o licitaţie , pur şi simplu se acordă licenţa de exploatare la taxa
minimă prevăzută de lege. Cel care pierde este statul roman , pentru că taxa
minimă este unică şi pentru minereu de aur şi pentru nisip . Nu are nici o
logică favorizarea celui care a făcut explorarea , el fiind oricum favorizat în
cazul unei licitaţii pentru că are informaţii suplimentare.
Al treilea amendament ar trebui să fie
abrogarea art. 18 care ” întăreşte “ pe cel anterior ,amintind vag şi varianta
unui concurs public
Al patrulea amendament ar trebui să fie
abrogarea art. 20 care prezintă o altă
variantă de acordare a licenţelor de exploatare prin negocieri, în baza unei
cereri . Este evident că o cale mai uşoară pentru corupţie ca negocierile
nu există . A fost legalizată . Acest articol mai are un aliniat (2) , care
prevede că licenţele de explatare se acordă pe maxim 20 de ani , cu drept de
prelungire pe perioade succesive de 5 ani . Aşa cum este formulat acest
aliniat permite deţinătorului licenţei s-o prelungească la infinit , fără nici
o obligaţie . Dacă termenul de 20 ani este maxim , aşa trebuie să rămână .
Al cincilea amendament ar trebui să fie
abrogarea articolului 21 , aliniatul 2 care asigură deţinătorului de licenţă
imunitate în faţa modificărilor legislative nefavorabile . Iată cum sună : “Prevederile
legale existente la intrarea în vigoare a licenţei rămân valabile pe toată
durata acesteia , cu excepţia apariţiei unor eventuale dispoziţii legale
favorabile titularului “ .Nu se poate accepta ca unii să fie exceptaţi de
la aplicarea legilor.
Al şaselea amendament ar trebui să fie
abrogarea art.44 , care stabileşte taxele anuale pentru licenţe în lei . Să nu fi ştiut parlamentarii că în
lei nu se închiriază nici măcar un apartament din Drumul Taberei ? Ştiau pentru
că mai jos , la articolul 46 stabilesc redevenţa pentru apă minerală la
sursă, 2 euro / 1000 litri , la cursul
BNR de la data plăţii . Ca să salveze aparenţele la aliniatul 5 se arată că
“ taxele se reactualizează anual la propunerea autorităţii competente , prin
HG , în funcţie de rata inflaţiei .”
. Articolul 44 pe lângă că este greoi de pus în practică , nici nu se
poate aplica legal din cauza art.21 , alin.2 , fiind o dispoziţie legală
nefavorabilă deţinătorului de licenţă . De fapt nici nu s-a aplicat , negăsind
nici o HG în acest sens. Stabilirea valorii minime a taxei de
licenţă în valută cu plata în lei la cursul BNR din ziua virării ar
fi rezolvat automat problema inflaţiei . Totuşi pentru apa minerala şi numai
pentru ea , legea prevede valoarea în euro pentru taxa de licenţă . De ce numai
pentru apă ? Nu se dă nici o explicaţie. Iată în schimb efectul stabilirii prin
Legea minelor nr.61 / 1998 , art.30 ,alin.4
a taxei anuale la 5 000 000 lei /
km pătrat . Pentru 29 .12. 1999 , BNR , a anunţat un curs valutar de 15 756 lei
pentru 1 dolar american , ceea ce înseamnă 317 $ / km² .Astăzi ,
18.11.2010 , 1$ = 3,178 RON, deci 500 RON/ km pătrat mai valorează doar 157 $ / km² .
Articolul 45 stabileşte redevenţe diferite
de 2 % pentru minereuri aurifere şi 6 % pentru nisip. . Nu cunosc redevenţele
minime practicate de alte ţări , dar mă
deranjează că legiuitorul nu a stabilit aceste cifre ca valori minime .
N-a făcut-o nici în cazul taxelor de licenţe.
O problemă este şi definirea producţiei
miniere la valoarea căreia se aplică redevenţa şi restul obligaţiilor către
stat. Conform art . 3 , alin.27 avem definiţia : producţia minieră –
cantitatea de produse miniere extrase în vederea prelucrării şi /
sau comercializării de către titular .Această definiţie are rolul de a
înşela statul roman la plata redevenţei , prin raportarea ca producţie minieră
a unei producţii intermediare la valoarea carei convine , evident cât mai mică
, titularului. Statul este furat şi la plata celorlalte obligaţii legale din
cauza subevaluării producţiei . De asemenea în cazul concret al RMGC şi cota
parte de profit a Minvest va fi diminuată . Din cauza acestei definiţii RMGC
poate să vândă aurul sub o formă concentrată unei firme alte firme , al cărei acţionar este tot Gabriel Resources ,
la un preţ foarte mic . Se poate “ aranja “ astfel ca RMGC să fie falimentar ,
prin politica preţului “ producţiei miniere ” , iar Minvest să nu încaseze nici
un profit , tot profitul să meargă mascat la Gabriel Resources . Nu se poate
accepta o asemenea definiţie a producţiei miniere . Toţi propagandiştii
proiectului ne bombardează cu cantitatea de aur de care va beneficia România ,
ca să constatăm că s-ar putea ca acel 20 % să fie un mizilic de 0,2 % ( din
redevenţa calculată pe valoarea producţiei pe care o stabileşte cum vrea RMGC )
. Pentru a preveni asemenea manevre legiuitori cinstiţi ar trebui să definească
producţia producţia minieră ca produsul finit al minereului , respectiv
lingouri de aur , argint şi aşa mai departe , iar valoarea calculată conform
cotaţiei din ziua plăţii la Bursa din….
Se invocă de către propagandiştii
proiectului Roşia Montana că mediul va fi refăcut cu banii din garanţia
financiară .Art. 39 , alin.(s) este astfel formulat în Legea minelor nr.85
/2003 încât Romania să nu primească nici un euro. Iată –l : Titularul licenţei
de exploatare are “ obligaţia să menţină pe toată perioada exploatării
garanţia financiară pentru refacerea mediului “ . Unde va menţine RMGC
această garanţie , în casa de bani din Roşia Montana sau din insula Barbados
sau într-un cont ? Oriunde îi va ţine , ea va putea fi lichidată la momentul
oportun . Ce garanţie financiară poate menţine o companie ca RMGC , care
are capitalul social de 14 994 377 , 97 RON , adică circa 4 , 7 milioane de
dolari ? Formularea cinstită a acestui aliniat ar fi : Titularul are obligaţia
să depună garanţia financiară pentru refacerea mediului la o bancă în
care statul este acţionar majoritar , sub forma unui depozit pe durata licenţei
, când va putea fi accesat numai pe baza a semnăturilor concomitente a
titularului şi preşedintelui ANRM. Prin refacerea mediului sper să se
înţeleagă că munţii după ce au fost măcinaţi vor fi refăcuţi aşa cum au
fost , inclusiv galeriile miniere romane
şi dacice, iar cianura de sodiu va fi trnsportată în Noua Zeelandă .
Este evident că nu se poate începe o
exploatare minieră de o asemenea anvergură cu numai 4 milioane de dolari . Va
urma o mărire de capital a RMGC . Statul român are de ales între două variante
: să participe cu bani pentru a-şi păstra ponderea de 19, 35 % sau să nu
participe , caz în care ponderea sa de participare să devină infimă . S-ar
părea că prima variantă este mai bună , în realitate aceasta va însemna bani
suplimentari pierduţi de către stat , având în vedere definiţia ,dată de lege ,
producţiei miniere.
O altă bubă , urât mirositoare , a Legiii
minelor 85 /2003 , este modul de acordare a licentelor .Ea păstrează procedura
stabilită prin Legea privind regimul concesiunilor nr.219 / 1998 .În continuare articolele
citate în acest paragraf sunt din această lege . Art.7 alin. (e) stabileşte
trei modalităţi de acordare a concesiunilor :” licitaţie publică deschisă ,deschisă cu preselecţie
sau prin negociere directă “ . Unii ar putea avea suspiciuni privind
corupţia doar la ultima . În realitate legiuitorul a avut “ grijă “ ca toate să
fie la mâna comisiei respective .De exemplu licitaţia publică deschisă este
asfel reglementată în art.15 alin.(1) : “ Ofertanţii transmit ofertele lor
în două plicuri sigilate , unul exterior şi unul interior, care vor fi
înregistrate ,în ordinea primirii lor,într-un registru special , ţinut de
concedent la sediul său.”. Primul plic conţine datele de identificare ,
acte “doveditoare ale capacităţii şi calităţii, plus garanţia de participare
,iar plicul interior , sigilat , conţine oferta propriu zisă “.Plicurile
sigilate sunt date comisiei în ziua respectivă , care alege “ oferta pe care o consideră cea mai
bună din punct de vedere al satisfacerii criteriilor de selecţie enunţate în
Instrucţiunile privind organizarea şi desfaşurarea procedurii de concesionare
.Aceste criterii au în vedere eficienţa economică ,suma investiţiilor propuse
,preţul prestaţiilor, costul lor de utilizare ,valoarea lor tehnică ,modul de
rezolvare a obligaţiilor privind protecţia mediului şi a problemelor sociale ,
garanţiile profesionale şi financiare propuse de către fiecare ofertant şi
termenele de realizare a lucrarilor de investiţii.” ( art.18 alin. 4 )
.Aici sunt două probleme : plicurile şi criteriile . Dacă aceste plicuri
sigilate sunt date comisiei doar în ziua licitaţiei de ce trebuie depuse
din timp la sediul ANRM –ului ( de
exemplu ) amândouă ? Înţelegem necesitatea depunerii primului plic dar nu şi a
celui de al doilea.Oricât de bine va fi sigilat conţinutul lui poate fi aflat
de cei interesaţi. O licitaţie corectă deschisă , este aceea în care
plicul cu oferta se dă comisiei de către ofertant şi aceasta anunţă oferta pe
loc , în public. Toate criteriile enunţate pot fi date din “ burtă “ ,
pentru că ele nu implică nici o obligaţie financiară din partea ofertantului .
Conform acestor criterii cine minte mai mult are şanse mai mari . Cine are
acces la “ plicuri “ poate să surclaseze uşor pe ofertanţii ceilalţi . Aceste
criterii “complicate” sunt însă foarte bune pentru comisia numită de ministru
de resort pentru că lasă loc pentru corupţie. Criteriile trebuie să fie
cuantifcabile . În cazul mineritului singurile criterii în cazul
licitaţiei în vederea obţinerii unei licenţe de exploatare sunt ofertele
pentru valoarea anuală a taxei de licenţă şi a procentului redevenţei minere. Criteriile anunţate
pentru licitaţie nu pot constitui baza nici pentru criteriile de preselecţie
.În cazul mineritului criteriile de preselecţie ar putea fi experienţa în
domeniu ( unde mai are exploatări ) , procedeul folosit , garanţia financiară privind refacerea
mediului ( pentru o firmă puternică şi serioasă nu este o problemă ) şi cam
atât.
Legea Minelor nr. 61 / 1998 a fost
adoptată de o majoritate parlamentară formată din PNŢCD +PNL + PD + UDMR . Ea a
fost abrogată de majoritatea parlamentară PSD + PC + UDMR
care a adoptat Legea Minelor nr.85 / 2003
, dar a preluat aproape toate “ bubele “ vechii legi. Peste un an
Nicolae Văcăroiu şi Valer Dorneanu semnează Legea nr.237 / 7 iunie 2004 prin
care abrogă art. 50 ( prevedea scutiri
de taxe vamale pentru importul de utilaje miniere ) şi refac art. 60 alin (1 )
pe care-l reformulează astfel : “Prevederile licenţelor de explorare şi / sau
exploatare aprobate de Guvern rămân valabile pe întreaga lor durată , în
condiţiile în care au fost ele încheiate .” Vechiul articol era mai lung ,
prevedea că şi cele în curs de aprobare rămân valabile . De ce s-o fi oprit
doar la aceste două “ bube “ când au avut pe masă Legea minelor ? Pentru că bubele
din cele două legi ale minelor şi din Legea concesiunilor sunt adevărate focare
de corupţie.Acest scurt istoric al legii minelor mi-a lăsat un gust amar . În
naivitatea mea de alegător îmi imaginam că opoziţia îşi notează toate
amendamentele refuzate şi când ajunge la putere le impune ca lege . Gravă
eroare de alegător . În parlament doar se mimează lupta , de fapt fiecare
partid îşi vede de propriile sale afaceri , nu-l deranjează pe celălat când
ajunge la putere. Cele două legi ale minelor sunt atât de ostile statului român
de parcă a fi fost redactate de avocaţii
unei companii miniere şi nu de Parlamentul României.
Bogdan Oltean ar mai fi putut face ceva
şi anume să promoveze o lege prin care odată cu ordinele , ordonanaţele ,
hotărârile , legile şi în general orice act normativ sau legislative , să se
impună şi obligativitatea publicării
anexelor respective.Când este vorba de bani publici este necesară o
transparenţă totală pentru a descuraja corupţia.
Revenind la începutul articolului , deşi
nu am avut acces la Licenţa nr.47 / 1999 , având în vedere că ea a fost
obţinută după apariţia Legii minelor nr .61 / 1998 , sunt aproape sigur că
astăzi RMGC plăteşte 500 RON / Km² pentru concesiunea respectivă , suma
prevăzută în lege la vremea respectivă , sau 5 RON / hectar , adică aproape de şapte ori mai puţin
decât impozitul pe un hectar de
păşune extravilan . Nici în Legea Minelor
nr.85 / 2003 nu s-a prevăzut ca taxa pentru licenţa de exploatare să fie cel
puţin la nivelul impozitului pe teren , fiind doar de 2 500 RON / Km²
Dar pentru că la Roşia Montana sunt
probleme mult mai grave , deosebit de
grave , pentru că cei de la Gold nu vor numai aurul ,argintul şi restul
metalelor preţioase până la ultimul gram prin măcinarea munţilor şi
transformarea locului într-un peisaj lunar , ci
să ne lase şi un lac de cianură de câteva sute de mii de tone , pentru
vecie, aş vrea să ofer o dedicaţie celor
care susţin acest proiect , în special europarlamentarului Iosif Matula. După ce Parlamentul Europei a
decis , cu majoritate , interzicerea cianurilor ( au votat pentru cianuri
europarlamentarii PDL , plus soţia lui Crin Antonescu ) ,europarlamentarul inginer chimist Iosif Matula , a declarat indignat că nu este
nici o problemă cu lacul de cianuri , că
ar fi la fel ca Marea Moartă . Dacă ar fi fost cioban ar fi avut o scuză , dar
ca un inginer chimist să pună egal între clorură de sodiu ( sare de bucătărie )
din Marea Moartă şi cianură de sodiu ( capsulele folosite de spioni pentru a se
sinucide când sunt prinşi ) de la Roşia
Montana mi se pare ceva strigător la cer .Ca fapt divers, Iosif Matula a
încercat de câteva ori să ajungă primar în orăşelul Chişineu- Criş , jud.Arad ,
dar localnicii mirosind ce poamă este,
nu l-au ales , în schimb cei care nu-l cunoşteau l-au propulsat europarlamentar
PDL.
Iată dedicaţia , după Mihai Eminescu :
Cum nu vii tu Ţepeş
Doamne , ca punând mâna pe ei
Să-i arunci în cianură ,pe nebuni şi pe mişei
O parte din personajele politice care au
pus umărul la proiectul Roşia Montana au părăsit scena politică , altele sunt
încă active . Să nu fim surprinşi dacă , după ce premierul Emil Boc va anunţa
că soluţia ieşirii României din criză este acest proiect , iar preşedintele
Traian Băsescu va confirma , la momentul oportun va ieşi la rampă guvernatorul
Mugur Isărescu care va “ întări “ declaraţiile celor doi. În realitate graţie “
şopârlelor “ strecurate în Legea Minelor nr. 61 / 1998 ( păstrate dealtfel şi-n
Legea 85 / 2003 ) , valabilă când s-a emis Licenţa de exploatare nr. 47 / 1999
, statul român va fi jefuit în mod legal de către RMGC , iar România din tot
aurul extras se va alege cu praful de pe tobă şi cu belele legate de lacul de
cianură . Având în vedere cine a ajuns să conducă România astăzi , numai o
minune ne mai poate salva de nenorocirea de la Roşia Montana . Iar IO cred în
minuni !
Delaware, decembrie 2010
Ioan Ispas
Trimis la Curentul International
Publicat cu
supratitlul Roşia Montana- studiu de caz al
corupţiei de nivel înalt în aprilie 2011 ( nr.508)