24 aprilie, 2013

Cum se laudă administratorii Oltchim

Administratorul judiciar al Oltchim, Gheorghe Piperea, a realizat, pentru ZIUAnews, o radiografie a combinatului vâlcean

Oltchim - un pacient stabilizat

Postat la: 24.04.2013 10:41 | Scris de: Ruana Ceaușescu
Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al combinatului chimic vâlcean, a vorbit despre situația actuală a Oltchim SA, despre condițiile minime pentru ca societatea să poată înregistra profit, dar și despre persoanele care urmează să fie disponibilizate.
Pacientul Oltchim a ieșit din comă, după cum ne-a dezvăluit Gheorghe Piperea, în primul rând datorită faptului că au fost înlăturate căpușele combinatului, cele care l-au „stors ca pe o lămâie". Persoanele care au beneficiat în urma afacerilor cu Oltchim, cauzând prejudicii de milioane de euro, vor intra în vizorul DNA și DIICOT, întrucât administratorul judiciar a trimis acestor două parchete documentele care demonstrează pagubele produse combinatului. În același timp, sindicatele plâng după vechea administrație, cea despre care ZIUAnews a dezvăluit în premieră cum își sporeau cifrele de afaceri, în timp ce Oltchim se afunda în pierderi.
Stabilizare fără ajutor de stat
Situația este stabilizată la Oltchim, nu mai suntem în situația de acum două luni și jumătate, când s-a intrat în insolvență și când vorbeam despre un pacient în comă. Societatea funcționează la capacitate de 27%. Pentru a ajunge repede la nivelul de Break-even - unde nu doar că nu mai sunt pierderi, ci începem să producem profit -, este nevoie, în total, de o finanțare de 50 de milioane de euro, dintre care un cash de 15 milioane, iar restul, contracte. Suntem pe cale de a închide schema aceasta financiară complicată, pe care am obținut-o în afara oricăror discuții de ajutor de stat și alte lucruri. Sunt unii furnizori care ne furnizează materie primă, cum ar fi propilena sau saramura, și cărora le plătim la un anumit număr de zile după ce se prelucrează materia primă, se transformă în produs, se vinde și se plătește.
Procedura de disponibilizare, suspendată
Procedura de disponibilizare în momentul de față este suspendată și va rămâne așa probabil încă vreo câteva zile, pentru că autoritățile au decis să emită o Ordonanță de Urgență care să asigure salarii compensatorii pentru salariații care urmează să fie concediați. Per total, vorbim cam de 1.600 de persoane, dintre care 500 or să rămână în șomaj tehnic. Astea sunt cifre care erau valabile în urmă cu două săptămâni, când se discutase cu sindicatele. După ce va fi emisă Hotărârea de Guvern care să pună în aplicare Ordonanța, urmează să vedem cifrele exacte, dar disponibilizările deocamdată nu se fac, este suspendată această procedură.
Constantin Roibu - devalizatorul Oltchimului - dorit de sindicate
În momentul acesta, căpușele au dispărut. Unul dintre marile avantaje ale insolvenței este că dispar căpușele. Adică banii intră acolo unde trebuie, în sac, și din sac doar noi, administratorii judiciari, suntem cei care scoatem bani și plătim acolo unde trebuie să plătim. Vechea administrație este cea care a pus pacientul pe tavă, iar noi am reușit în două luni și jumătate să stabilizăm pacientul. Furnizori care erau din grupul de firme al administratorilor sau off-shore-uri, vindeau la prețuri foarte mari materie primă Oltchimului și se întâmpla ca tot ei să cumpere la prețuri mici produsele. Era foarte bine să faci afaceri cu Oltchim, într-o astfel de situație, să-l ții captiv și să-l storci ca pe o lămâie. Cel care pierdea era Oltchim cu toți take-holderii săi, inclusiv salariații, care, acum, unii dintre ei, plâng de dorul domnului Roibu.
În ultima vreme am stat să discut toată ziua cu sindicatele. Și nu cu sindicate care să înțeleagă despre ce este vorba, ci sindicate care au propria agendă. Au început să spună: să-l dăm afară pe administratorul judiciar Piperea. Nu au cum să mă dea afară, pentru că m-au votat creditorii. Dar, au zis: gata, asta este soluția, neapărat afară cu Piperea. De ce? Pentru că Piperea a devolat niște lucruri și Piperea mai are puțin și devoalează adevăratele probleme și atunci, practic, vor rămâne în off-side și DIICOT, și DNA. Eu am trimis documentele respective de mai mult de trei săptămâni, nicio mișcare. Și mai facem sesizări că mai descoperim tot felul de lucruri pe parcurs.
Insolvență pro-bono. Niciun chimist în echipă
În tot consorțiul suntem 11 practicieni în insolvență, din care cinci avocați dintre cei mai buni din țară pe insolvență, începând cu mine, continuând cu Geanina Oancea de la BDO. Aceste 11 persoane de care vorbim se ocupă practic exclusiv de acest dosar. Și se ocupă în condițiile în care până acum nu s-a încasat absolut nimic. Noi, patronii acestor două firme, lucrăm pro-bono. Onorariul nu s-a discutat încă.
Echipa este formată din specialiști în audit, din avocați specializați în insolvență, din economiști cu foarte mare experiență și ne bazăm pe o echipă de trei-patru persoane de la Oltchim, în care avem încredere și care sunt mai specialiști în ceea ce face Oltchim. Spre exemplu, domnul Tălpășanu este inginer care lucrează la Oltchim de peste 35 de ani. De asemenea, domnul Armand Spiru este un foarte bun specialist în comercial și doamna Spiru care este un foarte bun specialist în financiar. Treaba administratorului judiciar este să ia acest sac imens care înseamnă întreprinderea numită Oltchim, să-l coasă la fund, să-l peticească prin părți, să fie atent să intre în sac toți banii și să plătească acolo unde trebuie să plătească. Dacă cineva pretinde ca în echipa noastră să fie un chimist, acela este un naiv, pentru că nu avem nevoie de așa ceva.
Oltchim, încotro?
Noi vrem să-l aducem în situația de Break-even și să-l pregătim pentru a fi privatizat. Una este să privatizezi Oltchimul așa cum este în momentul de față și are doar o valoare de lichidare plus 27% care înseamnă producția la ora actuală, alta este să-l privatizezi în momentul în care e curățat de căpușe, e restructurat și financiar și de personal, are 793 de milioane de euro puși pe o listă, dar se știe exact ce urmează să se întâmple cu ei. Încercăm să punem la dispoziția celui care vine să privatizeze o societate care să poată să funcționeze, să fie pe picioarele ei, dar pe care să o preia și pe termen lung - de 10-15 ani -, să o mențină în așa fel încât să supraviețuiască societatea și să păstreze sau, eventual, să majoreze numărul de locuri de muncă.
Doi giganți petrochimici, interesați de Oltchim
Sunt două nume mari în domeniul petrochimiei, care sunt interesate să cumpere nu doar Oltchim, ci și platforma petrochimică Bradu și, într-un viitor nu prea îndepărtat, Arpechim, rafinăria de la OMV. Eu cred că asta este soluția cea mai bună, să faci afacere cu un astfel de actor important, respectat în domeniul petrochimiei, pentru că orice altă variantă ar putea să aibă șanse mari să eșueze peste 3-4 ani de zile, întrucât nu există frica, teama, respectul de un actor important pe piață.

Diculoiu,lupul moralist...păcat că oamenii se iau după el

http://www.viatavalcii.ro/index.php/component/content/article/51-slide/14406-angajaii-oltchim-ies-iar-in-strad.html

17 aprilie, 2013

Cu banii ăștia dați retroactiv pe 8 luni plăteau salariile la 900 muncitori pe o lună

Onorariul administratorilor Oltchim: 50.000 de euro pe lună plus procent din ce recuperează


Autor: Serban Buscu Miercuri, 17 Aprilie 2013 1365 vizualizări 6 comentarii
   
Adunarea creditorilor combinatului vâlcean intrat în insolvenţă a confirmat ca administrator judiciar consorţiul format din Rominsolv şi BDO Business Restructuring. De asemenea, la primul punct pe ordinea de zi era trecut onorariul administratorilor. Discuţia pe această temă a fost însă amânată pentru o dată ulterioară la cererea marilor creditori

Administratorul judiciar al Oltchim ar urma să încaseze un onorariu frumuşel dacă adunarea creditorilor confirmă, până la urmă, propunerile incluse la primul punct al primei adunări a creditorilor . Astfel, potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvenţă, va fi luat în discuţie un onorariu fix de 50.000 de euro pe lună datorat începând cu data deschiderii procedurilor de insolvenţă şi plătibil începând cu luna septembrie. Acestei sume, ar urma să i se adauge un onorariu procentual de 5% „aplicat sumelor distribuite creditorilor în situaţia confirmării unui plan de reorganizare precum şi sumelor obţinute din valorificarea bunurilor debitoarei” dar şi un onorariu de 10% aplicat sumelor obţinute din recuperări de creanţe. Sumele discutate nu includ TVA. Adunarea creditorilor din 15 aprilie 2013 a confirmat ca administratori judiciari societăţile de practicieni în insolvenţă Rominsolv(unde partener coordinator este avocatul Gheorghe Piperea) şi BDO Business Restructuring, reunite într-un consorţiu.

Cine decide?

De asemenea, a fost stabilită componenţa comitetului creditorilor, structura care urmează să ia deciziile importante în ceea ce priveşte viitorul combinatului, inclusiv aprobarea planului de reaorganizare. Aşa cum era de aşteptat, statul are rolul principal. Comitetul va fi format din Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului(ales şi ca preşedinte al structurii), Electrica SA, BCR, Banca Transilvania sucursaala Vâlcea şi compania germană  MFC Commodities GMBH. Primii patru membrii sunt creditori garantaţi iar compania germană face parte din categoria creditorilor chirografari. Autoritatea Naţională pentru Administrare Fiscală lipseşte din comitet. Datoriile totale ale Otchim depăşesc 700 de milioane de euro iar statul deţine aproximativ jumătate din aceaste creanţe.



Piperea: Planul de reorganizare, gata în septembrie

Administratorul judiciar al Oltchim a declarat, sâmbătă, că planul complet de restructurare şi de reorganizare a societăţii Oltchim nu va fi gata mai devreme de septembrie -octombrie 2013, după soluţionarea contestaţiilor la tabelul de creanţe.
"Pe 20 aprilie ar trebui să se definitiveze tabelul creanţelor, dar nu se va întâmpla, pentru că vor fi contestaţii la acest tabel, unele făcute chiar de foştii administratori, de sindicate. Teoretic se poate ajunge la o soluţie în iunie, dar practic nu se va întâmpla să avem un plan de reorganizare mai devreme de septembrie-octombrie 2013, pentru că aşa este realist să considerăm. Acela este momentul în care vom propune creditorilor un program de reorganizare, fie noi, fie administratorul special, fie împreună, iar în planul de reorganizare se va prevedea şi metoda de privatizare pe care o recomandăm noi şi care urmează să fie aprobată de creditori", a spus Piperea, pe 13 aprilie, la un post privat de televiziune.

16 aprilie, 2013

Ce mai zice acționarul minoritar...

ZAREMBA S-A SĂTURAT DE PROMISIUNILE DEŞARTE ALE AUTORITĂŢILOR


                      
BURSA 15.04.2013
    
măreşte imaginea
                     
     PCC SE, acţionarul minoritar de la "Oltchim", ia în considerare să iasă din societate, dacă statul nu trece la acţiune pentru salvarea combinatului, aflat într-o situaţie disperată, după ce privatizarea a eşuat, în toamna anului trecut.
     Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC SE în România, acţionar care controlează aproximativ 33% din companie, ne-a spus că s-a săturat să aştepte ca autorităţile să vină cu un plan concret pentru restructurarea "Oltchim", în condiţiile în care şi-a oferit sprijinul în repetate rânduri şi a fost ignorat.
     "Dacă vor să coopereze cu mine, sunt pregătit acum", ne-a spus domnul Zaremba, adăugând: "Eram pregătit în orice moment în ultimii ani".
     Potrivit domniei sale, PCC SE are două opţiuni în momentul de faţă - să coopereze pentru salvarea combinatului sau să se retragă din societate: "Alte opţiuni nu au sens. Nu pot să mai aştept ca ei (n.r. autorităţile) să facă ceva, când ei nu fac nimic. Sunt mereu în întârziere. Trebuie să începem cu un plan de restructurare".
     *  Povestea "Oltchim" după eşecul privatizării, în optica lui Zaremba
     După eşecul privatizării, toamna trecută, era o necesitate să înceapă salvarea companiei, pentru că societatea avea datorii, nu avea bani, ne-a spus Wojciech Zaremba, adăugând: "În această perioadă, am transmis către Ministerul Economiei nenumărate scrisori privind concepţia noastră referitoare la restructurare, rapoarte referitoare la ce ar însemna falimentul companiei şi, de asemenea, ne-am oferit ajutorul privind asigurarea materiei prime, dar şi în obţinerea unui ajutor de stat".
     "Tot acest timp a fost pierdut! Guvernul ne-a transmis că vrea să coopereze, dar, în realitate, mesajul a fost că nu pot face nimic concret deoarece au loc alegeri. Toată lumea era în întâlniri cu votanţii. Rodin Traicu era la acea vreme preşedintele Consiliului de Administraţie, dar şi secretar de stat. El ne-a spus de multe ori că doreşte să coopereze, dar că nu poate face nimic înainte de alegeri.
     Am anunţat statul român că existau două posibilităţi: ori începem imediat reorganizarea, ori compania va fi nevoită să intre în insolvenţă. Nu au făcut nimic! Statul român a pierdut acest timp!"
     Reprezentantul PCC SE a atras atenţia că, de mai bine de jumătate de an, nu a atacat pe nimeni şi nu a făcut decât să îşi anunţe intenţiile de colaborare şi susţinere: "Eu pot să ajut, dar nu pot să forţez pe nimeni să coopereze".
     *  Începutul anului aduce insolvenţa
     La începutul anului, compania s-a confruntat cu riscul falimentului, potrivit lui Wojciech Zaremba.
     Domnia sa ne-a relatat acea perioadă: "Nu exista nicio soluţie şi compania a trebuit să intre în insolvenţă. Am înţeles asta. În insolvenţă, compania tot mai are o şansă să supravieţuiască.
     Am susţinut statul, dar statul nu a fost corect!
     În primul rând, a anunţat că are un plan, că are bani - 45 de milioane de euro - care vor fi acordaţi prin ajutor de stat, notificat la Comisia Europeană. În timpul AGA, preşedintele CA de la acea vreme, Nicolae Turdean, a fost întrebat de sindicat despre acest ajutor. El a arătat scrisoarea care fusese trimisă către CE. Dar era vorba despre bani care nu fuseseră avizaţi. Erau doar promisiuni nefondate! Au înşelat sindicatele, restul acţionarilor, opinia publică din România!"
     Reprezentantul PCC SE spune că şi-a oferit sprijinul şi pentru obţinerea ajutorului de stat pentru "Oltchim".
     Domnul Zaremba îşi aminteşte că a fost stupefiat de faptul că autorităţile erau atât de sigure că vor obţine ajutorul de stat: "Potrivit informaţiilor mele informale, ei trimiseseră doar o scrisoare la Comisia Europeană în care întrebau dacă pot primi ajutorul şi în ce condiţii. Asta nu înseamnă nimic! Nu este o măsură concretă de lucru".
     Wojciech Zaremba ne-a spus că PCC a pus la dispoziţia autorităţilor române compania sa de lobby din Bruxelles, din România, companiile DLA Piper, Rubin Meyer, care ştiau cazul Oltchim din 2008, şi de asemenea, Adevaris, implicată în cazul Oltchim din 2009 şi care a participat ca reprezentant al PCC la procesul de "due dilligence" pentru privatizare.
     "Am rugat reprezentanţii statului român să folosească aceste companii, ca să fie pregătiţi, din punct de vedere tehnic, pentru orice fel de întrebări din partea Comisiei Europene", ne-a spus domnul Zaremba, adăugând: "Am discutat cu secretarul de stat Adrian Ciocănea şi ne-am oferit ajutorul, iar el ne-a răspuns că ia în considerare cooperarea cu noi, dar nu a făcut nimic, nu ne-a pus nicio întrebare.
     Cazul Oltchim nu poate fi tratat superficial, am încercat să le explic că trebuie să facem lobby la comisarul pentru industrie, la comisarul pentru dezvoltare regională, pentru şomaj. Aceasta este o problemă uriaşă pentru economia României şi nu poate fi tratată doar ca un caz de competiţie.
     Am încercat să le facilităm întâlniri cu reprezentaţi CE pe aceste probleme, la nivel de top, cu direcţiile de specialitate şi cu echipele de caz. Au avut oportunitatea să se întâlnească cu Gert-Jan Koopman -Director General Adjunct pe ajutor de stat, pe restul i-au ignorat pur şi simplu".
     Zaremba mai precizează că, astfel, s-a ajuns în situaţia în care obţinerea ajutorului de stat avea şanse zero: "Era o problemă de buget, puteau fi implicate instituţiile internaţionale - Comisia Europeană, FMI. În Polonia, au fost concediaţi peste 150.000 de mineri şi nimeni nu a ieşit în stradă să protesteze, pentru că lumea era în siguranţă".
     *  Risc de faliment
     În prezent, compania este într-o situaţie disperată, confruntându-se cu riscul falimentului.
     "Compania nu are bani, pentru că nu i-a fost aprobat ajutorul de stat, băncile refuză să mai susţină compania pentru că aceasta nu are nici un plan, nu avem capital de lucru, nu avem bani pentru reorganizare. Există un risc real al falimentului", ne-a spus Wojciech Zaremba.
     Domnia sa consideră că atunci când societatea a intrat în insolvenţă, era o perioadă foarte bună pentru începerea reorganizării: "Insolvenţa proteja compania de datorii. La începutul perioadei, compania era aproape curată. PCC putea livra materie primă, ceea ce a şi dorit să facă, şi putea începe producţia. Aşa puteam merge la bănci, între timp puteam face lobby la Bruxelles, la FMI. Dar, acum, suntem într-o situaţie în care compania generează în continuare pierderi, chiar şi în insolvenţă, are obligaţii pe care nu le poate plăti şi se confruntă, din, nou, cu falimentul".
     *  Investitorii interesaţi - reali sau închipuiţi ?
     În aceste condiţii, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a anunţat, recent că procedura de privatizare a combinatului "Oltchim" ar trebui să înceapă în luna iunie şi că există câţiva investitori interesaţi de combinat.
     Reprezentantul PCC are însă dubii cu privire la existenţa şi calitatea investitorilor despre care vorbesc autorităţile: "Nu este aşa uşor să găseşti investitori. În industria chimică, dacă instalaţiile nu funcţionează, se deteriorează foarte rapid. Dacă societatea nu lucrează o perioadă mai lungă de timp, valoarea acesteia scade semnificativ şi, atunci, nimeni nu va mai fi interesat.
     Aud încontinuu că există câţiva investitori interesaţi şi că statul are oferte pentru Oltchim.
     Să vedem, cine este interesat? Eu sunt implicat în acest proiect. PCC şi-a declarat mereu interesul, a demonstrat că este serios. Alte companii au apărut, au dispărut, au fost doar în imaginaţia unora.
     S-a tot vorbit despre interesul TISE, însă nimeni nu a văzut vreun reprezentant al companiei să vină să se prezinte: < Eu sunt Ivan Ivanovici de la TISE şi declar că TISE vrea să cumpere Oltchim >. A auzit cineva aşa ceva?
     Am auzit că cineva a vorbit cu altcineva care aflase... Este o glumă!
     Aşa ceva nu s-ar fi putut întâmpla în Germania! Nu este normal!"
     *  Zaremba: "Administratorul judiciar acţionează birocratic"
     Reprezentantul PCC SE a criticat şi activitatea administratorilor judiciari de la Oltchim - Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, parte a reţelei grupului internaţional BDO.
     "Problema este că avem nevoie de soluţii, acum", ne-a spus Zaremba, adăugând: "Administratorul judiciar a acţionat într-un mod birocratic, ceea ce este inacceptabil. Legea este de partea lor şi se comportă în felul următor: mai întâi fac un raport, apoi un tabel, apoi o întâlnire cu creditorii... fac tot ce pot, în concordanţă cu legea. Dar ce înseamnă asta pentru Oltchim? Combinatul are nevoie urgentă de bani şi de o soluţie de business. Este o glumă că planul de reorganizare va fi gata probabil în septembrie!"
     *  Soluţia PCC: Comitet pentru salvarea "Oltchim"
     PCC SE propune organizarea unei comisii formată din cei interesaţi de salvarea "Oltchim": "Să încetăm cu misterul! Nu este doar afacerea lor (n.r. a statului)! Este afacerea tuturor acţionarilor. Dacă sunt investitori interesaţi, să facem o întâlnire cu ei, cu băncile, să concepem împreună un plan să salvăm această companie şi, apoi, să vedem ce se poate face să o dezvoltăm".
     Wojciech Zaremba a adăugat că, în curând, PCC va prezenta conceptul său de plan de afaceri şi propunerile suplimentare pentru AGA: "Vrem să propunem organizarea unui comitet al persoanelor interesate să salveze compania".
     Reprezentantul PCC se arată nemulţumit de faptul că, având în vedere că şi-a arătat în repetate rânduri interesul pentru companie, autorităţile consideră că interesaul său va fi permanent: "Dar nu este adevărat. Mă gândesc cât timp mai pot sta în acest proiect. Ei mă ignoră şi anunţă că discută cu alţi investitori. Foarte bine, dar mai întâi ar trebui să vadă cum putem coopera, să vadă < ce au pe farfurie >. PCC este gata să coopereze!
     Totuşi, PCC a tratat acest proiect ca pe o afacere. Deja am pierdut foarte mulţi bani şi foarte mult timp. Nu putem continua aşa la nesfârşit. Poate la un moment dat, lumea va rămâne foarte surprinsă să vadă că ne retragem, pur şi simplu".
     Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.
     Licitaţia pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim a fost câştigată anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Diaconescu nu a intrat însă în posesia titlurilor pentru că nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.
     După nenumărate proteste ale angajaţilor, salariile restante de la Oltchim au fost plătite integral joi, 11 aprilie, după cum a anunţat Ministerul Economiei. 

Adina Ardeleanu

10 aprilie, 2013

O fi adevărat cu TISE?

EPOPEEA OLTCHIM/SUSŢINE CĂ NIMENI NU MAI VREA OLTCHIM, DAR....
                 
BURSA 10.04.2013

măreşte imaginea
     *  Eugen Anca susţine că autorităţile ar fi spus: «TISE să se înţeleagă cu cei de la PCC, dacă vor să colaboreze pe subiectul Oltchim»
     *  El afirmă că premierul Ponta a refuzat să discute cu reprezentanţii TISE
       Premierul Victor Ponta a refuzat să stabilească o întâlnire cu reprezentanţii grupului rus TISE, care este interesat să preia Oltchim, susţine Eugen Anca, un personaj care afirmă că nu este străin de interesele ruşilor în România.
     Domnia sa ne-a declarat: "Începând din 4 septembrie 2012, am solicitat primului-ministru Victor Ponta, prin cabinetul său de la Guvern, să fie de acord să se întâlnească cu oficialii TISE, singura firmă de calibru interesată, care poate reporni combinatul Oltchim. Deşi, iniţial, Guvernul a răspuns pozitiv şi rapid solicitării noastre, totuşi, atunci când TISE a trimis un reprezentant autorizat la Bucureşti, acesta nu a mai fost primit de domnul Ponta. Interesant este faptul că preşedintele Traian Băsescu, atunci când a fost solicitat în acelaşi scop, şi-a făcut timp pentru o astfel de dis-cuţie, dar primul-ministru nu. Ulterior, ruşii au mai încercat de patru ori să se întâlnească cu primul minis-tru, dar acesta nu a mai răspuns solicitărilor părţii ruse".
     Între timp, conducerea TISE a avut mai multe contacte telefonice cu diferiţi membri ai Guvernului Ponta, iar ideea de bază rezultată din aceste convorbiri a fost ca «TISE să se înţeleagă cu cei de la PCC, dacă vor să colaboreze pe subiectul Oltchim». Aberant! Mai plastic spus, elefantul să facă bine să vină la purice ca să se tocmească! Desigur că ruşii au considerat acest «sfat» ca pe un afront, fiindcă ei vor să cumpere Oltchimul şi Arpechimul, nu vor să devină o anexă a lui PCC".
     Domnia sa consideră că premierul Ponta îi "plimbă" pe ruşi, favorizându-i pe cei de la PCC: "Iar asta este cu atât mai grav cu cât am informat cabinetul primului ministru că partea rusă poate face dovada alocării de fonduri importante pentru tot ce înseamnă privatizarea Oltchim şi achiziţionarea Arpechim, în timp ce ministrul Varujan Vosganian nu ştie de unde să mai facă rost de bani ca să repornească Oltchim-ul".
     Eugen Anca este cunoscut în România prin insistenţele sale de a convinge autorităţile române să accepte varianta de restituire a Tezaurului României de la Moscova, printr-un pachet de proiecte şi programe economice şi comerciale bilaterale, în valoare de 10 miliarde de euro. Domnia sa susţine că nu este străin de interesele economice ale ruşilor de la TISE în România şi declara, pentru ziarul BURSA, în decembrie 2012, că "TISE este foarte interesat în tot ceea ce înseamnă proiectul Oltchim, cu toate componentele sale de furnizare de materii prime, de logistica petrolieră din Portul Constanţa şi de dezvoltarea surselor de energie electrică şi termică pentru platforma Oltchim din Râmnicu Vâlcea şi platforma Arpechim din Piteşti".
     Declaraţiile lui Eugen Anca sunt contradictorii cu afirmaţiile recente ale premierului Victor Ponta, care a spus: "Sunt foarte dezamăgit că, în aceste trei luni, nici măcar acel investitor care a fost cumva gonit de Dan Diaconescu nu a mai dat semne de revenire".
     Grupul rus TISE, la care a făcut aluzie Şeful Executivului, a participat, în primăvara anului trecut, la prima etapă a privatizării combinatului vâlcean, când a depus ofertă neangajantă. În toamnă, grupul nu a mai participat la a doua etapă a privatizării Oltchim din cauza schimbării metodei de vânzare, cu puţin timp înainte de termenul limită de depunere a ofertelor financiare - statul a renunţat la conversia creanţei AVAS în acţiuni şi a licitat, separat, vânzarea pachetului majoritar de acţiuni, creanţa AVAS şi creanţa Electrica SA.
     *  Eugen Anca: "Nu Dan Diaconescu este cel care i-a gonit pe ruşi, ci autorităţile"
     Eugen Anca, personaj care susţine că nu este străin de interesele economice ale ruşilor de la TISE în România, ne-a declarat că TISE nu mai vrea să cumpere Oltchim şi că nu Dan Diaconescu este cel care i-a gonit pe ruşi, ci chiar autorităţile.
     La licitaţia pentru vânzarea Oltchim din toamnă, au participat PCC (acţionarul minoritar semnificativ al Oltchim), omul de afaceri Ştefan Vuza (prin Chimcomplex Borzeşti şi Aisa Invest) şi Dan Diaconescu. Realizatorul de televiziune a câştigat licitaţia cu oferta de 45 milioane de euro pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni, deţinut de stat la combinatul vâlcean. Licitaţia a fost anulată, pentru că Dan Diaconescu nu a prezentat dovada banilor, în termenul anunţat de autorităţi (zece zile de la desemnarea câştigătorului licitaţiei).
     Eugen Anca a fost implicat şi în privatizarea Oltchim din toamnă, despre care ne-a povestit, la vremea respectivă: "În ziua licitaţiei efective, Dan Diaconescu m-a contactat telefonic şi m-a rugat să-l pun în contact cu cei de la TISE, fiindcă se părea că va fi declarat câştigător. El dorea să discute cu ei despre posibilitatea ca TISE să preia managementul de la Oltchim. Poate părea neverosimil, dar Dan Diaconescu chiar intenţiona să păstreze acţiunile de la Oltchim în interiorul României şi ar fi vrut să le ofere populaţiei, contra unei acţiuni populare de subscripţie publică, fiindcă în caietul de sarcini era prevăzut ca termen final de plată data de 14 februarie 2013".
     Domnul Anca afirmă că a acceptat să-l ajute pe jurnalist, fiindcă i s-a părut că Dan Diaconescu avea o intenţie lăudabilă şi i-a aranjat o întâlnire cu Alexander Dokychuk, consilier financiar şi economic pe relaţia Rusia şi ţările CSI, persoana care a avut iniţiativa ca TISE să vină şi să investească în România. Alexander Dokychuk i-ar fi explicat lui Dan Diaconescu că TISE nu obişnuieşte să-şi dezvolte afacerile din România prin intermediari şi că preluarea integrală sau parţială a managementului la Oltchim este o acţiune complexă, ce necesită o analiză profundă.
     Potrivit domnului Anca, Alexander Dokychuk i-ar fi facilitat realizatorului de televiziune obţinerea sprijinului altor investitori care i-au oferit lui Dan Diaconescu posibilitatea accesării unui aşa-zis credit-punte, de circa 91 milioane dolari. Creditul avea menirea de a-l ajuta pe Dan Diaconescu să achite acţiunile Oltchim în doar 10 zile, urmând ca ulterior, prin subscripţie publică, populaţia României să cumpere aceste acţiuni, iar creditul punte să fie restituit până în 14 februarie 2013, mai susţine Eugen Anca.
     Până la urmă, Dan Diaconescu ar fi a obţinut, prin propriile lui puteri, fără implicarea lui Eugen Anca, alte două sume atrase, în valoare de 43 milioane euro, pe care intenţiona să le utilizeze pentru plata salariaţilor de la Oltchim şi asigurarea unui capital de lucru. 

ALINA TOMA VEREHA

                                                                                                                  *  Dezvoltare recentă
     Se pare că premierul Victor Ponta ar fi refuzat să discute, săptămâna trecută, pe subiectul Oltchim cu o altă companie rusească, alta decât TISE, potrivit unor informaţii din piaţă. Şi această companie ar fi interesată de combinat, dar tot într-o formulă integrată cu rafinăria Arpechim şi Olil Terminal, potrivit surselor noastre.
     La solicitarea ziarului BURSA, biroul de presă al Guvernului ne-a răspuns că "primul-ministru Victor Ponta nu are cunoştinţă de nicio solicitare privind stabilirea unei întrevederi cu domnia sa, venită de la vreo firmă interesată de preluarea Oltchim".

 


 link: Piperea: "Creanţa AVAS provine din credite garantate de stat şi neonorate de combinat"

 link: Proteste fără succes la Bucureşti
 

08 aprilie, 2013

Despre Offshore

Am citit raportul despre insolvența Oltchim, ce m-a frapat este că toate firmele care aprovizionau cu materii prime erau de tip Offshore...se pare că mulți bani s-au evaporat pe acolo...cu buna știință a managerilor noștri



Corespondenta din Germania

Offshore-Leaks sau razboiul cu paradisurile evaziunii fiscale

de Dani Rockhoff     HotNews.ro
Duminică, 7 aprilie 2013, 18:38 Actualitate | Internaţional


​O sursa anonima a livrat mass-media internationale o cantitate imensa de date, care cuprind tranzactii financiare din zece paradisuri fiscale. 130.000 de nume din 170 de tari apar pe lista cu banii parcati in firme offshore. Intre acestea se afla si numele a sute de cetateni germani. Dupa Wikileaks si Openleaks, Offshore-Leaks este una dintre cele mai mari scurgeri de informatii din istoria recenta. Datele furmizate mass-mediei arata caile obscure prin care bogatii planetei, firmele „casuta postala“ si anumite trusturi dubioase isi spala banii sau ii ascund de fisc. Datele au fost trimise presei din 46 de tari. Joia trecuta a inceput prezentarea publica a rezultatelor analizei acestora, care a durat mai bine de un an. Este Offshore-Leaks o reala lovitura in partile putrede ale actualului sistem financiar, sau, dupa scandal, apele se vor linisti din nou, peste aceeasi mlastina?

Datele din paradisurile fiscale au un volum enorm: 2,2 milioane de documente, cumuland 260 de gigabytes. Ele provin, dupa cum relateaza publicatia germana Focus, „de la doua firme specializate in crearea de societati off-shore. Acestea fac parte dintre cei mai de seama ofertanti globali in domeniu”. In sistemul off-shore cu sedii in paradisurile fiscale s-ar ascunde 21-32 de mii de miliarde de dolari, dupa rezultatele unui studiu din 2012 al ONG-ului britanic Tax Justice Network. De acest sistem profita oligarhi, traficanti de arme, jongleri din lumea finantelor, ca si sute de cetateni germani, mai scrie Focus. Intre acestia din urma sunt si nume notorii, cum e cel al lui Gunther Sachs, care s-a sinucis in 2011.

Datele-bomba au ajuns la Washington Post, BBC, Guardian si Le Monde. In Germania, la Sueddeutsche Zeitung (SZ), Focus si Norddeutsche Rundfunk (NDR), in Elvetia la Sonntagszeitung. Ele au fost insa furnizate initial, anul trecut, Consortiului International al Jurnalistilor de Investigatie (ICIJ), cu sediul la Washington, SUA. De joi 4 aprilie, o serie de date si nume de evazionisti fiscali au inceput sa apara in presa internationala. Acestor prime dezvaluiri, le vor urma si altele, pe masura ce ancheta jurnalistica a ICIJ progreseaza.

In materialul din 4 aprilie apar primele nume si fapte. Se arata cum guvernanti, oameni politici si familiile lor, din mai toata lumea, profita de secretul bancar si de evaziunea facilitata in paradisurile fiscale. Cum super-bogatii folosesc structuri offshore complexe si neaccesibile omului de rand, pentru a-si pastra anonimitatea depunerilor si a se sustrage de la obligatiile fiscale nationale. Cum banci de renume mondial, cum sunt UBS, Clariden sau Deutsche Bank  au facut o intensa campanie de atragere a clientelei bogate, carora li s-a oferit solutii „creative” de pastrare a valorilor, ocolind fiscalitatea din tarile de bastina. Si, in sfarsit, cum o intreaga industrie, foarte bine platita, de contabili, intermediari si alti angajati operativi i-au ajutat pe patronii firmelor off-shore, in demersurile lor.

O lista cu nume importante, impreuna cu date despre firmele lor offshore poate fi accesata aici. „Cei numiti sunt politicieni, oameni de afaceri, generali de armata, bogatasi, rude ale unor dictatori si provin din 29 de tari“ scriu jurnalistii de la ICIJ. Proiectul Offshore-Leaks se inscrie pe linia initiativelor Centrului de Integritate Publica american. In acest spirit, si ministrul finantelor din Germania declara ca vrea claritate si transparenta, ba chiar infiintarea unui „FBI al impozitului“. Cu toata insistenta acestuia, jurnalistii si mass-media de investigatie implicata in proiect au refuzat sa puna la dispozitia autoritatilor germane hard-discul complet cu datele off-shore-istilor.

Guvernul german are insa tot interesul sa afle mai din timp ce, dar mai ales cine, apare pe lista. In afara de numele unor bogati, „rentieri de lux“ sau Deutsche Bank, apar si cele ale unor traficanti de armament. Rudolph Wollenhaupt ar fi unul dintre profitorii si evazionistii fiscali ai unui deal cu elicoptere de lupta, in valoare de 19,9 milioane de dolari, livrate in timpul razboiului civil din Congo (1997). „Cum s-a derulat afacerea si cine a profitat de pe urma suferintei si mortii din Brazzaville“ relateaza pe larg, publicatia Sueddeutsche.de.

Dar scandalul nu se opreste aici. Ca si cum 420 de miliarde de Euro - ai bogatilor germani si ai investitorilor rusi sau arabi care traiesc sau au firme in Germania - care au fost „plimbate” in paradisuri fiscale nu ajung, statul german a ajuns sa fie complice indirect, la sustinerea evazionismului. Cum anume? Prin ajutoarele financiare de la bugetul de stat acordate unora dintre aceste paradisuri fiscale. Raspunzator e Ministerul Dezvoltarii, condus de liberalul Dirk Niebel.

Iata cateva exemple, mentionate de Berliner Kurier: Vanuatu, paradis fiscal din Pacific, primeste o jumatate de milion de euro ca sprijin in dezvoltare, de la statul german; insulele Marshall, 400.00 de euro; Samoa, 4 milioane de euro; insulele Seychelles, 1,9 milioane de euro. Intre 2005-2009 au primit si insulele Cook 700.000 de euro, pentru ca, in 2010, subventiile statului german catre paradisul fiscal din Pacificul de Sud sa fi fost sistate.

Cat de greu este sa aduci in matca fiscalitatii normale un sistem financiar care se scalda in mlastina globala a intransparentei si a privilegiilor pentru cei smecheri si foarte bogati? Raspunsul ar trebui sa vina de la politicieni si de la managerii onesti din banci. Caci mai exista si asa ceva. Cand unui cetatean si intreprinzator marunt sau mijlociu, care plateste impozite cinstit si corect, in tara sa, i se ia si pielea de pe el, la cent, apare de neinteles cum marea evaziune fiscala isi flutura aripile in lume, nestingherita. In mod special intr-o tara cum e Germania, renumita pentru vigilenta institutiilor ei de control financiar. Insa si Germania, ca si alte tari, au intrat in iuresul banului necontrolat, care de cativa ani ne face zilele grele, alimentand criza si o neincredere crescanda, in corectitudinea relatiei client-banci.

03 aprilie, 2013

Despre dezindustrializare

Industria trece printr-un val de închideri care afectează creşterea economică. Care sunt cauzele dezindustrializării de după ‘89 şi unde s-a greşit? Am privatizat destul sau prea puţin? De ce nu am atras destui noi investitori?

7 mar 2013 Autor: Adrian Cojocar
Şocurile din industrie se ţin lanţ: Oltchim, Arpechim, Mechel, iar guvernul nu găseşte soluţii. Unde este industria românească după 20 de ani de privatizare şi reformă?

Oprirea activităţii la Oltchim, posibila demolare a Arpechim, amenin­ţa­rea cu închiderea a unui grup siderurgic cu peste 6.000 de angajaţi - Mechel, aduc în discuţie ceea ce s-a întâmplat cu industria românească în ultimii 20 de ani.
Datele publicate ieri de Statistică arată o scădere a industriei în trimestrul IV din 2012 cu 2,4% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut, în condiţiile în care în 2010, 2011 şi primele trei sferturi din 2012 a fost necontenit pe creştere. Cea mai mare parte a întreprinderilor de stat au fost privatizate, dar, privatizate sau nu, cu capital privat românesc sau străin, puţine companii industriale au rezistat în România, iar acum cel mai important sector din economie trece printr-un nou val de închideri.
Ce se va alege de industria românească în acest ritm şi ce se mai poate face, dacă se mai poate face ceva? De ce am ajuns aici?
"În 1989 România era a patra ţară din lume care încerca să producă totul la nivel intern şi când încerci să produci tot nu poţi să le faci performante. Industria electronică din România a fost prima care a dispărut după '89, într-un an, pentru că au venit Sony, Philips, Panasonic cu preţuri mai mici şi o calitate superioară şi au ras tot. Platforma de tuburi de la Pipera şi altele au dispărut. Noi nu ţineam cont de costuri până în 1989 şi nu aveam o piaţă concurenţială. Pe noi ne-a lovit mai puternic decât alte state precum Cehia sau Polonia pentru că economiile acestora aveau o oarecare deschidere înainte de liberalizarea pieţei", spune Petru Ianc, fost director în Ministerul Economiei.
El spune că cererea internă, care susţinea marile combinate, se sprijinea până în 1989 pe investiţii.
"Noi aveam în plan să facem cinci centrale nucleare la Cernavodă. După 1990 banii de investiţii s-au risipit, s-au dus pe protecţie socială şi pe altele în loc să se facă căi ferate, metrou şi să dea de lucru la oameni. S-au făcut trei staţii de metrou în 23 de ani. Noi am vrut să fim unici şi să facem totul când toate investiţiile pe care le-am făcut după '89 trebuiau să fie în armonie cu Europa şi cu toată lumea", consideră Petru Ianc (foto).
În timp ce unii specialişti spun că de vină a fost lipsa de viziune a statului şi politicile industriale, alţii cred că nu acestea au fost principala problemă. "Este ideal să ai politici industriale, dar nu m-aş aventura. A gândi că statul are viziu­ne şi să investească în Oltchim când alţii închid şi arabii investesc în capacităţi foarte mari mi se pare aventuros. Noi trebuie să creăm un bazin de forţă de muncă calificată şi un mediu de afaceri cu care vesticii să fie interesaţi să colaboreze şi să vină cu capital pentru că noi nu avem capital", este de părere Florin Pogonaru, pre­şedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România.
El spune că înainte de '89 firmele aveau un puternic rol de protecţie socială, iar locurile de muncă au dispărut în urma eficientizării.
"Când am început la Prodplast, aveam 400 de angajaţi şi la Romcolor, pe care l-am construit de la zero, aveam 40 de angajaţi cu aceleaşi afaceri şi un profit mai mare. Am pierdut şi forţa de muncă educată pentru că nu am avut cum s-o plătim la nivelul celor din Vest. Aveam economii intensive în forţă de muncă, dar am ră­mas descoperiţi la capital. Când am pornit liberalizarea eco­nomiei, nu am avut instituţii puternice anticorupţie şi fiecare a furat cât a putut. Dezastrul acesta l-am făcut şi cu mâna noastră. Sistemul de învăţământ nu a sprijinit cercetarea aplicată şi n-am protejat drepturile intelectuale. Acum singura şansă este să dezvoltăm IMM-urile pe avantaje competitive", spune Pogonaru.
Pe de altă parte, închiderile de uzine au avut un impact puternic social şi nefavorabil asupra oraşelor şi industriile care au mai rămas sunt puţine la număr.
Cazul recent al muncitorului de la Mechel Câmpia Turzii care s-a sinucis pentru că nu-şi mai putea plăti ratele la bancă arată disperarea oamenilor care rămân fără locuri de muncă în oraşe în care în afară de o fabrică sau două mai mari există foarte puţine oportunităţi de angajare.
Cei mai mulţi salariaţi ai combinatului din Câmpia Turzii au fost concediaţi pe parcursul anului trecut, iar în acest moment producţia este sistată de mai multe luni de zile fără perspectiva redeschiderii combinatului.
În ultimii ani procesul de dezindustrializare a continuat prin închiderea Arpechim Piteşti, Oltchim Râmnicu Vâlcea şi recent a fabricilor Mechel de pe plan autohton, deşi România importă benzină şi oţel beton, ceea ce arată că cerere pe piaţă ar exista.
"Combinatul de oţeluri speciale de la Târgovişte a fost concepută în anii '70 pentru că aveam o industrie de armament foarte dezvoltată, aveam fabrici de rulmenţi, camioane şi automobile, toate consumând oţeluri speciale. După '90 toate au dat faliment şi combinatul a ajuns să producă oţel beton, care este cel mai ordinar produs al siderurgiei", a spus Petru Ianc, fost director în Ministerul Economiei.
Ceea ce se întâmplă în aceste zile cu combinatele Mechel de la Târgovişte, Câmpia Turzii şi Brăila, unde 4.000 de oameni sunt în pericol de a-şi pierde locurile de muncă este rezultatul a 20 de ani de politici industriale incoerente şi al unor privatizări făcute doar pentru a astupa gura instituţiilor internaţionale, FMI sau Banca Mondială, şi pentru ca România să dea bine la capitolul reformă.
"În 1990 siderurgia era criticată că exportă oţel beton şi acum am ajuns să importăm oţel beton din Turcia. Mechel spune că poate să producă în Turcia şi Rusia, că nu are restricţii ca în România impuse de Uniunea Europeană, precum reguli de poluare şi altele", a mai spus Pârvan.
Există desigur şi exemple de privatizări care au avut rezultate bune, cum ar fi Dacia, Aerostar, Silcotub şi Azomureş, companii care au reuşit să rămână pe piaţă, să se impună şi să creeze noi locuri de muncă şi să contribuie la creşterea economică a României.
Pentru fiecare exemplu de succes sunt însă alte zeci de cazuri de companii care au fost falimentate, tăiate la fier vechi.
"În situaţia în care încerci peste noapte să faci ceea ce nu s-a făcut în timp nu cred că este măsura cea mai bună. Din punctul meu de vedere foarte multe se datorează politicilor greşite aplicate de instituţiile care s-au succedat, precum FPS, APAPS şi AVAS. Dacă ne uităm înapoi în istorie, vom constata că noi ne-am bătut joc de sectorul industrial. Toate activităţile acestor combinate erau profitabile şi ar fi adăugat foarte multă valoare adăugată în prezent. Siderca Călăraşi, spre exem­plu, combinatul", spune Ionel Blănculescu fost preşe­dinte al AVAB şi chiar al AVAS, în prezent consultant de business.
El spune că în multe privatizări au fost puse condiţii pentru o perioadă prea scurtă, de cinci ani de zile, pentru nişte obiective industriale strategice şi care asigurau locurile de muncă în oraşe mono-industriale.
"Nu se puteau ţine toate combinatele. De exemplu, la modul cum a evoluat sectorul producţiei de avioane în lume, unde acum există doar doi producători mari, nu avea România cum să facă producţie de avioane, însă erau multe industrii care cu modernizări puteau să fie duse la performanţe europene", consideră Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
Astra Vagoane Arad era cel mai mare producător de vagoane din România şi înainte de 1989 dădea de muncă la 16.000 de oameni, iar după ce a intrat în insolvenţă, odată cu grupul IRS al omului de afaceri Cristian Burci, mai avea circa 800 de salariaţi.
În Reşiţa numai disponibilizările de la producătorul de utilaj greu UCM Reşiţa şi combinatul siderurgic TMK Reşiţa au lăsat pe drumuri circa 22.500 de oameni.
UCM Reşiţa a intrat în 2011 în insolvenţă.
"În 1989 aveam peste 8 milioane de angajaţi şi acum 4,3 milioane, deci am pierdut peste 3 milioane de locuri de muncă. Timp de 23 de ani n-am avut nicio gândire economică pentru România. În 1996 am pus întrebarea dacă România mai vrea să facă tractoare, maşini agricole, vagoane sau camioane pentru că altfel nu mai avem nevoie de oţel şi siderurgie. Mi s-a răspuns că nu aşa se pune problema. Acum nu mai producem aproape nimic din acestea. Când Năstase a privatizat Petrom la pachet cu Arpechim trebuia să se gândească că omoară Oltchim-ul. Noi susţinem că ar trebui să consolidăm pilonii pe care-i mai avem, dar statul se străduieşte acum să vândă ce mai poate", conchide Cristian Pârvan, vicepreşedinte la AOAR.
VEZI DETALII AICI
CÅMPIA TURZII
Industria Sârmei Câmpia Turzii (sârmă)
Deţinut până recent de Mechel
Mechel Câmpia Turzii (fosta Industria Sârmei Câmpia Turzii) este un combinat siderurgic unde se producea sârmă, plase de sârmă şi oţel beton. Combinatul a fost privatizat în 2003 în mandatul de premier al lui Adrian Năstase şi a fost preluat pentru suma de 27,2 mil. euro de către firma Conares Trading din Elveţia, care a devenit ulterior parte a grupului rus Mechel. La privatizare în combinat lucrau 5.600 de oameni, iar în prezent la Câmpia Turzii au mai rămas circa 300 de muncitori în urma disponibilizărilor, deşi ruşii şi-au îndeplinit condiţiile din contractul de privatizare. Mechel a închis majoritatea capacităţilor de producţie din cauza condiţiilor de piaţă nefavorabile şi a vândut combinatul în prima parte a anului 2013 către firma Invest Nikarom, controlată de Victor Chumakov. În prezent combinatul este oprit şi situaţia acestuia este incertă.

BAIA MARE
Phoenix Baia Mare şi Elcond Zalău (cupru)
Deţinute de Cuprom, faliment
Phoenix Baia Mare este o fabrică de rafinare a cuprului, una dintre cele mai mari din România, cu o capacitate de 40.000 de tone de catoade. Fabrica a fost privatizată în 1999 de APAPS şi preluată de firma britanică Allied Deals, care la acea vreme a preluat şi producătorul din sectorul cuprului Elcond Zalău. În prima parte a anului 2002 Alliend Deals a intrat în faliment, iar în primăvara anului 2003 cele două fabrici au fost preluate cu 3,6 mil. dolari de doi foşti bancheri, Horia Simu şi Horia Pitulea, care le-au fuzionat şi au format Cuprom România. De la circa 2.900 de salariaţi în 1999 la Phoenix Baia Mare şi alţi 3.000 de angajaţi la Elcond Zalău până în 2003 în cele două fabrici mai lucrau în total doar 730 de oameni. Cuprom a intrat în insolvenţă la finele anului 2008 în urma unor pierderi semnificative cauzate de fluctuaţii ale preţului cuprului şi ulterior firma a intrat în lichidare.

ARAD
Astra Vagoane Arad (vagoane)
Deţinută de grupul IRS, în insolvenţă
Astra Vagoane Arad este cel mai mare producător de vagoane din România şi avea în 1989 circa 16.000 de salariaţi. În anul 1999, când a fost privatizată şi preluată de grupul Trinity Industries, compania mai avea 2.500 de angajaţi. Trinity a preluat fabrica pentru 50 mil. dolari şi s-a angajat să investească alte 50 mil. dolari în companie. În urma restructurărilor la nivel de grup în 2002 Trinity a vândut fabrica grupului IRS, controlat de Cristian Burci, pentru un preţ de lichidare de
30 mil. dolari, tranzacţie care includea mai multe fabrici de fabrici şi active. Până în 2008 afacerile Astra Vagoane au crescut de mai multe ori şi au ajuns la 594 mil. lei (134 mil. euro), însă din cauza lipsei de comenzi grupul IRS a intrat în insolvenţă odată cu compania din Arad, iar din companie au fost disponibilizaţi circa 800 de salariaţi. Astăzi Astra Vagoane este deţinută de de firma nemţească Astra Rail Management, condusă de Thomas Manns.

HUNEDOARA
Combinatul siderurgic Hunedoara (oţel)
Deţinut de ArcelorMittal
Înainte de Revoluţie la combinatul siderurgic de la Hunedoara lucrau peste 20.000 de oameni. În 2003, când a fost privatizat, mai avea 2.200 de salariaţi, iar din aceştia în 2011 mai lucrau 683 de oameni. Pe fondul crizei fabrica din Hunedoara a raportat pierderi semnificative în ultimii ani care au determinat grupul ArcelorMittal să aducă în companie o sumă record, de 350 mil. lei (80 mil. euro). Din această sumă circa 50 mil. euro au fost investiţi într-o nouă linie pentru producţia de europrofile care a fost pusă în funcţiune recent. ArcelorMittal Hunedoara a închis anul 2011 cu pierderi de 19,8 mil. lei (4,5 mil. euro) şi a avut afaceri de 388 mil. lei (89 mil. euro)

REŞIŢA
UCM Reşiţa (turbine pentru hidrocentrale şi altele)
Deţinută de Inet (Elveţia), în insolvenţă
Uzina Constructoare de Maşini (UCM) Reşiţa este un producător de utilaje grele care înainte de 1990 avea 15.000 de salariaţi. Firma a fost privatizată în 2003 de APAPS, când la conducerea instituţiei se afla Ovidiu Muşetescu, şi a fost cumpărată cu 13,1 mil. euro de către elveţienii de la INET AG. După privatizare compania s-a menţinut mai mult pe pierdere, iar în urma unui scandal de returnare ilegală a TVA compania a raportat pierderi de mai multe zeci de milioane de euro, fiind nevoită să-şi declare insolvenţa. Astăzi uzina mai are 2.000 de salariaţi şi este administrată judiciar de Euro Insol, condusă de Remus Borza, care a readus-o pe profit. Statul este principalul creditor al UCM, cu circa 117,5 mil. euro prin intermediul ANAF şi AVAS din totalul datoriilor de 197 mil. euro, astfel că ar putea reveni în portofoliul statului.
Combinatul Siderurgic Reşiţa (oţel)
Deţinut de TMK (Rusia)
Combinatul Siderurgic Reşiţa avea înainte de 1990 aproape 10.400 de salariaţi. În septembrie 2000, Fondul Proprietăţii de Stat a încheiat contractul de privatizare a societăţii cu firma americană Noble Ventures. Guvernul era condus atunci de Mugur Isărescu. Ulterior s-a dovedit că americanii nu aveau banii promişi pentru investiţii şi nici măcar să plătească acţiunile, astfel că în 2003 contractul a fost anulat. Între timp, însă situaţia companiei s-a înrăutăţit şi mii de oameni au rămas fără locuri de muncă. În 2004 statul a vândut pachetul majoritar de acţiuni către grupul rus TMK pentru un euro. Ruşii au făcut investiţii şi continuă producţia, iar în 2011 au avut profit. În combinat mai lucrează 780 de salariaţi.

RÅMNICU VÅLCEA
Oltchim Râmnicu Vâlcea
De stat, în insolvenţă
Oltchim Râmnicu Vâlcea era cel mai mare combinat chimic din România şi avea înainte de 1999 circa 7.300 de angajaţi. De-a lungul timpului au existat nenumărate tentative de privatizare, însă compania a rămas în portofoliul statului. Compania a fost condusă timp de 20 de ani de Constantin Roibu, care a realizat mai multe investiţii cu preţul unor împrumuturi la bănci. Combinatul s-a menţinut pe un uşor profit până în 2007, când Petrom a decis să închidă secţia din cadrul Arpechim care asigura materia primă de bază pentru Oltchim, fapt pentru care combinatul a funcţionat ulterior la subcapacitate şi a produs pierderi majore. În 2009 Oltchim a preluat secţia de petrochimie de la Piteşti, dar nu a mai avut bani pentru repornirea acesteia, astfel că în 2012 sub presiunea datoriilor de peste 800 mil. euro şi-a anunţat insolvenţa, moment în care în companie mai lucrau 3.300 de salariaţi. În prezent aceştia riscă să rămână şomeri pentru că producţia Oltchim s-a redus la 10% din capacitate.


CRAIOVA
Electroputere Craiova (locomotive, transformatoare)
Deţinut de Al Arrab (Arabia Saudită)
Electroputere Craiova (EPT) care de-a lungul istoriei a produs 2.400 de locomotive diesel şi peste 1.000 de locomotive electrice şi asigura în anul 1999 locurile de muncă a circa 5.800 de oameni a rămas mai mult o amintire. După anul 2001 compania care se afla în portofoliul statului a început să raporteze pierderi şi din cauză că reprezenta o povară pentru buget a fost privatizată în anul 2007 de către Teodor Atanasiu, preşedintele AVAS, şi preluată de grupul Al-Arrab care promisese să crească de cinci ori vânzările şi să dezvolte activitatea de producţie a locomotivelor. Arabii au plătit 2,3 mil. euro pe pachetul de acţiuni al Electroputere, în 2010 au vândut active ale companiei de 30 mil. euro şi în 2012 au renunţat definitiv la producţia de locomotive. În plus, compania a raportat în fiecare an pierderi după privatizare, iar de la 2.550 de angajaţi au mai rămas circa 1.000 de oameni în companie.

SLATINA
Alro Slatina (aluminiu)
Deţinut de grupul Vimetco,
Alro Slatina este cea mai mare companie din sectorul metalurgiei neferoase din România. Privatizarea companiei este una controversată pentru că ruşii au cumpărat de pe bursă un pachet de circa 40% din acţiuni, iar în anul 2002 statul, care deţinea controlul companiei la acel moment, le-a vândut o participaţie de circa 10% din acţiuni suficientă pentru ca grupul rus să preia controlul. În urma majorărilor de capital ulteriore, participaţia statului s-a diluat, iar grupul Vimetco a ajuns să deţină aproape 90% din acţiuni. La momentul privatizării premier era Adrian Năstase. Ruşii au făcut profituri semnificative după privatizare pe fondul investiţiilor realizate, dar mai ales ca urmare a unui preţ scăzut la energie de la Hidroelectrica. În 2012 Hidroelectrica, care a intrat în insolvenţă, a renegociat contractul şi Alro a raportat în acelaşi an primele pierderi. Vimetco a investit circa 600 mil. dolari în compania românească, însă cu profiturile de la Alro a finanţat o parte din construcţia a trei combinate de aluminiu în China. De la 3.700 de salariaţi, câţi avea la privatizare, în Alro mai lucrează în prezent circa 2.500 de oameni.


PITEŞTI
Automobile Dacia
Deţinut de grupul Renault
Dacia Renault Piteşti (fosta Automobile Dacia), singurul supravieţuitor al industriei auto româneşti, este una dintre cele mai de succes privatizări pe care le-a realizat România după '89, astăzi compania fiind cel mai mare exportator cu o cotă de 10% din exporturile totale şi totodată unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti peste hotare. Dacia este în prezent şi lider la vânzări pe piaţa locală, cu o cotă de circa 25% din totalul autoturismelor achiziţionate. Dacia a fost privatizată de Radu Sârbu, care era atunci preşedintele FPS, şi a fost preluată de grupul francez Renault. Dacia a fost proiectată înainte de '89 să producă între 40.000 şi 50.000 de unităţi anual, iar sub conducerea Renault în 2012 uzina de la Mioveni a produs circa 360.000 de autovehicule, din care peste 90% au luat calea exportului. Afacerile companiei au depăşit în 2011 cifra de 3 miliarde de euro, iar compania are peste 13.500 de angajaţi, mai mulţi decât la privatizare.

CÅMPULUNG MUSCEL
Aro Câmpulung
Privatizat, faliment
Aro Câmpulung, unul dintre simbolurile industriei româneşti şi singura fabrică care producea maşini de teren în România exportând 90% din producţie înainte de '89, a fost privatizată în anul 2003 şi preluată de firma americană Cross Lander, ce aparţinea lui John Perez, iar documentul a fost semnat de Ovidiu Muşetescu, şeful APAPS. Cross Lander a plătit pe pachetul majoritar de acţiuni al Aro suma de 150.000 de dolari şi a beneficiat de ştergerea datoriilor la bugetul de stat, aceasta fiind una dintre cele mai controversate privatizări din România. Pe fondul managementului defectuos al americanilor, Aro a intrat în faliment la numai trei ani de la privatizare, respectiv în 2006. Producătorul de autovehicule dădea în anul 1999 de muncă la 3.855 de oameni. Aro înregistra pierderi de câteva zeci de milioane de lei anual şi înainte şi după privatizare.

ROMAN
Petrotub Roman (ţevi)
Deţinut de ArcelorMittal
Producătorul de ţevi ArcelorMittal Tubular Products Roman (fostul Petrotub) a fost privatizat în anul 2004, documentul fiind semnat de Ovidiu Muşetescu, preşedintele APAPS. Combinatul a fost preluat de grupul Mittal pentru suma de 6 milioane de dolari, a beneficiat de ştergerea datoriilor la privatizare şi investiţiile asumate s-au cifrat la 77 de milioane de dolari. Între 2002 şi 2011 din combinatul de la Roman au plecat peste 3.850 de oameni, iar în prezent mai are circa 1.100 de salariaţi. Anul trecut, pe fondul pierderilor acumulate de combinat capitalurile proprii au devenit negative, astfel că ArcelorMittal a fost nevoit să aducă suma de 232 mil. lei (52 mil. euro) în companie pentru a o ţine în viaţă. În anul 2011 ArcelorMittal Roman a avut afaceri de 748 mil. lei (171 mil. euro) şi o pierdere de 26,4 mil. lei (6 mil. euro).

IAŞI
Fortus Iaşi (utilaj greu)
Faliment
Fortus Iaşi este unul dintre giganţii industriali de dinainte de Revoluţie, care în trecut avea 15.000 de angajaţi şi se axa pe producţia de maşini şi utilaje de mari dimensiuni, precum părţi sub presiune. Compania se adresa unor industrii diverse, precum cea navală, industriei hidro sau sectoarelor de rafinare şi petrochimie. Fortus Iaşi a fost privatizată în 2003 de APAPS, când la conducerea instituţiei se afla Ovidiu Muşetescu, iar compania a ajuns să fie deţinută de ruşii de la Atom Stroi prin intermediul Metalexportimport. În 2008, pe fondul nerealizării investiţiilor la care se angajase, AVAS a desfiinţat contractul de privatizare şi firma a revenit în portofoliul statului. De la peste 2.500 de angajaţi, câţi avea la privatizare, în 2008 în fabrică mai lucrau 1.600 de oameni. Confruntată cu o lipsă de comenzi, Fortus a intrat în faliment în 2012.

BRAŞOV
Tractorul Braşov (tractoare)
Faliment
Tractorul Braşov, simbol al industriei româneşti şi cel mai important producător de tractoare, cu o capacitate de 32.000 de tractoare/an, avea înainte de '90 circa 23.000 de angajaţi. În 2004 compania a fost la un pas de a fi privatizată şi preluată de italienii de la Landini, însă în urma tergiversărilor nu a mai avut loc, iar situaţia companiei a continuat să se deterioreze, în 2007 declarându-şi falimentul. Activele uzinei au fost achiziţionate în acelaşi an pentru suma de 92 mil. euro de firma imobiliară Flavus Invest Bucureşti, controlată de fondul britanic de investiţii Centerra Capital Partner cu scopul de a dezvolta un proiect imobiliar. Dacă în 1999 Tractorul avea 10.000 de salariaţi, afaceri de 68 mil. lei şi genera pierderi de 38,3 mil. lei, în 2006 mai avea afaceri de 11,6 mil. lei, iar pierderile erau mai mari decât afacerile.
Rulmentul Braşov (rulmenţi)
Faliment
Rulmentul Braşov una dintre cele mai importante fabrici de rulmenţi din România, a fost scoasă la privatizare de 13 ori după 1990, fără succes însă, astfel că pe fondul agravării situaţiei financiare a companiei care adunase datorii de 245 mil. lei, în 2007 şi-a declarat falimentul, moment în care au fost concediaţi şi cei 2.000 de salariaţi care mai lucrau în companie. În 1999 pe platforma uzinei din Braşov lucrau peste 4.800 de oameni. Rulmentul s-a menţinut pe profit până în anul 2002, când a raportat pierderi de 2,6 mil. lei la afaceri de 118,8 mil. lei, moment la care compania a început să înregistreze pierderi din ce în ce mai mari. În 2008 Tampa Resort SRL a oferit 35 mil. euro pentru activele Rulmentul, însă contractul de vânzare a fost anulat după ce firma nu a venit cu banii. Tractorul a fost vândut pe bucăţi, lichidatorul chinuindu-se şi astăzi să vândă o parte din activele fostei uzine.
Roman Braşov (camioane)
Deţinută de Ioan Niculaie
Roman Braşov (Întreprinderea de Autocamioane Braşov sau Uzina Steagul Roşu) era cel mai mare producător de autocamioane din România şi în 1989 producea circa 12.900 de camioane cu 20.000 de salariaţi. După 1990 activitatea a scăzut treptat, iar în 2003 compania a fost scoasă la privatizare de şeful APAPS, Ovidiu Muşetescu. La privatizare Roman Braşov mai avea 8.600 de salariaţi, fiind preluată de Pesaka Astana din Malaiezia pentru suma simbolică de un euro cu promisiunea unor investiţii de 50 mil. euro. La scurt timp după privatizare, în 2004, guvernul condus de Adrian Năstase a emis o hotărâre prin care acţionar principal a devenit Asociaţia Pro Roman Braşov, controlată de Ioan Niculaie, patronul clubului de fotbal FC Braşov. La acel moment compania avea pierderi uriaşe, de 360 mil. lei la afaceri de 71 mil. lei şi doar 800 de angajaţi. În cel mai bun an, 2009, afacerile Roman Braşov s-au cifrat la
122,4 mil. lei, însă ulterior s-au redus de trei ori, iar în companie au mai rămas 450 de salariaţi.

GALAŢI
Sidex Galaţi (oţel)
Deţinut de ArcelorMittal
Privatizarea combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi (fostul Ispat Sidex) a fost prezentat de Guvernul Năstase ca o mare realizare, în condiţiile în care de la pierderi de un milion de dolari pe zi înainte de privatizare, compania a ajuns pe profit după ce a fost preluată de indianul Laksmi Mittal. Cu ce preţ? Dacă înainte de privatizare, în 1999, în combinat lucrau peste 31.000 de angajaţi, astăzi au mai rămas circa 8.000 de oameni, respectiv cu 23.000 mai puţin, la care se adaugă alte zeci de mii de oameni care şi-au pierdut slujbele în urma dispariţiei afacerilor care depindeau de gigantul siderurgic. Nu întâmplător Galaţi este oraşul care a pierdut în ultimul deceniu cei mai mulţi locuitori din regiunea Moldovei. Sidex s-a privatizat în anul 2001, în debutul mandatului premierului Adrian Năstase, iar combinatul siderurgic a fost preluat de Mittal (actualul ArcelorMittal) pentru circa 70 mil. dolari, iar ulterior a mai adus prin majorări de capital circa 200 mil. dolari. Profiturile realizate de combinat în primii ani după privatizare au fost anulate de pierderile cumulate după anul 2008 pe fondul crizei, care au depăşit 600 mil. euro. Deşi producţia combinatului s-a redus cu circa 60% faţă de anii 2006-2008, combinatul din Galaţi este şi astăzi cel mai important din sectorul siderurgic.


CONSTANŢA
Şantierul Naval Constanţa
Deţinut de Gheorghe Bosânceanu
Şantierul Naval Constanţa (SNC) este unul dintre cei mai mari constructori de nave şi reparaţii de nave din România şi avea în 1991 circa 3.100 de angajaţi. SNC a construit peste 450 de nave de mare capacitate şi a reparat peste 5.000 de ambarcaţiuni. Compania a fost privatizată în 2002 de APAPS, la conducerea căreia se afla Ovidiu Muşetescu, şi preluată de firma Resource International din Insulele Marshall, în spatele căreia se afla Gheorghe Bosânceanu. Omul de afaceri a restructurat activitatea şi a readus compania pe profit. Anul de vârf al SNC a fost atins în 2009, când şantierul a ajuns la afaceri de 547 mil. lei (137 mil. euro), situându-se pe locul doi în topul şantierelor după Daewoo Mangalia. Ulterior criza financiară a afectat serios activitatea şantierului care nu a mai avut comenzi şi a disponibilizat o mare parte din angajaţi, ajungând la circa 1.350 de salariaţi, iar afacerile au scăzut de circa nouă ori.

CÄLÄRAŞI
Siderca Călăraşi (oţel)
Faliment
Combinatul siderurgic din Călăraşi este o oţelărie care înainte de 1990 dădea de lucru la 4.000 de oameni. După 1990 combinatul a fost redenumit Siderca, moment în care situaţia acestuia a început să se deterioreze, iar în anul 2000 şi-a anunţat falimentul. În ianuarie 2003 activele viabile ale combinatului au fost preluate de Donasid, privatizarea făcându-se de către APAPS, condusă de Ovidiu Muşetescu. Italienii au vândut mai departe compania către liderul în producţia de ţevi la nivel mondial, Tenaris, care o controlează şi astăzi. În momentul preluării fabrica nu funcţiona, astfel că Tenaris a angajat doar câteva sute de muncitori de câţi avea nevoie şi mai târziu a integrat activitatea oţelăriei, cu o capacitate de 470.000 de tone, sub umbrela producătorului de ţevi Silcotub Zalău. În acest moment Silcotub este cea mai mecanizată şi profitabilă companie din sectorul siderurgic, realizând în 2011 un profit net de 107,5 mil. lei (25 mil. euro) la afaceri de 1,44 mld. lei (330 mil. euro).

TURNU MÄGURELE
Turnu SA (îngrăşăminte chimice)
Faliment

Turnu SA Turnu Măgurele este un producător de îngrăşăminte chimice construit în anii 1960. Prin anul 1999 rata şomajului din Turnu Măgurele se învârtea în jurul nivelului de aproape 24% după ce combinatul chimic Turnu SA, care în trecut avea 6.100 de salariaţi şi asigura jumătate din locurile de muncă din oraş, s-a închis, motiv pentru care Turnu Măgurele a fost propus pentru statutul de zonă defavorizată. Compania a fost lichidată în 2004, iar activele au fost preluate de grupul Interagro prin firma Donau Chem. Donau Chem a avut anul trecut afaceri de 19 mil. euro cu 1.021 de salariaţi.


BUCUREŞTI


Republica (ţevi)
Privatizată la ruşi, faliment
În 1989 producătorul de ţevi Republica Bucureşti dădea de lucru la 10.000 de oameni, însă în anul 2003, la privatizare, compania mai avea doar 1.200 de salariaţi. Fabrica cu o capacitate de 200.000 de tone pe an, care era cea mai mare de la acea vreme, a fost privatizată tot în perioada când la şefia APAPS se afla Ovidiu Muşetescu şi preluată de un consorţiu de patru firme ruseşti. APAPS a decis câteva luni mai târziu să rezilieze contractul după ce cumpărătorul nu şi-a îndeplinit condiţiile şi a disponibilizat muncitorii. În 2004 Republica mai avea 29 de angajaţi, genera pierderi de 53,2 mil. lei la afaceri de 2,5 mil. lei şi era îngropată în datorii, care totalizau 217 mil. lei. Din această situaţie până la falimentul companiei nu a mai fost decât un singur pas, iar în 2008 indienii de la Maharashtra Seamless au preluat activele fabricii pentru un preţ de lichidare de 6,1 mil. euro. Aceştia au luat utilajele de producţie de la Republica şi le-au transferat în India.


Uzinele 23 August - Faur (locomotive, echipament greu)
Deţinută de Fraţii Cristescu
Uzinele 23 August (actualul complex Faur) din Capitală erau unul dintre mamuţii industriali de dinainte de 1990, unde lucrau 20.000 de oameni şi se produceau locomotive diesel hidraulice, echipamente de frână şi alte componente pentru vagoane de cale ferată. Faur a fost preluat, la sfârşitul anului 2003, de un consorţiu format din firmele Laminate Bucureşti, Relco Bucureşti, Rafinăria Astra Română Ploieşti şi Begacom Bucureşti, în cadrul unei tranzacţii în valoare de 3,5 mil. euro. În urma unei majorări de capital în valoare de 2,9 mil. euro realizată în 2005, Marius Cristescu, proprietarul grupului Bega, a preluat controlul companiei pe care o deţine şi astăzi, însă numărul de salariaţi s-a redus drastic, de la 4.200 în anul 1999 la circa 380 de angajaţi. La privatizare compania genera pierderi de 74 mil. lei, iar mai apoi a devenit profitabilă, în 2011 raportând un profit de 5,8 mil. lei. Pe de altă parte, activitatea s-a restrâns semnificativ, afacerile ridicându-se în 2011 la 28,2 mil. lei, adică jumătate faţă de momentul privatizării.

IMGB (maşini grele)
Deţinută de Dossan (Coreea de Sud)
Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti (IMGB), una dintre fabricile cu tradiţie din Bucureşti, la care lucrau înainte de Revoluţie peste 6.000 de oameni, mai avea în 1999 circa 1.800 de salariaţi. Astăzi, deşi continuă să fie unul dintre jucătorii de top din industria românească, la IMGB mai lucrează circa 700 de oameni. Firma a fost preluată în 1998 de concernul norvegian - britanic Kvaerner pentru suma simbolică de 1 dolar, contractul fiind semnat de Sorin Dimitru, şeful FPS, iar în 2006 Kvaerner a vândut-o către grupul coreean Dossan, care o controlează şi astăzi. Firma a raportat pierderi în fiecare an deşi Dossan a investit mai multe zeci de milioane de euro pentru modernizarea acesteia. În 2011 compania a avut pierderi de 19,5 mil. lei la afaceri de 406 mil. lei.
Timpuri Noi (compresoare)
Deţinută de salariaţi
Timpuri Noi este una dintre platformele industriale importante din Capitală unde lucrau înainte de '89 circa 2.700 de oameni şi producea compresoare de diferite feluri şi echipamente pentru metrou. În urma disponibilizărilor care au urmat în 2003 în societate mai lucrau 580 de oameni şi se confrunta cu pierderi. În acel moment APAPS, la conducerea căreia se afla Ovidiu Muşetescu, a privatizat compania, pachetul de control fiind preluat chiar de salariaţi. După privatizare compania a continuat să raporteze an de an pierderi, ajungând să adune datorii semnificative, motiv pentru care în 2010 firma şi-a vândut terenul din centrul Capitalei pe care era situată fabrica în schimbul sumei de 35 mil. euro şi s-a relocat la marginea Bucureştiului, dar activitatea s-a restrâns puternic. În companie au mai rămas circa 130 de salariaţi şi afacerile firmei s-au învârtit în 2011 în jurul cifrei de 6,5 mil. lei (1,5 mil. euro).

Motivele insolvenței Oltchim

http://www.scribd.com/doc/133774923/Oltchim-Raport-Privind-Cauzele-Care-Generat-Starea-Insolventa

02 aprilie, 2013

Se pare că am dreptate.Se vrea distrugerea Oltchimului.

Delegaţia de sindicalişti şi lideri politici vâlceni a fost deturnată de la cererea sa de a se întâlni cu primul ministru, spre Varujan Vosganian; Delegaţia a fost tratată la mişto: Nu există nici un plan pentru salvarea Oltchim
varujan-vosganian-02042013 Ministrul Economiei nu doreşte Arpechimul şi nici conversia datoriilor, este ocupat cu problemele mari ale ţării!

Solicitarea sindicaliştilor şi a liderilor politici vâlceni de a se întâlni cu primul ministrul Victor Ponta pentru a discuta problema Oltchim a fost deturnată către ministrul Economiei, Varujan Vosganian. Astfel, ieri, la ora 15.00, parlamentarii vâlceni (nu toţi), preşedintele Ion Cîlea, prefectul Mircea Nadolu, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea şi reprezentanţii Sindicatului Liber Oltchim au fost chemaţi la Ministerul Economiei. Aici s-au întâlnit cu ministrul Varujan Vosganian. Pe surse am aflat că aproape pe tot parcursul discuţiei delegaţia vâlceană a fost luată la mişto, ca în final să se concluzioneze că Ministerul Economiei nu doreşte nici măcar conversia datoriilor AVAS în acţiuni, nici Rafinăria de la Piteşti, nici nu are un plan de salvare a Oltchim şi că vor avea loc disponibilizările anunţate şi discutate cu sindicatele de la Oltchim, dar nu cu cel reprezentativ, ci cu cel al lui Cernev, care are doar 200 de membri. Iată câteva replici ale ministrului Varujan Vosganian din discuţia cu delegaţia vâlceană, replici care spun tot despre intenţia statului şi a Guvernului USL vis-a-vis de combinatul chimic de la Vâlcea: „Nu înţeleg nimic! Vă opresc eu să vă întâlniţi cu Ponta? Eu îmi fac datoria faţă de ţară (datoria se referea la disponibilizări)! Voi nu vreţi să înţelegeţi, eu nu vin la Vâlcea de frică! Dumneavoastră culcaţi-vă pe stradă! (a fost replica dată celor de la Arpechim Piteşti, când l-au avertizat că ies şi se aşează pe autostrada Bucureşti-Piteşti)! Ministerul nu doreşte convertirea datoriilor AVAS în acţiuni! Administratorul Bălan a spus că a discutat cu sindicatele pe cine să trimită acasă (adică pe cine să disponibilizeze, dar preşedintele Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, cel mai reprezentativ sindicat din combinat nu ştia nimic şi cu el nu discutase nimeni, ceea ce rezultă că decizia a fost luată cu Sindicatul Victoria şi cu liderul său Corneliu Cernev)! Nu am nici un fel de plăcere să vorbesc despre Oltchim! Nu am nici un interes să luăm Rafinăria! Să vedem cum o să vă petreceţi timpul în faţa Guvernului (a fost replica dată atunci când sindicatele au spus că vin să protesteze la Bucureşti)!”. Cam aşa a decurs discuţia delegaţiei vâlcene cu ministrul Varujan Vosganian. Vă lăsăm să trageţi singuri concluziile! Gabi Bercea

01 aprilie, 2013

Asta s-a vrut...asta se face, oamenii pot protesta oricât

VIDEO Exclusiv Gheorghe Piperea: Saptamana viitoare vor fi concediate peste 1.000 de persoane de la Oltchim, iar 500 vor intra in somaj tehnic/In conditiile actuale, sunt  mai mari riscurile inchiderii fata de sansele reorganizarii combinatului
de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Vineri, 29 martie 2013, 17:57 Economie | Companii


Gheorghe Piperea
Foto: Agerpres
Intre 1.000 si 1.200 de angajati ai Oltchim urmeaza sa fie disponibilizati, iar 500 de persoane vor intra in somaj tehnic. "Luni (n.red.1 aprilie) se dau  deciziile de concediere, urmand sa primeasca de la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM), pana in data de 15 aprilie, salariile  compensatorii pe care le prevede legea", a afirmat intr-un interviu acordat HotNews, Gheorghe Piperea, administrator judiciar al Oltchim. Acesta a mai  afirmat ca tot saptamana viitoare, furnizorii vor sista livrarile de materie prima si de energie electrica, motiv pentru care vor fi inchise sectiile care  functioneaza in acest moment. Piperea a mai afirmat ca in conditiile actuale, sunt mai mari riscurile inchiderii fata de sansele reorganizarii combinatului.  De altfel, chiar FMI si Comisia Europeana considera ca societatea trebuie sa intre in faliment. Pe de alta parte, Piperea spune ca "nu am fost pus acolo sa  administrez un faliment, eu am fost pus acolo sa incerc sa evit acest faliment". Vezi in text cat de aproape este Oltchim de faliment.

In privinta persoanelor disponibilizate, Piperea a afirmat ca vor fi in medie 12 salarii compensatorii, din care trei vor fi platite de AJOFM pana pe 15  aprilie. "Oltchim nu era eligibil pentru aceste plati compensatorii de la AJOFM, l-am facut noi sa fie", a afirmat Piperea facand referire la administratorii  judiciari si administratorul special. Administratorul judiciar al Oltchim a precizat ca societatea nu poate functiona in conditiile in care se fac plati de  3,2 milioane de euro pe luna pentru salariile celor 3.300 de persoane, incasarile fiind de pana intr-un milion de euro.

  • "Saptamana viitoare se va inchide curentul, Bullrom inchide propilena, iar Salrom inchide sarea. Si gata, s-a terminat cu Oltchim"

In ceea ce priveste sursa banilor pentru plata salariilor compensatorii, Piperea a precizat ca se incearca obtinerea unei scheme de finantare din partea  bancilor, dar numai impreuna cu furnizorii. "In momentul de fata, evident, ca nu o obtinem nici de la stat, nici de la banci", a spus Gheorghe Piperea.  Potrivit acestuia, "bancile si furnizorii sunt de acord sa intre in discutii pe o schema de finantare care sa insemne niste bilete la ordin". "E mai  complicat", a adaugat  administratorul judiciar al Oltchim.

Acesta sustine ca este o certitudine faptul ca saptamana viitoare furnizorii vor sista livrarile de materie prima si de energie electrica. "Saptamana  viitoare se va inchide curentul, Bullrom inchide propilena, iar Salrom inchide sarea. Si gata, s-a terminat cu Oltchim. Asta este o certitudine", a afirmat  Piperea. Intrebat ce va face in aceste conditii, administratorul judiciar al Oltchim a spus ca va incerca sa aiba o intalnire cu furnizorii "sa astepte, cu  sacrificarea propriilor angajati inca o saptamana sau doua sa le platim sumele curente". In acest context, Piperea a criticat iesirile in strada a  salariatilor de la Oltchim care "forteaza administratia". "Riscul inchiderii combinatului este chiar de luni. Suntem fortati sa achitam niste bani- nu ca nu  sunt datoriti acesti bani-, dar suntem fortati sa achitam salariatilor cu sacrificarea furnizorilor".

"Comisia Europeana, zilele trecute, a spus ca este cel negativ ajutor de stat ascuns din toata istoria DG Competition"
Intrebat de sansele relansarii combinatului, Piperea a afirmat ca "in conditiile actuale, sunt mai mari riscurile inchiderii combinatului decat sansele  reorganizarii lui". Aceasta mai ales in conditiile in care FMI si Comisia Europeana considera ca Oltchim trebuie sa intre in faliment. "Am fost pusi acolo  (administratori judiciari) pentru un singur motiv: Se considera ca avem posibilitatea, capacitatea profesionala de a salva Oltchim, in timp ce toata lumea,  cu exceptia noastra si a ministrului Vosganian, spune ca trebuie sa intre in faliment, de la FMI pana la Comisia Europeana", a spus Piperea. Potrivit  acestuia, Comisia Europeana a aratat, zilele trecute, a spus ca in cazul Oltchim a fost ajutor de stat, motiv pentru care nu poate fi acordat avizul pentru  un ajutor de stat. "Comisia Europeana, zilele trecute, a spus ca este cel negativ ajutor de stat ascuns din toata istoria DG Competition. Au motive sa spuna asa  ceva, insa aceste lucruri s-au intamplat nu acum cand a intrat in insolventa, ci in ultimii 3-4-5-6 ani. Nu Piperea sau Balan (n.red. administratorii  judiciari) trimit acasa oameni, ci situatia juridica si economica in care se afla societatea". Reamintim ca autoritatile statului au solicitat Comisieri Europene aviz pentru acordarea unui ajutor de stat. Conditia era ca Oltchim sa nu mai fi beneficiat de alte ajutoare de stat. Astfel, Comisia Europeana a analizat, in aceasta perioada, o serie de informatii legate de pentru a se pronunte clar daca aceasta companie a mai beneficiat sau nu de un astfel de sprijin financiar. Informatiile erau legate de AVAS si Electrica, cei mai mari creditori de stat ai Oltchim.

In cazul in care nu va fi obtinuta schema de finantare din partea bancilor si furnizorilor, vor exista doua variante. "Combinatul se pune in conservare in  totalitate in asa fel incat sa-l pregatim pentru vanzare asa cum este. Ori se trece la faliment. Aceste chestiuni se pot intampla probabil prin  septembrie-opctombrie 2013", a precizat Piperea.

Pe de alta parte, acesta sustine ca nu doreste falimentul companiei. "Nu am fost pus acolo sa administrez un faliment, eu am fost pus acolo sa incerc sa evit  acest faliment".


  • "Exista doua tipuri de investitori"

In cazul aplicarii unui plan de reorganizare, acesta nu poate fi facut decat in termen de 30 de zile de la definitivarea tabelului creantelor. "Teoretic,  aceasta definitivare se intampla pe 20 aprilie. Practic, spun ca se intampla undeva prin septembrie din motive de contestatii". Daca va fi cazul, aplicarea  planului de reorganizare ar dura o luna, "ceea ce inseamna ca intr-o luna se realizeaza si privatizarea", sustine Piperea. Potrivit acestuia, exista  investitori strategici care ar putea sa preia Oltchim. "Exista doua tipuri de investitori. Sunt 2 sau chiar 3 actori din domeniul petrochimic. Eu as vrea din  totul sufletul sa vand unui astfel de actor care este respectat si care impune respect. Dar exista si 5-6 fonduri de distress care ar putea sa preia aceasta  societate, punand-o la punct financiar si peste 5 ani sa o revanda".

Piperea a precizat ca planul de reorganizare nu este totuna cu cel de restructurare. "Planul de restructurare este un mic plan de supravietuire, de salvare a  Oltchim si este prezentat bancilor si furnizorilor (pentru obtinerea de finantare). Are anumite elemente confidentialitate pentru ca implica terti".

Administratorul judiciar a mai afirmat ca pe langa raportul privind cauzele insolventei, va mai fi intocmit un raport suplimentar. "Nu am putut verifica  nivelul 2 sau 3 de contracte. De exemplu la Arpechim sunt contracte cu 4 firme afiliate Oltchim sau firme ale salariatilor, ale sindcatelor, ale soferului  domnului Roibu (fostul director general). Aceste 4 firme au subcontractat cu 4.000 de persoaene fizice sau juridice. Noi trebuie sa le verificam pe astea. Nu  este ca si cum ai cauta acul in carul cu fan, ci ca si cum ai cauta acul in intregul sistem solar. Este extrem de complicat", a adaugat administratorul  judiciar al Oltchim.

Combinatul Oltchim Ramnicu Valcea a intrat in insolventa, cererea de declansare a acestei proceduri fiind aprobata in 30 ianuarie de Tribunalul Valcea.

Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firma a avocatului Gheorghe Piperea, si BDO Business Restructuring, parte a retelei grupului international BDO.

Ceva despre ȘOȘO

  Gânduri scurte 166   Vrei nu vrei, dacă ai timp la dispoziție deschizi Facebook-ul și ai surpriza să fi bombardat cu imagini, știri sa...