04 iunie, 2013

Regrete nedovedite prin fapte


Vosganian, despre Oltchim: Vorbim despre distrugerea unui tezaur de proprietate industrială
30 Mai 2013

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, în contextul scoaterii din nou la vânzare a combinatului Oltchim, că distrugerea companiei a însemnat practic distrugerea "unui tezaur de proprietate industrială".
El a atras atenţia că Oltchim deţine un număr important de brevete de invenţii care valorează milioane de euro: "Dincolo de brandul său, (compania, n.red.) deţine un număr considerabil de brevete de invenţii, un portofoliu care este evaluat la multe milioane de euro".
Citeşte şi Aşa da ministru. Vosganian lucrează şi sâmbăta: Săptămâna viitoare va fi publicat un anunţ prealabil de ofertă pentru Oltchim
"În prezent, Oltchim nu îşi poate plăti datoriile şi nu poate asigura redresarea combinatului. Oltchim este unul dintre cele mai importante obiective ale României. Oltchim este unul dintre cei mai importanţi jucători din domeniu", a mai spus Vosganian.

Pe de altă parte, ministrul Economiei a dat asigurări că salariile angajaţilor de la Oltchim au fost plătite integral.
"Producţia de la data la care am preluat Oltchimul ca ca ministru al Economiei s-a triplat", a precizat Varujan Vosganian.
Citeşte şi Vosganian: Piperea va fi înlăturat de la conducerea Oltchim dacă nu-şi îndeplineşte obiectivele
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.
Licitaţia pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim a fost câştigată anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Diaconescu nu a intrat însă în posesia titlurilor pentru că nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.
După acest eşec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.

Ceva despre ȘOȘO

  Gânduri scurte 166   Vrei nu vrei, dacă ai timp la dispoziție deschizi Facebook-ul și ai surpriza să fi bombardat cu imagini, știri sa...