24 aprilie, 2013

Cum se laudă administratorii Oltchim

Administratorul judiciar al Oltchim, Gheorghe Piperea, a realizat, pentru ZIUAnews, o radiografie a combinatului vâlcean

Oltchim - un pacient stabilizat

Postat la: 24.04.2013 10:41 | Scris de: Ruana Ceaușescu
Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al combinatului chimic vâlcean, a vorbit despre situația actuală a Oltchim SA, despre condițiile minime pentru ca societatea să poată înregistra profit, dar și despre persoanele care urmează să fie disponibilizate.
Pacientul Oltchim a ieșit din comă, după cum ne-a dezvăluit Gheorghe Piperea, în primul rând datorită faptului că au fost înlăturate căpușele combinatului, cele care l-au „stors ca pe o lămâie". Persoanele care au beneficiat în urma afacerilor cu Oltchim, cauzând prejudicii de milioane de euro, vor intra în vizorul DNA și DIICOT, întrucât administratorul judiciar a trimis acestor două parchete documentele care demonstrează pagubele produse combinatului. În același timp, sindicatele plâng după vechea administrație, cea despre care ZIUAnews a dezvăluit în premieră cum își sporeau cifrele de afaceri, în timp ce Oltchim se afunda în pierderi.
Stabilizare fără ajutor de stat
Situația este stabilizată la Oltchim, nu mai suntem în situația de acum două luni și jumătate, când s-a intrat în insolvență și când vorbeam despre un pacient în comă. Societatea funcționează la capacitate de 27%. Pentru a ajunge repede la nivelul de Break-even - unde nu doar că nu mai sunt pierderi, ci începem să producem profit -, este nevoie, în total, de o finanțare de 50 de milioane de euro, dintre care un cash de 15 milioane, iar restul, contracte. Suntem pe cale de a închide schema aceasta financiară complicată, pe care am obținut-o în afara oricăror discuții de ajutor de stat și alte lucruri. Sunt unii furnizori care ne furnizează materie primă, cum ar fi propilena sau saramura, și cărora le plătim la un anumit număr de zile după ce se prelucrează materia primă, se transformă în produs, se vinde și se plătește.
Procedura de disponibilizare, suspendată
Procedura de disponibilizare în momentul de față este suspendată și va rămâne așa probabil încă vreo câteva zile, pentru că autoritățile au decis să emită o Ordonanță de Urgență care să asigure salarii compensatorii pentru salariații care urmează să fie concediați. Per total, vorbim cam de 1.600 de persoane, dintre care 500 or să rămână în șomaj tehnic. Astea sunt cifre care erau valabile în urmă cu două săptămâni, când se discutase cu sindicatele. După ce va fi emisă Hotărârea de Guvern care să pună în aplicare Ordonanța, urmează să vedem cifrele exacte, dar disponibilizările deocamdată nu se fac, este suspendată această procedură.
Constantin Roibu - devalizatorul Oltchimului - dorit de sindicate
În momentul acesta, căpușele au dispărut. Unul dintre marile avantaje ale insolvenței este că dispar căpușele. Adică banii intră acolo unde trebuie, în sac, și din sac doar noi, administratorii judiciari, suntem cei care scoatem bani și plătim acolo unde trebuie să plătim. Vechea administrație este cea care a pus pacientul pe tavă, iar noi am reușit în două luni și jumătate să stabilizăm pacientul. Furnizori care erau din grupul de firme al administratorilor sau off-shore-uri, vindeau la prețuri foarte mari materie primă Oltchimului și se întâmpla ca tot ei să cumpere la prețuri mici produsele. Era foarte bine să faci afaceri cu Oltchim, într-o astfel de situație, să-l ții captiv și să-l storci ca pe o lămâie. Cel care pierdea era Oltchim cu toți take-holderii săi, inclusiv salariații, care, acum, unii dintre ei, plâng de dorul domnului Roibu.
În ultima vreme am stat să discut toată ziua cu sindicatele. Și nu cu sindicate care să înțeleagă despre ce este vorba, ci sindicate care au propria agendă. Au început să spună: să-l dăm afară pe administratorul judiciar Piperea. Nu au cum să mă dea afară, pentru că m-au votat creditorii. Dar, au zis: gata, asta este soluția, neapărat afară cu Piperea. De ce? Pentru că Piperea a devolat niște lucruri și Piperea mai are puțin și devoalează adevăratele probleme și atunci, practic, vor rămâne în off-side și DIICOT, și DNA. Eu am trimis documentele respective de mai mult de trei săptămâni, nicio mișcare. Și mai facem sesizări că mai descoperim tot felul de lucruri pe parcurs.
Insolvență pro-bono. Niciun chimist în echipă
În tot consorțiul suntem 11 practicieni în insolvență, din care cinci avocați dintre cei mai buni din țară pe insolvență, începând cu mine, continuând cu Geanina Oancea de la BDO. Aceste 11 persoane de care vorbim se ocupă practic exclusiv de acest dosar. Și se ocupă în condițiile în care până acum nu s-a încasat absolut nimic. Noi, patronii acestor două firme, lucrăm pro-bono. Onorariul nu s-a discutat încă.
Echipa este formată din specialiști în audit, din avocați specializați în insolvență, din economiști cu foarte mare experiență și ne bazăm pe o echipă de trei-patru persoane de la Oltchim, în care avem încredere și care sunt mai specialiști în ceea ce face Oltchim. Spre exemplu, domnul Tălpășanu este inginer care lucrează la Oltchim de peste 35 de ani. De asemenea, domnul Armand Spiru este un foarte bun specialist în comercial și doamna Spiru care este un foarte bun specialist în financiar. Treaba administratorului judiciar este să ia acest sac imens care înseamnă întreprinderea numită Oltchim, să-l coasă la fund, să-l peticească prin părți, să fie atent să intre în sac toți banii și să plătească acolo unde trebuie să plătească. Dacă cineva pretinde ca în echipa noastră să fie un chimist, acela este un naiv, pentru că nu avem nevoie de așa ceva.
Oltchim, încotro?
Noi vrem să-l aducem în situația de Break-even și să-l pregătim pentru a fi privatizat. Una este să privatizezi Oltchimul așa cum este în momentul de față și are doar o valoare de lichidare plus 27% care înseamnă producția la ora actuală, alta este să-l privatizezi în momentul în care e curățat de căpușe, e restructurat și financiar și de personal, are 793 de milioane de euro puși pe o listă, dar se știe exact ce urmează să se întâmple cu ei. Încercăm să punem la dispoziția celui care vine să privatizeze o societate care să poată să funcționeze, să fie pe picioarele ei, dar pe care să o preia și pe termen lung - de 10-15 ani -, să o mențină în așa fel încât să supraviețuiască societatea și să păstreze sau, eventual, să majoreze numărul de locuri de muncă.
Doi giganți petrochimici, interesați de Oltchim
Sunt două nume mari în domeniul petrochimiei, care sunt interesate să cumpere nu doar Oltchim, ci și platforma petrochimică Bradu și, într-un viitor nu prea îndepărtat, Arpechim, rafinăria de la OMV. Eu cred că asta este soluția cea mai bună, să faci afacere cu un astfel de actor important, respectat în domeniul petrochimiei, pentru că orice altă variantă ar putea să aibă șanse mari să eșueze peste 3-4 ani de zile, întrucât nu există frica, teama, respectul de un actor important pe piață.

Niciun comentariu:

Ceva despre ȘOȘO

  Gânduri scurte 166   Vrei nu vrei, dacă ai timp la dispoziție deschizi Facebook-ul și ai surpriza să fi bombardat cu imagini, știri sa...