Jurnal de carantină 2025 (IV)
Iar nu mai am hârtie igienică.
*
Aveam permis de mers la cumpărături dar am auzit un zvon că există niște grupări de oameni ticăloși care abia așteaptă să părăsești domiciliul ca să îți intre pe geam și să-ți tușească pe toate pernele. Cică fac și petreceri de-astea unde se infectează unii pe alții. Demenți complet. Și încearcă să convingă și pe alții de nebunia lor. Auzi la ei, „imunitate de turmă”. Păi ce, eu sunt oaie, să merg în turmă și să se aplice chestii de turmă? Pe cine faceți voi ierbivor, nerușinaților? Asta e, mai am niște staniol, niște pungi de celofan, mă descurc eu până săptămâna viitoare!
*
M-am apucat de completat declarația pe proprie răspundere pentru săptămâna viitoare, că e mult de scris și e bine să ți-o faci din timp și eram fix la pagina 15, la ultimele întrebări, alea cu „Ce voiai să te faci când erai mic?” „Care e culoarea ta preferată?” și „În care vecin ai cel mai puțin încredere?” când am auzit sirena mașinii de frizerie. M-am bucurat enorm. N-a mai trecut de un an de zile pe la noi pe stradă și deja îmi ajunge părul până la umeri.
*
A ajuns la la latura noastră de bloc. Am ieșit bucuros pe balcon, mi-am dat pantalonii jos, am băgat capul prin gemulețul intermediar, am apăsat pedala de la termometrul rectal de perete omologat și sigilat conform normelor actuale și am așteptat să confirme că am sub 37 de grade și să deschidă automat geamul. După care am așteptat cuminte să urce frizerul cu macaraua lui în dreptul meu. Am verificat ochiometric ca poartă mască și că foarfecele folosit are mânere de minim doi metri și i-am făcut semn că sunt pregătit de tuns. Îi tremura mâna dar m-a ciupit de urechi mult mai puțin decât în alte dăți. Nici nu prea mai are ce ciupi dar s-a simțit că și-a dat silința. E o freză foarte la modă. Oarecum ras în părți vălurit și ceva mai mare, cu smocuri și brazde în vârf. Nu arată prea bine în oglindă dar să fim serioși, nu e ca și cum o să mă vadă cineva de așa de aproape prea curând.
*
În timp ce feream urechile de foarfecă și țineam pedala apăsată bine strângând vânjos din buci, ca nu cumva să existe fluctuații de temperatură nedetectate, i-am aruncat o privire plină de milă vecinului de la P2 Et4. Vecinul în care am cea mai puțină încredere, conform tuturor declarațiilor mele pe proprie răspundere. După ce că e antipatic, a mai și chelit în ultimul an și nu se poate bucura de tunsul gratuit de la stat. El e urât tot timpul. Eu chiar arăt interesant din profil, mai ales pe dreapta. La un moment dat, când frizura mea începuse să devină detaliată n-a mai rezistat să se uite și a tras obloanele. Mare ciudos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu