Jurnal de carantină 2025 (III)
Astăzi m-am trezit înainte de alarma generală de înviorare, ca să mă bucur de răsărit. E foarte plăcut să vezi cum se ridică soarele de după blocuri și îți încălzește fața, în timp ce flota de elicoptere trece domol, pulverizând cu dezinfectant. Recunosc substanțele după miros și senzația ușoară de arsură din nări. În unele zile e hipoclorit de sodiu, în alte zile e hidroxid de sodiu sau formaldehidă. Astăzi e acid acetic. Îmi dau seama după cum se cojește vopseaua de pe mașinile parcate. Sper să mai bage și albastru de metilen luna asta, că dă o nunață mișto întregului cartier pentru câteva zile.
*
S-a trezit și vecinul de la P2 Et4 fix după ce au trecut băieții de la salubrizare și au dat cu aruncătoarele de flăcări pe trotuar. A pierdut toată partea bună a dimineții. Nici nu înțeleg de ce s-a mai trezit devreme. Că mai sunt doar preoții de trecut cu stropitul cu aghiazmă și începe înviorarea. Văd că face ceva pe balcon cu niște cearșafuri și cutii de vopsea. Ce-i mai place să își facă treburile gospodărești la orele la care suntem obligați să ieșim la geam. Să-l vadă lumea că-i harnic, ipocritul.
*
Vești extrem de bune la emisiunea matinală „Voi sunteți adevărații eroi! Ba nu…voi!”: astăzi am salvat doar la noi în oraș 1738 de oameni stând în casă. M-am emoționat tot. Altfel încep zilele de când s-au hotărât autoritățile să nu ne mai anunțe câți oameni mor zilnic de virus ci câți sunt salvați de faptul că stăm în casă. Orice zi începută cu mesaje pozitive crește imunitatea. Mă întreb dacă nu cumva sunt și eu printre cei 1738 care ar fi murit astăzi dacă nu se stătea eroic la domiciliu. La ce ghinionist sunt, sunt sigur că da.
*
Ziua a continuat superb. O bătrânică a avut nevoie de ajutor să își completeze declarația și să își cumpere medicamente așa că o grupă întreagă de parașutiști a aterizat la noi pe stradă, sincron, în jurul bătrânicii. Ce frumos le luceau banderolele de grenade în lumina dimineții! Au așteptat puțin, să vină și echipajul de la televiziune, au luat-o pe sus pe bătrânică și au cărat-o până la farmacie în urlete de veselie.
*
La ieșire din farmacie deja o aștepta un tanc și când l-am văzut că face stânga la noi pe stradă, cu bătrânica cocoțată pe turelă și plăsuța ei mică de cumpărături agățată nonșalant în capătul tunului, m-a tăiat un sentiment de patriotism, n-am mai putut să mă abțin și am început să aplaud și să cânt imnul. Când am văzut că unul dintre reporteri a îndreptat camera de filmare spre blocul nostru mi s-au înmuiat genunchii de mândrie. La toate balcoanele au început să apară compatrioți care m-au acompaniat în bucurie. Fix atunci P2 Et4 a deschis geamurile și a rostogolit patru cearșafuri imense, pictate ca steaguri, pe toată latura lui de bloc. Toate camerele de filmare s-au întors spre el.
*
Seara m-am uitat la emisiunea „Fără mișto, voi sunteți adevărații eroi! Ba nu, lăsați modestia că știm că de fapt voi!”, ca de obicei și am prins o veste excelentă: În sfârșit curba infectării a fost aplatizată. Ba mai mult, a fost în așa hal de aplatizată încât poate fi considerată tuflengită de-a dreptul. Din păcate oamenii de știință au avertizat că aplatizarea curbei de infecție s-a făcut în așa hal de rapid și vârtos încât a deformat-o complet și acum habar n-avem ce formă are pe viitor. Nici măcar nu mai putem ști dacă mai e curbă sau un zig-zag de unghiuri drepte.
*
Recunosc că mai mult am așteptat reportajul cu bătrânica, sperând că o să mă văd, în sfârșit, la televizor, însă m-au scos din montaj. Filmarea sare de la bătrânică direct pe blocul P2 și steagurile-cearșaf care flutură. Parcă mă aud puțin pe fundal, cântând imnul. După, reportajul se termină cu un interviu de cinci minute cu vecinul de la P2. et4 cu titlul „cetățean care dorește să rămână anonim, patriotul cartierului”. Aș fi putut să fiu eu. Păcat. Am pregătit niște găleți pe balcon. Sper să să stropească ăștia cu albastru de metilen luna asta, să vopsesc și eu niște steaguri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu