Oamenii albaștrii

 

Gânduri scurte de Piloți

Oamenii albaștrii

Unele amintiri devin istorii plăcute după ce a trecut un număr suficient de ani, dar câte coșmaruri și gânduri neplăcute au creat la momentul respectiv. Eram încă la Piloți, când în magazia în care depozitam buteliile de 1t de fosgen, mai aveam un stoc de butoaie metalice cu o substanță, cumpărată pentru niște experimentări, care nu s-au mai efectuat de mult timp  și care devenise o problemă ! Butoaiele se corodaseră și apăreau pe alocuri cristale albăstrii, care erau deja foarte toxice la atingere, partea neplăcută era că aceste cristale sublimau, iar vaporii rezultați erau toxici. Era paracloranilina (4-Clor-anilina CAS 106-47-8 | 802613 (merckmillipore.com) . Trebuia luată o decizie: ce facem  pe moment și ce facem după? Împreună cu conducerea Centrului de Cercetări am hotărât să facem reambalarea  conținutului din butoaie ,pentru a putea să le ducem la distrugere ulterior. Cine face reambalarea și cum? Am făcut un plan de atac și am reușit să găsesc câțiva operatori curajoși, care erau dispuși pentru așa ceva. La vremea respectivă, singurul costum de protecție complet izolant era era cel de la pregătirea premilitară ALA. Un costum de cauciuc complet + masca de gaze tip cagulă, le-am luat cu împrumut de la magazia ALA a Combinatului, erau pline de talc și nefolosite de câțiva ani buni, am spus că decât nimic sunt foarte bune...Echipa formată din 6 operatori urma să lucreze echipată cu acest costum și câte trei interveneau timp de 30 minute și apoi se schimbau cu alți trei. Produsul era solid cristalin albastru. Aceștia trebuiau să scoată sacii cu produs din butoaiele corodate, să-i pună în alți saci și apoi în butoaie noi, care se închideau mai etanș. Operația a durat cam 24 ore , împărțite câte 6 ore pe zi , timp de 4 zile. Cu toate măsurile de precauție și cu tot echipamentul de protecție de atunci, după terminarea programului de lucru operatorii ieșeau cu pielea albastră din costumul izolant. Șocul a fost mare după prima zi pentru că nu știam ce se va întâmpla în continuare și dacă pielea își revine. Responsabilitatea pentru șefi era mare, norocul a fost că grupul de operatori era format din oameni fără frică, curajoși și atașați colectivului din care făceau parte. Reacția mea, după ce am văzut oamenii albaștrii, să renunț la operație. Mă vedeam deja dând declarații la Securitate. Din fericire nu a fost decât o reacție a corpului temporară, știu că am dat recuperare întregii formații timp de trei zile, după terminarea operației. A mai durat un an până să găsesc o firmă dispusă să preia chimicalele și să le distrugă, după aceea nu știu ce s-a mai întâmplat cu substanțele respective, oamenii mei erau sănătoși!

Ce mai scriu...pe unde...

https://www.facebook.com/hashtag/g%C3%A2nduriscurtex 

https://www.facebook.com/hashtag/citateradux

https://www.facebook.com/hashtag/despreartaradux

https://www.facebook.com/hashtag/pilo%C8%9Biv%C3%A2lceax?__gid__=351194962910330

Ceva interesant...

https://books.google.ro/books?id=djeTDwAAQBAJ&lpg=PT188&ots=74PUG7zqZW&dq=pledoarii%20despre%20cauze%20nobile&hl=ro&pg=PT13#v=onepage&q=pledoarii%20despre%20cauze%20nobile&f=false

Reflecții despre democrație...

 Câteva reflecţii adevărate, despre vremurile pe care le trăim...

„Democraţia este cea mai rea formă de guvernare, cu excepţia tuturor celorlalte!” Winston Churchill

- Democraţia este încrederea nefondată în înţelepciunea colectivă a prostiei individuale.

- Democrația nu înseamnă numai dreptul de a-i trimite pe toți în aia a mă-sii, dar și obligația de a pleca acolo, dacă asta vrea majoritatea.

- Democraţia se bazează pe trei principii: libertatea cuvântului, libertatea cugetului şi înţelepciunea de a nu le folosi pe cele două precedente.

- Democraţia bagă poporul într-un joc controlat, dar în care poporul nu are controlul asupra jocului.

- Democraţia este calea de mijloc, care trece peste tot şi nu duce nicăieri.

- Democraţia e ca un şlagăr pe care toţi îl fredonează, dar căruia nimeni nu-i cunoaşte textul.

- Democraţie este atunci când turma de oi crede că îl conduce pe măgar, care e condus şi el.

- Democraţia este forma politică în care fiecare cetăţean primeşte ceea ce merită majoritatea.

- Democraţia îţi dă dreptul să înjuri pe cine vrei, dar nu-ţi dă mijloacele să judeci corect înainte de a înjura.

- Democraţia este ca o barieră: javrele şi jigodiile se târăsc pe sub ea, lupii şi leii sar peste ea şi doar boii şi bivolii se opresc la ea.

- Democraţie este atunci când vaca îl alege pe cel care o va mulge.

- Votul democratic este alegerea între lac şi puț. Prin vot democratic va fi ales de către majoritatea săracă acela, care va apăra interesele minoritaţii bogate.

- Votul democratic ne garantează că nu vom fi mai bine guvernaţi decât o meritam.

- Dacă votul democratic ne-ar aduce nouă ceva folositor, sau vreo schimbare în bine, nu am mai fi lăsaţi să votăm. [“If voting made any difference they wouldn't let us do it.”― Mark Twain]

„Să nu crezi nimic din ceea ce auzi sau citeşti, nu contează cine a spus-o sau scris-o, chiar dacă am spus-o eu, doar dacă rezonează sau face sens cu gândirea ta.”

Budha

Îmi place

Comentează

O amintite din liceu...

 

A doua zi de Paști, căutam ceva divertisment muzical pe Youtube, cu amintirile de acum 50 de ani am dat peste Sarita Montiel, am ascultat mai multe videoclipuri, așa cum le primeam de la platforma IT și gândurile îmi zburau către trecut. O amintire din liceu legată de celebra actriță și cântăreață spaniolă, care făcea furori în anii 1965-1970, mai ales prin fizicul ei apetisant pentru tinerii de atunci. Ce mai, vorba tinerilor de acum: era o bunăciune...

Liceul din Sibiu unde eram pe clasa 11-a, avea o clădire impunătoare cu două etaje, care ocupa un cvartal destul de mare în centrul orașului. Clădirea avea o poartă principală impozantă, pe unde intrau numai profesorii și alți adulți, care dădea direct spre stradă, elevii intrau prin curtea interioară pe niște uși mai mici. Obiceiul impus de conducerea liceului, era ca în fiecare dimineață elevii să facă un careu, organizat pe clase, unde fiecare clasă avea locul ei și după raportul de dimineață, se intra spre clase în ordine și aproape în șir indian. La ușa școlii stătea un cerber, directorul adjunct, care controla cu privirea fiecare individ ce-i trecea prin față. Cine nu avea : uniformă, chipiu băieții și cordeluță fetele, număr matricol pe braț nedezlipibil, ciorapi lungi patenți la fete și alte amănunte de ținută, nu intra în școală. Un alt aspect controlat era legat de podoaba capilară a fiecăruia, la băieți trebuia să fi tuns la spate reglementar fără chică și fetele cu părul mai lung trebuiau să aibă părul strâns sau bine pieptănat pentru cele cu părul mai scurt.

Într-o zi  de mai, ajunge la rând să intre clasa mea, cerberul care era poreclit Flax (profesor de istorie, celibatar și cu un comportament destul de constipat) începe să vocifereze arătând spre șirul de băieți care intrau : „Tu, tu, tu... la tuns!”  Din grupul de băieți care nu au fost lăsați să intre în școală, vreo 8, făceam parte și eu.   Orele începuseră, ușile de intrare erau ferecate până la pauză, așa că am ieșit din curtea școlii și ne-am așezat pe bordura trotuarului, în fața intrării profesorilor. Am început un protest mai puțin vocal, dar am scris pe câteva foi de hârtie, pe care le fluturam: „Noi vrem să învățăm și ei nu ne lasă... Este dreptul nostru să avem păr... Noi nu ne tundem...” Am stat acolo vreo 3 ore, timp în care diriginta noastră și încă o profesoară, au ieșit să ne spună să plecăm că facem școala de rușine... Oamenii treceau pe stradă prin fața noastră și își făceau cruce...Ni se făcuse foame și ne cam plictisisem de protest.   Am plecat în grup, ne-am luat covrigi și floricele de porumb și am intrat la matineu la cinematograful Pacea, unde rula un film cu Sarita Montiel, nu mai țin minte exact care, „Pecado d’ Amor sau Regina Cântecelor”, oricum avea o scenă în care diva își expunea nurii și căuta un purece cântând... În sala de cinematograf eram numai noi, cei din grupul cu pricina de la școală, stăteam tolăniți cu picioarele pe spătarul scaunelor din față, mâncam floricele de porumb, așa că puteam vocifera, comenta  și râde în voie.     După film, ca și cum ne-am fi întors de la școală, fiecare s-a dus la casa lui.     A doua zi, la careul de dimineață, stupoare, eram de nerecunoscut, din 8, cinci s-au tuns chilug și trei scurt reglementar, între cei trei eram și eu care nu m-am chelit, pentru că nu-mi plăcea să am față de pușcăriaș.      Să fi fost Sarita cea care ne-a îndemnat să fim ascultători sau frica de urmări?

Sacsi și Convenția Democratică

 

Sacsi și Convenția Democratică

Prin anii 90 am primit un câine, o prietenă de familie îl avea și nu îl mai putea ține, așa că ni  l-a făcut cadou, bineînțeles cu acceptul și bucuria noastră de atunci. Era un caniche imperial, de talie medie, negru și creț sârmos la păr. Câinele fusese vagabond după revoluție, dar se vedea că a fost educat înainte de cineva. Erau vremurile în care nu apăruse la noi moda cu câinii de apartament și nici pe strada nu se afișau oamenii cu ei. Câinele nostru a fost botezat Sacsi de către stăpâna care ni l-a dat. Cert este că ne-a însoțit oriunde mergeam (deplasări de familie, reuniuni, hoteluri...) și oamenii din jur îl simpatizau. Amintirile plăcute sau neplăcute legate de viața acestui câine, de aproape 10 ani la noi în familie, și impactul lor asupra noastră sunt multe, dar nu este cazul să le integrez în aceste relatări.

In primăvara lui 96 erau alegeri parlamentare, am mers la vot, iar în timp ce votam câinele stătea și ne aștepta afară la secția de votare, legat cu o lesă. După vot am mers la o plimbare în unul din parcurile orașului, noi pe alei și câinele zburdând printre ronduri și tufele cu verdeață proaspătă. La unul din marginile parcului era un gard viu înalt de vreo 60 cm lângă un zid la fel de înalt, pe partea cealaltă zidul era de tip cetate, înalt de 4-5 m. La un moment dat câinele din zburdălnicia ce o avea, vrea să ne arate că sare acel gard viu (lucru care îl mai făcuse și în alte parcuri) și sare. Se aude o bufnitură, alerg repede pe marginea zidului și văd câinele căzut lat, de la înălțime pe caldarâm. Alerg în afara parcului să ajung pe strada unde căzuse animalul, ajuns la el văd că era lovit la labe și gură, credeam că o să moară, îl iau cu greu în brațe ( avea cam 10 kg) și mă duc la stația de taxi, iau o mașină să-l duc acasă. Șoferul se uită cam chiorâș la mine, dar problema mea era cu câinele. Ajung acasă îl ștreg la gură și văd că nu mai sângera, găsesc niște lemnișoare și-i fac atele pentru labele din față și îl bandajez cu niște feșe. Sun veterinarul și acesta vine acasă la mine și mă întreabă: „Ce face, bea apă?”  Eu spun că da, replica: „Atunci n-are nimic grav, nu o să moară”. În acest timp câinele rănit se târăște sub un dulap ca să nu-l vadă doctorul și nu vrea să iasă de acolo, nici forțat, până ce doctorul nu iese pe ușa de la intrare. L-am rugat pe doctor să rămână puţin în casa scărilor până conving câinele să iasă, de sub dulap, dar acesta a simţit prezenţa doctorului după uşa de la intrare şi nu a ieşit. Când doctorul a plecat definitiv, câinele a ieşit nechemat de sub dulap, probabil nu-i  plăcea doctorul.

Concluzia care l-a făcut pe Sacsi vedetă și în presa locală, a fost că respectivul s-a aruncat de la înălțime, prevestind ce o să se întâmple după alegeri, când a simțit cine a câștigat alegerile (Convenția Democratică). Dacă trăia și acum câinele aș fi fost curios să văd ce atitudine ar fi luat la atâtea schimbări prostești de personaje politice.

O cifră fatidică?

O  cifră fatidică?

Într-o discuție cu soția mea care era chimistă, am ajuns la atomul de carbon  și la modul în care poți filozofa pe marginea acestui subiect. Sunt câteva idei subtile pe care un nespecialist în ale chimiei nu le poate prinde, pe aceste idei se poate construi o filozofie. De la început trebuie să știți că elementul aflat la  baza combinațiilor chimice organice și procesele biochimice este carbonul. Acest element chimic se află în molecule, lanțuri moleculare, celule, deci în tot ce are viață pe pământ, la fel cum se află și în structura și compoziția unor substanțe chimice organice sau anorganice, a unor materiale (fulerene, nanotuburi, fibre) și minerale (grafit, diamant). Legăturile de lanțuri și cicluri de carbon, împreună și cu alți atomi, dau forme spațiale foarte frumoase, care pot fi asemănate cu construcții arhitectonice deosebite și poate culminează cu forma cunoscută a ADN-ului care este considerat esența vieții.

Carbonul ca element chimic se află în tabloul lui Mendelev la numărul de ordine 6 și izotopul lui cel mai frecvent (98,89%) din natură Carbon-12 (¹²C). are masa atomică 12, ce însemnă că structură acestea corespunde la:  6 protoni, 6 electroni, 6 neutroni.    Are deci numărul 666.                            

Structura spațială a atomului de carbon datorită așezării orbitalilor hibrizi sp³ este tetraedrică, de fapt un tetraedru cu 6 muchii, cu atomul de carbon în centru și se poate vedea cel mai bine la molecula de metan. Această structură, regulată, simetrică, echilibrată  fiind considerată ca cea mai stabilă și compactă formă geometrică. În unele teorii ^{Nassim Haramein} privind unificarea câmpurilor și geneza universului, acest tetraedru este folosit în geometria divină, ca structură elementară de construcție a universului.

Explicația esoterică: după oxigen, al doilea element cel mai abundent din corpul uman este Carbon-12 (¹²C). Prin incinerare corpul uman se întoarce în starea sa, de ¹²C . Dupa hidrogen, heliu și oxigen, care sunt toate gaze, ¹²C este cel mai abundent element din Univers.   ¹²C  este, de asemenea, unul dintre cele 5 elemente care compun ADN-ul uman. Astfel, ¹²C este într-adevăr, elementul cel mai important în ceea ce privește viața, așa cum o știm astăzi. Aceasta este, probabil, ceea ce se scria în Apocalipsă cu privire la numărul 666, care era număr de om (sau numărul fiarei). Acesta este numărul lui ¹²C  care este baza corpului fizic al omului în legătura sa cu Universul fizic.

                               

 

Chiar dacă prezentarea imaginii din figură este în limba engleză, vedeți câți atomi de carbon sunt în  ADN-ul (acidul dezoxiribonucleic) vostru, în substanțele constitutive denumite C, G, A, T, iar la ARN (acidul ribonucleic) substanțele C, G, A, U, cele două componente se completează și nu pot una fără alta. Nu vreau să polemizez cu religia, dar logica îmi spune că 666 este din belșug în noi, în fiecare și pe el este construită viața și nicidecum  apocalipsa.

NB. În 2020 am văzut că fragmente de ADN și ARN constituite ca o formă de viață unitară, denumite viruși, pot face parte din categoria celor vătămătoare pentru om, iar în condiții sociale prielnice pot crea o pandemie mondială. Întrebarea este: cum a apărut ADN-ul nociv care se poate cupla cu ARN-ul nostru?