CC Borzești băgat la grămadă cu firmele acaparate de VUZA

Planuri referitoare la construcţia unui ansamblu industrial care să prelucreze resursele de materii prime din aceasta parte a Moldovei au existat încă din timpul domniei regelui Carol al II-lea în anii 1930, dar vitregiile vremii, care au culminat cu cel de-al doilea război mondial, au amânat aplicarea lor. Au trebuit să treacă peste două decenii ca autorităţile să decidă valorificarea bogatelor zăcăminte de sare şi alte materii prime din zona.


Actul de infiintare al Combinatului Chimic Borzeşti a fost semnat în anul 1954 când a fost decisă înfiinţarea Uzinei de Sodă Caustică Electrolitică. În 1956 au început lucrările de construcţie iar în anul 1959 au intrat în funcţiune primele obiective: fabrica de oxigen, instalaţiile producătoare de detoxan şi monoclorbenzen. În anul 1960 a intrat în funcţiune uzina de sodă caustică, cu instalaţiile: electroliza cu diafragmă, clor lichid, acid clorhidric, evaporare-topire împreună cu instalaţiile pentru fabricarea clorurii de var şi a hexacloranului. Si atunci, la fel ca si astăzi, materia prima de baza era soluţia saturata de clorură de sodiu (saramură).


Anii următori au completat structura principalelor două fluxuri tehnologice: fluxul produselor clorosodice şi derivate şi fluxul produselor organice de sinteză în cadrul căreia s-a evidenţiat linia acetilenă-policlorură de vinil. Gama de produse fabricate s-a dezvoltat continuu, incluzând treptat, si alte produse clorosodice, cloruri anorganice, solvenţi organici, mase plastice, alchilamine produse de sinteză organică, pesticide şi gaze tehnice.
În anul 1990 Combinatului Chimic s-a separat ca unitate distinctă din Combinatul Petrochimic de pe platforma din Borzeşti, iar în 1991 s-a transformat in societatea comercială pe acţiuni sub denumirea de CHIMCOMPLEX S.A. BORZEŞTI.
Perioada de după 1990 şi până în prezent a fost marcata de exerciţiul economiei de piaţă. Societatea a parcurs mai multe etape de restructurare a activităţii, de retehnologizare şi modernizare a capacităţilor ramase în funcţiune.
Din anul 1996 produsele clorosodice (soda caustică, clorul, acidul clorhidric şi hipocloritul de sodiu) au început să fie fabricate în cadrul complexului tehnologic Soda M, bazat pe tehnologia cu membrană schimbătoare de ioni – cea mai nouă în domeniu. Aceasta investitie a reprezentat la acea dată cea mai mare investiţie din industria chimică românească de dupa anii ‘90.


Cel mai important eveniment care a marcat evolutia de după 1990 a societăţii il constituie semnarea, în ziua de 9 iunie 2003, a contractului de privatizare a societăţii, eveniment care a însemnat nu numai schimbarea formei de proprietate ci şi intrarea CHIMCOMPLEX SA BORZEŞTI în Grupul S.C.R., alături de alte firme importante ale acestui Grup: Someş Dej, Sinterom Cluj-Napoca, Contactoare Buzău, Iaşitex Iaşi, Novatextile Bumbac Piteşti, Uzuc Ploieşti şi Caromet Caransebeş.

USG Govora pe mâna unor cehi

ISTORIC

1954-1959:
Infiintat la data de 7 noiembrie 1959, prin Hotararea Consiliului de Ministri al Republicii Populare Romane, nr.2558, Combinatul de Produse Sodice Govora devenea cel mai mare producator de produse sodice din Europa. Lucrarile de constructii si montaj au inceput la data de 15 iunie 1954, iar punerea in functiune a Uzinei de Soda nr.2 (Calcinata I, Var I) a avut loc in anul 1959, la o capacitate de 90.000 tone/an-soda calcinata.

1960-1972:
In anul 1960 intra in functiune sectia Caustica I, la o capacitate de 40.000 tone/an-soda caustica.
In anul 1964 s-a pus in functiune o instalatie de fabricare a silicatului de sodiu solid, cu o capacitate de 5.000 tone/an, capacitate ce a fost marita in trei etape succesive, atingand in cele din urma 20.400 tone/an- silicat de sodiu solid.
In anul 1968 intra in functiune o prima dezvoltare de capacitate la Uzina de Soda nr.2, la 330.000 tone/an-carbonat de sodiu brut, iar in anul 1971 o a doua dezvoltare de capacitate, la 479.300 tone/an-carbonat de sodiu brut, din care 370.800 tone/an-soda calcinata usoara si 77.500 tone/an-soda caustica.

1973-1975:
Prin Hotararea Consiliului de Ministrii a Republicii Socialiste Romania, nr.1020 / 1970, Combinatul de Produse Sodice Govora se extinde prin infiintarea Uzinei de Soda nr.3 (Calcinata II, Var II si Caustica II), care este pusa in functiune in anul 1974, cu o linie de fabricatie, la o capacitate de 80.000 tone/an-soda calcinata usoara, iar mai tarziu, in februarie 1975, s-a pus in functiune si linia de fabricatie pentru soda caustica, la o capacitate de 80.000 tone/an.

    

In anul 1975 se pune in functiune a doua linie de fabricatie cu o capacitate de 200.000 tone/an-soda calcinata usoara, astfel incat capacitatea totala a Uzinei de Soda nr.3 (Calcinata II, Var II si Caustica II) devine: 400.000 tone/an- carbonat de sodiu brut, respectiv 280.000 tone/an-soda calcinata usoara si 80.000 tone/an –soda caustica.

1976-1990:
In anul 1976 s-a demarat realizarea unei instalatii de fabricatie soda calcinata grea, prin procedeu mecanic, la Uzina de Soda nr.2, cu o capacitate de 150.000 tone/an-soda calcinata grea, iar in anul 1980 s-a mai pus in functiune o capacitate de 150.000 tone/an-soda calcinata grea la Uzina de Soda nr.3.
In toamna anului 1977 s-a pus in functiune o instalatie pentru fabricarea sitelor moleculare, folosite in industria petrochimica, cu o capacitate de 600 tone/an.
In vara anului 1983 s-a pus in functiune a doua instalatie de producere a sitelor moleculare, cu o capacitate de 400 tone/an.
In anul 1990, conform Hotararii Guvernului Romaniei nr.1200, s-a constituit societatea comerciala pe actiuni, denumita S.C. Uzinele Sodice Govora S.A., prin preluarea integrala a patrimoniului ,,Combinatului de Produse Sodice Govora”.

1991-1999:
In anul 1994 s-a pus in functiune o instalatie de producere sulfura de sodiu, cu o capacitate de 5.000 tone/an. Incepand cu anul 1991, s-a trecut la diversificarea productiei, introducandu-se in fabricatie noi produse si intermediari, ca: bicarbonat de sodiu si detergenti marca ,,SONEGO”.
In anul 1997, s-a pus in functiune instalatia de producere si ambalare automata a detergentilor marca ,,ARIS”, licenta italiana ,,Ballestra”, cu o capacitate de 20.000 tone/an.
In anul 1999, la sectia Calcinata II s-a pus in functiune o instalatie de fabricatie soda calcinata monohidrat, cu o capacitate de 240.000 tone/an-soda calcinata densa monohidrat.
In anul 1993, datorita scaderii cererii interne de soda caustica si soda calcinata, s-au inchis sectiile de productie: Caustica I si Caustica II, urmand ca incepand cu anul 1997 sa se inchida si capacitatile de productie: Calcinata I, Var I, Site moleculare si Detergenti.

2000-2006:
Incepand cu luna decembrie 2002, pana in luna iunie 2004, actionarul majoritar al S.C.Uzinele Sodice Govora S.A. este S.C. Bega - Com S.R.L. Timisoara.
In luna ianuarie 2006 s-a pus in functiune, in cadrul Sectiei Calcinata II, calcinatorul cu abur “DKT” nr.1, cu o capacitate de productie de 300 tone/zi-soda calcinata usoara.

Nu se spune aici că în acea perioadă au fost dezafectate și demolate aproape 60% din instalațiile vechi existente pe platforma USG, au fost vândute la fier vechi,iar firma Bega și-a achitat cu acești bani creanțele față de statul român.

2007-2009:
Incepand cu 5 decembrie 2006, actionarul majoritar al societatii este “Grupul Ciech” din Polonia, iar din data de 23 martie 2007 noul nume este Uzinele Sodice Govora-Ciech Chemical Group S.A.Din luna octombrie 2007 au inceput lucrarile de dezafectare si demolare a capacitatilor de productie neproductive (scoase din functiune): Caustica I, Caustica II, Var I si Calcinata I.
Modernizarea si retehnologizarea capacitatilor de productie demareaza in ritm accelerat, incepand cu anul 2008 in sectia Calcinata II, unde s-a pus in functiune calcinatorul cu abur ,,DKT” nr.2 cu o capacitate de 300 tone/zi-soda calcinata usoara, iar in luna mai 2009 s-a pus in functiune si calcinatorul cu abur ,,DKT” nr.3, cu o capacitate de 600 tone/zi-soda calcinata usoara.In prezent, societatea U.S. Govora Ciech - Chemical Group S.A. se afla intr-un amplu program de retehnologizare si modernizare.

Ce a pățit Solventul Timișoara

Distrugerea patrimoniului timişorean

Clădiri din 1868, cu valoare istorică, se năruiesc sub nepăsarea autorităților

Autor: Stefan Both 

Fostul combinat Solventul, lichidat în 1998, a fost pus la pământ. Este pe cale să dispară și ultimele vestigii care amintesc de o etapă importantă în istoria dezvoltării industriale ale Timișoarei.

Primăria, Direcția de urbanism, arhitectul șef al orașului, sociatatea civilă, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu, cu toții sunt părtași la dispariția unei bucăți din istoria Timișoarei. Nimeni nu a făcut nimic pentru a împiedica proprietarii fostului combinat Solventul să demoleze un ansamblu de clădiri construite în 1868, când a luat ființă fabrica de spirt. În dorința de a recupera tot ce înseamnă fier vechi, în valoare de aproape 15 milioane de euro, s-a decis dărâmarea tuturor clădirilor, iar muncitorii lucrează din plin de câteva zile.

Practic nu a mai rămas în picioare decât o mică parte din ansamblul de clădiri care adăposteau birourile, aflată pe malul Begăi. “Vom dărâma tot, pentru că ne interesează fierul vechi. Scoatem doar fierul din clădiri. Avem autorizație pentru aceste lucrări”, au spus muncitorii constănțeni care lucrează în curtea fostului combinat.

Deși este vorba de o clădire istorică, aceasta nu se află în zonă protejată și nu se află pe lista monumentelor. Ciprian Cădariu, arhitectul-șef al Timișoarei, susține că nu a știut de inițiativa firmei care lichidează fostul combinat, de a dărâma și vechile clădiri, însă susține că Direcția de urbanism trebuie să acorde autorizații de demolare dacă nu există o interdicție de la “Monumente”.

“Sunt alte instituții care trebuie să decidă dacă este vorba de o clădire istorică. Sunt specialiști care trebuie să se ocupe de asta, cum ar fi cei de la Direcția de Monumente. Nu vreau să dau vina pe nimeni. Știu că introducerea în zona de patrimoniu este un procedeu destul de lung. Legal nu avem cum să îi oprim să demoleze”, a declarat Cădariu.

“Nu am fost informați de Primărie”

Cei de la Direcția de Patrimoniu regretă soarta nedreaptă pe care o are clădirea de la Solventul, dar nici ei nu mai au cum să intervină. “Foarte mare păcat, în starea în care a ajuns e greu să mai facem ceva. Autorizările de demolare se solicită de la Primărie. Ei știu când se demolează ceva. Iar când este vorba de o clădire istorică, reprezentativă pentru dezvoltarea economică a orașului, ei pot cere o informare de la noi. Așa este normal să se întâmple. În acest caz nu a existat o asemenea informare”, a declarat Doina Antoniuc, consilier din cadrul Direcției de Cultură Culte și Patrimoniu.

Societatea "Ariergarda" a reușit să oprească o demolare identică în cazul clădirii fostului Abator, de lângă Sala Olimpia. Acum, au fost luați și ei prin surprindere. “Timișoara își pierde patrimoniul istoric. Este important ca societatea civilă să se revigoreze, pentru că e în moarte lentă. Nu mai are cine să se lupte cu mafioții. Nici presă nu prea mai există, care să semnaleze problemele. Pe cei de la Solventul nu îi interesează decât să obțină bani. Acest caz ne-a luat și pe noi prin surprindere. Nu am avut timp să reacționăm. E păcat”, a spus Daniel Vighi, președinte Ariergarda.

Cartier rezidențial la Solventul

Combinatul Solventul și-a încetat activitatea în 1998, după un faliment răsunător. Activele societății au fost achiziționate de Valkiria Invest din București, care a obținut un certificat de urbanism pentru “construire ansamblu rezidenţial şi comercial”. Valkiria a vândut instalaţiile și fierul vechi către firma constănțeană Pacifica Expert, care le-a revândut unei alte firme de pe malul Mării Negre, Intercom Prest, care se ocupă cu eliberarea terenului de tot ce înseamnă fier vechi.

Un exemplu de distrugere la Arad

Industria chimică din Arad a fost distrusă după căderea comunismului.

Industria chimică a Aradului a rămas doar amintire. Închis în 1990, combinatul SC Archim SA Arad nu a mai putut fi privatizat. Nici nu au dorit ştabii locali, şerbi ai lozincii „noi nu ne vindem ţara". Investitorul care a dorit să-l preia a fost trimis la plim­­bare. 10 ani mai târziu, Com­­­­­binatul a fost lichidat, după ce a fost vândut unei firme din Târgu-Jiu. A fost tăiat în bucăţi, iar inoxul şi platina, exportate. După patru decenii de la con­struc­ţie, Combinatul Chimic este o ruină la marginea Aradului, un model de industrie distrusă din care statul ar fi putut câştiga bani frumoşi.


O investiţie imensă tratată ca o batistă veche

Istoria combinatului este legată de familia Ceauşescu. În anii 1970, Elena Ceauşescu şi-a dorit un nou combinat chimic. Din avion, ea a arătat locul, în apropierea oraşului Arad. În 1977 a fost dat în funcţiune, deşi func­ţiona numai Fabrica de îngrăşă­minte complexe, iar în 1985 a fost pusă în funcţiune Fabrica de amoniac care producea 900 tone/zi şi cea de uree, 1.300 tone/zi. Cel mai prolific an din istoria Combinatului chimic de la Arad a fost 1986, chiar dacă el nu a func­ţio­nat niciodată la întreaga sa capacitate. Motivul invocat întotdea­una a fost lipsa gazului metan, pentru că Aradul era capăt de conductă.
La 1 noiembrie 1990, fostul premier Petre Roman a hotărât oprirea lui pentru a-l salva pe cel de la Târgu-Mureş. Peste 2.000 de oameni au rămas şo­meri, primii şomeri ai Aradului. A fost printre primele firme din ţară care s-a închis. Dar Guvernul Roman a fost darnic cu cei care i-au îndeplinit indicaţiile. În timp ce oamenii de rând, buni specialişti îşi făceau fişele de lichidare, conducerea combinatului era răsplătită cu contracte de muncă în străinătate pentru că nu s-a opus indicaţiilor de la Guvern. O investiţie colosală fusese tratată ca o batistă veche, aruncată la gunoi. A venit un investitor american care dorea sa producă uree la Arad. El declara la vremea respectivă că va aduce gaz din Iugoslavia, dar a fost refuzat. Teoretic, combinatul a intrat în conservare. „Combinatul nici nu mai putea funcţiona vreodată: s-a furat cu camioanele, instalaţiile fiind descompletate", spun muncitorii care au lucrat pentru această întreprindere.

Afacere „bulgărească" pentru statul român

Şase ani mai târziu, în mai 1996, noii proprietari ai combinatului, botezat SC Archim SA, FPS şi FPP, au decis lichidarea sa. Între timp, FPP prin compensare, a scăpat de această firmă şi FPS-ul a rămas proprietar unic. FPS a organizat o licitaţie internaţio­nală pentru un lichidator, câşti­gată de către „Universal Equipment" din New Jersey, al cărei reprezentant în Arad era firma Expert. În primii ani, lichidatorul a încercat vânzarea întregului Combinat, care  avea de nouă active în valoare de 216 miliarde lei. A existat o singură ofertă din partea GTI, dar firma nu a dat banii promişi, aşa că lichidatorul a anulat contractul şi a reluat procesul de lichidare.
La prima licita­ţie nu a vândut nimic. La a doua, valoarea a scăzut cu 20% şi a vândut trei active. Cel mai important cumpărător era combinatul Azomureş Târgu-Mureş, care cumpăra pentru piese de schimb. Apoi, preţul a scăzut din nou, la 60% din cel iniţial. Au fost licitaţii unde exista un singur ofertant care cumpăra doi rulmenţi. Specia­liştii spun că valoarea în anii 1970 a Combinatului chimic era de 250 milioane de dolari. Prin reactualizarea investiţiei, la valoarea dolarului din 1999, valoarea de piaţă ar fi fost la 300 milioane de dolari. Prin vânzarea „la bucată", în cel mai bun caz, lichidatorul obţinut trei milioane de dolari. Prin politica dusă de proprietar, FPS, adică statul, a ajuns să-şi bată joc de averea pe care o deţinea: inoxul a fost vândut mai ieftin decât fierul vechi. În momentul lichidării, paradoxal, deşi nu mai producea nimic de ani de zile, firma aducea profit numai din vânzarea de îngrăşăminte chimice produse de alte combinate din ţară.
În 10 decembrie 1999, Siatra Prod SRL a cumpărat cu 47 de miliarde plus TVA Combinatul chimic din Arad. Conform contractului de vânzare-cumpărare 875 din 30.05.2000, firma a devenit proprietara  de drept a tuturor fabricilor de îngrăşăminte şi a utilită­ţilor din incinta SC Archim SA, dar şi a terenurilor: teren în exclusivitate - 343.482 mp şi teren în indiviziune - 107.400 mp.

Investitorul, cercetat de DNA pentru evaziune fiscală

SC Siatra Prod SRL, cu sediul în Târgu-Jiu avea un capital social de 60 de milioane de lei şi era firma lui Ninel Potârcă, fost candidat la Preşedinţia României. După preluarea legală a Combinatului chimic, au sosit câteva echipe de rromi, care au coordonat acţiunea de tăiere a fierului. Foşti angajaţi ai Combinatului, care cunosc exact valoarea a ceea ce a mai rămas la lichidare, spun că numai din vânzarea inoxului şi a platinei, în primul an, firma din Târgu-Jiu a obţinut câteva milioane de dolari. Suma de aproximativ trei milioane de dolari cu care a cumpărat de la lichidator Combinatul a fost recuperată în două-trei luni. În toată afacerea, a câştigat doar firma lui Ninel Potârcă.

Nu că aș fi adeptul teoriei conspirației, dar după cât s-a distrus, se pare că există o cauză

Conspirația pentru distrugerea României

Romania îşi “trăiește” ultimele momente ca Stat National….
Analiza datelor si informațiilor provenite pe linia unor surse ce fac parte din masoneria româna a scos în evidenta unele aspecte de interes operativ care explica situația grea în care se găsește România la ora actuala, atât din punct de vedere economic, cât si din punct de vedere politic. Practic, România se afla în prezent în jocul de interese al celor doua mari puteri militare mondiale, Rusia si SUA, care căuta prin orice mijloace sa-si adjudece supremația în aceasta zona strategica a Europei. În cei 20 ani trecuți de la evenimentele din decembrie 1989, războiul din umbra purtat de cele doua superputeri a adus pe eșichierul politic personaje studiate în timp, cu grave carente comportamentale, ușor de compromis, tocmai pentru a fi dirijate în sensul dorit de ei. Cu ajutorul acestora s-a reușit sa se distrugă economia româneasca, sa se anihileze Serviciile Secrete, sa se pună în stare de inoperativitate Armata si, nu în ultimul rând, sa se zdruncine unitatea Poporului Român. Prin încălcarea voita a siguranței naționale, factorii decizionali aparținând celor doua tabere care s-au perindat la putere din 1989 încoace au privatizat după bunul plac, au vândut străinilor capacitați de producție rentabile, unele dintre ele de importanta strategica, așa cum sunt industria cimentului, industria metalurgica feroasa si neferoasa, industria chimica si petrochimica, industria energetica si sistemul financiar bancar. Au vândut, totodată, si bogăția cea mai de preț a Poporului Român, şi anume pământul ţării, aflat acum în mare parte în proprietatea unor mafioți arabi, italieni, evrei, greci si unguri.
Printre protagoniștii vieții politice românești care au conlucrat pentru a aduce România în starea precara în care se găsește astăzi si care se afla în cele doua tabere rivale se număra:

Petre Roman, Ion Iliescu, Traian Băsescu, Calin Popescu-Tăriceanu, Dinu Patriciu, Bogdan Olteanu, Adrian Năstase, Mugur Isărescu, Emil Boc, Elena Udrea şi grupul economic din spatele acesteia, – ca sa-i amintim pe cei mai reprezentativi.
Aceștia sunt cei care au creat un „curent contra-organizațional al mediului vieții colective”, care a dus la formarea „subspațiilor neguvernabile”. Agregarea acestor subspații, în timp, a determinat actualul „război subnațional” dintre carteluri si instituțiile statului național. Așa s-a ajuns la o veritabila deriva instituționala, formelor de organizare politica imputându-li-se lipsa de legitimitate, ceea ce pune în primejdie atât Statul, cât si Națiunea. Trăsăturile dominante ale acesteia sunt schimonosite si falsificate de uzurpatorii Statului Român, a căror ținta este demolarea efigiilor si a reperelor identității noastre naționale. Ei au constituit „structuri alternative”, formând rețele de „colegii invizibile”, pentru a captura centrul Puterii în România. Cadre recrutate din zone periferice au fost plasate în toate partidele, la toate publicațiile, în toate guvernele, dobândind astfel accesul sau chiar controlul în instituții-cheie ale României, de la Ministerul Afacerilor Externe la Președinție, de la Guvern la Parlament si, nu în ultimul rând, în „societatea civila”, devenita vârf de lance al manipulărilor puse la cale. Lansarea în spațiul public a politicii grupului de interese a reprezentat o mutație majora, un eveniment care a modificat fundamental peisajul politic al României. Pârghiile statului au fost preluate si sunt folosite de carteluri si mafii organizate într-un complicat mecanism al infracțiunilor, care a reușit crearea unei baze a organizațiilor negre ale societății românești. Are loc o lupta pe viața si pe moarte pentru conversia puterii politice a statului în putere financiar-politica a unui grup hegemonic, transpartinic si vădit antinațional. Obținerea controlului României nu este însa o întreprindere particulara, privata, ci este un obiectiv geopolitic al unor importante puteri mondiale. Practic, acest obiectiv este pe cale sa se realizeze în prezent, fiind consecința condițiilor în care au acționat grupările respective. În aceste cazuri, influenta externa a fost extrem de puternica, iar ea a fost exercitata prin Serviciile de Informații din tarile lor de origine – CIA, Mossad, FSB. Miza: afaceri extrem de profitabile pe teritoriul României.
Cei care pun totul la bătaie pentru uriașele profituri de miliarde de euro pe care le estimează sunt personaje extrem de controversate din lumea afacerilor si a masoneriei, care cumpăra tot ce se scoate pe piața: ciment, produse metalurgice, aluminiu, petrol, gaze, energie etc. Unul dintre aceste personaje este Marc David Reich, născut în decembrie 1934 în orașul Anvers, din Belgia, provenind dintr-o familie evreiasca din clasa mijlocie. Pentru a evita persecuția nazista, familia lui a emigrat în SUA, în 1942. Tot din cauza fascismului, familia viitorului afacerist si-a schimbat numele din Reich în Rich. S-a ridicat prin afaceri internaționale tenebroase si este conectat la Mossad, serviciul israelian de spionaj. Are tripla cetățenie: israeliana, spaniola si elvețiana. Rich are reședința în Zürich, Elveția, iar vila sa este păzita non-stop de gărzi israeliene înarmate până-n dinți. Cu toate ca a fost condamnat în SUA la ani grei de închisoare pentru diverse escrocherii – în ianuarie 2001, fostul președinte american Bill Clinton l-a grațiat pe Rich în ultima zi de mandat. Demersul Casei Albe s-a datorat finanțării campaniei electorale a democratului Al Gore. Ziarele „New York Post” si „New York Times” au dezvăluit ca printre cei care au făcut presiuni pentru grațierea lui Rich s-au numărat Shabtai Shavit, fostul sef al Mossad, ex-premierul Israelului, Ehud Barak, dar si actualul prim-ministru Ehud Olmert, pe atunci primar al Ierusalimului. Într-o scrisoare către Bill Clinton, Shavit îi transmite acestuia în termeni convenționali ca Marc Rich „a oferit consultanta agențiilor de spionaj israeliene, înregistrând rezultate dincolo de așteptări”. La rândul sau, Ehud Barak a elogiat contribuțiile lui Rich la securitatea naționala a Israelului. Ulterior, Casa Alba a confirmat oficial ca fugitivul este considerat de Tel Aviv „un aliat de importanta critica”. Toate acestea completează un raport MI 6 (serviciul britanic de spionaj) devenit public, în care se semnalează apartenenta lui Rich la Mossad. Numele de cod „Mega”, folosit de Rich, a fost aflat de englezi în februarie 1997 prin interceptarea unei convorbiri telefonice dintre un ofițer Mossad, încartiruit la Ambasada Israelului din Washington, si superiorii săi din Tel Aviv. Mai mult, ziarele din Statele Unite, preluate de „Jerusalem Post”, au vehiculat si apropierea lui Marc Rich de CIA. Rich e activ pe piețele petrolului, aluminiului, metalurgiei, agriculturii si, mai nou, pe cea imobiliara. Implicat în rețele transfrontaliere de spălare de bani si contrabanda, Marc Rich s-a remarcat si în scandalul furnizării de pașapoarte israeliene către mafia rusa. Împreuna cu membrii acesteia a derulat afaceri ilegale de mare amploare cu armament în Orientul Mijlociu, avându-l drept complice pe celebrul terorist palestinian Abu Nidal. De asemenea, într-un document al Departamentului american al Trezoreriei se arata ca Rich a încălcat embargoul impus Iugoslaviei la începutul anilor ‘90, livrând regimului Miloșevici cupru si petrol. Conform publicației specializate”„Oil Daily”, în afacere a fost implicata si România, unde Marc Rich a procesat petrolul destinat Iugoslaviei. Acest adevărat maestru al combinațiilor internaționale a căpuşat cât a putut si Statul Român. Fiecare schimb comercial se ridica la zeci de milioane de dolari, iar Rich răspundea prompt comenzilor. La eșaloanele inferioare ale Puterii, afaceristul a utilizat oameni din comerțul exterior. Imediat după 1989, el a fost reprezentat în România de Florian Stoica, fost director în Ministerul Comerțului Exterior si ex-ambasador în Sudan. Cea mai importanta companie a lui Rich este Casa de Comerț Marc Rich & Co AG (Zug). Ulterior, firma si-a schimbat numele în Glencore International AG, iar în România a acționat prin firma Glencore România, coordonata de australianul Steven Frank Kamlin, nimeni altul decât vicepreședintele companiei-mama Glencore International AG din Zug. Deși Marc Rich a fost o prezenta constanta pe piața din România după 1989, unde avusese niște afaceri si mai înainte, mai mereu tranzacțiile în care a fost implicat au fost învăluite în mister. În decembrie 1990, guvernul condus de Petre Roman aproba o hotărâre privind „cooperarea cu firma Marc Rich & Co (n.n.: care a devenit apoi Glencore International) pentru modernizarea unor instalații din cadrul societarii comerciale Petromidia SA”.
Detaliile contractului au fost secretizate. În vremurile tulburi de atunci, înțelegerea dintre controversatul magnat urmărit de FBI si guvernul român s-a realizat fără licitație. Oferta făcuta de Marc Rich în aprilie 1990 în biroul lui Petre Roman a fost urmata de un contract adoptat printr-o hotărâre de guvern în 8 decembrie 1990, când Theodor Stolojan era deja ministru plin la Finanțe. În 1993, când s-a terminat contractul pentru modernizarea rafinăriei, Rich a vrut sa o cumpere, dar s-a opus Guvernul Văcăroiu, ca şi sindicaliștii, care se temeau ca își vor pierde locurile de munca. În mod absolut surprinzător, pentru ca rafinăria se modernizase, acesta a fost momentul de la care a început acumularea de pierderi. Înainte de privatizare, datoriile ajunseseră la amețitoarea suma de 300 milioane de dolari. În final, cursa pentru achiziționarea Petromidiei a fost câștigata de Rompetrolul lui Dinu Patriciu (si nu pentru ca ar fi avut o oferta mai buna, ci datorita faptului ca a beneficiat de o susținere mai puternica, așa cum se va vedea mai departe), iar în 2004 Glencore a ratat si Petromul, care a revenit austriecilor de la OMV. Glencore România a derulat afaceri si în domeniul transporturilor si comerțului, prin Rombarge Transport si Barter Port Operator. Glencore a fost ani de zile unul dintre principalii furnizori de ţiţei către RAFO Onești si Petrom si a primit contracte de stat si la Termoelectrica, pentru picura. În ultimii ani, reprezentanți ai Glencore în România au mai fost Alexandru Bittner si Yoav Stern, șotul realizatoarei de Televiziune Oana Cuzino. Tot Marc Rich l-a adus în România pe Igor Ziuzin, omul de afaceri rus care a preluat COS Târgoviște si Industria Sârmei SA Câmpia Turzii. Ambele privatizări au fost făcute de Guvernul Adrian Năstase. Același Rich este legat ombilical de Vitali Machitski si Oleg Deripaska, cei care au preluat întreaga industrie de aluminiu din România în urma unor procese de privatizare controversate, unul dintre ele (ALRO Slatina) fiind investigat de procurorii anticorupție. În 1997, reprezentanții Glencore International AG au exprimat public intenția de a împrumuta asociația salariaților pentru achiziționarea a 80% – 90% din acțiunile fabricii de aluminiu. Compania dorea sa i se garanteze aprovizionarea cu alumina. Ulterior, la privatizarea ALRO în favoarea grupului Marco International deținut de oligarhul Vitali Machitski, Glencore a protestat în mod formal fata de modul în care s-a făcut privatizarea. În realitate, cel care conducea Marco, Alan Kestenbaum, fondase firma în 1983, împreuna cu Marc Rich. Autoritățile române fuseseră avertizate de firma americana AIG, si ea interesata de ALRO, ca în spatele Marco se afla Rich. Un alt personaj care a fost în jocul de interese din jurul ALRO este Mihail Cernoi, exponent al mafiei ruse si fost partener al lui Deripaska, venit tot pe filiera Marc Rich si aflat în spatele privatizării rafinăriei Rafo Onești, care a beneficiat de importante facilitați fiscale acordate de Statul Român. Acestora li se adăuga Mikhail Fridman, influentul magnat care deține Alfa Group, finanțatorul celor mai importanți oameni de afaceri ruși cu interese la noi.
Faptul ca obținerea controlului României nu este o ținta privata, ci un obiectiv geopolitic îl demonstrează cu prisosința istoria sectorului financiar-bancar de după 1989. În fruntea acestuia a ajuns în septembrie 1990 Mugur Isărescu, un economist care, după absolvirea facultăţii, a lucrat exclusiv la Institutul de Economie Mondiala, timp de 19 ani, perioada în care a intrat în vizorul american cu prilejul cursurilor pe care le-a urmat în Statele Unite.

După evenimentele din 1989, a mai efectuat un scurt stagiu în SUA, ca reprezentant comercial la Ambasada României de la Washington, pentru ca imediat după aceea sa devina guvernatorul Băncii Naționale a României. În anul 1993 a devenit si membru al Clubului de la Roma, a fost ales președinte al Asociației Române a Clubului de la Roma, iar în 1999 a fost reales în aceasta funcție. Longevitatea lui Mugur Isărescu în funcția de guvernator al Băncii Naționale a României se datorează exclusiv comenzilor ocultei financiare internaționale. Exista informații ca Mugur Isărescu a fost recrutat de către Council on Foreign Relations (CFR) în 1990, la New York, pe când se afla la post. Conducerea CFR (organizație controlata de familiile bancherilor evrei Rockefeller si Rothschild, susținuți de J.P. Morgan) a recrutat destui specialiști, potențiali înlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectiva în tarile est-europene. Controlul din start al piețelor est-europene era un scop bine determinat, în funcție de indicațiile „specialiștilor” CFR. Acest CFR acționează pe baza pârghiilor financiare de care dispune organizația, controlând inclusiv Federal Reserve Bank, banca investita cu coordonarea rezervei federale a SUA si emiterea dolarului ca moneda, precum si principalele organisme financiare mondiale, FMI si Banca Mondiala. Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, pe tot parcursul anilor 1990-1992 s-a purtat un imens război mediatic de dezinformare în toate emisiunile economice, subliniindu-se greșeala făcuta de România prin plata datoriei externe si exemplificând prin tari care au mari împrumuturi, dar un nivel de trai mai crescut, sugerându-se ca o tara se poate dezvolta prin împrumuturi înrobitoare. De altfel, principala forma de control al unei tari este cea financiara – specialitatea CFR. Pasul cel mai important făcut de Mugur Isărescu, în conformitate cu dispozițiile CFR, a fost devalorizarea masiva a monedei naționale si împrăștierea la o rata derizorie a tuturor creanțelor României (ex.: Egipt, Irak), pas susținut si de prim-ministrul impus de mass-media, de fapt de oculta financiara, Theodor Stolojan, răsplătit ulterior cu un post la Banca Mondiala. Pentru îndepărtarea eventualilor investitori necontrolați de CFR, în 1991 Stolojan a naționalizat valuta aflata în bănci, ceea ce a dus la un adevărat recul pentru investițiile străine, scăpate de sub controlul si manipularea ocultei de la New York. Un alt aspect demn de menționat l-au constituit jocurile interbancare „permise si încurajate” de Mugur Isărescu, derulate prin băncile aflate sub tutela CFR (Chase Manhattan RO, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul cărora importante fonduri valutare au părăsit România. Ca nu si-a deziluzionat stăpânii în postura de guvernator al Băncii Naționale a României, poziție-cheie, de altfel, pentru finanțele României, o dovedește faptul ca este singurul român membru al renumitei Comisii Trilaterale. Acest organism, considerat de mulți Guvernul Mondial din umbra, a fost înființat în 1972 de David Rockefeller împreuna cu Zbigniew Brzezinski. Tot împreuna, cei doi au ales aproximativ 300 de membri din America de Nord. Europa si Japonia, pe care îi considerau „semeni”. Acești oameni se aflau la vârful piramidei în profesia lor, fie ea de natura Corporatista, Academica, Politica sau Mass-media. Un exemplu al modului în care lucrează acest organism îl reprezintă accederea lui Jimmy Carter la funcția de președinte al SUA, în 1976. O data instalat în funcție, Carter a adus nu mai puțin de 18 membri ai Comisiei în cabinetul de vârf si în agenții guvernamentale. Cea mai buna descriere a Trilateralei aparține probabil reporterului Jeremiah Novak, în „Christian Science Monitor” (7 Februarie 1977): „Astăzi, un nou val de economiști, lucrând într-o organizație cunoscuta sub numele de Comisia Trilaterala, se afla pe punctul de a crea un nou sistem economic International, unul proiectat de oameni la fel de inteligenți precum Keynes si White (n.n.: este vorba de autorii sistemului înființat în urma Conferinței de la Bretton Woods, din iulie 1944. ce a dus la crearea Fondului Monetar International si a Băncii Mondiale, ambii economiști de profesie). Numele lor nu sunt bine cunoscute, dar acești gânditori moderni sunt la fel de importanți pentru vremurile noastre, pe cât au fost Keynes si White pentru ale lor. În plus, acești economiști, precum si omologii lor din timpul celui de-al II-lea război mondial, lucrează împreuna cu înalți demnitari guvernamentali. Si ce se discuta acum la cel mai înalte niveluri ale guvernului, atât în Statele Unite, cât si în străinătate, este crearea unui nou sistem economic mondial – un sistem ce va afecta slujbele în America şi oriunde altundeva, preturile pe care consumatorii le plătesc, libertatea indivizilor, a corporațiilor si națiunilor, de a intra într-un sistem economic cu adevărat planetar”. Sub conducerea lui Mugur Isărescu, Banca Naționala a României s-a făcut vinovata de faptul ca nu a luat nici un fel de masuri, deși legislația (care îi conferea obligația de control si intervenție) o impunea, în cazul marilor fraude bancare, de genul Columna Bank, Credit Bank. Banca Dacia Felix, Banca Internaționala a Religiilor. De asemenea, deși BNR are o Direcție de Supraveghere si Control Valutar, nu a luat masuri pentru repatrierea valutei, care, obținuta în urma tranzacțiilor, externe, nu a mai intrat în tara (cazul firmelor Pepsi, Qudrant, Coca-Cola, NAPPA, afacerile cu tutun, bumbac si industrie ușoara). Faptul ca Isărescu a fost recrutat de CFR se poate susține si prin imposibilitatea schimbării sale din funcție, indiferent de interesele politice, în pofida incidentei penale a unora dintre afacerile familiei sale cu cetățeanul Heinrich Schorsch, bănuit a fi agent dublu. Au existat presiuni în favoarea sa inclusiv din partea FMI si Băncii Mondiale, care au amenințat cu sistarea oricărei creditări în cazul schimbării acestuia. Trebuie arătat ca numirea lui Mugur Isărescu ca prim-ministru al României, la sfârșitul anului 1999, a contribuit la desăvârșirea marilor infracțiuni desfășurate la Fondul Proprietății de Stat, îndeosebi cele derulate cu infractorii israelieni, cum este cazul afacerilor lui Sorin Shmuel Beraru si privatizării Hotelului București (infractori Eliahu Rasin si Robert Badner, alături de Radu Sîrbu). Astfel, privatizarea Hotelului București era anchetata la sfârșitul anului 1999 de Corpul de Control al primului-ministru Radu Vasile, sub conducerea secretarului de Stat Ovidiu Grecea, când președintele României, Emil Constantinescu, da o adevărata lovitura de stat, destituindu-l pe premierul Radu Vasile si înlocuindu-l cu Mugur Isărescu. Imediat, secretarul de Stat Ovidiu Grecea a fost destituit Ia rândul sau, iar controlul efectuat la FPS, care trebuia sa conducă la destituirea președintelui Radu Sîrbu, a fost brusc stopat si Raportul inspectorilor guvernamentali s-a pierdut prin sertarele noului prim-ministru al României, în timp ce dubioasele afaceri de la FPS si-au urmat, nestingherite, cursul. Conducerea Băncii Naționale a României a cunoscut exact si la timp situația, care devenea din ce în ce mai critica, de la Bancorex, dar nu a întreprins nimic. Pierderile Statului Român nu au constat numai în cele 2 miliarde de dolari care au dispărut din România, deși BNR poseda toate pârghiile necesare pentru a preveni scurgerile financiare din tara. Acestora li s-au adăugat sumele reprezentând echivalentul creditelor clientelare oferite de Bancorex diverselor grupări mafiote si pe care BNR le-a acoperit prin cererile de preluare la datoria publica. În realitate, BNR, sub guvernarea lui Mugur Isărescu, a „protejat” falimentul Bancorexului, o banca mult prea puternica pentru gusturile marii finanțe mondiale, care trebuia sa dispară daca nu putea fi cumpărata, caci România trebuia sa intre si ea pe făgașul globalizării. Pentru aceasta, proprietatea de stat trebuia sa treacă în cea particulara, dar nu oricum, ci conform criteriilor, cerințelor si intereselor globale promovate de așa-numitul Grup Bilderberg. Tot ce s-a întâmplat în România post-decembrista poarta amprenta inconfundabila a concepției care sta la baza acțiunilor acestei structuri suprastatale si care îi aparține unuia dintre fondatori, David Rockefeller: „Suntem în pragul unei transformări globale. Trebuie sa declanșam o criza majora (economica, militara, politica, sociala, educativa, religioasa) si toate națiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala”. De altfel, organizarea Grupului Bilderberg în 1954 a fost direct sprijinita de către societățile secrete sioniste şi mondialiste, de către CIA, dar în primul rând de către Consiliul Afacerilor Externe (Council on Foreign Relations – CFR), cea mai puternica organizație secreta oligarhica din SUA înființata încă din 1921, care activa deja pentru mondializare (susținuta totodată de aceiași doi bancheri evrei, Rockefeller si Rothschild, co-fondatori ai Grupului). Grupul Bilderberg este coordonat de un comitet de conducere, compus din 39 de membri, care aparțin si altor organizații secrete mondialiste sau sioniste (Iluminați, marile loji masonice etc.).
Telurile principale ale organizației au fost formulate de la început de către Printul Bernhard al Olandei – un guvern mondial pentru începutul Mileniului III, globalizarea economica mondiala (o lume unica) si o armata globala prin ONU. Cel mai puternic braț al grupului este însa Comisia Trilaterala (Europa Occidentala, America de Nord si Japonia), structura din care face parte, așa cum arătam mai sus, un singur român: Mugur Isărescu. Si astfel constatam ca cercul se închide, în sensul ca ne întoarcem la guvernatorul BNR si înțelegem de ce aceasta banca nu a luat masurile care se impuneau în sistemul financiar-bancar românesc: pentru ca ar fi contravenit astfel intereselor structurilor globaliste, în care Mugur Isărescu a fost cooptat tocmai pentru a se acționa, prin el, asupra României. Așa se face ca, în 1997, la conducerea celei mai mari bănci românești, Bancorex, este numit evreul Andrei Florin Ionescu. Prima grija a acestuia a fost aducerea în funcția de sef al Direcției Plasamente Bancare a evreicei Rachel Sargent, prin transfer de la Direcția Securities a băncii ABN AMRO Rotschild, permițându-i-se astfel sa facă plasamente din capitalul băncii românești de stat pe piețele externe. Până la falimentul băncii, cerut insistent Statului Român tot de organismele internaționale, Rachel Sargent a avut grija sa disperseze banii băncii si, totodată, sa spioneze intens banca. Serviciul de securitate al Bancorex a tras serioase, dar inutile, semnale de alarma asupra următoarelor aspecte: Rachel Sargent a introdus în Bancorex, după orele de program, chiar si sâmbăta si duminica, numeroși cetățeni străini, a cerut si obținut fisele tuturor marilor clienți, pe care le lua si acasă, a cerut si obținut fisele băncii pe grupe de activități, nu a prezentat rapoartele de deplasare în străinătate (lunar câte 5 zile la Londra), a încercat sa intre în posesia datelor Direcției de Operații Speciale (fise si conturi MI, SI, SRI, MApN, SPP, Transmisiuni Speciale etc.). Trebuie arătat ca evreica Rachel Sargent nu a acționat singura în interiorul Bancorex, ci împreuna cu cel care chiar i-a semnat angajarea, vicepreședintele băncii, Dragoș Andrei, care si el venea prin transfer tot de la banca ABN AMRO. Dragoș Andrei a aprobat materiale si, totodată, a emis hotărâri ilegale (fiind președintele Comitetului de Credite, ca urmaș al lui Florin Andrei Ionescu, a dat multe/mari credite fără garanții sau, din contra, a sufocat firmele neprotejate politic); n-a recuperat nici unul din creditele neperformante; a stopat executarea unor creanțe neperformante; a încălcat normele Bancorex de angajare si promovare, lăudându-se ca e prieten cu fiul președintelui de atunci al României, Dragoș Constantinescu, si cu seful SIE, Cătălin Harnagea; a agreat ca Rachel Sargent sa angajeze străini pentru diverse expertize nefinalizate, cu tariful de 230 de lire sterline pe ora. A pierdut 40% din clienții băncii, inclusiv prin redirijare către ABN AMRO BANK. La schimbarea din funcție, Răzvan Temeșan lasă Bancorexului un volum de afaceri de 14.195 miliarde de lei, cu o pondere a creditelor restante de 7,9 miliarde, cu provizioane specifice de risc de 1.168,6 miliarde de lei. Banca era cotata de către Thompson Bank Watch INC cu rating pe termen lung BBB si pe termen scurt A2, iar conducerea băncii era „bine văzută” (well regarded). Analiza activității lui Florin Andrei Ionescu atesta, în schimb, ca 74% din creditele aprobate de el au fost neperformante; 68% din creanțe date la particulari; finanțarea importurilor de petrol a fost preluata de băncile străine, Bancorex pierzând numai în acest caz cam 60 milioane de dolari pe an prin demolarea acestei afaceri; a forțat lichidarea datoriilor pe care le avea Compania Naționala de Petrol; a primit de la buget 4.500 miliarde de lei, cu care a cumpărat datoriile lui George Constantin Păunescu, încercând sa-l bage în faliment si transformându-l dintr-un bun platnic într-un rău platnic; Florin Andrei Ionescu n-a plătit cele 507 milioane de dolari la extern, ba, mai mult, Bancorex a rămas si fără cele 10 rafinării românești, pe care le putea vinde cu aproximativ 2 miliarde de dolari, sau le putea exploata, ca banca, în contul Statului Român. Toate acestea s-au petrecut, evident, cu știrea si sub oblăduirea lui Mugur Isărescu. Lovitura finala asupra Bancorex a fost data tot de Dragoș Andrei, fostul angajat al băncii lui Rothsehild, el contribuind direct (împreuna cu Banca Mondiala si cu Fondul Monetar International) la închiderea băncii. În urma presiunilor emisarilor FMI si ai Băncii Mondiale, Statul a declarat falimentul celei mai mari bănci românești si l-a îndepărtat pe Vlad Soare, noul președinte numit între timp si care întocmise deja un plan de salvare a băncii. Banca Naționala a României l-a numit ca secretar general al Bancorex pe Alexandru Puşcaciuc, al cărui trecut este legal de un alt evreu american, Gerald (Gerry) Guterman, cu care se combinase anterior, într-o tentativa de privatizare a Băncii Dacia Felix. Așa cum menționam încă de la începutul acestei analize, o alta forța cu interese mondialiste care a pătruns în societatea româneasca cu intenția de a o modela potrivit propriilor scopuri este masoneria de diferite rituri si apartenente. Un exemplu al modului de acțiune al acesteia îl reprezintă ascensiunea a doua dintre figurile proeminente ale României de astăzi, Dinu Patriciu si Calin Popescu-Tăriceanu. În ceea ce îl privește pe Dinu Patriciu, anul 1990 îl găsește ca arhitect, cu o experiența de 15 ani în materie, amplificata de proiectarea de palate în Emiratele Arabe Unite pentru magnații petrolului din zona. Prima afacere pe care a pornit-o în primăvara lui 1990, o firma de arhitectura si decorațiuni interioare, nu a avut nici un temei legal, dar avea în spate sprijinul masoneriei, prin socrul sau, ca si Calin Popescu-Tăriceanu, al cărui tata vitreg era Dan Amedeo Lăzărescu. Ambii au fost sprijiniți sa acceadă în sferele de vârf ale afacerilor si politicii, cu alte cuvinte ale Puterii din România.
Este evident astăzi pentru toata lumea ca, în pofida eșecurilor electorale repetate, cei doi liberali au căzut mereu în picioare din punct de vedere al afacerilor. Activ în afacerile cu petrol încă din 1996, Dinu Patriciu a preluat controlul asupra grupului Rompetrol în 1998, cu sprijinul lui Sorin Ovidiu Vântu, care i-a transferat la momentul oportun, conform înțelegerii, acțiunile pe care acesta le achiziționase chiar de la PAS – asociația salariaților, care i-au cedat acțiunile cu speranța ca astfel aveau sa fie protejați de atacul lui Patriciu. Rompetrol era „nava amiral” a comerțului exterior românesc, fiind singurul contractor specializat în petrol si gaze care activa cu succes pe piața mondiala. Ani de zile, a adus în tara milioane de dolari rezultați din lucrările de foraj si construcții-montaj în domeniul petrolier, executate în diverse tari ale
lumii. Afacerea Rompetrol a fost conceputa din start ca baza a unei strategii de destructurare a economiei naționale, caci ea a reprezentat începutul unei serii de lovituri succesive, care au dus la lichidarea întregului patrimoniu petrolier al României, una dintre averile strategice ale tarii fiind înstrăinata prin jaf. Tandemul de astăzi OMV – Rompetrol este expresia unui periculos monopol în industria petrolului, creat prin contribuția decisiva a „elitelor” mondiale. Intrat de mai multe ori sub incidenta legii, dar niciodată condamnat, Dinu Patriciu continua sa fie obiectul scandalului Petromidia, izbucnit în 2004, fiind acuzat, din nou, de evaziune fiscala si spălare de bani într-un dosar deschis si în prezent. Astăzi nu mai este un secret ca Dinu Patriciu si-a adjudecat Petromidia cu sprijinul PSD, dar legăturile dintre PSD si Patriciu au fost cimentate de înalte fete ale masoneriei românești si nu numai. Astfel, șotia Marelui Maestru al Marii Loje Naționale din România, Eugen Ovidiu Chirovici, este directoarea financiara a holdingului patronat de Dinu Patriciu, iar mulți dintre cei care conduc masoneria româna sunt angajații lui (de exemplu Marele Trezorier, Ion Tănasie). După cum se știe, Chirovici a fost un apropiat al PSD vreme îndelungata, fiind chiar ministru în cabinetul Năstase, iar în 2004 a trecut de partea lui Dan Voiculescu. În medii bine informate se susține ca Patriciu este un apropiat al masoneriei rusești si ca din aceasta postura ar fi mediat, alături de Eugen Ovidiu Chirovici, întâlnirea Marelui Secretar al Marii Loje Naționale a Rusiei, Alexandr Kondyakov, cu Calin Popescu-Tăriceanu, în iunie 2006, în cadrul căreia au fost discutate probleme economice care vizează în principal piața energetica. Alexandr Kondyakov a venit de mai multe ori în România, începând cu 2003, anul constituirii Marii Loje Naționale, apoi în iunie 2006 si din nou în aprilie 2007. În sprijinul afirmațiilor referitoare la apropierea lui Dinu Patriciu de masoneria rusa vine si faptul ca la scurt timp de la întâlnirea româno-rusa, departamentul de Stat al SUA si-a dat acceptul pentru audierea unor martori în dosarul Rompetrol, redeschis în tromba, chiar pe teritoriul american, în interiorul Ambasadei României din Washington. Declarațiile acestora au fost folosite în probarea fraudării Statului Român prin încasarea ilegala, de către holdingul lui Patriciu, a creanței din Libia. Informațiile atesta faptul ca un al doilea scop al vizitelor repetate ale lui Alexandr Kondyakov în România, poate chiar mai important decât cel de natura economica, a fost cel de natura militara. Generalul GRU urmarea sa ia pulsul vechii rețele a spionajului militar rus, pentru ca România nu este numai o miza economica, ci si una militara de mare importanta strategica, deoarece bazele americane instalate în tara noastră vor închide o linie care va „îndigui” avanpostul rusesc. România poate fi comparata cu un portavion fix, de pe care vor putea fi lansate atacuri pe o raza care se întinde din Caucaz până la Munții Iranului. De aceea GRU, cu o inserție mult mai puternica decât KGB în spațiul românesc, vizează reactivarea cât mai multor cadre recrutate în perioada anilor ‘60 în timpul stagiilor de pregătire la Academiile sovietice, caci acestea au condus mari unități si au avut în legătura un număr important de ofițeri din sistem. Ulterior, GRU si-a îmbogățit, în anii ‘80, structura informativa si a agenților de influenta prin preluarea „dizidenților”, „creșterea” acestora si plasarea lor în spațiul politic, după 1989. În aceste condiții, pentru a-si proteja interesele militare, este posibil ca Moscova sa întindă o „mâna” energetica Executivului de la București, cu condiția sa obțină imunitate pentru oamenii săi. Conștiința înaltului sprijin de care beneficiază i-a permis lui Dinu Patriciu sa înfrunte si chiar sa sfideze acuzele de trădare politica provocate de dezvăluirile apărute în presa cu privire la sponsorizările masive făcute în campania din 2004 către PSD, aproape 2 miliarde de lei, conform propriilor declarații.

sursă: WikiLeaks Romania

LA MULȚI ANI!

Urare

La mulți ani prietenilor mei de oriunde !

 

 

 

 

1. Daca iti doresti fericire, inceteaza sa mai fii nerecunoscator.

Desi cateodata in viata cand nu se vor potrivi toate piesele in marea imagine de ansamblu, in timp ele se vor aranja perfect. Multumeste asadar ca in anumite momente lucrurile nu ti-au iesit asa cum ai dorit, pentru ca ele au facut loc altor intamplari ce au ajutat la evolutia ta. Si multumeste celor care au plecat de langa tine pe un alt drum in viata deoarece le-au facut loc celor care nu te vor parasi niciodata.

Indiferent cat de bine sau cat de rau iti merge, in fiecare dimineata trebuie sa fii recunoscator pentru viata pe care o ai. Cu siguranta o alta persoana lupta in acele momente pentru viata sa. In loc sa te gandesti la ce iti lipseste, gandeste-te la ceea ce tu deja ai si altii se lupta cu greu doar sa obtina.

 

2.  Daca iti doresti fericire, inceteaza sa incerci sa fii altcineva.

Una dintre cele mai mari provocari in viata este sa fii nTU intr-o lume care incearca sa ne faca pe toti la fel. Trebuie sa fii constient ca intotdeauna va exista o persoana mai draguta decat tine, o persoana mai agera la minte decat tine, o persoana mai tanara decat tine, insa toate aceste persoane nu vor putea fi niciodata TU. Nu te schimba niciodata pentru ceilalti. Fii tu si vei vedea ca persoanele potrivite te vor iubi si vor ramane langa tine, dar si ca vei capata mai multa incredere in propriile forte, iubindu-ti personalitatea.

 

3. Daca iti doresti fericire, inceteaza sa mai traiesti intr-un alt timp sau spatiu.

Exista persoane care isi petrec intreaga viata incercand sa traiasca intr-un alt timp ori spatiu. Se gandesc la ceea ce a fost, la ceea ce ar fi putut sa faca sau la ceea ce ar fi putut deveni. Cu toate acestea, trecutul s-a risipit, iar viitorul nu exista pentru moment. Indiferent cat de mult timp petreci gandindu-te la trecut sau la viitor, acest lucru nu schimba absolut deloc prezentul.

Viata are un mare paradox: viitorul nostru stralucit atarna de abilitatea de a ne concentra asupra a ceea ce facem acum, asupra prezentului.

 

4. Daca iti doresti fericire, inceteaza sa mai fugi de temerile tale sau de probleme.

Sa facem un mic exercitiu de imaginatie… Daca toata lumea si-ar arunca problemele intr-o gramada pe care tu ai putea sa o vizualizezi, cu siguranta le-ai lua inapoi imediat pe ale tale. Abordeaza problemele sau temerile tale usor si rezolva-le una cate una, nu fugi de ele! Cea mai buna solutie este sa le infrunti cu capul sus indiferent cat de nerezolvabile par ele.

Temerile sunt cele care te impiedica sa risti in viata sau sa iei decizii grele. Temerile te tin prins intr-un univers minuscule in care te simti mereu confortabil. Retine faptul ca povestea ta de viata reprezinta apogeul numeroaselor experiente marunte insa unice care pot avea loc doar daca parasesti zona ta de confort. Daca lasi temerile si grijile sa te domine nu vei trai niciodata viata asa cum trebuie ea traita.

 

5. Daca iti doresti fericire, nu ii mai critica pe ceilalti.

Chiar si cea mai neinsemnata farama de fericire poate fi dezechilibrata de negativitatea pe care o emani catre ceilalti. Atunci cand iti cunosti propriile imperfectiuni, cu siguranta nu te vei simti amenintat sau ofensat de imperfectiunile persoanelor din viata ta.

Inceteaza sa mai scoti in evidenta defectele celorlalti si concentreaza-te asupra propriei persoane. Lasa evolutia ta constanta si imbunatatirea propriei vieti sa te tina ocupat astfel incat sa nu iti mai ramana timp pentru a-i critica pe ceilalti.

 

6. Daca iti doresti fericire, inceteaza sa mai incerci sa controlezi incontrolabilul.

Daca incerci sa controlezi totul si apoi iti faci griji in legatura cu lucrurile pe care nu le poti controla, vei avea parte in viata doar de frustrare si nefecicire.

Unele forte sunt incontrolabile, in timp ce controlabila este doar reactia ta asupra modului in care ele actioneaza. Viata fiecaruia dintre noi are aspecte pozitive si aspecte negative, iar acea fericire pe care o cautam cu totii depinde de concentrarea noastra asupra aspectelor care conteaza. Cel mai bun lucru pe care il poti face pentru propria fericire este sa incetezi sa mai controlezi incontrolabilul si, in schimb, sa controlezi ceea ce poti – ATITUDINEA.

 

7. Daca iti doresti fericire, nu evita schimbarea.

Daca in viata pe Pamant nu s-ar schimba absolut nimic, nu ai putea sa te bucuri de rasarit in fiecare dimineata. Majoritatea dintre noi se simtim confortabil acolo unde ne situam chiar daca Universul este in continua schimbare in jurul nostru. Acceptarea faptului ca viata inseamna schimbare este vitala nu doar pentru fericire, ci si pentru succes deoarece atunci cand ne schimbam, evoluam si incepem sa vedem lumea dintr-o perspectiva complet diferita.

Nu uita ca oricat de grea este o situatie, lucrurile se vor schimba. Te poti baza oricand pe schimbare, intelegand ca toate lucrurile din viata se intampla cu un motiv intemeiat. Desi nu iti va fi clar la inceput, cu timpul vei observa ca schimbarea s-a produs doar in bine!